Topului Naţional al Firmelor Private din România, ediţia 27

Florin Antonescu
-
0
Topului Naţional al Firmelor Private din România, ediţia 27

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat ediţia 27 a Topului Naţional al Firmelor Private din România, cel mai mare eveniment de recunoaștere a performanţei meritelor antreprenoriale din ţara noastră (foto CNIPMMR). Au fost premiate aproximativ 150 de companii situate pe primele locuri în clasamentul general la nivel naţional, în clasamentul naţional pe domenii de activitate conform codului CAEN și în clasamentul județean. Criteriile de evaluare au fost: performanţă globală, productivitate, cifră de afaceri, profit brut. În premieră, a fost acordat premiul special Antreprenor pentru România, laureaţi fiind Oana Gheorghiu – fondatoare, împreună cu Carmen Uscatu, a  Asociației Dăruiește Viața; Ivan Patzaichin – antreprenor social, organizator al Rowmania; Ştefan Mandachi – CEO al Mandachi Industry SRL.

Adresându-se premianţilor, tuturor participanţilor, președintele României Klaus Werner Iohannis a spus: „Întreprinzătorii de succes sunt actori implicați, conectați la nevoile societății și hotărâți să reușească. Mă bucură faptul că și în România se dezvoltă comunități de interese publice și private, oameni profesioniști, antreprenori de succes care investesc nu doar în producția de bunuri și servicii, ci și în domeniul social, în bunăstarea comunităților în care activează. Proiectele de antreprenoriat social reprezintă inițiativele și angajamentul oamenilor cărora le pasă de ceilalți, ca răspuns la promisiunile deșarte și la inerția politicienilor social-democrați, cărora, în realitate, nu le pasă de nevoile societății. Când autoritățile eșuează, oamenii buni se mobilizează”.

La rândul său, prim-ministrul Guvernului României, Ludovic Orban, a subliniat: „Vă garantez că Guvernul este pro-bussines și va susține întreprinzătorii care în acest moment au nevoie de autorități cu care să poată construi. Deficitul bugetar este mai mare decât cel declarat, fiind menținut sub 3% pe spatele firmelor și, de asemenea, sunt întârzieri mari de până la 90 de zile la rambursarile din TVA. În viitorul apropiat, voi constitui un Consiliu Consultativ cu mediul de afaceri care va asigura dialogul pentru

inițiativele Guvernului, nu ca act formal, ci ca dialog calitativ, prima măsură urmând să vizeze reducerea birocrației, identificarea blocajelor și fluidizarea procedurilor.”

Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, a prezentat cinci priorități considerate din perspectiva IMM-urilor ca stringente în contextul economic la zi şi în perspectivă: „1. Debirocratizarea, pentru simplificarea vieții IMM-urilor; 2. Identificarea unui mecanism profesionist pentru stabilirea salariului minim care să crească pe criterii obiective; 3. Întoarcerea românilor plecați pentru profesionalizarea și asigurarea forței de muncă; 4. Tech-Digitalizare; 5. Menținerea tinerilor absolvenți în țară.”

Care sunt principalele temeri legate de evoluția economiei?

Economistul
-
0
Care sunt principalele temeri legate de evoluția economiei?

Economia românească se pregătește de vremuri tulburi. Într-un context internațional plin de provocări, de la Brexit la războiul comercial SUA-China și problemele economice din Germania, investitorii privesc cu tot mai multă neîncredere starea economiei.


Potrivit unui barometru de opinie realizat de compania de consultanță Frames în rândul a 240 de oameni de afaceri, manageri și experți cu funcții de răspundere din aproape întregul spectru economic în perioada 1-7 octombrie, 46% dintre investitori cred că economia merge într-o direcție greșită, 39% consideră că drumul este unul pozitiv, iar restul au evitat să răspundă.
Principalele temeri ale investitorilor sunt legate de creșterea inflației, menționată de 67% dintre respondenți, deprecierea leului (54%) și accentuarea blocajului financiar (49%).


„Creșterea prețurilor se află în prim-planul preocupărilor managerilor în această toamnă. Tot mai multe companii încearcă să acopere din prețuri problemele pe care le întâmpină, de la scăderea vânzărilor la blocajul financiar generat de neplata la timp a facturilor, creșterea salariilor, forțată de evoluția câștigurilor din sectorul bugetar și preconizata scumpire a utilităților (carburanți, energie, gaze etc.), în perspectiva sezonului rece”, arată concluziile analizei.
Creșterea inflației este urmată, în topul temerilor investitorilor, de o preconizată depreciere a leului, despre care majoritatea investitorilor cred că va urma în perioada următoare.
Întrebați cum văd evoluția monedei europene în raport cu leul în următoarele șase luni, 54% dintre investitori au indicat cursul în jurul nivelului de 4,80 lei/euro. 12% dintre respondenți o văd peste nivelul de 4,8 lei, 23% se așteaptă ca euro să evolueze în intervalul 4,7-4,75 lei, în timp ce 11% au evitat să răspundă.


„Accentuarea dezechilibrelor macroeconomice va continua să pună presiune pe cursul valutar. Deficitul din balanța comercială se va accentua pe fondul importurilor semnificative din ultima parte a anului. Iar la exporturi lucrurile merg din ce în ce mai prost, pe fondul accentuării problemelor din țările partenere, precum Germania, principala relație comercială a României”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Accentuarea blocajului financiar se află, de asemenea, în topul preocupărilor investitorilor. Într-o economie în care marea majoritate a companiilor sunt slab finanțate, dinamica plăților și încasărilor face diferența dintre supraviețuire și insolvență.


7 din 10 companii declarau de altfel, recent, într-o altă cercetare a Frames, că își amână cu bună știință plățile, pentru a-și acoperi probleme financiare de strictă necesitate.
„Așa cum estimau managerii în barometrul privind starea economiei în 2019, lansat la începutul anului, neplata la timp a facturilor s-a accentuat în acest an, iar creditul furnizor s-a generalizat în economie. Principalele afectate sunt companiile mici, slab capitalizate, care, în absența unui buffer financiar care să le permit să reziste până la încasarea facturilor, ajung în incapacitate de plată”, arată analiza.

Instabilitatea politică revine în prim-plan

Dincolo de creșterea inflației, deprecierea leului și accentuarea blocajului financiar, în topul temerilor investitorilor reapare instabilitatea politică, menționată de 39% dintre respondenți.
Față de începutul anului, instabilitatea politică a depășit, ca importanță pentru investitori, scăderea comenzilor, criza de pe piața forței de muncă și evoluția fiscalității, un semnal că zgomotul politic și consecințele acestuia vin să pună presiune pe climatul de business, accentuând lipsa de încredere a în economie.


„Căderea guvernului Dăncilă și discuțiile privind formarea noului guvern nu erau luate în calcul în momentul realizării barometrului, însă aceste momente vin să confirme că zgomotul politic devine tot mai puternic, iar consecințele pot fi semnificative. Rămâne de văzut în ce măsură noul cabinet va reuși să corecteze numeroasele probleme, precum cele de fiscalitate (OUG 114, supraacciza la carburanți, modificările fiscale în cascadă etc.) sau cele din piața muncii (supraimpozitarea part-time, accesul muncitorilor străini etc.) și, astfel, să crească încrederea în economie. În perspectiva anului electoral 2020, toate aceste temeri au legătură cu nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal, a condițiilor de business din România”, se spune în analiza Frames.

