Utilizarea internetului este în creștere, două treimi dintre români folosesc social media 

Date:

O viață fără internet este greu de conceput în 2022. Chiar și ONU a cerut accesul universal la internet până în 2030. În România, accesul la internet se extinde, iar timpul pe care îl petrecem online este în creștere. Două treimi dintre români folosesc social media, majoritatea de pe un telefon mobil cu sistem de operare Android.

Procentul gospodăriilor din România care au acces la internet a crescut cu 1,3% în 2022, ajungând la 82,1%. În mediul urban, aproape 89% dintre locuințe sunt conectate, în timp ce în mediul rural doar 73% dintre locuințe au internet. Procentul persoanelor care folosesc internetul a crescut și el, ajungând la 89,7%, cu 1,1% mai mult decât în 2021.

Populația planetei a ajuns la 8 miliarde de locuitori în acest an, iar la nivel global se estimează că există 5,07 miliarde de utilizatori de internet. Numărul utilizatorilor de internet a crescut cu 3,5% față de anul trecut. Cel mai recent raport de date agregate de la datareportal arată că, la nivel mondial, în medie, oamenii folosesc internetul aproximativ 6 ore și 37 de minute în fiecare zi. România se situează deasupra mediei cu 7 ore și 13 minute, dar mult în urma sud-africanilor care conduc cu peste 10 ore.

92,1% dintre utilizatorii de internet de pe planetă îl accesează de pe dispozitive mobile. La nivel global, 71,55% din consumul de date mobile provine de la dispozitivele Android de la Google (GOOG), dar această pondere a scăzut cu 1,2% în ultimul an. Doar 27,8% din consumul de date pe internet provine de la dispozitivele IOS de la Apple (AAPL), o creștere de aproape 4% față de anul precedent, restul de 0,65% din consumul de date provenind de la alte sisteme de operare.

La nivel global, 59,3% din totalul populației mondiale utilizează social media, în timp ce în România acest procent este de 67%. Ne aflăm în urma altor țări europene precum Olanda, Germania, Spania, Marea Britanie și Austria. Românii folosesc social media în medie 2 ore și 25 de minute zilnic, adică 34% din timpul petrecut pe internet, mai puțin decât media globală, dar înaintea țărilor menționate mai sus. Austria se află pe ultimul loc în sondaj, cu doar o oră și jumătate de utilizare zilnică a social media.

În ciuda unei pierderi de aproape 66% din valoarea acțiunilor în acest an, site-urile Meta Platforms (META) domină ca număr de utilizatori, fiind cele mai utilizate platforme sociale. Facebook conduce cu 2,93 miliarde de utilizatori, urmat de Whatsapp cu 2 miliarde de utilizatori și Instagram cu 1,4 miliarde de utilizatori. Pe lângă Meta mai avem Youtube de la Google (GOOG) cu 2,5 miliarde de utilizatori, chinezii de la Wechat cu 1,3 miliarde și Tiktok cu 1 miliard de utilizatori. Twitter-ul lui Elon Musk se află pe poziția a 14-a în clasament, cu jumătate de miliard de utilizatori.  Dacă ne uităm la platformele preferate ale utilizatorilor, primele trei locuri sunt dominate de Whatsapp, Facebook și Instagram, cu un total cumulat de 45% din utilizatorii activi de social media, în timp ce Twitter se află la mare distanță, cu doar 3,5%.

Potrivit raportului datareportal, 54% dintre utilizatorii români de internet folosesc social media pentru a căuta branduri și conținut despre ele , 42% ca sursă de știri, 19% pentru a urmări influenceri și 12% pentru muncă.

Investitorii români folosesc google.com ca principală sursă de căutare de informații, urmată de social media, potrivit celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat. Acest lucru se observă și în rândul publicului larg, unde cele mai vizualizate site-uri web sunt, în ordine, google.com, youtube.com și facebook.com. Piața motoarelor de căutare este dominată de google cu 92,42%, urmat de Microsoft (MSFT) bing cu 3,45%, yahoo cu 1,32% și de chinezii de la Baidu (BIDU) cu mai puțin de 1%, după ce a pierdut peste 60% din trafic față de anul trecut.

Bogdan Maioreanu
Bogdan Maioreanu
Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...