Forestierii trag un semnal de alarmă

0

În contextul intrării în funcțiune la 31 ianuarie a noii forme a Sistemului Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos – SUMAL 2.0 odată cu aplicarea prevederilor HG 497/2020,  Comunitatea Forestierilor din România – Fordaq analizează efectele pe care posibil să le producă noua versiune. Observând „lipsa unei metodologii clare și coerente privind popularea bazelor de date” introduse în sistem, forestierii semnalează:

Cine  răspunde? La 5 ani de la începutul dezvoltării, testarea și pregătirea implementării SUMAL 2.0, la 31  ianuarie, reprezintă un haos!

Intrarea în vigoare a HG 497/2020 și implicit operationalizarea SUMAL 2.0 de la 31 ianuarie 2021 ar putea duce la blocaje majore și haos pe întreaga ramură a sectorului forestier, a industriei lemnului și pe întregul lanț de comercializare a materialelor lemnoase. Motivul principal al acestei situații este lipsa unei metodologii clare și coerente privind popularea bazelor de date, validarea fluxurilor de informații și instruirea utilizatorilor SUMAL 2.0.

Practic, peste 100 000 de operatori economici vor avea obligații în SUMAL 2.0 peste numai 12 zile, iar aceștia nu au la dispoziție modalitatea de a intra în legalitate și nu știu:

– cum să se înregistreze ca profesioniști SUMAL

– cum să își înregistreze partizile aflate în lucru, stocurile din depozite, care  trebuie transferate din SUMAL 1 în SUMAL  2

Comunitatea Forestierilor – Fordaq a organizat pe data de 18 ianuarie 2021 o  dezbatere în cadrul căreia specialiștii din domeniu au arătat că SUMAL 2.0  suprareglementează, risipește resursele de control direcționându-le greșit după  false alerte satelitare și către industria lemnului, în loc să le direcționeze conform directivelor și practicii europene, la prima punere pe piață a masei  lemnoase, acolo unde se pot constata și combate tăierile ilegale sau poate fi impiedicat accesul în piață al lemnului fără proveniență legală.

Logica SUMAL 2.0 este ca transporturile de materiale lemnoase să fie urmărite  GPS, cu ajutorul unui telefon mobil și al unei aplicatii Wood Tracking instalată pe telefon. Dar se pare că autoritățile nu au luat în calcul că o parte semnificativă din transporturi sunt pe cale feroviară. Mijlocul de transport este  vagonul! Cum poate fi implementat sistemul pe aceste transporturi? Să stea oare un CFR-ist în fiecare vagon, având asupra sa telefonul și aplicația Wood  tracking? În triaje, vagoanele se mută de la o garnitură la alta, oare să alerge  mecanicul de locomotivă prin triaj să predea telefonul cu Wood –Tracking?  Este  absurd!

Definiția profesioniștilor SUMAL ca fiind  „orice operator care depozitează,  deține, procesează, comercializează materiale lemnoase“ va conduce, în evaluarea Ministerului, la crearea de obligații de utilizare a SUMAL pentru   100.000 de operatori economici. Grav este faptul că, deși sistemul SUMAL 2.0  este prorogat la implementare de aproape 5 ani de zile, Ministerul nu a pregătit  implementarea nici până în prezent!

Potrivit art. II din Hotărârea Guvernului nr. 923/2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la data de 30 ianuarie 2021, pentru aplicațiile SUMAL 2.0 .[…] aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 497/2020, se realizează popularea bazelor de date, validarea fluxurilor de informații și instruirea utilizatorilor SUMAL 2.0 potrivit metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Adică în perioada 30 octombrie-30 ianuarie, de la ultima prorogare, trebuia să se facă această pregătire a implementării. Acest ordin, această metodologie nu există nici astăzi. Ceea ce se numește generic SUMAL 2.0 este un softare și o reglementare – HG 497/2020, care intră în vigoare la 31 ianuarie 2021! Odată cu această operaționalizare nu mai știm cum să facem lucruri banale:

