ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI – 111 ANI DE EXCELENȚĂ  ACADEMICĂ 

Date:

Academia de Studii Economice din București marchează în săptămâna 1 – 6 aprilie, printr-o serie  de manifestări anunțate pe site-ul instituțional ase.ro și pagina oficiala de Facebook, 111 ani de  excelență academică.  

Liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România a fost înființat,  prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, având denumirea inițială de Academia de Înalte Studii  Comerciale și Industriale (AISCI). 

Prima zi este dedicată, în fiecare an, omagierii memoriei marilor personalități din istoria Academiei  de Studii Economice din București, prin depunere de coroane la mormintele acestora. Luni, 1  aprilie, are loc deschiderea Concursului interdisciplinar pe teme economice „Elevii de astăzi,  profesioniștii de mâine”, organizat de ASE în parteneriat cu Colegiul Economic „A. D. Xenopol”  și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București. Festivitatea de deschidere și de  premiere a acestui concurs, care se desfășoară pe parcursul întregii săptămâni, precum și  manifestările din Aula Magna ale programului săptămânii, vor fi transmise live pe pagina oficială  de Facebook ASE. 

Marți, 2 aprilie, este ziua dedicată evenimentelor științifice, dezbaterilor, organizate pe facultăți,  atelierelor de lucru, organizate de Alumni ASE și de Uniunea Studenților ASE. 

Miercuri, 3 aprilie, va avea loc Adunarea festivă la nivelul universității, care are ca momente  distincte marcarea a 100 de ani de la susținerea primei teze de doctorat în ASE, lansări de carte și  acordarea de distincții: diploma „Meritul universitar cu medalie de aur – Virgil  Madgearu” doamnei prof. univ. dr. Crenguța Leaua și titlul onorific de „Profesor emerit” unor  cadre didactice ale ASE, care s-au distins prin excelență în activitatea didactică și de cercetare și  care s-au pensionat. 

În perioada 4-5 aprilie a.c., se desfășoară, ca în fiecare an cu prilejul Zilei universității, Sesiunea  de comunicări științifice studențești, organizate pe facultăți. 

Vineri, 5 aprilie, începând cu ora 10:00, are loc în Aula Magna a Palatului ASE, ceremonia de  acordare a titlului Doctor Honoris Causa domnului Alain Juppé, prim-ministru al Franței (1995- 1997, membru al Consiliului Constituțional francez, ca semn de recunoaștere față de meritele excepționale în construcția unei culturi a diplomației publice și a leadership-ului în Franța și  Europa, dovedite în întreaga sa carieră profesională.  

Cu o tradiție de 111 ani, Academia de Studii Economice din București este o universitate dinamică,  într-o adaptare permanentă la cerințele economiei de piață, în strânsă legătură cu cerințele mediului  de afaceri, oferind mereu noi oportunități studenților săi. 

„111 ani de excelență academică reflectă eforturile meritorii, depuse de zecile de generații de cadre  didactice și membrii ai comunității noastre universitare, care au slujit onest țara, dezvoltarea ei,  dinamica progresului și a bunăstării oamenilor ei, prin formarea profilului uman și profesional a  peste 320 000 de absolvenți ai Academiei de Studii Economice”, subliniază în mesajul său prof.  univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE. 

Vivat, crescat, floreat! 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicala, Centrokinetic, se extinde în vestul ţării 

Centrokinetic, în parteneriat cu AGISTA, achiziționează pachetul majoritar al...

Decalogul inspecțiilor fiscale: Ne așteptăm la o presiune penală mai mare în 2024

de Dan Dascălu, Partener D&B David și Baias, Mihail...

ANALIZĂ XTB: Ferrari a publicat rezultatele vânzărilor. Lewis Hamilton, așteptat să conducă brandul spre victorie și pe burse

Ferrari tocmai și-a publicat rezultatele financiare pentru primul trimestru...