Dumitru Chisăliță, Președinte Asociația Energia Inteligentă
Distrugerea infrastructurii energetice din Ucraina a contribuit la creșterea prețului energiei electrice în Europa de Est, dar nu a fost cauza principală, așa cum încearcă unii să justifice prețurile mari ale energiei electrice din România în prezent.
Creșterea prețului energiei electrice în Europa de Est — inclusiv în România, Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Republica Moldova — este strâns legat de războiul din Ucraina și distrugerile suferite acolo, conform Studiului Creșterea Prețului Energiei în Europa de Est. Cauze și Efecte, realizat de Asociația Energia Inteligentă.
Conform datelor disponibile infrastructura de producere a energiei electrice din Ucraina a cunoscut o continuă agresiune în ultimii 4 ani, fapt care a determinat oprirea exporturilor de energie ale Ucrainei și importul de energie din țările din proximitate. Exporturile și importurile sale trec în special prin Slovacia, Ungaria și România .
În martie 2022 Ucraina a fost sincronizată cu rețeaua europeană ENTSO-E. Asta a crescut presiunea pe fluxurile estice, pentru ca rețelele estice au devenit zona de echilibrare a unui nou sistem integrat SSE European. Astfel, Estul Europei „a preluat șocul cererii”, dar mai degrabă ca efect tehnic și logistic , nu ca o decizie politică.
Conform datelor oficiale capacitatea de producție a energiei electrice a Ucrainei a fost afectată de conflictul existent în Ucraina, aspect care a determinat creșterea importurilor de energie electrică atât în Ucraina cât și în Republica Moldova (ambele țări au fost conectate la rețeaua europeană în aceași perioadă și urmare a situației generate de conflictul existent).
An
Capacitatea de producție a Ucrainei GW
Infrastructura energetică afectată în Ucraina
Ponderea importurilor de gaze din Europa de Est (Ungaria, Bulgaria, Romania) catre Ucraina si Republica Moldova
2021
60
0%
1%
2022
24
40%
2%
2023
20
75%
1%
2024
15
70%
3%
2025*
40
35%
2%
*) Jumatate din capacitatea de producere a energie electrice afectate a fost reparată în anul 2025
Piața energiei electrice este interconectată ceea ce face ca prețul energiei electrice în UE să se formeze pe o piață comună, în care țările se influențează reciproc. Chiar dacă o țară produce suficient curent, scumpirile din vest sau nord se transmit rapid prin import/export și prin bursele de energie (ex. OPCOM, HUPX, EEX). Deci, orice șoc în oricare țară se propagă și în România, Ungaria, Bulgaria etc.
Conform datelor publice importurile de energie electrică au crescut în Ucraina de la 0 în anul 2021 la cca 4.400 GWh în 2024, dar această cantitate reprezenta 2% din ponderea importurilor din zona Est Europeană (3% cumulat importurile din Ucraina și Moldova).
An
Est (RO-HU-BG) – pe țară
Medie Est
2022
RO 269,83 ; HU 272,0 ; BG 252,86
264,90
2023
RO 103,74 ; HU 106,8 ; BG 103,84
104,79
2024
RO 101,85 ; HU 100,81 ; BG 102,55
101,74
În baza seriilor lunare PZU (€/MWh) pentru România, Ungaria, Bulgaria (din ENTSO-E / Energy-Charts), am calculat un indicator lunar „cerere UA+MD” estimat (în % din cererea combinată a Estului) și elasticitatea preț-cerere, estimând prețul mediu al PZU pentru Europa de Est (HU, RO, BG) fără cerea de gaze din Ucraina și Moldova.
Efectul teoretic al eliminării importului de energie electrică de către cele două țări este unul modest, dar real.
În situația ipotetică în care Ucraina și Republica Moldova nu ar fi cumpărat energie electrică, din țările din Estul Europei, cerea era mai mică și prețul ar fi fost probabil ușor mai mic. Această scădere a cererii ar fi fost de cca 3 % ceea ce ar fi dus la o scădere ipotetică a prețului mediu cu 1-5% (într-o piață marginală, cum e cea est-europeană). Pentru un preț actual de 100 €/MWh scăderea ar fi de 3-5 €/MWh. Impactul putea să fie mai mare în orele de vârf sau în perioadele cu rețele congestionate.
Distrugerea centralelor electrice și a infrastructurii energetice din Ucraina a avut un efect direct asupra creșterii cererii de energie în Europa Est și a determinat ca țările din Est să suplinească lipsa de curent din Ucraina prin producție proprie sau importuri mai scumpe din alte zone. Acest lucru a dezechilibrat și a pus presiune pe rețelele regionale și pe prețul marginal al energiei electrice. De aseemnea atacurile repetate asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au creat instabilitate și riscul perceput de traderii și producătorii de energie electrică, care au majorat continuu prețurile.
Trebuie combătute informațiile, sub acoperământul cărora se încearcă justificarea unor prețuri mari la consumatorii finali din România, cum că prețul mare al energiei electrice din România se datorează exporturilor de energie în Ucraina și Moldova.
Declarații ale lui Radu Hanga, președintele BVBîn cadrul conferinței „ROMÂNIA 2025-2040: CAPITALUL BANCAR ȘI PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA – SURSE PRINCIPALE DE FINANȚARE PENTRU ECONOMIA ROMÂNEASCĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 13 noiembrie 2025, laBanca Națională a României (BNR).
Modul în care lumea globală a funcționat în ultimii 30 de ani n-o să-l mai găsim în următorii 30 de ani. Cred că ne vom întoarce, într-un fel, la o altă paradigmă. Unii ar spune că globalizarea nu a început în urmă cu 30 de ani, ci a început cu Ginghis Han sau cu Imperiul Roman, adică, cu alte cuvinte, trăim într-o lume care trece prin faze ciclice de globalizare și de deglobalizare. O carte care se cheamă „Goodbye Globalization”, spune ceva de genul că globalizarea 1.0 a avut niște niște defecte și pentru a fi corectate, probabil că lumea va trece printr-o fază de 20-30 de ani, care vor însemna o resetare a modului de globalizare pe care l-am văzut până acum, după care vom intra, din nou, într-un ciclu strângere a legăturilor prin corectarea unor erori care s-au făcut în trecut. Ce înseamnă asta pentru noi? Discutăm despre scurtarea lanțurilor de aprovizionare, discutăm din nou despre securitate, discutăm mai mult despre statul națiune, în locul lumii globale, discutăm din nou tot mai mult despre bariere tarifare. Ideea de stat națiune mă duce cu gândul, uitându-mă la Bursa de Valori București, la o expresie pe care o tot găsesc în diverse instanțe: „Fiecărei națiuni îi place să aibă propria marcă de bere, propria echipă de fotbal și propria piață de capital”. Ce vreau să zic este că într-o lume în care statul națiune revine pe scenă, rolul piețelor de capital naționale și rolul jucătorilor economici începe să crească. Asta are și o perspectivă pozitivă. Totdeauna când vorbesc despre asta, fac o paralelă cu sportul. Faptul că în lume există state și există companii la nivel național nu înseamnă că trăim într-un conflict global, ci e așa cum avem echipe de fotbal la nivel național care concurează la nivel global și, la un moment dat, câștigă Germania, după patru ani, câștiga Argentina și nu e nimic rău în asta. Noi, care am văzut cum arăta lumea lipsită de concurență dinainte de ’89, putem să spunem că competiția, concurența adaugă valoare și duce la creșterea performanței și cred că rolul nostru cel mai important este să încurajăm această concurență și competiție.