  • Nu mai știm cum să operăm în SUMAL un refuz banal de marfă în portul Constanța și să aducem marfa înapoi în firmă, pentru această operațiune trebuie autorizat în port un depozit SUMAL
  • Nu mai știm cum să facem achiziție de marfă, orice achiziție transformă  punctul respectiv de achiziție în depozit SUMAL 2.0
  • În SUMAL 2.0 nu mai există recepție în depozit, datele se preiau automat din avizul de expediție. Recepția se face din ochi, inclusiv la o barjă de 1000 de mc!
  • SUMAL 2.0 ține o evidență scriptică în metri steri pentru tocătură și  rumeguș, recepțiile în viața reală sunt în tone! Evidențele din SUMAL nu mai au nicio legatură cu evidența contabilă, devin registre paralele!
  • Firmele care fac decojirea bușteanului înainte de procesare pur și simplu nu pot înregistra coaja ca rezultat al sortării și apoi să expedieze acest  sortiment!
  • dacă un operator economic găseste un transportator de pe bursa  transporturilor pentru un transport banal de orice materiale lemnoase, transportatorul nu poate efectua transportul, trebuie să se întegistreze ca  profesionist SUMAL la Garda Forestieră, să doteze șoferul cu un telefon cu GPS și Wood Tracking!

„Pentru industria lemnului tăierile ilegale reprezintă pierderi economice induse de suprareglementare, de costul mare al administrației silvice din România comparativ cu țările  europene, de concurență neloială pentru operatorii economici care se străduiesc să respecte legislația, din partea celor care nu o respectă. Reprezintă costuri de certificare și de audit al  provenienței legale, pierderi de contracte pe piețele externe din cauza deficitului de imagine. Ne  dorim, la modul cel mai sincer, măsuri eficiente de combatere a tăierilor ilegale, care să elimine lemnul fără proveniență legală din piață, conducând la un mediu economic competitiv, corect. Industria lemnului este o industrie performantă, care poate furniza economiei bioproduse bazate pe o resursă regenerabilă –   lemnul, contribuind în același timp la combaterea schimbărilor climatice”, Cătălin Tobescu, președintele Asociației Industriei Lemnului – Prolem.

Românii cred că diaspora contribuie la economia țării doar prin banii trimiși familiei

0

TransferGo derulează campania „Valorez pentru România” pentru recunoașterea contribuției românilor din diaspora la economia și imaginea țării și construirea unei percepții reale asupra acestora

59% dintre români consideră că principala contribuție a diasporei la economia României este reprezentată de banii trimiși familiei, iar 21% de banii cheltuiți în vizitele lor în țară. Aceasta în contextul în care aproape jumătate dintre români consideră că diaspora are o contribuție financiară per ansamblu mică sau foarte mică la economia locală, iar 73% dintre români subestimează valoarea reală a sumelor trimise în țară de către conaționalii lor de peste hotare, potrivit unei cercetări comandate de TransferGo și derulate la finalul anului 2020.

TransferGo, compania de transferuri internaționale de bani, a lansat  pe 1 decembrie 2020 campania „Valorez pentru România”, pentru a sprijini și promova contribuția românilor din diaspora la dezvoltarea economiei locale, precum și la promovarea imaginii țării pe plan extern. Campania include o petiție online adresată BNR pentru lansarea unei bancnote sau monede de colecție dedicate diasporei, care poate fi accesată aici: link petiție, cât și povești de succes ale românilor de peste hotare care se regăsesc atât pe website-ul campaniei, cât și pe pagina de Facebook TransferGo Romania.

Astfel, până în prezent, peste 3500 de români au semnat petiția pentru emisiunea numismatică dedicată diasporei. La inițiativă s-au alăturat români din toată țara, care au rude, cunoscuți sau au fost plecați ei înșiși peste hotare, precum și românii plecați permanent sau temporar în străinătate. O mare susținere a venit din partea comunităților românești numeroase din țări precum Marea Britanie, Germania, Austria, Spania, Italia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Belgia, Olanda, Franța sau Irlanda. Însă campania a avut ecou și față de românii din state mai puțin consacrate ca destinații de emigrare pentru români, precum Cipru, SUA, Grecia, Cehia,  Portugalia, Elveția, Luxemburg, Islanda, Polonia, Muntenegru, Malta și Filipine.

