Deși este un sistem despre care foarte multă lume a auzit, în special cei care realizează plăți în străinătate prin transfer bancar în cont, pentru mulți rolul specific pe care el îl are în cadrul operațiunilor de transfer de fonduri este mai puțin înțeles.

De la bun început trebuie subliniat foarte clar că SWIFT nu este sub nicio formă un sistem de plăți sau de decontare de fonduri bănești și nu contribuie direct la gestionarea fluxurilor efective de bani. El facilitează însă un schimb de mesaje text între instituțiile financiare care conțin explicații și informații (așadar nu fonduri bănești) cu privire la operațiunile realizate de acestea în numele și pe contul clienților. Adesea sistemul SWIFT este comparat cu sistemele de poștă electronică sau mesagerie electronică din viața de zi cu zi, doar că este adaptat nevoilor și cerințelor de siguranță și operabilitate ale instituțiilor bancare.

SWIFT S.C Belgia (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication) este o societate comercială, de tip cooperativă, înființată în 1973, ai cărei acționari sunt instituțiile financiare care decid să utilizeze serviciile sale. Societatea deține o rețea proprietară (SWIFTNet), utilizată în prezent de peste 11.000 de instituții financiar-bancare și companii din 200 de jurisdicții, prin intermediul căreia se transmit zilnic cca. 42 de milioane de mesaje financiare. Pentru a putea comunica între ele în mod securizat, toate instituțiile financiar-bancare trebuie ca, anterior, să încheie pe bază bilaterală o relație de corespondent (relație de business). Ulterior, acestea își transmit reciproc, prin intermediul rețelei SWIFTNet o serie de mesaje specifice (chei RMA – Relationship Management Aplication), care asigură securitatea schimbului de mesaje financiare dintre ele.

Societatea a apărut ca o necesitate de a adresa o serie de nevoi ale industriei generate de creșterea volumului de tranzacții, de cerințele de reducere a costurilor și a timpului de finalizare a acestora, de creștere a siguranței, precum și ca efect al avansului tehnologiilor de comunicații:

• înlocuirea telexului și faxului pentru transmiterea informațiilor financiare între participanți;
• introducerea unor standarde în ceea ce privește modul de întocmire a mesajelor financiare aferente diverselor operațiunii specifice (ex. operațiuni valutare, depozite plasate/ atrase, tranzacții cu titluri de valoare, acreditive, ordine de plată, confirmări ale operațiunilor desfășurate etc.) astfel încât orice participant să poată interpreta de o manieră sigură și fără echivoc mesajul;
• introducerea unor standarde în ceea ce privește asigurarea securității la nivelul fiecărei instituții financiare și la nivelul întregii rețele a SWIFTNet. 

Prin intermediul rețelei sale, SWIFT asigură o serie de servicii specifice (standardizate) care sunt furnizate către instituțiile financiar bancare și companii, acestea fiind utilizate în interiorul unui mediu sigur, neutru, asigurându-se transferul mesajelor financiare, în mod continuu, iar odată mesajele transmise către contrapartidă, acestea nu mai pot fi contestate de către instituția ordonatoare.

Un exemplu mult simplificat pentru a înțelege mai bine modul în care funcționează rețeaua de mesagerie financiară SWIFT, ar putea fi cel în care un client al unei bănci dintr-o anumită țară dorește să transfere bani către un partener comercial al său dintr-o altă țară, cu cont deschis la o altă bancă. Între cele două bănci diferite din țări diferite are loc un schimb de mesaje text prin intermediul SWIFT cu informațiile necesare privind suma și datele de identificare bancară ale plătitorului și ale beneficiarului precum și confirmările privind recepționarea și decodarea corectă a conținutului de informații cuprins în mesaje, respectiv confirmarea de către fiecare dintre cele două bănci de finalizare a operațiunii și a modificării soldurilor conturilor celor doi clienți (deducerea sumei respective de bani din soldul contului plătitorului și adăugarea ei la soldul contului beneficiarului).

Acest exemplu arată foarte clar că SWIFT nu efectuează de fapt plăți. În înlănțuirea de acțiuni și activități din exemplul de mai sus nu apare nicăieri ceva referitor la fluxuri de fonduri bănești între cele două bănci, totul se referă la schimburi de mesaje text. Așadar, înțelegem acum foarte clar că SWIFT transmite/recepționează doar mesaje despre plăți. Aceasta este o distincție esențială și ne arată că blocarea unui participant de la SWIFT blochează pur și simplu posibilitatea ca acesta să primească rapid mesaje despre plăți.

