„Obiectivul major al ANAF –îmbunătățirea relației cu contribuabilii”

Economistul
-
0
„Obiectivul major al ANAF –îmbunătățirea relației cu contribuabilii”

Prezentare ANAF:

Agenția Națională de Administrare Fiscală gestionează activitatea de colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor sume datorate prin lege în competența sa, pentru a asigura resursele necesare finanţării cheltuielilor publice; aplică politicile și reglementările în exercitarea atribuțiilor de autoritate vamală și întreprinde controale operative privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect evaziunea fiscală și frauda fiscală și vamală.

Viziunea noastră este să devenim o administraţie fiscală și vamală modernă, eficientă și inovatoare care să ofere servicii de înaltă calitate, prin implementarea unor procese simple și transparente, care să uşureze conformarea voluntară.Succesul oricărui proces de dezvoltare instituţională este direct corelat şi în strânsă interdependenţă cu calitatea resurselor umane implicate în acest proces. Astfel, măsurile care vizează domeniile de activitate ale instituţiei şi performanţa acestora per ansamblu, depind de performanţa resurselor umane implicate, acestea reprezentând elementul motrice principal şi baza oricărui demers de dezvoltare instituţională. Mai mult decât atât, pe termen lung, se creează o cultură puternică, se îmbunătăţeşte performanţa şi angajamentul personalului, ambele fiind premise pentru eficacitatea organizaţională durabilă.

În anul 2017, la nivelul ANAF s-au derulat un număr total de 305 cursuri (din care un număr de 97 cursuri la nivel central), la care a participat un număr total de 8.986 persoane (din care un număr de 2.366 participanți de la nivel central). Temele atinse au vizat domenii de activitate diverse, cum ar fi: fiscalitate, drept și legislație comunitară, domeniul vamal, inspecție fiscală, metodologia acordării asistenței contribuabililor, antifraudă fiscală etc.

În perioada următoare vor fi întreprinse acțiuni privind crearea unui sistem eficient de planificare a forţei de muncă necesare asigurării alocării optimului de angajaţi. Schimbul internațional de informaţii în domeniul impozitelor directe. Pe parcursul anului 2017 a fost gestionat schimbul internațional de informaţii în domeniul impozitelor directe, desfăşurat în baza Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, precum şi în baza convenţiilor de evitare a dublei impuneri la care România este parte. În acest context, în 2017, au fost primite un număr de 366 solicitări de informații din partea administrațiilor fiscale străine și au fost transmise în afara țării 108 solicitări de informații în domeniul impozitării directe. A fost efectuată transmiterea datelor ce fac obiectul schimbului automat de informații între statele membre, pe domenii de interes fiscal: deținere și venituri din proprietăți imobiliare, salarii, indemnizații și venituri ale directorilor (altele decât salariile), pensii și respectiv venituri asociate produselor de asigurare de viață.

Lilian Onescu se prezintă:

În calitate de secretar general al ANAF: – asigur stabilitatea funcționării instituției, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între structurile organizatorice; – colaborez cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului și transmit spre avizare ministerelor proiectele de acte normative elaborate de ANAF; – particip la conferințe, simpozioane, negocieri și întâlniri de lucru cu alte administrații fiscale sau organizații internaționale în domeniu; – caut soluții pentru îmbunătățirea relației cu contribuabilii etc.

Lilian Onescu

Schimbul internațional de informaţii în domeniul impozitelor indirecte.

Activitatea de schimb internațional de informații pe linie de TVA s-a concretizat, pe parcursul anului 2017, în soluționarea unui număr de 1.213 solicitări de informații primite din partea celorlalte state membre UE și în transmiterea unui număr de 1.990 solicitări de informații către celelalte state. Totodată, pe linia coordonării activităților Eurofisc în ANAF, a fost organizată în anul 2017 întâlnirea anuală a grupului de lucru 3 – Frauda intracomunitară la TVA cu utilizarea procedurilor vamale. În colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerul Apărării Naționale, Banca Națională a României, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Camera de Comerț și Industrie a României și Serviciul Român de Informații, reprezentanții ANAF au contribuit la organizarea programului național de prevenție „PROTECTOR – Afaceri în siguranță”, scopul acestuia fiind conștientizarea riscurilor ce decurg din nerespectarea sancțiunilor internaționale impuse anumitor state, pe considerentul derulării unor programe de dezvoltare a armelor de distrugere în masă, precum și a riscurilor generate de nerespectarea regimului național de control al exporturilor pentru anumite categorii de bunuri și servicii.

Îmbunătățirea relației cu contribuabilii

Până în prezent, conducerea ANAF a implementat un set de măsuri fiscale și administrative menite să transforme instituția într-o administrație fiscală și vamală modernă, eficientă și inovatoare. Totodată, prin strategia pe termen mediu 2017-2020 ANAF şi-a fixat cinci obiective majore care răspund nevoilor de dezvoltare şi modernizare, unul dintre aceste obiective fiind concentrat pe îmbunătățirea relației cu contribuabilii. Ca urmare, în perioada următoare vom acorda o atenție deosebită: l creşterii calităţii serviciilor destinate contribuabililor, prin: -implementarea unui nou concept de servicii pentru contribuabili; -dezvoltarea etapizată a call-center-ului; -elaborarea unei noi proceduri pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA, cu opțiune de rambursare (DNOR), care să asigure reducerea semnificativă a DNOR-urilor ce se soluționează cu control anticipat.

l creşterii transparenţei instituţiei şi a rolului de prevenţie, prin: -publicarea pe site a circularelor de aplicare a legislaţiei procedural-fiscale; -publicarea de comunicate privind noutăţile legislative din domeniul fiscal şi oferirii de servicii transparente și de înaltă calitate, în vederea îmbunătățirii relației cu contribuabilii. l reducerii costurilor de conformare ale contribuabililor, prin: -dezvoltarea funcţionalităţilor Spaţiului Privat Virtual şi mediatizarea serviciului; -elaborarea unui plan de acţiune în vederea migrării contribuabililor către mediul electronic; -dezvoltarea serviciului PatrimVen, în vederea punerii la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală a serviciilor pentru realizarea accesului la datele disponibile cu privire la patrimoniul şi veniturile cetaţenilor. Până în prezent au fost aprobate 1.313 Protocoale de aderare la serviciile sistemului informatic PatrimVen depuse de către unităţi administrativ teritoriale, awutorităţi/agenţii centrale, autorităţi din cadrul sistemului judiciar și au fost finalizate şi încheiate un număr de 40 de protocoale cu instituții financiare nebancare.