Ne bucurăm enorm să vedem că a fost atât de bine primită campania „Valorez pentru România” prin care ne dorim să facem cunoscută întregii opinii publice adevărata valoare pe care o are comunitatea românească din diaspora și pe care o transferă României atât prin contribuția sa financiară la economia locală, cât și prin renumele bun pe care românii și-l fac peste tot în lume și pe care cred că ar trebui să îl luăm mai mult în considerare. Sunt milioane de români din străinătate, clienți TransferGo, care trimit bani acasă pentru a își întreține familia, însă o mare parte dintre ei o fac cu gândul de a se întoarce într-o zi și a încerca să își reconstruiască un viitor alături de ei,” a declarat Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer, TransferGo.

Potrivit TransferGo, în medie, un roman trimite acasă 500 euro pe lună. Această valoare este una destul de ridicată, având în vedere că venitul unui român care lucrează în Marea Britanie sau Spania, spre exemplu, este de aproximativ 2000 euro. Practic suma pe care acesta o trimite în țară reprezintă un sfert din banii pe care îi câștigă într-o lună, restul fiindu-i necesar pentru a își acoperi costurile minime de trai, mai ridicate decât în România.

Mai mult, conform datelor Băncii Mondiale, valoarea sumelor trimise în Romania în 2019 este de 7,2 miliarde de dolari, acestea reprezentând un procent de 3% din PIB-ul României.

Cu toate acestea, doar 20% dintre români sunt de părere că cei plecați în străinătate contribuie la dezvoltarea economiei locale prin investiții făcute la întoarcerea în țară, conform studiului derulat la cererea TransferGo la sfârșitul lui 2020. Potrivit aceluiași studiu totuși, 60% dintre români consideră că cei plecați peste hotare ar trebui sa se întoarcă în țară.

TranferGo este singura companie paneuropeană de transfer de bani care poate garanta că fondurile clienților vor ajunge la destinație în 30 minute și este preferată de imigranții care trimit bani acasă, datorită lipsei procedurilor birocratice ale băncilor, precum și datorită taxelor mai mici.

Pe plan local, compania este prezentă din 2015, iar în 2019 au fost operate către Româniapeste jumătate de milion de transferuriprin intermediul TransferGo, 80% dintre acestea fiind efectuate de pe aplicația pentru dispozitive mobile. Mai mult, în luna ianuarie a acestui an, TransferGo a raportat o creștere de 50% a fluxului de bani pentru țara noastră, precum și un grad de utilizare al aplicației de peste 80%, conform rezultatelor preliminare ale companiei.

Sancțiuni aplicate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

0

În ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară
(A.S.F.) din data de 20 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări (S.A.R.) a prezentat rezultatele activității de supraveghere realizate la Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A.
În cadrul procesului de supraveghere, A.S.F. a solicitat City Insurance S.A. informații și documente relevante necesare verificării programului de reasigurare al societății.
Informațiile solicitate nu au fost transmise Autorității, iar conducerea executivă și conducerea superioară a societății nu s-au asigurat că informațiile solicitate sunt disponibile astfel încât să fie puse la dispoziție în termenul stabilit, A.S.F. fiind astfel împiedicată, fără drept, în exercitarea atribuțiilor conferite prin lege.
Prin urmare, Consiliul A.S.F. a decis sancționarea membrilor Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere, după cum urmează:

Directorat:
– Domnul Renato Szilagyi, Președinte Directorat – amendă în cuantum de 530.000 lei;
– Domnul Buzerea Barbu Mircea, Vicepreședinte al Directoratului – amendă în cuantum de 500.000 lei;
– Domnul Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al Directoratului – amendă în cuantum de 500.000 lei.

