Măsuri noi de fluidizare a traficului de mărfuri prin birourile vamale din România. Autoritățile încurajează operatorii economici să utilizeze vămuirea la domiciliu

Autor: Mihai Petre, Partener Asociat, Asistență Fiscală și Juridică, EY România (foto)

Începând cu luna august 2020, la nivelul birourilor vamale din România au fost implementate noi măsuri de fluidizare a traficului de mărfuri ținând cont de timpii mari de așteptare (între 30 și 500 de minute), cât și pentru a sprijini operatorii economici în contextul crizei COVID-19.  Aceste măsuri sunt menite să ajute birourile de frontieră și în contextul operațiunii Brexit, ce se va materializa în mai puțin de 5 luni (1 ianuarie 2021) și va atrage în vamă un volum suplimentar de importuri/exporturi de peste 4 miliarde de euro. 

Una dintre măsurile avute în vedere, cu efect imediat, este direcționarea mărfurilor care sunt importate prin birourile vamale de frontieră către birourile vamale de interior, aflate în raza de activitate a sediului importatorului. La nivelul birourilor vamale de frontieră se vor efectua, cu prioritate, formalitățile de import pentru mărfuri vrac, perisabile, grupaje sau a celor ce se supun contingentelor tarifare.

În plan secundar, ca soluție optimă, operatorii economici sunt încurajați să aplice pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire.  Mai precis pentru: (1) vămuire la domiciliu sau (2) vămuire centralizată disponibilă pentru cei care dețin certificarea AEO.

La nivelul României, în prezent, procedurile simplificate de vămuire sunt utilizate într-o pondere foarte mică, de 10% față de 65.57%, media în UE.  Ceea ce înseamnă că aproximativ 1 milion de declarații vamale sunt depuse anual în procedură normală, pe hârtie, împreună cu setul de documente aferent.  Utilizarea simplificărilor vamale poate reduce de 5 sau chiar 10 ori acest număr, cu ajutorul declarațiilor recapitulative, așa cum detaliem mai jos. 

Ce presupune vămuirea la domiciliu?

Pe scurt, vămuirea la domiciliu permite sosirea mijlocului de transport direct la depozitul de destinație, fără drumuri către biroul vamal. Controlul vamal și liberul de vamă se realizează direct la depozitul/sediul importatorului cu implicare minimă din partea funcționarilor vamali.

Dacă utilizează o astfel de procedură, importatorii pot beneficia de amânarea plății TVA în vamă la import, respectiv să înregistreze TVA prin mecanismul taxării inverse evitând astfel prefinanțarea TVA.  De asemenea, plata taxelor la import se va face cumulat (pentru o perioadă anterioară de 30 de zile) în momentul depunerii unei singure declarații vamale globale. Aceasta poate fi utilizată și în cazul exporturilor de mărfuri, liberul de vamă la export fiind obținut direct la locul de încărcare, fără drumuri către birourile vamale.

În contextul crizei COVID-19, vămuirea la domiciliu permite diminuarea interacțiunii între personalul importatorului și  funcționarii vamali.

Vămuirea centralizată la nivel național

Procedura le permite operatorilor economici care dețin certificarea AEO (i.e. atât importatorul, cât și reprezentantul vamal al acestuia) să depună declarația vamală (de import sau de export) la un singur birou vamal, respectiv cel responsabil de aria unde aceștia sunt stabiliți, chiar dacă mărfurile urmează să fie prezentate fizic la alte birouri vamale din țară (de interior).

Astfel, în contextul noilor măsuri de fluidizare, procedura va permite ca timpii de staționare a transportatorilor să se înjumătățească, fiind eliminată necesitatea efectuării tranzitului vamal. Până acum, transportul aștepta de două ori: o dată la intrarea în țară pentru deschiderea tranzitului, apoi la destinație pentru închiderea tranzitului și pentru vămuirea mărfurilor.

