Radu Timiș: „Suntem în topul preferințelor românilor cu cele mai puternice branduri din industrie”
Care este rețeta supraviețuirii într-un mediu de afaceri cum este cel românesc (instabil, cu multe schimbări legislative)?
Anul acesta Cris-Tim sărbătorește 25 de ani. Pentru România acestor timpuri, e ca și cum ar fi trecut peste noi 50 de ani, pentru că am cunoscut tot atâtea provocări cât au cunoscut marile business-uri din Europa în 50 de ani. Au fost schimbări majore, bruște într-o țară care a avut o istorie și o evoluție total diferită față de țările capitaliste. O evoluție care, odată cu schimbările geopolitice din Europa de Est, a arătat falia reală între România și Europa de Vest. România a trecut prin schimbarea sistemului politic și odată cu această schimbare, la redefinirea constituției, legilor organice, a mii și mii de legi, a sistemelor administrative, fiscale, sociale. Pentru noi a fost un șoc, iar sub imperiul acestor schimbări rapide și majore a trebuit să facem mai mult decât să supraviețuim, a trebuit să construim și să dezvoltăm. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este aceea a construirii de branduri care își țin promisiunea calității și pe cea a sincerității față de consumator. Fără branduri cu notorietate și un grad mare de încredere cucerit în piață putem fi simple companii furnizor pentru mărci proprii ale supermarketurilor. Adică putem să devenim oricând victimele prețurilor de achiziție mai mici găsite în vecini (ce au agricultură puternic subvenționată) sau peste continente.
Cum ar putea fi îmbunătățit mediul de afaceri din România?
Companiile românești trebuie să învețe să se asocieze, să construiască asociații reprezentative la nivel național care să se transforme într-un partener valoros de dialog, negociere și de construcție pentru guvern și administrația publică. Aceste asociații trebuie să definească standarde pentru fiecare industrie, standarde ce pot oferi un climat concurențial corect, care va duce la creșterea calității și securității produselor și la recunoașterea în piață a partenerilor valoroși. Aceste standarde pot avea putere de lege prin mecanismele legislative naționale ce permit acest lucru.
Activați într-un domeniu competitiv și cu mare potențial. Ce ar fi trebuit să se întâmple astfel încât antreprenorii români să fie stimulați să-și dezvolte afacerile?
Guvernul, Parlamentul și celelalte instituții care participă la bunul mers al lucrurilor în România trebuie să conștientizeze că un investitor român sau o companiei românească care a devenit strategică pe plan local, regional sau național merită același tratament ca și o companie străină care vine să investească în România. Pentru investiții similare, număr de angajați, impact economic și social etc. să primească aceleași stimulente ca și investitorii străini. Impozitarea pe muncă ar trebuie redefinită astfel încât să încurajeze consumul și dezvoltarea mai rapidă a piețelor și a companiilor. O altă dorință importantă a mediului de business este să avem un mediu economic predictibil cu o legislație stabilă.
La începutul anului estimați o creștere a cifrei de afaceri de 10%? Mai este o țintă de atins?
Grupul de companii Cris-Tim cunoaște o evoluție frumoasă a business-urilor și putem confirma că suntem în parametri și sperăm să depășim estimările până la sfârșitul anului 2016.
Care sunt nișele pe care doriți să vă dezvoltați în viitor?
În acest moment considerăm că am construit deja în zonele de interes, iar în viitor vom consolida business-urile din grup și vom încerca să câștigăm în fiecare piață o cotă cât mai importantă.
Care au fost efectele reducerii TVA asupra afacerilor dumneavoastră? Au crescut vânzările? Dacă da, la ce produse în mod special?
Efectul reducerii TVA a fost resimțit pozitiv de toți jucătorii din piață, iar impactul acestei decizii a favorizat creșteri de consum pe toate liniile. Este clar însă că românii și-au permis să mănânce produse de calitate mai bună, iar scăderea TVA-ului a făcut aceste produse mai accesibile. În acest fel s-a punctat și o evoluție importantă în creșterea calității vieții românilor dincolo de efectul cantitativ al creșterii puterii de cumpărare.
Cum a evoluat evaziunea fiscală după reducerea TVA? La cât estimați evaziunea fiscală în domeniul cărnii și preparatelor din carne?
Evaziunea fiscală a cunoscut scăderi importante în industria noastră datorită acestei decizii, însă lupta împotriva evaziunii este un proces continuu și nu poate fi controlată doar prin scăderea TVA-ului. Un cumul de factori importanți legislativi și administrativi participă la controlul și diminuarea drastică a evaziunii. Probabil cele mai bune date despre acest aspect le pot furniza reprezentații Ministerului de Finanțe.
La ce nivel al TVA s-ar reduce și mai mult evaziunea fiscală?
Este o întrebare grea fără un răspuns precis. Trebuie făcute studii de impact la nivelul economiei în contextul legislației și normelor actuale . Este un set de măsuri legislative care duc la scăderea evaziunii. Câteva dintre aceste elemente ar fi: favorizarea mediului de investiții și a celui de consum, legislație clară, predictibilă și un sistem de control bine pus la punct. De asemenea, Fiscul ar trebui să devină partenerul contribuabilului corect, în sensul că trebuie să prevină, să ofere consultanță și apoi să pedepsească dacă se dovedește reaua intenție .
Aveți o estimare câte firme există în industria cărnii și câte lucrează legal?
Pot să spun sigur că membrii Asociației Române a Cărnii lucrează legal.
Cum au evoluat preferințele de consum? Ce produse mănâncă românii?
Piața este din ce în ce mai segmentată, iar toată tipologia de produse prezente acum în piață își găsește cu succes consumatorii. Dacă produsul este de calitate, succesul este garantat.
Cum priviți punerea în practică a „Legii supermarketurilor”? Ce efecte estimați că va produce?
Demersul legislativ este unul bun, vorbind la general. Normal că vor mai exista discuții, negociere, upgradări ale legii până când se va ajunge la cea mai echilibrată variantă. Trebuia să apară o astfel de lege pentru a favoriza producătorii români și industria alimentară.
Este un cerc din care producătorii români nu reușesc să iasă. Nu produc pentru că nu au unde să vândă, iar marii retaileri spun că producătorii români nu pot să livreze cantitatea și calitatea cerute. Ce propuneri aveți, în calitate de președinte al Asociației Române a Cărnii, pentru a li se da o șansă și producătorilor români?
Este normal ca retailerii să-și apere confortul creat de ei prin pârghii de negociere în forță, este normal să-și apere sistemul pe care l-au construit ei pentru ei. Până în acest moment am trăit într-o piață cu un singur legiuitor: retailerii transformați în semi-oligarhi. Din acest moment se modifică echilibrul, iar contractele vor trebui să devină mai echilibrate, legea win-win să fie aplicată și funcțională. Să vă povestească domnii care reprezintă retailerii cum funcționează ei în Franța, Germania, Italia, Suedia, Danemarca etc. Tot după sistemul după care funcționau în România până acum? Tot cu aceleași taxe, sisteme de achiziții și politici de negociere?
Care este marja de profitabilitate pentru un business ca al dumneavoastră?
Lucrăm diferențiat, în funcție de gamele de produse și volume trimise în piață. La nivel general, practicăm o marjă de foarte mult bun simț, o marjă ce ne ajută să investim în continuare în tehnologie și calitate. Profiturile majore s-au dus până acum la supermaketuri. Dacă vă uitați pe cifre o să vedeți că lanțurile de magazine au ritm de dezvoltare și profitabilitate mult mai mare decât orice producător român. Și nu întotdeauna datorită infuziei de capital, ci datorită companiilor care livrează produse clienților prin intermediul lor și lasă o marjă de circa 40% la supermarketuri.
Ce au antreprenorii din alte țări (ex. Polonia, Ungaria etc.) și nu au cei români? Politici agricole, fiscale?
