Respingerea unor cereri procedurale este prezentată publicului drept o confirmare a sancțiunilor aplicate în dosarul ROBOR. Hotărârile pronunțate până în prezent nu stabilesc însă nici legalitatea amenzilor, nici existența unui prejudiciu suferit de consumatori.
de avocat Alexandra Ianul,
Managing Partner, IANUL LAW OFFICE
Dosarul ROBOR este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante litigii economice și juridice ale ultimilor ani. Consiliul Concurenței a anunțat sancționarea a zece instituții de credit cu amenzi totale de aproximativ 3,73 miliarde de lei, pentru pretinsa coordonare a comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a indicelui ROBOR, prin schimburi de informații considerate confidențiale și strategice.
Amploarea sancțiunilor, impactul ROBOR asupra ratelor plătite de sute de mii de debitori și sensibilitatea firească a publicului față de conduita sistemului bancar au transformat imediat investigația într-un subiect de maxim interes.
Tocmai din acest motiv, informațiile prezentate consumatorilor trebuie să fie corecte.
În ultimele zile, în spațiul public s-a afirmat că două bănci ar fi pierdut în instanță cererile prin care au încercat să suspende decizia Consiliului Concurenței sau caracterul executoriu al sancțiunilor aplicate în dosarul ROBOR. Unele prezentări au mers chiar mai departe, sugerând că instanța ar fi confirmat deja concluziile autorității de concurență și că băncile ar fi pierdut primele procese privind manipularea ROBOR.
Aceste afirmații nu corespund obiectului litigiilor soluționate.
Consumatorii sunt dezinformați. Iar dezinformarea nu devine mai puțin gravă doar pentru că servește o cauză aparent favorabilă acestora.
Ce au solicitat, în realitate, cele două bănci
Demersurile judiciare despre care se vorbește au fost formulate de Banca Comercială Română și Raiffeisen Bank înainte de finalizarea și comunicarea deciziei motivate de sancționare.
În cazul BCR, cererea a urmărit suspendarea unor etape ale procedurii administrative, inclusiv a termenului pentru depunerea observațiilor la raportul de investigație și a ședinței de audiere. Banca invoca necesitatea obținerii accesului la anumite documente din dosarul Consiliului Concurenței, printre care corespondența dintre această autoritate și Banca Națională a României.
În cazul Raiffeisen Bank, solicitarea a vizat suspendarea deliberărilor Plenului Consiliului Concurenței, a adoptării deciziei și a elaborării sau redactării deciziei cu motivarea extinsă, până la soluționarea disputei referitoare la accesul la documentele considerate necesare exercitării dreptului la apărare.
Curtea de Apel București a respins aceste cereri ca inadmisibile.
Instanța nu a analizat însă dacă băncile au manipulat ROBOR. Nu a verificat legalitatea sancțiunilor. Nu a stabilit dacă informațiile schimbate între participanții la fixing aveau caracter confidențial sau strategic. Nu a analizat influența pretinsei coordonări asupra nivelului indicelui și nu a stabilit existența vreunui prejudiciu suferit de consumatori.
Hotărârile au privit exclusiv posibilitatea suspendării, prin intermediul unor măsuri provizorii, a etapelor unei proceduri administrative aflate în curs.
Această diferență nu este un simplu detaliu tehnic. Ea schimbă complet semnificația juridică a soluțiilor pronunțate.
Instanța nu a respins suspendarea executării amenzilor
În drept există o diferență fundamentală între suspendarea procedurii administrative care conduce la adoptarea unei decizii și suspendarea executării deciziei după ce aceasta a fost motivată și comunicată.
Prima încearcă să oprească sau să amâne emiterea actului administrativ. Cea de-a doua urmărește să împiedice punerea în executare a unui act deja emis, comunicat și devenit executoriu.
BCR și Raiffeisen au pierdut primele demersuri. Nu există însă, în hotărârile invocate public, o soluție prin care instanța să fi respins cererea de suspendare a executării amenzilor de 577,36 milioane de lei aplicate BCR, respectiv 442,49 milioane de lei aplicate Raiffeisen Bank.
Mai mult decât atât, la momentul formulării și soluționării acelor cereri, decizia motivată a Consiliului Concurenței nu fusese încă redactată și comunicată părților. În consecință, aceasta nu dobândise caracterul de titlu executoriu.
Nu putea fi suspendată executarea unui titlu executoriu care încă nu exista ca atare.
Ce spune Legea concurenței
Procedura rezultă clar din Legea concurenței nr. 21/1996.
Într-o primă etapă, Plenul Consiliului Concurenței deliberează și adoptă soluția. În dosarul ROBOR, deliberarea a avut loc la 5 iunie 2026, iar sancțiunile au fost anunțate public la 7 iunie 2026.
Anunțul public nu reprezintă însă comunicarea actului administrativ motivat și nu declanșează termenele procedurale ale părților.
Potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, deciziile prin care sunt constatate și sancționate practicile anticoncurențiale se motivează și se comunică părților în termen de maximum 120 de zile de la deliberare.
Abia de la data comunicării deciziei motivate începe să curgă termenul de contestare.
