Un concept economic românesc scurtează cu 4.000 de kilometri distanța navigabilă dintre Marea Baltică și Marea Neagră
Lamentările (cu tot cu fatalitate) cum că românii nu au vocația creațiilor grandioase și nu pot aspira la poziții de top în ierarhii mondiale se văd serios tulburate odată cu lansarea conceptului de unire a nordului și sudului Europei printr-un canal navigabil de la Gdansk la Galați, gândit a fi cel mai lung din lume (1.900 kilometri), nu numai cu oportunități pentru țările riverane Polonia, Ucraina, Republica Moldova și România, ci și cu deschideri în aria globalizării, spre țările baltice și cele scandinave, ca și spre Rusia, spre zona asiatică. Este prefigurată astfel o unire economică, după cum o caracterizează inițiatorul ei, Petru Schipor, deopotrivă vizionar și profesionist în demersul său. Începutul punerii în operă se datorează companiei sale, Ekkou VP România. Continuarea are nevoie de voință politică asumată, de investiție consecventă și (dacă se poate) de o molipsire serioasă de tenacitate și patriotism de la creatorul și promotorul conceptului.
O cale de unire economică
Nordul și sudul continentului nostru s-ar apropia cu 4.000 de kilometri grație căii navigabile concepute de Petru Schipor. Cu atât s-ar scurta drumul maritim care acum, inevitabil, dă roată conturului european. Ar fi o creație originală, gândită de inițiatorul ei prin logică proprie și prin studierea obiectivă și minuțioasă a posibilităților de valorificare a cursurilor de apă est-europene emblematice Vistula – San – Nistru – Prut, reconfigurate și, în unele locuri, pe o lungime totală de 72 de kilometri, chiar completate prin două canale tehnice de legătură cu totul noi, realizare umană.
Necesitatea concretizării proiectului este cu atât mai mare, cu cât este localizat în „zona cea mai vitregită a Europei, lipsită în momentul de față de infrastructura necesară schimburilor comerciale și comunicațiilor în pas cu vremea”, după cum o caracterizează Petru Schipor, el însuși fiu al zonei, bucovinean. Filozofează cumva rațional: „Trebuie să visăm mai mult decât suntem în stare să facem. Acest canal va deschide porțile către o altă lume, de o parte și de alta a lui oamenii se vor cunoaște, se vor împrieteni, vor face comerț, vor deschide firme, vor trăi într-un ansamblu deschis. Acest canal va însemna o formă de dezvoltare economică, de unire. El e conceput să răspundă mai mult decât unui interes național, este o expresie a globalizării, care va deschide o nouă etapă în traiul oamenilor de pe această parte a Pământului”.
Inegalitatea veniturilor
de Andrei-Florin Creţu extras din cartea sa „Income inequality in Romania: a comprehensive assessment”
Distribuția veniturilor la nivel global este unul dintre cele mai importante și de actualitate subiecte în rândul economiștilor, decidenților de politici macroeconomice, dar și pentru fiecare persoană în parte, fiecare individ fiind afectat într-o măsură mai mică sau mai mare de către acest fenomen. Este cert faptul că statele lumii au o economie mai prosperă în momentul actual decât în urmă cu câteva decenii, însă este aceasta și una mai egală decât în trecut? Studiile empirice neagă acest lucru. În prezent, conform datelor furnizate de către Banca Mondială, cele mai puternice două economii ale lumii, Statele Unite ale Americii și China dețin un PIB cumulat care reprezintă 36% din PIB-ul global. Dacă se lărgește spectrul statelor incluse, primele cinci economii produc mai mult de jumătate din PIB-ul mondial, primele 10 cuantifică 66% din acesta, iar primele 20 de state din punct de vedere economic au un PIB însumat care înglobează 80% din toată producția internă brută globală. Din punct de vedere al celui mai utilizat indicator al bunăstării (i.e., PIB/capita), discrepanțele sunt, de asemenea, evidente. Spre exemplu, micul stat european, Luxemburg, are un produs intern brut per capita de peste 100.000 dolari, în timp ce Somalia raportează doar 131 dolari pe cap de locuitor. Însă diferențele nu se limitează doar la un nivel comparativ între state, dar și în interiorul acestora, la nivelul unităților administrativ-teritoriale.Din nou despre adoptarea euro (II)