Procedura se aplică tuturor regimurilor vamale, cu excepția tranzitului. Totodată, produsele accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare și a regulilor privind deplasarea/primirea în regim suspensiv de accize, precum și produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni nu pot face obiectul procedurii. 

Concluzie

Reducerea timpilor de vămuire a mărfurilor este benefică pentru toți agenții economici din România, importatorii și exportatorii mai precis, și implicit pentru consumatorii finali. O zi economisită, în medie, la fiecare livrare, timp în care transportatorul așteaptă în camion în fața vămii, va produce efecte în cascadă asupra tuturor jucătorilor: distanțe mai scurte de transport, camioane care nu vor mai intra în orașele mari pentru vămuire, consum mai mic de carburant, reducerea poluării din marile orașe. 

Nivelul de utilizare a simplificărilor vamale şi gradul de familiarizare a agenților economici cu acestea atestă maturitatea procesului de vămuire a mărfurilor dintr-o țară. 

O utilizare de 10% a acestora în România comparativ cu 65% media la nivelul UE ne arată că, în România, vămuirea se face încă în mod tradițional, pe hârtie, față în față cu agentul vamal la peste 1 milion de declarații. Aceeași concluzie rezultă şi din ponderea societăților certificate ca Operatori Economici Autorizați (AEO): în România avem aproximativ 200, comparativ cu Germania, de exemplu, unde sunt peste 6000. 

PIB a devansat în pandemie cu -10,5% față de aceeași perioadă a anului trecut

0

Produsul Intern Brut pe al doilea trimestru din 2020 a scăzut cu -10,5% atât în termeni reali cât și pe seria ajustată sezonier faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, potrivit Curs de guvernare.ro.

Diminuarea faţă de trimestrul precedent a fost de -12,3% iar rezultatul cumulat pe prima jumătate a anului curent a fost de -4,7% pe seria brută și -3,9% pe seria ajustată sezonier.

Explicația diferenței sensibile între cei doi indicatori prezentați pentru S1 2020 constă în distribuția PIB pe pracursul anului, în mod uzual de tip 45%/55%, cu pondere mai mare a rezultatelor brute din partea a doua a anului (de fapt, fenomenul va fi chiar accentuat după reducerea din conjuncturală din T2).

Cu observația foarte importantă că pe parcurs s-au „pierdut” peste 83 miliarde lei din rezultatul economic iar creșterea avută în vedere la construcția bugetară aproape s-a inversat, după ce intrarea în teritoriul negativ s-a dublat din aprilie până în august. Adică aproape opt procente ecart între așteptări și realitate pe sursa de bunăstare națională.

Economia României ar putea creşte cu 4,9% în 2021

0

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) estimează că economia României ar putea creşte cu 4,9% în 2021, influenţată de redeschiderea mediului extern, potrivit Adevarul.ro

„Per ansamblu, redeschiderea mediului extern va influenţa pozitiv creşterea economică autohtonă în anul 2021 la 4,9%, urmând totuşi unui an precedent aflat într-o situaţie relativă de blocaj. Recuperarea este una prudentă în scenariul actual, comparativ cu potenţialul economic al anilor precedenţi, criza COVID lăsând urme la nivel structural, mai ales în sectorul companiilor mici şi mijlocii. Apetitul pentru investiţii va fi ridicat (+7,4%), fiind susţinut de programele guvernamentale şi de atragerea fondurilor UE”, arată un raport al CNSP

Consumul este prognozat să îşi revină, urmând să crească cu 5,1%, faţă de o scădere de 0,8% în acest an, conform sursei citate. Investiţiile (formarea brută de capital fix), în scădere cu 3,5% în acest an, s-ar putea majora cu 7,4% în 2021. Inflaţia la sfârşitul anului este prognozată la 2,8% în 2020 şi 2,5% în 2021 iar cursul de schimb mediu la 4,84 lei/euro în acest an şi 4,9 lei/euro anul viitor. Comisia Europeană estimează pentru economia românească o contracţie de 6% în acest an (una dintre cele mai puţin pronunţate din UE, alături de Polonia, Danemarca, Suedia şi Malta), urmată de o creştere de 4% în anul 2021. 

