VOCAȚIA MANAGERIALĂ (I)

Date:

I. Premisele subiective ale vocației manageriale

Vocația, în domeniul conducerii structurilor sociale, este demonstrată prin valoarea managerului; fără valoare socio-profesională, orice poziție de comandă socială este doar o impostură sau carierism. În sens socionomic, vocația definește abilitățile psihice, morale și sociale care-i permit unui individ să acceadă în ierarhia instituțiilor profesionale, sociale, politice sau statale. Înainte de orice, pentru ca vocația managerului să fie apreciată la nivel social, ea trebuie să fie recunoscută de către o instituție abilitată, recte, de către o structură politico-juridică (stat): în caz contrar, chiar dacă un individ are aptitudini, vocația lui nu se poate manifesta.
Abilitățile de conducere ale managerului sunt premise necesare, dar nu suficiente pentru realizarea vocației; din păcate ele sunt definite diferit în literatura de specialitate pentru că reflectă o anumită viziune a autorilor: psihologică, sociologică, juridică, politică (Viorel Cornescu et. al., 2003, Management – de la teorie la practică). Ca atare, fiecare definiție este limitată de o anumită cultură managerială, de o anumită școală, de un anumit interes social-politic. De pildă, centrul de competențe manageriale IESE Barcelona menționează printre abilitățile de organizare însăși „organizarea” (sic!), iar între abilitățile strategice, „adoptarea deciziilor”, deși această capacitate este rezultatul altor abilități. Într-o asemenea viziune ajunge la concluzia absurdă că și vocația ar fi o abilitate! Primo, abilitățile de conducere ale unui manager pot fi valorificate numai dacă instituțiile politico-juridice le acceptă, le protejează și le stimulează, moral sau material. Desigur că „abilitatea” de a conduce este posibilă chiar fără vocație, dar cu costuri, efort și timp de adaptare mult mai mari, pentru a satisface condițiile (criteriile) de apreciere prestabilite pentru a reuși. Secundo, cu cât abilitățile conducătorului asigură mai bine adaptarea la situații concrete și flexibilitatea, cu atât efectele managementului sunt mai bune. În acest sens este relevantă teoria NLP-ului, Neuro-Linguistic Programming, care relevă că într-un sistem, cel mai flexibil element controlează acel sistem. Persoana cu cea mai mare flexibilitate în gândire și în comportament reușește să controleze situația în care se află, caută în permanență alternative și soluții și își depășeste limitele. Terzo, vocația este considerată adesea o înclinație diabolică, devil shift, plecând de la realitatea că, în sfera conducerii organizațiilor sociale, managerii se mobilizează împotriva concurenților, pe care îi consideră dușmani, ori lipsiți de demnitate, sau mai nocivi decât sunt în realitate. Această abilitate „machiavelică” este o abilitate negativă în sens moral și social pentru că menține o stare conflictuală; din păcate ea este apreciată ca fiind „pozitivă” de către structurile politico-sociale care i-au numit în funcție.
Personalitatea managerului este determinantă în realizarea vocației datorită faptului că imprimă un anumit stil (valoare) activității de conducere a structurilor sociale: ea se manifestă prin atitudinea proactivă, prin curajul de a-și asuma răspunderea pentru deciziile adoptate, prin capacitatea de a negocia, prin corectitudine și moralitate. Psihanaliștii au relevat faptul că vocația se conturează odată cu formarea personalității care nu este înnăscută, ci dobândită; teoria susținută de Adler se întemeiaza pe două principii fundamentale: complexul de inferioritate si recompensarea (Adler Alfred, 1933, Der Sinn des Lebens). Pe măsură ce managerul se perfecționează, el conștientizează faptul că este dependent de mediul exterior, își dă seama de aptitudinile și de defectele sale ereditare și recurge la așa-numita forță dinamica a vieții, pentru a-și autoprograma comportamentul la stilul de viață. Dacă acceptăm această ipoteză, atunci avem un argument puternic în favoarea teoriei noastre cu privire la faptul că vocația depinde de un sistem „extern” de apreciere a valorilor; de pildă, dacă abilitățile managerului sunt ignorate sau negate de sistemul politico-juridic, vocația lui va fi periclitată.
Structura psiho-afectivă a managerului are relevanță pentru modul de conducere numai în corelație cu abilitățile și personalitatea, amintite anterior. În principiu, tipologia psiho-afectivă a managerilor este asimilată cu temperamentul, deși este mult mai complexă; de fapt, înclinațiile psiho-afective nu se manifestă liber, ci sunt restricționate de o serie de reguli socio-profesionale, de norme juridice sau decizii politice. Ca urmare, vocația managerială depinde doar în mică măsură de structura psiho-afectivă; de pildă, un manager coleric își poate realiza vocația la fel bine ca un manager sentimental, dacă are abilitățile necesare și contextul socio-politic favorabil. În plus nu trebuie neglijată ipoteza lui A. Adler după care elanul vital ne ajută să ne depășim „inferioritățile” psihice sau fizice; acest mecanism psihic l-a ajutat pe Demostene, un tânăr bâlbâit cu o voce firavă, să ajungă unul dintre cei mai mari oratori ai Greciei antice. Mai importantă pentru vocației manageriale este teoria lui Adler cu privire la sentimentul social (sau al comunității), care definește necesitatea conducătorului de a se asocia, de a se identifica, de a-i recunoaște pe ceilalți și de a se recunoaște în ei. Adepții psihologiei abisale, în continuarea lui C.G. Jung, consideră că vocația depinde de structuri arhetipale, cum ar fi aceea a eroului, a regelui sau a conducătorului mitic. Teoria este seducătoare, în sens ideonomic, pentru că sugerează compatibilitatea dintre elemente ale subconștientul individual și reprezentări ale subconștientului colectiv, de genul miturilor, al simbolurilor, al ritualurilor etc. În realitate, vocația depinde de factori conștienți, chiar dacă un individ utilizează mituri și simboluri pentru a capta interesul, a primi adeziunea, sau recurge la sacrificiu pentru o cauză socială.
Vocația managerială este explicată uneori prin teoria predestinării; oricât ar părea de bizar, există prejudecata potrivit căreia destinul (cariera) ar fi stabilit înainte și independent de voința subiectului.

