Uniunea piețelor de capital – un proiect esențial pentru Europa

Marius Ioan Dănilă
-
0
Uniunea piețelor de capital – un proiect esențial pentru Europa
În vederea optimizării procesului de integrare paneuropeană a piețelor financiare, la ora actuală, se lucrează intens la implementarea a două inițiative majore: Uniunea Bancară și Uniunea Piețelor de Capital (CMU – Capital Markets Union). Ambele proiecte sunt de mare interes și pentru România, având în vedere stadiul economiei și al piețelor financiare,  precum și prioritățile naționale pe termen mediu și lung. Uniunea Bancară are ca principal scop o integrare deplină și sustenabilă a piețelor bancare, prin instrumentele supravegherii unice, a mecanismului comun de rezoluție și a unui cadru unic privind garantarea depozitelor bancare. Similar, CMU are ca menire crearea unei piețe unice de capital în Zona Euro în vederea maximizării beneficiilor ce derivă dintr-o partajare transfrontalieră a riscurilor (risk sharing) și eliminării disfuncționalităților ce ar putea fi generate de incompatibilitatea diverselor reglementări naționale în statele membre; pe scurt: identificarea de noi soluții în vederea direcționării eficiente a resurselor financiare disponibile către zonele unde astfel de resurse sunt necesare (în special infrastructură și IMM), în interiorul Uniunii Europene. Potrivit comunicatului de presă al Comisiei Europene din 30 septembrie 2015, planul de acțiune privind realizarea CMU are la bază următoarele principii-cheie:
  • Crearea mai multor oportunități pentru investitori: uniunea piețelor de capital ar trebui să contribuie la mobilizarea capitalului în Europa și la direcționarea acestuia către toate întreprinderile, inclusiv IMM-urile, și proiectele de infrastructură care au nevoie de finanțare pentru a se dezvolta și a crea locuri de muncă. Aceasta ar trebui să ofere gospodăriilor opțiuni mai adecvate pentru a-și atinge obiectivele în materie de pensii.
  • Asigurarea legăturii dintre finanțare și economia reală: uniunea piețelor de capital este un proiect clasic de piață unică, în beneficiul tuturor celor 28 de state membre. Statele membre au mult de câștigat din direcționarea capitalului și a investițiilor către propriile proiecte.
  • Promovarea unui sistem financiar stabil, mai solid și mai rezistent: apariția unei game mai largi de surse de finanțare și a unor investiții pe termen mediu si lung prin care se asigură că cetățenii și societățile din UE nu mai sunt la fel de vulnerabile la șocurile financiare ca în timpul crizei.
  • Aprofundarea integrării financiare și intensificarea concurenței: uniunea piețelor de capital ar trebui să aibă drept rezultat partajarea în mai mare măsură a riscurilor la nivel transfrontalier și piețe mai lichide, ceea ce va duce la aprofundarea integrării financiare, la reducerea costurilor și la creșterea competitivității europene.
Punctul de plecare:
  • Situația curentă ne arată o piață extrem de fragmentată la nivel european, cu 17 burse importante în cele 28 de state membre, ce generează o capitalizare de circa 10,6 trilioane euro. În ciuda granularității mari a burselor, Europa se confruntă cu o concentrare majoră a capitalizării; principalele cinci instituții bursiere acumulează 95% din capitalizarea totală, cu acest procent pe trend ascendent (cifra era de 91% în 2007). Bineînțeles, există o legătură directă între dimensiunea capitalizării și cea a economiilor naționale, însă concentrarea capitalizării excede dimensiunea economiei – cele cinci burse amintite sunt localizate în economii ce cumulează circa 85% din PIB-ul european. Fragmentarea este totodată pusă în relief și de comparația la nivel național între capitalizare și PIB, cu discrepanțe majore între statele membre, de exemplu Slovacia 5%, Austria 22%, Germania 52%, țările nordice aproximativ 115%, Marea Britanie 127%. Media ponderată a acestui procentaj în cazul principalelor cinci burse este de circa trei ori mai mare decât cea aferentă restului de 12 burse.
O adevarată surpriză este o comparație cu piața bursieră a Statelor Unite – în ciuda unei bune comparabilități a celor două zone din punct de vedere economic, piața de capital americană este substanțial diferită, la momentul actual având doar două instituții bursiere majore, cu o capitalizare combinată de circa 23 trilioane euro. Piața americană nu este numai extrem de concentrată, dar și de două ori mai mare decât cea europeană; întorcându-ne și la comparația capitalizare/PIB, SUA atinge un procent de 140%! Este evident că experiența Statelor Unite oferă lecții și indicii foarte utile în construcția CMU.
  • Un avion cu motor pe o singură aripă – așa poate fi caracterizată finanțarea companiilor la nivel european, în principal datorită preponderenței creditului bancar: 37% din PIB în Europa vs. 14% din PIB în Statele Unite. Iar în ceea ce privește procentul finanțărilor bancare, în total finanțări externe nete pentru sectorul corporate, observăm un procentaj de circa 70% în Zona Euro vs. circa 20% în Statele Unite.
Piața de capital, o alternativă la finanțarea bancară Sunt create premisele unei experiențe dureroase, în contextul unor condiții de creditare mai dure, creșterii costului capitalului, noilor cerințe de capital, volumului ridicat de credite neperformante și diminuării bilanțului la nivelul băncilor europene. Este clar că la momentul actual, în ciuda unei abundente lichidități furnizate de Banca Centrală Europeană, băncile comerciale, confruntându-se cu o multitudine de probleme de natură internă și externă, nu transformă această lichiditate în creditarea economiei reale, mai ales într-un cadru competițional extrem de limitat ca alternativă. Să nu uităm, totodată, că multe studii de specialitate concluzionează pe bună dreptate că piețele ce se bazează pe finanțarea bancară beneficiază de rate de creștere economică sensibil mai mici decât piețele pe care finanțarea bursieră joacă un rol important (în special în perioade, cum este și cea pe care o traversăm, de prăbușire a prețului activelor). Crearea unui al doilea motor pentru avionul nostru metaforic, prin aducerea în centrul atenției a pieței de capital, reprezintă o acțiune vitală pentru sustenabilitatea economiei europene. CMU este în mod cert un proiect ambițios, obiectivele lui majore trebuind translatate rapid în măsuri specifice cu impact asupra facilitării finanțării companiilor în general și IMM-urilor în particular. Menționez IMM-urile în particular, deoarece, în ciuda faptului că generează circa 58% din valoarea adăugată a pieței europene corporate și ocupă circa 67% din forța de muncă angajată în sectorul privat (50% din forța de muncă angajată în sectorul privat este angajată în companii cu mai puțin de 50 de angajați!), sunt la ora actuală, datorită cadrului de reglementare bursieră, virtual excluse de la orice finanțare pe piața de capital, fiind captive finanțărilor bancare. Plecând de la rezultatele unui studiu Oliver Wyman din 2013, ce arătau că doar 5% din IMM-urile europene au emis acțiuni listate și doar 2% obligațiuni, am convingerea că situația la momentul actual s-a deteriorat și mai mult. O mai agresivă implicare inițială a instituțiilor de venture capital sau private equity cuplată cu o facilitare la nivel de reglementări a plasamentelor private (cum ar fi de exemplu inițiativa franceză a French Euro Private Placement Working Group) ar „salva” un număr mare de IMM-uri din această situație, facilitând accesul ulterior la finanțări pe piața de capital. Din păcate piața europeană de private equity (total investiții) este extrem de anemică, situându-se de exemplu la nivelul anului 2013 la un procent de 0,24% din PIB-ul european (pentru același an procentajul în cazul Statelor Unite era de circa 3%) și, mai mult, concentrată într-o proporție de aproape 50% doar pe o singură piața – Marea Britanie. O situație similară observăm și în cazul venture capital, ce totaliza la nivelul anului 2013 – 0,02% din PIB. Tot în acest context putem aminti și tranzacțiile M&A cross-border în interiorul Uniunii Europene, ce se situează la nivele modeste comparativ cu perioada premergătoare crizei financiare: o valoare medie anuală de circa 317 mld euro pentru perioada 2008-2014 (cel mai scăzut nivel înregistrându-se în 2009 – 238,4 mld euro), comparativ cu o valoare totală de circa 645,5 trilioane euro pentru perioada 2000-2007. Fără să intru în detalii teoretice privind țintele și programul de implementare al CMU, m-aș opri asupra câtorva probleme de actualitate ce trebuie adresate pe parcursul procesului efectiv de construcție a Uniunii Piețelor de Capital:
  1. Lipsa de atractivitate/competitivitate a piețelor europene. Pe lângă aspectele legate de fragmentare amintite mai sus, competitivitatea piețelor de capital europene este afectată și de factori cum ar fi market-to-book ratio și lichiditatea aferentă pieței. În termeni nominali, o comparație market-to-book ratio între piețele comunității europene și cea a Statelor Unite reflectă o evaluare la nivel mult mai scăzut pentru acțiunile listate în Europa – vorbim de un discount de aproximativ 50% față de acțiunile listate pe piața americană. Dacă este să luăm în considerare doar piețele din statele Zonei Euro, acest discount ajunge la o valoare îngrijorătoare de circa 75%. Principalele explicații ar fi:
– standardele contabile; – ponderea instituțiilor financiare în companiile listate (aceste instituții au o market-to-book ratio scăzută); – calitatea previziunilor în rândul investitorilor; – diferențe în profitabilitate; – intensitatea investițiilor de capital – cu cât investițiile de capital (echipamente, infrastructură) au o pondere mai mare în total finanțări atrase pe piața de capital, cu atât market-to-book ratio este mai mică. Lichiditatea pieței, un factor de atractivitate Lichiditatea unei piețe (măsurată prin volum tranzacții) reprezintă un alt factor de atractivitate, complementar celor de mai sus. În perioada 2008-2012 lichiditatea piețelor europene s-a înscris pe un trend puternic descendent (scădere de aproape 50%), trend ce s-a inversat, devenind pozitiv în ultimii 3 ani. Este necesară o stimulare prin toate mijloacele lichidității, știind faptul că mărimea nominală a unei piețe, în termeni de capitalizare, nu afectează în mod direct lichiditatea acesteia și deci capitalizarea mai scăzută la nivel european nu este și nu trebuie să se constituie într-un obstacol în calea unei mai bune lichidități.
  1. Diminuarea relevanței/importanței la nivel global a centrelor financiare europene. Procesele de emisiune și tranzacționare au o rată ridicată de succes atunci când se produc în centre financiare sau bursiere relevante și conectate la piața financiară globală, în primul rând prin atragerea de emitenți și investitori internaționali. Europa nu duce lipsă de centre financiare solide și credibile, însă importanța lor la nivel global este într-o continuă scădere. De exemplu, în afara pieței londoneze, ce are o poziție de lider global în indexul de competitivitate GFCI (Global Financial Centres Index), Frankfurt este pe locul 14 (locul 6 în 2007), iar Paris pe locul 37 (locul 11 în 2007). Este evident faptul că marile centre financiare europene au devenit, în perioada scursă de la începutul crizei financiare globale, mult mai puțin capabile să atragă emitenți și investitori internaționali.
O concluzie evidentă ar fi că Uniunea Piețelor de Capital la nivel european trebuie să pună în mișcare mecanisme care nu numai să-i maximizeze rolul la nivel continental, ci să-i și crească atractivitatea globală.
  1. Lipsa unor eforturi concrete și cu rezultate de integrare a piețelor de capital europene în perioada premergătoare ideii de CMU. Așa cum am precizat, punctul de plecare pentru o Uniune a Piețelor de Capital este reprezentat de o fragmentare excesivă bazată istoric pe dorința fiecărei țări membre de a avea și administra propria piață de capital. Emitenții mici și medii au fost și sunt încă forțați ca în cazul unor oferte publice să aibă la dispoziție doar piața locală, fără acces la o bază solidă paneuropeană sau chiar internațională de investitori. Era de așteptat ca, după mai mult de 50 de ani de eforturi de integrare pe diverse planuri la nivelul Uniunii Europene, integrarea piețelor bursiere (inclusiv în ceea ce privește sistemele de clearing, decontare, custodie și raportare, precum și în ceea ce privește simetria informațională) să fie la un nivel destul de avansat. Din păcate, nu este cazul, iar construcția CMU pornește aproape de la zero.