Consiliu de Supraveghere:
– Domnul Browne Woodthorpe Robert, Președinte al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;
– Domnul Rossler Max Walter, Vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;

Str. Splaiul Independenței nr.15, sector 5, București
Tel: +4021.659.63.76., Fax: +4021.659.60.51
office@asfromania.ro; www.asfromania.ro

– Domnul Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;
– Doamna Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;
– Domnul Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei.

Mesajul președintelui Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc, cu prilejul aniversării a 157 de ani de la înființarea instituției

0

Curtea de Conturi a României împlinește astăzi 157 de ani de la înființarea ei, printr-o lege promulgată de Alexandru Ioan Cuza în 1864, într-o zi cu uriașă însemnătate istorică pentru români: 24 ianuarie. Înalta Curte de Compturi a traversat, alături de societatea românească, vremuri de restriște, dar și de înnoire. A fost reper în buna orânduire a finanțelor publice și a devenit principalul partener al cetățeanului în monitorizarea cheltuirii banului public. Rolul Curții de Conturi nu poate crește în relevanță în afara relației cu cetățeanul. De aceea trebuie să ne conducem activitatea după principiile gândite de părinții fondatori ai instituției supreme de audit: independență, eficiență, transparență și dialog. Consider că munca fiecărui angajat al acestei prestigioase și respectate instituții reprezintă o contribuție valoroasă la îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat împreună în fața cetățenilor. Le mulțumesc tuturor celor care performează în echipa Curții de Conturi a României și îi asigur de toată prețuirea mea!

La mulți ani!

Piața fondurilor de investiții la decembrie 2020

0

Fonduri deschise locale

  • cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 7,4% și 17,4%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 27,7% și 47,7% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani dezile (față de luna decembrie 2017).
  • activele nete ale celor 83 de fonduri deschise locale au crescut în luna decembrie cu 2,8%, până la 22,2 mld RON (4,55 mld €) iarde la începutul anului au scăzut cu 11%.
  • fondurile deschise locale au înregistrat în luna decembrie intrări nete de 579,4 mil RON (119 mil €), fiind vizate fondurile deobligațiuni și instrumente cu venit fix (253,2 mil RON), cele diversificate (177,1 mil RON), cele reunite sub categoria „alte fonduri” (99,1 mil RON), cele de acțiuni (49,6 mil RON) și cele de randament absolut (0,4 mil RON).

Fonduri deschise străine distribuite în RO

  • activele nete exprimate în lei ale celor 108 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna decembrie cu 5,9%față de luna precedenta, până la 1 mld RON (0,2 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 1,2%.
  • fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 4,3% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, auînregistrat în luna raportată intrări nete de 41,6 mil RON (8,5 mil € ).

Fonduri închise (FIA) locale

  • activele nete ale celor 33 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au crescut cu 3,5% în luna decembrie, până la 21,3 mld RON (4,4mld €), și au scăzut cu 9,7% de la începutul anului; fondurile închise locale au avut intrări nete de 3,9 mil RON (0,8 mil € ) în luna raportată.

Piața totală a fondurilor

  • activele nete ale celor 224 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna decembrie cu 3,2%, până la nivelul de 44,4 mld RON (9,1 mld €), iar de la începutul anului au scăzut cu 10,2%; intrările nete ale lunii au totalizat 625 mil RON (128,3 milEUR).

ENEL X ROMÂNIA A PUS ÎN FUNCȚIUNE ȘASE STAȚII DE ÎNCĂRCARE A VEHICULELOR ELECTRICE ÎN CONSTANȚA

0

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a pus în funcțiune primele șase stații de încărcare a vehiculelor electrice în orașul Constanța. Rețeaua dezvoltată de companie în România a ajuns astfel la 53 de stații, respectiv 106 de puncte de încărcare.

„Venim în sprijinul românilor care optează pentru mobilitatea electrică prin extinderea rețelei de stații de încărcare a vehiculelor electrice pe teritoriul României. Astfel, șoferii se pot bucura de o mai mare flexibilitate și de o îmbunătățire a accesului la infrastructura de încărcare electrică, în linie cu angajamentul nostru de a facilita transportul curat și sustenabil”, a declarat Mihai Mardale, Head of e-Mobility Enel X România.

