Procesul
aderării României la Uniunea Europeană a determinat strategic și factual
evoluția economico-socială a țării.După intrarea în faza negocierilor de
aderare la Uniunea Europeană,pe baza Programului strategic elaborat de Guvernul
Isărescu(2000), s-a reluat dinamica creșterii economice.Prin pregătirea
capitolelor de negociere dedicate Pieței Interne s-a demonstrat nu doar sensul
pe care economia românească l-a adoptat,dars-a înaintat decisiv către rezultate concrete ale reformelor structurale.
Atât analizele economice pentru durate
lungi(a se vedea Liviu Voinea,2018) cât și pentru ultimele trei decenii(Piața Financiară,dec.2019) constată că
aderarea României la Uniunea Europeană a favorizat un proces de creștere
economică și de accelerare a recuperării decalajelor față de statele
dezvoltate.Anul 2000 este considerat începutul unei etape în care Uniunea
Europeană a devenit pentru România catalizatorul principal în domeniul
economic,dar și institutional,legislativ.Și sistemul fiscal a fost mai
așezat,după 2000,o dată cu elaborarea Codului Fiscal(2004), după metodologie
europeană.Un astfel de catalizator ar mai putea fi aplicarea determinată a
strategiei de intrare în Zona Euro.Menționăm însă că,după 2004,doar fenomenul
contagiunii cu Piața Internă a Uniunii Europene, și nu atât strategizarea și
aplicarea unor politici proprii,a dus la o creștere a convergenței.PIB-ul pe
locuitor(la paritatea puterii de cumpărare) a crescut de la 23%,în 2000,la
36%,în 2006,pentru ca în primul deceniu post-aderare să ajungă la
59%,actualmete apropiindu-se de unele state central-europenecare au avut evoluții pozitive și în
întâiul deceniu post-1989.
Faptul că guvernele României
post-2004,indiferent care partide politice le-au format,au preferat să obțină o
creștere economică rezultată predominant din orientarea spre prociclicitate și consum,evitând
realizarea unor investiții substanțiale,îndeosebi în zona infrastructurii de
transport,energetice,mediu,sănătate,educație,cercetare-inovare etc.,dar și
folosirea fiscalității doar pentru obținerea unor venituri imediate la buget au
dat economiei și pieței locale un grad sporit de impredictibilitate,au generat
dezechilibre macroeconomice majore.Declinul populațional din România,după
1989,este considerat “cea mai gravă dintre toate schimbările negative pe care
le-a cunoscut societatea românească după căderea vechiului regim”(Vasile
Ghețău,în PF,dec.2019,p.36).Iar
motivația economică a fost cea mai importantă pentru amintita situație,acesteia
adăugându-se și cauze social-politice,culturale etc.Inechitățile
socio-economice sunt un alt element al sporitelor dezechilibre din sistemul economic
al României,dând o dimensiune calitativă discutabilă creșterii economice din
ultimele decenii.Faptul că peste 40% din săracii Uniunii Europene trăiesc în
România arată că este încă mult de lucru pentru ridicarea convergenței reale și
a competitivității societale în țara noastră.Aceste realități ne demonstrează
că Strategiile de dezvoltare sustenabilă elaborate din 2008,ca răspuns la
Agenda 2030 a Uniunii Europene,au fost mai degrabă documente pentru birocrații
din Bruxelles și nu pentru aplicarea integrală de către societatea românească.În
plus,este mai mult decât evident că,după criza economică de acum un deceniu ,modelul
de dezvoltare adoptat de Noile State Membre nu mai aducea accelerația necesară
pentru apropierea cât mai mare de stadiul de dezvoltare a statelor occdientale.Iar
criza profundă declanșată în 2020 găsește România și marea majoritate a
statelor membre ale Uniunii Europene cu lecțiile neânvățate de la precedenta
criză financiar-economică globală,sporind gradul de impredictibilitate a evoluției
social-economice în deceniul următor.