În primul rând, au o strategie de țară care dă firul roșu nealterat și neschimbat de nici un partid politic indiferent de succesiunea la putere. Această strategie definește și dă forma direcțiilor esențiale de susținere și dezvoltare a politicilor cu rol proactiv în: infrastructură, agricultură, fiscalitate & economie, educație, administrație publică, politici sociale. În al doilea rând, au o legislație mai coerentă, predictibilă care oferă un climat mai stabil investitorilor și actorilor vechi în economie deopotrivă. Infrastructura îi ajută la fel de mult, iar subvențiile din agricultură sunt extraordinar de utile.
La cât este estimată piața cărnii în 2016, față de 2015?
În ceea ce privește evoluția cărnii procesate, avem speranțe că vom asista la o ușoară creștere, față de 2015, în volum, dar este încă prematur să anticipăm cifre.
Sectorul laptelui trece printr-o perioadă dificilă. Cum resimțiți efectele eliminării cotei de lapte, dar și competiția cu giganții din domeniu?
Brandul nostru de lactate Mugura este produs de EcoFerm, compania membră a grupului Cris-Tim, fiind un model integrat de agro-afacere. Cu alte cuvinte, ferma vegetală susține ferma de vaci, iar laptele este procesat într-o fabrică modernă, după rețete delicioase și sănătoase într-o varietate savuroasă de produse: sana, iaurturi, chefir, lapte bătut, smântână. Deținând acest sistem integrat în domeniul lactatelor, singurul la această mărime din România, Crist-Tim nu este afectat de noul context de piață. Competiția creează mereu plus valoare în piață. Brandul Mugura cunoaște o expansiune rapidă în piață datorită calității produselor și sperăm să fim în curând printre brandurile de top din piața de lactate din România.
Cum vedeți viitorul producătorilor români de lapte și cum credeți că va evolua piața produselor lactate (cantitativ, dar și calitativ)?
Consumatorul român caută din ce în mai mult calitatea la un preț corect, iar noua lege a supemarketurilor va favoriza producătorii români. Piața nu va crește spectaculos din punct de vedere cantitativ și va crea o presiune mare la nivel concurențial în următoarea perioadă.
Ce efecte a avut Integrarea în UE asupra producătorilor români din industria alimentară și în mod particular asupra industriei cărnii și a laptelui?
Aderarea la Uniunea Europeană a venit cu avantajul că puteam să avem acces și la alte piețe, însă ne-a prins nepregătiți la nivel de know-how, mentalitate și tehnologie, iar companiile multinaționale, unele cu istoric de sute de ani și cu prezență la nivel mondial, au cucerit rapid cote de piață. Alte elemente favorizante au fost condițiile bune obținute prin negociere la nivelul Guvernului datorită investițiilor majore în România făcute de acestea. De asemenea, au avut de câștigat pentru că au avut parteneriate strategice cu lanțurile de supermarketuri care au venit în România. Începând însă cu prima parte a anilor 2000, industria alimentară românească a venit în forță, iar în prezent se bate umăr la umăr cu multinaționalele.
Cum estimați că vor evolua lucrurile pe aceste două piețe?
Cele două piețe vor cunoaște o segmentare puternică, un nivel crescut de concurențialitate ce se va traduce în creșterea investițiilor de către producători și într-un câștig net calitativ pentru consumatori. Acest lucru va fi posibil prin păstrarea „Legii supermarketurilor”. Vor supraviețui și magazinele mici care se vor orienta spre producători cu un foarte bun raport calitate-preț. Calitatea materiei prime și implicit a produselor finite vor dicta preferința în achiziții la raft.
Cum resimțiți competiția cu multinaționalele?
Competiția este motorul dezvoltării. Au adus în România mult know-how și au energizat piața. În acest moment sunt companii românești care se bat umăr la umăr cu multinaționalele, iar industria cărnii este una dintre cele mai competitive. Din această competiție trebuie să iasă întotdeauna câștigător consumatorul.
Cât vin produceți și unde distribuiți?
Modelul de business pe care îl aplicăm fermei viticole este în continuă dinamică. Încă nu am ajuns la maturitatea de a produce și distribui acest produs, dar am garanția că va fi un model de succes, ca de altfel toate investițiile din ultimii ani.
Ce investiții aveți programate pentru 2016 și în ce investiți? Aveți în vedere achiziții?
Vom continua în sistem ponderat investițiile, având în vedere că în ultimii ani am avut investiții majore. În acest moment, una dintre cele mai moderne fabrici din Europa aparține Cris-Tim, singurul producător de mezeluri din România care utilizează Tehnologia prin Înaltă Presiune (HPP), o inovație în domeniul siguranței alimentului care permite creșterea naturală a termenului de garanție. În acest moment, considerăm că am construit deja în zonele de interes, iar în viitor vom consolida business-urile din grup și vom încerca să câștigăm în fiecare piață o cotă cât mai importantă.
Câți angajați aveți? Intenționați să creșteți numărul angajaților?
Suntem o echipă de 2200 de angajați care muncesc zi de zi pentru a oferi produse de foarte bună calitate pentru milioane de clienți fideli. Dinamica business-urilor din grupul Cris-Tim va dicta în viitor creșterea echipei.
Mergeți și pe magazine proprii?Magazinele proprii sunt în număr mic și nu avem în plan creșterea rețelei. Aceste magazine au în acest moment și un rol social, oferind prețuri de fabrică la produse de calitate foarte bună comunităților unde sunt prezente.
Ce cotă de piață are Cris-Tim și ce țintă aveți privind creșterea acesteia?
Suntem în topul preferințelor românilor cu cele mai puternice branduri din industrie: Cris-Tim, Matache Măcelaru și mai nou Gama Gostat. Dorim să creștem în continuare prezența și cota în piață și să oferim soluția completă pentru mese delicioase: preparate din carne, mezeluri, lactate și, prin gama Bunătăți de la Cris-Tim, produse ready meal ce au la bază cele mai apreciate rețete, gătite de către români și nu numai.
Cum a evoluat exportul? Care sunt țările în care exportați și ce exportați mai mult?
În prezent, exportăm în circa 15 țări, iar gamele de produse exportate sunt diferite în funcție de specificul fiecărei țări. Astfel, produsele noastre sunt apreciate și se află pe mesele consumatorilor din: Anglia, Italia, Belgia, Irlanda, Cehia, Moldova, Cipru, Portugalia, Danemarca, Spania, Franța, Suedia, Germania, Ungaria, Grecia.
Legea supermaketurilor a fost promulgată. mai rămâne să fie și aplicată
Președintele României a promulgat recent Legea Supermarketurilor. Fermierii s-au temut că legea care le-ar facilita accesul în supermarketuri ar putea fi blocată ca urmare a presiunilor uriașe exercitate de reprezentanții marilor retaileri. O dată cu intrarea în vigoare a legii marile rețele de magazine sunt obligate să se aprovizioneze „pe lanțul scurt”, adică din zonele apropiate, ceea ce ar asigura și o prospețime a alimentelor. Există însă și excepții. Atunci când pe „lanțul scurt” nu se pot asigura cantitățile necesare, aprovizionarea se poate face cu produse din afara „lanțului scurt”. „Este o poveste că fermierii români nu au suficientă marfă să aprovizioneze supermarketurile. Producem, dar pentru că fermierii nu au avut unde să vândă, s-au orientat către export. De exemplu, eu înainte de intrarea pe piață a supermarketurilor produceam 7.000-8.000 de tone de cartofi. Acum produc doar 10 tone, pentru că nu am unde să vând. Dacă aș avea unde să vând, aș produce mai mult”, a declarat pentru „Economistul” președintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu.
Modificarea Legii 321/2009, cea care obligă supermarketurile să comercializeze cel puțin 51% produse românești, a fost adoptată în unanimitate de parlamentari la începutul lunii iunie, iar acum a fost promulgată și de președintele Klaus Iohannis. „S-au făcut eforturi mari din partea ambasadelor și nu numai pentru ca această lege să nu fie promulgată. S-au petrecut lucruri deranjante. De când o ambasadă străină dă sfaturi cu privire la o lege aprobată de un stat? Avem informații că mai mulți ambasadori au trimis o scrisoare prin care cer ca legea să nu fie promulgată. Întoarcerea acestei legi la Parlament ar fi fost o decizie antiromânească și împotriva producătorilor români”, susține Laurențiu Baciu.