Vânzările de autoturisme hibride au avansat în România cu aproape 3,6%

0

Românii au cumpărat 3.772 de autoturisme ecologice, în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 3,57% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când numărul achiziţiilor a fost de 3.642 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.


La 31 iulie 2020, ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale era de 6,1%, peste nivelul din anul precedent, când aceasta a fost de 3,9%, scrie Economica.net. Potrivit datelor, în intervalul ianuarie – iulie 2020, cele mai multe achiziţii au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 2.477 de unităţi, în scădere însă cu 11,5%, comparativ cu primele şapte luni din 2019, potrivit sursei amintite.

Vânzările de autoturisme electrice au înregistrat o creştere de 38,6%, până la 988 de exemplare, în timp de modelele plug-in au fost în număr de 357 de unităţi, mai multe cu 115,1%, raportat la perioada de referinţă.

Estimările autorităţilor arată că, prin acest buget, ar putea fi cumpărate până la 3.000 de maşini electrice şi hibride.

PUNCT DE VEDERE – Poziția Ambasadei Republicii Populare Chineze în România cu privire la 5G

0

5G este o inovație comună a comunității internaționale. Ar trebui să accelereze dezvoltarea și aplicarea tehnologiei 5G prin cooperare interstatală spre beneficii comune. Din p ă cate, în ultima perioadă, politicienii americani individuali au generalizat folosirea conceptului de „securitate națională”. De la intervenția implementării 5G ale altor țări, la constrângerea publică a aliaților pentru a se supune voinței SUA de a exclude Huawei, acești politicienii americani individuali au folosit puterea națională pentru a o suprima pe Huawei la scară globală fără limită și scrupule, în scopul de a împiedica companiile chineze să câștige un avantaj în domeniul 5G. Este vorba de bullying gol și o manipulare politică, pe care ne opunem cu fermitate. Așa-numitul slogan „Nu este sigur” al SUA a fost scandat timp de doi ani, dar până acum nu s-a prezentat nicio dovadă. Oare nu se poate explica situația? Spre deosebire de propriile sale incidente  cum ar fi programul PRISM și o serie de „backdoors”. Deci până la urmă, care rețea este nesigură?

5G nu este în niciun caz o problemă a unei întreprinderi sau a unei industrii. Direcția politicii 5G a unei țări reflectă dacă această țară poate garanta siguranța investițiilor străine, dacă poate crea un mediu de afaceri echitabil, drept, deschis și nediscriminatoriu, având o semnificație importantă de „indicator de direcție vânt” pentru mediul de investiții, imaginile internaționale ale unei țări.

Poziția Chinei cu privire la problema 5G este consecventă. Suntem dispuși să fim alături de alte țări pentru a susține principiile economiei de piață și a concurenței libere, pentru a promova schimburile și cooperarea științifică și tehnologică internațională și pentru a permite tehnologiei informaționale sigure, fiabile și de înaltă calitate să ofere un nou impuls pentru redresarea globală și o viață mai bună pentru popoarele tuturor țărilor. Părțile ar trebui să promoveze un concept deschis și cooperant al securității cibernetice, să ia faptele și știința drept criterii de bază, să vadă riscurile de securitate 5G într-o manieră cuprinzătoare și obiectivă și să susțină eforturile, sub mecanismul și cadrul internațional reprezentativ și autoritar universal, de a discuta și formula standardele și regulile de securitate a rețelelor 5G printr-un proces multilateral transparent și inclusiv, să se stabilească un sistem de evaluare și certificare bazat pe încredere și recunoaștere reciprocă, să consolideze cooperarea între industriile din amonte ș i din aval de-a lungul lanțului industrial, stimulând încrederea în securitate 5G.