Pentru a exemplifica, să luăm cazul Directivei UCITS (Undertakings for the Collective Investment in Transferable Securities). Un număr de doar 14 state membre (incluzând Germania, Danemarca, Grecia, Franța, Republica Cehă) au implementat-o sub formă de legislație primară, șase state membre (ex. Belgia, Luxemburg și Finlanda) au implementat-o sub formă de recomandări fără putere legală, iar restul statelor membre nu au implementat-o deloc.
  1. Diminuarea recentă a fluxurilor de capital în interiorul Uniunii Europene – „home bias” la nivel european (concentrarea pe investiții sau emitenți la nivel național, bazată cel mai probabil pe motive culturale, istorice și lingvistice, cu ignorarea eventualelor beneficii aduse de o diversificare regională). Deținerile cross-border (Uniunea Europeană) de acțiuni ale fondurilor de investiții din Zona Euro au evoluat de la 19% din portofoliu în 2000 la 27% în 2008, scăzând la nivelul anului 2014 la o valoare de 21%, ceea ce a pus presiune asupra lichidității piețelor bursiere europene, crescând costul emitenților și generând volatilitate. În mod clar, acest trend trebuie eradicat dacă se dorește un proces facil și de succes de implementare a CMU, iar una din soluții ar fi sprijinirea și promovarea tipurilor de fonduri de investiții dedicate investițiilor cross-border, cum ar fi European Venture Capital Funds, European Social Entrepreneurship Funds sau European Long-Term Investment Funds (ELTIF). Îmbunătățirea, mai ales în sensul simplificării, sistemului de passporting pentru fondurile de investiții existente ar fi o altă măsură utilă.
  2. Cadrul legal extrem de puțin armonizat. Integrarea piețelor financiare și stimularea fluxurilor de capital în interiorul Uniunii Europene sunt strâns legate de cadrul legal și de reglementare la care trebuie să adere emitenții și investitorii. Pentru a avea succes, implementarea CMU va trebui să plece de la aproape zero în armonizarea nu numai a cadrului specific de reglementare, ci și a celor ce se referă la companii, insolvență, fiscalitate, standarde contabile etc. Experiența de până acum a arătat faptul că o astfel de armonizare, indiferent de domeniul la care se referă, s-a constituit într-un exercițiu extrem de dificil, având în vedere prioritățile atât politice cât și economice ale statelor membre, ca și cerințele acestora și ale jucătorilor de pe piețe de a se implementa principiile proporționalității și specificității locale și regionale. O eventuală soluție ar fi delegarea acestei misiuni unei autorități cu puteri sporite de implementare. Este de lăudat exemplul la nivel național al UK’s Financial Conduct Authority (FCA), care se află într-un continuu efort de încurajare și facilitare a surselor de finanțare noi și inovatoare (de exemplu, crowd financing a atins nivelul de 1,74 mld GBP în 2014), fidela mandatului „ensuring markets work well for consumers and for firms”.
  3. Subdimensionarea piețelor europene de obligațiuni. Într-un puternic contrast cu piața Statelor Unite, pe care am ales-o drept termen de comparație, ce reprezintă circa 30% din PIB, piața cumulată europeană a obligațiunilor corporate se situează la un nivel de aproximativ 10% din PIB, o valoare cu impact puternic negativ asupra lichidității, implicit menținând yield-urile (costul finanțării pentru emitenți) la un nivel ridicat. Este interesant de observat (ne privește în mod direct) și cei doi „poli” europeni ai emisiunilor de obligațiuni pentru sectorul corporate (non-financiar): România, cu un procent de 0,1% din sursele totale de finanțare și Marea Britanie cu 8,1%. La nivel european, principalii emitenți rămân cei suverani (eronat percepuți ca „risk free” și, prin urmare, cei mai lichizi) și instituțiile financiare, la nivelul anului 2014 totalizând 10,8 trilioane euro, respectiv 6,9 trilioane euro. Dimensiunea redusă a pieței obligațiunilor corporate și lichiditatea scăzută afectează direct atât procesul de evaluare a costurilor de emisiune pe piața primară, cât și ajustarea prețului pe măsură ce noi informații despre emitent/industrie devin disponibile.
Obligațiunile corporative, o piață ce trebuie stimulată Fără o stimulare prealabilă a creșterii în volum și o importanță a pieței obligațiunilor corporate, CMU nu va fi decât un paravan pentru o finanțare a companiilor ce funcționează în condiții de neeficiență. O astfel de măsură pregătitoare ar putea fi, de exemplu, translatarea sistemelor de pensii la nivel european de la „defined benefit” către „defined contribution”, creând premisele pentru canalizarea acestor fonduri către investiții pe termen lung pe piața de capital (în special instrumente financiare cu venit fix – obligațiuni) și multiplicând masiv baza de investitori la nivel european. Ar trebui studiată și oportunitatea standardizării procesului, caracteristicilor și documentației suport pentru emisiunile primare de obligațiuni ale sectorului corporate, cum ar fi, de exemplu, alinierea datelor de cupon și a maturității la datele International Money Market.
  1. Importanța excesivă a rating-urilor ca urmare a unor cerințe de reglementare, ce duce la orientarea multor categorii de investitori instituționali (ex. companii de asigurări, fonduri de pensii etc.) cu preponderență către active cu „risc zero”. Cu alte cuvinte, cerințele de capital excesive asociate investițiilor în active cu rating mai scăzut forțează astfel de investitori să se orienteze masiv către active guvernamentale sau corporate investment grade. CMU va trebui să sprijine lărgirea universului de active prin reducerea importanței rating-urilor (vorbim de un proces pur mecanic de selectare a activelor în funcție de rating) și introducerea unor metode și mecanisme mai flexibile, stimulând cererea, reducând costul de finanțare pentru emitenți și, bineînțeles, crescând importanța finanțării prin piața de capital raportat la cea bancară.
  2. Educația financiară a investitorilor retail trebuie să se constituie într-o prioritate atât pentru jucătorii pieței cât și pentru autorități. Potrivit unui studiu recent al Credit Suisse, investitorii retail europeni au o extrem de ridicată aversiune la risc, concretizată atât în alocarea de active non-financiare vs. active financiare (dezechilibrată în favoarea activelor non-financiare: 51% din total active pentru Uniunea Europeană comparat cu 30% în Statele Unite), cât și în preferința acestor investitori pentru anumite active financiare simple și percepute a avea risc scăzut (produse de asigurare, pensii private, depozite bancare sau chiar valută, în detrimentul investițiilor în produse listate, ce se situau pentru anul 2014 la un nivel de doar 23,9% din totalul investițiilor în produse financiare). Pe lângă creșterea nivelului de educație financiară în rândul investitorilor retail europeni, este necesar a fi studiați și adresați și alți factori esențiali în maximizarea contribuției acestui tip de investitori pentru investiții în produse financiare listate: costurile de tranzacționare, gradul de diseminare și ușurința obținerii informațiilor legate de piață, protecția acționarilor minoritari, tratamentul fiscal etc.
În acest context, mă gândesc la o întrebare retorică: oare câți dintre investitorii retail aflați în fața unei decizii de investiție pe piața primară studiază și sunt în stare să înțeleagă prospectul ce acompaniază respectiva emisiune?
  1. Este necesară punerea în valoare a expertizei și bunelor practici deja acumulate – CMU va fi o „colecție” de centre financiare spre deosebire de multitudinea de piețe naționale din prezent. Probabil o specializare a acestor centre financiare bazată pe experiența deja acumulată ar face sens și aș da ca exemplu Luxemburg și Irlanda, în ceea ce privește fondurile de investiții, sau Marea Britanie, în ceea ce privește private equity. Bineînțeles, barierele de orice fel în ceea ce privește accesul la aceste centre, atât pentru emitenți cât și pentru investitori, trebuie total eliminate în prealabil.
  2. Necesitatea încurajării operațiunilor de securitizare trebuie să se constituie într-o prioritate a factorilor relevanți atât înainte, cât și după implementarea CMU. Situându-se la un nivel de 287,3 mld euro (2,1% din PIB-ul Uniunii Europene), comparativ cu cifra aferentă Statelor Unite pentru aceeași perioadă – 1,2 trilioane euro (8,6% din PIB), în mod cert revigorarea pieței europene a securitizărilor este absolut esențială în finanțarea companiilor, în special a IMM-urilor, care, așa cum am precizat, au un rol important în creșterea economică și reducerea șomajului în Uniunea Europeană. În mod clar, nu toate IMM-urile pot accesa finanțări pe piața de capital, creditul bancar continuând să fie principala lor sursă de finanțare; din păcate, și această sursă de finanțare s-a deteriorat atât calitativ, cât și cantitativ în perioada recentă. Ca urmare, în ceea ce privește procentul IMM-urilor ce se confruntă la momentul actual cu probleme majore în obținerea de finanțări bancare, observăm valori destul de mari; de exemplu 35% în Spania, 28% în Portugalia, circa 30% în Belgia, Franța și Germania, 42% în Italia. Însă, prin securitizarea portofoliului de expuneri pe IMM, băncile își pot optimiza resursele de capital și crea spațiu în bilanț în vederea maximizării capacității de finanțare a economiei reale.
La nivelul Uniunii Europene observăm, din păcate, un declin constant al pieței SME ABS (small and medium sized enterprises asset backed securities) pe parcursul ultimilor ani; de exemplu, în Spania de la 80 mld euro în 2010 la 30 mld euro în 2014 (reprezentând doar 16% din totalul operațiunilor de securitizare din această țară), în Italia de la 30,4 mld euro în 2012 la 24 mld euro în 2014. Situația este însă îngrijorătoare în două din cele mai puternice economii europene – Germania și Franța – unde piața SME ABS totalizează 2 mld euro. Necesitatea unei baze de date privind expunerile bancare O problemă ce stă în calea revigorării pieței SME ABS în noua Uniune a Piețelor de Capital este reprezentată de cantitatea și calitatea insuficientă a informației pentru expunerile bancare pe sectorul IMM și lipsa unei standardizări a acestui tip de expunere (mai ales la nivelul costurilor de finanțare, unde convergența la nivelul Uniunii Europene și chiar al Zonei Euro este departe de a se realiza). Devine necesară crearea, pe parcursul perioadei de implementare a CMU, a unei baze de date la nivel european privind expunerile bancare pe zona IMM, ce ar facilita procesul de „pooling” și genera o reducere a importanței rating-urilor în finanțarea IMM (vezi punctul 7 de mai sus). Este necesară implicarea directă a băncilor comerciale finanțatoare – sunt la ora actuală singurele instituții capabile să identifice, măsoare și să analizeze, la un înalt nivel calitativ, riscul de credit și, pe baza relației directe istorice cu clienții IMM, pot construi un model optim de structurare a informației și a proceselor. Totodată, băncile, în congruență cu principalii investitori în astfel de instrumente și autoritățile relevante, au capacitatea și pot să intervină și în procesul continuu de revizuire a standardelor contabile relevante – să nu uităm că US GAAP oferă un cadru extrem de prietenos în ceea ce privește investițiile financiare în general și securitizările în particular. Inițiativa Băncii Centrale Europene de a accepta produse securitizate ca garanție pentru operațiunile open-market, cuplată cu alte inițiative sau proiecte în derulare ale aceleiași instituții cu referire la securitizări reprezintă pași timizi, dar importanți pentru crearea unei piețe solide și sustenabile a produselor securitizate. Uniunea Europeană are în mod cert nevoie de o piață de capital unică, în principal datorită faptului că sistemul bancar nu mai este capabil să răspundă într-un mod adecvat nevoilor de finanțare ale sectorului corporate, în special IMM. Este necesară, pe parcursul construcției CMU, o remodelare a mediului economico-financiar european și o alterare profundă a sistemului legal, fiscal și de reglementări în vederea creării unei piețe unice capabilă să livreze inovație, competitivitate, o reducere a riscurilor sistemice și, nu în ultimul rând, creștere economică. Toate aceste provocări trebuie abordate având ca principal focus investitorul, ca exponent al noțiunii de „Capital” în sintagma Capital Markets Union.