Investitorii, în expectativă

Toate aceste semnale de alarmă îi determină pe mulți dintre investitori să adopte o politică de expectativă, în care conservarea resurselor și dezintermedierea se vor afla în prim-plan. Multe dintre investițiile private ar putea fi puse „pe hold”, spun analiștii.


„În construcții, de exemplu, discuțiile privind modificarea programului Prima Casă și restrângerea accesului la creditul imobiliar i-au determinat pe mulți dezvoltatori, dincolo de creșterea prețurilor, să își suspende o parte semnificativă din planuri până la lămurirea situației, în condițiile în care majoritatea tranzacțiilor aveau legătură cu Prima Casă. La fel se întâmplă și în transporturi, unde noua legislație europeană riscă să afecteze în mod semnificativ businessurile autohtone. Și în alte sectoare, precum agricultura, unde în continuare sunt probleme cu subvențiile, sau comerțul, puternic afectat de inflație, politica pașilor mărunți se va afla în prim-plan în perioada următoare”, arată analiza.

Codul fiscal și birocrația, în prim-plan

În prima analiză a Frames din cadrul campaniei „România, încotro?”, lansată recent, experții făceau un apel la necesara dezbatere a problemelor economice în cadrul campaniei electorale pentru prezidențiale.
Problemele semnalate atunci ca fiind prioritare sunt confirmate de mediul de afaceri, în cadrul barometrului realizat la începutul lunii octombrie.
Întrebați care sunt măsurile pe care autoritățile ar trebui să le ia în perioada următoare pentru a asigura economiei un climat investițional favorabil, 74% au indicat asigurarea unui cod fiscal predictibil.
„Lipsa de predictibilitate se află în prim-plan, într-o perioadă în care cele mai multe companii își fac deja planurile pentru 2020. Fără un angajament clar în privința fiscalității, autoritățile nu vor face altceva decât să accentueze starea de expectativă din economie, fapt care se va traduce, în primul rînd, prin anularea investițiilor și reducerea activității”, se spune în studiul Frames.


Discuțiile din spațiul public, din ultima perioadă, privind modificare cotei unice și introducerea unor noi taxe pentru mediul de afaceri, în scopul echilibrării balanței bugetare, au pus gaz pe foc într-o situație și așa confuză.


În topul doleanțelor investitorilor s-au mai situat necesara extindere a infrastructurii de transport, menționată de 52% dintre respondenți, reducerea birocrației administrative (45%), simplificarea metodologiei de acces la fondurile europene( 32%) și dezvoltarea serviciilor de suport informatizate (29%).


„Dincolo de investițiile în infrastructură, fără de care atragerea investițiilor străine, în sectorul greenfield, este aproape imposibilă, oamenii de afaceri vor ca relația cu statul să fie simplificată, reducerea numărului de acte administrative fiind în prim-plan. Țelul este ca interfața dintre companie și stat să ajungă la nivelul unui portal web, al unei aplicații de smartphone, din care investitorii să poată realiza toate activitățile, de la înființarea firmei la aprobări și plata taxelor și impozitelor”, arată analiza.
„Noul guvern, indiferent din ce zonă politică va proveni acesta, ar trebui să vină în fața mediului de afaceri și să ceară, în premieră, expertiza privată în dezvoltarea unui buget național care să aibă în prim-plan investițiile și care să prevadă resursele necesare pentru preîntâmpinarea unei eventuale crize economice. Trebuie să ne pregătim pentru un an 2020 plin de provocări, de incertitudine”, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.


Barometrul Frames privind economia românească a fost realizat în perioada 1 – 7 octombrie 2019, prin chestionare online, telefonic și e-mail, pe un eșantion reprezentativ de 240 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerț la servicii financiare, agricultură, energie, confecții, IT etc.

Aeroporturile din București – acreditare ACI prelungită în ceea ce privește emisiile de carbon

Economistul
-
0
Aeroporturile din București – acreditare ACI prelungită în ceea ce privește emisiile de carbon

CN Aeroporturi București (CNAB) a primit, din partea Consiliului Internațional al Aeroporturilor (ACI), certificatul care atestă reacreditarea Aeroportului Internațional Henri Coandă la nivelul 3 („Optimizare”) în ceea ce privește emisiile de carbon, valabil până la 16.11.2020.

”AIHCB a obținut nivelul de acreditare , ca recunoaștere a activității exemplare a aeroportului în gestionarea și reducerea emisiilor sale de CO2 și angajarea altor părți interesate în acest demers, ca răspuns al industriei aeroportuare globale la provocările schimbărilor climatice”, se menționează în certificatul de acreditare transmis de ACI Europa.

Certificarea se acordă în urma unor analize detaliate, aplicate atât emisiilor de carbon, cât și măsurilor luate de autoritățile/administrațiile aeroportuare și de utilizatorii infrastructurilor aeroportuare (companii aeriene, agenți de handling, refuelling, catering etc.).
Credibilitatea programului este asigurată de verificatori independenți, iar în comitetul de avizare sunt reprezentate cele mai importante instituții europene și mondiale – Comisia Europeană, Organizația Internațională a Aviației Civile, ONU, EUROCONTROL, FAA, ECAC, etc.

Totodată, CNAB a primit reacreditarea pentru nivelul 1 („Cartografiere”) pentru Aeroportul Internațional București – Băneasa Aurel Vlaicu, cu același termen de valabilitate (16.11.2020)

Potrivit unui document dat recent publicității de ACI, în prezent există în lume 288 aeroporturi certificate, dintre care 146 – numai în Europa. Din cele 146, numai 66 au atins nivelul 3 („Optimizare”) sau 3+ („Carbon Neutru”).
Aeroportul Henri Coandă este, din punct de vedere al emisiilor de carbon, la același nivel (3) de acreditare cu mari aeroporturi din Germania (Frankfurt, Munchen, Dusseldorf), Marea Britanie (Londra Heathrow, London City), Franța (Aeroports de Paris – Charles de Gaulle, Orly, Le Bourget și Marsilia), Elveția (Zurich) sau Austria (Viena).

Programul ACI Airport Carbon Accreditation reprezintă standardul global pentru managementul emisiilor de carbon în aeroporturi. Acesta a fost lansat Europa în 2009, iar din 2014 acoperă toate regiunile lumii, sprijinind comunitatea aeroporturilor în reducerea amprentei de carbon.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

Scurtă analiză a adoptării politicilor economice bazate pe wage-led-growth în România

Adrian Moraru
-
0
Scurtă analiză a adoptării politicilor economice bazate pe wage-led-growth în România

Politicile economice reprezintă principalul instrument la îndemâna statului pentru a asigura dezvoltarea corespunzătoare a mediului economic. Importanța politicilor economice este esențială într-o economie funcțională, în special în contextul globalizării și al interdependențelor din ce în ce mai accentuate dintre țări.


De aceea, este nevoie de o atenție deosebită asupra modului în care sunt alese și, mai ales, aplicate politicile economice. Laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz concluziona într-o analiză a crizei din 2008 că vina principală a revenirii greoaie din criză a majorității țărilor dezvoltate este a politicilor economice deficitare și incorect aplicate. Capcana realizării unor politici economice expansioniste în perioadele de creștere pe fondul unui entuziasm general dat de aparenta creștere a nivelului de trai într-un ritm alert se poate dovedi a fi extrem de periculoasă, mai ales pentru țările care nu au o economie stabilă și matură.

