CFO Conference 2023: Directorii financiari joacă un rol cheie în dezvoltarea sustenabilă a companiei

Date:

Directorii financiari joacă un rol cheie în dezvoltarea sustenabilă a companiei, iar transformarea digitală a organizației poate conduce spre inovație și noi oportunități. Iată mai jos concluziile celei de-a 8-a ediții a CFO Conference 2023.

Transformarea digitală a departamentului financiar, gestionarea scenariilor de risc, oportunitățile de finanțare pentru creșterea companiei sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul CFO Conference 2023. Cea de-a 8-a ediție a reunit 230 de directori financiari și economici, consultanți fiscali și specialiști în domeniu, ce au fost prezenți fizic, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, dar și virtual.

Conferința a inclus două sesiuni de prezentări și un panel de dezbatere. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.

Prima sesiune a fost deschisă de Cristina Săulescu, Partener, Cabot Transfer Pricing, care a vorbit despre provocările fiscale ale anului 2023.

Modificările din anul 2023 sunt făcute să vină atât în sprijinul angajatorului, cât și al angajatului, dar apar și foarte multe întrebări; sunt foarte multe neclarități în această zonă. În ceea ce privește impozitul pe veniturile din salarii, și-au pierdut caracterul de venituri neimpozabile mai multe astfel de venituri: contribuțiile la un fond de pensii facultativ, primele de asigurări voluntare de sănătate, contravaloarea cheltuielilor suportate de angajator sau plătitorul de venituri cu testele medicale pentru COVID, dacă erau făcute la inițiativa acestuia. 

De asemenea, își pierd caracterul de venituri neimpozabile sumele acordate angajaților care își desfășoară activitatea în regim de telemuncă – se puteau acorda anumite sume pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile. O parte din aceste venituri, care fuseseră neimpozabile și acum nu mai sunt neimpozabile, se duc în categoria veniturilor care sunt neimpozabile, în limita unui plafon de 33% din salariul de bază. Acesta este al doilea plafon care se aplică. Fiecare venit care intră sau ar putea să intre în această categorie este, la rândul lui plafonat”, a spus ea.

În continuare, Guillaume Macczak, Assurance CFO & GBS Services Partner, EY România, care a vorbit despre importanța de a identifica acea componentă a activității business-ului care are nevoie de date.

Cu cât avem mai multe date, cu atât putem face mai multe predicții. Anul trecut, am făcut un sondaj care a relevat că, din perspectiva unui CFO român asupra finanțelor viitorului, managementul datelor se afla pe locul 3 în ceea ce privește prioritățile. În 2023, Gartner a confirmat că, la nivel global, strategia de analiză a datelor se află în fruntea agendei pentru directorii financiari din întreaga lume.

De ce ar trebui să ținem cont atunci când începem un proiect de date financiare? Trebuie să începem de la rezultat – în loc să pui toate datele pe care le ai în «lacul tău de date» și apoi te întrebi  cum le poți folosi, hai să facem asta în sens invers. Mai întâi, încearcă să vezi unde este cea mai mare nevoie de date. Nu automatiza ceva ce nimeni nu folosește! Din momentul în care faci o selecție a datelor, vei descoperi că oamenii nu folosesc raportarea completă pe care o trimiți; unii nu o folosesc deloc. Observă datele, pentru a reveni la întrebarea: De unde provin aceste date? Apoi integrează-le în «lacul tău de date» și începe să verifici procesul. Ar trebui să privești spre originea datelor ori de câte ori identifici o problemă. Acesta este un proces în desfășurare.”

Un alt subiect abordat în cadrul conferinței a vizat automatizarea proceselor de control. Astfel, Costin Baicu, CFO Grup, DocProcess, a vorbit despre platforma BEA.

