Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA a organizat trei workshop-uri – de Materiale Carbonice, Materiale Magnetice, Materiale Ceramice – înscrise în proiectul „Dezvoltarea capitalului intelectual prin transfer de cunoştinţe în domeniul materialelor avansate – impact asupra creşterii productivităţii muncii şi volumului producţiei în întreprinderi – PHOENIX”. Proiectul face parte din Programul Operaţional Competitivitate, axa prioritară Cercetare, Dezvoltare tehnologică şi Inovare (CDI), venind în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor.
După cum informează organizatorii, cele trei workshop-uri au prezentat oferta de cercetare a laboratoarelor respective, „în scopul dezvoltării de legături şi sinergii cu potenţialele întreprinderi partenere”. În acest sens, a fost încurajată „interacţiunea laboratoarelor departamentului de Materiale Avansate din cadrul ICPE-CA cu întreprinderile, astfel încât să se faciliteze accesul acestora la expertiza şi infrastructura de cercetare a ICPE-CA, în vederea transferului rezultatelor cercetării către IMM-uri”.