Spre deosebire de țări precum Germania sau Franța, care își pot permite mici deparaje economice având la bază un sistem foarte bine ancorat în realitățile mediului de afaceri, marginea estică a Uniunii Europene trebuie să acționeze cu prudență atunci când decide aplicarea unor anumite politici economice. Pentru a evita situații neplăcute, în care impactul evenimentelor economice imprevizibile asupra economiilor naționale și globale ar putea fi dezastruos (asemeni perioadei ultimei crize economice majore), este necesară realizarea unor studii amănunțite, însoțite de previziuni macroeconomice – cantitative și calitative – bine fundamentate, precum și sincronizarea politicilor economice cu perioada (panta) în care economia se situează pe linia ciclului economic.


Mergând mai departe, către situația concretă în care se află România din perspectiva politicilor economice, este deja binecunoscută fundamentarea acestora pe conceptul de wage-led-growth, concept care a stat la baza programului de guvernare din ultimii ani și care presupune asigurarea creșterii economice și a progresului general prin intermediul creșterii salariilor. Cu alte cuvinte, statul își utilizează resursele prioritar pentru creșterea salariilor în economie, urmând ca imboldul rezultat pe partea de cerere agregată să stimuleze, cascadat, toți ceilalți indicatori responsabili de creșterea economică. Desigur, acest lucru semnifică trecerea pe un nivel inferior a altor motoare de creștere, printre care se numără creșterea pe baza investițiilor (investment-led-growth) sau creșterea pe baza profiturilor companiilor (profit-let-growth).


La nivel național, au existat numeroase dezbateri asupra acestei abordări, în care s-au prezentat atât avantaje cât și dezavantaje asupra sa. De această dată, propunem orientarea atenției asupra momentului în care aplicăm aceste „tratamente” economice și ce ne poate spune punctul în care ne situăm în ciclul economic actual despre ceea ce ar trebui să facem.
Concret, în ultimii opt ani România a înregistrat creșteri economice continue (unele dintre ele record la nivelul Uniunii Europene – 6,9% pe serie brută în 2017 conform Băncii Mondiale), deci este mai mult decât evidentă existența unui ciclu expansionist, pe alocuri chiar de supraîncălzire, cu un PIB potențial depășit de valorile reale. Perioada actuală amintește de anul 2007, atunci când creșterea economică înregistra valori record, însă baza acestei creșteri era cu preponderență dată de consumul populației. În acest context, este indicată o abordare prudentă, cu cheltuieli bugetare cumpătate și măsuri fiscale care să contracareze eventuale elemente de supraîncălzire excesivă. Creșterile salariale operate în mod direct, ca rezultat al unei strategii de wage-led-growth, se traduc prin creșteri semnificative ale cheltuielilor bugetare (în situația creșterii salariilor din zona bugetară) sau apariția unor perturbări la nivelul echilibrului pieței muncii (în cazul în care sunt aplicate măsuri de influențare a salariilor din mediul privat, precum creșterea salariului minim sau introducerea unor salarii minime pe diverse domenii de activitate), iar efectul de bumerang al acestor măsuri spre a aduce venituri înapoi spre bugetul de stat este foarte lent. Mai mult decât atât, o creștere salarială forțată, în neconcordanță cu productivitatea muncii, poate duce la sporirea ineficienței și la apariția unor dezechilibre periculoase în mediul microeconomic.


În același timp, în ciuda faptului că și investment-led-growth, și profit-led-growth presupun măsuri de relaxare fiscală sau de micșorare a cheltuielilor bugetare, acestea două asigură un efect de bumerang mai rapid și o recuperare a sumelor alocate de stat într-un timp relativ redus și pe căi ce se pot dovedi mult mai sustenabile pe termen lung: stimularea investițiilor, asigurarea unui mediu de afaceri activ și performant, creșterea salariilor ca urmare a creșterii investițiilor și a productivității, pregătirea unui mediu macroeconomic stabil în întâmpinarea unei eventual perioade de contractare economică ș.a.


Cu toate acestea, trebuie să înfruntăm realitatea și să recunoaștem faptul că principalul motiv al situării pe unul dintre primele locuri la nivelul Europei în ceea ce privește numărul de emigranți raportat la populația totală este nivelul de trai precar și veniturile foarte scăzute ale populației. O intervenție a statului pe partea de venituri este binevenită și orice strategie de dezvoltare economică a României trebuie să țină cont de această componentă. Principala întrebare este, însă, cum putem proceda pentru ca această intervenție să nu dăuneze economiei în perioadele inevitabile de contracție? Răspunsul poate fi dat de încercarea de construire, ca element central al politicilor economice, a unei analiză riguroase a mediului economic și, în special, a poziției în care acesta se află din perspectiva ciclurilor economice. Fiecare măsură menită să îmbunătățească perspectivele de creștere va ține cont de această analiză și va căuta în permanență păstrarea unui echilibru necesar dezvoltării sustenabile pe termen lung.


Nu în ultimul rând, există nevoia continuă a unei coerențe la nivelul politicilor economice. Pentru ca acest lucru să se poată întâmpla în contextul schimbărilor guvernamentale din ce în ce mai dese, mediul politic trebuie să accepte o serie de linii directoare de la care să nu se abată indiferent de înclinația doctrinară a partidelor parte a aparatului decizional. De pildă, chiar dacă partidele politice pot avea soluții diferite pentru problemele economice, ele trebuie să accepte așezarea acestor soluții pe un cadru foarte bine stabilit. Respectarea principiilor specifice ciclurilor economice și sincronizarea politicilor economice cu acestea pot reprezenta un astfel de cadru, însă varianta potrivită nu poate fi identificată decât printr-un dialog permanent între mediul politic și mediul de afaceri, cu o eventuală mediere din partea mediului academic.
În opinia noastră, discuția despre alegerea bazei de stimulare a motoarelor de creștere economică trebuie să continue fiind nevoie de o expertiză pertinentă referitoare la condiția mediului microeconomic și capacitățile acestuia de a produce efecte benefice la nivel macroeconomic.

 

Influențe puse pe cântar: Cât de românesc poate fi modelul economic românesc?

Mircea Coșea
-
0
Influențe puse pe cântar: Cât de românesc poate fi modelul economic românesc?

Urmăresc cu mare atenție și interes discuțiile inițiate de către ASPES și România Durabilă pe tema modelului economic românesc. S-a creat un cadru favorabil dezvoltării teoriei economice naționale atât de necesare într-un moment ca acesta când se cere cu necesitate clarificarea orizonturilor de creștere și modernizare a economiei și societății românești în perioada greu previzibilă a viitoarelor decenii.


În cele ce urmează voi prezenta punctul meu de vedere în legătură cu stadiul la care au ajuns discuțiile. Consider că au fost abordate o multitudine de teme, din diferite unghiuri și poziții care deja au creionat imaginea unei posibile structuri moderne a economiei noastre capabile să asigure nu numai un grad mai înalt de valorificare a resurselor în contextul pieței europene și internaționale concurențiale, dar și garanția unui important salt al calității vieții cetățenilor români.

Părerea mea este că ar trebui totuși să luăm în calcul și efectul unui factor negativ care, paradoxal, este efectul unuia dintre cei mai pozitivi factori pe care i-a cunoscut dezvoltarea românească după cel de al doilea război mondial.

Acest factor pozitiv este aderarea la Uniunea Europeană. Factorul negativ asupra modelului economic românesc pe care îl generează aderarea noastră la UE este real și obiectiv și constă în contradicția structurală dintre tipul special de model economic integrator al UE și tipul special de model economic de factură națională al țărilor membre.