În ceea ce priveşte solicitările de informaţii primite din partea DNA, DGA, MAI, DGIPI, DIICOT, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Guvernul României-Corpul de Control al Primului Ministru, Birouri Executori Judecătorești, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc etc., în anul 2017, au fost soluționate cereri cu privire la 177.477 de persoane fizice și/sau juridice. De asemenea, în vederea asigurării îndrumării şi asistenţei în domeniul fiscal, au fost organizate 51 sesiuni de îndrumare și asistență de care au beneficiat 1.484.483 de persoane. În anul 2017, organele fiscale au programat 1.281 de întâlniri şi au realizat 1.488 de întâlniri la care au luat parte 32.238 contribuabili. De la 1 ianuarie 2017 produsul informatic „Formular asistenţă” a fost transformat în aplicația „Formular de contact”. Prin intermediul acestei aplicaţii contribuabilii pot depune: petiţii cereri, reclamaţii, sesizări, informaţii de interes public, asistenţă în domeniul fiscal, asistenţă tehnică – servicii informatice, cereri de audienţe. Prin „Formularul de contact” s-a asigurat crearea unui singur canal de comunicare prin e-mail prin intermediul căruia se realizează monitorizarea și extragerea de situații statistice de la nivel central și, implicit, administrarea eficientă a solicitărilor.

Susținerea sesiunilor de îndrumare şi asistenţă a contribuabililor pe Facebook are loc în fiecare zi de miercuri, în baza unor teme prestabilite. În cadrul sesiunilor mai sus menţionate au fost formulate 1.178 de răspunsuri la întrebările adresate de contribuabili. În anul 2017 au fost gestionate un număr total de 16.345 petiţii adresate ANAF de către cetățeni, precum și prin primirea în audiență a persoanelor fizice și juridice (dintre acestea, un număr de 8.561 petiţii au fost adresate compartimentelor de comunicare ale direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice). În baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în anul 2017, ANAF a răspuns unui număr total de 3.259 de solicitări de informaţii de interes public (din care un număr de 2.941 de solicitări au fost adresate compartimentelor de relaţii publice din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice).

România rămâne într-o fază inferioară a dezvoltării industriale

Economistul
-
0
România rămâne într-o fază inferioară a dezvoltării industriale

Interviu cu Mircea Coșea – profesor de economie, membru al ASPES

Din punctul dumneavoastră de vedere ce este de notat la final de trimestru, urmărind evoluția economică a României? Cred că ar trebui să spunem de la început că există anumite lucruri pe care trebuie să le apreciem, cel puțin ca intenție. Intenția de a mări nivelul salariilor în România este una care trebuia să fie pusă în practică pentru că România rămăsese foarte mult în urmă și risca să o transforme într-o platformă de competiție doar pe costul forței de muncă. Modul cum s-a pus în practică acest lucru este greu de înțeles. Încă nu am reușit să înțeleg toată această mișcare care se numește revoluție fiscală și care până la urmă din punctul meu de vedere este un eșec și instituțional și economic. Economia se reașază în orice condiție, deci nu trebuie să ne uităm la anumite cifre care variază așa, între bine și rău, ci trebuie să ne uităm la perspectiva pe care economia României o are. Perspectiva din punctul meu de vedere este cea pe care am spus-o încă de la sfârșitul anului trecut, și anume ritmul de creștere va fi mai mic decât anul trecut, factorii de creștere economică rămân prioritari pentru cei care au fost la guvernare, pentru că guvernele nu au avut și nu au nici un fel de legătură cu schimbarea raportului de potență dintre factorii de creștere, consumul va rămâne un factor important, exportul va crește, dar nu în măsura în care să devină un factor prioritar. Nu există nici un fel de intenție de a trece la reforme structurale importante, iar efortul principal pe care deocamdată văd că anumiți membri ai guvernului îl fac este acela de a atenua daunele destul de importante pe care revoluția fiscală le-a făcut. Daune pe care, repet, economia le va estompa. Este un lucru absolut verificabil în tot ceea ce înseamnă istorie economică. Cu timpul, economia absoarbe exact ca un organism factorii negativi și începe să îi transforme în normalitate. Problema este cu ce cost. Iar costul este deocamdată după părerea mea nejustificat de mare. Vorbeați de absența reformelor structurale. Comisia Europeană spune că lipsa acestor reforme structurale și lipsa consolidării fiscal-bugetare s-ar putea să ne conducă spre o aterizare forțată. Cât de mult credeți că se susține acest risc? Aterizarea forțată este posibilă oricând. Și deocamdată suntem în situația în care ea poate să aibă loc după o lună pe alta. Dar nu va avea loc. Pentru că în acest an se vor face eforturi foarte mari pentru susținerea bugetului la un nivel rezonabil; rezonabil zic, atât folosind creditarea internă și externă, cât și prin forțând foarte mult nota colectării la buget prin metode pe care eu nu le consider ca fiind decât niște cârpeli, dar care în momentul de față pot crește puțin procentul de colectare. Așa încât nu mă aștept la o aterizare forțată acum. Mă aștept la cu totul altceva. Sau, mă rog, tot o aterizare, dar o aterizare ca va fi terminată, ca să repet limbajul aviatic, printr-o rămânere la sol a economiei românești, adică printr-o stagnare. Stagnarea va avea loc în mod inevitabil datorită faptului că de vreo 2-3 ani de zile România trebuia să înceapă un proces de reformă – pe care eu îl numesc de adaptare la schimbările care au loc în economia mondială –, dar pe care nu l-a început și nici nu îl începe. Din păcate, viziunea celor care conduc economia astăzi la nivel guvernamental este strict instituțională și administrativă legată de niște obiective care au până la urmă o imagine aritmetică. Niște cifre la care trebuie să se ajungă. Trebuia făcut altceva. Vedeți, România este într-o situație dificilă. România, oricât ar face efort să se pună pe picioare, ca să zic așa, ca să decoleze – ca să ne întoarcem iar la aviație –, nu va putea să depășească stadiul pe care unii îl numesc o anumită înghețare a venitului mediu. România are o structură industrială care nu creează valoare adăugată la nivelul actualelor cerințe ale schimbărilor din economia mondială. Se trece la o nouă etapă, s-a și trecut la o anumită etapă. Se reconstruiește o diviziune internațională a muncii la care participă foarte multe țările emergente din Asia de Sud-Est, schimbându-și locul, ele devin din țări medii țări care încep să aibă propriul efort de cercetare și dezvoltare și se caută locul unde să rămână o anumită situație favorabilă pentru manufacturare. România este în această poziție. Noi chiar dacă vom avea investiții, chiar dacă vom avea investiții industriale importante venite din cele mai importante centre de investiții ale lumii, Statele Unite, Japonia ș.a.m.d., ele vor fi într-o etapă inferioară a revoluției industriale. Deci noi vom fi categorisiți și vom fi cimentați într-o structură care va crea o valoare medie sub cea europeană. Asta ce înseamnă? Că vom fi tot timpul o țară care va avea dificultăți de a trece peste anumite limite. Această limită – pe care noi am dezvoltat-o foarte rapid în ultimii 10 ani, am ajuns la peste jumătate din PIB-ul european într-o perioadă relativ scurtă –se va bloca. O țară cu dificultate de a-și depăși limitele. De a-și depăși propria lipsă de viziune. Pentru că este o țară care are posibilitatea depășirii acestei limite prin resursele pe care le are, dar pe care le pierde într-o manieră evidentă. Dacă ne gândim numai la faptul că nu putem exploata resurse vitale astăzi în lume, cum sunt pământurile grele, cum sunt gazul, petrolul, pădurile, resursa umană, toate le pierdem în favoarea altor economii. Ori prin transfer, prin balanța comercială, adică importăm mai mult decât exportăm, fie prin acte greu de înțeles, cum sunt cele legate de acordurile pe care le-am făcut cu Ungaria în legătură cu transferul de gaze din Marea Neagră. Mircea Cosea 2
Continue

Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA România, martie 2018

Economistul
-
0
Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA România, martie 2018
Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut marginal în luna martie În luna martie 2018, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut cu 0,9 puncte, până la valoarea de 47,6 puncte. Această evoluție s-a datorat componentei de anticipații a Indicatorului. Astfel, Indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 2,9 puncte, până la valoarea de 64,2 puncte, în timp ce Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 2,8 puncte până la valoarea de 39,4 puncte. În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7000, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7369. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (martie 2019/martie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,17% (valoarea mediană înregistrată este 4.00%). Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă (față de valorile actuale) la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 98% și respectiv 90% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel rata medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,02%, iar randamentul obligațiunilor suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 4,51%. Ca urmare, pentru scadențele pe termen scurt sunt anticipate dobânzi real negative. Începând cu luna februarie 2018, în cadrul sondajului au fost adăugate două noi întrebări și anume: – Cum consideră participanții la sondaj prețul acțiunilor listate pe Bursa de Valori București (sub-evaluate, corect și supra-evaluate). În exercițiul din luna martie, 43% dintre participanții la sondaj consideră acțiunile corect evaluate. – Cum consideră participanții la sondaj prețul activelor imobiliare din orașele din România. În exercițiul din luna februarie, aproximativ 55% dintre participanți consideră activele imobiliare ca fiind supraevaluate. Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include și întrebări referitoare la evaluarea condițiilor curente macroeconomice. Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arata percepția grupului de analiști membri ai CFA România privind evoluția piețelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor și riscurilor, cât și un indicator fundamental de prognoză privind evoluțiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor și inflației.
Continue

Digitalizarea serviciilor financiare

Economistul
-
0
Digitalizarea serviciilor financiare

bogdan-constantinescu PrintecInterviu cu Bogdan Constantinescu – director general Printec România