La mijlocul lunii iunie, asociațiile profesionale, care reprezintă 80% din sectorul agroalimentar românesc și alte sectoare conexe, au trimis o scrisoare deschisă președintelului, premierului, ministrului Agriculturii și liderilor tuturor partidelor, dar și consumatorilor în care sunt expuse motivele pentru care această lege trebuie promulgată în regim de urgență. Laurențiu Baciu susține că „supermaketurilor nu le-a făcut nimeni nimic. Li se cere doar să funcționeze așa cum funcționează și în alte țări”.
[…]
Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.
Britanicii aruncă în aer unitatea europeană
23 iunie 2016 rămâne o dată istorică pentru Europa, data la care referendumul britanic a deschis cutia Pandorei și a aruncat un ocean de incertitudine peste ceea ce părea a fi o stâncă de siguranță: stabilitatea proiectului unionist european. Ceea ce părea pe vecie de neclintit, proiectul de pace, de conviețuire și de prosperitate europeană se demonstrează a fi astăzi și pe viitor un subiect care reaprinde dispute, dileme și conflicte.
De-a lungul ultimelor săptămâni analiști, politologi, finanțiști, economiști sau strategi de pe ambele maluri ale Atlanticului au încercat să privească în detaliu chestiunea Brexit-ului și să prevadă impactul pe care referendumul britanic îl are asupra viitorului întregii Europe și mai ales asupra politicilor Regatului Unit. Avantajele majore au fost puse în oglindă cu marile pierderi pe care votul britanic le provoacă atât britanicilor cât și celorlalte țări membre UE. „Lebăda Neagră” s-a produs, plutește deja pe apele odinioară limpezi – astăzi extrem de tulburi – ale Uniunii Europene („lebăda neagră” – producerea neașteptatului, teorie lansată de Nassim Taleb n.a.). Acum, la săptămâni după mișcarea făcută de britanici, îmi revine în minte o declarație mai veche a șefei FMI, Christine Lagarde: „consecințele sunt de la destul de rele, la foarte-foarte rele”. Cât de „foarte rele” sunt consecințele, lumea încă nu are capacitatea de a evalua și de a înțelege, iar experți în măsurarea impactului nu există, pentru că șocul care a produs acest impact nu fusese deloc luat în seamă, dezbinarea Uniunii Europene nu era în planuri. Acum însă pare a fi subiectul principal.
Pariul guvernului Cioloș: „România competitivă”
Strategia „România competitivă” lansată pe data de 5 iulie în dezbatere publică se dorește a fi un proiect de țară care să transforme economia și societatea românească până la începutul viitorului deceniu. În principal, acest program prevede susținerea cu prioritate a factorilor care măresc PIB-ul potențial și încurajarea producției industriale și agricole în detrimentul consumului. În document se precizează că o creștere sănătoasă nu se mai poate face prin politici monetare, fiscale sau salariale care încurajează consumul, ci doar prin stimularea producției oriunde în România. Impactul bugetar estimat pentru atingerea tuturor obiectivelor fiind de 16,9 miliarde euro în următorii cinci ani (circa 10,5% din PIB pentru o perioadă de cinci ani).
„România este astăzi o economie stabilă care are șansa să se transforme într-o țară de linia întâi în rândul comunității europene printr-un nou proiect economic care să canalizeze toate energiile factorilor de decizie către o dezvoltare economică sustenabilă”, se precizează în proiectul supus dezbaterilor publice. Aceasta ar putea duce România la un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la puterea de cumpărare standard la un echivalent de aproximativ 70% din media UE în anul 2020 (luând în calcul un nivel de creștere de 2% anual la nivelul Uniunii Europene).
„Trebuie urmărită, în primul rând, o cât mai bună valorificare a factorilor care intră în componența PIB-ului potențial – capital, forță de muncă, productivitate (inclusiv capital natural) – ca singura cale de a stimula în mod sustenabil o creștere economică de la 3% la 5% anual“, notează autorii strategiei. În acest scop, au fost căutate ariile prioritare care susțin realizarea obiectivului central de creștere economică și sunt orientate spre stimularea productivității (agricultura sau sectoarele creative), a capitalului (investițiile străine și exporturile, fondurile europene, piață de capital) și a altor elemente care creează condițiile pentru dezvoltarea producției autohtone și au impact direct asupra forței de muncă și calității vieții (educația, sănătatea, infrastructura, debirocratizarea etc).
Viziunea autorilor este concretizată în 16 domenii, care la rândul lor cuprind 41 de priorități, respectiv 90 de măsuri cu un orizont de realizare până în 2020 care adresează provocările curente pentru cei trei factori menționați, precum scăderea natalității sau migrația (în cazul forței de muncă), sau reducerea substanțială a investițiilor străine post-criză (în cazul capitalului). Acestea „adresează provocările curente ca scăderea natalității sau migrația (în cazul forței de muncă), sau reducerea substanțială a investițiilor străine post-criză (în cazul capitalului)”.
Ce factori compun PIB-ul potențial
Educația. Unul dintre cele mai importante obiective este chiar reducerea distanței dintre cerere și ofertă prin crearea cadrului legislativ și normativ optim pentru învățământul profesional dual. Sănătatea. Este esențială pentru productivitatea economică, de aceea măsurile din prezentul document țintesc îmbunătățirea actului medical, prevenția și adresarea bolilor cu rată de mortalitate cea mai des întâlnită și reducerea mortalității infantile. Natalitatea. Măsurile luate în vedere își propun îmbunătățirea serviciilor publice destinate creșterii copilului și stimularea angajatorilor în vederea înființării de grădinițe și creșe pentru copiii salariaților. Diaspora. Măsurile au în vedere programe care vizează promovarea migrației de întoarcere, canalizarea remiterilor de bani către economisire și realizarea de investiții și flexibilizarea procesului de admisie pentru cetățenii din state terțe în vederea atragerii de personal înalt calificat, în special pentru domeniile de activitate în care România duce lipsă de forță de muncă. Agricultura. Măsurile pentru stimularea agriculturii prevăd dezvoltarea sistemului de irigații, creșterea structurilor asociative în rândul fermierilor și revigorarea învățământului agricol. În același timp, trebuie stimulate sectoarele de nișă, precum agricultura ecologică, unde România are un bun potențial de avantaj competitiv într-o ramură ce întregistrează o creștere rapidă la nivel internațional. Tehnologia informației și industriile creative. Obiectivele pentru aceste sectoare sunt definirea cadrului de funcționare și stimularea creșterii prin calificarea forței umane și adaptarea sistemului educațional la cerințele pieței și un cadru fiscal favorabil dezvoltării. Fondurile europene. Prioritățile sunt creșterea capacității instituționale de elaborare a politicilor publice, dialogul și colaborarea interministerială pentru corelarea politicilor și obiectivelor și simplificarea procedurilor de depunere și implementare a proiectelor finanțate. Piața de capital. Măsurile pentru dezvoltarea pieței de capital vizează simplificarea procedurilor de înregistrare fiscală pentru investitorii străini, creșterea gradului de conștientizare pentru companiile cu capital românesc a beneficiilor adoptării standardelor de guvernanță corporativă și accelerarea privatizărilor întreprinderilor de stat. Investițiile directe. Prioritățile vizate sunt simplificarea procedurilor de autorizare în diferite domenii, accelerarea eficientizării acordării ajutorului de stat și a criteriilor de alocare a acestuia și îmbunătățirea relației dintre autoritățile publice și investitori. Infrastructura de transport. „România competitivă” propune prioritizarea sectoarelor critice și realizarea lor în afara cadrului existent. Niciun cetățean din România nu ar trebui să fie la o distanță mai mare de două ore de o autostradă. Cadastrul. Obiectivele în acest domeniu sunt scăderea perioadei necesare finalizării unui contract de cadastru pentru o Unitate Administrativ Teritorială, eficientizarea procesului de atribuire a acordurilor cadru, prin