Peste 20.000 de oameni lucrează în slujba pădurii româneşti (cei mai mulţi, chiar în inima pădurii), cu profesionalism şi cu speranţa că mâine le va fi mai bine. Îi unesc ştiința de meserie şi simţul datoriei. Directorul General al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, ing. Dragoș Ciprian Pahonțu, îi caracterizează cuprinzător: „Silvicultura nu este o meserie ușoară și nici ferită de pericole. Din contra, silvicultorii își desfășoară activitatea în condiții de multe ori dificile, iar rezultatele muncii noastre se văd, de cele mai mule ori, în timp”. Ca urmare, directorul general le mulțumeşte „tuturor colegilor silvicultori din țară pentru eforturile depuse”, pentru „unitatea dovedită în gestionarea fondului forestier, indiferent de forma de proprietate”. Prilejul a fost oferit de ediția 2018 a Zilei Silvicultorului, organizată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și de Asociația Administratorilor de Păduri din România la Călimănești, în județul Vâlcea, în apropierea locurilor purtătoare de istorie şi oglindite în versuri clasice ale Coziei. Evenimentul a însemnat mai mult decât un moment festiv, generând o analiză aplicată făcută de exponenţi ai diverselor sectoare ale domeniului silvic, împreună cu parteneri şi susţinători. Totodată, reuniunea s-a înscris în ansamblul concretizărilor specifice prin care Romsilva marchează pe tot parcursul anului centenarul Marii Uniri din 1918. Cu această semnificaţie s-a înscris şi reprezentarea la eveniment a Agenţiei Moldsilva din Republica Moldova. Dincolo de toate, a fost o reîntâlnire sub semnul prieteniei, al coeziunii corpului silvic.
Dragoş Ciprian Pahonţu evidenţiază unitatea corpului silvic
Interviu cu Alexandra Smedoiu – vicepreședinte CFA România
Vorbim foarte des de soarta pensiilor, de faptul că avem o piață care a tins spre liberalizare și care acum este supusă unor riscuri de re-reglementare.
Aș spune că vorbim chiar despre soarta românilor, a mea, a dumneavoastră, a celor care ne urmăresc. Este atât soarta noastră ca actuali oameni ai muncii și viitori pensionari, însă și soarta copiilor noștri. În sistemul de asigurări sociale de stat se acumulează din ce în ce mai multe presiuni. Și acestea vin în principal din demografie: vedem că sunt mai puține nașteri, avem o natalitate redusă, deci populația României descrește de la an la an; apoi avem fenomenul de îmbătrânire a populației, ceea ce înseamnă că vor fi din ce în ce mai mulți pensionari și populație activă din ce în ce mai puțină. Apoi mai avem și fenomenul de migrație, români care pleacă din țară și care practic nu mai contribuie în sistemul de pensii. Vom ajunge ca undeva peste 20-30 de ani sau poate chiar mai repede, în funcție de cât de repede vor afecta acești factori, într-o situație în care pensionarii de la acea dată pur și simplu să nu mai poată fi acoperiți din fondurile curente. Oricum, la bugetul asigurărilor sociale în acest moment avem un deficit foarte mare: aproximativ o treime din toate sumele care se plătesc cu titlu de pensii sunt împrumutate. Nu uitați că România 3% deficit bugetar, jumătate din acest deficit provine din bugetul asigurărilor sociale. Deci, bani vor fi din ce în ce mai puțini, necesități vor fi din ce în ce mai mari. Și atunci ne punem întrebarea, noi, dacă ne vom putea asigura traiul la pensie. Din ce? Sau cu ce cost? Ce cost împingem asupra generațiilor următoare?
Cine va plăti pensia celor care vor ieși la pensie peste 10-15 ani? Pensiile din viitor le vor plăti cei care se vor regăsi în piața forței de muncă în viitor.
Exact. Și vă dau o cifră simplă care să vă dea de gândit. O persoană de vârsta noastră, să spunem, care contribuie, ca și angajat, în sistem o perioadă medie de 40 de ani sau 35 de ani. Haideți să fiu îngăduitoare 35 de ani. La limita tinereții. Pe urmă, conform statisticilor, vârsta sau durata de viață, dacă pot să mă exprim așa, este undeva între 70-75 de ani, în funcție de sex și alți factori. Deci să spunem că primim o pensie pe 10 ani de zile sau 15 ani. Asta înseamnă că noi la un salariu mediu, să spunem, contribuim 35 de ani 21% din salariile noastre brute ca să primim apoi jumătate din această sumă pe o perioadă de jumătate din timp. Deci este un calcul simplist fără să iau în calcul alți factori, inflație sau alte lucruri. Deci este un calcul extrem de simplu. Deci asta este chintesența sistemului.