Cele șase stații de încărcare sunt amplasate în zone ușor accesibile șoferilor din oraș, în baza unui parteneriat cu Primăria Constanța, și oferă posibilitatea încărcării a 12 vehicule în același timp. Investiția în echipamente și costurile cu instalarea și mentenanța au fost suportate în totalitate de Enel X.  

Patru stații sunt de tipul JuicePole și sunt localizate pe străzile Unirii și Fulgerului-Dezrobirii, la Spitalul Militar și în parcarea etajată a Spitalului Județean Constanța. Cu o putere de 2 x 22 kW AC, fiecare dintre stații permite reîncărcarea simultană a două vehicule electrice și încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Alte două stații, de tipul JuicePump, sunt amplasate pe strada Pandurului – Șoseaua Mangaliei și în parcarea Portului Tomis. Fiecare stație de încărcare permite reîncărcarea a două vehicule electrice în același timp cu o putere de 50 kW DC respectiv 22 kW AC. Încărcarea până la 80% din nivelul bateriei durează, în curent continuu, aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii.

Șoferii își vor putea reîncărca vehiculele la stațiile Enel X folosind noua versiune a aplicației mobile JuicePass – interfața unică pentru clienții Enel X prin care pot accesa o rețea de peste 95.000 de puncte publice de încărcare din 18 țări europene. Aplicația poate fi descărcată de pe Google Play sau App Store, iar ghidul de instalare poate fi accesat pe site-ul enelx.ro.

Conducătorii auto pot verifica locația și starea punctelor de încărcare Enel X pe o hartă interactivă fie în aplicația JuicePass, fie pe site-ul web, aici.

Enel X România are cel mai mare plan public de infrastructură de mobilitate electrică din țară, care include instalarea în următorii ani a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile țării, implicând o investiție totală între 15 până la 20 de milioane de euro. Acesta urmărește evoluția utilizării vehiculelor electrice în țară, la nivel rezidențial și instituțional, precum și în rândul companiilor, prin cererea venită din partea proprietarilor de flote auto.

Enel X România instalează infrastructura de încărcare în incinta spațiilor „Partenerilor de Reîncărcare” – centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice. Instalarea și întreținerea infrastructurii de încărcare nu presupune niciun cost din partea Partenerilor de Reîncărcare ai companiei, în schimbul disponibilității spațiilor de parcare.

De asemenea, compania oferă un serviciu similar municipalităților interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. Enel X România ajută autoritățile locale să identifice cele mai potrivite soluții și asigură instalarea și întreținerea fără costuri a infrastructurii de încărcare pe locurile de parcare publice.

Enel X România asigură, de asemenea, servicii de call center, pentru a ajuta șoferii care își încarcă vehiculele la punctele sale de încărcare și care pot apela pentru asistență la 031.4032.231, de luni până duminică, între orele 08:00 – 24:00.

Compania aplică un model tarifar conform căruia șoferii își pot încărca vehiculele electrice începând cu 1,29 lei/ unitate de încărcare (1 unitate de încărcare = 1 kWh). Mai multe detalii despre planul tarifar găsiți aici.

EY își propune o amprentă de carbon negativă în 2021

0

  • Dezideratul EY este atingerea nivelului „net zero” în 2025
  • Reducerea emisiilor absolute cu 40%
  • Noi soluții sustenabile care să ajute clienții EY să creeze valoare

EY anunță angajamentul global de a avea o amprentă de carbon negativă în 2021 prin stabilirea unor obiective de reducere semnificativă a emisiilor absolute și de eliminare și compensare a unei cantități de carbon mai mare decât cea pe care o emite.

Ținta EY în direcția reducerii amprentei de carbon reflectă așteptările colegilor noștri și ale partenerilor de business privind schimbările climatice și construirea unui viitor sustenabil. În demersul nostru, ne vom sprijini clienții să facă același lucru, vom veni cu un set de soluții globale care să accelereze acțiunile noastre și să genereze un impact cât mai mare, a declarat Bogdan Ion(foto), Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale.