La răscruce de trenduri

Liviu Moldovan
-
0
La răscruce de trenduri
Anul acesta, mai mult decât în alte perioade, întrebarea care stă pe buzele tuturor celor interesați de piețele financiare este: „Când va majora Federal Reserve (Fed) ratele de dobândă?”. De la cotațiile de pe Wall-Street și din piața Forex și până la barilul de țiței și gramul de aur, toate depind, într-un fel sau altul, de politica monetară a Federal Reserve. Tot de acest aspect depinde și dinamica economiilor țărilor dezvoltate, dar, mai cu seamă, cea a țărilor emergente. Un posibil răspuns la această întrebare l-am putea afla din declarațiile lui Janet Yellen, guvernatorul Federal Reserve, la întâlnirea anuală a șefilor de bănci centrale de la Jackson Hole. Din ce cauză este fenomenul atât de important acum? Pentru că au existat două antecedente neplăcute, ambele în economii emergente și cauzate de Federal Reserve. Primul a avut loc în ianuarie 2014, când am putut constata un recul puternic în piețele financiare ale economiilor emergente, cu Turcia având atunci o poziție de prim-plan în avalanșa ordinelor de vânzare atât în piața locală de capital, cât și în cea valutară. Cauza? Un discurs al oficialilor Federal Reserve mai orientat înspre întărirea politicii monetare decât era estimat în piețele financiare. Motivația: acea schimbare de politică monetară ar fi condus în mod automat atât la o creștere a costurilor de finanțare a economiilor emergente (ele fiind dependente de dolar), cât și la scumpirea valutei de finanțare, adică tot a dolarului, în raport cu monedele locale, ambele aspecte având consecințe nedorite în ceea ce privește dinamica economiilor respective. Ca urmare, piețele financiare au înregistrat un recul destul de puternic, recul care și-a făcut simțită prezența și pe Wall-Street, cotațiile indicilor Dow Jones și S&P 500 înregistrând, în luna ianuarie 2014, scăderi de peste 5%.

Antecedente neplăcute: Turcia și China

Cu alte cuvinte: un strănut la Federal Reserve care a trimis o undă de șoc în piețele și economiile emergente și a cărei replică a venit înapoi, în SUA. Cel de-al doilea antecedent a avut loc la începutul acestui an și parcă a fost o copie la indigo a celui din 2014, cu singura deosebire că, în loc de economia Turciei, cea a Chinei a fost capul de afiș. Ce s-a întâmplat, de fapt, atunci? Până la un anumit punct, nimic deosebit: Federal Reserve a ținut ședința de politică monetară conform programării, în decembrie, și a ridicat intervalul de variație a dobânzii pe termen scurt la dolar cu 25 de puncte de bază, de la 0%-0,25% la 0,25%-0,50%. Până aici nimic surprinzător, piețele financiare fiind pregătite deja și estimând această modificare. În plus, participanții la piață „puseseră deja în preț” faptul că Federal Reserve se va situa pe o traiectorie moderată de normalizare a politicii monetare, adică încă una sau două ridicări de dobândă în 2016. Aspectul care a deranjat cel mai mult a fost acela că, la conferința de presă de după ședința de politică monetară, Janet Yellen a prezentat, ca de obicei, estimările în ceea ce privește mersul economiei SUA pentru trimestrele următoare, dar a venit cu un scenariu uimitor pentru dinamica dobânzii de referință: patru ridicări de dobândă în 2016! În condițiile în care, în vara trecută, piețele intraseră în picaj din cauza situației din China și, la ședința FED din septembrie s-a amânat luarea deciziei de ridicare a dobânzii la dolar, faptul că oficialii estimau patru ridicări de dobândă pentru 2016 nu a putut fi trecut cu vederea. Un nou picaj amplu și generalizat a avut loc la începutul anului, care nu a putut fi stopat decât după aproape două luni. În același timp, cotația barilului de țiței a înregistrat acele minime multi-anuale, din zona de 25 dolari (țițeiul WTI), pe fondul estimărilor în scădere a cererii globale de combustibil și cel al creșterii producției, ca urmare a politicii specifice dusă de Arabia Saudită și de reintrarea în piață a Iranului. Ulterior, lucrurile s-au mai temperat, Federal Reserve revizuindu-și estimările, piețele și-au revenit, iar analiștii au început să pună în preț o nouă ridicare de dobândă, de această dată pentru ședința din iunie. Însă, sondajele din Marea Britanie și, apoi, rezultatele referendumului au spulberat practic orice șansă ca Federal Reserve să opereze o modificare de dobândă cel puțin până la toamnă.

Piețele de capital, la maxime istorice

În acest răstimp, piețele de capital, ajutate atât de amânarea înăspririi condițiilor monetare, dar și de rezultatele bunicele pe care companiile din Statele Unite le-au publicat, au intrat pe sens unic: în sus. Astfel, suntem acum cu indicii de pe Wall-Street la noi maxime istorice și o parte dintre analiști spun că este probabil ca indicele Dow Jones să se îndrepte către pragul de 20.000 de puncte în scurt timp. Pe de altă parte, este limpede faptul că Fed nu (mai) poate amâna la infinit începerea trendului de înăsprire a condițiilor monetare: cu o rată a șomajului situată acum la 4,9% și cu o inflație de 2,2% (excluzând elementele volatile, adică alimentele și energia), chiar dacă dinamica PIB-ului a fost de doar 1,2% pentru cel de-al doilea trimestru, putem spune că economia SUA se prezintă bine. Iar acest lucru este evidențiat și de oficialii Federal Reserve: Stanley Fischer, vice-guvernator Fed, a declarat recent că o ridicare a dobânzii în 2016 este luată în considerare, indicatorii macroeconomici fiind deja aproape de țintele băncii centrale. Cu alte cuvinte, nu „dacă” ci „când” va (re)începe Federal Reserve demersul de normalizare a politicii monetare este întrebarea-cheie. Scenariul cel mai probabil în acest moment este ca nivelul dobânzii să fie ridicat la ședința din decembrie, iar oficialii băncii centrale să fi început deja să pregătească piețele în vederea acestui demers. Dacă datele macroeconomice nu se vor înrăutăți, pesemne că așa se va și întâmpla, însă trebuie ținut cont și de dinamicile economiei globale (a se citi impactul referendumului din Marea Britanie asupra economiei Regatului Unit și asupra eurozonei, precum și evoluțiile din Asia). O altă întrebare importantă este și „cu ce viteză” va opera Fed noua paradigmă monetară, acesta fiind motivul pentru care am menționat mai sus acele două antecedente. Cum vede Janet Yellen acest fenomen o să putem deduce, pesemne, din declarația de la Jackson Hole. Între noi maxime istorice pentru Wall-Street și (încă) o corecție importantă în piețele de capital, există acum probabilități aproape egale. De aceea spun că suntem la răscruce de trenduri.

