VOCAȚIA MANAGERIALĂ (II)

Date:

II. Premisele obiective ale vocației manageriale

Vocația managerială este circumscrisă de ideologia puterii. În mod paradoxal, abilitățile, inteligența, creativitatea, vizionarismul și celelalte condiții ale vocației sunt din ce în ce mai puțin apreciate din cauza constrângerilor ideologice la care este supus managementul public. Fenomenul a fost calificat ca formă de dezideologizare (lat. idoneus = cum se cuvine, potrivit, și des = fără). Conceptul actual a fost introdus de R. Dahrendorf pentru a sublinia trecerea de la faptele politice la politica faptelor, ceea ce înseamnă, din perspectiva noastră, că vocația managerială îi caracterizează pe cei care acționează pentru realizarea obiectivelor, și nu pe cei care vorbesc despre ele (Dahrendorf Ralph, 1987, The modern social conflict; an essay ond the politics of liberty). Semnificația politicianistă a dezideologizării se regăsește la O.K. Flechtheim, care afirmă că aceasta reflectă o manifestare specifică politicienilor care soluționează doar probleme singulare, în mod oportunist, pragmatic.

Vocația managerului este efectul unui proces de modelare; fiecare sistem economic are modele de conducere pe care mangerul le reproduce, nu pentru că ele ar fi eficiente, ci pentru că ele sunt stabilite de sistemul politic. Ca orice altă valoare socială, vocația depinde de felul în care managerii implementează un anumit model de decizie conform cu principiile sistemului economic-social. Potrivit teoriei modelării sociale, personalitatea conducătorului reflectă achiziția de comportamente în context social; acest proces de modelare vocațională se poate realiza în diverse moduri, spontan, dirijat, observațional sau participativ. În acest sens, A. Bandura afirmă că personalitatea se formează prin interacțiunea cu actorii sociali, în cadrul căreia rolul central revine imitației; altfel spus, învățarea unor comportamente se poate face prin observarea modelelor (Bandura Albert, 1977, Social Learning Theory). Vocația managerială se întemeiază pe modele de conducere (impuse cel mai adesea politic) nu pentru că acestea ar fi „bune”, ci pentru că ele au fost validate anterior de sistemul oficial (statal) de apreciere. În sens invers, sistemele politice realizează o funcție sociotelică, în sensul că integrează conducătorii instituțiilor publice într-o anumită ordine socială, asigurând astfel interesul general. Marea problemă a managementului public derivă din contradicția între modelele de conducere „teoretice” elaborate de puterea politică și modelele de conducere impuse de economia reală (Parlagi Anton, 2014, Fenomenologia politică a dreptului).
Vocația mangerială depinde în mod paradoxal de oficialitatea numirii într-o funcție de conducere economic-socială, de către o autoritate publică. Acest paradox este evident prin faptul că o funcție de conducere este instituită prin acte simbolice; de pildă, numirea în funcție a unui manager, ca act simbolic, conferă autoritate unui manager pentru simplul motiv că se realizează de către un reprezentant (instituție) a statului, care actionează ex officio, ca deținător al unui officium publicum. Actele oficiale care atribuie valoarea socială unui manager confirmă vocația, deși ele nu confirmă calitățile lui, ci voința sistemului oficial de apreciere. O serie de acte oficiale, așa cum sunt deciziile instanțelor judecătorești, actele de constatare, actele de stare civilă, actele de moștenire, ca să nu mai amintim multitudinea de acte și contracte publice, sunt toate acte constitutive de valoare. După P. Bourdieu, aceste categorii de acte au capacitatea de a crea (sau de a institui) merite, prin magia numirii oficiale, fiind îndeplinite de agenți investiți în formele prevăzute de lege și consemnate în registre oficiale (Bourdieu Pierre, 2001, Langage et pouvoir symbolique). Prin intermediul actelor oficiale se creează identități personale garantate de stat (președinte de companie, director de instituție, inspector-șef, consilier de stat), identități colective (uniuni, asociații, sindicate) sau identități politice (partide, alianțe). Ca urmare, actul oficial nu stabilește doar statutul unei persoane (grup), ci conferă în subsidiar o anumită valoare pe care managerul nu o avea anterior: dreptul de a lua decizii la un anumit nivel, de a dobândi onoare ca urmare a funcției primite sau de a se bucura de o calitate care trebuie recunoscută de un grup (asociație, sindicat, patronat etc.)


