Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama în 2023 a depășit 4 miliarde lei

Date:

Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama în 2023 a depășit 4 miliarde lei, o creștere cu 37% față de anul anterior, aceasta fiind și cea mai mare creștere la nivelul pieței, compania având un profit operațional de 217 milioane lei. Nivelul solvabilității rămâne unul foarte bun, de 142% (SCR) și 269% (MCR). 

„Rezultatele anului 2023 sunt consecința unei strategii clare și stabile, care are clienții, partenerii și echipa noastră în centru și care este executată cu responsabilitate și empatie. Ne-am ținut promisiunile, am acționat solidar și responsabil, și am rămas concentrați pe îndeplinirea misiunii noastre, aceea de a-i ajuta pe cât mai mulți români să-și trăiască viața cu încredere și optimism, știind că au alături un partener pe care se pot baza, în măsură să le asigure continuitatea atunci când apare neprevăzutul. Cred că industria de asigurări se află într-un punct de turnură și că avem datoria să contribuim pentru ca direcția în care vom merge să fie una care să servească cu adevărat românii, într-un mod sustenabil pe termen mediu și lung. O Românie asigurată este o Românie mai puternică, iar noi, la Groupama, vom continua să fim, ca și până acum, o companie care demonstrează, prin seriozitate, reputație, investiții, capacitatea de inovare și implicarea în comunitate, că merită încrederea românilor. Suntem optimiști pentru viitor, avem o echipă puternică, parteneriate solide bazate pe încredere și un Grup care ne susține pentru a continua să ne dezvoltăm sustenabil”, a declarat Călin Matei (foto), CEO Groupama. 

În 2023, Groupama a înregistrat o creștere semnificativă a subscrierilor pe linia RCA, însumând un total al primelor brute subscrise de 2,45 miliarde lei, o creștere asumată cu responsabilitate în procesul de normalizare a pieței. În prezent, Groupama este liderul pieței de asigurări și al doilea jucător de pe piață, fără RCA. 

În afara RCA, primele brute subscrise în 2023 arată o creștere semnificativă, atingând valoarea de 1,63 miliarde lei,  cu 23% mai mult decât în 2022 și cu 8 puncte peste creșterea pieței. Liniile care au avut cele mai bune performanțe sunt linia CASCO, cu o creștere globală de 26%, depășind 1 miliard lei, linia Clădiri și bunuri, cu o evoluție foarte bună față de 2022, de +12% și o valoare de 295 milioane lei, dar și linia de alte Asigurări Generale, cu o creștere de 23% față de perioada precedentă, ajungând la 218 milioane lei.  

Totodată, rezultatele înregistrate pe linia Asigurărilor de persoane, în 2023, confirmă un interes în creștere al românilor pentru acest tip de asigurări și o mai mare deschidere către prevenirea riscurilor. Asigurările de sănătate au însumat un PBS de peste 134 milioane lei, cu 29% peste 2022, în timp ce asigurările de viață au atins și ele o creștere de 9%, ajungând la 62 milioane lei. Asigurările de călătorie au avut de asemenea o evoluție importantă față de anul anterior, cu o creștere de 13% și o valoare de 39 milioane lei. 

Rezultatele obținute de Groupama în România confirmă orientarea companiei către oferirea de produse de calitate, simple și la un preț corect, construite pornind de la nevoile reale ale clienților. În 2023, Groupama a continuat să ofere acces la servicii inovatoare, cum este platforma ÎntreabăMedic, un serviciu care îmbină inteligența artificială și interacțiunea umană, pentru a le pune la dispoziție clienților sfaturi medicale și consultații oferite de medici, prin intermediul WhatsApp, Facebook Messenger, Telegram sau SMS. Digitalizarea rămâne deci un aspect important în relația cu clienții, care au de asemenea la dispoziție opțiuni de constatare a daunelor la distanță, avizarea daunelor online sau semnarea electronică a documentelor. 2023 a fost și un an al investițiilor, atât în oamenii care formează echipa Groupama, compania fiind certificată TOP Employer pentru al șaselea an consecutiv, cât și în infrastructura IT și inteligență artificială. Investițiile au vizat totodată și procese și sisteme care să simplifice și să personalizeze experiența clienților.  

Conform sondajelor realizate de companie, toți indicatorii de calitate au înregistrat creșteri raportat la anul anterior, în linie cu preocuparea constantă a companiei de a oferi servicii de calitate, la un preț corect. Astfel, în 2023, media scorului net de satisfacție a fost de 80%.

Performanța reprezintă pentru Groupama mai mult decât indicatorii financiari, motiv pentru care compania a continuat să integreze principii de sustenabilitate și economie circulară în activitățile de business, inclusiv măsurarea și reducerea amprentei de carbon, acțiuni care vin în completarea unei strategii de CSR care pune în centrul său oamenii și impactul lor în comunități. În 2023, Groupama a investit în proiecte adresate comunităților, susținerii sportului, a unui stil de viață sănătos și dezvoltării cinematografiei în România. Programul Salvatorii de vieți, un program național de instruire gratuită în acordarea primului ajutor derulat în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, a continuat și în 2023, peste 5.800 de persoane parcurgând cele peste 200 de atelierele derulate în mai mult de 50 de orașe din țară, de la lansare și până în prezent.

La nivel de Grup, Groupama a înregistrat pentru perioada raportată o valoare totală a primelor brute subscrise de 17 miliarde Euro și un profit net de 510 milioane Euro. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

ENGIE a finalizat procesul de achiziție a unui parc eolian cu o capacitate de 80 MW în județul Constanța

ENGIE Romania a finalizat procesul de achiziție a unui...

Un nou capitol al cooperării România-Kazahstan

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București...