Radu Timiș: „Suntem în topul preferințelor românilor cu cele mai puternice branduri din industrie”

Lidia Truică
-
0
Radu Timiș: „Suntem în topul preferințelor românilor cu cele mai puternice branduri din industrie”
Care este rețeta supraviețuirii într-un mediu de afaceri cum este cel românesc (instabil, cu multe schimbări legislative)? Anul acesta Cris-Tim sărbătorește 25 de ani. Pentru România acestor timpuri, e ca și cum ar fi trecut peste noi 50 de ani, pentru că am cunoscut tot atâtea provocări cât au cunoscut marile business-uri din Europa în 50 de ani. Au fost schimbări majore, bruște într-o țară care a avut o istorie și o evoluție total diferită față de țările capitaliste. O evoluție care, odată cu schimbările geopolitice din Europa de Est, a arătat falia reală între România și Europa de Vest. România a trecut prin schimbarea sistemului politic și odată cu această schimbare, la redefinirea constituției, legilor organice, a mii și mii de legi, a sistemelor administrative, fiscale, sociale. Pentru noi a fost un șoc, iar sub imperiul acestor schimbări rapide și majore a trebuit să facem mai mult decât să supraviețuim, a trebuit să construim și să dezvoltăm. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este aceea a construirii de branduri care își țin promisiunea calității și pe cea a sincerității față de consumator. Fără branduri cu notorietate și un grad mare de încredere cucerit în piață putem fi simple companii furnizor pentru mărci proprii ale supermarketurilor. Adică putem să devenim oricând victimele prețurilor de achiziție mai mici găsite în vecini (ce au agricultură puternic subvenționată) sau peste continente. Cum ar putea fi îmbunătățit mediul de afaceri din România? Companiile românești trebuie să învețe să se asocieze, să construiască asociații reprezentative la nivel național care să se transforme într-un partener valoros de dialog, negociere și de construcție pentru guvern și administrația publică. Aceste asociații trebuie să definească standarde pentru fiecare industrie, standarde ce pot oferi un climat concurențial corect, care va duce la creșterea calității și securității produselor și la recunoașterea în piață a partenerilor valoroși. Aceste standarde pot avea putere de lege prin mecanismele legislative naționale ce permit acest lucru.  Activați într-un domeniu competitiv și cu mare potențial. Ce ar fi trebuit să se întâmple astfel încât antreprenorii români să fie stimulați să-și dezvolte afacerile? Guvernul, Parlamentul și celelalte instituții care participă la bunul mers al lucrurilor în România trebuie să conștientizeze că un investitor român sau o companiei românească care a devenit strategică pe plan local, regional sau național merită același tratament ca și o companie străină care vine să investească în România. Pentru investiții similare, număr de angajați, impact economic și social etc. să primească aceleași stimulente ca și investitorii străini. Impozitarea pe muncă ar trebuie redefinită astfel încât să încurajeze consumul și dezvoltarea mai rapidă a piețelor și a companiilor. O altă dorință importantă a mediului de business este să avem un mediu economic predictibil cu o legislație stabilă.  La începutul anului estimați o creștere a cifrei de afaceri de 10%? Mai este o țintă de atins? Grupul de companii Cris-Tim cunoaște o evoluție frumoasă a business-urilor și putem confirma că suntem în parametri și sperăm să depășim estimările până la sfârșitul anului 2016.  Care sunt nișele pe care doriți să vă dezvoltați în viitor? În acest moment considerăm că am construit deja în zonele de interes, iar în viitor vom consolida business-urile din grup și vom încerca să câștigăm în fiecare piață o cotă cât mai importantă. Care au fost efectele reducerii TVA asupra afacerilor dumneavoastră? Au crescut vânzările? Dacă da, la ce produse în mod special? Efectul reducerii TVA a fost resimțit pozitiv de toți jucătorii din piață, iar impactul acestei decizii a favorizat creșteri de consum pe toate liniile. Este clar însă că românii și-au permis să mănânce produse de calitate mai bună, iar scăderea TVA-ului a făcut aceste produse mai accesibile. În acest fel s-a punctat și o evoluție importantă în creșterea calității vieții românilor dincolo de efectul cantitativ al creșterii puterii de cumpărare. Cum a evoluat evaziunea fiscală după reducerea TVA? La cât estimați evaziunea fiscală în domeniul cărnii și preparatelor din carne? Evaziunea fiscală a cunoscut scăderi importante în industria noastră datorită acestei decizii, însă lupta împotriva evaziunii este un proces continuu și nu poate fi controlată doar prin scăderea TVA-ului. Un cumul de factori importanți legislativi și administrativi participă la controlul și diminuarea drastică a evaziunii. Probabil cele mai bune date despre acest aspect le pot furniza reprezentații Ministerului de Finanțe.  La ce nivel al TVA s-ar reduce și mai mult evaziunea fiscală? Este o întrebare grea fără un răspuns precis. Trebuie făcute studii de impact la nivelul economiei în contextul legislației și normelor actuale . Este un set de măsuri legislative care duc la scăderea evaziunii. Câteva dintre aceste elemente ar fi: favorizarea mediului de investiții și a celui de consum, legislație clară, predictibilă și un sistem de control bine pus la punct. De asemenea, Fiscul ar trebui să devină partenerul contribuabilului corect, în sensul că trebuie să prevină, să ofere consultanță și apoi să pedepsească dacă se dovedește reaua intenție .  Aveți o estimare câte firme există în industria cărnii și câte lucrează legal? Pot să spun sigur că membrii Asociației Române a Cărnii lucrează legal.  Cum au evoluat preferințele de consum? Ce produse mănâncă românii? Piața este din ce în ce mai segmentată, iar toată tipologia de produse prezente acum în piață își găsește cu succes consumatorii. Dacă produsul este de calitate, succesul este garantat.  Cum priviți punerea în practică a „Legii supermarketurilor”? Ce efecte estimați că va produce? Demersul legislativ este unul bun, vorbind la general. Normal că vor mai exista discuții, negociere, upgradări ale legii până când se va ajunge la cea mai echilibrată variantă. Trebuia să apară o astfel de lege pentru a favoriza producătorii români și industria alimentară. Este un cerc din care producătorii români nu reușesc să iasă. Nu produc pentru că nu au unde să vândă, iar marii retaileri spun că producătorii români nu pot să livreze cantitatea și calitatea cerute. Ce propuneri aveți, în calitate de președinte al Asociației Române a Cărnii, pentru a li se da o șansă și producătorilor români? Este normal ca retailerii să-și apere confortul creat de ei prin pârghii de negociere în forță, este normal să-și apere sistemul pe care l-au construit ei pentru ei. Până în acest moment am trăit într-o piață cu un singur legiuitor: retailerii transformați în semi-oligarhi. Din acest moment se modifică echilibrul, iar contractele vor trebui să devină mai echilibrate, legea win-win să fie aplicată și funcțională. Să vă povestească domnii care reprezintă retailerii cum funcționează ei în Franța, Germania, Italia, Suedia, Danemarca etc. Tot după sistemul după care funcționau în România până acum? Tot cu aceleași taxe, sisteme de achiziții și politici de negociere? Care este marja de profitabilitate pentru un business ca al dumneavoastră? Lucrăm diferențiat, în funcție de gamele de produse și volume trimise în piață. La nivel general, practicăm o marjă de foarte mult bun simț, o marjă ce ne ajută să investim în continuare în tehnologie și calitate. Profiturile majore s-au dus până acum la supermaketuri. Dacă vă uitați pe cifre o să vedeți că lanțurile de magazine au ritm de dezvoltare și profitabilitate mult mai mare decât orice producător român. Și nu întotdeauna datorită infuziei de capital, ci datorită companiilor care livrează produse clienților prin intermediul lor și lasă o marjă de circa 40% la supermarketuri. Ce au antreprenorii din alte țări (ex. Polonia, Ungaria etc.) și nu au cei români? Politici agricole, fiscale? În primul rând, au o strategie de țară care dă firul roșu nealterat și neschimbat de nici un partid politic indiferent de succesiunea la putere. Această strategie definește și dă forma direcțiilor esențiale de susținere și dezvoltare a politicilor cu rol proactiv în: infrastructură, agricultură, fiscalitate & economie, educație, administrație publică, politici sociale. În al doilea rând, au o legislație mai coerentă, predictibilă care oferă un climat mai stabil investitorilor și actorilor vechi în economie deopotrivă. Infrastructura îi ajută la fel de mult, iar subvențiile din agricultură sunt extraordinar de utile. La cât este estimată piața cărnii în 2016, față de 2015? În ceea ce privește evoluția cărnii procesate, avem speranțe că vom asista la o ușoară creștere, față de 2015, în volum, dar este încă prematur să anticipăm cifre.
Sectorul laptelui trece printr-o perioadă dificilă. Cum resimțiți efectele eliminării cotei de lapte, dar și competiția cu giganții din domeniu? Brandul nostru de lactate Mugura este produs de EcoFerm, compania membră a grupului Cris-Tim, fiind un model integrat de agro-afacere. Cu alte cuvinte, ferma vegetală susține ferma de vaci, iar laptele este procesat într-o fabrică modernă, după rețete delicioase și sănătoase într-o varietate savuroasă de produse: sana, iaurturi, chefir, lapte bătut, smântână. Deținând acest sistem integrat în domeniul lactatelor, singurul la această mărime din România, Crist-Tim nu este afectat de noul context de piață. Competiția creează mereu plus valoare în piață. Brandul Mugura cunoaște o expansiune rapidă în piață datorită calității produselor și sperăm să fim în curând printre brandurile de top din piața de lactate din România. Cum vedeți viitorul producătorilor români de lapte și cum credeți că va evolua piața produselor lactate (cantitativ, dar și calitativ)? Consumatorul român caută din ce în mai mult calitatea la un preț corect, iar noua lege a supemarketurilor va favoriza producătorii români. Piața nu va crește spectaculos din punct de vedere cantitativ și va crea o presiune mare la nivel concurențial în următoarea perioadă. Ce efecte a avut Integrarea în UE asupra producătorilor români din industria alimentară și în mod particular asupra industriei cărnii și a laptelui? Aderarea la Uniunea Europeană a venit cu avantajul că puteam să avem acces și la alte piețe, însă ne-a prins nepregătiți la nivel de know-how, mentalitate și tehnologie, iar companiile multinaționale, unele cu istoric de sute de ani și cu prezență la nivel mondial, au cucerit rapid cote de piață. Alte elemente favorizante au fost condițiile bune obținute prin negociere la nivelul Guvernului datorită investițiilor majore în România făcute de acestea. De asemenea, au avut de câștigat pentru că au avut parteneriate strategice cu lanțurile de supermarketuri care au venit în România. Începând însă cu prima parte a anilor 2000, industria alimentară românească a venit în forță, iar în prezent se bate umăr la umăr cu multinaționalele. Cum estimați că vor evolua lucrurile pe aceste două piețe? Cele două piețe vor cunoaște o segmentare puternică, un nivel crescut de concurențialitate ce se va traduce în creșterea investițiilor de către producători și într-un câștig net calitativ pentru consumatori. Acest lucru va fi posibil prin păstrarea „Legii supermarketurilor”. Vor supraviețui și magazinele mici care se vor orienta spre producători cu un foarte bun raport calitate-preț. Calitatea materiei prime și implicit a produselor finite vor dicta preferința în achiziții la raft.  Cum resimțiți competiția cu multinaționalele? Competiția este motorul dezvoltării. Au adus în România mult know-how și au energizat piața. În acest moment sunt companii românești care se bat umăr la umăr cu multinaționalele, iar industria cărnii este una dintre cele mai competitive. Din această competiție trebuie să iasă întotdeauna câștigător consumatorul.  Cât vin produceți și unde distribuiți? Modelul de business pe care îl aplicăm fermei viticole este în continuă dinamică. Încă nu am ajuns la maturitatea de a produce și distribui acest produs, dar am garanția că va fi un model de succes, ca de altfel toate investițiile din ultimii ani.  Ce investiții aveți programate pentru 2016 și în ce investiți? Aveți în vedere achiziții? Vom continua în sistem ponderat investițiile, având în vedere că în ultimii ani am avut investiții majore. În acest moment, una dintre cele mai moderne fabrici din Europa aparține Cris-Tim, singurul producător de mezeluri din România care utilizează Tehnologia prin Înaltă Presiune (HPP), o inovație în domeniul siguranței alimentului care permite creșterea naturală a termenului de garanție. În acest moment, considerăm că am construit deja în zonele de interes, iar în viitor vom consolida business-urile din grup și vom încerca să câștigăm în fiecare piață o cotă cât mai importantă. Câți angajați aveți? Intenționați să creșteți numărul angajaților? Suntem o echipă de 2200 de angajați care muncesc zi de zi pentru a oferi produse de foarte bună calitate pentru milioane de clienți fideli. Dinamica business-urilor din grupul Cris-Tim va dicta în viitor creșterea echipei. Mergeți și pe magazine proprii?Magazinele proprii sunt în număr mic și nu avem în plan creșterea rețelei. Aceste magazine au în acest moment și un rol social, oferind prețuri de fabrică la produse de calitate foarte bună comunităților unde sunt prezente. Ce cotă de piață are Cris-Tim și ce țintă aveți privind creșterea acesteia? Suntem în topul preferințelor românilor cu cele mai puternice branduri din industrie: Cris-Tim, Matache Măcelaru și mai nou Gama Gostat. Dorim să creștem în continuare prezența și cota în piață și să oferim soluția completă pentru mese delicioase: preparate din carne, mezeluri, lactate și, prin gama Bunătăți de la Cris-Tim, produse ready meal ce au la bază cele mai apreciate rețete, gătite de către români și nu numai. Cum a evoluat exportul? Care sunt țările în care exportați și ce exportați mai mult? În prezent, exportăm în circa 15 țări, iar gamele de produse exportate sunt diferite în funcție de specificul fiecărei țări. Astfel, produsele noastre sunt apreciate și se află pe mesele consumatorilor din: Anglia, Italia, Belgia, Irlanda, Cehia, Moldova, Cipru, Portugalia, Danemarca, Spania, Franța, Suedia, Germania, Ungaria, Grecia.