Noi nu avem doar potențial. Noi avem defectul de a vorbi despre noi uitându-ne în oglindă autocritic și spunând că avem un potențial care nu se materializează niciodată. Uneori, trebuie să avem puterea să mai ștergem oglinda și să vedem că imaginea s-a schimbat. Lucrul acesta îl vedem și când ieșim pe stradă, adică vedem că România s-a schimbat, vedem Bucureștiul că s-a schimbat, vedem piața de capital că s-a schimbat. Capitalizarea piețelor locale, a companiilor locale listate la bursă se apropie de 70 de miliarde de euro. Suntem a treia piață în Europa Centrală și de Est. Deasupra noastră sunt doar Polonia și Austria (Polonia e deasupra Austriei și asta spune multe despre faptul că competiția aceasta naște uneori câștigători surprinzători). Câștigătorii nu rămân veșnic, pentru că competiția continuă. Una din cifrele care nu ne avantajează este raportul capitalizare la Produsul Intern Brut, dar eu aici totdeauna înclin să spun că trebuie făcute niște ajustări, adică economiile nu sunt similare. Dacă ne uităm la economia românească, din datele pe care le am eu, cam 50% din produsul intern brut este generat de companii cu capital străin care operează în România, care, în mod natural, nu sunt clienți pentru Bursa de Valori București. De regulă, o companie care are o companie-mamă în străinătate utilizează compania-mamă pentru a se finanța, utilizează piața de capital unde probabil este listată compania-mamă. Ca urmare, jumătate din economia românească nu intră în aria pe care Bursa de Valori București poate să o atingă. De aceea, raportând dimensiunea Bursei la întreaga dimensiune a economiei românești, fac un deserviciu Bursei românești, pentru că potențialul nostru este mai mic în sens invers, dacă mă uit la economiile Germaniei, Franței, Statelor Unite, unde își au domiciliul companii cu profil global. Capitalizarea locală n-o poți raporta doar la dimensiunea economiei locale, pentru că companiile locale au amprentă mult mai globală și atunci e normal ca capitalizarea bursei locale să fie mare raportat la dimensiunea economiei locale. Când ne uităm la anumite cifre care par a ne pune într-o poziție nefavorabilă, să ne gândim la context, la faptul că probabil miza pentru noi este cum reușim ca economie să generăm campioni, să generăm companii care reușesc să opereze cu succes în afara teritoriului României, să crească amprenta economică a companiilor românești dincolo de granițele României.
Aș spune că suntem într-un context bun. Colaborarea pe care Bursa de Valori București o are cu zona bancară arată ca fiind două părți ale aceluiași întreg. Orice companie, atunci când are nevoie de finanțare, merge la o bancă, cere un credit și prima întrebare pe care o primește este cât capital deține, deci capitalul este înaintea creditului. Ai nevoie de capital pentru a accesa credit. De aceea, sistemul bancar are nevoie de o bursă funcțională, pentru a-i ajuta creșterea și dezvoltarea. Ne uităm la Bursa de Valori București mai mult decât ca la un partener și ca la o platformă. Când întrebi orice antreprenor ce este bursa, primul răspuns este „o platformă de finanțare”. Dacă ne uităm în felul acesta simplist la bursă, „bursă – platformă de finanțare”, punem pe același palier Bursa de Valori București cu London Stock Exchange, de exemplu. Bursa de la Londra este de o mie de ori mai mare din punctul de vedere al valorii capitalului disponibil acolo. Ca urmare, este mai bine pentru o companie să meargă să se listeze la Londra, în loc să se listează la București, dacă te uiți strict din perspectiva bursei ca platformă de finanțare. Dacă lărgești puțin palierul, dacă începi să te uiți la bursă ca la un partener pentru companiile care se listează, dacă te gândești la bursă ca la o platformă care ajută companiile să crească ca vizibilitate, dacă te gândești la bursă ca fiind o scenă care ajută companiile să se facă vizibile și produsele lor să se facă vizibile, în momentul acela, încep să apară diferențele, poza începe să devină mai nuanțată, începi să realizezi că listarea pe o piață mai mare pe care nu ai operațiuni, adică unde piața nu te cunoaște, unde produsele tale nu sunt prezente, înseamnă că te duci și te listezi pe o piață nerelevantă pentru tine, îți creezi vizibilitate, consum, resurse pe o piață care, din punct de vedere business, nu te interesează. Atunci, legăturile încep să devină mult mai nuanțate și rolul piețelor locale pentru companiile locale încep să arate altfel. Inclusiv perspectiva privind uniunea piețelor de capital începe să devină mai nuanțată. Începi să te gândești la o structură multi layer, în care ai piețe locale care susțin companiile locale. Probabil are sens o structură europeană care să susțină companiile care au nevoie de vizibilitate și care operează la nivel european. Ceva ce probabil că lumea care studiază și proiectează viitorul ia în calcul.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
Declarații ale lui Gabriel Biriș,fondatorul Tax Institute în cadrul conferinței „ROMÂNIA 2025-2040: CAPITALUL BANCAR ȘI PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA – SURSE PRINCIPALE DE FINANȚARE PENTRU ECONOMIA ROMÂNEASCĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 13 noiembrie 2025, laBanca Națională a României (BNR).
Din păcate, politicienii care nu performează au nevoie de dușmani de clasă. Întâi am avut băncile, „taxa pe lăcomie”: un prim-ministru ne spunea că n-are cont la bancă, pentru că nu vrea să plătească comisioane, intermediere bancară. După aceea, am avut multinaționalele: să impozităm multinaționale. , greșit au pus în genunchi companiile românești.
Titlul „Capitalul bancar și piața de capital surse principale de finanțare pentru economie” ridică întrebarea „finanțare a ce? Capital de lucru sau investiții?” Eu cred că investiții, dar cum să mai vorbim noi de investiții într-o țară care impozitează rulajul și nu profitul, într-o țară care impozitează chiar investiția cu taxa pe stâlp, care, de fapt, e un impozit pe tot ce înseamnă infrastructura unei companii, pentru că sunt platforme tot ce nu e construcție?! Vorbim de nevoia de a reindustrializa? Industrializare fără energie la prețuri decente, n-avem nicio șansă să facem cu „taxă pe stâlp”. Cum să investești în întărirea rețelelor, când avem „taxă pe stâlp”? De ce toate astea? Rămâne să ne întrebăm și să ne uităm de ce, din 2017 încoace, clasa noastră politică a acționat cu determinare în a şubrezi sănătatea finanțelor publice prin tot felul de măsuri și a șubrezii sau a elimina apetitul pentru investiții.
Ca să putem să ne dezvoltăm, să facem planuri pe termen lung, avem nevoie de o oarecare stabilitate și predictibilitate și trebuie să știm ce obligații avem. Acum trei ani, am făcut o prezentare a modificărilor Codului fiscal. Atunci erau 109 ordonanțe de urgență și legi, erau 550 de modificări ale Codului fiscal. Între timp, au trecut de o mie. Cum poți să-ți mai faci planuri? Ca să vorbim de dezvoltare, trebuie să schimbăm. Întâi, să contribuim la schimbarea mindsetului decidenților politici.
