Serbia și Macedonia de Nord au încălcat garanțiile împotriva returnării către un loc unde o persoană riscă tratamente inumane sau degradante atunci când au trimis un cetățean sudanez peste frontieră fără decizii individuale și fără evaluarea riscurilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat unanim încălcările procedurale prin hotărârea din 3 noiembrie, în cauza A.H. împotriva Serbiei și Macedoniei de Nord. Dosarul privește două îndepărtări din Serbia în Macedonia de Nord, la 12 și 24 octombrie 2016, și una din Macedonia de Nord în Grecia, la 11 noiembrie același an.
Pe scurt
-
CEDO a constatat că Serbia și Macedonia de Nord au trimis un cetățean sudanez peste frontieră fără o procedură individuală în care acesta să poată contesta destinația și cere examinarea riscurilor. Încălcările privesc trei îndepărtări din 2016.
-
În Serbia, cererea sa de azil fusese respinsă fără examinarea fondului. Această decizie nu permitea autorităților să îl trimită informal într-o altă țară, fără verificarea accesului la protecție și a riscului de returnare mai departe.
-
În Macedonia de Nord, reclamantul nu primise informații suficiente pentru a decide în cunoștință de cauză dacă să ceară azil. În aceste împrejurări, faptul că nu depusese o cerere nu înlătura obligația autorităților de a evalua riscurile înainte de trimiterea în Grecia.
-
Curtea nu a considerat dovedită o a patra îndepărtare invocată și a declarat inadmisibile plângerile privind privarea de libertate. Hotărârea nu acordă automat statut de refugiat și nu constată că toate returnările de pe ruta balcanică au fost ilegale.
-
Fiecare stat trebuie să plătească 7.500 de euro pentru prejudiciul moral în trei luni de la definitivarea hotărârii. Până atunci sau până la o nouă decizie, rămâne în vigoare măsura provizorie prin care Serbia nu trebuie să îl expulzeze pe reclamant.
A.H. ajunsese în Serbia în 2014, după ce trecuse prin Turcia și Bulgaria. Născut în Darfur, el ceruse azil invocând riscuri de persecuție în Sudan. Autoritățile sârbe i-au respins cererea în iulie 2015 deoarece solicitase anterior azil în Bulgaria, fără să îi examineze pe fond nevoia de protecție. Decizia a fost menținută după contestațiile administrative și judiciare, iar plângerea sa constituțională era încă în curs la ultima actualizare a dosarului, din martie 2026.
Prima îndepărtare reținută de Curte a avut loc după ce poliția sârbă a preluat migranți din centrul de tranzit Subotica și i-a transportat cu autobuzele spre sudul țării. Reclamantul a relatat că vehiculul în care se afla a ajuns la frontiera cu Macedonia de Nord, unde polițiștii i-au luat documentul de solicitant de azil și cartela SIM și i-au ordonat să traverseze pe jos. Serbia a contestat că ar fi efectuat îndepărtarea, însă judecătorii au considerat că relatarea sa era susținută de declarații ale altor persoane și de rapoarte independente, inclusiv ale UNHCR.
La 19 octombrie, A.H. a fost readmis oficial în Serbia din Macedonia de Nord, în baza acordului dintre cele două state. Acolo a fost condamnat la cinci zile de închisoare pentru trecerea ilegală a frontierei. După eliberare, la 24 octombrie, a fost din nou transportat la frontieră și obligat să treacă în Macedonia de Nord, potrivit faptelor reținute de CEDO. Guvernul sârb a contestat și acest transfer, dar nu a combătut convingător probele, analizate împreună de Curte.
Pentru cele două îndepărtări, problema nu era doar absența unei analize suficient de riguroase. Nu existau decizii individuale care să autorizeze transferurile și nici o procedură prin care A.H. să poată explica de ce Macedonia de Nord nu era o destinație sigură pentru el. Poliția nu îl predase autorităților vecine printr-o readmisie organizată, ci îl dusese la frontieră și îi ordonase să o traverseze.
Obligația Serbiei privea inclusiv accesul la o procedură de azil adecvată în țara de destinație, condițiile de primire și riscul ca reclamantul să fie trimis ulterior în Grecia sau către alte state, fără protecție efectivă. Respingerea anterioară a cererii sale de azil nu înlocuia această evaluare. Curtea nu a decis în acest dosar dacă el risca efectiv rele tratamente în Sudan, ci dacă Serbia respectase garanțiile necesare înainte de a-l trimite în Macedonia de Nord.