Reiau această problemă deși am mai prezentat-o succint într-un număr anterior al revistei.
Este o abordare care pleacă de la modelul de funcționare al oricărui tip de organism integrat, fie el de natură zonală, continentală sau mondială.
Modelul de dezvoltare și creștere economică al Uniunii Europene este considerat a fi un succes absolut al politicilor economice și sociale practicate în perioada postbelică, însă acest model are o particularitate, aceea că este un model de tip integrator.

Este un model de factură win-win fără însă a putea asigura egalitatea dintre win și win. Toți câștigă dar în proporții diferite. Important este că nimeni nu pierde.
Este evident că, în baza Tratatului de la Roma, Uniunea Europeană funcționează pe principiile unui model economic integrator având ca suport politic conceptul de extindere, evidențiat prin repetatele valuri de aderare, având ca apogeu perioada 2005-2007 prin includerea celor mai importante țări foste comuniste.

Modelul economic integrator funcționează, la rândul său, printr-un mecanism ce l-aș putea numi „de echilibrare prin dezechilibre”, adică un sistem de compensare a gradului de valorificare a capitalului prin diferențele de condiții de valorificare de la o entitate economică la alta, în cazul de față de la o țară membră la alta.

Rezultă, cu alte cuvinte, că în mod esențial și obiectiv Uniunea Europeană funcționează doar prin menținerea unor decalaje economice între țările membre. Uniformizarea sau omogenizarea nivelurilor de dezvoltare ar face imposibilă valorificarea capitalului nucleului greu al Uniunii la un nivel competițional necesar contrabalansării concurenței altor actori economici globali, ca SUA sau BRICS.

UE (prin interesele nucleului ei de forță) are nevoie funcțională de țări membre cu un nivel de dezvoltare inferior sau cu puțin peste media europeană.
Conceptul politic, dezvoltat prin contribuția părinților fondatori (în special Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi, Robert Schuman, Jean Monnet, Pierre Werner), aducea în prim-plan ideea omogenizării sau a uniformizării condițiilor de mediu economic și social din toate țările membre așa încât după cum afirma Jean Monnet: „Orice cetățean european din orice țară membră ar fi el trebuie să trăiască la fel de bine ca în țara sa în oricare altă țară membră a Uniunii” (10 /III/1951).

Politica de ridicare a nivelului de dezvoltare a fiecărei țări membre până la un stadiu la care decalajele sau inegalitățile să fie aplatizate pe un palier mediu în scopul eliminării diferențelor majore de venituri și consum a caracterizat profund spațiul comunitar și a generat programul fondurilor europene care au contribuit substanțial la creșterea economică și modernizarea unor țări membre cu mari decalaje și întârzieri, dar această politică a funcționat până în jurul anilor 1995-2000 în prelungirea boomului economic din perioada „Trente Glorieuses” (1945-1975).

La sfârșitul acestei perioade se manifestă în funcționarea mecanismului spațiului integrat european schimbări importante generate, în principal, de trei factori: incapacitatea susținerii costurilor prea înalte ale modelului social; preluarea de către multinaționale a rolului statului în relațiile economice internaționale; concurența practicată pe piața globală a economiilor emergente.

Perioada 2000-2010 s-a caracterizat prin inversarea trendurilor înregistrate în decada anterioară, astfel că unele obiective au părut după 10 ani ca fiind extrem de greu de realizat de către Uniunea Europeană.
Criza economică și financiară internațională, criza grecească și a euro au adus elemente suplimentare de presiune pe dezvoltare și, mai ales pe capacitatea de competitivitate europeană față de SUA și țările BRICS. Elementul,poate cel mai edificator al dificultăților „mecanismului economic” european îl reprezintă incapacitatea de a spori productivitatea globală ca urmare a progreselor importante ale tehnicii informatice. În timp ce țări ca India, China și SUA au înregistrat un raport pozitiv de creștere a productivității ca urmare a progresului tehnic, Europa nu a reușit acest lucru.

Trebuie subliniat faptul că această stare, înțeleasă ca o pierdere de potență a mediului economic de a valorifica superior utilizarea factorilor de producție, nu înseamnă neapărat stagnare sau recesiune, ci doar decalaj în valorificarea factorilor de producție față de principalii competitori globali. Este expresia unui trend istoric de rămânere în urma altor competitori din punctul de vedere al dinamicii și creșterii economiei.

Obținerea unei capacități sporite de valorificare a factorilor de producție pe spațiul economic al țărilor dezvoltate ale UE nu este posibilă pe termen mediu (3-5 ani) și problematică pe termen lung din cauza lipsei de reforme structurale la nivelul industriei acestor țări, a creșterii gradului de disfuncționalitate a modelului social, a instabilității zonei euro dar și a unor factori conjuncturali cum ar fi Brexitul și valul migrator. Efectele dramatice pentru viitorul UE datorate acestei imposibilități se vor reflecta în pierderi de competitivitate cu consecințe nu numai economice dar și politice din punctul de vedere al rolului principal pe care UE speră să îl mai aibă pe plan geopolitic.

Soluția prefigurată încă de câțiva ani dar evidentă mai ales după Brexit este cea a schimbării radicale a modului de funcționare a mecanismului integrator.
Se renunță la schema dezvoltării prin omogenizare și uniformizare în favoarea schemei de dezvoltare prin diferențiere și decalare. Este o nouă și mai elaborată variantă a teoriei unei Europe cu două viteze sau cu geometrie variabilă.

Integrarea, ca proces de dezvoltare globală prin apropierea nivelurilor de dezvoltare ale fiecăreia din țările membre, se transformă în proces de dezvoltare prin diferențierea nivelurilor naționale de dezvoltare. Scopul este acela al valorificării mai intense a capitalului investit în zonele cu un nivel inferior de dezvoltare ca urmare a costului mai mic al forței de muncă. Subliniez faptul că o astfel de schimbare a paradigmei de funcționare nu înseamnă condamnarea unor țări la blocarea dezvoltării.

Toate zonele vor putea progresa, dar în ritmuri și proporții diferite. Ceea ce se vrea nu este menținerea în stare de sărăcie a unora, ci menținerea acestora într-o permanentă stare de decalaj față de alții.
Statistica arată în acest sens că, în condițiile în care toate țările membre au avut în ultimii douăzeci de ani creșteri importante și ridicări ale standardelor de viață (nu luăm în calcul cazuri speciale ca cel al Greciei 2007-2010), decalajele dintre ele s-au menținut sau chiar s-au accentuat atât față de media europeană, cât, mai ales, față de nivelul țărilor din nucleul dur vest-european.

Chiar dacă nu ar suna politically correct și ar deranja anumite cancelarii străine, trebuie spus că „principiul acordării de drepturi depline fiecărui stat membru al UE” nu este întotdeauna și pe deplin respectat, politica dublului standard fiind din ce în ce mai evidentă la nivelul instituțiilor europene aflate sub presiunea intereselor celor câteva țări ale nucleului dur al Uniunii. În cele mai multe cazuri originea acestor interese se identifică în politica marilor companii multinaționale.

Așa după cum am mai afirmat într-o publicare anterioară, am convingerea că indiferent de noua culoare a Parlamentului European principiul de funcționare a modelului integrator european nu se va schimba. Se va acționa în continuare pentru menținerea decalajelor, ceea ce înseamnă și menținerea principiilor de dezvoltare cu două sau mai multe viteze, vor continua politicile dublului standard și exercitarea de presiuni politice asupra țărilor mai puțin dezvoltate pentru obținerea de avantaje în exploatarea resurselor și obținerea de contracte importante pentru marile companii străine și multinaționale.

