Drumul invers către dezvoltarea economică

0

La editura Tritonic a apărut lucrarea „Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății”, de Constantin Schifirneț, profesor universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Pentru punerea în temă, autorul face o trimitere la o carte a sa anterioară, „Formele fără fond, un brand românesc”, în care definește noțiunea de „modernitate tendențială” drept „actul de dezvoltare în direcție inversă: de la afirmarea spiritului național și de la construcția politică spre dezvoltarea economică”.

Altfel spus, „modernitatea este cadrul și elementul de susținere a naționalului, dar nu prin baza economică, care ar fi trebuit să fie temei al afirmării statului național, ci ca tendință, ca ideal de atins în afirmarea națiunii”. Abordarea de față nu vizează procesele de modernizare a societății românești, autorul anunțând numai că-i va consacra un alt volum, în care va explica felul „cum România, membră a Uniunii Europene, se situează în poziția de societate cu o evoluție dominată de deficit de modernitate, cauzat de perpetuarea unor procese istorice de dezvoltare socială și economică inegală”.

Relațiile comerciale româno-germane (III) Progrese și obstacole în recunoașterea datoriei istorice

0
Articolul este parte a unei serii mai ample de dezbateri pe tema relațiilor româno-germane de după 1935. În primul articol al seriei, am prezentat principalele dovezi care justifică existența soldului de clearing. În cadrul celui de-al doilea articol am prezentat succint și cronologic demersurile întreprinse pentru a responsabiliza factorii de decizie români în vederea luării unei poziții oficiale în această temă. În acest articol ne propunem să punctăm, deopotrivă, progresele și obstacolele aferente recuperării creanței. 1. Sistemul de clearing și soldurile sale Începând cu anul 1930, la nivelul relațiilor cu străinătatea, a fost implementat un sistem de decontare între state (prin intermediul băncilor centrale) bazat pe compensarea reciprocă a creanțelor și datoriilor, respectiv, echilibrarea schimburilor comerciale. Sistemul de compensare (de tip barter) era monitorizat prin Casa de Compensație de la Berlin. În anul 1935, intră în vigoare Acordul pentru reglementarea plăților între Imperiul German și Regatul României având ca obiect plățile aferente importurilor de mărfuri germane în România și importurilor de mărfuri românești în Germania. La doar patru ani de la semnarea acordului, se constată că Germania nu mai era în stare să-și onoreze angajamentele față de România și față de alte state membre ale uniunii de clearing.

„Rusia este ghidată de ideea că trebuie să fie o mare putere globală”

De ce își doresc rușii un lider puternic, autoritar, care să-i reprezinte ca națiune? Fără îndoială că Putin conduce autoritar Rusia. Cu siguranță că toate deciziile importante se iau cu aprobarea lui. Toate deciziile ce țin de politica externă și în mare parte de politica internă a Rusiei sunt luate împreună cu el. Pe de altă parte, la fel de bine ai putea să te întrebi de ce nu a apărut Putin într-o altă țară, de ce nu există un lider ca Putin într-o țară occidentală, spre exemplu. Răspunsul este că el a apărut într-o țară care, istoric, a fost condusă de oameni ca el. El însuși este produsul unei culturi și al unui stat reprezentativ pentru oamenii care trăiesc în el, și nu era neapărat inevitabil să ajungă conducătorul Rusiei, dar era un scenariu perfect posibil. Cu alte cuvinte, putem spune că Putin este creatorul Rusiei secolului 21, dar Putin este în același timp creația Rusiei secolului 20. Acum în Rusia se reamplasează în diferite orașe statui ale lui Stalin și, lucru foarte interesant, statui ale lui Ivan cel Groaznic, care este în istoriografia rusă un personaj important pentru devenirea statalității ruse. Însă nici Stalin, nici Ivan cel Groaznic nu sunt, în opinia mea, modele pe care să le etalezi în public și să le glorifici.

Occidentul, în cumpănă istorică Relațiile germane-americane, puternic solicitate

La începutul lui 2017, matematicianul american Peter Turchin anunța, după calcule cu ecuații, că lumea occidentală „așa cum o cunoaștem” va dispărea în anii 2020. În 2016, filozoful francez cu mare succes editorial și de public, Michel Onfray, decreta în cartea sa „Decadența” „moartea Occidentului”. Iar fostul ministru francez de Externe, Hubert Vedrine, aprecia de curând că „în Occident, a sunat ora unui inventar serios asupra noastră înșine”. Occidentul – spunea el – trebuie să recunoască faptul că nu mai poate stăpâni lumea. Un om de știință, un filozof și un om politic prevestesc așadar sfârșitul apropiat al lumii occidentale. Nu sunt însă nici primii, nici ultimii care o fac. „Exces de pesimism? Delir apocaliptic?” – se întreba un ziarist vest-european.