Concurența echitabilă este nucleul economiei de piață. Atât normele OMC, cât și reglementările UE respectă principiile egalității, corectitudinii, deschiderii și nediscriminării. Ne opunem ferm excluderii unor companii specifice în domeniul 5G care nu se bazează pe tehnologie și standarde, ne opunem ferm politicilor și reglementărilor discriminatorii și exclusive care încalcă principiile pieței, normele economice și comerciale internaționale. Sperăm că toate țările vor respecta principiile economiei de piață și a concurenței libere și vor depune eforturi împreună pentru a menține un mediu favorabil pentru dezvoltarea 5G. Depunem speranța că România poate observa intențiile politice ale țărilor relevante, să-și formuleze în mod independent și obiectiv propriile politici și legi 5G, să se asigure nedeterioarea mediului de afaceri echitabil, drept, deschis și nediscriminatoriu, să protejeze drepturile și interesele legitime ale companiilor chineze în conformitate cu legea, menținând situația generală a cooperării economice și comerciale între China și România.

Revolut este compania de tehnologie cu cea mai rapidă creștere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, potrivit celui mai recent top Deloitte Fast 500

0

Revolut este compania de tehnologie cu cea mai rapidă creștere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, potrivit celei mai recente ediții a competiției Deloitte EMEA Technology Fast 500. De asemenea, clasamentul include companiile românești Tremend, Piconet, Trencadis și Qualitance, specializate în soluții software și în fintech, toate recunoscute anterior de competiția Deloitte Technology Fast 50, adresată jucătorilor din domeniul tehnologiei din Europa Centrală care înregistrează creșteri accelerate ale veniturilor.

„Suntem încântați că am ajuns în topul clasamentului. În prezent, 12 milioane de oameni folosesc Revolut pentru a-și gestiona și îmbunătăți finanțele, iar creșterea pe care am înregistrat-o confirmă faptul că oamenii sunt în căutarea unor modalități alternative de administrare a banilor”, a spus Nik Storonsky, Fondator și CEO al Revolut.

Câștigătorii ediției EMEA Fast 500 au fost selectați în funcție de creșterea veniturilor înregistrate în anii fiscali din perioada 2015-2018, ceea ce a plasat Revolut, companie fintech din Marea Britanie fondată în 2015, pe primul loc în top, cu o medie a creșterii veniturilor de 39.754%. Competiția include companii din 22 de țări care au înregistrat în medie o rată de creștere de 1.258% în 2019. Dintre companiile românești incluse în clasament, Tremend are o creștere medie a veniturilor cu 336%, urmată de Piconet (209%), Trencadis (167%) și Qualitance (162%).

„Recunoașterea companiilor românești reflectă evoluția continuă a ecosistemului local de tehnologie, majoritatea dintre acestea ajungând să activeze la nivel internațional. Performanța înregistrată de companiile locale este unul dintre factorii care ajută la consolidarea poziționării României pe harta Europei în materie de oportunități pentru startup-uri și tehnologie, cu mult înaintea altor țări. Merită felicitări pentru efortul și consecvența lor”, a spus Andrei Ionescu, Partener coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România, și coordonatorul programului Technology Fast 50 Europa Centrală în România.

Competiția Deloitte EMEA Technology Fast 500 include automat companii care au fost recunoscute anterior de clasamentul Deloitte CE Fast 50, pentru care înscrierile se desfășoară în această perioadă. Pentru a fi considerate eligibile în topul Fast 50, companiile trebuie să aibă venituri operaționale anuale de minimum 50.000 de euro în primii trei ani (2016-2018) și de cel puțin 100.000 de euro în 2019, să aibă sediul central în Europa Centrală și să dezvolte sau să producă tehnologii patentate sau să dețină drepturile de proprietate intelectuală asupra acestora.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

Microsoft intentioneaza sa cumpere TikTok pana pe 15 septembrie

0

Compania Microsoft a confirmat saptamana trecuta faptul ca a purtat discutii cu compania chineza de tehnologie ByteDance pentru a achizitiona aplicatia sociala in trend acum, TikTok. Aceasta colaboreaza cu guvernul american cu privire la acord si intentioneaza sa incheie aceste negocieri pana pe 15 septembrie. Mai mult, ByteDance a acceptat sa incheie intelegerea cu Microsoft.