Noi știm cum putem să ne organizăm activitatea, în așa fel, încât să ajungem să ne listăm, ca să putem să ridicăm capital de pe bursă. Pentru că tot vorbim de fonduri, de investiții ale statului, cum poate statul să-și suplimenteze fondurile de investiție în companiile existente sau în alte companii sau în fonduri, cum a făcut Israelul și cum fac alte state, în fonduri de venture capital și chiar și seed money, cu care să contribuie la investiții cu equity, nu cu ajutoare de stat, că ajungem încet-încet la „antreprenoriat asistat social” în România? Cum poți să faci asta? Statul român stă pe o valoare semnificativă.
Sunt cel puțin 30 de miliarde de euro valoare de piață la principalele companii deținute de statul român. Unii vorbesc să privatizăm ca să creștem eficiența, să aducem și bani la buget. Eu nu zic să privatizăm. Eu fac următoarea propunere: le punem într-un holding, eventual cu sub-holdinguri regionale. Care valorează ce? Suma companiilor din holding, să zicem 30 de miliarde, dacă listezi holdingul fără să vinzi nimic, dar emiți acțiuni noi, atragi capital din piață (poți să atragi până în 30 de miliarde, 30 cu 30).
Sumele sunt absolut aproximative. Poți să atragi încă pe atâta păstrând controlul total și fără să vinzi ca să ai ce mânca și să folosești ce ai în patrimoniu pe post de levier. Fondurile atrase în holding, după aceea, pot fi investite în proiecte în companiile subsidiare sau în alte proiecte. E o idee pe care companiile o au de mult timp, mai puțin în România, mai puțin în Europa, dar în Statele Unite și în Israel vedem lucrurile astea pe bandă rulantă. De ce nu luăm în considerare și asta? Ar rezolva și problema cu transparența și eficientizarea firmelor de stat, pentru că în momentul în care ești listat ai alte obligații. Astea trebuie să începem să le pregătim, pentru că ne costă bani puțini și putem să facem bani foarte mulți.
Este important, pe lângă soluțiile astea, să punem cu toții presiune cât putem fiecare, pe unde putem, să încercăm să determinăm schimbarea asta de mindset, adică să ieșim din paradigma asta. Am auzit afirmația asta la aniversarea de 125 ani a CEC-ului: „Capitalul românesc s-a format prin furt de la stat și evaziune”. Nu, capitalul românesc s-a format, în cea mai mare parte, prin muncă multă și sacrificii personale. Politicul trebuie să înțeleagă că nu poate să se preocupe de asistență socială și de investiții dacă nu își întoarce fața și la nevoile noastre. Până la urmă, suntem în România împreună. Nu putem să dăm unii în alții ca să ne fie bine. Nu ne va fi bine! Să vezi că putem să dăm, dar nu ne va fi bine.
Lucrez de 30 de ani în consultanță și nu țin minte să fi avut vreodată atât de multe solicitări din partea clienților de asistență pentru mutarea rezidenţei în afara României și restructurarea participanților în afara României sau pentru restructurarea modelului de business, ca să minimizeze efectul agresiunii statului împotriva companiilor lor; vorbesc de români.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
Declarații ale lui Cosmin Păunescu, șef serviciu Piața de capital, ASF în cadrul conferinței „ROMÂNIA 2025-2040: CAPITALUL BANCAR ȘI PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA – SURSE PRINCIPALE DE FINANȚARE PENTRU ECONOMIA ROMÂNEASCĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 13 noiembrie 2025, laBanca Națională a României (BNR).
Ne pricepem toată lumea la economie? Din punctul meu de vedere, ca economist care lucrează pe bursă, nu poți să fii economist fără să incluzi cunoștințe de matematică, fără să ai noțiuni de psihologie, oricât de ciudat ar părea, de psihologie comportamentală și fără să încerci să aprofundezi istoria, care, în perioada aceasta, mi se pare nu doar un hobby, ci și o necesitate, pentru că, de fiecare dată, avem impresia că descoperim lucruri noi, de fiecare dată, bâjbâim în decizii sau pare că bâjbâim în decizii, deși pattern-urile sunt destul de clare. Poate lucrurile ar merge mai ușor dacă am avea o abordare mai riguroasă și mai bine fundamentată științific. Eu aș încerca să poziționez piața de capital românesc în contextul internațional, care suferă o transformare majoră, în contextul în care barierele tarifare, scurtarea lanțurilor de aprovizionare care au intervenit odată cu declanșarea pandemiei COVID-19, apariția unor termeni ca patriotism economic, care sunt definiți drept una dintre megatendințele care vor influența lumea în perioada următoare, ne fac să ne îndepărtăm ușor de globalizarea care a cunoscut perioada de aur în anii 1990-2000.
Uniunea Europeană, la rândul ei, se află într-un decalaj semnificativ de competitivitate, pe care-l surprind rapoartele oficiale, cum este Raportul Draghi. Ne aflăm în urmă la inovație, poate și pentru că companiile se finanțează mai greu de pe piața europeană de capital și accesul este mai ușor pe burse, cum ar fi cele din Statele Unite ale Americii. Concurăm cu inovația finanțată puternic de stat în Asia. Cifrele spun că China își pune problema dacă finanțează toate aceste inovații, își mai poate menține un deficit bugetar acceptabil, pentru că este o politică la nivel public. Uniunea Europeană are nevoie de aproximativ 4,5% din PIB, spune tot Raportul Draghi, pentru a finanța decarbonizarea, digitalizarea și industria de armament. Ne întrebăm dacă merită să continuăm traiectoriile pe care le-am decis, cum ar fi finanțele sustenabile. Sunt curente destul de puternice și, din păcate, s-a politizat mult un fenomen care e normal, din punctul meu de vedere și care n-a pornit de la politicieni. A pornit, în primul rând, de la publicul obișnuit din piețele dezvoltate, dar care a fost banalizat și pe seama căruia se pun, într-o oarecare măsură, pe bună dreptate, creștere de costuri din domeniul energetic să spunem, nu pentru că n-ar fi un fenomen corect. Poate pentru că toată această legislație europeană, care este extraordinar de minuțios constituită, nu a prevăzut perioade de tranziție foarte clare. E greu de crezut că combustibilul fosil va fi înlocuit imediat. Niciun studiu nu spune asta și atunci, nu ar trebui să scoatem din taxonomie anumite activități fără de care nu poți efectiv să trăiești și fără de care nu ești competitiv, pentru că această sustenabilitate presupune un efort colectiv al tuturor marilor economii? Dacă anumite economii nu urmează această traiectorie, evident că cele care iau în calcul solidaritatea cu generația viitoare au de suferit și asta se vede în costuri. Sunt probleme politice greu de explicat, dar nu termenul în sine ar trebui criticat și nu ar trebui ca Europa (și noi, în subsidiar) să se abată de la o temă care poate reprezenta unul dintre puținele noastre avantaje concurențiale, pentru că pe asta am mers destul de mult.
Unde se află piețele financiare internaționale în momentul de față? Se vorbește de un bubble în domeniul inteligenței artificiale, dar creșterile indicelui S&P se datorează suprareprezentării acestui sector, însă sunt foarte multe sectoare de bază care nu au avut o evoluție atât de bună a prețului. Ne aflăm într-un domeniu în care poate inteligența artificială și algoritmii de tranzacționare vor face ca modificarea automată a prețurilor să fie un fel de self-fulfilling prophecy.