Legea supermaketurilor a fost promulgată. mai rămâne să fie și aplicată

Lidia Truică
-
0
Legea supermaketurilor a fost promulgată. mai rămâne să fie și aplicată
Președintele României a promulgat recent Legea Supermarketurilor. Fermierii s-au temut că legea care le-ar facilita accesul în supermarketuri ar putea fi blocată ca urmare a presiunilor uriașe exercitate de reprezentanții marilor retaileri. O dată cu intrarea în vigoare a legii marile rețele de magazine sunt obligate să se aprovizioneze „pe lanțul scurt”, adică din zonele apropiate, ceea ce ar asigura și o prospețime a alimentelor. Există însă și excepții. Atunci când pe „lanțul scurt” nu se pot asigura cantitățile necesare, aprovizionarea se poate face cu produse din afara „lanțului scurt”. „Este o poveste că fermierii români nu au suficientă marfă să aprovizioneze supermarketurile. Producem, dar pentru că fermierii nu au avut unde să vândă, s-au orientat către export. De exemplu, eu înainte de intrarea pe piață a supermarketurilor produceam 7.000-8.000 de tone de cartofi. Acum produc doar 10 tone, pentru că nu am unde să vând. Dacă aș avea unde să vând, aș produce mai mult”, a declarat pentru „Economistul” președintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu. Modificarea Legii 321/2009, cea care obligă supermarketurile să comercializeze cel puțin 51% produse românești, a fost adoptată în unanimitate de parlamentari la începutul lunii iunie, iar acum a fost promulgată și de președintele Klaus Iohannis. „S-au făcut eforturi mari din partea ambasadelor și nu numai pentru ca această lege să nu fie promulgată. S-au petrecut lucruri deranjante. De când o ambasadă străină dă sfaturi cu privire la o lege aprobată de un stat? Avem informații că mai mulți ambasadori au trimis o scrisoare prin care cer ca legea să nu fie promulgată. Întoarcerea acestei legi la Parlament ar fi fost o decizie antiromânească și împotriva producătorilor români”, susține Laurențiu Baciu. La mijlocul lunii iunie, asociațiile profesionale, care reprezintă 80% din sectorul agroalimentar românesc și alte sectoare conexe, au trimis o scrisoare deschisă președintelului, premierului, ministrului Agriculturii și liderilor tuturor partidelor, dar și consumatorilor în care sunt expuse motivele pentru care această lege trebuie promulgată în regim de urgență. Laurențiu Baciu susține că „supermaketurilor nu le-a făcut nimeni nimic. Li se cere doar să funcționeze așa cum funcționează și în alte țări”.

[…]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.

Britanicii aruncă în aer unitatea europeană

Daniel Apostol
-
0
Britanicii aruncă în aer unitatea europeană
23 iunie 2016 rămâne o dată istorică pentru Europa, data la care referendumul britanic a deschis cutia Pandorei și a aruncat un ocean de incertitudine peste ceea ce părea a fi o stâncă de siguranță: stabilitatea proiectului unionist european. Ceea ce părea pe vecie de neclintit, proiectul de pace, de conviețuire și de prosperitate europeană se demonstrează a fi astăzi și pe viitor un subiect care reaprinde dispute, dileme și conflicte. De-a lungul ultimelor săptămâni analiști, politologi, finanțiști, economiști sau strategi de pe ambele maluri ale Atlanticului au încercat să privească în detaliu chestiunea Brexit-ului și să prevadă impactul pe care referendumul britanic îl are asupra viitorului întregii Europe și mai ales asupra politicilor Regatului Unit. Avantajele majore au fost puse în oglindă cu marile pierderi pe care votul britanic le provoacă atât britanicilor cât și celorlalte țări membre UE. „Lebăda Neagră” s-a produs, plutește deja pe apele odinioară limpezi – astăzi extrem de tulburi – ale Uniunii Europene („lebăda neagră” – producerea neașteptatului, teorie lansată de Nassim Taleb n.a.). Acum, la săptămâni după mișcarea făcută de britanici, îmi revine în minte o declarație mai veche a șefei FMI, Christine Lagarde: „consecințele sunt de la destul de rele, la foarte-foarte rele”. Cât de „foarte rele” sunt consecințele, lumea încă nu are capacitatea de a evalua și de a înțelege, iar experți în măsurarea impactului nu există, pentru că șocul care a produs acest impact nu fusese deloc luat în seamă, dezbinarea Uniunii Europene nu era în planuri. Acum însă pare a fi subiectul principal.
Continue

Pariul guvernului Cioloș: „România competitivă”

Laurențiu Gheorghe
-
0
Pariul guvernului Cioloș: „România competitivă”
Strategia „România competitivă” lansată pe data de 5 iulie în dezbatere publică se dorește a fi un proiect de țară care să transforme economia și societatea românească până la începutul viitorului deceniu. În principal, acest program prevede susținerea cu prioritate a factorilor care măresc PIB-ul potențial și încurajarea producției industriale și agricole în detrimentul consumului. În document se precizează că o creștere sănătoasă nu se mai poate face prin politici monetare, fiscale sau salariale care încurajează consumul, ci doar prin stimularea producției oriunde în România. Impactul bugetar estimat pentru atingerea tuturor obiectivelor fiind de 16,9 miliarde euro în următorii cinci ani (circa 10,5% din PIB pentru o perioadă de cinci ani). „România este astăzi o economie stabilă care are șansa să se transforme într-o țară de linia întâi în rândul comunității europene printr-un nou proiect economic care să canalizeze toate energiile factorilor de decizie către o dezvoltare economică sustenabilă”, se precizează în proiectul supus dezbaterilor publice. Aceasta ar putea duce România la un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la puterea de cumpărare standard la un echivalent de aproximativ 70% din media UE în anul 2020 (luând în calcul un nivel de creștere de 2% anual la nivelul Uniunii Europene). „Trebuie urmărită, în primul rând, o cât mai bună valorificare a factorilor care intră în componența PIB-ului potențial – capital, forță de muncă, productivitate (inclusiv capital natural) – ca singura cale de a stimula în mod sustenabil o creștere economică de la 3% la 5% anual“, notează autorii strategiei. În acest scop, au fost căutate ariile prioritare care susțin realizarea obiectivului central de creștere economică și sunt orientate spre stimularea productivității (agricultura sau sectoarele creative), a  capitalului (investițiile străine și exporturile, fondurile europene, piață de capital) și a altor elemente care creează condițiile pentru dezvoltarea producției autohtone și au impact direct asupra forței de muncă și calității vieții (educația, sănătatea, infrastructura, debirocratizarea etc). Viziunea autorilor este concretizată în 16 domenii, care la rândul lor cuprind 41 de priorități, respectiv 90 de măsuri cu un orizont de realizare până în 2020 care adresează provocările curente pentru cei trei factori menționați, precum scăderea natalității sau migrația (în cazul forței de muncă), sau reducerea substanțială a investițiilor străine post-criză (în cazul capitalului). Acestea „adresează provocările curente ca scăderea natalității sau migrația (în cazul forței de muncă), sau reducerea substanțială a investițiilor străine post-criză (în cazul capitalului)”.