Unde suntem după 10 ani de la aderare ne-o spun clasamentele puțin modificate față de 2007, ceea ce denotă că, probabil, nu am înțeles menirea statutului nostru de stat membru deplin și cu drepturi egale, dar și abordarea cooperării economice în cadrul Uniunii. Se pare că așteptările noastre erau îndreptate spre ceea ce trebuie să facă Uniunea pentru noi și mai puțin spre ceea ce trebuie să facem noi pentru noi înșine ca stat membru în cadrul UE. Din păcate, vorbind despre adoptarea euro de către România, am căzut în capcana acestei neînțelegeri grave, cu constatarea că nu suntem suficienți pregătiți, mai ales în ceea ce numim convergența reală. Acest diagnostic este adevărat, dar ele denotă, parcă din ce în ce mai mult, cu trecerea anilor de la momentul aderării, că nu am înțeles complexitatea procesului integrării în dimensiunile sale, nu ca scop în sine, ci ca vehicul sau proces la care ne-am angajat cu multe speranțe pentru viitorul economic și securitatea României: (1) de obiectiv comunitar: integrarea nu vine de la sine și nici nu trebuie lăsată să se întâmple pur și simplu fără a face politici de orientare către aceasta; admiterea acestui lucru înseamnă lipsa de interese ale unei societăți, ceea ce ar fi un paradox în raport cu opțiunea politică pentru integrare.; (2) de sistem funcțional nou pentru o țară aderentă: a fi într-un sistem funcțional mai larg decât frontierele economice ale unei țări trebuie să fie o opțiune asumată în sensul că vrând să se beneficieze de efectele unei funcționalități într-un spațiu economic mai larg, România trebuie, la rândul său, să funcționeze în limitele naționale în parametrii sistemului comunitar; integrarea europeană, prin aquis-ul comunitar, demonstrează tocmai relevanța sistemului funcțional pentru ca integrarea să se manifeste, să fie sustenabilă; (3) de proces: desfășurarea acestuia urmărește, în principiu, compatibilizarea proprie – structural instituțională și funcțională – la regulile Uniunii; dezvoltarea pentru integrare, în cazul României, are evident conotația unui proces de concentrare a opțiunilor naționale spre o singură filieră sau un singur punct de trecere – spațiul comunitar; integrarea, ca proces, are și avantaje și dezavantaje, legate în principal de capacitatea de a fi participant direct sau indirect la modelarea sistemului integrat; (4) de instrument: există obiective naționale a căror realizare comportă fie opțiunea cooperării mai largi, fie decizia de a face singur ceea ce îți propui; într-o lume a interdependențelor și a vitezei de comunicare, opțiunea pentru integrare ca instrument sau vehicul s-a dovedit a fi cea mai rațională din perspectiva dezvoltării și asigurării prosperității și securității naționale pe plan european, în perioade de timp rezonabile pentru societate, dar cu condiția de a fi pro-activ și nu contemplativ la ceea ce se decide și în numele tău; (5) de mix de politici economice și o construcție instituțională: există o natură stratificată, inseparabilă, a integrării ca procesul real de dezvoltare către acest obiectiv; distingem, ca urmare, vectori de acțiuni simultane și lianți cu o dublă calitate: osmotică și permeabilă; această semnificație a integrării relevă, în final, nevoia de funcționalitate a sistemului național în ritmul sistemului integrat, nici partea și nici întregul neavând de suferit de pe urma cuplării prin pasul aderării de facto; nerespectarea acestui principiu a dus la Uniunea cu mai multe viteze, care ne sperie, omițând faptul că suntem părtași la ea.
Câteva clarificări necesare privind protecția depozitelor bancare în România
Într-un articol, publicat relativ recent pe o platformă de informații juridice, se afirmă că limita actuală de garantare a depozitelor bancare în România (stabilită la nivelul de 100.000 euro pe deponent garantat și pe bancă), precum și sfera de aplicare a protecției depozitelor au un caracter discriminatoriu. În rândurile următoare voi analiza în ce măsură afirmațiile respective sunt justificate.