Așa cum
arătam,un posibil catalizator al dezvoltării economice a României în viitorul
apropiat ar putea fi aplicarea consecventă a unei strategii viabile pentru
dezvoltare sustenabilă și aderarea la Zona Euro.Recent adoptata Strategie 2030 pentru dezvoltarea sustenabilă a României este o platformă
prospectivă care valorizează stadiul actual al acumulărilor mediului
economico-social din țara noastră.Esențială va fi însă atitudinea guvernelor
României și actorilor economici și sociali față de asemenea strategii,fiind
deja arhicunoscută conduita predominant conjuncturalistă a liderilor politici
și guvernării de la noi.Și mai trebuie adăugat că atât predicțiile
guvernamentale cât și cele corporatiste din statele dezvoltate și ariile
emergente merg către orizontul anilor 2040-2050.Ceea ce ne obligă să luăm în
considerare și posibilele trasee ale Zonei Euro,precum și ale Uniunii Europeni
și Spațiului Economic European.Toate aflându-se în interdependență complexă cu
piețele globale și caracteristicile Sistemului Internațional care se vor
reconfigura după enorma criză socio-economică de la începutul deceniului al
treilea.Ceea ce pare tot de domeniul evidenței pentru substanța unui nou model
de dezvoltare în următoarele două decenii,pentru România și celelalte state
membre din Europa Central-Sud-Estică,este marea nevoie de investiții
străine,capabilități endogene de dezvoltare care să înlocuiască avantajele
veniturilor scăzute,sisteme de cercetare și inovare adecvate obiectivelor de
dezvoltare,corelarea eficientă a interacțiunilor între actorul
statal,operatorii economci și companiile europene și CMN.Toate acestea și multe
alte necesități sunt însă în relație cu procesele guvernării,de care depinde
trecerea la un salt calitativ și mai mare al dezvoltării economico-sociale în
zona noastră/S.Kinder,Please close the
gap!,Kinder.pdf/.Căci o mai eficientă exprimare a unui parteneriat
public-privat,a sistemelor de educație și sănătate,ca și plasarea companiilor
locale într-un mediu de afaceri cât mai favorizant,oprirea efectelor grave ale
emigrației forței de muncă etc. sunt relaționate calității procesului de
guvernare.
Un grup de
cercetători de la Universitatea din Varșovia/World in 2050.Case Study-Romania,2017,8)
a susținut că,după aderarea la Uniunea Europeană,”cel mai mare motor” al
creșterii economice în Romînia a fost industria, care i-a adus cei mai mulți
parteneri comerciali și investiționali europeni.Același studiu constata și că cele
mai acute insuficiențe vor apărea din situația demografică(îmbătrânire,emigrație
etc.),cererea internă,evaziunea fiscală,starea sistemului de sănătate și a
celui educațional.Dependența sporită de Uniunea Europeană face ca România să fie
legată foarte tare de procesul dezvoltării în Uniune.De felul cum România va
ști să joace cartea interdependențelor europene și globale va depinde dacă va
fi doar o periferie în Uniunea Europeană sau va intra în rândul țărilor
dezvoltate din regiune.Ori,deja știm că însăși Uniunea Europeană ar trebui să
treacă printr-un proces de transformare structurală pentru care se pregătește
de mult prea îndelungată vreme.Iar această transformare va pune accent pe suveranitatea
economică europeană,convergență și competitivitate,pe o încercare de
repoziționare în globalitate.Alături de aceasta,va avea loc o reconfigurare a
procesului guvernării europene.Ceea ce înseamnă că în următoarele 2-3
decenii,România ar putea deveni o țară europeană dezvoltată doar dacă își va
crește performanțele convergenței și competitivității în ritmuri și mai
accelerate ca și până acum,acestea depinzând însă nu doar de operatorii de
piață,ci și de calitatea procesului guvernării interne și europene.