Orice proces de digitalizare este un proces de transformare, un proces prin care strategia de business este aplicată și implementată în organizație, prin intermediul tehnologiei. Procesele transformării digitale au cam trei zone mari de aplicabilitate: modificarea/adăugarea unui model de business nou, excelența operațională și digitalizarea relației cu clienții – practic, reducerea fricțiunii pe care o avem în interacțiunea cu clienții. Aceasta aduce foarte multe beneficii și foarte mulți clienți în companie. Mergând la o scară mai largă, în cadrul oricărei organizații sunt cam patru fluxuri importante de business: fluxurile de intrare, fluxurile operaționale, fluxurile de HR și cele de livrare către clienți. Aceste fluxuri aduc cu ele fluxuri de date care curg într-o anumită direcție, cu o anumită eficiență și cu un anumit cost în cadrul organizației și care pot fi îmbunătățite prin utilizarea tehnologiilor existente, prin implementarea de soluții moderne care să accelereze aceste fluxuri și să reducă costurile. Desigur că organizațiile funcționează într-un ecosistem – practic, asta este ceea ce automatizăm noi. 

Automatizăm interacțiunea dintre organizații în cadrul ecosistemului în care ele funcționează și sunt interacțiuni cu clienți, cu furnizori, cu autorități ale statului – cu mulți stakeholderi, care se pot controla, automatiza și eficientiza prin intermediul unei platforme care, practic, stă în centrul acestor rețele de informații”, a explicat el.

În continuare, Iulian Sorescu, Partner, Head of Financial & State Aid Romania, State Aid Expert, Noerr, a vorbit despre soluțiile pe care le au companiile pentru a găsi surse de finanțare.

Ca oameni de finance, mergeți la un consultant în momentul în care aveți probleme sau să le preîntâmpinați. Vom discuta astăzi despre ce putem face pentru a găsi surse de finanțare pentru proiectele pe care le au companiile. De cele mai multe ori, suntem ocupați cu a procesa date, a răspunde șefilor cu privire la parametri financiari care sunt sau nu în grafic, trebuie să fim la punct cu toate noutățile fiscale, iar pe partea de finanțare va trebui să fim intuitivi, să știm ce își dorește o companie și ce surse de finanțare are. Este rolul nostru, ca oameni de finance, să le spunem liderilor de business că pot obține finanțări pe anumite proiecte pe care le gândesc. Trebuie să știți, în avans, ce surse de finanțare există. Dacă în contabilitate unele procese se pot automatiza, în finanțări nu există un robot care să îți spună imediat ce forme de finanțare ai. De aceea, este foarte important să discutăm din când în când, să aflăm planurile de dezvoltare ale fiecărei companii – indiferent că sunt pe termen scurt, mediu sau lung, să facem mereu un update privind sursele de finanțare existente pentru ca, în momentul în care proiectele respective se concretizează la nivel de idee să putem contribui proactiv. Foarte multe proiecte eșuează în momentul în care vin prea târziu în pregătirea aplicației. Sunt foarte multe surse de finanțare, pentru că ne aflăm la finalul unui ciclu în care au existat fonduri europene, ajutoare de stat, iar în etapa intermediară care va începe anul viitor, cu un nou ciclu de finanțare de șapte ani, există foarte multe surse de finanțare care se deschid, unele foarte din scurt, altele anticipat, și pe care este bine să le cunoașteți”, a spus el.

Adrian Secolof, Head of FP&A EuMEA, Nufarm, Business Coach, a vorbit despre etapele necesare pentru a transforma structura organizațională a departamentului financiar.

Este bine, pe cât posibil, să ne creăm propriile agende și să fim înaintea curbei de schimbare. Pandemia a fost momentul T0 în care am conștientizat că putem folosi tehnologia de acasă, iar acesta este momentul în care companiile au realizat că digitalizarea poate deveni o realitate. Astăzi vreau să vorbesc despre cum arată astăzi departamentul financiar, care sunt etapele necesare pentru a transforma structura organizațională a departamentului financiar, să fie pregătit pentru viitor, și aș vrea să discutăm despre câteva predicții referitoare la cum va arăta departamentul financiar în viitor. Conform Gartner, pentru a schimba designul structurii de financiar, trebuie să ținem cont de patru piloni. În primul rând, să creăm avantajele activității de financial planning și analysis, partea de controlling, shared services și transformation leadership. Shared services nu se aplică tuturor companiilor, doar celor foarte mari, unde acestea ar aduce eficiență în procese și ar putea elibera resursa la nivel de țară, pentru a își centra atenția pe activități cu valoare adăugată. Sunt, încă, foarte multe organizații care lucrează fragmentat – departamentele nu sunt integrate foarte bine. Practic, acest lucru ar trebui să se schimbe și să existe un flux foarte bun între departamente. Este, totodată, foarte important să decuplăm oamenii de financiar de la activitățile curente de suport. Transformation leadership presupune ca liderii din departamentul financiar să cunoască tehnologia.”