Acuzațiile de discriminare
Potrivit articolului mai sus amintit, „instituirea acestei limite de despăgubire, de 100.000 euro, este discriminatorie, nimic nefiind de natură a justifica diferența de tratament juridic între un particular și o persoană juridică…, între un particular și un fond de pensii sau de asigurări de sănătate de care depind milioane de particulari, sau între un particular care deține în bancă economii de sub 100.000 euro și altul care a reușit să adune mai mult de 101.000 euro și să îi țină în depozit la bancă, în loc să îi păstreze acasă, în pericol permanent de furt sau tâlhărie”.
Garantarea depozitelor: avantaje…
Înainte de a comenta în privința acuzațiilor de discriminare, se impune să facem o mică incursiune teoretică. Conceptul ce stă la baza schemelor de garantare a depozitelor bancare, ca aranjamente instituționale ce urmăresc menținerea stabilității financiare, este ușor de înțeles: o entitate (statul, industria bancară, etc.) garantează valoarea depozitelor depuse la bănci, deci ea va restitui, parțial sau în totalitate, aceste instrumente financiare în cazul falimentelor bancare.
Cine se teme de liberalizarea pieței de gaze naturale?
Liberalizarea pieței de gaze naturale produce mari emoții în societate, politicienii se întrec în schimburi de replici tăioase, iar oamenii simpli ajung să se teamă că cineva – „piața liberă” – le va „aspira” banii din portofele. Teama societății este firească în contextul în care tema liberalizării este abordată cel mai adesea în ton populist care, în loc să lămurească și să calmeze spiritele încinse, mai tare aruncă paie pe foc. Adepții amânării liberalizării pieței de energie continuă să arate cât de mare este răul provocat buzunarului sărac al consumatorului casnic, uitând însă să precizeze și cât de mare este beneficiul adus conturilor bogate ale furnizorilor de energie. Vă propun să privim tema liberalizării pieței de gaze naturale și din altă perspectivă, mai puțin alarmistă și mai apropiată de realitate. Liberalizarea cu începere de la 1 aprilie anul curent a prețului de producție a gazelor naturale este o evoluție pozitivă, în ton cu orientarea generală de integrare europeană și cu construcția societății de piață liberă, procese pe care ni le-am asumat și la care ne-am angajat voluntar. Mai mult, liberalizarea în piața de energie electrică poate fi un exemplu că eliminarea barierelor de stat nu a produs convulsii economice, nu a introdus blocaje în business, nu a condus la falimente generate de prețul energiei. Atât consumatorii comerciali și industriali, cât și consumatorii casnici au parcurs un proces firesc de educare și de adaptare la piața liberă. Piața liberă a energiei electrice a adus, printre altele, posibilitatea clientului de a-și alege „cel mai bun preț” și i-a oferit consumatorului șansa alegerii furnizorului de energie după bunul său plac. Beneficii similare se vor regăsi odată cu liberalizarea deplină a pieței gazelor naturale. Mai ales că acest proces se produce într-un context internațional de piață extrem de favorabil: prețul mondial al țițeiului (și implicit, cel al gazelor naturale) oscilează slab într-o plajă de cotații reduse, în pofida eforturilor petro-statelor lumii de a reduce producția globală, scumpind astfel petrolul și reducându-și astfel deficitele (sau sporindu-și profitul, unde e cazul).
Inițiativa O Centură, Un Drum
China propune un nou proiect al globalizării
„Când China se va trezi, lumea se va cutremura”, ar fi spus, după unele mărturii, Napoleon, în exilul din insula Sf. Elena, în urmă cu două secole, după ce a citit cartea unui autor englez despre marea țară asiatică. Profeția împăratului se dovedește astăzi doar pe jumătate adevărată, căci dacă China într-adevăr „s-a trezit” și este cea mai puternică dintre puterile emergente ale lumii, ea nu se manifestă ca factor destabilizator pentru pacea și stabilitatea mondială. Dar ca promotor al unor schimbări planetare majore, China se afirmă tot mai evident.