Până în
2040,Sistemul Internațional va înregistra câteva etape tranzitorii agitate ,ceea
ce înseamnă că va predomina instabilitatea,tensiunile generate de
interdependența globală între state,grupuri,piețe,indivizi,putând apărea chiar
și riscul unor modificări sistemice periculoase.Inovarea,cercetarea și
tehnologiile vor favoriza viteze accelerate ale schimbării.Procesul rapid de
urbanizare(concentrarea urbanizării) va aduce o dinamică nouă în unele regiuni,ceea
ce va trebui permanent definit și gestionat,inclusiv din punctul de vedere al
guvernării locale și regionale.Problemele energetice și cele rezultate din
schimbările climatice se vor amplifica,aducând elemente suplimentare de stres
economic,social,politic etc.Actorii statali și non-statali vor continua o
concureță acerbă,cu efecte vizibile chiar din următorul deceniu asupra
reconfigurării sistemului de putere la nivel internațional.Într-un astfel de
context,e clar că Uniunea Europeană trebuie să se redefineacă rapid,iar
zguduirile recente ale structurii comerțului liber și crizei pandemice(cu tot
corolarul ei economico-social) au arătat vulnerabilitățile unor economii
dezvoltate din Uniune,ceea ce poate fi o oportunitate pentru economia României
și a altor țări din zonă sau un avertisment îngrijorător.Aceasta cu atât mai
mult cu cât infrastructurile critice din România nu au ținut pasul cu ritmul și
sensurile Pieței Unice a Uniunii Europene.Dacă dimeniunea comerțului liber al
Uniunii Europene,care este însăși fundamentul ei,sau a Zonei Euro se vor contracta
geografic este posibil ca unele sub-regiuni europene să fie afectate,motiv
pentru care România și celelalte țări din Europa Centrală ar trebui să găsească
răspunsuri pentru noile circumstanțe și relaționarea cu noile puteri economice
globale care se previzionează.Pericolul este ca,sub impulsurile extraordinarei
creativități care se manifesta din Europa până în China, să fie menținut
traseul de fragmentare pe care-l cunoaște acum continentul european,incluzând
Uniunea Europeană,ceea ce ar duce la o reducere a relevanței Europei în
viitorul Sistem Internațional(apropo de preocuparea tot mai crescută a
instituțiilor europene pentru așa-zisa geopolitică/geoeconomie!).Ca atare,în
perspectiva anilor 2040,România ar trebui să evolueze către o economie bazată
pe producție manufacturieră intensivă,cu o înaltă tehnicitate și ridicată valoare
nouă adăugată,o eficientă utilizare a capitalului pentru creșterea progresului
tehnologic și orientarea acestuia cât mai consistentă spre
cercetare-inovare-dezvoltare.
Economia
Uniunii Europene nu va avea de concurat doar cu economiile dezvoltate,ca și
până acum.La orizontul anilor 2030-2040 aceasta va trebui să ia în considerare
și saltul pe care-l vor efectua economiile emergente și îndeosebi cele din zona
asiatică.Motiv pentru care un scenariu rațional ar conduce către o întărire a
potențialului întregului Spațiu Economic European,nu doar a Zonei Euro sau a
unui segment din Zona Euro.Ca atare,Uniunea Europeană ar trebui să vină cu o
strategie realistă pentru accelerarea convergenței europene și a sporirii ratei
competitivității în toată Uniunea,deci prin intensificarea integrării economice
și a integrării europene,în general.Totodată,nu trebuie omis scenariul unei
integrării euro-atlantice,cu deosebire în ariile economice,financiare,investiționale,comerciale
etc.Pentru un astfel de palier predictiv este nevoie de un proces de guvernare
care să aibă în vedere intervalul mediu și lung,nu doar cel scurt.Iar
guvernarea din România,împreună cu structurile de piață și companiile care au
găsit nișe cu avantaje competitive ar trebui să lărgească astfel de culoare,să
se înscrie în procesul de intensificare a integrării europene,să aplice cât mai
eficient obiectivele politicilor europene de dezvoltare în cadrele financiare
perfecționate ale Uniunii Europene,dar și în cele ale pieței internaționale de
capital.Într-un astfel de model de creștere,se impune ca România să fie atentă
la câțiva factori critici cărora va trebui să le facă față:cel demografic(structura
populației aptă a munci),calitatea forței de muncă(respectiv,capitalul uman),stocul
de capital fizic(investiții),progresul tehnologic(productivitate).