Cu toate acestea, presedintele Donald Trump s-a opus initial acestei idei si nu este de acord ca aplicatia sa se mute in America din cauza securitatii si a faptului ca aplicatia este realizata in China. Acest lucru a fost lamurit de catre companie. Microsoft asigura guvernulului faptul ca vor revizui complet securitatea si vor avea grija ca achizitia sa ofere beneficii economice tarii.

Microsoft doreste sa achizitionze aceasta aplicatie pentru SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda, oferind posibilitatea si altor investitori americani sau consultanti de afaceri sa se implice in noua achizitie. Insa, pana in prezent, compania nu a dezvaluit nici unul dintre termenii contractului care ar putea fi semnat pana luna viitoare.

Important este faptul ca utilizatorii TikTok se pot bucura in continuare de aceeasi experienta de pana acum, adaugand in acelasi timp securitate de clasa mondiala, confidentialitate si protectie digitala. Modelul de operare al serviciului ar fi construit pentru a asigura transparenta utilizatorilor, precum si pentru supravegherea adecvata a securitatii de catre guvernele din aceste tari.

Avand in vedere aceste aspecte, Trump a acceptat sa acorde companiei ByteDance 45 de zile pentru a incheia o intelegere cu Microsoft pentru TikTok. Microsoft a spus ca se va asigura ca datele despre utilizatorii TikTok din Statele Unite vor fi localizate in tara si ca datele stocate in alta parte vor fi sterse dupa ce au fost mutate. 

Achizitionarea unei parti din TikTok ar putea complica relatia Microsoft cu compania de socializare Facebook, care considera compania ByteDance drept concurent. Microsoft a investit 240 de milioane de dolari in Facebook in 2007, iar de atunci cele doua companii au lucrat impreuna in mai multe proiecte. In iunie, cand Microsoft a anuntat ca isi va inchide serviciul de streaming de jocuri video Mixer, i-a incurajat pe utilizatori sa apeleze la produsul concurent al Facebook-ului.

Facebook a spus la inceputul acestui an ca va inchide o aplicatie numita Lasso care semana cu TikTok, in sensul ca ambii permit utilizatorilor sa inregistreze videoclipuri scurte insotite de melodii.

ByteDance a introdus TikTok in afara Chinei continentale in anul 2017, dupa lansarea unei aplicatii similare numita Douyin. O luna mai tarziu, ByteDance a achizitionat Musical.ly, o aplicatie sociala separata care a obtinut popularitate in randul adolescentilori. Cu toate acestea, Facebook a incercat sa cumpere Musical.ly in 2016. 

In octombrie TikTok s-a mutat in spatiul de birouri din Silicon Valley, care a fost candva folosit de WhatsApp detinut de Facebook si a inceput sa angajeze persoane care au lucrat la Facebook. 

Inca nu exista vreo declaratie cu privire la suma pe care Microsoft ar plati-o pentru a achizitionarea TikTok, dar ar fi probabil vorba o suma uriasa, avand in vedere popularitatea uriasa a platformei. 

Cu toate acestea, toate discutiile aparute in presa nu ofera nici o siguranta referitoare la faptul ca America va avea propria aplicatie TikTok.

Sursa articol aici

ANALIZĂ KEYSFIN: ANTREPRENORII ROMÂNI AU CURĂȚAT COMPETIȚIA EXTERNĂ

0

Antreprenorii români au curățat competiția externă. Cele mai mari companii din piața de curățenie din românia sunt deținute în proporție de 100% de persoane fizice și juridice locale.

Cele mai mari 10 companii din piața locală de curățenie au concentrat 16% din cifra de afaceri totală a industriei în 2018 și sunt deținute în proporție de 100% de persoane fizice și juridice românești, potrivit celei mai recente analize KeysFin.

