Institutul Cervantes din București își reia activitatea de cursuri și cea de evenimente culturale cu prezența directă a publicului.

Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervates din București, subliniază: „Am decis să reluăm contacul direct cu publicul și facem acest lucru respectând cu strictețe măsurile de siguranță și prevenție stabilite de autorități. Am implementat controlul accesului si am creat  fluxuri de acces diferite pentru intrarea și ieșirea din spațiile noastre, precum și mijloace de dezinfecție pentru spații și persoane. Am adaptat numărul de locuri în interiorul sălilor destinate evenimentelor culturale în acord cu prevederile în vigoare, cât și în interiorul sălilor de curs – numărul de cursanți va fi între 5 și 7, în funcție de dimensiunea sălii de curs. Am depus toate eforturile și speranțele pentru a pregăti acest nou început de curs academic, dar suntem conștienți că nu va fi ușor. Contăm nu doar pe colaborarea dumneavoastră, ci și pe empatie și implicare. Vă mulțumim și sperăm să vă revedem la sediul Institutului Cervantes, unde sunteți, ca întotdeauna, bine-veniți”.

Primul eveniment cu prezență: expoziția de fotografie „Transfăgărășan”, autori Amaia Molinet și Eriz Moreno, sala de expoziții a Institutului Cervantes din București,  deschidere pentru vizitare, 2 octombrie, vernisaj în prezența artiștilor, 6 octombrie, deschsisă până la 16 noiembrie.  

Evenimente online: serii de filme (selectii de la festivalul de fim de dans Fiver, programul „Nuevas Cinefilias”, o selectie de scurtmetraje LGBTI, o serie de proiecții de film și literatură dedicate celebrării centenarului nașterii scriitorului uruguayan Mario Benedetti ș.a.); recital de saxofon solo sustinut de tânărul muzician spaniol Borja Sanchez Solis.  

Cursuri de limbă spaniolă online: informații despre înscrierile la modulele din această toamnă, pe site-ul Institutului Cervantes: https://bucarest.cervantes.es/ro/cursuri_spaniola/cursuri_generale_spaniola.htm.Bibliotecă: fără activitate cu prezență până la finalul acestui an; solicitări online, prin mesaj trimis la adresa de mail: bibbuc@cervantes.es

Serviciul de relații cu publicul: online sau cu programare în prealabil, solicitată la: cursosbuc@cervantes.es, acx1buc@cervantes.es

DISTRIBUIȚI