Desigur, fluxurile bănești efective au loc, dar nu prin intermediul sistemului de mesagerie financiară SWIFT, ci prin cel al sistemelor de plăți și de decontare. În exemplul de mai sus, fiind vorba de un transfer între doi clienți bancari cu conturi în țări diferite, cele două bănci vor realiza o decontare (în timp real sau la finalul zilei) pe valoarea brută sau netă, în funcție de ansamblul tranzacțiilor dintre clienții lor pe parcursul acelei zile. Dacă vorbim de două bănci europene, e posibil ca sistemul de plăți utilizat să fie Target 2 (un sistem de plată deținut și operat de Eurosistem, principala platformă europeană pentru procesarea plăților de mare valoare, folosită atât de băncile centrale, cât și de băncile comerciale pentru a procesa plăți în euro în timp real). Dacă cei doi clienți bancari ar fi avut conturile la bănci din aceeași țară, atunci poate că, în unele situații specifice, nu ar fi fost necesară utilizarea sistemului SWIFT, ci operațiunile necesare între cele două bănci s-ar fi realizat prin intermediul infrastructurii de plăți și decontare existente la nivel național, deși este important de menționat că SWIFT asigură servicii de mesagerie atât pentru bănci corespondente (plăți transfrontaliere în valute străine) cât și pentru sisteme de plăți și sisteme de decontare a  instrumentelor financiare naționale sau internaționale.

Deoarece rețeaua SWIFTNet nu este o rețea de plăți, ci este o rețea care asigură doar transmiterea/recepționarea mesajelor financiare, societatea care deține această rețea, respectiv SWIFT SC Belgia, nu este reglementată așa cum este o bancă, întrucât nu deține depozite. Totodată, SWIFT nu reprezintă și nu este reglementată ca infrastructură de plăți, ci este un furnizor terț de servicii (Third Party Provider). Cu toate acestea, fiind vorba despre mesaje despre plăți,  compania este supravegheată de Banca Națională a Belgiei și de reprezentanți ai Sistemului Rezervelor Federale din SUA, Banca Angliei, Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei și alte câteva bănci centrale mari emitente de monedă internațională de rezervă.

Având în vedere detaliile de mai sus privind rolul SWIFT, se pune firesc întrebarea de ce accesul unei bănci la acest sistem este atât de important. Răspunsul vine din înțelegerea faptului că transferurile de fonduri bănești (în cazul nostru la nivel internațional) nu se pot efectua fără schimbul de informații între bănci privind elementele amintite mai sus care ajută la identificarea exactă a plătitorului, a beneficiarului, a conturilor acestora, a sumei efective, a valutei aferente tranzacției și a altor informații relevante. Așadar, schimbul de informații asociate unei plăți este indisolubil legat de transferul efectiv de fonduri, astfel că, din perspectiva mecanismelor de funcționare ale sistemelor financiare moderne o plată nu poate fi practic realizată dacă una dintre cele două componente nu este funcțională. Nici măcar o plată realizată cu cardul emis de o bancă dintr-o anumită țară către un comerciant care are contul bancar într-o altă țară nu ar putea fi realizată în cazul în care oricare dintre cele două bănci nu ar putea accesa SWIFT. Sisteme similare alternative există, însă anvergura rețelelor acestora de bănci și companii conectate este semnificativ mai redusă, de aici și gradul mult mai mic de interconectare și operabilitate.

Toate aceste argumente ne arată importanța acestui sistem într-o lume în care viteza de circulație a informației și securizarea acesteia sunt cerințe esențiale aflate la baza tranzacțiilor economice internaționale. Nu în ultimul rând globalizarea schimburilor internaționale a determinat creșterea anvergurii și complexității fluxurilor bănești care au la bază servicii de mesagerie financiară securizată iar dimensiunea rețelei de participanți este esențială.

Claudia Sofianu, Partener, Liderul departamentului Impozit
pe venit și contribuții sociale, EY România
Cristina Cristea, Senior Manager,
Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Companiile au la dispoziție, de doi ani deja, pe lângă planurile de acțiuni așa numitele „Stock Option Plans”, un alt instrument ce le poate ajuta să se diferențieze pe piață, să atragă și să-și păstreze angajații – schema de pensii ocupaționale. De ce nu îl folosesc? Din lipsă de claritate a cadrului fiscal și, până de curând, din lipsa unui administrator autorizat de fonduri de pensii ocupaționale. 

Fondurile de pensii ocupaționale pot fi un vector de imagine puternic pe piața muncii, iar structura de funcționare este, în fapt, foarte simplă – compania deschide un fond de pensii ocupaționale, în care varsă o anumită contribuție. Acesteia i se va alătura contribuția salariatului, dacă acesta dorește să participe. Angajatorul are, totodată, libertatea de a stabili cuantumuri diferențiate de contribuție proprie pentru fiecare angajat, în funcție de anumite criterii, cum ar fi vechimea, funcția deținută sau nivelul salarial, dar, odată ce decide să ofere pensii ocupaționale, angajatorul este obligat să ofere acest beneficiu tuturor salariaților și să vireze contribuțiile sale.