Ne aflăm într-un domeniu în care noi am învățat că există o alocare a portofoliului 60-40%. Crești ponderea titlurilor de stat atunci când te apropii de vârsta pensionării, însă surprinzător, „The Economist” arăta anumite date, conform cărora, seniorii din Statele Unite au 39% din capitalizarea bursei și din fondurile mutuale, nu se grăbesc deloc să vândă, sunt dispuși să-și asume riscuri chiar în domeniul inteligenței artificiale. Poate fluctuațiile viitoare nu vor mai avea un impact atât de mare ca și crizele precedente. Nu vreau să fac o paralelă, dar sunt scenarii care ar trebui luate în calcul, cel puțin de către noi, ca supraveghetori.
Piața de capital românească, în acest context al regionalizării, poate avea un un potențial deosebit. De treizeci și ceva de ani, tot vorbim despre potențial. Trebuie să dau un mesaj pozitiv, în care și eu cred personal, dincolo de calitatea mea de de supraveghetor. Bursa de Valori București a ajuns la 500 de miliarde de lei capitalizare pentru prima dată în istorie. A pornit de la 25 de milioane, dacă nu mă înșel, la lansare, în 1995. Suntem încă sub 30% pondere din Produsul Intern Brut. Un prag de reprezentare corectă a economiei ar fi 70%. Sunt încă multe de dezvoltat pe această piață. Oferim acces la energie și la sistemul financiar. Discutam cu alte state din regiune ce face piața de capital unică românescă, unică în regiune. Energia sectorul financiar – dividende bune, o perspectivă bună regională pe care poate ar trebui să o fructificăm mai bine, să ducem alte sectoare la Bursa de Valori București. Avem piața aero mai tânără, mai puțin reglementată, dar care a permis unor companii din IT, unor companii din retail să vină la cota bursei și, ulterior, să aspire la statutul de piață reglementată. Ori de câte ori au fost oferte, nu doar atractive din punct de vedere financiar, dar și care s-au și pliat contextului macroeconomic, pentru că poate nu e o perioadă propice companiilor de creștere, dar e o perioadă propice companiilor dezvoltate cu politică de dividend stabilă. Am avut Cristim suprasubsrisă de cinci ori, am avut de curând Hidroelectrica, cu aproape 2 miliarde de euro, ceea ce ne spune că infrastructura pieței de capital românești este bine conectată și poate asigura oricând finanțarea unor proiecte importante. Evident că nu putem face asta fără retail sunt 270.000 de investitori la bursă, dar cel mai interesant este că avem o schimbare de perspectivă a acestora. Vorbind de-a lungul a 25 de ani, de când sunt și eu conectat la sistemul bursei cu investitorii, vedem cum s-a schimbat mentalitatea, dar oamenii care vor câștiguri din imobiliare clare, ferme, cu randamente de două cifre și încă destul de mari către generația mai tânără, care are mult mai mult acces la tehnologie, care e mult mai conectată la volatilitate, care e mult mai bine dispusă să-și asume această volatilitate, dar care, din păcate, merge către active care n-au neapărat un fundament economic, cum sunt criptomonedele, care nu pot fi ignorate, asta pentru că anumite jurisdicții cum ar fi Statele Unite au câștigat în instanță dreptul lansării unor ETF-uri pe criptomonede, care au schimbat cumva cursul unui joc care părea că urmează să se scufunde.
Ne aflăm într-un climat concurențial în care noi trebuie să asigurăm stabilitate. Ca supraveghetori, asta încercăm să facem: stabilitatea financiară a entităților supravegheate. Încercăm să anticipăm cum ar fi această stabilitate afectată în situații de criză prin teste de stres la nivelul nostru sau la nivelul entităților reglementate. Avem creștere în frecvență de raportări, când este cazul. Analizăm lichiditatea portofoliului la fondurile deschise, pentru că fondurile deschise sunt cele mai puțin riscante, dar au și un potențial de risc sistemic sau reputațional, pentru că aproape 97-98% din cota de piață este deținută de grupuri bancare. Avem toată legislația europeană implementată. Avem posibilitatea de finanțare prin crowdfunding.
Poate că finanțarea bancară este cea care reduce crizele și face ciclurile mai plate, dar finanțarea pieței de capital și, mai ales, lipsa acesteia a fost identificată de Comisia Europeană drept unul dintre motivele crizei atât de ample din perioada 2008, cu amplificări ei în în Europa. Pe cale de consecință, acest regulament de crowdfunding a fost o consecință directă pentru a se asigura accesul la finanțare al proiectelor tinere mai puțin bancabile și proiectelor mai riscante. Avem o modalitate de a strânge bani care nu are aceeași rigoare ca și oferta publică în cazul companiilor listate. Fenomenul este încă marginal de economie. În România, avem 7 milioane de euro, 6.000 de investitori, există un potențial, există un interes, rămâne doar ca proiecte interesante să-și găsească drumul către investitori, fie prin aceste crowdfunding-uri, fie prin fondurile de investiții. Avem fonduri de investiții alternative, dar ele sunt legate destul de mult de rețeaua bancară. Atunci, sunt fonduri diversificate destul de lichide, fonduri care nu sunt orientate către startup-uri, nu sunt orientate către proiecte mai puțin lichide, decât în primă instanță. Atunci, m-aș uita către cadrul european, care spune că poți înființa fonduri de venture capital pentru IMM-urile nelistate sau IMM-urile listate pe o piață reglementată, că poți face fonduri de antreprenoriat social pentru a realiza investiții cu impact, cu randament, dar puțin mai mic, probabil, cel puțin, într-o primă perioadă sau că poți înființa fonduri de investiții pe termen lung: long term investment funds sau acele ELTIF-uri, care finanțează nu doar IMM-urile, ci și companiile listate pe piețe reglementate cu capitalizare de maximum 1,5 miliarde de euro, destul de mare pentru nivelul României.
Ca mecanisme legislative, le avem pe toate. Ca infrastructură, ne-am dovedit viabilitatea, nu doar prin acea ofertă Hidroelectrica, ci și prin rezidența fondurilor deschise în perioada de criză, cum au fost pandemia Covid sau declanșarea războiului din Ucraina. Ne-am dovedit reziliența prin volatilitatea mai scăzută a bursei, comparativ cu anii 2008. E clar că lumea s-a maturizat și vede potențial în companiile locale, pentru că multiplii de preț sunt acolo și vorbesc de la sine. Ne aflăm într-o piață în care rămâne doar să identificăm mai mulți investitori interesați de bursă. Noi încercăm să facem asta prin acțiunea de educație financiară, pentru că aceasta este pârghia noastră, dar sunt convins că băncile, operatorii, bursa și operatorii privați au discuții care au și rol educativ, de atragere a clientelei. Încercăm să păstrăm încrederea care s-a creat, pentru că piața de capital are cel mai mult nevoie de încredere și a avut întotdeauna nevoie de încredere, pentru că acele vechi crize de la început au fost reparate ca imaginea după o perioadă destul de lungă și atunci nimeni nu-și mai permit așa ceva.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
AHK România se implică activ în promovarea relațiilor economice dintre Germania, România și Republica Moldova, susținând participarea firmelor românești în Germania, precum și creșterea exporturilor românești și moldovenești pe piața germană. Parte a acestui demers este Conferința Economică trilaterală Germania-România-Moldova, organizată în data de 27 noiembrie, la Stuttgart, împreună cu Comitetul de Est al Economiei Germane (OA), cu susținerea guvernului din landul Baden-Württemberg și a Ministerului Economiei, Muncii și Turismului din Baden-Württemberg, sub patronajul Guvernului României.