Ce efect are această stare asupra unui eventual model de dezvoltare românesc?
Efectul este consecința inevitabilității subordonării structurii și orientării modelului românesc structurii și orientării modelului european, ceea ce în termeni concreți înseamnă impunerea modelului național a unei limite de extindere până la nivelul la care dezvoltarea națională nu va putea elimina decalajul față de un anumit nivel reprezentat de dezvoltarea grupului de țări al nucleului de forță.

Evident, modelul românesc va asigura dezvoltarea și modernizarea, dar nu va avea libertatea depășirii unor standarde impuse de mecanismul actual al modelului european, care se echilibrează prin dezechilibre.
Oricât am elabora și optimiza elementele modelului nostru, el va fi permanent afectat de „influențele mediului integrat în care ne aflăm”. Iată doar câteva exemple care atestă aceste „influențe”:
Nevoia de finanțare a unor domenii, ramuri sau structuri considerate elemente sau obiective esențiale în modelul românesc este strict restricționată de către Uniunea Europeană, care se opune pătrunderii în România a capitalului extracomunitar, în primul rând cel chinezesc. Restricția este doar pentru România, utilizarea capitalului chinezesc fiind posibilă, fără nicio limită, pentru țările nucleului dur. Investițiile de capital chinezesc în Germania, Franța și Italia se situau în 2018 la cca 800 miliarde dolari, accentuând decalajul investițional dintre economia românească și cea din vestul Occidentului.

Deși în perioada 2017-2018 țările membre UE din vestul Europei au practicat o politică de ridicare a valorii salariale, mai ales la categoriile de personal industrial, în principal prin pârghii fiscale (vezi dezbaterile occidentale pe problematica quantitative easing și a „salaire minimum de croissance”), politica de mărire a salariului minim în România a fost dur criticată, existând chiar riscul unui infringement pe deficit bugetar. Evident, scopul este păstrarea unui nivel al costului muncii în România inferior mediei nucleului dur, decalaj ce favorizează prin delocalizare și prețuri de transfer valorificarea mai bună a capitalului pe piața românească.

Impunerea și pentru România a regulilor Tratatului Fiscal European (2012), deși nu este în zona euro (subliniez „aportul” condamnabil al fostului președinte Traian Băsescu la impunerea României TFE), a însemnat obligativitatea unui deficit structural de 3%. Este evident că un astfel de deficit în condițiile unei economii slab dezvoltate față de normele europene restrânge dramatic potențialul investițional, perpetuând decalajele față de țările occidentale, mai ales în condițiile în care cele mai multe dintre ele nici nu au respectat cei 3% ai deficitului.

Se mai pot da și alte exemple incluse în categoria dublului standard, dar nu se poate să nu fie măcar menționate încă două politici importante europene ce pot adânci în viitor și mai mult decalajele. Prima este politica introducerii unor criterii neeconomice în acordarea fondurilor europene.

Astfel, criteriul existenței statului de drept în acordarea fondurilor este un obstacol important în accesarea acestora de către țările membre mai puțin dezvoltate. A doua este noua formă de acordare a subvențiilor în agricultură care dezavantajează ab initio țările cu o structură a exploatațiilor agricole asemănătoare celei românești.

Fiind circumscrisă prin aderare într-o structură reglementată prin reguli și mecanisme de integrare, economia românească nu poate să evite efectele cadrului integrator în care se află. Sunt efecte indiscutabil benefice ce asigură creșterea și modernizarea economică, dar impun și limite în sensul raportării la păstrarea unor decalaje necesare funcționării pe ansamblu a pieței comunitare în actualele condiții geoeconomice și
geopolitice.

Într-o atare situație nu putem aștepta de la un model economic românesc, chiar impecabil conceput, mai mult decât garanția unei creșteri sustenabile cu beneficii reale pentru starea și progresul populației. Nu ne putem însă aștepta la o reducere importantă a decalajelor față de principalele țări occidentale ale UE. Riscăm chiar o adâncire a acestor decalaje inclusiv dacă progresele noastre vor fi remarcabile.

Consider că problema decalajelor reprezintă un element de strategie economică pe care nu trebuie să-l neglijăm. Persistența lor în viitorii 20-25 de ani ne poate aduce mari neajunsuri, mai ales în accentuarea procesului de depopulare a țării.

Cred că este timpul să abordăm problema modelului economic românesc și într-un plan mai extins cu o posibilă inspirație din experiența poloneză, care a reușit să diminueze influențele modelului integrator european prin introducerea unor „variabile extracomunitare”. Evident, este necesară și o reevaluare a poziției noastre la Bruxelles în sensul tranziției de la obedienta poziție pasivă față de politicile europene la o poziție activă de contribuitori la crearea și aplicarea acestor politici.

Cifre (deloc) seci

Economistul
-
0
Cifre (deloc) seci

Românii spun „danke” la cumpărături: topul companiilor cu capital german din România este alcătuit preponderent din retaileri

Economistul
-
0
Românii spun „danke” la cumpărături: topul companiilor cu capital german din România este alcătuit preponderent din retaileri

Top 10 companii cu capital german prezente în România include 4 lanțuri de retail, astfel că acest sector este cel mai bine reprezentat din punct de vedere numeric. Cu toate acestea, deși comerțul este un sector de importanță majoră pentru investițiile germane în România în 2018, acesta a fost detronat în topul general al industriilor de industria prelucrătoare, potrivit analizei „Top companii germane în România” realizate de experții de la KeysFin cu ocazia sărbătoririi Zilei Unității Germane.

Cea mai mare companie cu acționariat direct, majoritar german după cifra de afaceri din 2018 prezentă pe plan local este KAUF-
LAND ROMÂNIA SCS (2,3 miliarde de euro). Aceasta este urmată în top de BRITISH AMERICAN TOBACCO (ROMÂNIA) TRADING SRL (2 miliarde de euro, controlată în totalitate de BRITISH AMERICAN TOBACCO (HAMBURG INTERNATIONAL) GMBH) și LIDL DISCOUNT SRL (1,7 miliarde de euro). Următorii retaileri prezenți în top 10 sunt SELGROS CASH & CARRY SRL (799,4 milioane de euro) – locul 6 și REWE ROMÂNIA SRL (742,2 milioane de euro) – locul 7.

Însumat, top 10 companii controlate direct, majoritar de investitori din Germania au atins în 2018 o cifră de afaceri de peste 12 miliarde de euro. Diferența, de aproximativ 13 miliarde de euro, până la cifra totală de afaceri realizată de companiile cu pondere directă, majoritară germană, de 25 miliarde de euro, se împarte între aproximativ 4.200 companii, care provin din sectoare diferite: pe lângă comerț și industria prelucrătoare, se mai regăsesc activitățile profesionale, IT&C-ul, transportul și depozitarea, intermedierile financiare, imobiliarele, construcțiile și agricultura.

 „Germania rămâne un partener comercial strategic al României, însă topul companiilor germane ne arată și potențialul altor sectoare în relațiile economice dintre cele două țări. Industria prelucrătoare a cunoscut un avans deloc de neglijat, reușind astfel să se claseze pe prima poziție în acest top, cu cea mai mare cifră de afaceri cumulată, de peste 11,5 miliarde de lei în 2018. Acest lucru dă un semnal pozitiv investitorilor străini, care sunt din ce în ce mai atrași de posibilitatea de a obține profituri în acest sector, însă dezvoltarea acestui sector va fi puternic influențată și de aspectul legat de resursele umane: găsirea de personal calificat pe plan local va determina evoluția viitoare a industriei prelucrătoare în România. Pe de altă parte, în cazul comerțului, rezultatele sunt previzibile țînând cont de modelul de creștere bazat pe consum”, a declarat Roxana Popescu, managing director al KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.


