Cartea economică la „Gaudeamus”

Date:

Cartea economică la târgul „Gaudeamus”, organizat de Radio România, a însemnat, la ediția 2016 și la o privire grăbită, știință clasică de profil (cu sensul „de predat în clasă”, adică folos academic) și știință vulgarizată (cu sensul de „popularizare”). Din punctul de vedere al prezenței, au ieșit în evidență editurile universitare și câteva edituri cu tradiție și (re)nume în domeniu, cărora li s-au adăugat ceva tentative de apropiere dinspre edituri de felul lor exterioare economicului.

Un exemplu din oferta consistentă a Editurii Academiei de Studii Economice din București este lucrarea „Mari școli de gândire economică. Tradiție recuperată”, de Angela Rogojanu. Tot de la Editura ASE, cu o adresare largă și actuală, a fost lansată cartea „A concepe, a redacta și a publica un articol științific. O abordare în contextul cercetării economice”, de Vasile Dinu, Gheorghe Săvoiu, Dan-Cristian Dabija.

O instituție solidă în științe economice, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a avut succes cu titluri precum „Contabilitate financiară: 1.250 aplicații practice”, de Liliana Barbu, „Antreprenoriat și turism. O perspectivă asupra activității antreprenoriale în turismul din România”, de Nelu Eugen Popescu, „Business international competitiveness: determinants, challenges, constraints”, de Mihaela Ileana Herciu.
Interconectarea teoriei economice cu producția industrială și-a susținut o ilustrare prin oferta Universității Petrol-Gaze din Ploiești: „Administrarea afacerilor în industria de petrol și gaze. Studii de caz și seminarii științifice”, de Silviu Neguț, Marius Neacșu, Liviu Dumitrașcu, „Strategii și politici economice de combatere a poluării în industria de petrol”, de Daniela Angela Buzoianu, „Activitatea gazieră din România în tranziția la o piață liberă, funcțională și integrabilă în Uniunea Europeană”, de Nicolae Simescu, Cornel Trifan, Mihai Albulescu, Dumitru Chisăliță etc.

De atracție, ca și altădată, au fost cărțile Editurii Tritonic din colecția Smart Books: „Internaționalizarea afacerilor – dinspre analiza economică și de risc către leadershipul intercultural”, de Elena-Mădălina
Vătămănescu și Andreia-Gabriela Andrei, „Business storytelling: branduri și povești”, editor Florina Pînzaru, „Globalizarea afacerilor”, de Lucian Anghel și Mihaela Dinu etc.

Editura Niculescu a atras, între altele, cu„ Ipocrizia bancară. Adevăruri ale sistemului bancar din România în perioada 1991-1996”, de Aurică Stoica și „Raționalitate și moralitate în economie”, de Constanța Partenie.
La Editura Publica, alături de laureați ai premiului Nobel (Paul Krugman, Joseph. E. Stiglitz, Alvin E. Roth, George A. Akerlof), a fost loc și interes și pentru „O pereche de pantofi: finanțele și contabilitatea afacerii”, de Tinca Celnicu și pentru un „Startup de 100 $”, de Chris Guillebeau.

Perspective filtrate asupra economicului a adus Editura Minerva: „Corporatist de România”, de Irina Doltu și „Leadership rezonant. Reînnoiește-te și conectează-te cu ceilalți prin conștientizare, speranță și compasiune”, de Richard Boyatzis și Annie McKee.

Editura Booklet a transpus de-a dreptul economicul în ficțiune: romanul „Milioane”, de Frank Cottrell Boyce – precipitare la o iminentă (fie ea visată) convergență a lirei sterline la euro.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Colliers: Prețul locuințelor ar putea crește mai rapid decât salariile  

Scăderea autorizațiilor pentru proiecte rezidențiale și, implicit, a ofertei,...

Top acțiuni deținute de utilizatorii eToro în T3: investitorii individuali susțin acțiunile europene și cumpără acțiunile CrowdStrike și Intel 

Investitorii individuali au achiziționat acțiuni europene în acest trimestru,...