Țărmurile atlantice se îndepărtează

Un răspuns s-ar putea da parafrazându-l pe Mark Twain: zvonurile despre sfârșitul Occidentului sunt întrucâtva exagerate. Dar o doză de adevăr există. Începutul lui 2017 a consemnat o regretabilă despărțire de ape între cele două mari puteri occidentale ale lumii: Statele Unite și Germania. Prăpastia nu este una chiar atât de ușor de acoperit, criza nu este doar una conjuncturală, așa cum s-a mai întâmplat în cei o sută de ani câți se numără chiar în acest moment de la instituirea unor relații temeinice și consistente între America și Europa, mai întâi prin participarea Americii la Primul Război Mondial, apoi prin atâtea și atâtea alte confluențe și influențe reciproce, preponderent benefice însă, între cele două continente și realități geopolitice. Simplificând, s-ar putea vorbi de un adevărat „război ideologic” interoccidental: între izolaționismul și protecționismul american, pe de o parte, și deschiderea și liber-schimbismul vest-european, pe de alta. Dar și între bi- și multilateralism, între interes național și valori/cauze comune etc.

Prețul petrolului, acordul OPEC și revenirea la normalitate

În perioada recentă, cotația barilului de țiței dă semne că s-a dezmorțit, înregistrând perioade de creștere abruptă urmate apoi de scăderi la fel de abrupte. Automat, există puseuri de volatilitate care împing cotația la niveluri considerate anormale, spre exemplu cele din zona de 53-55 dolari pe baril. Circulă extrem de multe informații și opinii în perioada aceasta în legătură cu dinamica barilului de țiței WTI (West Texas Intermediate): că escaladarea unui conflict în Orientul Mijlociu ca urmare a bombardamentelor americane din Siria și Afganistan ar duce la o creștere a cotației țițeiului sau că, din contră, riscurile unei scăderi a economiei globale și, pe cale de consecință, a reducerii consumului nu justifică un preț al barilului decât de, cel mult, 40 dolari ș.a.m.d. Ba mai mult, am avut de-a face și cu o „intervenție verbală” la finele lunii martie, care a determinat creșterea cotației până la un nivel de peste 53 dolari pe baril.

Investiții pentru o lume mai bună

0
Una dintre temele majore din domeniul fondurilor listate în 2016 au fost lansările de ETF-uri axate pe teme ecologice, sociale și/sau de guvernanță corporativă. Astfel, numărul de fonduri de tip „ESG” a crescut anul trecut cu 21, un avans de 75% față de numărul de la finalul lui 2015. Această accelerare vine la 12 ani după lansarea primului ETF din spațiul ESG, simbolizând ascendența unei generații de investitori cărora le pasă de modul în care le sunt folosiți banii, nu doar prin prisma randamentelor potențiale, ci și a efectelor asupra societății și a lumii înconjurătoare pe care le încurajează. Potrivit ETF Report, o serie de studii arată că acțiunile cu punctaje mari la criteriile ESG tind să aibă performanțe mai bune decât cele cu scoruri slabe. Criteriile pot varia. De exemplu, cel mai mare ETF ESG (iShares MSCI KLD 400 Social ETF) exclude acțiuni din sectoarele alcool, jocuri de noroc, armament, divertisment pentru adulți, organisme modificate genetic și energie nucleară.

Transgaz, la noi maxime istorice la Bursa de Valori București

După o perioadă cu volatilitate sporită în luna iunie a anului trecut care a fost determinată de o serie de factori precum acumulările de acțiuni în vederea participării la AGA din 23 iunie, urmată apoi de un picaj brusc generat de declanșarea unei inspecții din partea Comisiei Europene și a Consiliului Concurenței, precum și de anunțul rezultatelor referendumului din Marea Britanie pe tema ieșirii acesteia din Uniunea Europeană, cotația Transgaz a atins minimul perioadei la 250 lei pe acțiune. Au urmat două luni (iulie și august) de creșteri constante și o zonă de consolidare care a durat până la începutul acestui an. Dinamica pozitivă începută în vara trecută a avut la bază o serie de factori ce au determinat creșterea apetitului investitorilor pentru acțiunile Transgaz: l creșterea estimată a volumelor de tranzit: Transgaz și Ukrtransgaz au semnat un acord de interconectare care, de fapt, înseamnă spargerea monopolului Gazprom pe tranzitul ucrainean. Un acord similar a fost semnat și cu Bulgartransgaz, ambele fiind destinate tranzitului de gaze naturale din Ucraina către Bulgaria (via România). Testele vor începe la finele acestui an;