Constatăm că la nivel de reglementare și la nivel de executiv se pune în discuție o reformare a sistemului. De ce?
Aici sigur trebuie să așteptăm să vedem care va fi forma cu care guvernul va ieși în ceea ce privește aceste fonduri private de pensii. Acum să explic puțin termenul de naționalizare. Această situație ar putea interveni în cazul în care sumele acumulate deja în sistem, adică aproximativ 9 miliarde de euro la 7 milioane de contribuabili s-ar transfera pur și simplu la bugetul de stat. Sigur, miza sau obiectivul pe termen scurt este acoperirea deficitului de la bugetul de asigurări sociale. Problemă care într-o oarecare măsură se va rezolva prin această așa-spusă naționalizare. Mi-e greu să spun, în condițiile în care s-au circulat multe variante. Se pare că este una dintre variantele discutate. Repet, fără să am la acest moment informații concrete cu privire la modalitatea în care se va transforma acest pilon. În spațiul public una din variantele vehiculate a fost acest transfer al sumelor acumulate înapoi către Pilonul I.
Spațiul extins al Mării Negre redevine tot mai interesant sub raport geopolitic. Interesant neînsemnând neapărat favorabil, benefic, ci tot mai de luat în seamă, evaluat, pe cât posibil administrat și valorificat – desigur, în competiție – căci Marea Neagră reintră în jocurile planetare de reașezare a echilibrelor de putere puse în mișcare de marile schimbări din anii 1989-1991.
Extinderea NATO și a UE până pe țărmul vestic al Marii Negre, revenirea în forță a Rusiei în acest spațiu maritim prin anexarea Crimeei și războiul din Ucraina, distanțarea tot mai evidentă a Turciei de lumea euroatlantică și instituțiile ei, iar apoi prezența permanentă, prin rotație, în această regiune a forțelor NATO și, mai nou, lansarea Inițiativei celor trei Mari – și summitul ei din toamnă, de la București, dar și noua linie politică a Washingtonului, de implicare directă și masivă a Statelor Unite în evoluțiile din spațiul pontic, au dat contur pregnant și culori vii acestui areal pe hărțile strategice din marile cancelarii politico-diplomatice ale lumii.
Sinergia Mării Negre este prinsă în acest moment într-un angrenaj competitiv și de rivalitate profund solicitant, încărcat de tensiuni și incertitudini, dar și de proiecte promițătoare și speranțe într-un reviriment spectaculos al acestei zone, în plan economic, energetic, de afaceri, turistic, ecologic etc.
„Spațiu maritim închis, devastat de poluare, perceput uneori că o zona marginală, Marea Neagră se află, cu toate acestea, în miezul redefinirii unor mize strategice majore, unde se tratează noile raporturi de forțe între Uniunea Europeană, Rusia, Turcia, Caucazul și statele din Asia Centrală și Orientul Mijlociu”. Din acest tablou, alcătuit de doi autori francezi, Jean-Arnault Dérens și Laurent Geslin, într-o carte apărută în 2018 la Paris sub titlul, „Acolo unde se amestecă apele. La marginile Europei” (și el simptomatic despre o anumită viziune vest-europeană), lipsesc totuși protagoniști esențiali din zonă: Statele Unite și NATO, care își fac tot mai simțită prezența în arealul pontic, devenit segment sudic al flancului estic al Alianței Nord-Atlantice. Cei doi autori rămân printre – este de sperat – tot mai puținii occidentali pentru care Marea Neagră continuă să rămână un spațiu mai degrabă aproximat decât știut, ca să nu spunem o prelungire în spațiu și timp al aberantului ținut al lui Dracula.
