Raport UNICEF despre internet

Date:

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi UNICEF în România au lansat raportului „Starea copiilor lumii 2017: Copiii în lumea digitală”, analiză în premieră pentru UNICEF cu acest subiect, însoţită de recomandări pentru politici eficiente şi practici responsabile în beneficiul copiilor la nivel global. Lucian Şova, ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, a subliniat că „în România, apetitul pentru folosirea mijloacelor de acest fel este mai mare decât în alte ţări, dar în acelaşi timp, economia românească este între cele mai puţin digitalizate în Europa”.

La rândul său, Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, a remarcat că „internetul a fost conceput pentru adulţi, însă este utilizat tot mai mult de copii şi de tineri, ale căror vieţi şi perspective sunt afectate tot mai mult de tehnologia digitală. Pentru a oferi şanse egale la un mediu digital lipsit de pericole şi mai accesibil pentru fiecare copil, este nevoie de eforturile comune ale guvernelor, sectorului privat, organizaţiilor de şi pentru copii, mediului academic, profesioniştilor, familiilor şi copiilor înşişi”.

În acest sens, Cătălin Aramă, directorul Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), a prezentat ghidul pentru părinţi şi educatori „Primii paşi în siguranţă în viaţa digitală”.

Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, a oferit detalii despre aplicarea practică a tehnologiei informatice în cunoaşterea, organizarea şi controlul asupra serviciilor sociale din judeţ.

Elocventă pentru prezenţa tehnologiei digitale în viaţa de fiecare zi a fost reacţia elevului Constantin Eugen Gheorghe, Şcoala Gimnazială „Ferdinand I” Bucureşti, care pur şi simplu nu a putut să-şi imagineze cum ar fi lumea fără internet, spunând că o asemenea situaţie ar fi imposibilă.

Potrivit raportului UNICEF, la nivel global, 71 % dintre tineri sunt în mediul online, în timp ce ponderea conectării la nivelul întregii populaţii este de 48 %. Unu din trei utilizatori de internet are sub 18 ani. O semnalare a raportului este că 92 % din totalul de URL (Uniform Resource Locator) identificate global de Internet Watch Foundation „ca facilitând abuzul sexual în rândul copiilor sunt găzduite în doar cinci ţări: Olanda, Statele Unite, Canada, Franţa şi Federaţia Rusă”.

În imaginea de la lansarea raportului, de la stânga, Cătălin Aramă, Pieter Bult, Lucian Şova, Constantin Eugen Gheorghe; credit foto @UNICEF în România

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...