Vocația managerială depinde de gradul de conformare a conducătorului față de sistemul politic în general și față de normele juridice în special. Împlinirea vocației depinde de modul în care managerul propagă (implementează) principiile sistemului; mai exact de modul în care el se conformează politicii economice prestabilite de puterea politică. Managerul trebuie să respecte o anumită politică economică înainte de a respecta economia politică: altfel spus, vocația lui managerială presupune, înainte de toate, realizarea obiectivelor stabilite de sistmul socio-politic. Conformarea managerului se realizează pe trei niveluri; la nivel ideonomic prin conștientizarea valorilor morale; la nivel socionomic prin legitimitatea socio-profesională, adică prin corectitudinea actului de conducere; la al treilea nivel, conformarea presupune respectarea legalității; după cum se poate observa, toate cele trei niveluri sunt vocației.
Nu există vocație dacă ea nu este recunoscută de sistemul oficial de apreciere a meritelor fiecărui manager în parte. Vocația în comunism era recunoscută doar prin prisma principiului proprietății comune și subordonării managerului față de decizia politică; vocația în capitalism este apreciată prin prisma eficienței economice și respectării libertății de inițiativă a managerului; vocația în opinia social-democrației este apreciată prin prisma solidarității sociale. Deși noțiunea de vocație a căpătat semnificații diverse, din cauza ideologiilor diferite, există totuși un element comun, și anume recunoașterea vocației ca element intrinsec valorii sociale. Construcția și reconstrucția societății depind de acțiunea unor personalități cu vocație managerială, mai ales datorită capacității lor de a impune sisteme de management mai bune și mai corecte. Aceste sisteme de apreciere se regăsesc în normele oficiale care, deși diferă de la o epocă la alta, păstrează „vocația” reglementării drepturilor și libertăților omului. Atunci când anumite sisteme de apreciere sunt instituționalizate juridic, ele acționează, la fel ca oricare altă instituție socială, pentru reglementarea conduitei individuale. În termenii utilizați de T.S. Kuhn, aceste instituții furnizează modele de acțiune pentru individ (grup), pe baza unor criterii de valoare (Kuhn S. Thomas, 1972, Structure des revolutions scientifiques). Vocația managerială este apreciată oficial ca o valoare teoretică, deoarece modul concret în care se realizează depinde, la rândul său, de corectitudinea (raionalitatea) managerială. Vocația are o funcție ideologică datorită faptului că se întemeiază pe modele de management necesare construcției unei societăți mai eficiente.
Vocația poate fi definită ca o calitate socială, prin capacitatea managerului de a repecta normativitatea; degeaba sunt propagate valori universal valabile, precum egalitatea, libertatea, echitatea, dacă ele nu sunt garantate de sistemul juridic. Trebuie să ținem seama de faptul că orice sistem de valoare are o finalitate, ceea ce nu înseamnă că există un finalism al vocației: dacă acceptăm că sistemul juridic are un scop predeterminat, implacabil, atunci ajungem la concluzia greșită că vocația este guvernată de fatalitate. Dimpotrivă, vocația presupune interacțiunea dintre instituții diferite (morale, religioase, culturale, juridice etc.), care intervin și modelează sistemul oficial. Vocația de a construi un sistem „valoros” de conducere socială trebuie abordată și din perspectiva axionomiei; spre deosebire de axiologie, sistemul normativ al valorilor relevă că managerul are valoare socială și, ca atare, este un model normativ; cu alte cuvinte, valoarea care influențează (normează) conduita celorlalți are caracter normativ. Valoarea normei instituie norma de valoare (Parlagi Anton, 2014, Dicționar de administrație publică). Axiologizarea sistemelor normative este o necesitate a societății contemporane, pentru că ele trebuie să aparțină numai imperiului rațiunii, nicidecum rațiunii imperiului (H.A. Schwartz., L.von Wahlendorf, 1980, Idealité et realité du droit).