Potrivit analizei realizate de experții de la KeysFin, Germania își menține statutul de prim partener comercial, fiind totodată și principala țintă a exporturilor României, înregistrând, în ultimii cinci ani, un avans de peste 54%, ajungând la suma totală de 15,6 miliarde de euro în 2018. De asemenea, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări a crescut în 2018 cu 52% față de 2014 și cu 10% față de 2017, ajungând la peste 32,5 miliarde de euro.
Mai mult, importurile din Germania au crescut cu 31% față de 2014, ajungând la aproximativ 17 miliarde de euro în 2018. Pe de altă parte, România a înregistrat în raport cu Germania al șaptelea deficit comercial (1,4 miliarde de euro în 2018), după cele înregistrate cu economiile din China, Polonia, Ungaria, Rusia, Turcia și Olanda.

GERMANIA, AL DOILEA INVESTITOR STRĂIN DIRECT ÎN ROMÂNIA


Potrivit metodologiei Băncii Naționale a României, investițiile străine directe în România au crescut cu 66% față de acum 10 ani, atingând un nivel record de 81,1 miliarde de euro în 2018. În acest context, investițiile cu capital german s-au menținut de asemenea pe un trend ascendent, crescând cu 37% și ajungând la un nivel maxim istoric de peste 10 miliarde de euro în aceeași perioadă.

De altfel, în ultimii 10 ani, Germania s-a numărat constant printre cei mai mari trei investitori străini, din 2016 ocupând poziția a doua, după Austria.

IMPACTUL INVESTIȚIILOR GERMANE DIRECTE ÎN ECONOMIE

Dintre cele peste 18.000 de companii care au acționariat german, există peste 4.200 de companii cu o pondere directă, majoritară (de peste 50%). Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitori din Germania* a fost de aproximativ 25,4 miliarde de euro în 2018, conform datelor publicate de acestea la Ministerul Finanțelor Publice.
Principalele sectoare în care se remarcă investițiile germane după cifra de afaceri în 2018 sunt: industria prelucrătoare (11,5 miliarde de euro; 45,4%), comerțul (11,4 miliarde de euro, 45% din total) și IT&C (555 milioane de euro; 2,2%).


În ceea ce privește profitul net al companiilor cu acționariat direct, majoritar german, acesta a fost de aproape 
1,4 miliarde de euro în 2018. În topul cele mai profitabile sectoare s-au situat industria prelucrătoare, comerțul și activitățile profesionale, care împreună au generat, în 2018, profituri nete de 1,1 miliarde de euro (85% din total).


Pe de altă parte, companiile cu capital german au adus la bugetul de stat aproape 450 de milioane de euro în 2018, sumă reprezentând valoarea impozitului pe profit, a cheltuielilor cu asigurările și protecția socială și celelalte impozite, taxe și vărsăminte asimilate.


Companiile controlate de investitorii germani au avut peste 202.000 de angajați în 2018, cei mai importanți angajatori activând în industria prelucrătoare (132.000 angajați) și comerț (38.000). Potrivit datelor KeysFin, cheltuielile totale cu personalul s-au ridicat la 2,8 milioane de euro. Așadar, costul mediu per angajat a fost de 13.700 de euro, în timp ce productivitatea medie per angajat a fost de 125.600 de euro, rezultând astfel un un raport cost/productivitate de 11% în 2018.

HARTA ROMÂNEASCĂ A INVESTIȚIILOR GERMANE

La nivelul celor mai importante județe din țară, unde există firme cu acționariat german, Capitala conduce detașat cu o cifră de afaceri de peste 
8,5 miliarde de euro, sumă care reprezintă peste 33% din total, urmată de județele Brașov (3,3 miliarde de euro; 13,2% din total) și Timiș (2 miliarde de euro, 8,2% din total).

REȚETA RETAILULUI GERMAN PRINDE LA CONSUMATORII ROMÂNI

Companiile germane din domeniul comerțului obțin rezultate remarcabile nu doar în topul companiilor cu aceeași țară de origine, ci și în topul general al retailerilor care activează în România.
Astfel, luând în considerare cifra de afaceri realizată de lanțurile de retail din România în 2018, companiile germane sunt și în acest caz pe primele poziții. Mai mult, Kaufland România ocupă și de această dată locul 1.
Formatele de magazine care prind la români sunt diferite: de la hipermarketuri la discounteri și până la magazine de proximitate, clienții locali aleg însă într-o măsură din ce în ce mai mare lanțurile cunoscute, în detrimentul magazinelor independente, care pierd teren de la an la an. n

Notă: analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au în structura acționariatului o participație germană directă, majoritară (peste 50%). Toate cifrele sunt exprimate în euro, la cursul mediu anual publicat de BNR, iar datele au fost extrase în septembrie 2019.

  • În cazul entităților financiare (spre exemplu Deutsche Leasing România IFN SA, Gothaer Asigurări Reasigurări SA, Mercedes-Benz Leasing IFN SA, Signal Iduna Asigurare Reasigurar SA, Procredit Bank SA, Wirecard România SA, etc.) în cadrul analizei s-au folosit veniturile totale din 2018 în locul cifrei de afaceri.

DESPRE KEYSFIN
KeysFin oferă informații despre firmele din România și din străinătate prin intermediul unor instrumente dedicate. Cu un portofoliu de peste 500 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

2.000.000.000 de puieți forestieri plantaţi

Florin Antonescu
-
0
2.000.000.000 de puieți forestieri plantaţi

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva socoteşte că de la înființare, în 1991, a plantat 2.000.000.000 de puieți forestieri. Contribuţia decisivă în acest fel la creșterea suprafeței fondului forestier național apare ca evidentă. Pentru ascensiune productivă pe aceeași linie, Romsilva anunţă ca prioritare achiziția de terenuri agricole destinate împăduririi, transmiterea tot pentru împădurire a terenurilor lipsite de potențial agricol administrate de Agenția Domeniilor Statului, precum și înființarea de perdele forestiere de protecție.


Achiziționarea de terenuri în numele statului pentru împăduriri este pentru Romsilva obligație conform Codului silvic, decursă din statutul de administrator al fondului forestier proprietatea publică a statului.

Pentru concretizare, Romsilva anunţă că „va acorda prioritate achiziționării de terenuri agricole destinate împăduririi, în conformitate cu articolul 2 (1) a) și b) din Hotărârea de Guvern nr. 118/2010, care reglementează cumpărarea terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietatea publică a statului.


De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva urmează să încheie un protocol de colaborare cu Agenția Domeniilor Statului pentru identificarea terenurilor cu destinație agricolă, dar lipsite de potențial agricol și transmiterea acestora în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pentru a fi împădurite”.

Specialiști ai Romsilva şi ai Administrației Domeniilor Statului estimează că „sunt eligibile, într-o primă etapă, 1.900 de hectare lipsite de potențial agricol care pot fi împădurite”, cu sublinierea că toate terenurile vor fi împădurite cu puieți forestieri produși în pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.


