Femeile antreprenor, prezente la sediul Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului, chiar de Ziua Internațională a Femeii

Date:

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Ștefan-Radu Oprea, ministru al economiei, antreprenoriatului și turismului, a avut o întrevedere cu Andreea Negru, președintele Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), care a fost însoțită de o delegație formată din femei antreprenor. În timpul discuției, au fost dezbătute teme legate de programele de finanțare dedicate mediului de afaceri, cu impact pozitiv pentru antreprenori. Mai exact, s-au punctat aspecte relevante privind structura ediției programului Femeia Antreprenor din acest an, precum și detaliile proiectului de grilă și procedura de implementare a acestuia.

„În antreprenoriat, eșecul poate fi și o virtute”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, în debutul întrevederii. În acest context a fost abordată problema optimizării cursurilor de antreprenoriat, care ar putea beneficia de îmbunătățire prin integrarea digitalizării, contribuind, astfel, la extinderea cunoștințelor viitorilor antreprenori. 

Mai mult, au fost prezentate și aspecte legate de incubatoarele de afaceri, un program esențial ce oferă start-up-urilor acces la infrastructură, mentorat, investitori și alte forme de sprijin pentru a le facilita parcursul de la concepție la produs. În timpul acestei discuții, echipa PEFA a propus să fie luată în considerare implicația unităților de învățământ, preșcolar și școlar particular, în cadrul programului. Având în vedere această propunere, alături de proiectul de grilă care stabilește criteriile pentru evaluarea online a cererilor de finanțare în cadrul programului Femeia Antreprenor 2024, membrii PEFA au sugerat dezvoltarea unei colaborări între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Educației. 

Andreea Negru, președinte al PEFA, a declarat: „Susținem antreprenoriatul feminin și egalitatea de gen ca factori importanți de dezvoltare economică durabilă. Astăzi, în calitate de partener de dialog credibil, PEFA a venit cu propuneri concrete de îmbunătățire a criteriilor de eligibilitate și a procedurii specifice programului Femeia Antreprenor, într-un efort comun cu Ministerul Economiei Antreprenoriatului si Turismului, care încurajează antreprenoarele să-și atingă potențialul maxim și să-și transforme visele în realitate. Credem cu tărie că diversitatea și incluziunea sunt fundamentale pentru succesul în afaceri. Programul Femeia Antreprenor este un exemplu al modului în care, prin parteneriat public-privat, putem să creăm un mediu propice în care femeile antreprenor să prospere și să contribuie semnificativ în economia românească. Încurajăm toate femeile antreprenoare să exploreze această oportunitate.”

Ministrul Ștefan Radu Oprea a subliniat faptul că s-a acordat o atenție deosebită susținerii egalității de gen în ceea ce privește cultura antreprenorială în rândul femeilor manager din sectorul IMM  și susținut la rândul său că „indicatorii investiționali legați de programele Femeia Antreprenor și Start-Up Nation sunt extrem de încurajatori. Un exemplu concret este reprezentat de prima ediție a programului Start-Up Nation, unde au fost integrate informații din 3 surse de date esențiale: Inspectoratul Teritorial de Muncă, Ministerul Finanțelor și Oficiul Național al Registrului Comerțului. În contextul primei ediții, efectul surprinzător a fost că 91,5% dintre companiile înregistrate își mențin activitatea și după 5 ani. Acest rezultat excepțional depășește, astfel, orice așteptare la nivel internațional. Rentabilitatea pentru statul român se evidențiază, atingând un impresionant procent de 155%. Această performanță a fost realizată luând în considerare un scenariu minim, cu salariul minim pe economie și un impozit de 1% din cifra de afaceri”.

Informații de background:

PEFA este membru al Consiliului Național al Înteprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, singura organizație reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Luna mai – luna promovării economiei sociale

Luna mai este dedicată promovării economiei sociale, anunță Agenția...

Donație de alimente a clienților Lidl pentru comunități defavorizate 

Compania Lidl România anunță că, în colaborare cu rețeaua...

Camera de Comerț Română din Singapore (RoCham) alege un nou vicepreședinte

Camera de Comerț Română din Singapore (RoCham) are plăcerea...