Ce factori compun PIB-ul potențial 

Educația. Unul dintre cele mai importante obiective este chiar reducerea distanței dintre cerere și ofertă prin crearea cadrului legislativ și normativ optim pentru învățământul profesional dual. Sănătatea.  Este esențială pentru productivitatea economică, de aceea măsurile din prezentul document țintesc îmbunătățirea actului medical, prevenția și adresarea bolilor cu rată de mortalitate cea mai des întâlnită și reducerea mortalității infantile. Natalitatea.  Măsurile luate în vedere își propun îmbunătățirea serviciilor publice destinate creșterii copilului și stimularea angajatorilor în vederea înființării de grădinițe și creșe pentru copiii salariaților. Diaspora. Măsurile au în vedere programe care vizează promovarea migrației de întoarcere, canalizarea remiterilor de bani către economisire și realizarea de investiții și flexibilizarea procesului de admisie pentru cetățenii din state terțe în vederea atragerii de personal înalt calificat, în special pentru domeniile de activitate în care România duce lipsă de forță de muncă. Agricultura.  Măsurile pentru stimularea agriculturii prevăd dezvoltarea sistemului de irigații, creșterea structurilor asociative în rândul fermierilor și revigorarea învățământului agricol. În același timp, trebuie stimulate sectoarele de nișă, precum agricultura ecologică, unde România are un bun potențial de avantaj competitiv într-o ramură ce întregistrează o creștere rapidă la nivel internațional. Tehnologia informației și industriile creative.  Obiectivele pentru aceste sectoare sunt definirea cadrului de funcționare și stimularea creșterii prin calificarea forței umane și adaptarea sistemului educațional la cerințele pieței și un cadru fiscal favorabil dezvoltării. Fondurile europene.  Prioritățile sunt creșterea capacității instituționale de elaborare a politicilor publice, dialogul și colaborarea interministerială pentru corelarea politicilor și obiectivelor și simplificarea procedurilor de depunere și implementare a proiectelor finanțate. Piața de capital.  Măsurile pentru dezvoltarea pieței de capital vizează simplificarea procedurilor de înregistrare fiscală pentru investitorii străini, creșterea gradului de conștientizare pentru companiile cu capital românesc a beneficiilor adoptării standardelor de guvernanță corporativă și accelerarea  privatizărilor întreprinderilor de stat. Investițiile directe. Prioritățile vizate sunt simplificarea procedurilor de autorizare în diferite domenii, accelerarea eficientizării acordării ajutorului de stat și a criteriilor de alocare a acestuia și îmbunătățirea relației dintre autoritățile publice și investitori. Infrastructura de transport.  „România competitivă” propune prioritizarea sectoarelor critice și realizarea lor în afara cadrului existent. Niciun cetățean din România nu ar trebui să fie la o distanță mai mare de două ore de o autostradă. Cadastrul. Obiectivele în acest domeniu sunt scăderea perioadei necesare finalizării unui contract de cadastru pentru o Unitate Administrativ Teritorială, eficientizarea procesului de atribuire a acordurilor cadru, prin clarificarea sau simplificarea legislației achizițiilor, modificarea procedurii de selecție a UAT-urilor și creșterea capacității de verificare în paralel a mai multor UAT-uri, de la două în prezent la patru care ar permite accelerarea finalizării procesului de cadastru. Cercetarea și dezvoltarea.  Printre stimularea cercetării și dezvoltării, măsurile prevăd concentrarea și prioritizarea domeniilor și proiectelor CDI pentru finanțare (focus pe ELI Valley Măgurele), asigurarea stabilității și predictibilității, precum și a unei finanțări suficiente și crearea unui mediu stimulativ pentru inițiativa mediului privat, inclusiv pentru comercializarea inovării. Debirocratizarea. Măsurile vizează debirocratizarea continuă și rapidă a tuturor instituțiilor publice și reducerea costurilor totale impuse oamenilor de afaceri și IMM-urilor prin taxe administrative, precum cele pentru obținerea unei autorizații. Debirocratizarea este un proces extrem de complex care trebuie armonizat și cu reforma administrației publice. Planul de reforme are la bază câteva principii fundamentale:  simplificarea, integrarea, transparentizarea și digitalizarea. Achizițiile publice.  Măsurile din prezentul document sunt extrase cu prioritate din Strategia Națională în domeniul achizițiilor publice și își propun îmbunătățirea cadrului legislativ prin transpunerea Directivelor UE și soluționarea deficiențelor din implementare cu scopul de a sprijini pregătirea și implementarea viitoarelor contracte de achiziții publice. Accesibilitatea și interconectarea sunt două principii care transcend planul de reforme. Accesibilitatea se traduce nu doar în accesul la infrastructură (de transport, de utilități, de comunicații, de educație, de sănătate, de mediu sau cultural), dar și în reducerea distanțelor dintre stat și cetățean prin e-government și măsuri digitale de administrare a afacerii sau platforme de conținut pentru comunitatea IMM-urilor, oportunități pentru diaspora etc.
Ce spun despre proiectul „România competitivă”:
Klaus Iohannis, președintele României „România puternică pe care dorim să o construim presupune valorificarea avantajelor competitive de care dispunem, iar aici nu este vorba doar despre economie, ci despre oportunitățile României ca țară în plan regional și european. În acest sens, solicit Guvernului să întregească strategiile și politicile economice cu dimensiunea europeană necesară actualului context(…) În plan economic avem nevoie de o viziune sănătoasă, una pe termen lung, care să aducă românilor prosperitate durabilă. Ceea ce construim trebuie să fie durabil”. Președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad „De foarte multe ori sacrificăm, când apar diverse probleme, banii pe care îi alocăm la Educație, la Cercetare, la Sănătate. Această politică nu poate să continue. Dacă vrem să fim o societate a cunoașterii, trebuie să ajungem cu finanțarea cercetării și a păstrării cercetătorilor noștri celor mai buni în țară. Numai în felul acesta trebuie să adăugăm valoare la ceea ce avem. Să nu uităm că, în momentul de față, e adevărat că avem o dinamică foarte bună a exporturilor, dar să nu uităm că totuși vindem lucrurile ieftin, fără valoare adăugată. Și că exploatăm cu mult mai mult decât exploatam înainte”.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României „Experiența internațională și studiile de specialitate susțin pe deplin abordarea asigurării sustenabilității creșterii economice prin îmbunătățirea productivității multifactoriale și, implicit, a competitivității. Exemple relevante în acest sens sunt în anii ‚60-’70 Italia sau Japonia, apoi Spania în anii ‚80 și ‚90, Coreea de Sud chiar în aceeași perioadă și Taiwan cam în aceeași perioadă, țări care au parcurs decenii de eforturi de reformare a economiilor înainte de a reuși comprimarea substanțială a decalajelor care le despărțeau de țările dezvoltate. Toate acestea au în comun preocuparea pentru menținerea stabilității macroeconomice, acesta nu este un moft, și în ultimul rând o contribuție considerabilă a productivității multifactoriale la creșterea economică”. Premierul Dacian Cioloș „Ne dorim în primul rând un document final care să reflecte dorința și interesele românilor și României pe termen mediu și lung, un set de priorități asupra cărora să existe consens, astfel încât execuția lor să nu fie afectată de ciclurile electorale. Ceea ce este cert — avem nevoie de un acord politic pentru o strategie de competitivitate a României. Vă adresăm așadar, astăzi, invitația deschisă de a ne asuma împreună un drum, care, pe lângă creșterea competitivității economice, să ne crească în primul rând încrederea în propriile forțe, în potențialul României, să aducem România la adevăratul ei potențial de dezvoltare și să creăm România în care vrem să trăim”.