  Pornim de la o ușoară imagine de ansamblu, apropo de industria plăților și de procesul de digitizare. Cum stă România? Avem avantajul că plecăm fără un bagaj foarte încărcat din trecut și putem să acceptăm și să adoptăm metode noi și moderne de plată. Populația României are un apetit destul de crescut în a folosi tehnologia și asta ne ajută foarte mult. Pe de altă parte, sigur că lucrurile sunt balansate de o prezență hai să spunem incipientă a infrastructurii care să permită lucrurile acestea. Și, în același timp, dacă vorbim despre plățile digitale trebuie să remarcăm de la bun început că există o discrepanță enormă între oraș și provincie, localitățile mici, iar mergând spre sate dispare aproape în totalitate conceptul. Știm foarte bine poziția de vârf pe care regăsim România în viteza de transfer de date. În același timp, suntem într-un decalaj uriaș între ce am putea face cu această viteză de transfer de date și ce face de fapt nivelul de penetrare a tehnologiilor către fiecare individ din populație. Digitizarea plăților bănuiesc că se regăsește în acest efort de penetrare cât mai profundă în România. Care sunt factorii care pot influența favorabil ritmul de penetrare? Sunt două dimensiuni. În primul rând, cea a utilizatorului, în care mă uit la disponibilitate, la ușurință și la viteza cu care reușesc să-mi rezolv anumite probleme pe care le închid așa. Și de aici este presiunea venită dinspre client, dinspre utilizator. Sigur, există și viteza de adaptare a furnizorilor de astfel de servicii, în ce măsură, dacă vrei modelul de business, capacitatea de a investi la un moment dat și viteza cu care îmbrățișează niște direcții le permit să implementeze soluțiile respective. Dacă vorbim de zona financiar-bancară, în mod clar disponibilitatea și ușurința în folosire sunt elementele care împing spre așa ceva revin dinspre utilizator. Dinspre bancă motivatorul principal este acela de a eficientiza activitatea. De ce? Pentru că o mare măsură din tranzacțiile care se desfășurau în trecut la ghișeu se mută spre zona de așa-zis self-service, în care cu un automat folosind tehnologia pot să-mi fac o serie de servicii care pentru bancă nu aduc neapărat o valoare adăugată foarte mare, dar pentru mine, client, sunt foarte necesare și importante. O bună parte dintre români fug în ziua de salariu cu cardul la ATM ca să scoată cash și să purceadă la plata diverselor obligații comerciale sau fiscale pe care le au. Cum sărim din paradigma asta într-una a României modernizate? Deși se vorbește de societăți de tip cash-less, adevărul e că și în Europa și în România masa monetară în circulație crește. Deci, în continuare, „cash is king!”. E o zonă legată de cultură, așa ne-am obișnuit, așa am trăit, așa am crescut, ne simțim mult mai confortabil având bani în buzunar decât pe un card. Dar lucrurile astea se rezolvă, pentru că iarăși trebuie să fac comparația între orașele mari și restul țării. În orașele mari cred că proporția a început să încline din ce în ce mai mult spre zona de plată cu cardul. S-a dovedit ușor de făcut, disponibilitate, prezență, peste tot poți să plătești de la o tranzacție de 2 lei la o tranzacție mare cu cardul, este la îndemână, nu te expui, nu pierzi banii, nu ți-i fură nimeni, nu te încurci, n-ai nici un fel de problemă. Crește încrederea, este la îndemână, mergi pe linia asta. Pentru că, într-adevăr, este eficient. Problema în restul țării cred că e legată de prezența dispozitivelor de plată, prezența POS-ului. Îmi închipui, iau acum un sat ca exemplu, se dă pensia, se dă venitul de orice natură este el… …Nici primăria nu are POS pentru taxe și impozite, nici cârciuma satului, nici biserica… Mai rău! Cârciuma încă are caiet, pe care se trec tranzacțiile și le plătești din când în când. Deci este o diferență mare. Nu există POS. Băncile într-adevăr sunt într-o situație extrem de dificilă pentru că ele evident că își doresc să fie acolo, sunt atâția clienți potențiali pe care îi pot deservi. Costul pe care îl ai pentru a deservi acești clienți este destul de mare și atunci se uită la soluții eficiente. Te uiți la echipamente foarte ieftine. Noi lucrăm cu băncile și înțelegem și această realitate, sunt comercianți la care veniturile unei bănci pe lună scad probabil sub 2 euro pe POS-ul pe care se fac tranzacții. Cum să plătești totul din acel FI. E dificil, deci e un model de business care trebuie bine calibrat și care să facă sens și pentru zonele în care într-adevăr volumul de tranzacții încă nu-ți permite. Sau soluții de mobilitate, sau autoritățile locale să se implice în a facilita până la urmă.
Continue

O variantă câștigătoare pentru România și sistemul bancar românesc: Modelul de business al băncilor să se adreseze și interesului public al țării gazdă

Nicolae Dănilă
-
0
O variantă câștigătoare pentru România și sistemul bancar românesc: Modelul de business al băncilor să se adreseze și interesului public al țării gazdă
Analizele economice fac tot mai mult referire la una din lecțiile crizei financiare: ciclul de creștere pre-criză bazat pe credit și un management „selectiv” al riscurilor, creșterea prețului activelor și o productivitate stagnantă nu poate fi replicat și nici sustenabil. Modelul aplicat aproape generalizat a creat mutații economice și financiare fără precedent, finalizate, printre altele, prin dezechilibre, inegalități și o tânără generație lipsită de perspectiva locului de muncă și de transparență în procesul de dezvoltare a carierei profesionale. Consider că se impune tot mai mult ca politicile cu privire la securitatea socială și creșterea nivelului de trai să fie efectiv puse în practică și în felul acesta să se creeze condițiile pentru o mai mare stabilitate socială, politică și financiară necesară pentru o dezvoltare durabilă și sustenabilă la nivel național și european. Numesc această stare a economiei un model de creștere sustenabilă care combină stabilitatea socială cu dinamismul economic. Tracțiunea reală către asemenea dezvoltare poate fi dată prin realizarea unui echilibru dinamic în cadrul unui ciclu virtuos între consum, investiții și comerț. Comunitatea bancară europeană a intrat într-o perioadă de aversiune la risc prin reducerea expunerilor, atât a celor în stoc, cât și a unora noi. Restructurarea activității bancare, prin aplicarea unui model de business caracterizat de cele mai multe ori de un accent pe activitățile non-credit și de reducerea costurilor (concedierea unor salariați, în special cu experiență, dar și cu salarii mari, cât și închiderea unui număr mare de unități teritoriale), a compensat parțial cerințele noilor reglementări cu privire la capital și lichiditate. Cerințele de profitabilitate ale acționarilor au fost într-o măsură mai mică realizate. Toate aceste mutații s-au produs concomitent cu o contrapartidă riscantă, reflectată în scăderea calității serviciilor și a modului de satisfacere a cerințelor clienților și a protecției acestora. În diverse ocazii (analize, apariții publice) băncile scot în evidență factorii care le îngreunează activitatea: stagnarea piețelor pe care își desfășoară activitatea, impactul creditelor neperformante, provocările structurale generate de dobânzi și dezvoltarea demografică, volatilitatea crescută și diminuarea predictibilității și, mai recent, fintech și revoluția tehnologică. Toate aceste tendințe și dezvoltări duc la accentuarea așteptărilor de creștere a riscurilor și, în consecință, necesitatea unor noi acțiuni periodice de analiză a calității activelor (AQR) și a unor noi teste de stres care vor genera în continuare cerințe de majorare a capitalurilor în cazul unui număr mare de bănci. Într-un asemenea climat provocator, dar, după părerea mea, generator de importante oportunități, se impune, ca o necesitate obiectivă și imperativă, reluarea procesului de creditare, de finanțare a investițiilor productive și de creare a unor noi locuri de muncă. Lumea se mișcă rapid și România nu își mai poate permite luxul de a pierde timp. Reamintesc regula că finanțarea economiei reale reprezintă funcția de bază a oricărui model de business bancar. Băncile centrale, supraveghetorii și reglementatorii au inițiat unele măsuri și au depus eforturi pentru restimularea apetitului la risc al băncilor și reluarea activității normale a acestora. În același timp, au impus și impun noi reglementări. Băncile supravegheate reclamă faptul că noile reglementări le-au complicat existența, făcând acțiunile de aplicare a cerințelor tot mai dificile și mai costisitoare. Totuși, grupurile bancare mari din Zona Euro cu prezență în România au avut și au un avantaj competitiv față de băncile mici și mijlocii. De aceea, readuc în discuție necesitatea aplicării cu mai mult curaj a principiului proporționalității în legătură cu aplicarea reglementărilor europene și naționale, în special cele referitoare la capital și lichiditate, în funcție de modelul de business și a modelului de risc dezvoltat de fiecare bancă locală. S-ar elimina astfel modelul monoculturii „one size fits all”, model care s-a dovedit neproductiv și riscant. În caz contrar, se va perpetua și se va amplifica situația actuală, când clienții băncilor, mai ales IMM-urile și persoanele fizice, au acces tot mai dificil la obținerea unui credit, ceea ce pe termen mediu și lung va afecta grav economia reală și creșterea sustenabilă, ca și existența fiecărei bănci pe piața locală. Este necesar ca instituțiile abilitate, toți factorii de răspundere (și aici mă refer în primul rând la instituțiile de supraveghere și reglementare, ca și la legiuitor) să facă totul pentru a se înlătura suspiciunea, care uneori se poate transforma în realitate și care a fost menționată de fostul guvernator al Băncii Angliei, Mervin King: băncile regionale, grupurile bancare cu activități cross-border tind să aplice regula de a fi „international in life, but national in death”. Cu alte cuvinte, existând riscul ca unele subsidiare din țara noastră să fie „aruncate în brațele noastre”, a contribuabililor locali, de către grupurile „mamă” în cazul situațiilor care ar pune sub semnul întrebării continuitatea activității acestora, mizându-se pe faptul că autoritățile locale vor acționa în consecință pentru salvarea lor, pentru evitarea pericolului contagiunii, în virtutea realizării obiectivului de stabilitate financiară (situație anticipată de mine; vezi Dănila, site BNR, 13.02.2013). Am remarcat că această temă devine de actualitate pe agenda dezbaterilor europene cu privire la noua configurație a piețelor financiare și a aplicării principiului „risk sharing”.
Continue