Prima sesiune de prezentări a CFO Conference 2023 a fost încheiată de Bogdan Avramescu, Sales Manager, Allevo , care a vorbit despre tehnologia ca nou tip de manager financiar, disponibil 24/7.

Antreprenorii români, în ultima perioadă, apelează tot mai mult la aplicații pentru a-și gestiona afacerile și pentru a înțelege ce se întâmplă cu banii companiei. Pornind de la nevoia acestora de digitalizare, am dezvoltat o aplicație care ajută antreprenorii să își rezolve o serie de probleme și nevoi, precum faptul că foarte multe IMM-uri nu își permit un CFO. În cele mai multe cazuri, întâlnim un contabil care nu are în responsabilități managementul financiar. Posibilitatea de gestionare a cash flow-ului o reprezintă fișierul de tip Cash Flow, un fișier destul de greu de administrat, unde companiile trebuie să completeze manual, detaliat, toate încasările și toate plățile. De asemenea, se întâlnesc cu o dificultate în colectarea și interpretarea informațiilor din diferite surse: extrase de cont, bilanțuri, facturi, dar și din interpretarea acestor date”, a spus el.

Cea de-a doua sesiune a fost deschisă de Marius Ghica, Group CFO, Green Group, care a adus în discuție standardele ESG și felul în care organizațiile ar putea migra spre o economie circulară.

Economia circulară are beneficii economice tangibile. Dincolo de amprenta de C02, care este extrem de importantă, există economii importante de energie, de material, folosind materiale reciclate în producerea unor produse finite. Există, o evoluție atât la nivelul individual, la nivelul societății, dar și la nivelul companiilor, pe fondul ESG, împingând înainte domeniul economiei circulare. Acesta este un domeniu de perspectivă, având un potențial foarte, foarte bun, nu numai din motive de mediu. Cantitatea de ambalaj pe care o consumă un cetățean din România este cam jumătate din ceea ce consumă un neamț sau un belgian. Potențialul este imens. Vom consuma mai mult, o dată cu creșterea economică, dar vom și recicla mai mult. Avem un concurent foarte puternic, groapa de gunoi, pentru că este o variantă foarte ieftină.”

Un CFO modern trebuie să „migreze” între zona operațională și cea de strategie, având totodată în vedere trendurile din zona de tehnologie, a punctat Ioana Arsenie, Strateg financiar, Trusted Advisor.

„Se vorbește foarte mult despre evoluția de la un rol de contabil la un rol de CFO. Acolo se lucrează, acolo știm care sunt pașii. Mai departe, este vorba mai mult despre persoană decât despre cifre – este momentul în care se produce acel punct de inflexiune în dezvoltarea personală și profesională, și în care putem să accesăm alt nivel. Ar trebui să facem management de carieră și un plan de succesiune. Este nevoie de lucrul cu antreprenorul pe strategie, așa că plecăm de la bază, de la operațiuni, pentru a ajunge la nivelul strategic. 

În România, singura soluție pentru creșterea PIB-ului este creșterea numărului de companii peste 1 milion de euro și știm foarte bine că, în țări precum Polonia, Ungaria, rata companiilor de peste 1 milion de euro la 1000 de locuitori este de 2-3 ori mai mare decât la noi, iar ecosistemul creat de multinaționale ajută foarte mult la ridicarea IMM-urilor. Un CFO strategic va migra foarte mult între operațional și strategic, pentru a fi performant, va fi la curent cu zona de macroeconomie, cu trendurile, dar și la nivel tehnologic.”

Transformarea digitală poate conduce spre inovație, la nivel de organizație, a explicat Mateusz Majewski, Vice President South Eastern Europe, UiPath.

Aș vrea să discutăm despre subiectul transformării digitale și a departamentului financiar ca o zonă de finanțe autonomă, ce poate conduce întreaga organizație spre inovație. Putem percepe departamentul financiar ca unul din liderii ce poate încuraja inovația și transformarea digitală a companiei. Însă CFO-ul se confruntă cu o mulțime de sarcini manuale, extrem de repetitive și care sunt supuse unor erori umane, având, totodată, un anumit impact asupra clienților.