„Anul acesta am văzut câteva investiții majore ale companiilor germane în România, între care amintesc Daimler în Sebeș, Diehl Aviation în Craiova, Stihl în Oradea, Knauf în Târnăveni, Rheinmetall în Victoria. În plus, observăm o activitate continuă a firmelor germane din industria prelucrătoare și retail, precum și o tendință încurajatoare a companiilor românești de a explora oportunități de afaceri pe piața germană”, spune Sebastian Metz, directorul general al AHK România.
Schimburile economice dintre Germania și România au înregistrat o creștere constantă în ultimii zece ani, ajungând la peste 42 de miliarde de euro în 2024. România ocupă locul 17 în rândul partenerilor comerciali ai Germaniei. În același timp, comerțul dintre Germania și Republica Moldova s-a extins, depășind 871 de milioane de euro în 2024 — o creștere de 5,3% față de anul precedent.
Evenimentul de la Stuttgart își propune să crească volumul schimburilor comerciale, să consolideze prezența companiilor germane în România și Moldova și să promoveze oportunitățile reciproce de investiții.
Conferința va pune în prim-plan patru teme strategice: industria și inovația, energia, apărarea și nearshoring-ul — domenii în care România și Republica Moldova oferă oportunități atractive pentru companiile germane. Datorită poziției sale strategice în Europa, a costurilor competitive și forței de muncă bine pregătite, România a devenit o destinație de top pentru investiții orientate spre inovație și proiecte tehnologice avansate. Totodată dezvoltă proiecte energetice ambițioase, datorită potențialului de producție al energiei regenerabile și al rezervei semnificative de gaze naturale.
În plus, schimbările geopolitice globale au creat noi oportunități pentru investitori în România, care a devenit centru de relocare a afacerilor (hub de nearshoring), contribuind astfel la creșterea rezilienței industriale a Europei.
Perspective semnificative apar și din programul european de apărare „Rearm Europe”, care stimulează investițiile în industriile din domeniul apărării și în securitatea cibernetică — domenii de interes crescând pentru companiile germane.
Aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană oferă investitorilor un cadru stabil și sigur. Acest mediu favorabil este consolidat de accesul la spațiul Schengen din 2025, care permite desfășurarea fără impedimente a activităților comerciale pe piața europeană.
Republica Moldova atrage tot mai mult atenția investitorilor germani, oferind oportunități strategice în sectoarele de producție, agricultură și tehnologie. Sectoarele IT și servicii, aflate în plină expansiune, susținute de o forță de muncă tânără și bine pregătită, precum și de sprijinul guvernamental, stimulează inovația și transformarea digitală.
Dincolo de agricultură, Moldova prezintă un potențial semnificativ în sectorul energiei regenerabile, în special în domeniul energiei din biomasă. Deșeurile agricole joacă un rol esențial în producția de biomasă și sunt utilizate tot mai mult pentru generarea de energie. Pe măsură ce Moldova își consolidează legăturile cu Uniunea Europeană, oportunitățile pentru parteneriate internaționale și dezvoltare continuă să se extindă.
Conferința economică de la Stuttgart va reuni reprezentanți de rang înalt din guvernele Germaniei, României și Republicii Moldova, alături de companii de top din cele trei țări. Evenimentul își propune să promoveze noi proiecte de investiții, parteneriate de afaceri și accesul la piețe de export emergente.
Returnarea devine un comportament de rutină: proces rapid, obiceiuri mai sustenabile acasă și o motivație puternică de a contribui la un mediu mai curat
La aproape doi ani de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare, un studiu CURS arată o schimbare vizibilă în felul în care românii se raportează la ambalajele de băuturi: returnarea a devenit un gest firesc, integrat în ritmul zilnic, iar experiența este una pozitivă pentru majoritatea utilizatorilor.
Potrivit sondajului, trei din patru persoane care returnează ambalaje declară că sunt foarte mulțumite sau mulțumite de întregul proces. Rezultatul confirmă faptul că SGR nu este doar o infrastructură de colectare, ci un mecanism care schimbă comportamente și creează noi reflexe de consum responsabil.
Un gest rapid, intuitiv și ușor de integrat în rutină
Pentru aproape jumătate dintre români, procesul complet de returnare durează mai puțin de 10 minute. Returnarea s-a transformat într-un obicei stabil, iar 52% returnează săptămânal, 30% lunar și un mic segment, 4%, o face chiar zilnic.
Gestul nu mai este perceput ca o obligație, ci ca o parte firească a cumpărăturilor și a vieții de zi cu zi.
Efecte pozitive dincolo de ambalaje
Odată cu introducerea SGR, obiceiurile de acasă încep să se schimbe în mod vizibil. O treime dintre români (32%) afirmă că sortează mai mult deșeurile la domiciliu. Un sfert (25%) își planifică mai bine cumpărăturile. 23% discută mai des despre mediu, consum și responsabilitate.
Aceste mici schimbări arată că sistemul are un impact care depășește punctul de returnare și stimulează o cultură a grijii față de resurse.
Mândrie și sens într-un gest simplu
Pentru 74% dintre români, returnarea ambalajelor este un motiv de mândrie – o dovadă că oamenii simt că propriile acțiuni au un efect real. Recuperarea garanției rămâne un stimulent important (95%), dar la fel de puternice sunt motivații precum grija pentru mediu (94%) și exemplul oferit copiilor (93%).
Această combinație de rațiuni financiare, ecologice și educative transformă returnarea într-un comportament cu sens, susținut de valori și de beneficiul direct.
Un sistem înțeles și adoptat la scară largă
Studiul arată un nivel ridicat de familiaritate: peste 90% dintre respondenți spun că au înțeles bine sau foarte bine cum funcționează SGR. Doar 8% mai au neclarități, ceea ce indică o adaptare rapidă la un sistem de amploare națională și un grad solid de educație publică.
Cercetarea a fost realizată de CURS – Centrul de Sociologie Urbană și Regională, în perioada 14–26 octombrie 2025, pe un eșantion de 500 de persoane adulte, prin interviuri față-în-față. Datele sunt neponderate.
Declarații ale lui Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor în cadrul conferinței „ROMÂNIA 2025-2040: CAPITALUL BANCAR ȘI PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA – SURSE PRINCIPALE DE FINANȚARE PENTRU ECONOMIA ROMÂNEASCĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 13 noiembrie 2025, laBanca Națională a României (BNR).
O carte a lui Patrick Lencioni, „Trei indici ale unei slujbe mizerabile”, care se potrivește în domeniul economico-social, spune că sunt trei indicii esențiale în a determina sustenabilitatea unui act economic sau social: măsurabilitate, relevanță și anonimat. Încercarea noastră de a comunica cu mediul decizional despre economia României poate fi analizată din perspectiva asta.
Relevanță – Industria bancară urmărește „să vândă” mai mult, IMM-urile, companiile urmăresc să fie finanțate cât mai mult cu prețuri cât mai mici. Deci, sunt interese subiective.