De altfel, la nivelul simțului comun, noțiunea de vocație implică predestinarea, mai ales în accepțiunea sa religioasă; altfel spus, „a avea o vocație” înseamnă „a te converti”, ceea ce duce la ideea că Dumnezeu a prevăzut destinul oamenilor pe pământ. Unii psihologi avansează teoria după care toți indivizii sunt purtători, încă dinainte de naștere, ai personalității și vocației proprii; Platon afirma că înainte să ne naștem, „daimonul” nostru este însărcinat să aibă grijă de sufletul nostru. Vocația, spune Hillman, este chiar esența vieții omenești, iar toate întîmplările din viață contribuie la dezvoltarea ei; cu alte cuvinte, cei care simt nevoia să dea un sens nou vieții lor trebuie doar să dea curs unei predispoziții (J. Hillman, 1979, Dream & the Underworld). Teoria nu se verifică în domeniul managementului, deoarece valorile individuale sunt apreciate (recunoscute), conform unor criterii oficiale, de regulă instituționalizate juridic, fără ca abilitățile psiho-afective să fie luate în considerare; mai degrabă este apreciată conduita determinată de aceste abilități. În acest sens, teoria perspectivei, prospect theory, susține că liderii adevărați dau dovadă de vocație atunci când sunt mobilizați mai puternic de eșec decât de succes, deoarece înfrângerile au impact mult mai puternic asupra conducătorului decât victoriile (L. Boussaguet, 2004, La Marche Blanche; des parents face a l’Etat Belge).
Vocația managerială presupune inteligență în utilizarea propriilor abilități pentru a influența, modifica sau dirija relațiile socio-economice. Dincolo de diferențele de concepție cu privire la inteligență, regăsim totuși un numitor comun la majoritatea autorilor, și anume faptul că inteligența presupune un ansamblu de abilități (factori, componente, procese psihice etc); de pildă J.P. Guilford a enumerat 150 de asemenea abilități (J.P. Guilford, 1967, The Nature of Human Intelligence). Dintre toate acestea, cea mai atrăgătoare ipoteză pentru a defini vocația managerială este aceea că inteligența acționează ca un sistem cu autoreglare capabil să se adapteze la schimbările din mediul socio-economic. Orice sistem inteligent învață să-și îmbunătățească performanțele pe baza experienței accumulate anterior (N.V. Findler, R.M. Malyankar, 1995, Emergent Behavior). Cu alte cuvinte, vocația managerială nu-și poate demonstra valoarea fără inteligența emoțională.
Vocația managerială pesupune creativitate, adică abilitatea de a elabora (imagina) soluții originale, eficiente, corecte, la situații de criză. Dacă acceptăm că procesul creativ se derulează în 5 faze, după modelul Wallas, putem spune, mutatis mutandis, că vocația managerială poate fi definită prin abilitățile specifice fiecărei faze (Wallas Graham, 2014, The Art of Thought). În faza de pregătire, vocația implică puterea de asimilare a informațiilor necesare pentru înțelegerea situației socio-economice. În faza incubației, apare o idee latentă, internalizată, până în momentul în care managerul are revelația unei soluții de rezolvare a situației. Faza numită intimare poate fi asimilată cu ceea ce se numește intuiție creativă. În faza de