În ceea ce priveștecifra de afaceri a pieței locale de servicii de curățenie (fie că este vorba despre întreținerea curățeniei, curățenia generală sau post-construcție), aceasta a crescut cu 21% față de 2017, respectiv cu 120% față de 2009, ajungând la 1,8 miliarde de lei în 2018.

Analiștii KeysFin estimează continuarea ritmului de creștere la aproape 2 miliarde de lei în 2019 și stabilizarea pieței în 2020.

 „Piața locală de curățenie a crescut susținut în ultimii 10 ani, atât datorită creșterii nivelului de trai și avansului tehnologic (echipamente profesionale care reduc numărul angajaților implicați în acest proces), cât și datorită accesibilității domeniului – forța de muncă cu un cost relativ redus, care are o productivitate de 2 ori mai mare.

Deși pe de o parte ne așteptăm la un impact negativ al pandemiei, mizăm pe flexibilitatea antreprenorilor români de a se adapta, prin diversificarea portofoliului de servicii, precum serviciile de dezinfecție, pentru care cererea e în creștere. În 2020 și în anii următori cuvântul de ordine va fi siguranța, iar siguranța sanitară, mai ales în spațiile accesibile publicului, se obține apelând la firme specializate.a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information de pe piața locală.

Astfel, analiștii KeysFin consideră că piața de curățenie se va stabiliza în continuare pe cele 3 segmente majore (comercial – clădiri de birouri, magazine; industrial – depozite, spații de producție, hale industriale, parcări subterane, spații care necesită operațiuni de specifice de curățenie, și rezidențial – case sau apartamente).

TOPUL CURĂȚENIEI ÎN ROMÂNIA

În topul celor mai mari companii de curățenie după cifra de afaceri pe primul loc se află FABI TOTAL GRUP SRL (46,2 milioane de lei, 2,5% din total), CORAL IMPEX SRL (37,8 milioane de lei, 2,1% din total) și LIBRO EVENTS SRL (36,5 milioane de lei, respectiv 2% din total).

Topul este completat de ROMPREST SERVICII INTEGRATE SRL (29,8 milioane lei), GLANZ SRL (27,5 milioane lei), DEZICLEAN RETAIL DIVISION SRL (24,8 milioane lei), MEDLINE COM SRL (23,9 milioane lei), OMCRO SRL (23,4 milioane lei), EDIS-ADIS SERV SRL (22,3 milioane lei) și MUNTENIA GRUP 2003 SRL (20,6 milioane lei).

În ceea ce privește profitabilitatea, compania care a făcut curățenie cel mai eficient, din punctul de vedere al business-ului, este CURAT CU ADEVĂRAT SRL, care a obținut un profit de 4,5 milioane de lei, însumând 1,4% din total, în 2018. Aceasta e urmată, în topul profitabilității, de CORAL IMPEX SRL și OMCRO SRL, cu 4 milioane lei, respectiv 3,6 milioane lei profit în 2018.

Dintre cele peste 4,2 mii de companii analizate, 2,6 mii au înregistrat profit, puțin peste o mie au avut pierdere, restul înregistrând un rezultat nul în 2018. Rezultatul net al companiilor de curățenie (profit minus pierdere netă) a crescut într-un ritm accelerat, fiind cu 43% peste cel din 2017 și cu 285% peste cel din 2009, la 278 de milioane de lei în 2018.

PESTE 27.000 DE ROMÂNI ANGRENAȚI ÎN BUSINESS-UL CURĂȚENIEI

Numărul de companii din domeniu a crescut constant în ultimii 10 ani, piața curățeniei fiind una dintre puținele piețe care au avut cu peste 50% mai multe companii în 2018 față de 2009, respectiv de la 2,8 mii în 2009, la 4,2 mii de companii în 2018. Pentru 2019 analiștii KeysFin estimează un avans, până la aproximativ 4,4 mii de companii, pentru ca în 2020 piața să revină la nivelul din 2018.