Una dintre provocările observate este legată de procesul de raportare, ce poate avea o anumită limitare și un anumit impact, bazat pe complexitatea aplicațiilor pe care le utilizați. Când întrebăm departamentul financiar care sunt beneficiile transformării digitale, vorbim de mai mult decât de economisirea banilor: vorbim și de reziliență, vorbim despre continuitate, despre un scor extern de satisfacție. 

Există multe studii despre noua generație care urmează să intre în organizații, vorbim despre skilluri digitale, despre săptămâna de lucru de patru zile. Cum vom putea fi productivi dacă folosim procesele de-acum, cu limitările lor? Există anumite obiective ce trebuie îndeplinite la sfârșitul zilei. Cine va face asta? Digitalizarea este unul din subiectele la care orice organizație se uită în acest moment. Vedem inflația, vedem previziunile pentru anul următor – nu va fi ușor. Organizația va trebui să se ocupe de toate aceste procese și să le gestioneze”, a punctat el.

Ultima parte a conferinței a fost dedicată unui panel moderat de Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark, la care au participat: Alexandru Nomicos (Bergenbier), Dumitru Turcanu (OLX Europe RE | Naspers Classifieds | Otodom.pl | Imovirtual.pt | Storia.ro | Kiwi Finance), Adriana Ionas (2performant.com) și Darius Ienci (DB Cargo România).

Ne confruntăm cu un mediu volatil, astfel că trebuie să fim rezilienți și adaptabili, a punctat Dumitru Turcanu, CFO, OLX Europe RE | Naspers Classifieds | Otodom.pl | Imovirtual.pt | Storia.ro  | Kiwi Finance: „Este un mediu în care nimic nu mai este sigur, în care nu ne mai putem folosi de experiențele trecute. De exemplu, la începutul pandemiei și chiar la începutul invaziei din Ucraina, toată lumea s-a raportat la criza din 2007. Premisele erau asemănătoare dar, spre surprinderea noastră, evoluția a fost diferită, deși ambele perioade erau comparabile. 

Noi, ca grup, suntem foarte rezilienți și adaptabili. Avem o cultură ce ne permite să ne schimbăm continuu – compania la care m-am angajat acum 4 ani este foarte diferită de cea pentru care lucrez astăzi. M-am întrebat de ce și cred că o cheie a succesului este să testezi continuu, fără să îți fie frică să eșuezi. În ultimii 4 ani, am testat modele de business diferite, modele organizaționale diferite, achiziții, combinări de business. O parte au fost de succes, o parte au eșuat lamentabil, însă după fiecare proiect eșuat facem un document în care managerul care a inițiat proiectul este obligat să scrie de ce a eșuat. Se discută, se circularizează. Este o cultură în care eșecul este îmbrățișat, în care persoanele nu sunt persecutate pentru greșeli – trebuie să învățăm să fim mai agili, să ne adaptăm la schimbări.

Această perioadă dificilă poate fi depășită doar dacă CFO-ul organizației este pregătit, privind cu atenție atât spre riscuri, cât și spre oportunități, consideră Darius Ienci, Head of Accounting & Tax, DB CARGO Romania.

Tind să cred că ceea ce e mai greu abia urmează să vină. Vedem astăzi mișcări disperate ale Băncii Centrale din SUA. Consider că anul inflaționist e departe de a se termina, iar ceea ce ne poate arunca într-o recesiune ține foarte mult de factorul psihologic uman. Vedem aceste exemple în SUA, unde încrederea în bănci începe să se clatine. În România, costul de finanțare în momentul de față este undeva la 10 procente – sunt foarte multe business-uri care nu ating nici măcar această rată de profitabilitate de 10 procente. Deci viitorul este unul sumbru, din punctul meu de vedere.