Asaltul asupra băncilor centrale, la ei și la noi: cine rămâne în picioare la final?

Victor Popa
-
0
Asaltul asupra băncilor centrale, la ei și la noi: cine rămâne în picioare la final?

Emularea modelului Orban ar putea să-l tenteze și pe Dragnea. Doar că toleranța Bruxelles-ului față de Budapesta a fost întotdeauna ciudat de mare. România nu se bucură de așa ceva, și cu atât mai puțin Liviu Dragnea.

  Spre deosebire de politicieni, bancherii centrali nu caută lumina reflectoarelor. Nu stau nici ascunși, știu însă că nu orice întrebare simplă poate fi lămurită cu un răspuns simplu. „Mai crește economia la anul?”, „Cade cursul?”, „Cu inflația ce faceți?” ș.a.m.d. Întrebări legitime pe care le auzi atât la București, cât și la Londra, Frankfurt sau Washington. Doar că nu orice subiect din sfera economică ține de competența unui bancher central. Pe deasupra, mai există și cutumele. Nu este vorba de etichetă sau de ștaif și nici de vreun cod secret. Ele sunt născute din prudența. Orice reper specific generează mișcări de piața, potențial costisitoare. Dar cum de ce ți-e frică nu scapi, ultimii zece ani au spulberat zona de confort a bancherilor centrali. Criza a fost doar parțial de vină. De restul s-au ocupat politicienii. Cel puțin pe segmentul populist, nu mai există demult niciun dubiu: la originea tuturor relelor se află banca centrală. În timpul campaniei din 2016, Donald Trump a pus tunurile pe Rezerva Federală și a acuzat-o că alimentează un imens balon speculativ. În paralel, clipuri electorale pictate într-o tușă antisemită deloc subtilă propagau imaginea finanțiștilor evrei care-i văduvesc de bani și de oportunități pe americanii de rând. Ben Bernanke și Janet Yellen, ambii foști președinți ai FED, erau plasați în context cu George Soros sau cu Lloyd Blankfein de la Goldman Sachs.
Continue

„Bitcoin, Blockchain, băncile clasice și… Cristofor Columb”

Florin Luca
-
0
„Bitcoin, Blockchain, băncile clasice și… Cristofor Columb”
În anul 2017 Bitcoin a avut o creștere ce a creat halucinații: 1318%. Conform unor statistici recente, cine a investit 100 de dolari în bitcoin în 2011, se regăsea la sfârșitul anului 2017 cu 4,6 milioane de dolari in buzunar! Capitalizarea totală a criptomonedelor este de aproximativ 550 miliarde de dolari la nivel mondial. Există peste 100 de fonduri speculative dedicate monedelor virtuale. În lume sunt aproape 1.500 de criptomonede, iar bitcoin este una dintre ele, e drept, cea mai cunoscută. Fără doar și poate că statisticile ispitesc până și pe cele mai prudente persoane să-și încerce norocul. Dar dincolo de aceste cifre îmbătătoare, ce se află în spatele bitcoin? De unde a apărut acest miraj? Ce provocări întâmpină? Poate deveni bitcoin o monedă mondială? De ce Blockchain, tehnologia ce a stat la baza creării bitcoin, este râvnită până și de băncile clasice, rivalele criptomonedelor? Care vor fi efectele acestor transformări asupra sistemului bancar și a modelelor sale de business? După cum știți, bitcoin este o monedă virtuală ce are funcționalitatea unică de a realiza plăți on-line, fără niciun intermediar. Protocolul de criptomonedă oferă bitcoin un statut de aur numeric. Scăpând controlului monetar al statelor, ea este o adevărată valoare de refugiu. Dar, în ciuda tuturor prejudecăților, tranzacțiile cu bitcoin sunt consultabile și un specialist poate să identifice ușor orice tranzacție. Ele nu sunt deci anonime, ci „pseudonime”, pentru că este făcut public numărul de identificare, nu numele persoanei care efectuează operațiunea. Unde are bitcoin cea mai mare prezență? Primele trei piețe sunt Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud. Cea mai ridicată rată de penetrare este în Coreea de Sud, unde există peste 2 milioane de investitori pentru 51 de milioane de locuitori. În general, în Europa, ponderea operațiunilor cu criptomonede rămâne relativ scăzută.
Continue

