Sectorul IT și cel al telecomunicațiilor au înregistrat valori minime ale costului capitalului la finalul anului 2020
Sectorul bunurilor de consum a fost cel mai afectat de fluctuațiile din piață
Costul capitalului a urmat o tendință descrescătoare în ultimul trimestru
din 2020 pentru majoritatea industriilor, după fluctuațiile înregistrate în
prima parte a anului trecut, conform analizei sectoriale EY România.
Analiza trimestrială a valorii
de piață a companiilor se bazează pe datele financiare pentru anul trecut,
recent publicate de companiile listate din principalele 10 sectoare de
activitate din România: bunuri de consum și de larg consum, energie, servicii
financiare, servicii medicale, produse industriale, tehnologia informației,
materii prime, proprietăți imobiliare și servicii de telecomunicații.
„Pentru majoritatea industriilor analizate, perspectiva unor programe de relansare economică și a unor scheme de fonduri nerambursabile a redus volatilitatea din piață și a determinat ca randamentele așteptate de investitori să fie similare celor observate anterior crizei provocate de Covid-19”, declară Ileana Guțu (foto), Partener Asociat și Coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară și analize economice, EY România.
Sectorul bunurilor de
consum, unul dintre sectoarele cele mai expuse la incertitudinea provocată de criza
Covid-19, a înregistrat cele mai mari fluctuații ale costului capitalului pe
parcursul anului 2020. Dacă după primul semestru al anului piața indica o
creștere a costului capitalului pentru această industrie de peste 2 puncte
procentuale, comparativ cu începutul anului, luna decembrie 2020 a arătat
indicatori comparabili cu aceeași perioadă a anului 2019.
Sectorul
proprietăților imobiliare, precum și cel de IT au înregistrat creșteri accelerate
ale randamentelor așteptate de investitori în prima parte a anului 2020, urmate
de scăderi semnificative în trimestrele III și IV 2020.
Astfel, prin
comparație cu ultimii cinci ani acoperiți de analiza EY România, la finalul
anului 2020, sectorul IT și cel al telecomunicațiilor au atins valori minime
ale costului capitalului, marcând gradul de adaptabilitate al acestor sectoare
la noul mediu de afaceri. Nivelul atins de cele două industrii în decembrie
2020 se situează cu aproximativ 0,5 – 1,5 puncte procentuale mai jos față de
perioada anterioară crizei provocate de pandemie (decembrie 2019) și cu 2 – 3
puncte procentuale sub valorile maxime înregistrate până acum (iunie 2020).
Atât în trimestrul al
IV-lea 2020, cât și pe toată perioada analizată (5 ani), sectoarele ale căror
randamente înregistrează valori scăzute și au o evoluție relativ constantă
rămân cele ale materiilor prime și produselor industriale, precum și cel al energiei.
Tendința ascendentă a multiplicatorilor financiari în a doua parte a anului 2020 indică revenirea și normalizarea pieței
Dacă în prima parte a
anului 2020 evenimentele au determinat o stagnare a pieței prin amânarea
tranzacțiilor, multiplicatorii financiari pentru toate industriile fiind la minime
istorice, finalul anului a reflectat un reviriment al pieței.
Începând cu
trimestrul al III-lea 2020, optimismul investitorilor a revenit, iar multe
tranzacții au fost reluate. Activitatea de pe piața de fuziuni și achiziții a
continuat să crească în trimestrul al IV-lea 2020, iar interesul pentru
viitoare investiții și nivelul de lichiditate din piață pot deschide orizonturi
pentru noi oportunități și în 2021.
„Companiile cu o poziție financiară istorică stabilă au beneficiat în mod particular de contextul actual al pieței. Investitorii sunt dispuși să plătească suplimentar pentru acele companii care au avut resursele să depășească cu bine șocul inițial provocat de debutul pandemiei, care au un plan de afaceri sustenabil și o poziție bilanțieră robustă. Pentru majoritatea industriilor, multiplicatorii de piață se situează la un nivel comparabil cu finalul anului 2019”, spune Ileana Guţu.
Revenirea din a doua
jumătatea a anului 2020 generează valori ridicate ale multiplicatorilor
financiari din sectorul serviciilor medicale și cel al proprietăților
imobiliare, marcând gradul de oportunitate și de atractivitate al acestor
piețe.
O evoluție ascendentă
constantă și susținută poate fi observată pentru sectorul IT pe toată perioada
analizată, iar restricțiile cauzate de Covid-19 au contribuit la accelerarea
creșterii cererii pentru active și soluții digitale.
„Având în vedere contextul generat de pandemia Covid-19, ne așteptăm ca investitorii să fie și mai mult interesați de evoluția sectoarelor și de valoarea de piață actualizată a companiilor. Instrumentul dezvoltat de echipa EY oferă estimări utile atât investitorilor interesați, cât și reprezentaților companiilor pentru dezvoltarea și convertirea viziunii strategice a acestora în planuri concrete”, concluzionează Ileana Guțu.