Ce facem noi diferit față de 2019, pe lângă procesele clasice de management de cash, este că am crescut frecvența raportărilor și frecvența de revizuire a bugetelor. Ce am implementat cu totul și cu totul nou a fost o raportare legată de riscurile și oportunitățile pe care le vedem în business. Încercăm să previzionăm – cât se poate din timp – toate riscurile și oportunitățile care ar putea să apară în aceste vremuri. Cred că ar trebui să ne uităm și spre zona de oportunități, de adaptabilitate și de modul în care putem converti eventuale riscuri în oportunități”, a spus el.

De aceeași părere a fost și Adriana Ionas, Chief Financial Officer, 2Performant.com: „Nu sunt neapărat de acord cu ideea de reziliență, pentru că presupune reîntoarcerea la o stare de fapt, pe care cred că ar trebui să o provocăm în fiecare moment – și în calitate de CFO, dar și ca organizație. Noi reușim foarte ușor să anticipăm schimbările și să ne schimbăm înaintea lor. Pandemia ne-a făcut să muncim de acasă și de atunci nu ne-am mai întors la birou – am reușit să ne conectăm unii cu ceilalți foarte bine și să avem niște rezultate extraordinare. 

Încercăm să motivăm echipele printr-un pachet salarial, deși nu ne iese de fiecare dată. Încercăm cu pachete de beneficii, muncim de acasă și am văzut că se poate să fim full remote, ceea ce este un avantaj, pentru că mergem pe rezultate, deci pe un program flexibil. Există încredere, există transparență. În situații de criză cred că există și oportunități foarte mari, despre identificarea unor oportunități în care să investești și care îți vor aduce return pe viitor.”

O altă direcție de interes pentru un CFO modern este aceea legată de dezvoltarea sustenabilă a companiei, a continuat Alexandru Nomicos, Director Financiar, Bergenbier.

Din punctul meu de vedere, CFO-ul este instrumental în a trasa abordarea sustenabilă a companiei. Dacă e să ne gândim puțin, departamentul financiar este acela care alocă resurse pentru proiecte de ESG. Mai mult de-atât, conformarea la reglementările de sustenabilitate ține foarte mult de raportarea financiară. Dacă în ultimii 3-4 ani investitorii se uitau la raportarea financiară încât să își poată definitiva strategiile de investiții, astăzi se uită la impactul asupra mediului, la impactul asupra angajaților, comunității. Sunt multe aspecte care au apărut între timp. 

Noi ne mândrim cu o strategie de sustenabilitate trasată pe 3 piloni importanți: oamenii, planeta și consumul responsabil de alcool. Deja raportăm de 4 ani acel raport non-financiar, în care trasăm proiectele pe care le avem pe masă și pe care le executăm, la nivel de România. Discutăm de o reciclare 100% a deșeurilor pe care le producem. Discutăm de un consum de apă care scade constant, printr-un sistem de filtrare a apei. Discutăm de materii prime care provin, în proporții de 98% din România.”


Evenimentul CFO Conference 2023 a fost organizat de BusinessMark.

Partenerii evenimentului au fost: EY România, DocProcess, Noerr, Cabot Transfer Pricing, Edenred România, Allevo

Suportul tehnic a fost asigurat de: SCS – Schinkel Conferințe Soluții

Partenerul de monitorizare al evenimentului a fost: mediaTrust

Partenerii media ai evenimentului au fost:  spotmedia.ro, Financial Market, Ziarul Bursa, Contzilla, Juridice.ro, 1asig.ro, Debizz Magazine, MATEK, Jurnalul de Afaceri, Administratie.ro, Global Manager, EventsOnline.ro, Revista Piața, Transilvania Business, Top Business News, Business Voice, spatiulconstruit.ro, Digital Business, Ziarul 21, PRwave, AntreprenorînRomania.ro, Club Economic, România Durabilă, Economistul, Curierul Fiscal, AngajatorulMeu.ro, Femei în Afaceri

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune”

Industria de asigurări a luat nota cu profunda...

Digitalizarea raportărilor fiscale – etapele anului 2024. Ce schimbări apar la e-Factura?

de Victoria Dobre, Senior Manager și Ștefan Machidon,...

Costul proprietății – mai scump din 2025 pentru toți. De ce și cum?

de Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și...

Criza energetică a Europei a fost învinsă în primul rând datorită, reducerii voluntare a consumului de energie 

În februarie 2024 Comisia Europeană a recomandat statelor membre...