Electrocentrale Borzești a marcat recent un moment istoric prin punerea în funcțiune a primului megawatt de energie din surse fotovoltaice, la 15 ani după ce își oprise producția de electricitate. Acest lucru a fost posibil în urma unor investiții care s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro.
„Ultima zi de producție a energiei electrice având ca materie primă păcura a avut loc la Electrocentrale Borzești în ziua de 11.12.2009, astfel că după 15 ani, obiectul de activitate rămâne același, dar sursa este acum una regenerabilă, reprezentând un pas important în tranziția la o energie curată, pentru viitor”, a declarat Doru Voicu, director de Strategie în cadrul Renovatio.
„Electrocentrale Borzești va deveni cel mai important hub pentru energii regenerabile din România, cu exploatări active ale resurselor alternative, cu potențial din zonă”, a mai spus Doru Voicu.
Renovatio, unul dintre principalii jucători în domeniul energiei solare și al tehnologiei verzi din România, intenționează să finalizeze proiectul fotovoltaic de la Electrocentrale Borzești la sfârșitul lunii aprilie 2024, acesta urmând să aibă o capacitate instalată de 50 MW.
Proiectul prevede instalarea a circa 75.000 panouri fotovoltaice, cu o producție de 70.000 MWh/anual, cantitate ce ar putea alimenta timp de un an 350.000 de consumatori casnici (cu un consum lunar de 200kWh).
La Borzești, se vor instala etapizat alți 50 MW și în eolian, iar până la sfârșitul anului 2028, în județul Galați, urmează să fie dezvoltate în total capacități de până la 1.000 MW.
Fondurile de aproximativ 30 de milioane de euro necesare realizării parcului fotovoltaic de la Borzești au provenit din surse proprii ale Renovatio și din împrumuturi bancare.
OMV Petrom SA, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat recent achiziția de la RNV Infrastructure a unui pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești. Tranzacția este în acest moment analizată de către Consiliul Concurenței.