iluminare, apare soluția creativă; ceea ce se numește „intuiție” în matematică sau „inspirație” în artă poate fi apreciat ca „simț” al realității în decizia managerială. În ultima fază, de verificare, vocația presupune aprecierea soluției și aplicarea corecțiilor necesare. Cercetătorul I. Magyari-Beck a propus în 1990 conceptul de creatologie, pentru studiul interdisciplinar al creativității, însă acest termen nu a fost general acceptat și este rareori utilizat. Pentru managementul eficient au fost propuse trei tipuri de creativitate: tehnologică sau invenția, economică sau antreprenoriatul și artistică sau opera de artă (R. Florida, 2002, The Rise of the Creative Class). Niciunul din aceste tipuri nu le exclude pe celelalte două, deoarece toate implică procese de gândire similare și se intercondiționează; exempli gratiae, economia creativă este rezultatul corelațiilor dintre tehnologii, arte și afaceri. De pildă, în doctrina anglo-saxonă, creativitatea este definită ca „producerea de noi idei, care sunt corespunzătoare pentru scopurile unor afaceri particulare” (DTI, 2005, Creativity, Design and Business Performance).
Vocația managerială presupune totdeauna imaginație, adesea utopică; să nu uităm totuși că multe dintre utopiile tehno-științifice au devenit realitate. Abilitatea imaginativă reflectă capacitatea vizionară a managerului de a anticipa fapte, schimbări, evoluții ale sistemelor socio-economice; ea oferă soluții originale pentru sistemul convențional de organizare și funcționare a structurilor sociale. Nu trebuie omisă distincția dintre orginalitatea individuală (care se referă la propria sferă de idei), originalitatea relativă (raportată la sfera socială) și originalitatea istorică (față de orice alte situații anterioare). Vocația se caracterizează prin faptul că procesele imaginative au, dincolo de caracterul economic, și un scop social-politic determinat: cu alte cuvinte, această abilitate a managerului este folosită de puterea politică pentru atingerea unui obiectiv sau pentru soluționarea unei crize. Importanța imaginației este cu atât mai mare, cu cât anticipează modificările ce pot interveni în sistemul socio-economic și găsește noi soluții pentru depășirea lor. Imaginația întemeiază vocația managerială și din perspectivă politonomică deoarece produce idei (soluții) originale pentru menținerea statu-quo-ului. În fine, nu trebuie omis faptul că imaginația conferă vocației o anumită justificare socionomică; altfel spus, vocația este apreciată de sistemul socio-politic numai din punctul de vedere al utilității ei pentru sistem, indiferent de imaginația managerului.

(va urma)

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

AUTOMOTIVE FORUM & AWARDS FOR EXCELLENCE 2024 | NORD EVENTS CENTER, GLOBALWORTH  | SUMMIT HALL | NOVEMBER 1

În era mobilității în continuă evoluție definită de tehnologie,...

Studiu Reveal Marketing Research: Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital!

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus...

De ce instabilitatea fiscala e un joc periculos

Am discutat la emisiune cu Adrian Câciu, Ministrul Fondurilor...