clarificarea sau simplificarea legislației achizițiilor, modificarea procedurii de selecție a UAT-urilor și creșterea capacității de verificare în paralel a mai multor UAT-uri, de la două în prezent la patru care ar permite accelerarea finalizării procesului de cadastru. Cercetarea și dezvoltarea. Printre stimularea cercetării și dezvoltării, măsurile prevăd concentrarea și prioritizarea domeniilor și proiectelor CDI pentru finanțare (focus pe ELI Valley Măgurele), asigurarea stabilității și predictibilității, precum și a unei finanțări suficiente și crearea unui mediu stimulativ pentru inițiativa mediului privat, inclusiv pentru comercializarea inovării. Debirocratizarea. Măsurile vizează debirocratizarea continuă și rapidă a tuturor instituțiilor publice și reducerea costurilor totale impuse oamenilor de afaceri și IMM-urilor prin taxe administrative, precum cele pentru obținerea unei autorizații. Debirocratizarea este un proces extrem de complex care trebuie armonizat și cu reforma administrației publice. Planul de reforme are la bază câteva principii fundamentale: simplificarea, integrarea, transparentizarea și digitalizarea. Achizițiile publice. Măsurile din prezentul document sunt extrase cu prioritate din Strategia Națională în domeniul achizițiilor publice și își propun îmbunătățirea cadrului legislativ prin transpunerea Directivelor UE și soluționarea deficiențelor din implementare cu scopul de a sprijini pregătirea și implementarea viitoarelor contracte de achiziții publice. Accesibilitatea și interconectarea sunt două principii care transcend planul de reforme. Accesibilitatea se traduce nu doar în accesul la infrastructură (de transport, de utilități, de comunicații, de educație, de sănătate, de mediu sau cultural), dar și în reducerea distanțelor dintre stat și cetățean prin e-government și măsuri digitale de administrare a afacerii sau platforme de conținut pentru comunitatea IMM-urilor, oportunități pentru diaspora etc.| Ce spun despre proiectul „România competitivă”: | |
| Klaus Iohannis, președintele României „România puternică pe care dorim să o construim presupune valorificarea avantajelor competitive de care dispunem, iar aici nu este vorba doar despre economie, ci despre oportunitățile României ca țară în plan regional și european. În acest sens, solicit Guvernului să întregească strategiile și politicile economice cu dimensiunea europeană necesară actualului context(…) În plan economic avem nevoie de o viziune sănătoasă, una pe termen lung, care să aducă românilor prosperitate durabilă. Ceea ce construim trebuie să fie durabil”. | Președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad „De foarte multe ori sacrificăm, când apar diverse probleme, banii pe care îi alocăm la Educație, la Cercetare, la Sănătate. Această politică nu poate să continue. Dacă vrem să fim o societate a cunoașterii, trebuie să ajungem cu finanțarea cercetării și a păstrării cercetătorilor noștri celor mai buni în țară. Numai în felul acesta trebuie să adăugăm valoare la ceea ce avem. Să nu uităm că, în momentul de față, e adevărat că avem o dinamică foarte bună a exporturilor, dar să nu uităm că totuși vindem lucrurile ieftin, fără valoare adăugată. Și că exploatăm cu mult mai mult decât exploatam înainte”. |
| Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României „Experiența internațională și studiile de specialitate susțin pe deplin abordarea asigurării sustenabilității creșterii economice prin îmbunătățirea productivității multifactoriale și, implicit, a competitivității. Exemple relevante în acest sens sunt în anii ‚60-’70 Italia sau Japonia, apoi Spania în anii ‚80 și ‚90, Coreea de Sud chiar în aceeași perioadă și Taiwan cam în aceeași perioadă, țări care au parcurs decenii de eforturi de reformare a economiilor înainte de a reuși comprimarea substanțială a decalajelor care le despărțeau de țările dezvoltate. Toate acestea au în comun preocuparea pentru menținerea stabilității macroeconomice, acesta nu este un moft, și în ultimul rând o contribuție considerabilă a productivității multifactoriale la creșterea economică”. | Premierul Dacian Cioloș „Ne dorim în primul rând un document final care să reflecte dorința și interesele românilor și României pe termen mediu și lung, un set de priorități asupra cărora să existe consens, astfel încât execuția lor să nu fie afectată de ciclurile electorale. Ceea ce este cert — avem nevoie de un acord politic pentru o strategie de competitivitate a României. Vă adresăm așadar, astăzi, invitația deschisă de a ne asuma împreună un drum, care, pe lângă creșterea competitivității economice, să ne crească în primul rând încrederea în propriile forțe, în potențialul României, să aducem România la adevăratul ei potențial de dezvoltare și să creăm România în care vrem să trăim”. |
Oprescu: „Trebuie să construim podul dintre sistemul bancar și clasa antreprenorială”; Pogonaru: „Sectorul bancar trebuie să se uite la clientela reală, la capitalul local”
Revista „Economistul” i-a provocat la un dialog „cu cărțile pe masă” pe doi dintre reprezentanții mediului bancar și al antreprenorilor. Sergiu Oprescu, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB) și Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) discută tranșant despre relația bănci-companii antreprenoriale, despre cât de mult finanțează băncile economia reală, despre mediul economic, dar și despre soluții de viitor prin care economia românească poate crește
Economistul: Aș dori să vă provoc la dialog plecând de la două teme mult discutate în economie. Creditează suficient băncile economia reală? Ce fel de relație de colaborare există între bănci și antreprenorii români?
Florin Pogonaru: Poziția mea este cumva particulară, în sensul că viața a făcut să mă situez nu numai pe partea antreprenorilor, ci să și știu ce înseamnă finanțarea businessului în sectorul real. Ca urmare, nu am poziții excesive, înțelegând mecanismul din ambele părți. În sectorul acesta, e foarte ușor să fii „extremist”, adică să spui că băncile nu înțeleg nimic, iar bietul antreprenor este lăsat singur, așa cum e la fel de ușor să afirmi că antreprenorii habar n-au să aplice la bănci, pentru credite. Astfel de poziții nu ajută pe nimeni. Pentru înțelegere, există niște premise. Prima dintre ele, de ordin filozofic, este că între factorii de producție din România, capitalul se dovedește a fi cel mai rar și cel mai scump. În orice combinare a factorilor de producție pe care o face fie un mic antreprenor, fie o mare multinațională, tensiunea va fi întotdeauna pe capital. Ce-i lipsește României și pentru care am plătit în primul rând, ca țară, este capitalul; deci e normal în acest sens să existe nemulțumiri. Acestea încep de la nivel de țară, în sensul că nu te poți finanța ca atunci când te găsești în Zona Euro. Aceasta este de luat ca un dat, de la care să avem în vedere orientarea în direcția în care finanțările devin mai ieftine și mai ușoare. Convergența, pentru noi, implică inclusiv chestiuni legate de normalitatea creditării. Deocamdată, ca țară, ca mediu economic, suntem într-o situație anormală a creditării. În acest context, nu pot să nu observ și asimetria în negociere între antreprenori și sectorul bancar. Or, așa cum avem un institut bancar la nivel național, nu știu să existe un institut antreprenorial, în care micii întreprinzători să se reunească. Aceasta reflectă un handicap de negociere între antreprenori și bănci. De aici vine senzația că băncile își impun condițiile și nu se poate negocia cu ele. Se induce o nedreptate care ar fi creată de bănci, dar de fapt e creată de geopolitic, de faptul că ne aflăm în proces de convergență.
Scurta istorie a lungului drum către Brexit
Imaginea tipică a militantului anti-sistem este destul de bine conturată în mintea noastră: student, clasă de mijloc, vederi de stânga, își urlă convingerile dezadaptate pe marile bulevarde ale lumii. Într-o perspectivă istorică mai largă, într-un fel sau altul, ne-am lovit de el la orice pas. Face chiar parte dintr-un decor reconfortant! Absența lui ne-ar pune pe gânduri. O specie inofensivă și în egală măsură utilă.