Tandemul Merkel-Macron, moment al adevărului în relaţiile germano-franceze

Corneliu Vlad
-
0
Tandemul Merkel-Macron, moment al adevărului în relaţiile germano-franceze
„Deconstrucția europeană”, „Deziluzia eroică” și multe alte sentințe cu conotație catastrofică se instalează tot mai frecvent între titlurile presei euroatlantice, atentă la turbulențele care agită în acest moment apele integrării europene. Analiștii se întrec în previziuni și presupuneri, inventariind noianul sfidărilor de tot felul, care parcă s-au îngrămădit toate odată asupra Uniunii Europene, căreia îi prevăd dacă nu sfârșitul, oricum o cu totul altă formulă de supraviețuire și de funcționare. Momentul nu ar trebui totuși să fie dramatizat excesiv, întrucât rememorarea istoriei constructului european este parcă alcătuită în principal din dispute, crize și obstacole, așa după cum istoria lumii, cea de până acum în orice caz, are ca înfățișare tradițională un șir nesfârșit de războaie. În cele șapte decenii ale existenței sale, Europa comună (mai mult sau mai puțin) a reușit să depășească toate momentele dificile pe care a trebuit să le traverseze. Prea puțini sunt, însă, astăzi cei care, asemenea marelui europeist elvețian Denis de Rougemont, celebrează „aventura european㔄 ca pe un experiment unic în istoria universală. E vorba, în fond, cel puțin în accepția pe care ne-am dori-o reală și funcțională, de un areal al conlucrării pașnice și în securitate, între statele unui continent devastat în ultimul secol de două războaie mondiale și un război rece mai viclean, dar nu mai puțin atroce. State care au însă și interese proprii, de care trebuie să se țină seama în proiectele comune, fie ele continentale, regionale sau aplicabile fiecăreia dintre statele membre. Încheierea – așa cum a fost ea – a războiului rece, care a antrenat și o nouă polarizare sau, mai corect spus, reașezare a liniilor de forță la nivel european și global, a zdruncinat arhitectonica relativ stabilă și sigură a lumii postbelice de până în 1989 (fie ea și nedreaptă, și bazată pe un „echilibru al terorii” extincției nucleare). Europa Unită nu s-a putut nici ea sustrage acestui proces de metamorfoză imprevizibil și așa se face că după perioada euforică în care extinderea spre Est a UE s-a produs ca un adevărat marș triumfal, ieșirea Marii Britanii din Uniune, ca și valul de euroscepticism care se constituie la nivelul continentului și pare în continuare în ascensiune, descumpănește și preocupă într-un mod tot mai preocupant artizanii proiectului european și statele membre. Valul de alegeri din ultimele luni, care a cuprins practic toate zonele Europei, nu a clarificat multe în complicata sinergie europeană a momentului, chiar dacă se poate afirma fără rezerve că ideea proeuropeană rămâne mai puternică decât tendințele euronegaționiste ori eurosceptice. Iar ca un rezultat dintre cele mai concrete, anul european electoral care a trecut a înzestrat structurile comunitare cu un nou tandem franco-german, în care se investesc mari speranțe. Victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidențiale din Franța și victoria partidului creștin-democrat în alegerile pentru Bundestag din Germania, urmată de constituirea unui nou guvern – al patrulea – avându-l drept cancelar pe Angela Merkel au inaugurat și un nou tandem germano-francez în Uniunea Europeană. Un tandem care asigură coloanele de rezistență ale edificiului comun european – cel puțin al celui care s-a edificat, extins și consolidat până acum. În istoria postbelică a Europei, relațiile la vârf franco-germane au jucat un rol esențial, iar la începutul parcursului european chiar rolul fondator. Cancelarul Konrad Adenauer și președintele Charles de Gaulle, marii lideri ai Europei de după război, inițiatorii temerari ai procesului extrem de complex și de sensibil al reconcilierii istorice a două state și popoare care, în numai câteva decenii, s-au înfruntat în două războaie mondiale, au consfințit, în ianuarie 1963, prin Tratatul de la Paris nu numai noile relații, de prietenie și colaborare germano-franceze, ci și embrionul a ceea ce avea să devină, în anii și deceniile următoare, Europa unită și instituțiile sale, sub diverse denumiri succesive: Comunitatea Europeană a Oțelului și Cărbunelui, Piața Comună, Comunitățile Economice Europene și, în sfârșit, Uniunea Europeană de astăzi. Urmașii, în funcția „la vârf”, ai ctitorilor noilor relații franco-germane (cancelarul Helmut Schmidt și președintele Valery Giscard d’Estaing) au continuat și amplificat procesul de unificare europeană și, ca foști miniștri de Finanțe în țările lor, înainte de a deveni nr. 1 în guvernele de la Bonn și Paris, au creat, în 1979, Sistemul Monetar European, ceea ce a inaugurat demersurile pentru adoptarea monedei unice.
Continue