De la cercetători care nu mai pot fi puși sub semnul subiectivității, aflăm despre relevanța economiei în ansamblu și despre măsurabilitate. Dacă facem o analiză globală de context sau o analiză strategică, rezultă că există statul, finanțatorii, mediul economic real (nu prea-mi place acest termen, „real”, pentru că e ca și cum ceilalți ar fi ireali) și beneficiarul, care poate fi un individ, o colectivitate sau o companie.
Ce face mediul politic într-o democrație? Promite bunăstare, adică promite creștere economică – asta trebuie să facă, asta e fișa de post. În momentul în care economia devine ceva marginal, contextual, însăși promisiunea democrației nu se mai urmărește a fi ţinută. Asta este esențial în discuția noastră. Ce reprezintă statul din perspectiva mea de economist, nu neapărat de bancher? Economist este un cuvânt foarte rar folosit în România. Vă aduceți aminte că, pe vremuri, din comunism înspre noi, a fi economist însemna ceva secundar, un fel de subinginer, era o percepție apropo de cultură, care e foarte importantă. Avem o economie de nivelul acesta pentru că e și o chestie culturală. Ce înseamnă vocea economiei? Înseamnă a promova interesele pe care le are mediul politic într-o democrație adică bunăstarea. Ce reprezintă statul pentru mine ca economist? E un fel de backoffice al creșterii economice. Mărimea lui nu este un scop în sine, apropo de măsurabilitate, ci este o chestiune subordonată acestui interes al economiei și asta este relevant pentru subiectul nostru.
Ar trebui să multiplicăm mesajul pe care l-au spus mai mulți gânditori, că „prima linie de apărare împotriva crizelor este capitalul bancar” (Basel Committee 1988); Bank of International Settlements: „sistemele bancare bine capitalizate amortizează șocurile, stabilizează creditul și reduc severitatea ciclurilor financiare”; Berger și Bowman: „Capitalul este cel mai puternic determinant al rezilienței în perioade de stres”; Modigliani şi Miller: „Nivelul de capital afectează costul finanțării, percepția riscului și stabilitatea instituțiilor”. Cu alte cuvinte, capitalul nu este doar o cerință de reglementare este condiția de existență a funcției de intermediere financiară. Noi încercăm de aproape 10 ani în Asociația Română a Băncilor să vorbim de unul din pilonii strategici ai industriei bancare din România – intermedierea financiară – care a fost privită ca un interes al industriei bancare de a vinde mai mult. Intermediarea financiară reprezintă mecanismul prin care sistemul financiar transformă economisirea în investiții productive. În literatura economică, Gurley și Shaw spun, în 1955, că „instituțiile financiare transformă pasivele lor în active ale economiei și activele economiei în pasive pentru economisitori”; Goldsmith, 1969: „Intermedierea financiară măsoară profunzimea cu care finanțele pătrund în economie”; Mackinnon, 1973: „Gradul de intermediere determină capacitatea economiei de a acumula capital și de a susține creștere”; Levine, 1997: „Intermedierea financiară este motorul formării capitalului, al inovării și creșterii economice pe termen lung”; King și Levine, 1993: „Statele cu intermediere financiară dezvoltată cresc mai repede, investesc mai mult și sunt mai eficiente în alocarea capitalului”.
Ca măsurabilitate, de câtă intermediere financiară ai nevoie? „Intermedierea financiară”, adică creditarea făcută de bănci în cazul nostru, „e relativă la profit intern brut”. Dacă noi comparăm cu o companie, ne-am gândi care e cifra de afaceri a companiei față de PIB-ul României și cu cât se finanțează pentru a producere această cifra de afaceri și apoi cum face față în fața concurenței cu această finanțare – e multă, e puțină? În România percepția este că sunt prea multe bănci, prea multe credite. Vă aduceți aminte discursul acela cu „pe fiecare stradă e o bancă și o farmacie”? Cu băncile s-a rezolvat: acum avem jocuri de noroc, nu mai e deranjant deloc subiectul. Ce s-a întâmplat cu percepția finanțatorilor și a industriei bancare în România? Ne aducem aminte, apropo de relevanță și măsurabilitate, cum către 2014 și 2019 – unic în lume! – au fost 50 de legi îndreptate împotriva băncilor. Atunci, te gândești: mai sunt bănci în România. Mai sunt suficient de multe bănci, astfel încât să aibă capital suficient, mai mare decât cererea bancabilă din România și asta este vestea cea mai bună.
Referitor la încredere – poate că timpul a șters această memorie negativă, dar nu a fost suficient. Ce s-a întâmplat între timp? Băncile au devenit poate mai puține numeric, apropo de fuziuni și concentrări. Creditarea este mai mare decât oricând în termeni absoluți, dar este cea mai mică în termen relativ la produsul intern brut, adică 22,7%. E mult sau e puțin? Cercetătorii spun că, pentru o intermediere financiară sustenabilă, pozitivă, puternică, ar trebui să se situeze între 60-80% din PIB, că peste 80%, ar avea un efect negativ, „de ciocan”, adică începe să aibă o influență negativă asupra dezvoltării economice: prea mult credit. Sub 60%, ești, cum zic englezii, „emaciated”, adică „subnutrit” din perspectiva finanțării.
Care a fost maximumul intermedierii financiare în România? 40%. Din 2011, după perioada celor 50 de legi, s-a rezolvat: e 22,7%. Unde ne poziționează această intermediere financiară? Suma țărilor subsahariene africane au 27%. Țările low income, subdezvoltate, ca medie ponderată reală, au 17%. Cum țara care din 1989 până până azi a avut una din cele mai mari ritmuri de creștere a produsului intern brut per locuitor, deci unul din principalii indicatori de dezvoltare sau de bunăstare măsurat în dolari curenți, a crescut de la 1.644 de dolari la cursul de atunci, din anii ’90, la 20.100, deci de 12,5 ori?! Asta duce la un ritm CAGR, adică ritm mediu anual compus, de 7,5%, ceea ce ne poziționează în primele țări din lume ca creștere din punctul ăsta de vedere. Întrebăm cum am avut această creștere care ne poziționează în primele țări din lume, chiar dacă în primii 10 ani am stat pe loc? Între anii ’90 și 2000, am avut același PIB pe locuitor. În ’91, când noi aveam mineriade, Polonia, Slovenia și alte țări din regiune făceau V4, pactul de la Varșovia, ca să intre în NATO și în comunitatea europeană și în UE. Întrebarea este câte mineriade am mai avut din perspectiva economică de atunci până acum și cum a fost posibilă această creștere cu intermediere financiară atât de scăzută. Răspunsuri există, dar din perspectivă politică e foarte greu de spus, pentru că electoral nu dă bine deloc. Să spunem că avem o economie gri de 27%, să spunem că în economia pe care o considerăm albă, 35% din companii au capitaluri negative în medie de 10 ani. Acestea sunt studii făcute de Banca Națională, nu este vreo inovație de-a mea. Oare este posibil să ai o firmă care să stea 10 ani cu un capital negativ, care înseamnă că a promovat pierderea an de an și este bancabilă în orice țară, în orice loc, în orice moment, în fața oricărui creditor? Există această așteptare, să finanțăm această situație, să ieșim din această situație, dar este un cerc vicios.
