Din ce domenii provin chiriașii de birouri în primul trimestru din 2023

Date:

Distribuția chiriașilor după domeniul lor de activitate a fost foarte echilibrată în primul trimestru din 2023. Cei mai activi chiriași au fost firmele din sectorul IT&Communication cu 19% din suprafața nou închiriată, urmate de companiile din sectoarele Medical&Farma și Energetic, cu 14 și respectiv 13% din suprafața închiriată.

Domeniul energetic au avut în acest prim trimestru al anului o pondere importantă, de 13%, mai multe companii finalizând în aceasta perioadă procesul de relocare.

Principalele domenii constant reprezentate în ultimii 5 ani au fost IT&C, Financiar, Servicii profesionale, Medical&Farma si Constructii&Real Estate (incluzând aici și operatorii de co-working).

„Înainte de 2020, ponderea suprafețelor închiriate de către firmele din domeniul IT&C, BPO și SSC se situa an de an în jurul valorii de 50%. După debutul pandemiei de Covid-19, pe măsură ce s-au dezvoltat diverse modele de muncă hibridă sau remote, ponderea închirierilor de spații de birouri noi (relocări, pre-inchirieri si extinderi) de către firmele de IT a scăzut. În ultimii doi ani, 2021 și 2022, ponderea a ajuns la 23% iar nivelul tranzacționării din primul trimestru al acestui an prefigurează un nivel similar pentru anul 2023”, declară Alexandru Petrescu managing partner la ESOP Consulting | CORFAC International.

Scăderea procentuala a domeniului IT s-a făcut simțită în 2021 deoarece cererea venită din partea companiilor din domeniul medical a avut un nivel mult mai ridicat decât în anii precedenți. De atunci solicitările de spații de birouri venite din partea firmelor din acest domeniu au păstrat o scadenta constantă, în primul trimestru din 2023 constituind 14% din cererea de spații noi.

Cea mai căutată zonă pentru cei care s-au relocat sau și-au extins spațiile în trimestrul întâi din 2023 a fost zona Centru-Nord, cu 71% dintre preferințele companiilor pentru închirieri de spații noi, urmată la mare distanță de zona de Centru-Vest cu 13%.

Zona de centru-nord va fi pe primul loc în acest an și în privința livrărilor de clădiri de birouri de clasa A cu 54.000 mp urmată de centru-sud cu 35.000 mp și de centru-vest cu 34.000 mp.

Până la finalul anului 2023 este programată finalizarea de clădiri de birouri cu o suprafață totală similară cu cea de anul trecut, cu un total de 153.000 mp de spații de birouri.

Principalele proiecte ce vor fi livrate în 2023

Zona Nume Proiect Livrare Suprafata (mp) Locatie
Equilibrium 2 S1 2023 19.400 Barbu Văcărescu
CENTRAL-NORD @EXPO – Clădirea A S1 2023 28.300 Piata Presei
Muse S1 2023 7.000 Piața Presei
CENTRAL-SUD U-Center  B S1 2023 35.000 Tineretului
CENTRAL-VEST ONE Cotroceni Park 2 S2 2022 34.000 Razoare
ULTRACENTRAL Arghezi 4 S2 2023 7.500 Universitate

ESOP este una dintre companiile de referință în piața imobiliară din România, numărându-se în rândul primelor 5 companii specializate în segmentul comercial al pieței. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Politică şi politicianism în procesul integrării europene a României 

| de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române 

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de...

Finanțare, sustenabilitate, tehnologie: comandamentele FoodIntelForum AQUA Carpatica pentru tot anul

Timpul trece iar ecourile puternice ale FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția...