Material de opinie de Andreea Geacu, Senior Manager, Taxe Directe, Deloitte România (foto)
Companiile care activează pe piața din România și sunt implicate
în relații comerciale cu parteneri din Turcia întâmpină probleme serioase la
acest început de an. O regulă nou introdusă în Codul Fiscal, prin Legea
296/2020, prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cheltuielile
efectuate ca urmare a unor tranzacții cu persoane juridice situate în
jurisdicții necooperante în scop fiscal, conform definiției și listei Uniunii
Europene, sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit. Surpriza constă
în faptul că, printre aceste jurisdicții, se află și Turcia.
Consiliul UE a adoptat lista cu jurisdicțiile
necooperante, pentru prima dată, în data de 5 decembrie 2017 și, de atunci, a efectuat
mai multe modificări (teritorii au fost adăugate sau eliminate din anexele
sale). Documentul cuprinde state din afara UE, care, în viziunea instituțiilor
europene, practică un regim fiscal avantajos și, astfel, încurajează companiile
din statele membre să își erodeze baza impozabilă.
Lista este formată din două anexe și se actualizează de două
ori pe an, următoarea revizuire fiind planificată pentru februarie 2021. Anexa I cuprinde lista
statelor necooperante în scopuri fiscale, iar Anexa II include state care și-au
asumat acțiuni de remediere a deficiențelor identificate în procesul de
monitorizare, astfel că nu sunt considerate
complet necooperante. Din Anexa II a listei, un stat poate să fie eliminat
sau, dimpotrivă, poate să fie mutat în Anexa I, dacă nu își respectă obligațiile
asumate până la data stabilită.
În cele două anexe ale listei figurează, în general, paradisuri fiscale
recunoscute (de exemplu, Panama, Fiji, Seychelles), astfel că includerea Turciei
în Anexa II constituie o mare surpriză pentru contribuabili.
Care este
originea noii reglementări?
Cel mai probabil, România a introdus restricția în Codul
Fiscal ca urmare a unui raport emis de Consiliul European la sfârșitul anului
2019, prin care recomanda statelor membre să aplice măsuri defensive în
domeniul fiscal începând cu 1 ianuarie 2021. Aceste măsuri defensive își propun
să încurajeze jurisdicțiile aflate pe lista UE să devină conforme cu regulile
și criteriile UE privind o bună guvernanță fiscală (transparență fiscală,
sisteme care să asigure o taxare echitabilă, schimb de informații și altele).
Însă recomandarea se referă la jurisdicțiile necooperante din Lista UE, respectiv
cele incluse în Anexa I, nu și cele din Anexa II, precum Turcia.
Mai mult, recomandările
Consiliului privind măsura defensivă de neacordare a deductibilității
costurilor aferente tranzacțiilor cu aceste jurisdicții necooperante vizează
doar anumite cheltuieli, cum ar fi, spre exemplu, plăți de dobânzi, redevențe,
drepturi de proprietate intelectuală sau servicii, și nu includ tranzacții
precum achizițiile de bunuri (așa cum a fost transpusă această regulă în
legislația internă).
Noua regulă
fiscală are un impact semnificativ
Întrucât autoritățile române au preluat în Codul Fiscal
noua prevedere fără a diferenția cheltuielile cu achiziția de bunuri (spre
exemplu, stocuri sau echipamente) și de cele cu servicii, dobânzi, redevențe
sau alte elemente similare (intangibile), toate
tranzacțiile cu Turcia care generează cheltuieli în contabilitate intră sub
incidența sa.
Drept urmare, începând cu 1 ianuarie 2021, toate
costurile companiilor înregistrate în legătură cu parteneri din Turcia vor fi
nedeductibile din punctul de vedere al impozitului pe profit. Așadar, impozitul
pe profit rezultat din această reclasificare va reprezenta un cost suplimentar,
care ar putea fi regăsit inclusiv în valoarea bunurilor sau serviciilor
furnizate ulterior pe piața din România.
Impactul este
semnificativ, având în vedere valoarea schimburilor comerciale dintre România
și Turcia. Doar în anul 2019, România a importat
bunuri din Turcia în valoare de aproape 3,9 miliarde de euro, ceea ce
reprezintă aproximativ 16% din totalul importurilor efectuate din țări non-UE.
Ce variante
există pentru remedierea situației?
Cu siguranță, această restricție
fiscală va afecta major relațiile economice și schimburile comerciale dintre România
și Turcia, astfel că ea ar trebui
eliminată sau modificată cât mai rapid. În acest sens, există mai multe
variante, de la renunțarea integrală la textul de lege, la nuanțarea acestuia
pentru cazuri specifice.
Este foarte important de
menționat, totuși, că cea mai evidentă modificare, aceea de scoatere a Anexei
II de sub incidența noii reglementări, ar putea fi doar o soluție temporară în
cazul Turciei, întrucât există posibilitatea ca, în viitor, acest stat să nu
fie eliminat complet de pe Lista UE privind țările necooperante, ci, dimpotrivă,
să ajungă în Anexa I. În acest caz, România va fi pusă în dificultate, având de
ales între a păstra linia de acțiune a UE sau a-și proteja schimburile
comerciale cu Turcia, al căror volum este mai mare decât în cazul unor țări
europene (după valoarea importurilor din Turcia în anul 2019, România se află
pe locul 7 în UE, după țări precum Germania, Italia, Franța sau Spania).