Parlamentul European a adoptat directiva privind așa-numitul „drept la reparare”

Date:

Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor și sprijină sectorul reparațiilor prin repararea mai ușoară și mai ieftină a bunurilor.

Parlamentul European a adoptat marți directiva privind așa-numitul „drept la reparare” pentru consumatori, cu 584 voturi pentru, trei împotrivă și 14 abțineri. Normele clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

Obligația de a repara

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Informații despre condițiile și serviciile de reparare

Consumatorii pot primi un formular european de informații privind repararea, care îi va ajuta să evalueze și să compare serviciile de reparare. Formularul va include detalii despre prețul și durata reparării, în funcție de defectul constatat. Pentru a ușura procesul de reparare, va fi creată o platformă europeană online, cu secțiuni pentru fiecare țară. Accesând-o, consumatorii vor găsi cu ușurință ateliere locale de reparații, vânzători de bunuri recondiționate, cumpărători de bunuri defecte sau inițiative de reparare din cadrul comunităților, ca de pildă așa-numitele „cafenele de reparații”.

Revitalizarea pieței reparațiilor

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Promovarea reparațiilor la prețuri accesibile

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

Raportorul René Repasi (S&D, Germania) a declarat: „Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide.”

După ce directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.


Potrivit Comisiei Europene, eliminarea prematură a bunurilor de consum produce 261 de milioane de tone de emisii echivalente de CO2, consumă 30 de milioane de tone de resurse și generează 35 de milioane de tone de deșeuri în UE în fiecare an. Consumatorii pierd, de asemenea, aproximativ 12 miliarde EUR pe an prin înlocuirea bunurilor, în loc să le repare. În plus, se preconizează că noile norme vor aduce în UE 4,8 miliarde EUR sub formă de creștere economică și investiții.

Directiva completează alte norme noi ale UE privind proiectarea ecologică și consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi.

Legislația răspunde direct solicitărilor cetățenilor, exprimate în cadrul Conferinței privind viitorul Europei – mai concret, propunerile 5(6), 5(7), 5(10) și 11 (2) privind consumul sustenabil și creșterea sustenabilă și inovarea: lansarea unei „platforme de reparare”; introducerea unor măsuri de promovare a dreptului la reparare” și de acces la piese de schimb; luarea de măsuri la nivelul UE pentru a stimula consumatorii să utilizeze produse mai mult timp; și abordarea obsolescenței planificate și asigurarea dreptului la reparare.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...