Cel mai valoros brand al lumii – Amazon depășește pragul de 200 de miliarde de dolari

Date:

Amazon intră în istorie ca fiind primul brand în clasamentul Brand Finance Global 500 care depășește pragul de 200 miliarde dolari și reține titlul de cel mai valoros brand global pentru al treilea an consecutiv
Comerțul digital nu mai este singura cale a succesului în retail: Walmart reintră în top 10, iar brandul eBay scade în valoare
Îngrijorările privind brandurile de tehnologie se accentuează – performanțele sub așteptări fac ca Baidu și Uber să piardă din valoare; pe de altă parte, Tesla și Instagram cresc accelerat
Sub asaltul competiției OTT (over-the-top media services), 4 din cele 5 branduri de telecom din clasament pierd din valoare, cu AT&T înregistrând cea mai mare cădere
Ca urmare a celei mai mari listări la bursă din istorie, Saudi Aramco devine cel mai valoros brand nou intrat în clasamentul global, urcând direct pe locul 24
Ferrari rămâne cel mai puternic brand global, cu un scor Brand Strength Index (BSI) de 94,1 din 100 și un rating de elită, AAA+

Menținându-și poziția de cel mai valoros brand global pentru al treilea an consecutiv, Amazon este și primul brand din istorie care depășește pragul de 200 miliarde dolari, conform raportului Brand Finance Global 500 lansat astăzi la World Economic Forum în Davos. Cu o creștere de 18% față de anul trecut, valoarea brandului Amazon a atins 220,8 miliarde dolari, cu 60 miliarde dolari mai mult decât Google și
80 miliarde USD mai mult decât Apple (următoarele două branduri în clasament).
Cea mai mare piață online a lumii, Amazon, s-a extins de asemenea în cloud computing, artificial intelligence, consumer electronics, digital streaming, logistică și se pregătește să intre în noi industrii. Cu un portofoliu divers de produse și servicii și cu investiții masive în sectoare cu creștere rapidă și în tehnologii inovative, Amazon este mai mult decât un lider pasager.

Cu toate acestea, majoritatea veniturilor Amazon vin în continuare din retail, iar provocările specifice acestui sector pot aduce stagnarea brandului în viitorul apropiat. În noiembrie 2019, Nike a anunțat că nu își va mai vinde produsele pe platforma Amazon, ci își va dezvolta propriul canal de vânzări directe. Alte mari branduri pot urma calea Nike, amenințând reputația Amazon de „magazin universal” („The Everything Store”). Un alt semn de întrebare este viitorul Amazonului în piețele globale; reacții negative în Europa și India, saturarea pieței din China de către Alibaba etc. fac dificilă atingerea unei poziții internaționale de aceeași magnitudine cu cea din SUA.

David Haigh, CEO al Brand Finance, comentează:
„Prin disrupția întregului ecosistem de retail, cel mai valoros brand global, Amazon continuă să impresioneze în ceea ce contează cel mai mult pentru consumatori: valoare, comoditate, diversitate de gamă (choice). Pe o poziție confortabilă astăzi, rămâne de văzut cum va răspunde Amazon provocărilor unei decade ce se anunță tumultuoasă”.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Investitorii români se așteaptă la randamente pozitive în 2023

Creșterile de pe piețele bursiere de la începutul anului...

Se prelungește pogramul IMM INVEST PLUS până la data de 31.12.2023.

  Comisia Europeană a aprobat notificarea Ministerului Finanțelor cu privire...

Românii se pot distra cu bani puțini: Stand Up Paddle pe lacul Siriu

În noul context macroeconomic veniturile pentru vacanțe și experiențe...

Peste 50 de miliarde de euro investiții străine în sectoare ale economiei românești în 2022

Olanda, Germania și Austria, în topul investitorilor străini...