Churchill parcă a spus de fiscalitate, că dacă vrei să faci creștere economică crescând taxele, este ca și cum te-ai băgat singur într-un coș sau într-un lighean cu toarte și ai încerca să te ridici singur. Asta se întâmplă și astăzi. Sunt așteptări de la mediul bancar, să crediteze nesustenabil o economie care nu este sustenabilă. Nu vorbim generalizator. Ar fi o greșeală enormă. Noi, băncile, am suferit foarte mult de aceste generalizări, dar cifrele, apropo de măsurabilitate, „figures talk, worth walks”.
Cifrele demonstrează ceea ce spunem sau nu. Una din problemele structurale, fundamentale, ale economiei românești, făcând o comparație cu medicina, unde îți faci analizele, să vezi cum stai cu sănătatea și să vezi ce tratament iei, economia României nu își face analizele, pentru că nu are analize. În afară de sistemul bancar, nu există date despre economie. Dacă vrei să găsești pe industrii randamente, capital, active, pasive, structură a datoriei, foarte greu faci rost și cu foarte multe artificii statistice; în concluzie, nu găsești. De aceea, industria bancară a fost cumva o țintă, pentru că a fost singura transparentă și ajungi la situația să se spună sau să se scrie scrie de patru ori pe an că industria bancară din România a făcut un ritm on equity, un profit la capital de 21%. Din 15 ani, am fost 13 ani pe ultimul loc. Nu avem cu ce compara, pentru că nu aveam celelalte industrii. Media profitabilității la capital în România, pe industrie, e cam de 22% și asta ne poziționează sub media randamentelor din economia românească, pentru o industrie care finanțează puțin față de nevoia pe care o are economia României. Ar fi trebuit să fie tratată cu randamente mai mari, pentru atractivitate mai mare, nu economice. Asta nu acuză pe nimeni. E doar o constatare, ca să pornească o discuție realistă între părți și pe urmă părțile să meargă să facă cumva să promoveze rolul și importanța economiei în mediul politic, pentru că până la urmă acolo ajungem.
După mulți ani de rețineri, pentru că nu erau date, putem să spunem acum cu totul direct, fără întreruperi, că problema economiei românești sau a finanțării economiei românești nu vine dinspre ofertă. Cum se dovedește asta, că băncile nu vor să crediteze mai mult? În primul rând, să destrămăm niște mituri. Dacă industria bancară câștigă foarte mult în România, de ce ar vrea să aibă o economie subțiată, dacă industria bancară câștigă mai mult decât alte industrii în alte țări? La o cantitate mică, costurile fixe sunt mai mari; de asemenea, perspectiva de țară, riscul de țară, care compune prețurile într-o economie.
Paradoxal economic, un economist este încurcat în România să explice despre țara lui. Teoretic și practic, real, cel mai mic cost într-o economie, cel mai mic preț sau randament într-o economie este cel al titlurilor de stat. Este prețul cel mai mare la noi. Și atunci, eu ce decizie economică să iau, cu cine să discutăm asta? Când vorbim de dobânzile active ale băncilor, că sunt prea mari, uitați că relativ avem cele mai mari dobânzi pasive, la depozite, în economie. Vrem să ajungem cu dobânzile la credite sub dobânzile la depozite, amândouă situandu-se sub inflație, adică o pierdere directă atât pentru deponenți, cât și pentru bănci, în partea lor de active?! Atunci, cum putem cere dobânzi mai mici în contextul în care dobânzile sunt mai mici decât inflația pe termen lung, nu contextual. Astea sunt problemele pe care trebuie să le discutăm între noi, să ajungem la o concluzie și la o politică comună. Din perspectiva cererii, e o problemă de cerere structurată, solvabilă, în România pe termen lung, lucru pe care îl spunem de 10 ani. Cum să facem cererea bancabilă? De fapt, nu este despre asta, ci e vorba despre lege, apropo de piața gri, de fiscalizare sau nefiscalizare despre vizibilitatea fiscalizării, pentru că sunt industrii care sunt mai puțin vizibile fiscal și industrii care sunt perfect vizibile fiscal, adică o fabrică de bere s-ar putea să nu știi că există, dar o bancă sigur știi că există. Contextual, putem spune că din 930.000 de IMM-uri și companii în România (microîntreprinderi și companii medii, mijlocii și mari), 99,8% sunt IMM-urile și microîntreprinderile 0,2% e reprezentat de companiile mari care angajează în jur de 30% din forța activă, din salariați și 99,8% angajează în jur de 70%; aici nu am pus statul. Fiscalizarea sau fiscalitatea finală sau colectarea fiscală asupra acestor două categorii spune că e așa: 0,2% contribuie cu 70%, 99,8% contribuie cu 30%. Când te uiți la companii economice, spui că o companie mică nu trebuie să aibă fiscalitatea ca o companie mare. E normal, dar nu știm cifrele astea. Atunci, ajungi la o fiscalitate de 3,5 ori mai mare din partea lui 0,2%, comparabil cu 99,8%. Eu, ca economist bătrân, știu că o analiză economică se face cantitativ structurat și calitativ în ordinea asta musai, altfel ajungem la o concluzie greșită. Dacă vrem o economie de calitate, trebuie să ne uităm mai întâi la cantitate. Cantitativ, sunt cifrele de care v-am vorbit adineauri. Structural, sunt cifrele de care am vorbit. Calitatea este cea pe care o cunoașteți. Cam astea sunt cifrele de care vorbeam.
Noi, industria bancară, am avut niște probleme pe care le-am rezolvat, nu neapărat datorită acelor inițiative legislative, bineînțeles că au fost mai puține decât se vorbea. Am avut titluri în presa internațională care spuneau „România, statul anti bănci”. Acum, dorim să avem dobânzi mai mici decât la titlurile de stat sau dorim să avem dobânzi mai mici decât în Germania unde în timpul crizei financiare ei aveau neperformanță de vreo 2,5% și noi de 23%.
Eu pun o întrebare pentru antreprenori când merg la cursuri: dacă avem o infrastructură nemțească, un camion nemțesc, un șofer neamț și transportă sticle de apă minerală la sticlă de sticlă, câte sticle se sparg? În Germania, două, în România s-au spart 23. Cum se duce prețul pe celelalte 77? 23 de sticle sparte se pun pe 77.
Noi tot vorbim la televizor și peste tot că vrem prețuri ca afară. Nu ar fi cazul ca domeniul ăsta de meseriași, economia, să aibă o voce? Teoria e învățată astăzi în școli mari. În România, a început să fie vorba despre libertatea economică și libertatea politică, nu neapărat în ordinea asta. Nu e rău să existe cele două libertăți, ba e musai. Problema e că, atunci când este o disonanță și o distonie prea mare între cele două libertăți, înseamnă că una este autocrată cu cealaltă. Dacă în Statele Unite este autocrația economiei asupra politicului, ceea ce e preferabil, în România putem spune că e autocrația politicului asupra economiei și rezultatul se vede.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
CEC Bank continuă să fie alături de antreprenorii din mediul rural și agricol prin semnarea unei noi convenții de garantare cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), care permite refinanțarea creditelor AGRO și RURAL.
Noua convenție oferă clienților posibilitatea prelungirii perioadei de finanțare și sprijină beneficiarii aflați în situații care ar putea conduce la exigibilizarea finanțării, contribuind astfel la menținerea stabilității și continuității activității economice în sectoarele agricol și rural.