Nu este însă singura. Anii ce s-au scurs de la declanșarea crizei financiare din 2008-2009 au dus la coagularea unei noi forțe. Pentru a evita consecințele sociale ale Marii Depresiuni din anii ’30, decidenții politici și monetari au mobilizat resurse nemaivăzute. La rândul lor, rezultatele au fost inedite. Motorul financiar, turat artificial prin măsuri cantitative, s-a decuplat iremediabil de cel economic. Au rămas în urmă cei care n-au apucat să profite nici măcar de ciclul economic anterior. Cu atât mai puțin de prosperitatea selectivă a prezentului. Pe deasupra, eforturile de consolidare bugetară post-criză, i-au vizat tot pe ei.
Cine sunt „ei”, de fapt? Ca să schițăm portretul robot, trebuie mai întâi să renunțăm la aspectul romantic. Tablourile marilor confruntări stradale din Seattle, Paris sau Londra nu-i includ. Îi regăsim mai degrabă în fața televizorului, în mici apartamente din mari complexuri sociale, dezolante chiar și după standardele anilor ’70, perioadă în care au fost construite. N-au studenți în familie și nici n-au avut vreodată. Trăiesc în zonele dezafectate din Nordul Angliei sau Wales, unde principalul angajator rămâne statul, urmat în general de casa de pariuri sau de supermarketul local. În mod consecvent, au fost perdanții marilor transformări socio-economice, mai întâi în perioada Thatcher, ulterior în epoca deschiderii globale. Tranziția economiei britanice dinspre zona manufacturieră spre cea de servicii, i-a lăsat în urmă, dependenți de ajutorul Londrei. Capitala, cel mai mare contributor la bugetul de stat, într-un mod de-a dreptul dezechilibrat față de restul țării, stârnește în ei mai degrabă invidie decât recunoștință. Și-au abandonat demult ambițiile personale, mai nou însă, și convingerile politice. Votanți Labour de generații se îndreaptă acum grăbiți către noi alternative naționaliste.
Pe acest fond de revoltă surdă, liderii conservatori au hotărât că a venit în sfârșit momentul confruntării propriei obsesii față de Europa.
Campania de facto pentru referendum a început cu aproape cinci ani înaintea startului oficial. Încă din a doua jumătate a lui 2011, publicațiile de tip tabloid și-au îndreptat atenția, și mai apoi tirul, către noile categorii de imigranți față de care Marea Britanie se angajase să-și deschidă porțile. Ridicarea restricțiilor pentru muncitorii români și bulgari era, în contextul apartenenței la Uniunea Europeană, o fatalitate. Coeziunea socială a Regatului, pusă în pericol de noii veniți, nu mai putea fi salvată decât prin ruperea de Bruxelles.
În plan politic, UKIP sufla în ceafa Tory, pe măsură ce sentimentele anti-imigrație prindeau contur xenofob. Tot mai mulți conservatori amenințau cu declanșarea procedurii de alegeri interne, în lipsa unor măsuri ferme de limitare a dreptului la libera circulație. În Parlament, inițiativele propriului guvern erau uneori blocate în mod sfidător.
Retrospectiv, în condițiile votului uninominal de tip britanic, temerile s-au dovedit nejustificate. Alegerile din 2015 au fost câștigate confortabil de conservatori, cu 330 de mandate față de unul singur din partea UKIP. Era însă prea târziu. Guvernul se angajase ferm pe un drum fără întoarcere.
Rezultatul negocierilor contra-cronometru purtate la Bruxelles de David Cameron, nu a impresionat pe plan intern. Nici n-avea cum, având în vedere că restricționarea accesului la diverse forme de asistență socială nu îngrădește cu nimic accesul propriu-zis pe piața forței de muncă.
Nu era însă totul pierdut. Campania premergătoare votului din 23 iunie a început sub auspicii favorabile pentru tabăra Remain, care conducea în sondaje. Tema economiei, prima în dezbatere, a fost câștigată de apărătorii status quo-ului. Strategia „Project Fear”, așa cum a fost botezată prompt de către ceilalți, s-a concentrat pe riscurile asociate ruperii de Uniune. O victorie de etapă, lipsită de glorie.
A urmat dezbaterea pe securitate. Abundența de argumente a dat din nou câștig de cauză echipei conduse de premier. Caracterul tehnic al discuției a făcut-o însă chiar mai anostă decât pe cea dedicată economiei. Sondajele consemnau în continuare același avans pentru Remain.
A urmat 26 mai, dată la care Biroul Național de Statistică a publicat situația migrației nete (diferența dintre cei care vin și cei care pleacă din UK). A fost nevoie de câteva zile bune pentru ca cifrele să fie digerate de public și de media. La rândul lor, strategii taberei Leave au înțeles că își joacă ultima carte. „În fiecare an, adăugăm un oraș de mărimea Newcastle” a devenit sloganul de forță al celor care promovau „independența”, cu referire la cei peste 300.000 de noi sosiți în 2015. În sine, cifra nu reprezintă nici măcar un nou maxim istoric. Contextul a fost însă ideal pentru readucerea temei imigrației în centrul dezbaterii. Din acel moment, traiectoria ascendentă a curentului Leave a devenit de neoprit. Nici măcar de moartea lui Jo Cox.
Aparent, șansele erau de partea taberei pro-europene. Spre deosebire de ceilalți, dispuneau atât de resurse de cercetare guvernamentale, cât și private. Acestea s-au materializat într-o avalanșă de rapoarte economice. Impactul mesajelor riguros fundamentate a fost însă limitat. În cele din urmă, avertismentele legate de inflație, recesiune sau șomaj n-au fost luate în serios, indiferent de credibilitatea sursei.
La nivel de comunicare, campania rigid unitară a Remain, cu fraze repetate robotic de către numeroși comunicatori timp de mai bine de două luni, s-a situat în contrast nefavorabil cu haosul efervescent al celorlalți. Chiar dacă militanții Leave veneau cu jumătăți de adevăruri, lucruri fără noimă sau chiar minciuni, electoratul a hotărât, în cunoștință de cauză, sa pună obiectivul Brexit mai presus de detalii sau de bună credință. Nehotărâții, miza ultimelor zile de campanie, nu au migrat către certitudine și status-quo. Au ales opusul.
Pană la urmă, rațiunea nu a învins. Formula câștigătoare a fost pe cât de pestriță, pe atât de eficientă. Fronda elitelor eurosceptice și nostalgia post-imperială specifică celor vârstnici și-au găsit în sfârșit un aliat de conjunctură exploziv: ura dezlănțuită a noului tip de naționalism englez. Sau „Project Hate”, cum ar spune unii.
După Brexit, Angela Merkel pune surdină la certurile din UE
După votul năucitor al britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, încă se mai caută explicații, iar Bruxelles-ul pare prins în ochiul de liniște al unui uragan de panică alimentat de zvonuri și declarații contradictorii ale politicienilor. Construcția europeană este în pericol să se năruie.
Care va fi următorul stat care va părăsi UE? Era întrebarea pe care și-o puneau comentatorii politici în zilele de după aflarea rezultatului referendumului din Marea Britanie: Frexit sau Quitaly. Denumirile găsite sunt amuzante, însă realitatea s-ar putea să nu fie la fel. Mai ales pentru cele 19 state care au cea mai puternică integrare, cele care constituie Zona Euro, și care riscă să intre într-o nouă etapă de recesiune economică, conform unei analize realizate de Bloomberg.
Chiar dacă economiile acestor state înregistrează cea de a 14-a lună consecutivă de creștere, șomajul este încă peste 10%, iar partidele populiste sunt în ascensiune în Germania și Olanda. Încetinirea creșterii economice riscă să polarizeze electoratul spre extremele eșchierului politic. În plus, sistemul bancar din Italia poate să intre în colaps, în timp ce discuțiile despre reforma bugetului Uniunii ascut divergențele dintre statele membre. Banca Centrală Europeană (BCE) prognozează o expansiune economică de 1,6% pentru Zona Euro în 2016 și de 1,7% în 2017 – însă aceste estimări sunt anterioare datei de 23 iunie, data referendumului pentru Brexit. Actualizarea prognozei este programată pentru luna septembrie, și va conține cu siguranță corecțiile negative induse de restrângerea UE la 27 de membri. Economiștii care au participat la studiul Bloomberg prognozează o reducere a PIB-ului Zonei Euro pe motiv de Brexit, de 0,1 puncte procentuale în acest an, de 0,3 puncte procentuale în 2017 și de 0,15 puncte procentuale în 2018. Aceasta înseamnă o pierdere cumulată în cei trei ani de 59 miliarde euro.