Oprescu: „Trebuie să construim podul dintre sistemul bancar și clasa antreprenorială”; Pogonaru: „Sectorul bancar trebuie să se uite la clientela reală, la capitalul local”

Constantin Rudnițchi
-
0
Oprescu: „Trebuie să construim podul dintre sistemul bancar și clasa antreprenorială”; Pogonaru: „Sectorul bancar trebuie să se uite la clientela reală, la capitalul local”
Revista „Economistul” i-a provocat la un dialog „cu cărțile pe masă” pe doi dintre reprezentanții mediului bancar și al antreprenorilor. Sergiu Oprescu, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB) și Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) discută tranșant despre relația bănci-companii antreprenoriale, despre cât de mult finanțează băncile economia reală, despre mediul economic, dar și despre soluții de viitor prin care economia românească poate crește Economistul: Aș dori să vă provoc la dialog plecând de la două teme mult discutate în economie. Creditează suficient băncile economia reală? Ce fel de relație de colaborare există între bănci și antreprenorii români? Florin Pogonaru: Poziția mea este cumva particulară, în sensul că viața a făcut să mă situez nu numai pe partea antreprenorilor, ci să și știu ce înseamnă finanțarea businessului în sectorul real. Ca urmare, nu am poziții excesive, înțelegând mecanismul din ambele părți. În sectorul acesta, e foarte ușor să fii „extremist”, adică să spui că băncile nu înțeleg nimic, iar bietul antreprenor este lăsat singur, așa cum e la fel de ușor să afirmi că antreprenorii habar n-au să aplice la bănci, pentru credite. Astfel de poziții nu ajută pe nimeni. Pentru înțelegere, există niște premise. Prima dintre ele, de ordin filozofic, este că între factorii de producție din România, capitalul se dovedește a fi cel mai rar și cel mai scump. În orice combinare a factorilor de producție pe care o face fie un mic antreprenor, fie o mare multinațională, tensiunea va fi întotdeauna pe capital. Ce-i lipsește României și pentru care am plătit în primul rând, ca țară, este capitalul; deci e normal în acest sens să existe nemulțumiri. Acestea încep de la nivel de țară, în sensul că nu te poți finanța ca atunci când te găsești în Zona Euro. Aceasta este de luat ca un dat, de la care să avem în vedere orientarea în direcția în care finanțările devin mai ieftine și mai ușoare. Convergența, pentru noi, implică inclusiv chestiuni legate de normalitatea creditării. Deocamdată, ca țară, ca mediu economic, suntem într-o situație anormală a creditării. În acest context, nu pot să nu observ și asimetria în negociere între antreprenori și sectorul bancar. Or, așa cum avem un institut bancar la nivel național, nu știu să existe un institut antreprenorial, în care micii întreprinzători să se reunească. Aceasta reflectă un handicap de negociere între antreprenori și bănci. De aici vine senzația că băncile își impun condițiile și nu se poate negocia cu ele. Se induce o nedreptate care ar fi creată de bănci, dar de fapt e creată de geopolitic, de faptul că ne aflăm în proces de convergență.
Continue

Scurta istorie a lungului drum către Brexit

Victor Popa
-
0
Scurta istorie a lungului drum către Brexit
Imaginea tipică a militantului anti-sistem este destul de bine conturată în mintea noastră: student, clasă de mijloc, vederi de stânga, își urlă convingerile dezadaptate pe marile bulevarde ale lumii. Într-o perspectivă istorică mai largă, într-un fel sau altul, ne-am lovit de el la orice pas. Face chiar parte dintr-un decor reconfortant! Absența lui ne-ar pune pe gânduri. O specie inofensivă și în egală măsură utilă. Nu este însă singura. Anii ce s-au scurs de la declanșarea crizei financiare din 2008-2009 au dus la coagularea unei noi forțe. Pentru a evita consecințele sociale ale Marii Depresiuni din anii ’30, decidenții politici și monetari au mobilizat resurse nemaivăzute. La rândul lor, rezultatele au fost inedite. Motorul financiar, turat artificial prin măsuri cantitative, s-a decuplat iremediabil de cel economic. Au rămas în urmă cei care n-au apucat să profite nici măcar de ciclul economic anterior. Cu atât mai puțin de prosperitatea selectivă a prezentului. Pe deasupra, eforturile de consolidare bugetară post-criză, i-au vizat tot pe ei. Cine sunt „ei”, de fapt? Ca să schițăm portretul robot, trebuie mai întâi să renunțăm la aspectul romantic. Tablourile marilor confruntări stradale din Seattle, Paris sau Londra nu-i includ. Îi regăsim mai degrabă în fața televizorului, în mici apartamente din mari complexuri sociale, dezolante chiar și după standardele anilor ’70, perioadă în care au fost construite. N-au studenți în familie și nici n-au avut vreodată. Trăiesc în zonele dezafectate din Nordul Angliei sau Wales, unde principalul angajator rămâne statul, urmat în general de casa de pariuri sau de supermarketul local. În mod consecvent, au fost perdanții marilor transformări socio-economice, mai întâi în perioada Thatcher, ulterior în epoca deschiderii globale. Tranziția economiei britanice dinspre zona manufacturieră spre cea de servicii, i-a lăsat în urmă, dependenți de ajutorul Londrei. Capitala, cel mai mare contributor la bugetul de stat, într-un mod de-a dreptul dezechilibrat față de restul țării, stârnește în ei mai degrabă invidie decât recunoștință. Și-au abandonat demult ambițiile personale, mai nou însă, și convingerile politice. Votanți Labour de generații se îndreaptă acum grăbiți către noi alternative naționaliste. Pe acest fond de revoltă surdă, liderii conservatori au hotărât că a venit în sfârșit momentul confruntării propriei obsesii față de Europa. Campania de facto pentru referendum a început cu aproape cinci ani înaintea startului oficial. Încă din a doua jumătate a lui 2011, publicațiile de tip tabloid și-au îndreptat atenția, și mai apoi tirul, către noile categorii de imigranți față de care Marea Britanie se angajase să-și deschidă porțile. Ridicarea restricțiilor pentru muncitorii români și bulgari era, în contextul apartenenței la Uniunea Europeană, o fatalitate. Coeziunea socială a Regatului, pusă în pericol de noii veniți, nu mai putea fi salvată decât prin ruperea de Bruxelles. În plan politic, UKIP sufla în ceafa Tory, pe măsură ce sentimentele anti-imigrație prindeau contur xenofob. Tot mai mulți conservatori amenințau cu declanșarea procedurii de alegeri interne, în lipsa unor măsuri ferme de limitare a dreptului la libera circulație. În Parlament, inițiativele propriului guvern erau uneori blocate în mod sfidător. Retrospectiv, în condițiile votului uninominal de tip britanic, temerile s-au dovedit nejustificate. Alegerile din 2015 au fost câștigate confortabil de conservatori, cu 330 de mandate față de unul singur din partea UKIP. Era însă prea târziu. Guvernul se angajase ferm pe un drum fără întoarcere. Rezultatul negocierilor contra-cronometru purtate la Bruxelles de David Cameron, nu a impresionat pe plan intern. Nici n-avea cum, având în vedere că restricționarea accesului la diverse forme de asistență socială nu îngrădește cu nimic accesul propriu-zis pe piața forței de muncă. Nu era însă totul pierdut. Campania premergătoare votului din 23 iunie a început sub auspicii favorabile pentru tabăra Remain, care conducea în sondaje. Tema economiei, prima în dezbatere, a fost câștigată de apărătorii status quo-ului. Strategia „Project Fear”, așa cum a fost botezată prompt de către ceilalți, s-a concentrat pe riscurile asociate ruperii de Uniune. O victorie de etapă, lipsită de glorie. A urmat dezbaterea pe securitate. Abundența de argumente a dat din nou câștig de cauză echipei conduse de premier. Caracterul tehnic al discuției a făcut-o însă chiar mai anostă decât pe cea dedicată economiei. Sondajele consemnau în continuare același avans pentru Remain. A urmat 26 mai, dată la care Biroul Național de Statistică a publicat situația migrației nete (diferența dintre cei care vin și cei care pleacă din UK). A fost nevoie de câteva zile bune pentru ca cifrele să fie digerate de public și de media. La rândul lor, strategii taberei Leave au înțeles că își joacă ultima carte. „În fiecare an, adăugăm un oraș de mărimea Newcastle” a devenit sloganul de forță al celor care promovau „independența”, cu referire la cei peste 300.000 de noi sosiți în 2015. În sine, cifra nu reprezintă nici măcar un nou maxim istoric. Contextul a fost însă ideal pentru readucerea temei imigrației în centrul dezbaterii. Din acel moment, traiectoria ascendentă a curentului Leave a devenit de neoprit. Nici măcar de moartea lui Jo Cox. Aparent, șansele erau de partea taberei pro-europene. Spre deosebire de ceilalți, dispuneau atât de resurse de cercetare guvernamentale, cât și private. Acestea s-au materializat într-o avalanșă de rapoarte economice. Impactul mesajelor riguros fundamentate a fost însă limitat. În cele din urmă, avertismentele legate de inflație, recesiune sau șomaj n-au fost luate în serios, indiferent de credibilitatea sursei. La nivel de comunicare, campania rigid unitară a Remain, cu fraze repetate robotic de către numeroși comunicatori timp de mai bine de două luni, s-a situat în contrast nefavorabil cu haosul efervescent al celorlalți. Chiar dacă militanții Leave veneau cu jumătăți de adevăruri, lucruri fără noimă sau chiar minciuni, electoratul a hotărât, în cunoștință de cauză, sa pună obiectivul Brexit mai presus de detalii sau de bună credință. Nehotărâții, miza ultimelor zile de campanie, nu au migrat către certitudine și status-quo. Au ales opusul. Pană la urmă, rațiunea nu a învins. Formula câștigătoare a fost pe cât de pestriță, pe atât de eficientă. Fronda elitelor eurosceptice și nostalgia post-imperială specifică celor vârstnici și-au găsit în sfârșit un aliat de conjunctură exploziv: ura dezlănțuită a noului tip de naționalism englez. Sau „Project Hate”, cum ar spune unii.