Transferul către Grecia a urmat la 11 noiembrie 2016. Poliția macedoneană l-a identificat la gara din Skopje și l-a dus la centrul de tranzit Vinojug, unde a fost înregistrat. Documentele oficiale și rapoartele contemporane ale organizațiilor care asistau migranții au susținut concluzia Curții că a fost apoi îndepărtat în Grecia. Guvernul Macedoniei de Nord a negat că ar fi avut loc o expulzare și a invocat existența procedurilor interne de azil.
Judecătorii au constatat însă că îndepărtarea s-a desfășurat în mare grabă, fără o decizie individuală și fără examinarea prealabilă a riscurilor. Nici aici nu a existat o predare oficială printr-o procedură de readmisie. Autoritățile l-au determinat să intre ilegal în Grecia, expunându-l astfel unui risc suplimentar.
Argumentul potrivit căruia A.H. nu ceruse azil în Macedonia de Nord nu a fost suficient pentru a înlătura răspunderea statului. Nu era clar în ce limbă îi fuseseră comunicate informațiile despre azil sau dacă beneficiase de interpretare, deși cunoștințele sale de engleză erau limitate. Dosarul nu arăta nici că i se permisese să își prezinte situația personală ori că fusese anunțat că urma să fie trimis în Grecia.
Reclamantul exprimase anterior dorința de a reveni în Serbia. Nu trecuse prin Macedonia de Nord sau Grecia în călătoria sa inițială și nu avea legături cu aceste țări. În aceste circumstanțe, Curtea a apreciat că nu primise informațiile și posibilitatea efectivă de a decide dacă să solicite azil. Concluzia este legată de situația sa concretă și nu înseamnă că orice persoană care nu cere azil dobândește automat dreptul la protecție internațională.
Curtea a delimitat și ce anume putea fi stabilit din probe. A.H. susținuse că mai fusese trimis din Macedonia de Nord în Grecia la 9 noiembrie, dar mesajele și rapoartele depuse nu demonstrau suficient acel eveniment individual. Judecătorii nu l-au considerat dovedit. În schimb, pentru cele trei îndepărtări reținute au examinat împreună declarațiile, documentele și rapoartele care se confirmau reciproc, fără să trateze relatările generale despre practicile de frontieră ca dovadă automată a fiecărei acuzații.
Nici plângerile privind privarea de libertate nu au dus la constatarea unei încălcări. Ele au fost declarate inadmisibile pentru neepuizarea căilor interne de atac, în ambele state. Această soluție nu echivalează cu o constatare că detenția a fost legală. Curtea a respins și plângerea împotriva Macedoniei de Nord privind lipsa unui remediu pentru presupusa privare de libertate, iar deficiențele de procedură ale expulzărilor nu au mai fost examinate separat sub articolul 13, după constatarea încălcărilor articolului 3.
Despăgubirile de 7.500 de euro datorate de fiecare stat, la care se poate adăuga fiscalitatea aplicabilă, au fost stabilite cu șase voturi pentru și unul împotrivă. Termenul de plată este de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, nu de la pronunțare. Constatările privind încălcările procedurale ale articolului 3 au fost unanime.
Cauza poate fi trimisă Marii Camere la cererea unei părți, în condițiile Convenției. Hotărârea devine definitivă dacă părțile declară că nu vor cere trimiterea, dacă trec trei luni fără o asemenea cerere sau dacă solicitarea este respinsă de completul Marii Camere. Între timp, CEDO a menținut măsura provizorie indicată Serbiei în decembrie 2016, prin care reclamantul nu trebuie expulzat până la definitivare sau până la o nouă decizie a Curții. Măsura nu îi conferă statut de refugiat.
Pentru controlul frontierelor, hotărârea reafirmă că o persoană nu poate fi lipsită de evaluarea individuală a riscurilor prin simpla transportare la graniță și obligare să o traverseze. CEDO este instanța Consiliului Europei, distinctă de Curtea de Justiție a UE, iar concluziile sale privesc obligațiile celor două state în temeiul Convenției. Cazul stabilește încălcări concrete din 2016, fără să declare ilegale toate returnările de pe ruta balcanică și fără să soluționeze cererea de azil a reclamantului.