Impactul politic s-ar putea să se manifeste mai devreme decât ne-am aștepta. Presiunile exercitate de partidele eurosceptice în Franța și Italia, a doua și a treia dintre cele mai mari economii ale Zonei Euro, îi împiedică pe actualii guvernanți să implementeze politicile necesare pentru a scăpa din capcana stagnării economice. Referendumul pe teme constituționale programat în Italia pentru luna octombrie și soarta reformei pieței muncii din Franța în perspectiva alegerilor prezindențiale care se vor ține în 2017 sunt punctele fierbinți care pot crește incertitudinile pentru investitori și să înrăutățească prognozele economice.
Cu toate că președintele BCE, Mario Draghi, i-a implorat pe liderii europeni la primul summit UE post-Brexit să „abordeze vulnerabilitățile băncilor”, nu sunt semne că liderii din regiune au în plan să dea curs rugăminții care le-a fost adresată. Chiar dimpotrivă: premierul italian, Matteo Renzi, insistă să acorde un ajutor de urgență băncilor de 40 miliarde euro, care este în afara reglementărilor din interiorul UE și este obiectul unei opoziții puternice din partea Germaniei și ale altor state membre, pentru că poate fi considerat ajutor de stat nelegal. Valoarea totală a creditelor acordate de băncile italiene cu risc ridicat de neplată se ridică la aproximativ 360 miliarde euro, ceea ce pune în pericol sistemul bancar. În plus, Renzi l-a apostrofat pe Draghi că nu s-a preocupat suficient de sănătatea sistemului financiar italian cât timp a fost guvernatorul băncii naționale italiene. „Fiecare țară se îndoiește de capacitatea statelor vecine de a-și reforma propria economie și de dorința de a merge împreună mai departe”, a declarat Benoit Coeure membru în Comitetul executiv de conducere a BCE pentru Le Monde pe 1 iulie a.c. „Nu putem avansa în aceste condiții. După ce va reveni încrederea între parteneri, vom putea continua integrarea europeană”, a mai adăugat el.
Tensiuni se manifestă și la vârful cconducerii politice a UE. Cancelarul german, Angela Merkel, l-a contrazis public pe Jean-Claude Junker, președintele Comisiei Europene care a cerut acțiuni rapide pentru excluderea Marii Britanii din UE. De altfel, Junker a fost un opozant al britanicilor încă din timpul crizei provocate de Grecia în 2014: „Dacă vom accepta un Grexit… riscăm propriul nostru viitor, pentru că lumea anglo-saxonă va încerca orice să demoleze Zona Euro bucată cu bucată, puțin câte puțin”, declara el când se punea problema ca Grecia să renunțe la euro și să revină la drahmă.
Urmează, în Europa, o perioadă plină de alegeri
Angela Merkel a preluat pentru moment conducerea UE și a solicitat liderilor partidelor de centru-dreapta din cadrul UE să aștepte până la toamnă organizarea Consiliului în care să discute situația provocată de Brexit. În acest fel, Merkel speră că în această vacanță de vară să se renunțe pozițiile pline de resentimente, indignarea care dă în clocot față de „nerecunoscătorul Regat Unit” (cum ar fi Spania); dorința de răzbunare, iritarea și să le facem „viața cât mai grea” pentru Brexit (cum ar fi Franța); panica, frica față de dispariția iminentă a UE (cum ar fi Italia), precum și la valurile făcute în mass-media de către analiști sau diverși politicieni. Politiciană versată, Merkel nu se așteaptă ca după ce se vor relaxa în stațiunile de la Marea Mediterană, politicienii europeni vor adopta brusc o atitudine coerentă în abordarea negocierilor cu UK, precum și în ceea ce privește viitorul Uniunii cu 27 de membri. Însă câștigă timp prețios pentru a elabora un plan de acțiune. Inclusiv, va știi cu cine va negocia din Marea Britanie condițiile de ieșire din UE. În plus, trebuie ținut cont că anul viitor în Germania se vor ține alegeri, iar partidele politice se pregătesc deja de campania electorală, fiind atacată pe tema Brexit-ului chiar și din interiorul coaliției de guvernământ, formată din Uniunea Creștin-Democrată și social-democrații și conservatorii din Bavaria. Social-democrații o acuză pe Merkel de programul de austeritate care a făcut ca opinia publică să se întoarcă împotriva Germaniei. De cealaltă parte CSU insistă ca Germania să nu mai plătească niciun euro în plus la bugetul UE pentru acoperirea găurii rămase după plecarea Marii Britanii. Nemulțumirea lui Merkel reflectă o ruptură din ce în ce mai mare în Europa între cei care, ca Juncker și liderii francez și belgian, vor să vadă „mai multă Europa” după Brexit, și cei care, ca Merkel și ministrul de Finanțe, Wolfgang Schauble, cred că acest lucru ar fi o „nebunie” în actualele condiții. Înainte de Brexit, oficiali de rang înalt din Comisia Europeană și-au manifestat speranța că o ieșire a Marii Britanii ar permite definitivarea proiectului european, atrăgând țări mai puțin pro-europene, precum Polonia în Zona Euro „în cinci ani”. Temându-se că apelurile italiene și franceze pentru adâncirea integrării ar putea, în cele din urmă, să scumpească factura achitată de Germania pentru economiile în dificultate din sudul Europei, Merkel a temperat această viziune, cerând să i se acorde timp Marii Britanii pentru a-ți negocia statutul pe care îl avea în relația cu UE.Va fi Jean-Claude Juncker „țapul ispășitor” al Europei?
În mediile politice din Germania se așteaptă ca lui Jean-Claude Juncker să-i fie cerută cât mai curând demisia de la conducerea Comisiei de către Angela Merkel. Apelurile constante și lipsite de complexe ale lui Juncker pentru „mai multă Europa” au determinat alți câțiva membri disidenți ai UE – printre care Polonia, Ungaria și Cehia – să arunce o parte din vina pentru Brexit asupra șefului Comisiei. Chiar și înainte de a fi numit șeful Comisiei Europene – împotriva dorinței lui David Cameron – au fost formulate îngrijorări legate de apetitul pentru alcool al lui Juncker, acuzații respinse ca fiind o „campanie de defăimare” de către partizanii săi. Primele semne legate de modul în care europenii vor reuși să păstreze un front unit împotriva Marii Britanii vor fi vizibile la summitul din 16 septembrie, la Bratislava, când cei 27 de membri ai UE se vor reuni pentru a discuta poziția comună față de Brexit. Germania a anunțat deja că are în vedere o formă de „membru asociat” al Marii Britanii, dar a exclus clar accesul Regatului la piața unică fără dreptul la libera circulație.BRRRRRREXIT!
Anul acesta iarna a venit mult mai devreme, dând frisoane și fiori de gheață multora.
Fenomene extreme ating și zona politică și economia și finanțele și deși unii meteorologi vor să ne liniștească că vremurile sunt în curs de normalizare și prognozele sunt pozitive, eu vă propun să fim extrem de atenți.
E clar că frontul atmosferic se mișcă dinspre insulă spre continent, e clar că mase de aer rece (extremism, naționalism, radicalism etc.) se mișcă necontrolat și vizibilitatea este extrem de redusă pe termen scurt și mediu, cu posibile descărcări electrice și furtuni cu aspect de uragan pe termen lung.
Încerc să înțeleg de ce s-a întâmplat asta și mă gândesc că:
- David Cameron a fost superficial, nu își cunoaște poporul, și poate în naivitatea lui și-a spus că „nu se poate”.