De la Davos la Beijing
Prin Inițiativa O Centură, Un Drum, mai vechea sintagma Noul Drum al Mătăsii a fost propusă lumii, la Beijing, ca o variantă proprie de mondializare, în cadrele Forumului Internațional pe această temă ținut în capitala Chinei la jumătatea lunii mai. Ceea ce am putea numi pattern-ul chinez al globalizării a fost, mai întâi, anunțat de președintele Xi Jinping la Forumul de la Davos de la începutul anului, când liderul de partid și de stat nr.1 al R.P. Chineze a lansat un apel vibrant la respingerea protecționismului și promovarea fără restricții a liberului schimb. La Davos, în mod paradoxal, China comunistă a afirmat un crez mai compatibil cu consacrata economie de piață decât actuala poziție în materie a Administrației SUA, care pare să se apropie mai degrabă de protecționismul și restricțiile ce au frânat cooperarea economică internațională în vremea Războiului Rece.
Relațiile comerciale româno-germane (IV) Situații noi, probleme vechi, același hegemon – Germania
Articolul încheie seria dezbaterilor pe tema relațiilor româno-germane de după 1935. În primele trei articole, am prezentat contextul creării soldului de clearing și progresele înregistrate pe linia recunoașterii datoriei istorice. Cercetând comparativ mecanismul formării datoriei istorice și politica Germaniei din ultimii ani (în contextul frământărilor din UE), am identificat repere comportamentale (pe linia relațiilor comerciale externe) care s-au menținut chiar dacă contextele s-au schimbat profund. Concret, după mai mult de opt decenii, constatăm că profilul relațiilor comerciale internaționale ale Germaniei este fundamentat pe aceleași principii hegemonice.
1. Parcursul relațiilor româno-germane în secolul al XX-lea
Secolul al XX-lea debutează cu o intensificare a relațiilor româno-germane atât la nivel economic, cât și politic. Pe fondul Primului Război Mondial, datorită atmosferei postbelice ce domina continentul, nu doar relațiile româno-germane pierd din intensitate, Germania fiind izolată de majoritatea țărilor europene. Noua ipostază era cu atât mai nefastă cu cât situația economică precară era dublată de obligația de a plătit mari datorii de război.
Profilul comercial al Germaniei se ameliorează către mijlocul anilor ’20, când Germania dă primele dovezi de respectare a obligațiilor impuse de statele învingătoare. Totodată, instaurarea Republicii de la Weimar și implicarea acesteia în organismele internaționale au determinat ieșirea Germaniei din izolarea de după război. Acesta este momentul în care Germania reia schimburile economice și se orientează către statele din sudul și estul Europei, de unde importă masiv produse agricole (în special cereale).
La Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, doamnele universului academic au dezbătut Noua ecologie a învăţământului superior
O instituţie de top a învăţământului superior şi a cercetării româneşti – Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, deţinătoare a celui mai înalt calificativ academic de la noi, Grad de încredere ridicat – a făcut dovada capacităţii de organizare a unui eveniment academic de top internaţional: Sub-Forumul purtând egida World Women University Presidents Forum (WWUPF)/Forumul Mondial al Femeilor Preşedinţi de Universităţi. Desfăşurat în perioada 1-5 iunie 2017 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Sub-Forumul a abordat tema „Adaptability & Breakthrough: University’s Reform and Innovation in the New Ecology of Higher Education/Adaptabilitate şi progres: reformă universitară şi inovaţie în cadrul Noii Ecologii din învăţământul superior”. Au fost reprezentate la nivel de management mari universităţi din China (o delegaţie impresionantă), SUA, Japonia, Finlanda, Rusia, Coreea de Sud, Turcia, Azerbaidjan, Franţa, Spania, Serbia, Republica Cehă, Georgia, Israel, Lituania, Portugalia, Bosnia şi Herţegovina, Irak, Vietnam, România. Interesul a fost deosebit şi pentru o serie de ambasade şi centre culturale din Bucureşti.
Prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu: „Prima misiune a unei universităţi trebuie să fie relegitimarea spiritualităţii româneşti în spaţiul european”
Relevarea de către prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu, preşedintele Senatului Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, în discursul inaugural al Sub-Forumului WWUPF, a identităţii de gândire şi aspiraţii care unesc marile instituţii academice ale lumii, a inspirat dialogul de faţă.