Angajamentul de sustenabilitate EY este o parte integrantă a strategiei sale NextWave de a crea valoare pe termen lung pentru toate părțile interesate. Lansată în exercițiul financiar 2020, strategia NextWave sprijină misiunea EY de a construi o lume a muncii mai bună.

Această nouă țintă pornește de la atingerea în decembrie 2020 a unei amprente de carbon neutre de către organizația globală și subliniază angajamentul pe termen lung al EY față de mediu și de promovarea unei dezvoltări durabile.

Structurat pe șapte componente cheie, noul angajament de sustenabilitate urmărește nu numai obiectivul EY de a deveni o organizație cu amprentă de carbon negativă, ci și reducerea emisiilor totale cu 40%, în concordanță cu Science Based Targets (Obiective bazate pe știință), și de a atinge nivelul net zero în 2025.

Cele șapte componente cheie sunt:

  1. Reducerea emisiilor rezultate din deplasările în interes de serviciu cu 35%, până în exercițiul financiar 2025, față de nivelul de referință din exercițiul financiar 2019;
  2. Reducerea consumului de electricitate total al birourilor și achiziționarea în proporție de 100% de energie electrică din surse regenerabile pentru celelalte nevoi ale EY, devenind astfel membru al RE100, un grup de organizații influente care se angajează să utilizeze energie regenerabilă, până în exercițiul financiar 2025;
  3. Structurarea contractelor de furnizare a electricității prin intermediul contractelor virtuale de achiziție directă de energie (PPA), astfel încât EY să introducă în rețelele naționale mai multă energie electrică decât consumă;
  4. Asigurarea de instrumente echipelor EY care să le permită să calculeze și apoi să ia măsuri pentru a reduce cantitatea de carbon emisă atunci când desfășoară activități pentru clienții EY;
  5. Utilizarea de soluții bazate pe natură și de tehnologii de reducere a carbonului pentru a elimina din atmosferă sau pentru a compensa cantități de carbon mai mari decât emite EY anual;
  6. Investiții în servicii și soluții care să ajute clienții EY să își decarbonizeze, în mod profitabil, activitățile și să ofere soluții pentru alte provocări și oportunități în ceea ce privește sustenabilitatea;
  7. Cerința ca 75% dintre furnizorii EY, în funcție de cheltuieli, să își stabilească Science Based Targets (Obiective bazate pe știință), până cel târziu în exercițiul financiar 2025.

Carmine Di Sibio, președinte global și CEO EY, a declarat: „Avem convingerea că lupta împotriva schimbărilor climatice este un element vital al construirii unei lumi a muncii mai bune. Deși această provocare este unică și diferită pentru fiecare organizație în parte, sursa noastră de inspirație este reprezentată de cei care își stabilesc obiective ambițioase în ciuda dificultăților cu care se confruntă. EY abordează marile provocări cu entuziasm și, prin puterea celor 300.000 de angajați, nu numai că vom transforma EY astfel încât să devină un lider în materie de sustenabilitate, ci îi vom ajuta și pe clienții EY să procedeze la fel”.

Noi soluții durabile pentru a-i ajuta pe clienții EY
să își atingă obiectivele.

Pe lângă eforturile pe care le face pentru a deveni o organizație mai sustenabilă, echipele EY dezvoltă un nou set de soluții globale pentru clienții EY, menite să îi ajute pe aceștia în propria evoluție spre sustenabilitate. Soluțiile se vor concentra asupra sustenabilității bazate pe valoare, sprijinindu-i pe clienții EY să valorifice oportunitățile comerciale legate de sustenabilitate și decarbonizare, în același timp protejând și creând valoare.