Este, însă, la fel de adevărat că astăzi dinamica geopolitică plasează Marea Neagră pe linia de contact dintre spațiul euroatlantic de cel eurasiatic, în continuitatea celebrei – și nu o dată de tristă amintire – fâșii central-europene dintre Germania și Rusia, numită, în ultimul secol, când Intermarium, când „cordon sanitar”, când „Cortina de fier”, când linie de ciocnire a civilizațiilor etc. Lunga paranteză de rememorare istorică a avatarurilor acestei zone așezate la confluența câtorva continente, religii, culturi, centri de putere, la încrucișarea unor trasee și proiecte comerciale, energetice etc. este menită să pună în evidență, o dată mai mult, complexitatea problemelor ce trebuie înfruntate pentru gestionarea favorabilă a acestui spațiu și să sublinieze semnificația deosebită a relansării unor inițiative mai noi de conlucrare și cooperare în regiune, cum sunt Inițiativa celor două mări, lansată de Polonia și Croația, și Formatul București 9 (sau B9), lansat de România. Demersuri complementare, căci primul are caracter preponderent de apărare și securitate, iar celălalt unul de cooperare în diferite domenii ale dezvoltării. Și, fapt important, aceste două inițiative includ ca parte integrantă și spațiul Mării Negre, altfel greu de cuprins în formate instituționalizate interstatale, cel puțin în actuala conjunctură europeană și internațională. Dacă formulele de cooperare în zona Mării Negre din timpul războiului rece au fost mai degrabă formale (pentru a nu spune sterile) – ca de pildă Cooperarea Economică în Zona Mării Negre –, începutul anilor ’90 profila un fel de condominium ruso-turc în acest spațiu, pentru că după cooptarea României și Bulgariei în (dar și distanțarea Turciei de) NATO și revenirea preponderentă a Rusiei post-sovietice pe țărmurile pontice (prin Crimeea), conlucrarea – și chiar dialogul – între statele sau între alianțele din regiune au devenit mult mai dificil de practicat.
Ofertele publice inițiale (IPO) lansate pe piețele din Europa, în primul trimestru din 2018, au strâns din piață finanțări de 12,5 miliarde de euro, cu 172% peste perioada similară din 2017
În Marea Britanie, 16 IPO-uri au colectat de pe bursă 1,3 miliarde de lire sterline, comparativ cu 20 de asemenea oferte în trimestrul 1 din 2017, care au totalizat 1,8 miliarde de lire sterline
Cele mai mari IPO-uri au fost înregistrate la Deutsche Börse: divizia Healthineers a Siemens a adunat 3,7 miliarde de euro, în timp ce DWS Group a totalizat 1,3 miliarde de euro
Sorin Petre, Partener, Servicii de Evaluare și Analiză, PwC România.
Primul trimestru din 2018 a adus o volatilitate crescută și corecții semnificative pentru indicii globali. Piețele de IPO-uri din Europa s-au dovedit a fi flexibile cu investitori dornici să găsească valoare și să ia în calcul plasamente din timp în companii cu acțiuni interesante, cu potențial și fundamente economice solide. În ciuda incertitudinilor din jurul negocierilor pentru Brexit, a potențialului război comercial între Statele Unite ale Americii și China și a discuțiilor despre creșterea ratelor dobânzilor, piața europeană de IPO-uri rămâne deschisă oportunităților de business.
Piața europeană a IPO-urilor (piața primară de capital) a avut un început de an puternic în 2018, înregistrând 12,5 miliarde de euro în primele trei luni din acest an, mai mult decât dublu față de suma de 4,6 miliarde înregistrată în perioada similară a anului trecut. Acest lucru s-a datorat în principal IPO-urilor consistente lansate de Siemens Healthineers și de Grupul DWS al Deutsche Bank, care au atras 3,7 miliarde de euro, respectiv 1,3 miliarde de euro, dând astfel un impuls solid pieței de IPO-uri din Europa către finalul trimestrului.
Deutsche Börse a fost principala piață din punct de vedere al valorii prin derularea a două dintre cele mai mari oferte publice inițiale din Europa, cea a companiei de tehnologie medicală Healthineers a Siemens și cea a DWS Group, divizia de asset management a Deutsche Bank.
Prezentul raport analizează sistemul gazier actual din punct de vedere al rezervelor, al infrastructurii și al pieței de gaze naturale. Raportul abordează, de asemenea, perspectivele de evoluție a diferitelor segmente de consum al gazelor naturale până în 2030 și oferă recomandări de politici și reglementări apte să ducă la valorificarea superioară pe piața românească, în cât mai mare proporție, a anticipatei producții din recentele descoperiri din Marea Neagră, dar și din zăcămintele on-shore.