Dezvoltată de echipa de
evaluare, analiză economică și modelare financiară (Valuation, Modeling and Economics – VME) din cadrul departamentului de
Strategie și Tranzacții al EY România, analiza sectorială poate fi accesată în
secțiunea site-ului EY “Valuation Insights”/”Perspective de Evaluare”, baza de date fiind actualizată trimestrial.
_________________
Despre Instrumentul
de analiză sectorială:
Instrumentul oferă estimări despre evoluția randamentului, dar și despre
valoarea relativă în 10 sectoare, pe baza datelor înregistrate începând cu 30
septembrie 2015 până în prezent (31 decembrie 2020). Randamentul fiecărui
sector a fost estimat prin determinarea costului capitalului propriu (pentru
sectorul de servicii financiare) și al costului mediu ponderat al capitalului
(pentru celelalte sectoare analizate). Mai multe detalii referitoare la
metodologia de calcul sunt disponibile aici.
Valoarea relativă a fiecăruia dintre sectoarele analizate a fost
estimată prin cuantificarea multiplicatorilor financiari, care reprezintă indicatori
de evaluare folosiți pe scară largă pentru evaluarea companiilor.
Conform principiului conform căruia active similare sunt vândute pe
piață la prețuri similare, prin utilizarea unor multiplicatori rezultați
dintr-o analiză a unui grup de companii comparabile și aplicarea asupra unor
indicatori specifici companiei subiect, se poate obține valoarea acesteia,
dintr-o perspectivă de piață. Mai multe detalii referitoare la metodologia de
calcul sunt disponibile aici.
Analiza este fundamentată pe prelucrări de date generate de baza de date
S&P Capital IQ și are în vedere un eșantion de companii listate
reprezentative din Europa (inclusiv România), aferente fiecărui sector
analizat, așa cum sunt acestea clasificate de către sursa citată. Mai multe
detalii despre sectoarele analizate și principalii jucători din cadrul
fiecăruia sunt disponibile aici.
De avut în vedere:
- Prezentul exercițiu nu a inclus o analiză de lichiditate și nici o analiză privind caracteristicile individuale (ex: mărimea companiei, nivelul veniturilor) ale fiecărei companii din grupul de comparabile utilizat. Criteriile pe baza cărora a fost realizată selecția au în vedere regiunea geografică și încadrarea sectorială, așa cum este aceasta prezentată în baza de date utilizată (S&P Capital IQ).
- Ratele de actualizare fundamentate nu cuprind prime specifice (de ex. prima pentru mărimea companiei subiect), întrucât prezenta analiză este sectorială și nu o analiză individuală, specifică unei companii anume. Această primă poate fi aplicată, dacă este cazul.
- Nivelurile costulului capitalului prezentate sunt exprimate în euro. Pentru a asigura o comparabilitate a datelor, cât și corectitudinea calculului, acestea ar trebui aplicate unor fluxuri de numerar exprimate în aceeași monedă.
- În aplicarea multiplicatorilor trebuie luat în considerare faptul că nu există două companii identice, acestea fiind diferențiate de multiple caracteristici individuale. Astfel, abordarea ar trebui aplicată ținând cont de acest aspect și aplicând ajustările necesare, dacă este cazul. De asemenea, în aplicarea multiplicatorilor este foarte relevant indicatorul financiar al companiei la care se aplică (de ex. venituri, EBITDA). Pentru a avea o perspectivă clară și cât mai aproape de realitate, indicatorul ar trebui să fie unul normalizat, adică să reflecte un nivel pe care compania se așteaptă să îl poată realiza în mod constant.
Despre
EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de
servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajaţi în peste 700 de
birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 37,2 miliarde de USD în anul
fiscal încheiat la 30 iunie 2020. Reţeaua noastră este cea mai integrată la
nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim
clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga
lume.
Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piața serviciilor
profesionale. Cei peste 800 de angajați din România și Republica Moldova
furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și
tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri
în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat
în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY
Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în
finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În
finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai
multe informații, vizitați pagina noastră de internet: www.ey.com
Despre Departamentul de Strategie și
Tranzacții
Răspunzând nevoilor din piață, prin serviciile EY de strategie și
tranzacții, se acordă sprijin companiilor pentru dezvoltarea și convertirea
viziunii strategice ale acestora în planuri concrete. Datele de ultimă oră,
soluțiile tehnologice și accesul la o bază largă de investitori și soluții de
finanțare, corelate cu informațiile strategice furnizate de echipele EY, vor
sprijini companiile să abordeze aspecte complexe, ajutându-le să își
redefinească ecosistemele, să își remodeleze portofoliile și să se reinventeze
pentru un viitor mai bun.