Universitatea din București, premiată la cel mai prestigios concurs de drept privat din lume

Date:

Echipa Facultății de Drept a Universității din București (foto) s-a clasat pe locul 3 la concursul Willem Vis de la Viena, cel mai mare și cel mai prestigios concurs anual internațional de drept privat din lume. Întrecerea constă într-o competiție de procese simulate în domeniul arbitrajului comercial internațional. Anul acesta au participat 362 de echipe. Reprezentanţii Universității din București au obţinut rezultatele: la faza orală, în care participanții pledează într-un proces simulat – Maria Alexandra Avram (anul III) și Andrei Gabriel Greceanu (anul III) au obținut locul 3 la categoria “Eric Bergsten”, cea mai prestigioasă categorie a concursului; la faza scrisă – mențiune (locul 4) pentru cel mai bun memoriu al reclamantului. La faza orală au concurat echipe de la universități prestigioase: School of Law Christ University, Bangalore (India), Georgia State University (Statele Unite ale Americii), University of Düsseldorf (Germania), Deakin University (Australia), Freie Universität Berlin (Germania), Queen Mary University (Marea Britanie), University of the State of Rio de Janeiro (Brazilia), Australian Catholic University (Australia) și National Research University Higher School of Economics Moscow (Rusia).

Competiţia are şi o fază care se desfăşoară la Hong Kong. La aceasta, echipa Facultăţii de Drept a Universității din București – Răzvan-Nicolae Banța (anul III), Alexandru Buligai-Vrânceanu (anul III), Teodora Alexandra Gogu (anul III), Ana-Maria Karina Negrea (anul III) și Daria-Ana Pătrășcoiu (anul III) – a obținut o mențiune la categoria “Eric Bergsten” (cea mai bună echipă la faza orală) pe echipe (din 128 de echipe participante), calificându-se în rundele eliminatorii la faza orală a competiției.

Echipa este pregătită de av. dr. Raluca Papadima, cadru didactic asociat la Universitatea din București și la Collège Juridique d’Etudes Européennes. Echipa se bucură de sprijin și din partea unor practicieni, printre care David Oprea, partener în cadrul societății de avocatură Markó & Udrea, Mihaela Gherghe, avocat în cadrul societății de avocatură Rizoiu & Poenaru, Ștefan Dinu, avocat în cadrul societății de avocatură Clifford Chance, Cristina Badea, avocat în cadrul societății de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, și Cătălina Bîzîc, fost participant în echipa Facultății de Drept a Universității din București.

Participarea echipei la concurs este susținută de Universitatea din București și de instituții și societăți de avocatură, printre care: BIAC – Curtea de Arbitraj Internațional București, Clifford Chance, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, PeliFilip, Bohâlțeanu și Asociații, Markó & Udrea, Rizoiu & Poenaru, TAMC (Doru Trăilă, Adriana Almășan, Alexandru Moise, Eugen Chivu), Tănăsescu & Gavrilă și Ţuca Zbârcea & Asociaţii, precum și de persoane fizice.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...