Starea actuală a sistemului gazier românesc
Cu o producția anuală de aproape 11 mld. mc în 2016, România este cel mai important producător de gaze naturale din Europa de Est. Importul anual a fost, în ultimii ani, de circa 10% din consum, necesar pentru a acoperi cererea crescută din lunile de iarnă. Rezervele certe erau, în 2015, de 101 mld. mc, ceea ce, la ratele actuale de consum și de înlocuire a producției, înseamnă că se vor epuiza în următorii 15-20 de ani. Pentru dezvoltarea de noi resurse de gaze naturale și pentru creșterea gradului de recuperare din zăcămintele existente sunt necesare, în continuare, investiții substanțiale.
Gazoductul BRUA va constitui o dezvoltare esențială a sistemului național de transport gaze naturale (SNT). Acesta are ca scop creșterea securității în alimentarea cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, precum și tranzitul către piețele central-europene a producției de gaze naturale din Bazinul Caspic (prin inter-conectorul România-Bulgaria și prin viitorul inter-conector Bulgaria-Grecia, România va avea acces la Coridorul Sudic de Gaz). Totodată, BRUA poate reprezenta și o cale de acces la piețele europene a unei părți a potențialei producții din Marea Neagră.
În perioada 2008-2016, consorțiul ExxonMobil-OMV Petrom a realizat explorarea și evaluarea blocului Neptun Deep. Sonda Domino-1 de explorare la mare adâncime a descoperit, în 2012, cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Marea Neagră, cu rezerve estimate de 48-84 mld. mc. Apoi, în 2015, companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au anunțat descoperirea unui zăcământ important off-shore, pentru care evaluările preliminare indică rezerve de peste 30 mld .mc. Dezvoltarea acestor rezerve pentru începerea producției presupune însă investiții de miliarde de dolari, în plus față de cele câteva miliarde investite până acum în explorare.
Ungaria a anunțat, în iulie 2017, modificarea proiectului inițial al BRUA, cu posibilitatea asigurării legăturii cu Hub-ul Central European de la Viena (CEGH) prin inter-conectorul Ungaria-Slovacia și apoi prin sistemul slovac de transport gaze. În aceste condiții, România trebuie să continue eforturile diplomatice de restabilire a configurației inițiale a proiectului; interesul național al României este de a avea o legătura directă, bi-direcțională, cu un hub lichid, pe care prețul gazelor naturale se formează transparent.
Importanța interconectărilor
Interconectarea țării noastre la sistemele regionale de transport al gazelor naturale constituie un pas esențial în dezvoltarea SNT și în integrarea în piața europeană. În afară de faptul că reprezintă o obligație în cadrul Uniunii Europene, interconectarea și alinierea regulilor de operare aduce beneficii de securitate energetică, comerciale, economice și politice.
Teste de stres, securitatea aprovizionării și importanța investițiilor în upstream
Rezultatele unor teste de stres realizate de ENTSO-G în 2017 arată că, în situația unei întreruperi prelungite a tranzitului de gaze naturale rusești prin Ucraina în lunile de iarnă, România prezintă o vulnerabilitate de securitate a aprovizionării, din cauza limitărilor de infrastructură. Un alt studiu din 2017 al ENTSO-G arată că realizarea proiectelor de interes comun de gaze naturale în regiunea sud-est europeană până în 2030 nu este suficientă pentru ca România să elimine riscurile de securitate a aprovizionării. Cel puțin două concluzii importante se desprind de aici:
1. Securitatea aprovizionării cu gaze naturale a României depinde, pe termen lung, de dezvoltarea resurselor interne. În orizontul anului 2030, cel mai mare aport îl pot avea exploatările de gaz din Marea Neagră.
2. Vulnerabilitatea mărită a României față de tranzitul gazelor naturale prin Ucraina și riscul întreruperii acestor fluxuri de către Federația Rusă începând cu 2020 subliniază importanța dezvoltării neîntârziate a unor alternative de infrastructură, care să ofere pe mai departe opțiuni de aprovizionare cu gaze naturale din import.
Puține state europene au un atât de mare potențial de dezvoltare a sectorului energetic național precum îl are România, mai ales datorită resurselor de gaze naturale. Descoperirile de la Marea Neagră adăugate la potențialul geologic on-shore de adâncime conferă țării noastre perspectiva de a dezvolta noi rezerve semnificative de gaze naturale, care este cel mai important tip de energie primară din economia românească. Studiul „Perspectivele gazelor naturale în România și modalități de valorificare superioară a acestora”, realizat de experții Vasile Iuga și Radu Dudău (publicat sintetic în ediția de față a revistei Economistul), arată că dezvoltarea și producția acestor resurse necesită investiții de miliarde de euro. Iar pentru a reuși să atragă investiții la un asemenea volum, România are nevoie de politici publice înțelepte: reglementare coerentă, predictibilă și stabilă, urmare a unui proces de consultare aprofundată a tuturor părților interesate.