În ceea ce privește distribuția geografică a business-ului curățeniei, Bucureștiul se află pe primul loc, cu o cifră de afaceri de 531 milioane de lei, reprezentând 29% din total, județul Cluj pe locul secund, cu o cifră de afaceri de 133 de milioane lei și 7,3% din total, iar Prahova se clasează pe poziția a treia, cu o cifră de afaceri de 101 milioane de lei și 5,5% din total.

Însumat, companiile înregistrate în primele 5 județe concentrează peste 50% din totalul cifrei de afaceri a pieței serviciilor de curățenie din România.

Cât despre cei care se ocupă de curățenie, în 2018 existau 27,4 mii de angajați, cu 2,6% mai mulți decât în 2017 și cu aproape 9% mai mulți decât în 2009. Un rezultat pozitiv al acestei piețe este și dublarea productivității angajaților, de la 32,9 mii de lei în 2009, la 66,6 mii de lei în 2018. Totodată, costul mediu per angajat a crescut cu 140% în perioada 2009-2018.

CURĂȚENIA ÎN VREMEA CORONAVIRUS

Odată cu conștientizarea importanței prevenirii răspândirii Coronavirus, regulile de curățenie au devenit din ce în ce mai clare și stricte, atât pentru persoane, cât și pentru mediul privat, reprezentat de unități publice – terase, saloane, magazine alimentare și hipermarketuri, și companii – spații de birouri, fabrici, hale etc.

Astfel, prezența produselor de dezinfecție în orice spațiu deschis publicului, cât și dezinfectarea periodică a spațiilor private traficate reprezintă cerințe obligatorii în momentul de față, iar firmele de curățenie românești s-au adaptat și oferă soluții competitive pentru mediul de afaceri local.

________________

Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companiile selectate în urma analizei interne calitative la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) și care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN aferente grupei 821: activități de curățenie. Toate cifrele sunt exprimate în lei.

India nu poate bloca complet toate legăturile cu China, chiar dacă există tensiuni între aceste două ţări

0

India nu poate intrerupe complet legaturile economice cu China, chiar daca tensiunile dintre aceste tari s-au accentuat in ultimele luni. Relatiile dintre cele doua puteri s-au deteriorat in acest an dupa ce un incident violent din muntii Himalaya (chiar la granita dintre cele doua tari) a dus la uciderea a 20 de soldati indieni. Beijingul nu a dezvaluit informatii despre victimele suferite de partea chineza.

Insa din punct de vedere economic si al analizelor consultantilor in afaceri si a economistilor, India nu poate sa rupa definitiv legaturile cu aceasta tara. Chiar daca acesta confruntare de frontiera a dus la apeluri de boicotare a intreprinderilor chineze, China ramane favorizata in domeniile comertului, investitiilor si a tehnologiei. India este o tara care are nevoie de acestea pentru dezvoltare.

Confruntarea de frontiera a dus la un sentiment de respingere in India fata de brandurile chineze, ceea ce a dus la apeluri la boicotarea intreprinderilor chineze. Datele arata ca relatia bilaterala este in prezent favorizata de China in domeniile comertului, investitiilor si tehnologiei.

New Delhi, capitala Indiei, a introdus in ultimele luni masuri care au interzis companiile chineze de pe una dintre cele mai mari piete de consum din lume. Acestea includeau restrictionarea investitiilor chineze in India chiar inainte de aparitia frontierei.

De asemenea, India a interzis recent cateva zeci de aplicatii chineze, inclusiv cea mai populara aplicatie de partajare a videoclipurilor scurte, TikTok. Contractele existente cu furnizorii chinezi au fost, de asemenea, anulate si au existat rapoarte care sugereaza ca renumitele companii chineze de telecomunicatii Huawei si ZTE ar putea fi in cele din urma excluse din dezvoltarea 5G din India.