- Poporul a fost reprezentat, ca și la noi, de segmentul conservator și neinformat, cu reacții ușor de manipulat de o propagandă agresivă și extrem de calificată.
- Tinerii, la fel ca la noi, preferă să stea într-un pub în loc să se ducă la vot și se trezesc când meciul este terminat.
- Structurile europene nu sunt suficient de cunoscute, nu sunt suficient de transparente și nu acordă se pare importanță mediilor culturale naționale, care prin diversitatea lor ar trebui să fie cruciale pentru bogăția comunității.
- La nivel corporatist, s-a tratat cu superioritate momentul, iar acum mulți își numără rănile (pierderi de zeci de miliarde) și băncile sunt un exemplu de manual, deoarece suprareglementarea și supracontrolul BCE deveniseră greu de suportat de către prea-apretatele gulere albe din Citi-ul Londonez.
- Niciodată voința exprimată prin vot nu trebuie subestimată și atunci când se scriu pagini de istorie ireversibile, tot efortul trebuie făcut nu negând sau minimalizând rezultatul votului, ci acționând și gândind ce oportunități pot fi create.
România care e, într-o altfel de UE
Criza europeană
Am scris ani la rând că Uniunea Europeană a suferit nu doar din cauza gravei crize financiar-economice internaționale, dar și pentru că liderii ei au sacrificat interesul european în favoarea unei competiții neloiale între state membre și mai ales au transformat politica europeană într-o umbrelă sau baston, după cum le-a convenit în jocurile lor de putere la nivel de partide. Dovedind o neadaptare la condițiile locale, europene și globale de a face politică, elita partidelor din statele membre și eurobirocrații-șefi din Bruxelles au părăsit calea europeană adevarată pentru a-și pava propria lor cale spre grandoare și prosperitate personală. Votul pentru Brexit ar merita să fie interpretat și ca o revoltă a majorității cetățenilor împotriva efectelor locale ale felului de a promova politicile europene și împotriva actualei modalități de a globaliza viața economică, socială, culturală etc. Tocmai de aceea, Brexit-ul a fost perceput global ca un cutremur. Uniunea Europeană a intrat în criza structurală cu mai bine de un deceniu în urmă, atunci când s-a decis ca un proiect de Tratat Constituțional European, elaborat prin cea mai largă consultare publică pe care liderii de atunci o puteau accepta și parafat de toți liderii statelor membre (Roma, oct. 2004), să fie respins și apoi mutilat de politicieni și birocrați prin ceea ce a devenit Tratatul de la Lisabona. Criza europeană s-a agravat datorită incertitudinilor, inacțiunii sau acțiunilor greșite ale șefilor de state și de guverne din Uniunea Europeană ca și atitudinii de mandarini ai responsabililor instituțiilor de la Bruxelles. Votul pentru Brexit este un fapt și sunt convins că britanicii își vor regândi calea de evoluție cu multă răspundere și-i vor suporta consecințele. Dar este tot un fapt existența unei crize existențiale a Uniunii Europene de azi, pe care Brexit-ul doar a evidențiat-o, spre „surpriza” și „șocul” liderilor europeni. Brexit a aruncat Marea Britanie, dar mai ales Uniunea Europeană, în confuzie și incertitudine, situație care trebuie rezolvată cât mai repede, dacă liderii europeni nu doresc să fie puși în fața unei impredictibile „primăveri europene” sau, ca să fim originali, a unei „toamne europene”.România care e!
România și cetățenii ei sunt în al zecelea an de când aparțin Uniunii Europene. Negociind Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană am avut permanent în gând nu doar desprinderea noastră de „lumea veche” a sec. al XX-lea, cât mai ales oportunitățile care se deschideau românilor în veacul al XXI-lea. Iar acele oportunități nu veneau ca un „coș al abundenței” oferit de Uniunea Europeană, ci trebuiau create și fructificate în România, în Europa și în lume chiar de statul român, de oamenii politici, de antreprenori și de efortul constructiv al tuturor cetățenilor români. Era nevoie, în primul rând, de un stat puternic, de capacitate administrativă, strategizare și programare în direcția dezvoltării, multă muncă, dar și un clar leadership politic local orientat spre aplicarea benefică a politicilor europene în România. Liderii României au semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană în ultimele zile ale lunii aprilie 2005. Peste numai câteva zile, electoratul unui stat fondator al Uniunii Europene a respins proiectul Tratatului Constituțional European și în luna iunie un alt stat fondator a procedat la fel, ceea ce a dus către o adevărată „criză constituțională” în procesul decizional european. Așa încât am putea spune că debutul României ca stat membru al Uniunii Europene s-a petrecut într-o perioadă de avansare a crizei structurale europene, agravată, după 2008, de teribila criză financiar-economică globală. Acest context ar fi solicitat ca statul român să fie un actor european cu un contur bine precizat în strategiile și politicile europene, cu o economie înscrisă pe calea dezvoltării durabile, cu opțiuni realiste în principalele arii ale integrării europene – de la convergența în Piața Unică până la competitivitate, Uniunea Monetară (Euro), Schengen etc. – cu capacitate de gestionare eficientă a nivelurilor interdependențelor europene și globale, cu viziune și strategii constructive în poziționările dintr-o Uniune Europeană aflată în criză și în curs de transformare. Ce a făcut România în Uniunea Europeană? Încă de la schimbarea de guvern (sfârșitul lunii dec. 2004), liderii de atunci au propus noi politici interne economice și sociale, în contradicție tocmai cu acele politici anterioare care au făcut posibilă primirea de către România a statutului de piață funcțională europeană; a repudiat setul de reforme administrative și judiciare care a stat la baza finalizării negocierii aderării la Uniunea Europeană; a politizat (doar în sens partidist) procesul aderării și politicile europene; a practicat integrarea europeană ca un demers de politică externă în loc să internalizeze oportunitățile politicilor europene (obiectivul central a devenit „cum să fie luați banii europeni”!); a tratat Uniunea Europeană ca o simplă alianță nu ca o structură partenerială integraționistă. Am putea adăuga și alte elemente care nu au favorizat maximizarea de către România a statutului de membru al Uniunii Europene, dar mai spunem că nici după o decadă de apartenență la UE statul român nu are un proces decizional european deplin funcțional și încă nu le-a arătat partenerilor europeni ce vrea, cum intenționează să se comporte și ce poate să facă pentru/în Uniunea Europeană. În cei aproape zece ani de apartenență la Uniunea Europeană, România a beneficiat doar de contagiunea cu procesele europene și mai puțin din acțiunea proprie în consonanță cu opțiunile integrării europene. În realitate, România doar a aderat la Uniunea Europeană fără a face efortul convergenței cu substanța integrării europene, evitând până și continuarea eforturilor societății românești de circumscriere pe traiectul politicilor europene care au fost susținute în perioada pregătirii pentru aderare. A devenit emblematică obsesia guvernelor românești din ultimul deceniu doar de a accesa fondurile europene, fără a crea cadrul eficace pentru a investi respectivele surse de la Bruxelles în aplicarea politicilor europene de dezvoltare în România. Să nu mai vorbim despre devoalarea incapacității liderilor români de a demonstra opțiuni integraționiste clare, coerente (a se vedea, spre exemplu, neaccesarea zonelor Euro și Schengen). Doar la presiunea mediului de afaceri autohton, a cetățenilor români care au decis să meargă ei în Europa, dacă liderii țării nu aduceau Europa în România, a câtorva organizații neguvernamentale și a exemplului pozitiv vizibil în alte state recent aderate la Uniune, beneficiile apartenenței la Piața Unică au putut fi posibile și în România. Creșterea PIB-ului, de la finalizarea negocierilor de aderare, posibilitatea participării la avantajele libertăților fundamentale europene, între care și libertatea de circulație a persoanelor, șansa mobilității profesionale și educaționale în statele membre ale Uniunii Europene, investiții ale firmelor europene în economia românească, utilizarea parțial judicioasă a fondurilor structurale, statutul de membru al unei structuri instituționale cu operare regională și globală etc. sunt numai câteva dintre beneficiile primului deceniu după aderarea la Uniunea Europeană.O altfel de Uniune Europeană