Creșterea
economică și a locurilor de muncă nu este un scop în sine.Rememorând mereu că
trăim într-o lume a interdependențelor complexe globale și a
interconectivităților în toate planurile,să reținem că Uniunea Europeană are un
avantaj competitiv în reducerea inegalităților sociale și dezvoltarea clasei de
mijloc.Aici,din păcate,România nu se înscrie decisiv în respectivul mega-traseu
de evoluție europeană.Rezolvând acest aspect,în țara noastră își vor găsi
soluții și alte probleme,precum sistemul de pensii și sistemul de sănatate.Iar
aplicarea unor reforme economice care să țină cont de importantele teme sociale
va obliga și la o reformă solidă a instituțiilor și guvernării,la orientarea
masivă a investițiilor către educație,cercetare,infrastructură,tehnologie.În
toate aceste domenii digitizarea va trebui susținută intens și accelerat,dacă Uniunea
Europeană și,desigur,România doresc să facă față viitoarelor ritmuri ale
competitivității globale economice și societale.
Strategiile
de dezvoltare ale Uniunii Europene,pentru următoarele două decenii,vor fi
influențate de crizele regionale și globale tot mai frecvente și la care va
trebui să vină cu răspunsuri adecvate.De pe acum putem avertiza asupra ariilor
critice în care Uniunea ar trebui să acționeze pentru a evita efecte grave ale
crizelor și exprimări extreme : consecințe ale schimbărilor climatice,producerea și
consumul energiei,pregătirea forței de muncă pentru întâlnirea cu consecințele
progresului tehnologic,adaptarea locurilor de muncă și pentru situația
îmbătrânirii populației,utilizarea Inteligenței Artificiale,o mai bună
cooperare și mai multe investiții în C&D,modernizarea sistemului politic și
democratic,gestionarea adecvată a crizelor și conflictelor,reducerea
inegalităților sociale și economice,perfecționarea și dezvoltarea capacității
instituționale și administrative,managementul interdependențelor globale etc.Dar
mai înainte de toate,Uniunea Europeană va trebui să-și rezolve propriile
slăbiciuni structurale interneI(instituționale,decizionale,politice),ale Pieței
Unice,Zonei Euro etc. și să-și redefinească opțiunile strategice de evoluție.Toate
acestea se vor regăsi și pe agenda dezvoltării României în următoarele
decenii,desigur în grade și intensități diferite de ale altor state membre ale
Uniunii Europene.Este mai mult decât evident că șansa României de a le face
față este cu atât mai mare cu cât politici adecvate vor fi elaborate la nivelul
Uniunii și la cel național,cu cât procesul integrării europene se va derula mai
predictiv și intens,iar noi vom fi prezenți nu doar în procesele
decizionale,dar mai ales în elaborarea strategiilor și programelor de
aplicare-finanțare ale acestora.Ceea ce ar presupune o atitudine nu doar
declarativă a liderilor României în favoarea integrării europene,ci o
participare integrală și circumscumscriere realistă a propriilor politici
interne în politicile întăririi procesului integrării și construcției
europene.În altfel de condiții,România ar rămâne la periferia proceselor de
dezvoltare,fiind nevoită să consume foarte multe resurse pentru supraviețuire
sau,în cel mai bun caz,pentru a se menține într-o cursă fără orizont de
diminuare a decalajelor față de statele dezvoltate și cele emergente.