Vreme de trei ani, banii sunt ai angajatorului și orice decizie de a părăsi firma în acest interval de timp duce la pierderea beneficiului. Dar, la finele celor trei ani, banii devin ai angajatului. Dreptul acestuia la pensia ocupațională se deschide, la cerere, începând cu data împlinirii vârstei standard de pensionare, cu respectarea condițiilor prevăzute de schemă și prospect și în conformitate cu legislația privind plata pensiilor private.

Astfel, acest produs ar putea reprezenta o componentă foarte importantă de retenție, detaliu extrem de important într-o piață a muncii caracterizată, mai ales în această perioadă, de volatilitate și fluctuație.

În fond, nu vorbim despre o idee nouă – ci despre adoptarea uneia mai vechi (încă din 1917, Norvegia și Suedia lansau aceste scheme de pensii ocupaționale) –  dar care și-a dovedit funcționalitatea. În UK, de pildă, la sfârșitul lunii iunie 2021, valoarea de piață a fondurilor de pensii a atins 2,5 mii de miliarde de lire sterline, iar numărul total de membri cu contribuții definite era de 25,3 milioane, în timp ce numărul total de membri cu beneficii determinate și hibride era de 18,5 milioane. Pe lună, contribuția primită prin schema ocupațională ar însemna, conform unor cifre avansate de studii în jur de 3.000 de lire, sumă care poate varia, în funcție de vechime, funcție etc. Germania acoperă prin pilonul de pensii ocupaționale circa 60% din angajați, iar în Polonia schema ar fi trebuit să poată fi accesată atât de angajații companiilor mari, cât și de cei ai IMM-urilor încă de anul trecut. Olanda, Danemarca, de asemenea, folosesc schemele ocupaționale pentru a crește valoarea pensiilor angajaților la momentul retragerii din viața activă. 

Din punct de vedere fiscal, Legea 1/2020, cea prin care sunt stabilite condițiile în care un angajator poate participa la asigurarea unor beneficii angajaților săi, care transpune, practic, o Directivă europeană, menționează că sumele reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii ocupaționale din România sunt deductibile fiscal. Fără să ofere, însă, detalii. Întreg mediul de afaceri a așteptat clarificări, care, încă, nu au venit. Ceea ce trebuie să știe companiile înainte de a înființa un fond de pensii ocupaționale –  dacă angajații pot beneficia de o bază impozabilă redusă la calculul impozitului pe venit; dacă angajatorii pot acorda angajaților proprii alt tip de beneficii cu tratament fiscal favorabil (care să nu fie subiect de impozit pe venit și contribuții sociale). 

Cum nota de fundamentare a Legii menționează că prevederile aplicabile deductibilității sumelor reprezentând contribuțiile angajatorului și ale angajatului, precum și plata beneficiilor se supun prevederilor Codului Fiscal, mediul de afaceri a așteptat entuziast și confirmarea unor astfel de prevederi. 

Astfel, Codul Fiscal prevede tratamentul fiscal aplicabil  contribuțiilor privind pensiile facultative -acestea nefăcând subiectul taxelor salariale într-o limită de deductibilitate de 400 de euro de persoană. Ne-am pus astfel întrebarea dacă intenția legiuitorului a fost includerea contribuțiilor în cadrul pensiilor ocupaționale în același plafon neimpozabil. 

Să fi fost oare aceasta intenția? Sau doar includerea acestora în categoria veniturilor salariale și astfel urmând a fi considerate doar costuri deductibile la calculul impozitului pe profit?

Am sperat că normele metodologice vor aduce clarificări suplimentare privind tratamentul fiscal aplicabil însă, la doi ani distanță de la apariția legii privind pensiile ocupaționale și nici o lună de la apariția primului administrator autorizat din România, BCR Pensii, nu avem încă clarificări pe plan fiscal.  

Sperăm, însă, ca această așteptare să vină cu vești bune, precum introducerea acestui tip de beneficii în categoria beneficilor neimpozabile. În vederea stimulării participării la fondul de pensii ocupaționale și a angajaților, aceste contribuții ar trebui și ele să fie incluse în categoria celor deductibile la calculul impozitului pe venit. 

Nu este prima oară când introducerea unei noi legi pune sub semnul întrebării tratamentul fiscal aplicabil veniturilor / beneficiilor salariale noi prevăzute. Sperăm totuși că înregistrarea BCR Pensii ca administrator autorizat de fonduri de pensii ocupaționale, să fie factor accelerator în clarificarea acestui aspect și emiterea normelor metodologice de aplicare a legii. Până atunci, rămânem cu întrebări care, momentan nu au răspuns.