În perioada în care negociam aderarea noastră la Uniunea Europeană spuneam frecvent că trebuie să fim atenți că Uniunea Europeană la care vom adera va fi diferită de cea cu care negociam. În consonanță cu epoca (era în desfășurare Convenția privind Viitorul Europei) speram într-o Europă mai bună! Este regretabil că sensul evoluției Uniunii Europene s-a schimbat după 2004 și nu spre mai bine. Demersurile transformaționiste din anii ’90 și primii ani ai mileniului nostru au fost brusc deturnate spre mercantilism, iar liderii României au intrat, conștient sau nu, în jocul agravării crizei europene. Acum faptul este împlinit: Uniunea este într-o criză existențială și transformarea ei într-o entitate mai bună, îndreptată spre cetățeni, nu mai poate fi amânată. Dacă se vor prefera doar paliative, ca și în cazul Tratatului Lisabona, Uniunea Europeană și-ar putea încheia istoria, iar impredictibilul va fi generalizat, cu daune incomensurabile. Transformarea Uniunii Europene sub presiunea crizei poate fi un efect de soluționare a crizei sau unul care să fundamenteze evoluția pozitivă a Uniunii dincolo de pragul sfârșitului crizei. Deja se vorbește de o Uniune Europeană reconstruită pe principiul diferențierii și chiar al stratificării, ceea ce ar fi un răspuns la actuala stare de spirit europeană, dar ar lăsa deschise foarte multe teme ale integrării europene. Astfel de propuneri dovedesc că liderii europeni de astăzi sunt lipsiți de o viziune despre o viitoare Uniune Europeană, poate mulți dintre ei gândindu-se, în continuare, doar la propriile poziții în capitalele statelor membre sau în Bruxelles (Comisia Europeană pare a fi paralizată). În mod sigur, până când lideri ai „generației Erasmus” vor prelua cârma Uniunii Europene și a statelor membre, vom înregistra doar opțiuni „pragmatice” care să răspundă presiunilor momentului. O astfel de atitudine va însemna că nu s-a perceput faptul că votanții Brexit au fost nemulțumiți masiv de modul cum Uniunea Europeană a operat în politicile interne ale Uniunii, dar și în cele globale. E limpede că o consultare publică asupra căii de evoluție a Uniunii va lua mai mult timp și va fi greu de gestionat într-o astfel de etapă turbulentă, în care politicienii încă nu știu cum să reconstruiască democrația digitală. Dar am putea spera și că liderilor europeni le-ar veni o străfulgerare de curaj și determinare să scoată Uniunea din acest marasm! În orice caz, mesajul Brexit-ului, în rândul cetățenilor celorlalte state membre, este clar: vor o altfel de UE, una mai bună și în serviciul lor! Iar faptul că vor o astfel de UE înseamnă că apreciază rolul ei istoric! Problema este a prezentului și a viitorului UE! Ce va face România? Apartenența ei partenerială la o Uniune Europeană performantă este vitală, atât pentru interesul cetățenilor ei, cât și pentru poziționările regionale și globale. Este mai mult decât evident însă că efectul politicilor europene și internaționale sunt evaluate la nivel local. Dacă vrem o societate sănătoasă, atunci trebuie să punem în acord globalizarea și integrarea cu suveranitatea și democrația. Ceea ce necesită o cultură politică elevată și lideri cu o voință sinceră, angajată în serviciul binelui comunității.Considerații cu privire la implicațiile legislative cauzate de Brexit
Construirea unei Uniuni Europene solide a întâmpinat de-a lungul timpului numeroase provocări. În prezent, cea mai recentă este determinată de Brexit. Noțiunea de Brexit reprezintă acronimul expresiei „British exit”, ce semnifică ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (în continuare „Regatul Unit”) din Uniunea Europeană. Deși noțiunea nu este o premieră în contextul european, amintind discuțiile cu privire la Grexit prin care se urmărea ieșirea Greciei din Zona Euro, demersurile actuale cu privire la Brexit au vocația de a deschide proceduri și discuții cu caracter de noutate. Implicațiile legislative cauzate de Brexit constituite doar unul din efectele acestui demers de a părăsi Uniunea Europeană de către Regatul Unit, prilej de elaborare a studiului de caz în legatură cu posibilitatea unui stat membru de a se retrage din Uniunea Europeană.
În data de 23 iunie 2016 cetățenii Regatului Unit au votat pentru Brexit cu un procentaj de 52%. Conform statisticilor, este remarcată o discrepanță considerabilă între regiunile Regatului Unit. În acest sens, Londra, Scoția și Irlanda de Nord au votat considerabil pentru a rămâne în Uniunea Europeană, în timp ce Midlands, Yorkshire and The Humber și North East au votat pentru părăsirea Uniunii Europene, diferențele dintre cele două categorii fiind și de peste 20%. La acest referendum au participat peste 30 de milioane de oameni, reprezentând aproximativ 72% din cetățenii Regatului Unit cu drept de vot1. Pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană au votat în general persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, precum și persoanele care au absolvit cel mult o formă de învățământ liceal2.
Cu privire la efectele juridice ale acestui referendum trebuie avute în vedere legislația națională a Regatului Unit și legislația Uniunii Europene. Astfel, potrivit legislației naționale Parlamentul este singurul în măsură a emite legi. În anul 2015 a fost adoptată Legea Referendumului Uniunii Europene3, ce poate fi coroborată cu Legea privind partidele politice, alegerile și referendumurile4 din anul 2000, însă acestea nu cuprind dispoziții cu privire la efectele juridice obligatorii ale referendumului.
Pot fi incidente discuții și cu privire la Legea privind Uniunea Europeană5 adoptată în anul 2011 de către Parlamentul Regatului Unit, prin care a fost instituită procedura obligatorie a referendumului în cazul modificării Tratatului privind Uniunea Europeană sau a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene. Această lege a fost adoptată pentru a proteja suveranitatea Regatului Unit și a îngreuna procesul de cedare a suveranității către Uniunea Europeană. Consider totuși că această lege nu este aplicabilă în cazul Brexit, deoarece nu este incidentă modificarea unui tratat, ci doar aplicarea lui, iar problema suveranității nu este în sensul cedării, ci în cel al redobândirii. Dar chiar dacă s-ar aplica această lege, în urma referendumului tot ar fi obligatorie procedura parlamentară.
Având în vedere că în Regatul Unit se organizează foarte rar referendumuri, deoarece Parlamentul este suveran, iar potrivit legislației, acestea nu sunt în general obligatorii, putem trage concluzia că votul pentru Brexit este doar consultativ. Astfel, Prim-ministrul poate solicita Parlamentului să voteze asupra Brexit-ului sau poate chiar să ignore votul exprimat de cetățeni prin referendum, deoarece din punct de vedere legal nu este obligat să acționeze în acest sens. Drept urmare, putem trage concluzia că efectele referendumului vor fi mai mult politice, iar nu atât de mult juridice.
Cu privire la legislația Uniunii Europene, mecanismul de punere în aplicare a Brexit-ului este reglementat de art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht în anul 1992 și modificat prin Tratatul de la Lisabona în anul 2007, posibilitatea unui stat membru de a se retrage a fost reglementată pentru prima dată în Tratatul de la Lisabona care a intrat în vigoare începând cu anul 2009. Procedura de ieșire a unui stat din Uniunea Europeană nu a mai fost parcursă de niciun alt stat, această procedură în sine fiind reglementată la mult timp după începerea construirii Uniunii Europene în anul 1951 când a fost semnat Tratatul de la Paris privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Astfel, orice stat membru al Uniunii Europene poate hotărî să se retragă, această hotărâre fiind luată în conformitate cu normele sale constituționale. În cazul Regatului Unit, hotărârea se cuvine a fi luată de Parlament, organizat bicameral în Camera Lorzilor și Camera Comunelor.