EY continuă să investească în tehnologie și să își transforme activitatea, proces care a fost accelerat de pandemia COVID-19. Multe dintre schimbările care au fost implementate ca urmare a pandemiei COVID-19 vor putea sprijini EY în îndeplinirea dezideratelor în materie de sustenabilitate, ajutând echipele EY să învețe și să pună în practică noi moduri de a lucra. EY va continua să inoveze și să le utilizeze pe cele mai bune dintre acestea. De exemplu, în timpul pandemiei, echipele EY au colaborat atât cu clienții, cât și cu organizațiile EY pentru a ajuta la implementarea schimbărilor legate de locul de muncă, inclusiv un program de lucru flexibil și utilizarea pe o scară mai largă a tehnologiilor de telemuncă, care să contribuie la reducerea deplasărilor în interes de serviciu.

Prezentul angajament a fost precedat de alte măsuri luate de EY pentru a diminua impactul organizației asupra mediului și de a promova dezvoltarea durabilă. Printre acestea se numără două inițiative recente: una în colaborare cu ASR Prințul de Wales legată de „Inițiativa piețelor durabile” și cealaltă cu S30, un grup format din principalii 30 de lideri cu funcții de conducere în domeniul sustenabilității, al cărui principal obiectiv este accelerarea măsurilor luate de companii în această direcție, și aderarea la „Terra Carta”, un pact care face din sustenabilitate principala preocupare a sectorului privat. Organizația EY și-a asumat, de asemenea, un rol important în cadrul Consiliului Internațional al Afacerilor din cadrul Forumului Economic Mondial, care a elaborat un set de bază de parametri de măsurare și de raportare a informațiilor nefinanciare, destinate investitorilor și altor actori interesați.

1 din 2 români nu crede că banii cash răspândesc coronavirus. Studiu Reveal Marketing Research despre obiceiurile de plată ale românilor în 2021


  • 1 din 2 români nu crede că banii cash contribuie la răspândirea noului coronavirus.
  • 63% dintre tinerii profesioniști sunt de aceeași părere: virusul nu se transmite prin cash.
  • O treime dintre români (33%) crede că va folosi la fel de mulți bani cash și în următorul an.

În ultimul an, oamenii și-au schimbat foarte mult obiceiurile, de la cele de consum la interacțiuni până la modalități de plată. Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, este recomandată evitarea folosirii banilor în numerar atunci când oamenii efectuează plăți. Multe locații încurajează această practică, iar plata cu cardul este de preferat. În acest context, Reveal Marketing Research a derulat un studiu despre obiceiurile de plata ale romanilor din următorul an: În ce măsură vor folosi banii cash și care este percepția lor despre răspândirea virusului prin intermediul banilor? Află rezultatele din rândurile următoare!

Banii cash și răspândirea noului coronavirus. Ce cred românii?

1 din 2 români crede că banii cash nu contribuie deloc la răspândirea noului coronavirus. În schimb, 29% dintre respondenți declară contrariul – ei sunt siguri că banii cash pot răspândi virusul. Cei care sunt pasivi în legătură cu acest subiect reprezintă 21% dintre respondenți

Cei care cred că virusul se poate transmite prin cash sunt cei mai tineri dintre respondenți – milenialii fară partener – 36% . La polul opus se află  63% dintre tinerii profesioniști, urmați de peste jumătate dintre maturii fără partener (55%) – aceste segmente afirmă că folosirea banilor în numerar nu contribuie deloc la răspândirea virusului. Similar, aproximativ jumătate dintre familiile moderne (49%) și jumătate dintre cele tradiționale (51%) nu se așteaptă deloc că banii să influențeze în vreun fel transmiterea noului coronavirus. 

La nivelul întregului eșantion, 21% dintre români nu exprimă nicio părere pe acest subiect. Segmentele pasive în această privință sunt seniorii pensionari – 32% dintre aceștia nu sunt siguri dacă banii răspândesc virusul, la fel și 22% dintre familiile moderne

Vor folosi mai mult cardul pentru cumpărături?