Enigmaticul conflict ruso- american

Cornel Almășan
-
0
Enigmaticul conflict ruso- american
Asistăm, în ultimele luni, la o escaladare precipitată a încordării situației internaționale, cauzată, în principal, de acutizarea contradicțiilor economice și politice dintre marile puteri, dintre SUA și Rusia, dintre SUA și UE, dintre SUA și China. Problematica, scenariile și intensitatea confruntărilor sunt diferite, variind de la un caz la altul, dar comportând fiecare în parte o încărcătură explozivă, o gravă amenințare pentru pacea și securitatea popoarelor lumii. Pe măsură ce sporește numărul punctelor conflictuale de pe glob, crește și pericolul ca, în mod voit sau accidental, unul dintre acestea să devină „fierbinte”. Spectrul unui asemenea deznodământ grevează cu precădere relațiile americano-ruse. Strategia securității naționale a SUA, formulată de către președintele Donald Trump, tratează Rusia drept inițiator al unui război de „nouă generație”, ca un pericol care vizează supremația americană și care trebuie contracarat decisiv. Dar, de îndată ce administrația americană majorează bugetul militar pe 2018 de la 611 miliarde dolari, la 700 miliarde dolari, Kremlinul ripostează, anunțând dotarea armatei ruse cu noi tipuri de arme (rachete balistice nedetectabile cu încărcătură nucleară, rachete de interceptare, de croazieră, submarine, tancuri amfibie etc). Acordurile bilaterale de limitare a înarmărilor au intrat în desuetudine, părțile luându-și libertatea de a se înarma fără nici un control. Concomitent, au început să fie utilizate pe scară tot mai largă instrumente ale așa zise „forțe catifelate”, respectiv, internetul, „facebook”-ul și manipulările mass-media „fără frontiere”. În opinia academicianului Aleksei Arbatov, de la Institutul de Economie și relații internaționale al Academiei Ruse de Științe, „între cele două superputeri există contradicții privind toate problemele internaționale, nefiind, practic, niciun domeniu în care interesele lor să coincidă” (vezi „Ogoniok”, nr. 50 din 17 decembrie 2017). Din evoluția surprinzătoare a evenimentelor externe recente, alți analiști ruși trag concluzia că s-a ajuns un stadiu incipient al unui nou „război rece” (vezi Feodor Lukianov, în „Ogoniok”, nr. 10, din 19 martie 2018). Ca răspuns la acțiuni ale Rusiei considerate inacceptabile, în august 2017 președintele Donald Trump a însărcinat Ministerul de finanțe al SUA să întocmească o listă cu agenți economici și persoane fizice ruse împotriva cărora să se aplice sancțiuni demonstrative. Pe listă figurează miniștri ruși, membri ai administrației prezidențiale ruse, politicieni, „oligarhi” și oameni de afaceri ruși aflați în anturajul președintelui Putin. Acestora le-au fost blocate activele deținute în SUA și conturile din băncile americane. Pentru a accentua lucrurile, au fost luate măsuri de sancționare și împotriva companiilor sau persoanelor care colaborează cu cei aflați pe listă. S-a ajuns la închiderea unor sedii diplomatice ale Rusiei, la expulzarea în masă a diplomaților ruși, precum și la interzicerea activității pe teritoriul SUA a unor mijloace mass-media rusești. Pretextele invocate de către partea americană pentru sancțiunile aplicate (anexarea Peninsulei Crimeea, sprijinirea de către Rusia a separatiștilor ucraineni, intervenția militară în Siria, amestecul în alegerile prezidențiale din SUA sau utilizarea de către ruși a armei chimice împotriva unor cetățeni ai Marii Britanii), sunt respinse la Moscova, unde se afirmă că adevăratele cauze ale ostilității americane sunt cu totul altele. Una dintre acestea ar fi, de pildă, dorința reconfigurării unor zone de influență din Orientul apropiat. Deja, în urma „primăverii arabe”, state aliate sau prietene ale Rusiei, precum Irak , Libia sau Egipt au fost scoase din joc, în prezent desfășurându-se o aprigă confruntare privind soarta Siriei și urmând, eventual, un scenariu identic pentru Iran. Cercurile politice rusești apreciază că, în virtutea proximității geografice, interesul lor pentru zonele menționate este mult mai justificat decât „expansiunea globalistă”, planetară, a monopolurilor americane. Pe plan economic, nu poate fi trecută cu vederea concurența americano-rusă în materie de înarmare și vânzări de armament sau în ce privește exportul de hidrocarburi. În anul 2017, Rusia a exportat arme în valoare de 15 miliarde dolari, complexul militar-industrial rus, cea mai puternică și bine dotată ramură a economiei rusești, amenințând supremația SUA pe piața de profil (în 2017, vânzările americane au totalizat 41 miliarde dolari). Nu mai puțin dură este și concurența pe plan energetic. Sporindu-și semnificativ extracția de gaze naturale și producția de gaze lichefiate, SUA au devenit, în anul 2017, cele mai mari exportatoare de gaze. Ele au extras 733 miliarde mc de gaze, iar producția de gaze lichefiate americane ar urma să ajungă la 70 milioane tone, până în 2020. Totuși, în această iarnă, datorită unor furtuni și înghețuri neobișnuite pe coasta de est a SUA, americanii au fost nevoiți să importe gaze lichefiate din Rusia (vezi „Kommersant”, din 21 martie 2018). În căutarea unor noi piețe de desfacere, companiile americane au în „Gazprom” un concurent redutabil. În 2017, acesta a exportat în UE, prin conducte, 194 miliarde mc de gaze. Pare, deci, simptomatică solicitarea americană, adresată UE, de a se opune finalizării conductei de gaze rusești „Nord Stream-2”, catalogată ca „pericol major pentru securitatea energetică a Europei occidentale”. Desigur, Rusia nu este singurul inamic economic al americanilor. Faptul că, în 2017, SUA au importat mai multe produse decât au exportat, deficitul balanței lor de plăți fiind de 800 miliarde dolari, determină administrația de la Washington să reacționeze. La 22 martie 2018, Donald Trump a promulgat memorandumul privind lupta împotriva „agresiunii economice” chineze, în urma căruia câteva sute de produse chinezești aflate pe piața SUA au fost impozitate suplimentar. Autoritățile chineze au răspuns, majorând cu 15 la sută taxele vamale pentru 120 produse americane, inclusiv legume și fructe, și cu 25 la sută pentru carnea de porc și produsele aferente. În opinia unor analiști, măsurile de răspuns ale Chinei, vizând reducerea importurilor agricole americane, ar fi de natură să avantajeze Rusia, care ar putea găsi astfel noi piețe de desfacere pentru carnea de pui, uleiul de floarea soarelui, porumbul furajer și alte produse ale agriculturii sale (vezi „Komsomolskaia Pravda”, din 24 martie 2018). Pentru Rusia, reacția imediată, pe termen scurt – dar, poate, și mai lung – la atacurile americane nu poate fi decât o întărire a accentului pe colaborarea multilaterală (economică, politică și militară) cu China, precum și disponibilitatea spre diverse înțelegeri cu diferite state occidentale sau cu state ostile SUA, cum ar fi Iranul sau Turcia. Oricum, strategii politicii externe ruse exclud eventualitatea păguboasă ca Rusia să se izoleze, să se retragă în propria-i carapace, devenind „o cetate asediată”, după modelul Coreei de Nord, situație care ar lipsi-o de posibilitatea de manevră și ripostă la atacurile împotriva ei. În atmosfera internațională tensionată la maximum se fac, din fericire, simțite și demersuri mai calme, tatonări menite să destindă încordarea. Este de bun augur și faptul că, în paralel cu îndemnurile belicoase, în rândul opiniei publice din SUA, inclusiv ale unor politicieni mai realiști, se fac auzite apeluri la pragmatism și compromis. Comentatorii observă că, dacă în ce privește cursa înarmărilor, agenda energetică, Ucraina sau Siria opiniile părților sunt greu de armonizat, există și aspecte în privința cărora cele două superputeri pot fi, în principiu, de acord. Unul din acestea este, printre altele, denuclearizarea Coreei de Nord și înlăturarea tensiunii dintre cele două state coreene. Necesitatea unor corecții a politicii externe este conștientizată tot mai pregnant în cercurile politice și de afaceri americane.
Continue