Costurile brevetării invențiilor românești sunt de peste două ori mai mari decât în Germania și triple față de Polonia

0

Procedurile sunt de peste două ori mai lungi decât în Coreea de Sud

INACO – Inițiativa pentru Competitivitate propune regândirea rolului OSIM în România din perspectiva unei lumi care are la baza economiei cercetarea, inventica și mărcile înregistrate. Un pas important în acest sens îl reprezintă comasarea și diminuarea semnificativă a costurilor, dar și reducerea perioadelor necesare pentru emiterea brevetelor de invenții românești. Costurile brevetării invențiilor românești sunt de peste două ori mai mari decât în Germania și de trei ori mai mari decât în Polonia, iar procedurile noastre de două ori mai lungi decât în Coreea de Sud. Taxele pe care le percepe OSIM pentru brevetarea invențiilor sunt mai mari decât ale vecinilor din Slovacia, Cehia, Serbia sau Polonia. Chiar mai mari decât ale unor țări dezvoltate, precum Germania sau Canada, mai mari decât în China sau în Federația Rusă.

Din nou despre adoptarea euro

Un eveniment recent găzduit de Academia Română a readus în actualitate apartenența României la Uniunea Europeană (UE). Tema, susținută de reprezentanți ai Secției de științe economice, juridice și sociologice, fiind „România și aderarea la zona euro”, a avut la bază studiul cu același nume realizat de o echipă formată din Daniel Dăianu, Ella Kallai, Gabriela Mihailovici și Aura Socol. Tribuna Academiei Române a dat ocazia să se vorbească în altă cheie decât cea a unor exprimări de opinii și dezbateri amplasate în alte locații deja uitate. Am avut speranța ca, sub augusta aulă a Academiei Române, autonomă și independentă, expresie a dreptului la o gândire liberă, lucrurilor să li se spună pe nume, corect, cu obiectivitate și mai ales până la capăt. Adică, după epuizarea ideilor legate de cum și de ce, să ajungem și la cine ar avea de făcut foarte multe. Am simțit aceeași eschivare așa cum s-a mai făcut, eschivare pe care încerc să o pun în planul unei dezamăgiri a multora, poate și a autorilor. A trecut, totuși, un sfert de secol de când am început transformarea sistemică în România, care însemna și realizarea convergenței reale chiar spre modelul Uniunii Europene (UE) și acest lucru până a deveni un stat membru al acesteia. După 10 ani de la aderare, ne plângem de același lucru, de lipsa unei bune structurări a convergenței reale, ceea ce se poate traduce cu o complacere a noastră la periferia Europei. Totul a mers bine până la necesitatea acțiunii concrete, a voinței politice, care în ultimul timp ne-a lăsat cam de izbeliște, confuzi și contrariați, mai ales după guvernarea tehnocrată de sorginte bruxelleză.

Instalarea laserului de la Măgurele e aproape gata

0
„La partea de laser aproape s-a terminat instalarea”, a anunțat acad. Nicolae Zamfir, director general al ELI-NP – Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics, la „Cafeneaua de inovare”, inițiativă a Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), desfășurată la Impact HUB București. Cel mai mare laser din lume trece tot mai clar de la imaginație și proiect la materializare și aplicație. Acad. Nicolae Zamfir aduce elemente de ultimă oră: „Ne găsim la mijlocul ciclului de implementare a proiectului. De fapt, a fost inițiat în exercițiul bugetar 2007-2013, cu finalizare peste două cicluri, dar practic a început târziu, în ianuarie 2013. Acum avem clădirea gata, a trecut toate testele și a început instalarea aparaturii în interior. Avem echipamente la nivel mondial. Ne trebuie și oameni de același nivel. Posturile sunt deschise, s-au înregistrat 1.600 de aplicații din toată lumea, 150 de specialiști au fost admiși. Salarizarea este de asemenea la nivel mondial”. Pentru asigurarea resursei de cercetători, acad. Nicolae Zamfir accentuează că este stringentă dezvoltarea ingineriei laserelor, la care consideră că trebuie să conlucreze toate marile noastre universități, cu programe de specialitate organizate în comun. Odată cu dezvoltarea infrastructurii, a capitalului tehnic și a celui uman, „interesul este foarte mare în mediul economic”, subliniază directorul general al ELI-NP: „Am fost contactați de zeci de firme străine. În această fază, interesul lor este să ne vândă produse; cercetarea e un mare consumator, cercetătorii cer mereu mai mult decât e posibil să se realizeze. Nivelul următor va fi ca firmele să fie ele interesate să folosească cercetarea de aici pentru produsele lor”.