Astăzi, bogată în resurse naturale, România se află la răscruce: trebuie să decidă dacă alege interconectarea și internaționalizarea în locul izolării, predictibilitatea în locul incertitudinii, securitatea energetică în locul vulnerabilității. România poate merge pe calea controlului fluxurilor (de materii prime și resurse, de energie, de bani, de forță de muncă) sau, dimpotrivă, România poate aluneca pe panta controlului strict al frontierelor și al tot ceea ce se regăsește între acestea. România se află la o răscruce de politici publice și trebuie să se hotărască dacă alege ca mediul de reglementare pe care îl construiește să asigure un triunghi echilateral pentru investitori, consumatori și stat. Alternativa, nefericită spun eu, ar fi aceea ca România să aleagă să fabrice un cadru de reglementare din care câștigător să iasă doar un sistem statal autocrat, clientelar, adesea corupt. România este la o bifurcație: poate opera mari proiecte de investiții cu transparență sau se poate afunda (și mai tare) într-o ceață a relațiilor dintre mediul privat și cel politico-administrativ. România poate alege să obțină beneficii directe, indirecte și induse în întreaga economie prin exploatarea inteligentă a resurselor de gaze naturale (și nu numai), cu un grad sporit de multiplicare economică a fiecărui dolar investit în sector, sau poate culege doar beneficii spontane, punctuale, fără durată, fără impact major la nivel național.
Studiul citat arată că securitatea aprovizionării cu gaze naturale a țării noastre depinde, pe termen lung, de dezvoltarea resurselor interne de gaze naturale, on-shore și off-shore. În orizontul anului 2030, cel mai mare aport de securitate a aprovizionării îl pot aduce zăcămintele din Marea Neagră. Finanțarea proiectelor energetice necesită investiții de circa 15 mld euro până în 2030, iar un capital de asemenea dimensiune nu poate fi acoperit de stat. Este, prin urmare, de importanță crucială ca mediul de reglementare și guvernanța (publică și corporativă) sectorului energetic și stabilitatea politică să contribuie la minimizarea costurilor de capital în sectorul energetic și să încurajeze investițiile. Gazele naturale constituie cel mai important combustibil din economia românească, reprezentând în prezent 31% din balanța de energie primară. Cum poate statul român crea un mediu favorabil pentru valorificarea propriilor resurse naturale de gaze naturale și pentru dezvoltarea sectorului energetic? Autorii studiului citat enunță trei direcții: politici economice, fiscale și de ajutor de stat; legislație și reglementare; investiții în educație, cercetare și dezvoltare. Pe scurt, dacă dovedim înțelepciune, România va păși pe un drum plin de beneficii. Riscul este ca, din neînțelegere, necunoaștere, nepricepere sau nepăsare, România să rateze calea cea bună. Azi, suntem la o răscruce; să vedem cum ieșim din ea.
ROBOR-ul la trei luni ar putea scădea spre finalul anului la 3,1%, dar, pe termen lung, trendul este de creștere, putând ajunge la 3,5% – 3,6% anul viitor și spre 4% în 2020, susține Csaba Balint, analist macroeconomic la OTP Bank România. „ROBOR-ul a crescut foarte mult din mai multe motive: lichiditatea a dispărut, condițiile externe s-au înrăutățit, de aceea ne așteptam să vedem pe termen scurt corecții. Putem să vedem scăderi. Pentru decembrie, având în vedere că statul cheltuiește mai mult, s-ar putea ca ROBOR-ul la trei luni să scadă la 3,1%”, a spus Csaba Balint, la o conferință de presă.
Pe anul viitor, analiștii băncii se așteaptă ca dobânda de politică monetară să ajungă la 3,25%, iar ROBOR-ul să se situeze la 3,5% sau 3,6%, potrivit Agerpres. În 2020 ar putea urma o nouă creștere, iar în cazul în care inflația se va stabili în jur de 3% ROBOR-ul ar putea fi asproape 4%.
