Sondaj CIS Gaz: Mai mult de o treime dintre români consideră că investițiile în infrastructura energetică ar reduce costurile cu energia pentru populație

Date:

În 2022 și primul semestru al acestui an, mulți români s-au plâns de facturile mai mari la energie, în condițiile în care costurile au avut un avans și de 100% în unele cazuri, față de aceeași perioadă a anului anterior.

Costurile cu utilitățile au urcat mult sau foarte mult în ultimele 12 luni, consideră peste 95% dintre românii care au participat la un sondaj inițiat de CIS Gaz, una dintre cele mai importante companii românești active în industria gazelor naturale, în rândul a 1.383 de respondenți la nivel național.

Aproape 37% dintre cei intervievați atrag atenția că investițiile în infrastructura energetică a țării ar avea un impact major în reducerea facturilor pentru populație, în contextul în care 64% dintre subiecți își asigură încălzirea cu centrală proprie pe gaze naturale.

Peste 82% dintre respondenți au subliniat că facturile din iarnă au fost cu cel puțin 25% mai mari decât în iarna anterioară, iar aproape 80% susțin că impactul asupra bugetului familiei a fost puternic sau foarte puternic. Printre măsurile care ar trebui luate pentru a atenua impactul facturilor la nivelul populației, în afară de investițiile în infrastructură, ar fi nevoie de investiții pentru o mai bună izolare a locuințelor (44,3%), care ar duce la creșterea eficienței energetice, și de acordarea de ajutoare suplimentare pentru instalarea unor panouri solare (33,7%).

Pentru a face față costurilor ridicate, aproape 50% dintre români susțin că au redus temperatura din locuință, 38,6% au redus bugetele alocate altor cheltuieli, iar peste 24% au investit pentru a reduce pierderile de energie ale locuinței.

Încălzirea (52,6%) și electrocasnicele mari (30,2%) sunt considerate de către români cele mai mari consumatoare de energie din casa lor, iar cele mai mari pierderi de energie ar avea loc prin ferestre, uși (32,5%) și pereți (27,8%).

Sondajul CIS Gaz privind percepția românilor asupra problemelor sistemului energetic a fost desfășurat, la nivel național, în iunie 2023 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.383 de utilizatori de internet din România. Puțin peste 50% dintre participanți sunt bărbați, peste 48% au vârsta de cel puțin 45 de ani, iar peste 86% locuiesc în mediul urban.


CIS GAZ este o companie românească cu capital 100% privat, fondată în 1990 și este azi unul dintre cei mai importanți jucători din industria de petrol și gaze naturale din România, specializați în execuția instalațiilor tehnologice de suprafață, a conductelor de colectare a gazelor naturale, a conductelor de transport gaze naturale și a stațiilor de comprimare aferente acestora, precum și execuția racordurilor și a stațiilor de reglare-măsurare a gazelor naturale.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Conferință privind mediul antreprenorial și perspectivele dialogului social

 Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din...

MedLife anunță o creștere de 22% a cifrei de afaceri consolidată pro forma în primul trimestru al acestui an

MedLife prezintă rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului...

Asigurare pentru recuperarea taxelor la maratoane, semimaratoane, curse de biciclete 

Compania Eurolife FFH Asigurări Generale anunță încheierea unui parteneriat...

Business pentru noi perspective domeniului medical 

Doi antreprenori din Cluj-Napoca, Emil Sâncrăian și Bogdan Haș,...