După Brexit, Angela Merkel pune surdină la certurile din UE

Laurențiu Gheorghe
-
0
După votul năucitor al britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, încă se mai caută explicații, iar Bruxelles-ul pare prins în ochiul de liniște al unui uragan de panică alimentat de zvonuri și declarații contradictorii ale politicienilor. Construcția europeană este în pericol să se năruie. Care va fi următorul stat care va părăsi UE? Era întrebarea pe care și-o puneau comentatorii politici în zilele de după aflarea rezultatului referendumului din Marea Britanie: Frexit sau Quitaly. Denumirile găsite sunt amuzante, însă realitatea s-ar putea să nu fie la fel. Mai ales pentru cele 19 state care au cea mai puternică integrare, cele care constituie Zona Euro, și care riscă să intre într-o nouă etapă de recesiune economică, conform unei analize realizate de Bloomberg. Chiar dacă economiile acestor state înregistrează cea de a 14-a lună consecutivă de creștere, șomajul este încă peste 10%, iar partidele populiste sunt în ascensiune în Germania și Olanda. Încetinirea creșterii economice riscă să polarizeze electoratul spre extremele eșchierului politic. În plus, sistemul bancar din Italia poate să intre în colaps, în timp ce discuțiile despre reforma bugetului Uniunii ascut divergențele dintre statele membre. Banca Centrală Europeană (BCE) prognozează o expansiune economică de 1,6% pentru Zona Euro în 2016 și de 1,7% în 2017 – însă aceste estimări sunt anterioare datei de 23 iunie, data referendumului pentru Brexit. Actualizarea prognozei este programată pentru luna septembrie, și va conține cu siguranță corecțiile negative induse de restrângerea UE la 27 de membri. Economiștii care au participat la studiul Bloomberg prognozează o reducere a PIB-ului Zonei Euro pe motiv de Brexit, de 0,1 puncte procentuale în acest an, de 0,3 puncte procentuale în 2017 și de 0,15 puncte procentuale în 2018. Aceasta înseamnă o pierdere cumulată în cei trei ani de 59 miliarde euro. Impactul politic s-ar putea să se manifeste mai devreme decât ne-am aștepta. Presiunile exercitate de partidele eurosceptice în Franța și Italia, a doua și a treia dintre cele mai mari economii ale Zonei Euro, îi împiedică pe actualii guvernanți să implementeze politicile necesare pentru a scăpa din capcana stagnării economice. Referendumul pe teme constituționale programat în Italia pentru luna octombrie și soarta reformei pieței muncii din Franța în perspectiva alegerilor prezindențiale care se vor ține în 2017 sunt punctele fierbinți care pot crește incertitudinile pentru investitori și să înrăutățească prognozele economice. Cu toate că președintele BCE, Mario Draghi, i-a implorat pe liderii europeni la primul summit UE post-Brexit să „abordeze vulnerabilitățile băncilor”, nu sunt semne că liderii din regiune au în plan să dea curs rugăminții care le-a fost adresată. Chiar dimpotrivă: premierul italian, Matteo Renzi, insistă să acorde un ajutor de urgență băncilor de 40 miliarde euro, care este în afara reglementărilor din interiorul UE și este obiectul unei opoziții puternice din partea Germaniei și ale altor state membre, pentru că poate fi considerat ajutor de stat nelegal. Valoarea totală a creditelor acordate de băncile italiene cu risc ridicat de neplată se ridică la aproximativ 360 miliarde euro, ceea ce pune în pericol sistemul bancar. În plus, Renzi l-a apostrofat pe Draghi că nu s-a preocupat suficient de sănătatea sistemului financiar italian cât timp a fost guvernatorul băncii naționale italiene. „Fiecare țară se îndoiește de capacitatea statelor vecine de a-și reforma propria economie și de dorința de a merge împreună mai departe”, a declarat Benoit Coeure membru în Comitetul executiv de conducere a BCE pentru Le Monde pe 1 iulie a.c. „Nu putem avansa în aceste condiții. După ce va reveni încrederea între parteneri, vom putea continua integrarea europeană”, a mai adăugat el. Tensiuni se manifestă și la vârful cconducerii politice a UE. Cancelarul german, Angela Merkel, l-a contrazis public pe Jean-Claude Junker, președintele Comisiei Europene care a cerut acțiuni rapide pentru excluderea Marii Britanii din UE. De altfel, Junker a fost un opozant al britanicilor încă din timpul crizei provocate de Grecia în 2014: „Dacă vom accepta un Grexit… riscăm propriul nostru viitor, pentru că lumea anglo-saxonă va încerca orice să demoleze Zona Euro bucată cu bucată, puțin câte puțin”, declara el când se punea problema ca Grecia să renunțe la euro și să revină la drahmă.

Urmează, în Europa, o perioadă plină de alegeri

Angela Merkel a preluat pentru moment conducerea UE și a solicitat liderilor partidelor de centru-dreapta din cadrul UE să aștepte până la toamnă organizarea Consiliului în care să discute situația provocată de Brexit. În acest fel, Merkel speră că în această vacanță de vară să se renunțe pozițiile pline de resentimente, indignarea care dă în clocot față de „nerecunoscătorul Regat Unit” (cum ar fi Spania); dorința de răzbunare, iritarea și să le facem „viața cât mai grea” pentru Brexit (cum ar fi Franța); panica, frica față de dispariția iminentă a UE (cum ar fi Italia), precum și la valurile făcute în mass-media de către analiști sau diverși politicieni. Politiciană versată, Merkel nu se așteaptă ca după ce se vor relaxa în stațiunile de la Marea Mediterană, politicienii europeni vor adopta brusc o atitudine coerentă în abordarea negocierilor cu UK, precum și în ceea ce privește viitorul Uniunii cu 27 de membri. Însă câștigă timp prețios pentru a elabora un plan de acțiune. Inclusiv, va știi cu cine va negocia din Marea Britanie condițiile de ieșire din UE. În plus, trebuie ținut cont că anul viitor în Germania se vor ține alegeri, iar partidele politice se pregătesc deja de campania electorală, fiind atacată pe tema Brexit-ului chiar și din interiorul coaliției de guvernământ, formată din Uniunea Creștin-Democrată și social-democrații și conservatorii din Bavaria. Social-democrații o acuză pe Merkel de programul de austeritate care a făcut ca opinia publică să se întoarcă împotriva Germaniei. De cealaltă parte CSU insistă ca Germania să nu mai plătească niciun euro în plus la bugetul UE pentru acoperirea găurii rămase după plecarea Marii Britanii. Nemulțumirea lui Merkel reflectă o ruptură din ce în ce mai mare în Europa între cei care, ca Juncker și liderii francez și belgian, vor să vadă „mai multă Europa” după Brexit, și cei care, ca Merkel și ministrul de Finanțe, Wolfgang Schauble, cred că acest lucru ar fi o „nebunie” în actualele condiții. Înainte de Brexit, oficiali de rang înalt din Comisia Europeană și-au manifestat speranța că o ieșire a Marii Britanii ar permite definitivarea proiectului european, atrăgând țări mai puțin pro-europene, precum Polonia în Zona Euro „în cinci ani”. Temându-se că apelurile italiene și franceze pentru adâncirea integrării ar putea, în cele din urmă, să scumpească factura achitată de Germania pentru economiile în dificultate din sudul Europei, Merkel a temperat această viziune, cerând să i se acorde timp Marii Britanii pentru a-ți negocia statutul pe care îl avea în relația cu UE. 

Va fi Jean-Claude Juncker „țapul ispășitor” al Europei?

În mediile politice din Germania se așteaptă ca lui Jean-Claude Juncker să-i fie cerută cât mai curând demisia de la conducerea Comisiei de către Angela Merkel. Apelurile constante și lipsite de complexe ale lui Juncker pentru „mai multă Europa” au determinat alți câțiva membri disidenți ai UE – printre care Polonia, Ungaria și Cehia – să arunce o parte din vina pentru Brexit asupra șefului Comisiei. Chiar și înainte de a fi numit șeful Comisiei Europene – împotriva dorinței lui David Cameron – au fost formulate îngrijorări legate de apetitul pentru alcool al lui Juncker, acuzații respinse ca fiind o „campanie de defăimare” de către partizanii săi. Primele semne legate de modul în care europenii vor reuși să păstreze un front unit împotriva Marii Britanii vor fi vizibile la summitul din 16 septembrie, la Bratislava, când cei 27 de membri ai UE se vor reuni pentru a discuta poziția comună față de Brexit. Germania a anunțat deja că are în vedere o formă de „membru asociat” al Marii Britanii, dar a exclus clar accesul Regatului la piața unică fără dreptul la libera circulație.

BRRRRRREXIT!

Marinel Burduja
-
0
BRRRRRREXIT!
Anul acesta iarna a venit mult mai devreme, dând frisoane și fiori de gheață multora. Fenomene extreme ating și zona politică și economia și finanțele și deși unii meteorologi vor să ne liniștească că vremurile sunt în curs de normalizare și prognozele sunt pozitive, eu vă propun să fim extrem de atenți. E clar că frontul atmosferic se mișcă dinspre insulă spre continent, e clar că mase de aer rece (extremism, naționalism, radicalism etc.) se mișcă necontrolat și vizibilitatea este extrem de redusă pe termen scurt și mediu, cu posibile descărcări electrice și furtuni cu aspect de uragan pe termen lung. Încerc să înțeleg de ce s-a întâmplat asta și mă gândesc că:
  1. David Cameron a fost superficial, nu își cunoaște poporul, și poate în naivitatea lui și-a spus că „nu se poate”.
  2. Poporul a fost reprezentat, ca și la noi, de segmentul conservator și neinformat, cu reacții ușor de manipulat de o propagandă agresivă și extrem de calificată.
  3. Tinerii, la fel ca la noi, preferă să stea într-un pub în loc să se ducă la vot și se trezesc când meciul este terminat.
  4. Structurile europene nu sunt suficient de cunoscute, nu sunt suficient de transparente și nu acordă se pare importanță mediilor culturale naționale, care prin diversitatea lor ar trebui să fie cruciale pentru bogăția comunității.
  5. La nivel corporatist, s-a tratat cu superioritate momentul, iar acum mulți își numără rănile (pierderi de zeci de miliarde) și băncile sunt un exemplu de manual, deoarece suprareglementarea și supracontrolul BCE deveniseră greu de suportat de către prea-apretatele gulere albe din Citi-ul Londonez.
  6. Niciodată voința exprimată prin vot nu trebuie subestimată și atunci când se scriu pagini de istorie ireversibile, tot efortul trebuie făcut nu negând sau minimalizând rezultatul votului, ci acționând și gândind ce oportunități pot fi create.
Sentimentul pe care îl am este de neliniște pentru prea multele semne de întrebare și evoluții impredictibile și, de asemenea, pentru expunerea pe care fiecare o putem avea ca cetățean european într-un context al dependențelor. l Așteptam din partea autorităților și Băncii Naționale un plan cu idei și responsabilități în locul unor mesaje din care a reieșit că nu vor fi consecințe negative pe termen scurt pentru noi. l Probabil creșterea neașteptată a dobânzilor a fost doar un simplu fenomen colateral „nesemnificativ”. l Este clar că o astfel de evoluție a vremii si vremurilor trebuie privită cel puțin cu interes si preocupare de către toți specialiștii. Cu ochii mereu la barometru să fim pregătiți pentru orice.
1...1.9241.9251.926...1.929Pagina 1.925 din 1.929