Conform art. 51 alin. (1²), coroborat cu art. 60 alin. (5) și (6) din Legea nr. 21/1996, decizia poate fi atacată în contencios administrativ la Curtea de Apel București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Tot comunicarea reprezintă momentul de referință pentru dobândirea caracterului executoriu. Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 stabilește că deciziile Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Prin urmare, succesiunea legală este lipsită de orice echivoc: mai întâi se deliberează, apoi decizia este motivată și comunicată, iar la împlinirea termenului de 30 de zile de la comunicare aceasta constituie titlu executoriu, fără îndeplinirea vreunei alte formalități.
În cazul dosarului ROBOR, la data soluționării cererilor BCR și Raiffeisen Bank nu începuse termenul pentru contestarea deciziei, nu curgea termenul pentru dobândirea caracterului executoriu și nu putea fi pusă în executare amenda anunțată public.
Contestarea deciziei nu suspendă automat executarea
După comunicarea deciziei motivate, fiecare bancă va putea formula acțiune în anulare la Curtea de Apel București.
Introducerea acțiunii nu suspendă însă automat executarea sancțiunii. Potrivit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, suspendarea poate fi dispusă de instanță, la cererea părții interesate.
În cazul amenzilor, suspendarea este condiționată de plata unei cauțiuni, stabilită potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală aplicabile creanțelor bugetare.
Acestea sunt litigiile în care instanța va analiza dacă executarea amenzilor poate fi oprită până la soluționarea acțiunilor în anulare. Ele sunt diferite de ordonanțele președințiale prin care BCR și Raiffeisen au încercat să suspende etape ale investigației și ale procesului de adoptare a deciziei.
Prezentarea celor două categorii de litigii ca fiind identice induce publicului o concluzie falsă.
Ce nu au stabilit instanțele
Până în acest moment, nicio instanță nu a confirmat definitiv că băncile sancționate au încălcat regulile de concurență în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Nicio instanță nu a stabilit că indicele ROBOR a fost manipulat într-un anumit cuantum.
Nicio instanță nu a stabilit perioada exactă în care fiecare consumator ar fi fost afectat, diferența dintre indicele efectiv și cel care ar fi rezultat în absența conduitei sancționate ori valoarea prejudiciului individual.
De asemenea, instanțele nu au stabilit că persoanele ale căror credite au fost raportate la ROBOR au dreptul automat la restituirea unei părți din dobânzile achitate.
Toate aceste chestiuni vor necesita analiza deciziei motivate, a probelor administrate de Consiliul Concurenței, a mecanismului economic reținut de autoritate și, ulterior, controlul de legalitate exercitat de instanțele competente. Este posibil ca decizia Consiliului Concurenței să fie menținută. Este posibil să fie modificată sau anulată, integral ori în parte. În prezent, niciuna dintre aceste soluții nu poate fi anunțată ca un fapt juridic stabilit.
A spune adevărul despre stadiul dosarului nu înseamnă apărarea băncilor. Înseamnă respectarea consumatorilor.
De ce această dezinformare este periculoasă
Un consumator căruia i se spune că băncile au pierdut deja procesele privind ROBOR poate ajunge să creadă că existența faptei, prejudiciul și dreptul său la despăgubiri au fost confirmate de instanță.
Pe baza acestei convingeri poate semna un contract de asistență juridică, poate achita un onorariu sau poate începe un proces fără să cunoască probele pe care trebuie să le administreze, costurile, durata și riscurile reale ale demersului.
Interesul legitim creat de decizia Consiliului Concurenței nu trebuie transformat într-o piață de recrutare a clienților prin titluri spectaculoase și promisiuni premature.
O eventuală acțiune în despăgubire nu se va câștiga prin simpla depunere a comunicatului Consiliului Concurenței. Va trebui identificat contractul de credit, indicele aplicabil, perioada relevantă, conduita imputată băncii, efectul concret asupra ROBOR, prejudiciul suferit de consumator și legătura de cauzalitate dintre încălcare și suma solicitată.
În plus, trebuie analizat efectul pe care îl va produce soluția definitivă pronunțată în acțiunile prin care băncile vor contesta decizia autorității de concurență.
Aceste dificultăți nu exclud viitoare acțiuni în despăgubire. Ele impun însă prudență, competență și onestitate profesională.
Protecția consumatorilor începe prin respectarea adevărului
Este de înțeles că reprezentanții unor autorități publice doresc să mențină atenția asupra unei investigații cu o importanță economică excepțională. Este la fel de firesc ca decizia Consiliului Concurenței să genereze dezbateri, speranțe și așteptări în rândul persoanelor ale căror rate au crescut odată cu ROBOR.
Dar nici importanța investigației și nici necesitatea protejării consumatorilor nu justifică deformarea semnificației unor hotărâri judecătorești.
Consiliul Concurenței a obținut respingerea unor cereri prin care două bănci urmăreau suspendarea unor etape ale procedurii administrative și ale procesului de finalizare a deciziei. Acesta este faptul juridic care poate fi comunicat public.
A afirma că instanța a confirmat manipularea ROBOR, că băncile au pierdut litigiile asupra sancțiunilor sau că a fost menținut caracterul executoriu al amenzilor înseamnă a atribui hotărârilor un conținut fals.
Consumatorii nu trebuie protejați prin iluzii. Nu au nevoie de victorii inventate în presă și nici de procese câștigate înainte de a fi judecate. Au nevoie de acces la informații corecte, la analiza completă a probelor și la soluții juridice care pot rezista în fața instanței.
Protecția reală a consumatorilor începe prin respectarea adevărului.