Grupul CEZ în România va avea, de la 1 august, un nou director executiv, Ondrej Safar, care s-a ocupat în trecut de construcția parcului eolian Fântânele-Cogealac, acesta urmând a-l înlocui pe actualul CEO, Martin Zmelik Inginer electrotehnist, doctor al Universității Tehnice din Praga, Ondrej Safar (foto, stanga) este un bun cunoscator al piețelor de energie din Balcani, conform Profit.ro.
În ultimii 3 ani și jumătate, Safar a condus Sepas Enerji, companie turcă membră a grupului CEZ, anterior coordonând operațiuni ale grupului în Bulgaria și România. S-a alăturat echipei CEZ în aprilie 2004.
Actualul CEO al Grupului CEZ în România și Președinte al Directoratului CEZ Romania, Martin Zmelik, a fost avansat și se întoarce la Praga, unde va coordona proiecte strategice.
Producția industrială a crescut în mai cu 2,4% în zona euro și în Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2017, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În mai, statele membre UE care au înregistrat cele mai mari creșteri anuale ale producției industriale au fost: Polonia (7,8%), Irlanda (7,3%), Slovenia (5,9%), Lituania (5,3%), Ungaria și Suedia (ambele cu 3,8%) și România (3,6%). Cele mai mari scăderi au fost raportate în Malta (minus 6,3%), Danemarca (minus 3,3%) și Portugalia (minus 2,6%). În mai, comparativ cu luna precedentă, producția industrială a crescut cu 1,3% în zona euro și cu 1,2% in Uniunea Europeană.
România a înregistrat în mai un declin lunar de 0,4% al producției industriale, după un avans de 2,3% în aprilie.
Comisia Europeană (CE) a menținut estimările referitoare la creșterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se așteaptă la un avans de 3,9%, conform datelor Agerpres. Inasprirea graduală a politicii monetare, ca răspuns la presiunile inflaționiste și la adâncirea deficitului, ar putea atenua perspectiva pentru investițiile private.
De asemenea, investițiile per ansamblu ar putea fi afectate dacă Executivul va reduce și mai mult investițiile publice, pentru a-și îndeplini țintele de deficit. PIB-ul României a crescut cu 6,9% în 2017, un record post-criza, datorită boom-ului în consumul privat, stimulat de măsurile de relaxare fiscală, inclusiv reducerea impozitelor indirecte și creșterea salariilor în sectorul public. Creșterea ar urma să-și reducă viteza în 2018, dar va rămâne robustă, potrivit sursei citate.
Totodată, în condițiile în care inflația a reintrat în intervalul de variație din jurul țintei Băncii Naționale a României (2,5% plus/minus un punct procentual), BNR a început să înăsprească politica sa monetară ultra-relaxată. În acest an, deficitul bugetar ar urma să ajungă la 3,4% din PIB, pentru ca în 2019 să se adâncească la 3,8% din PIB.
În perioada 2008-2016, consorțiul ExxonMobil-OMV Petrom a realizat explorarea și evaluarea blocului Neptun Deep. Sonda Domino-1 de explorare la mare adâncime a descoperit, în 2012, cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Marea Neagră, cu rezerve estimate de 48-84 mld. mc. Apoi, în 2015, companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au anunțat descoperirea unui zăcământ important off-shore, pentru care evaluările preliminare indică rezerve de peste 30 mld .mc. Dezvoltarea acestor rezerve pentru începerea producției presupune însă investiții de miliarde de dolari, în plus față de cele câteva miliarde investite până acum în explorare.
Ungaria a anunțat, în iulie 2017, modificarea proiectului inițial al BRUA, cu posibilitatea asigurării legăturii cu Hub-ul Central European de la Viena (CEGH) prin inter-conectorul Ungaria-Slovacia și apoi prin sistemul slovac de transport gaze. În aceste condiții, România trebuie să continue eforturile diplomatice de restabilire a configurației inițiale a proiectului; interesul național al României este de a avea o legătura directă, bi-direcțională, cu un hub lichid, pe care prețul gazelor naturale se formează transparent.
Importanța interconectărilor
Interconectarea țării noastre la sistemele regionale de transport al gazelor naturale constituie un pas esențial în dezvoltarea SNT și în integrarea în piața europeană. În afară de faptul că reprezintă o obligație în cadrul Uniunii Europene, interconectarea și alinierea regulilor de operare aduce beneficii de securitate energetică, comerciale, economice și politice.
