În contextul și în condițiile actuale de relansare și adaptare a activităților, în centrul Bucureștilor (Piața Lahovari nr.7) s-a deschis Grădina cu Filme – Cinema & More, caracterizat drept „unul dintre cele mai cool spații culturale urbane”, proiect al Primăriei Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Până la 13 septembrie, sunt prezentate în aer liber filme românești, documentare despre mari coregrafi, muzicieni, creatori de modă, concerte, teatru, spectacole de improvizație, dezbateri. O parte dintre evenimente sunt cu intrare liberă, prin rezervare online pe bilete.ro sau la casa de bilete Teatrelli, alte evenimente sunt cu bilet – mese de două persoane la prețuri între 30 lei și 79,38 lei. Programul cuprinde Seara filmului românesc (proiecții întregite de criticul de film Ileana Bîrsan, în dialog cu regizori, producători, actori), ,, Seara filmului european (în parteneriat cu institute culturale și ambasade din România), Seara filmului de dans (creatori de dans contemporan, precum Pina Bausch, înregistrări de spectacole de dans de referință), Seara filmului de fashion (creatori celebri care au marcat industria modei la nivel internațional), documentare muzicale.

De asemenea, sunt prezentate concerte speciale, teatru (teatrul „Luni”), reprezentații de improvizație, de stand-up comedy.

Concomitent, poate fi admirată lucrarea murală AccessibleExperience de Radu Pandele, membru al SweetDamageCrew, lucrare inspirată de perioada pandemiei, curator, Mihai Zgondoiu.

Programul complet pentru iulie și regulamentul de participare: https://www.creart.ro/gradina-cu-filme-cinema/.

DISTRIBUIȚI