Vocația managerială este limitată socio-profesional de puterea politică. În teoria politică există un curent reducționist, care asimilează vocația cu abilitatea de a cuceri puterea. De la început trebuie observat că acest reducționism nu are consecințe decât în plan politic; între un manager care își cunoaște puterea și o folosește fără a profita de ea și un individ care-și folosește puterea fără a avea nicio valoare profesională există o diferență uriașă, numită vocație. În primul caz, managerul care este apreciat de sistemul oficial (statal) va avea o motivație politică, fiind interesat în obținerea succesului. Primo, vocația managerială trebuie corelată cu autoritatea deontică; altfel spus, cu puterea pe care o deține un manager situat în vârful ierarhiei socio-economice. Foarte schematic, autoritatea deontică poate fi de „sancționare”, atunci cînd subalternii acționează de frica unor sancțiuni, sau de „solidaritate”, atunci când cei subordonați urmează liderul pentru realizarea unui obiectiv (interes) comun. (J.M. Bochenski, 1974, Was ist Autorität?). Așadar, dincolo de poziția pe care managerul o ocupă într-un sistem socio-economic, vocația definește locul ocupat în raportul moral-imoral (ideonomic), de locul ocupat în raportul legitim-ilegitim (socionomic) și de locul ocupat în relația de dominație-supunere (politonomic). Secundo, vocația nu definește exclusiv abilitatea (capacitatea) managerială, întrucât indivizii influențează mediul politic, chiar dacă nu fac parte din grupuri, partide sau instituții politice; de pildă, intelectualii, care nu sunt implicați în viața managerială, dar propagă o serie de valori care servesc interesului (binelui) public. Așa-numitele gulere albe s-au impus, ca elită socială, prin valoarea proprie, fiind desigur favorizate de condițiile socio-economice (Ch.W. Mills, 1969, L’Elite du pouvoirs). În alte opinii se afirmă că vocația nu mai depinde de valoarea proprie, ci de poziția ocupată de profesioniști (manageri) în cadrul organizațiilor economice; în acest sens sunt aduse ca argument relațiile cu patronii, care sunt impersonale, astfel că managerii își justifică valoarea prin prestigiul firmei pe care o conduc. Din păcate, această teorie nu face nicio distincție între semnificația ideonomică a valorii (profesionalism, competență, capacitatea de decizie) și semnificația socionomică a valorii (statutul de manager și rolul de antreprenor) și nici față de semnificația politonomică (dependența managerului de relațiile politice). Terzo, vocația nu se poate confunda cu puterea, care presupune întotdeauna un raport de forță între două structuri sociale sau politice; altfel spus, vocația este individuală, puterea este socială. În acest sens, Popper, care a studiat legile sociale ce privesc funcționalitatea instituțiilor, relevă că instituțiile sunt instrumente sociale care amplifică puterea (Popper Karl, 2002, The Logic of Scientific Discovery). Dacă acceptăm această ipoteză, atunci înseamnă că vocația depinde indirect de modul în care managerul folosește instituția sa pentru a-și realiza obiectivele. Mai mult decât atât, vocația n-ar fi posibilă fără instituții sociale, constituite pe baza unor criterii similare cu ale altor instituții; în lipsa unui system comun de valori, nici instituțiile nu ar putea relaționa între ele. Quatro, de-a lungul istoriei puterea exercitată în nume personal n-a fost niciodată apreciată ca vocație, ci ca metodă (instrument) de dominație; dictatorii, tiranii, despoții, împărații și toți ceilalți nu aveau nevoie de vocație pentru a-și exercita puterea. Lipsiți de valoare, tiranii și-au construit singuri statui, spre deosebire de oamenii de valoare, care au beneficiat de statui construite de societate.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea unei noi game de PC-uri Maguay

Compania Maguay, caracterizată drept „cea mai veche companie...

Ziua Silvicultorului, marcată de Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația...

CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET,...