Doamnă preşedinte, ce trăsături definesc vocaţia integratoare a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”?
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” a fost fondată în anul 1990, cu profund respect şi ca o închinare adusă domnitorului-cărturar Dimitrie Cantemir. Am apreciat, la acel moment, împreună cu domnul profesor preşedinte al Universităţii noastre, Momcilo Luburici, că primul demers pe care trebuia să şi-l asume lumea universitară din ţara noastră era acela de a relegitima spiritualitatea românească în spaţiul cultural european. Pentru că spiritualitatea Românească – spunea Noica – începe cu Dimitrie Cantemir, am realizat această universitate, imaginându-ne cum şi-ar fi dorit Cantemir, care a nutrit realizarea unei universităţi în epoca sa, să arate un asemenea edificiu de cultură. Cantemir a fost istoric şi noi am înfiinţat o Facultate de Istorie, Cantemir a fost diplomat şi noi am creat o Facultate de Relaţii Economice Internaţionale, Cantemir a fost un mare educator al poporului român şi noi am înfiinţat o Facultate de Ştiinţe ale Educaţiei, despre Cantemir se ştie, după unele izvoare, că vorbea 11 limbi (12 limbi, după alte izvoare) şi noi am înfiinţat o Facultate de Limbi şi Literaturi Străine. Pentru că prin prisma spiritului lui Dimitrie Cantemir am gândit fondarea şi dezvoltarea acestei universităţi, el fiind generator al ideilor Iluminismului în plan european şi naţional, ne-am asumat ca valori luminarea la nivelul minţii omului tânăr. Aceasta este prima menire pe care considerăm că o universitate este obligată s-o realizeze. Kant spunea, făcând apel la gânditorii clasici, „Sapere aude” – „Îndrăzneşte să gândeşti”. Nu poţi să îndrăzneşti să gândeşti dacă nu ai la bază cultură generală temeinică, dacă nu ai lângă tine modele de dascăli, care să-ţi împărtăşească un set de valori proprii în primul rând mentalităţii româneşti, spiritualităţii creştine, pe care noi, prin această universitate, le promovăm la scară naţională şi internaţională ori de câte ori avem ocazia.
BIFE-SIM 2017 vă invită să descoperiți fascinanta lume a mobilei!
BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă, echipamente și accesorii din România, va avea loc între 13 și 17 septembrie 2017, la Romexpo.
Prin intermediul BIFE-SIM, Romexpo susține producătorii români și importatorii și le asigură o platformă de expunere organizată la standarde internaționale, un spațiu unde timp de cinci zile aceștia își prezintă produsele și serviciile direct celor interesați să le achiziționeze.
BIFE-SIM este evenimentul care rescrie, an de an, istoria mobilei și aduce în prim-plan atât tehnologiile și metodele de realizare a pieselor de mobilier, cât și stilurile în tendințe.
Producători din toată lumea vor expune și prezenta mobilier clasic, dar și modern, din lemn masiv, dar și accesorizat cu sticlă sau piele, sau chiar pictat manual.
Evenimentul, organizat de Romexpo în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și Camera de Comerț și Industrie a României, este o sursă de inspirație pentru cei care vor să fie în pas cu ultimele concepte și tendințe, oferind o incursiune unică în ceea ce se poartă la nivel mondial.
Vizitatorii BIFE-SIM vor beneficia de oferte speciale pe care producătorii, distribuitorii și importatorii le promovează pe întreaga perioadă a târgului, dar și de sfaturi despre achiziția pieselor de mobilier potrivite diverselor spații și pe măsura bugetelor.
O serie de demonstrații practice se vor desfășura de-a lungul zilelor BIFE-SIM, astfel încât cei interesați să fie informați cu obiectivitate despre calitatea și caracteristicile mobilierului pe care doresc să-l achiziționeze fie pentru casă și grădină, fie pentru birouri sau alte spații.
Printre evenimentele conexe desfășurate la BIFE-SIM se vor număra și simulări de design interior, conferințe și seminarii, precum Conferința de Design aflată la a VI-a ediție, tombole cu premii pentru vizitatorii specialiști și publicul larg.
Program de vizitare:
|