Ce înseamnă Marea Neagră pentru stabilitatea energetică a României

Economistul
-
0
Ce înseamnă Marea Neagră pentru stabilitatea energetică a României

Interviu cu Radu Dudău – director Energy Policy Group (EPG)

Care este miezul profitabilității sectorului energetic din România? Miezul profitabilității? Da este un sector care aduce bani și, ca atare, sunt multe interese care se luptă. Dar pentru noi ca cetățeni și simpli consumatori de energie optica este alta. Ne interesează mai puțin lupta pentru profit, deci trebuie să ținem cont de ea și ne uităm mai mult la echitatea, la transparența regulilor după care trebuie să funcționeze sistemul, la decizii strategice, la planificare în domeniu. Și ne uităm și la preț. Consumatorul se uită și la preț. Bineînțeles, toate astea se decantează în preț și în calitatea serviciilor. Sigur, avem discuția asta că românii au putere de cumpărare mică în cadrul Uniunii Europene. Dar în cadrul Uniunii Europene consumatorul casnic plătește cea mai ieftină energie dacă ne uităm atât la energia electrică, cât și la gazul natural. În top, lucrurile stau un pic diferit pentru consumatorul industrial, dar și acolo plătim prețuri considerabil sub medie. Suntem și noi în acest clasament european și Eurostat arată limpede: consumatorul casnic final plătește ieftin. Inclusiv România, ca să nu generăm nici un fel de confuzie, în ansamblu nu are o energie dintre cele mai ieftine din lume. În Statele Unite gazul natural este mult mai ieftin, și energia electrică este ieftină, dar în interiorul Uniunii Europene, în care ne aflăm, noi românii plătim o energie relativ ieftină. Am avut o iarnă care a adus câțiva fiori de neîncredere cu privire la stabilitatea sectorului energetic. Care au fost cauzele? Sunt, pentru simplificarea sau simplitatea discuțiilor a două tipuri de cauze. Există unele cauze structurale. De exemplu, pe partea de gaz natural avem această problemă structurală care face ca în fiecare ianuarie și februarie sistemul național de transport Transgaz să se apropie de marginea dezechilibrului, de limita dezechilibrului în mod aproape previzibil. Și sigur că acest risc este amplificat de câte ori ajungem la extreme meteorologice. Deci frigul duce aproape invariabil Transgaz aproape de dezechilibru. E ca și cum nu putem face nimic într-o țară care de fapt importăm net într-un an foarte puțin gaz. Dar acest necesar se concentrează într-un interval de timp critic, când practic ajungem de fiecare dată la mâna unor exportatori regionali care de fapt ne vând gaz rusesc la prețuri care nu ne avantajează. Sunt lucruri pe care le putem face noi intern. Un observator se poate întreba de ce de la an la an nu progresăm deloc. Ce ar trebui să facem? De exemplu, pe partea de înmagazinare de gaz. În mod cert trebuie lucrat atât la extensia capacității de înmagazinare subterană, cât mai ales la îmbunătățirea ratei de extracție. Pentru că de fapt acolo ne confruntăm cu o problemă: chiar dacă avem gaz în subteran, nu putem să extragem necesarul zilnic în aceste zile friguroase. Am mai auzit și de nevoia de investiții în stațiile de compresare, astfel încât din rezervele înmagazinate în momente critice să poată fi pompat la presiune. La asta mă refer. La investiții de acest tip, care să mărească rata de injecție extracție. Și mai mult, aceste capacități de înmagazinare trebuie, într-o piață care se liberalizează în ciuda obstacolelor, să înceapă să funcționeze și în regim comercial. Nu numai în acest regim, cum să spun, echilibrare sezonieră. Injectăm vara, extragem iarna. Ar trebui să se creeze un buffer de capacitate pe care eu să pot să-l injectez, să-l extrag ghidându-mă de pe prețul de pe piață. În ce termeni trebuie să vorbim de BRUA? În termeni extrem de pozitivi. Pentru că BRUA reprezintă o șansă foarte importantă pentru România pe mai multe planuri. În primul rând, ceea ce nu este suficient accentuat în discuția publică este că BRUA reprezintă cel mai important pas de dezvoltare a sistemului național de transport de gaz. Deci Transgaz își bazează strategia de dezvoltare pe construcția BRUA în faza 1, faza 2, faza 3. BRUA, pentru cei care nu sunt foarte familiarizați, înseamnă o conductă internă care va face joncțiunea între punctul de intrare-ieșire România-Bulgaria-Giurgiu cu Arad-Nădlac, frontiera româno-maghiară. Deci va fi un gazoduct intern de capacitate nu foarte mare – vorbim de 7-8 miliarde de metri cubi pe an la presiune semnificativă în jur de 60 de bari – care va fi parte a unui coridor european ce-și propune să unească Marea Adriatică de Marea Baltică. Acest coridor va face joncțiunea cu coridorul sudic de gaz natural, o magistrală cu adevărat de mare capacitate care este de asemenea finanțată și susținută de Uniunea Europeană și care va transporta gaz din bazinul Mării Caspice până în sudul Europei, în Italia. Și noi vom putea prin intermediul interconectărilor care merg către sud – România-Bulgaria, respectiv Bulgaria-Grecia, care este în construcție – să accesăm surse undeva în jur de 2020, surse de gaz pentru prima dată din altă parte decât din Federația Rusă.
Continue
1...1.8301.8311.832...1.970Pagina 1.831 din 1.970