In majoritatea acestor decizii, India nu a numit in mod specific ca ar fi de vina relatia cu China, ci, mai degraba, a justificat actiunile din motive de securitate nationala. Acestia considera faptul ca nu sunt dusmani, dar intotdeauna a existat o problema ca sa fie prieteni, in special din cauza faptului ca exista o competitie intre cele doua civilizatii. Asadar, India va trebui sa se concentreze in continuare pe gestionarea relatiei sale economice cu China si nu sa inchida relatiile cu aceasta.

Anul trecut India a refuzat sa faca parte din Parteneriatul Economic Integral Regional, care ar forma un bloc comercial important ce implica cele mai importante economii ale Asiei si ar acoperi aproape o treime din PIB-ul mondial. Unii au vazut prezenta Indiei in Parteneriatul Economic Regional Cuprinzaor ca o contrabalansare a Chinei.

In urma acestui pas, practic India a dat inapoi si a lasat terenul deschis pentru China. Cu toate acestea oamenii de afaceri si oameni importanti din politica sustin faptul ca India nu ar trebui sa faca un pas inapoi ci trebuie sa fie prezenta in spatiul economic, mai ales ca in ultimii ani a avut un impuls major spre dezvoltare.

Este posibil ca in urma acestor tensiuni, in special daca se vor accentua, ca India sa inceapa sa stabileasca legaturi mai stranse cu Statele Unite, Australia sau Japonia.

Artiol preluat de aici

Sondaj BestJobs: Unul din cinci angajați români ia în calcul o schimbare totală în carieră din cauza pandemiei de Covid-19

Puțin peste 20% dintre angajații români care au participat la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun că iau serios în calcul să-și schimbe domeniul de activitate din cauza efectelor pandemiei de Covid-19, fiind inclusiv dispuși să o ia de la zero în carieră. Aproape un sfert dintre respondenți spun că se văd nevoiți să facă primii pași către o nouă carieră întrucât domeniul sau compania pentru care lucrează sunt puternic afectate de contextul economic actual și tot atâția spun că vor să lucreze într-un domeniu mai sigur. Cei mai mulți dintre aceștia lucrează în prezent în domenii precum vânzări, producție, turism sau transporturi.

Deși perspectivele salariale rămân în continuare principalul criteriu în funcție de care cei mai mulți angajați români își aleg un nou job, siguranța domeniului de activitate și rezistența acestuia la șocuri externe, cum este și pandemia de Covid-19, au devenit prioritare în acest context pentru 70% dintre respondenții la sondajul BestJobs. Alți 42% se orientează în carieră și în funcție de beneficiile extrasalariale, dar în același timp contează și posibilitatea de a avea mult timp liber (37%), sau de a putea lucra remote (34%).

Prin urmare, pentru a se simți în siguranță într-un domeniu sau job nou, peste 26% dintre angajați consideră că este obligatoriu să aibă posibilitatea să lucreze de acasă, un sfert exclude complet poziții în domenii precum HoReCa, puternic afectate de efectele pandemiei, iar 22% consideră mai sigure joburi în domenii sau companii strâns conectate la mediul online.

IT-ul, armata și sănătatea, considerate cele mai sigure

Domeniile considerate de respondenții la sondajul BestJobs cel mai puțin afectate de criza sanitară actuală sunt IT și telecomunicații (54,7%), armată, pază și protecție (37,8%), medicină și sănătate (37,6%), dar și call center și suport clienți (35,2%). La polul opus, se află sportul, arta și divertismentul (5,6%),  serviciile de înfrumusețare (7,5%) sau turismul și alimentația (8%).

Când vine vorba despre ce pași vor să facă sau au făcut deja în direcția reconversiei profesionale, cei mai mulți dintre cei chestionați afirmă că experiența de până acum le permite să facă o trecere ușoară, fără să o ia de la zero (41,3%), alți 33,3% spun că învață pe parcurs, 18,3% au făcut sau vor face cursuri online/offline, iar 7% se vor pregăti și vor învăța singuri ceea ce au nevoie înainte de angajare.

Sondajul a fost efectuat în perioada 1-10 iulie 2020, pe un eșantion de 1.282 de utilizatori de internet din România.