Tot ca dovadă că împădurirea este o realitate, Romsilva anunţă că „suprafața fondului forestier va crește și prin înființarea perdelelor forestiere de protecție”. În această toamnă, sunt planificate lucrări „pe circa 65 de hectare, care se vor adăuga celor 45 de hectare perdele forestiere înființate în ultimii ani”.


În ansamblu, conchide Romsilva, „creșterea fondului forestier proprietatea publică a statului va contribui la îmbunătățirea condițiilor de mediu, prevenirea eroziunii solului, protejarea căilor de comunicații și asigurarea de resurse comunităților locale”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a împădurit, de la înființarea sa în anul 1991 până în prezent, circa 275.000 de hectare fond forestier proprietatea publică a statului, plantând în cursul acțiunilor de împădurire aproximativ 2.000.000.000 de puieți forestieri. În același interval de timp, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a împădurit 24.087 de hectare terenuri degradate, fiind folosiți în acest scop circa 120.000.000 de puieți forestieri.

Cum să dezvoltăm mediul de afaceri?

Iancu Guda
-
0
Cum să dezvoltăm mediul de afaceri?

Așa cum am observat în articolul anterior, maximum 10% din randamentul capitalurilor firmelor active în România în ultimul deceniu este datorat unor acțiuni interne, în timp ce aproximativ 90% este alimentat prin factori externi. Randamentul capitalurilor s-a dublat în România ultimului deceniu, dar acesta nu este uniform distribuit în rândul mediului de afaceri (jumătate înregistrează un randament negativ, iar profiturile superioare se observă cu preponderență la marile companii) și nu bonifică suficient riscul de țară și al mediului de afaceri privat! Astfel, randamentul capitalurilor a crescut în ultimul deceniu, dar nu pentru toți și nu suficient de mult având în vedere riscurile și impredictibilitatea din România! În acest articol vorbesc despre implicațiile puternic negative pe care randamentul insuficient al capitalurilor îl are asupra limitării dezvoltării firmelor active în România.


Așa cum orice organism are nevoie de apă pentru viață, așa orice companie are nevoie de capitaluri pentru a se dezvolta. Iar capitalurile vin din două surse – împrumuturi + capitaluri proprii. În articolul intitulat Creditarea companiilor – Încotro? publicat pe 20 mai 2018 pe blogul meu, am explicat cauzele intermedierii financiare scăzute din România (mai exact, de ce firmele au o bancabiliate redusă, ceea ce îngreunează accesul la împrumuturile de la instituțiile de credit).

De asemenea, în articolul intitulat Creditul comercial – aici sunt banii dumneavoastră!, publicat pe 11 noiembrie 2018 pe blogul meu, explic apetitul ridicat al companiilor pentru creditul furnizor (și care sunt efectele puternic negative ale acestui comportament). În aceste două articole explic îndatorarea excesivă a companiilor active în România pe lanțul comercial al creditului furnizor, prin extinderea termenelor de plată către partenerii de afaceri.

În contrapartidă, capitalurile proprii rămân mici și insuficiente pentru creșterea imunității și a competitivității companiilor active în România. Acest fenomen este analizat pe larg în articolele publicate pe blogul meu în 7 octombrie 2018 (Decapitalizarea companiilor românești), 14 octombrie 2018 (Supraîndatorarea companiilor) și 21 octombrie 2018 (Pierderea independenței financiare).

Am argumentat că aceste fenomene reprezintă principalele cauze care ne fac să fim mult mai vulnerabili în față următoarei recesiuni, așa cum reiese în articolul publicat pe 17 februarie 2019 (România SRL – 10 semnale de alarmă care arată că suntem mai vulnerabili). Am enumerat aceste articole pentru că aici regăsești pe larg toate argumentele care explică consecințele puternic negative ale capitalizării modeste a firmelor, cauzate în cele din urmă de randamentul insuficient pentru acționari. O să insist aici asupra celor două variabile esențiale care determină rata de creștere sustenabilă a unei companii pe termen lung – randamentul capitalurilor și procentul de reinvestire a profiturilor în companie! Tehnic, această idee este explicată în următoarea ecuație:
SGR = ROE × (1 – DPR)
SGR (engl. Sustainable Growth Rate) = rata sustenabilă de creștere a unei companii pe termen lung; ROE (engl. Return On Equity) = randamentul capitalurilor proprii, obținut prin împărțirea profitului net la nivelul contabil al capitalurilor proprii; DPR (engl. Dividend Payout Ratio) = rata de distribuire a dividendului, obținut prin împărțirea dividendului la nivelul profitului net contabil.


Această ecuație simplă arată un adevăr economic cert – un randament insuficient al capitalurilor (ROE scăzut) cuplat cu un nivel ridicat al distribuirii dividendelor (DPR ridicat) determină un nivel foarte mic al ratei sustenabile de creștere a companiilor. Efectele asupra dezvoltării întregii națiuni sunt puternic negative, deoarece NUMAI un mediu de afaceri performant și competitiv poate sta la temelia unei țări dezvoltate. Firmele plătesc impozit pe profit, venit, contribuții sociale sau TVA, venituri fiscale din care se susțin toate serviciile și cheltuielile publice. Firmele plătesc salarii, din care se alimentează consumul și care antrenează mai departe producția domestică.

Firmele distribuie dividende și remunerează munca prin salarii, care susțin economisirea ce finanțează investițiile din economie. Firmele fac exporturi și duc mai departe branduri românești în toată lumea, aducând valută în țară și întărind moneda națională. Firmele investesc în cercetare & dezvoltare (R&D), prin care se generează progresul tehnologic și se schimbă viețile noastre, ale tuturor. Și atunci când firmele nu generează un randament suficient pentru acționarii acestora, aceștia din urmă își pierd interesul dezvoltării afacerii și își prioritizează propriul interes al lor și al familiei acestora. Atunci majoritatea devin egoiști și o națiune rămâne mică!


Pe de o parte, în ultimele două articole am demonstrat că randamentul capitalurilor este insuficient având în vedere riscurile multiple din România. Pe partea cealaltă, rata de reinvestire în companie a profiturilor a scăzut dramatic în România ultimilor doi ani. Analizând structura de capital a tuturor companiilor active în România pentru perioada 2008-2018 (vezi tabelul 1), observăm că orientarea companiilor către distribuirea de dividende a predominat în dauna capitalizării acestora prin majorarea capitalului social. Aceasta a determinat o distribuire netă de dividende în fiecare an, ceea ce determină scăderea gradului de capitalizare cuplat cu, evident, creșterea gradului de îndatorare (orientat către creditul furnizor). Fenomenul distribuirii accelerate a dividendelor a culminat cu vârful înregistrat în anii 2016 și 2017 (imediat după intrarea in vigoare a cotei reduse pentru impozitarea dividendului de la 16% la 5%). Chiar dacă dividendele distribuite aferente anului 2018 au scăzut la 28,5 mld. RON, semnificativ sub nivelul înregistrat in 2016 și 2017, acestea rămân totuși la maximul ultimului deceniu exceptând acești doi ani.