Potrivit Reveal Marketing Research, mai mult de jumătate dintre români (55%) declară că în următorul an vor folosi din ce în ce mai puțini bani cash – în special maturii educați și cei fară partener. 67% dintre maturii fără partener și 63% dintre familiile moderne afirmă că în 2021 vor face mai puține plati în numerar. Inclusiv 62% dintre seniorii pensionari sunt de aceeași părere. În schimb, o treime dintre români (33%) crede că va folosi la fel de mulți bani cash și în următorul an. Familiile tradiționale și tinerii profesioniști sunt la egalitate (aproximativ 40% ambele segmente) în ceea ce privește obieceiurile de plată – ei vor folosi la fel de mulți bani în numerar. Doar 2% dintre respondenți spun că vor utiliza în mai mare măsură cash-ul anul acesta, iar 10% au selectat răspunsul „nu știu”, întrebați despre obiceiurile lor de plată din anul următor.

Educație financiară pentru părinți

0

Școala de Bani, organizată de BCR pentru „creșterea nivelului de cunoștințe financiare în rândul populației de toate vârstele”, lansează în premieră un curs de educație financiară adresat părinților: gratuit, 7 lecții, cu „subiecte menite să-i ajute pe aceștia să contribuie la educația financiară a celor mici, folosindu-se de exemple practice, dar și jocuri distractive și fișe de activități, pe care cei mici le pot folosi pentru a învăța despre bani”.

Nicoleta Deliu, coordonatoarea programului Școala de Bani, subliniază: „Începem anul la Școala de Bani cu un modul online în premieră pentru părinți, deoarece ei sunt cei care le oferă acasă copiilor primele lecții de educație financiară. Și e important ca acestea să aibă, încă de la început, o bază sănătoasă. Ultimul an a fost unul al adaptării și incertitudinii, dar asta nu ne-a împiedicat să continuăm un demers la care ținem foarte mult: acela de a îmbunătăți relația românilor cu banii și de a le oferi informațiile necesare pentru a face alegeri financiare inteligente. Am regândit lucrurile, am mutat atelierele și cursurile în online, am încercat să fim cât mai flexibili și ne-am bucurat să primim feedback pozitiv de la participanți și în aceste condiții aparte. Am vrut să îi ajutăm pe oameni chiar și de la distanță să devină mai conștienți și mai atenți cu finanțele personale și ne propunem să facem asta și în 2021”.

Modulul special de educație financiară pentru părinți poate fi accesat gratuit pe platforma www.scoaladebani.ro, prin crearea unui cont sau prin intermediul contului de Facebook.

Școala de Bani anunță că „a încheiat anul 2020 cu peste 33.000 de absolvenți. Începând cu luna martie, toate cursurile au fost adaptate și transferate în online, astfel încât să poată fi accesate în continuare de oriunde din țară, chiar și în contextul restricțiilor impuse de Covid-19. Și atelierele de educație pentru copii FliP – Școala de Bani pe Roți s-au transformat în cursuri virtuale, la care au participat peste 20.000 de elevi și 1.200 de profesori, în cadrul a peste 600 de ateliere cu durata a 1,5 ore. Atelierele FLiP au fost realizate în parteneriat cu Școala de Valori”.

Silvia Bogdan, președintele Școlii de Valori, accentuează: „Pentru cei care nu vor să-și lase viitorul la întâmplare, am creat o călătorie inițiatică în lumea finanțelor și a creșterii calității vieții. Ideea s-a născut din dorința a-i susține și pe tineri să-și dezvolte abilități financiare, să-și gestioneze eficient banii de buzunar și, mai ales, să învețe să gândească în perspectivă și să decidă asumat. Prin educație financiară, în cadrul FLiP Școala de Bani, tinerii au șansa să conștientizeze ce contează cu adevărat pentru ei și să descopere căi simple prin care își pot modela propriul comportament financiar, practicând obiceiuri sănătoase, lăsându-se inspirați și cuceriți de rezultatele financiare pe care le pot obține fără prea mult efort, încă de timpuriu”.

Școala de Bani este „cel mai amplu program de educație financiară din România. În ultimii cinci ani, peste 1.500 de angajați ai BCR au devenit profesori de educație financiară și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproape jumătate de milion de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro”.