CONCLUZIE

Analizând cifrele anterioare, observăm că dividendele distribuite în anul 2016 reprezintă egalul dividendelor cumulate în perioada 2008-2015 și peste 30% comparativ cu profitul net consolidat în anul 2016, în timp ce anul 2017 înregistrează o dublare a dividendelor comparativ cu anul anterior și de două ori peste profitul cumulat în același an.
Chiar dacă dividendele distribuite aferente anului 2018 au scăzut la
28,5 mld. lei, semnificativ sub nivelul înregistrat în 2016 și 2017, acestea rămân totuși la maximul ultimului deceniu exceptând acești doi ani. Practic, aceasta determină o decapitalizare masivă a companiilor active în România, gradul de acoperire a activelor prin capitalurile proprii scăzând de la 35% (anul 2008) la doar 28% (2018), respectiv cel mai scăzut din Europa. Rata de distribuire a dividendelor raportată la profitul obținut în ultimii trei ani (perioada 2016–2018) este de 113% (la fiecare 1 leu profit se distribuie dividende de 1,3 lei), ceea ce nu poate însemna decât două lucruri:

  1. O mare parte din profitul reportat și nedistribuit este acum orientat către dividende, făcând firmele mult mai dependente de accesul la finanțarea externă și fluctuația costului de capital;
  2. Dinamica dividendelor declarate din ultimii doi ani reflectă evaziunea fiscală imensă din trecut, în sensul că aceste dividende au fost plătite în trecut (avansuri nejustificate), dar acum sunt reglate în trezorerie prin declararea fiscală, aspect favorizat de nivelul foarte scăzut al impozitului pe dividend.

CONCLUZIA ȘI MAI PE SCURT

Companiile active în România reinvestesc puțin capital, obținând ulterior un randament modest al acestora. De aceea, firmele românești nu sunt competitive și majoritatea acestora rămân mici și nu se dezvoltă! Vârsta medie a firmelor active în România este de doar 10 ani, un mic copil pe lângă ce se întâmplă în țările dezvoltate din Europa!
Ce fac acționarii români? Distribuie dividende în perioada de expansiune, vulnerabilizând astfel companiile în perioada de recesiune, în special din cauza decapitalizării și supraîndatorării companiilor!


Surpriză? Deloc! Statul face exact același lucru, prin înregistrarea deficitelor fiscale (și comerciale) în timpul expansiunii, pentru ca perioada de recesiune să necesite ajustări de cheltuieli prin austeritate!
Ce ar trebui făcut? Exact invers! În cazul statului, înregistrarea de excedente fiscale în timpul expansiunii, pentru acumularea de rezerve în vederea sprijinirii mediului de afaceri (prin stimulente și investiții publice) în recesiune. În cazul companiilor, capitalizarea pe timpul expansiunii prin reinvestirea în companie a profiturilor în creștere, astfel încât să acumuleze rezerve pentru a beneficia de oportunitățile oferite de recesiune (active ieftine, reducerea concurenței, consolidarea poziției în piață etc.).

Cum poate statul să inducă companiilor acest comportament sustenabil? Simplu – prin impozitarea suplimentară a dividendelor distribuite, subvenții pentru reinvestirea acestuia în dezvoltarea afacerii și diminuarea impozitării muncii (care este la cel mai ridicat nivel din Europa).


Pentru că în ultimele articole am vorbit despre evoluția investițiilor și finanțarea insuficientă a acestora prin capitalurile proprii, în articolele următoare o să analizez sursele finanțării companiilor de la partenerii externi! De unde iau bani firmele active în România și ce implicații are asta? Pe curând!

 

Guvernul României, printre inițiatorii unui Hub Global pentru dezvoltare durabilă

Economistul
-
0
Guvernul României, printre inițiatorii unui Hub Global pentru dezvoltare durabilă

László Borbély: „Avem nevoie de acțiune urgentă din partea liderilor lumii, dar și din partea cetățenilor”

În contextul celei de-a 74-a Adunări Generale a ONU, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a organizat, la New York, un eveniment de înalt nivel prin care a fost lansat Global Hub on the Governance for the SDGs. Guvernul României prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă se află printre inițiatorii acestui demers, alături de Guvernul Columbiei. La eveniment a avut o intervenție, în numele Guvernului României, ministrul finanțelor publice.


„Începând din 2020, bugetele anuale naționale vor ține cont de implementarea celor 17 obiective pentru dezvoltare durabilă. Doresc să punctez că Guvernul României, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, alături de parteneri din toate segmentele sociale, a pornit o mișcare la nivelul societății și a reușit să constituie o rețea de mii de oameni dedicați dezvoltării durabile. Depunem eforturi să aducem bunăstare pentru fiecare român și să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Vom fi prezenți în cadrul activităților desfășurate de hubul global pe care l-am lansat. Suntem dispuși să împărtășim din experiența noastră, dar și să adaptăm la specificul național poveștile de succes din alte state”, a transmis Eugen Teodorovici.


Hubul lansat este o inițiativă care are rolul de a facilita cooperarea interguvernamentală și schimbul de bune practici pentru implementarea celor 17 obiective pentru dezvoltare durabilă ale Agendei 2030. Prin expertiza OCDE și PNUD, dar și din experiența guvernelor, se va crea un instrument care are rolul să ofere cele mai bune soluții în ceea ce privește politicile publice din domeniul dezvoltării durabile. Hubul include o platformă online de cunoaștere („knowledge platform”) care să ofere acces la exemple de succes pentru implementarea Agendei 2030. Mai mult, oferă o modalitate de asistență pentru asigurarea coerenței politicilor publice, monitorizării și evaluării sau bugetării bazate pe rezultate.
„România continuă să acționeze în postura de lider regional în promovarea Agendei 2030. În activitatea intensă din ultimii ani am căpătat o importantă experiență și am reușit să stabilim o serie de parteneriate care facilitează cooperarea internațională în domeniul dezvoltării durabile. Suntem deja la al doilea eveniment de înalt nivel pe care îl organizăm împreună cu OCDE. De asemenea, avem și alte proiecte în desfășurare care vor facilita punerea în practică a strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă, dar și afirmarea României pe plan internațional în ceea ce privește implementarea Agendei 2030”, a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.


La eveniment au luat cuvântul personalități precum secretarul general al OCDE, Angel Gurría, administratorul PUND, Achim Steiner; președintele Columbiei, Iván Duque Márquez, cât și alți șefi de stat și de guvern, dar și coordonatori ai implementării Agendei 2030.
Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a participat la primul summit pentru accelerarea implementării Agendei 2030, care a avut loc la patru ani de la adoptarea acesteia. De asemenea, consilierul de stat a participat la evenimentul Leaders for Nature and People, organizat de WWF, care a reunit șefi de stat și de guvern precum: prințul Albert al II-lea de Monaco; Alexander Van Der Bellen, președintele Austriei; prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans; Boris Johnson, premierul Marii Britanii; premierul Norvegiei, Erna Solberg; cât și alți șefi de stat și de guvern.


Organizatorii își doresc ca în septembrie 2020, la a 75-a Adunare Generală a ONU, să fie semnat documentul „Emergency Declaration for Nature and People”, care să dea un semnal puternic privind viitorul planetei. Liderii prezenți la eveniment și-au asumat semnarea unui astfel de document. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va acționa pe plan intern astfel încât și Guvernul României să se alăture acestui demers important.
„Schimbările climatice și pierderea biodiversității au fost principalele teme de dezbatere. Fără îndoială, omenirea traversează o mare provocare cauzată de degradarea mediului înconjurător. Avem nevoie de acțiune urgentă din partea liderilor lumii, dar și din partea cetățenilor. România, prin patrimoniul natural important pe care îl deține, poate juca un rol extrem de important la nivel global în coagularea acestei direcții”, a completat consilierul de stat.


László Borbély a participat și la o întâlnire cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, în cadrul căreia discuțiile privind dezvoltarea durabilă au constituit o componentă importantă.

1...1.5801.5811.582...1.896Pagina 1.581 din 1.896