„Prin această nouă convenție, venim în sprijinul clienților din domeniul agricol și al întreprinderilor din mediul rural, oferindu-le soluții flexibile de refinanțare, adaptate contextului economic actual. CEC Bank rămâne un partener de încredere pentru fermierii și antreprenorii din mediul rural, asigurând acces la finanțare sustenabilă și predictibilă”, a declarat Ramona Ivan, director al Direcției Relații cu Instituții Naționale și Internaționale din CEC Bank.
Principalele caracteristici ale noii convenții de garantare:
Până la 80% din valoarea finanțării poate fi garantată de MADR prin FGCR, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare datorate de beneficiar.
Dimensionarea creditului de refinanțare, perioada de creditare și rata de dobândă se stabilesc de către bancă, conform normelor proprii de creditare.
Prin noul credit (de tip non-revolving) pot fi refinanțate unul sau mai multe credite de investiții sau pentru capital de lucru, acordate de CEC Bank sau alte instituții de credit, garantate anterior de FGCR în numele și contul statului.
Se pot refinanța inclusiv credite garantate prin programele AGRO și RURAL pentru care contractele de garantare și-au încetat valabilitatea.
Structura de garanții aferentă creditelor refinanțate se menține.
Costul garantiei: FGCR percepe un comision de garantare calculat pe baza de rating al beneficiarului, stabilit de Bancă (1,25% – 3,8% pe an).
Cele două componente, AGRO și RURAL, au fost acordate în anii din urmă în baza Cadrului temporar COVID și Ucraina.
Prin această inițiativă, CEC Bank reconfirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea sustenabilă a mediului rural și agricol, contribuind la consolidarea unui sector strategic pentru economia României.
Asociația Business Service Leaders (ABSL) organizează astăzi cea de-a 13-a ediție a Conferinței Anuale, un eveniment care reunește peste 500 de lideri din industria serviciilor pentru afaceri. Tema din acest an, „Human Core, Digital Edge”, subliniază importanța capitalului uman din România și modul în care acesta a contribuit major la succesul dezvoltării acestei industrii și poziționarea ei în topul celor mai atractive piețe de business services la nivel global. Această expertiză umană este potențată de tehnologiile digitale, generând servicii tot mai inteligente, rapide și adaptate realităților economice actuale.
Potrivit Raportului Industriei pentru 2025, elaborat de ABSL în parteneriat cu PwC România, țara noastră își consolidează poziția competitivă în sectorul global al serviciilor de afaceri, datorită celor peste 280.000 de profesioniști activi în domeniu și numărului considerabil de potențiali angajați.
Conform raportului, top trei motive pentru care companiile participante au ales să investească în România sunt: disponibilitatea și calitatea resurselor umane, infrastructura performantă, precum și competențele digitale combinate cu cele lingvistice, reconfirmând astfel atractivitatea României. La acestea se adaugă productivitatea și costurile forței de muncă.
Forța de muncă specializată rămâne principalul motor al unei industrii în care top 5 servicii furnizate la nivel global sunt: finanțe și contabilitate (69% din companiile participante), servicii de IT (69%), HR (61%), suport clienți (57%) și achiziții (53%). Inteligența artificială a accelerat transformarea sectorului din România, care a evoluat de la furnizarea de servicii simple la dezvoltarea unor soluții cu valoare adăugată ridicată – precum process engineering, managementul riscului și prevenirea fraudei.
România a evoluat de la centre de servicii orientate pe cost-arbitrage la hub-uri regionale de excelență axate pe crearea de valoare și expertiză de nișă. Cu inteligența artificială integrată, companiile dezvoltă capital uman specializat pentru activități complexe precum process engineering, gestionarea operațiunilor cu risc ridicat și prevenirea fraudei. Tot mai multe organizații globale aleg România ca referință pentru centre regionale de excelență.
Potrivit raportului ABSL, competențele cheie pentru perioada următoare includ expertiza tehnică în finanțe, contabilitate și suport operațional, alături de abilități digitale, cunoașterea limbilor străine și adaptabilitate – criterii esențiale într-un context marcat de inteligență artificială și schimbări accelerate.
„Deși numeroși investitori se orientează spre Asia, în special către India sau Filipine, pe fondul contextului geopolitic global România continuă să fie una dintre destinațiile preferate, datorită productivității ridicate, competențelor tehnice combinate cu cele lingvistice, certificărilor profesionale precum și a apartenentei la structurile Euro-Atlantice”, subliniază Cătălin Iorgulescu, vicepreședinte ABSL.
România își menține un avantaj relativ competitiv de cost în regiune, chiar dacă salariile din industria serviciilor pentru afaceri au înregistrat o creștere medie de 5,8% în 2025, fiind prognozată o nouă majorare similară în 2026.
„Sectorul a atins un nivel de maturitate, mobilitatea angajaților s-a redus, astfel că durata medie petrecută într-o companie a ajuns de patru ani, potrivit raportului ABSL. În același timp, procesul de recrutare a devenit mai precaut pe fondul situației economice, dar și al implementărilor de tehnologii noi, tendință care se va păstra și pe anul viitor. Numărul de angajați în sector a crescut într-un ritm mai lent față de anii anteriori, în medie cu 5%, iar salariul mediu brut se situează la 13.060 de lei, un nivel încă competitiv comparativ cu alte state europene. România are cel puțin zece orașe cu peste 200.000 de locuitori care sunt atractive pentru acest sector. Prin urmare, există potențial de dezvoltare care poate fi valorificat”, citează Francesca Postolache, Partener PwC România.
Contextul economic și geopolitic global i-a determinat pe angajați să aprecieze mai mult stabilitatea și siguranța locului de muncă. În contextul muncii în format hibrid, companiile utilizează diferite metode pentru a crește motivarea și implicarea angajaților, precum facilitarea comunicării și întâlnirilor de echipă (51%), asigurarea accesului la traininguri și programe de dezvoltare profesională (36%) și implementarea programelor de wellbeing (30%). Cu toate acestea, din ce în ce mai multe companii (85% dintre companiile participante) implementează un program de lucru de la birou de 2–5 zile pe săptămână.
„În următorii ani, serviciile oferite și structura industriei noastre se vor schimba semnificativ. Companiile intenționează să inoveze și să dezvolte servicii noi, în special în domeniile care implică utilizarea inteligenței artificiale și automatizarea proceselor (29%), soluții specifice industriei (24%), consultanță (13%), operațiuni și suport pentru clienți (10%), precum și servicii ce se adresează zonei de risc, conformitate și securitate (3%), potrivit raportului din acest an”, afirmă Adrian Baron, președintele ABSL.
Raportul a fost realizat de ABSL și PwC România în perioada iulie–noiembrie 2025, pe un eșantion de 70 de companii.
Declarații ale lui Florin Jianu, președinte IMM ROMÂNIA în cadrul conferinței „ROMÂNIA 2025-2040: CAPITALUL BANCAR ȘI PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA – SURSE PRINCIPALE DE FINANȚARE PENTRU ECONOMIA ROMÂNEASCĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 13 noiembrie 2025, laBanca Națională a României (BNR).
Am așa o vagă senzație că, în societatea românească, în acest moment, i-am angajat pe toți la pompieri și nu mai e niciun dispecer. Nimeni nu se uită la felul în care va arăta România, la felul în care construim în România anilor viitori, pe ce baze o așezăm. Toată lumea în acest moment nu face altceva decât să stingă incendii, și astea, pe ici pe acolo, pentru că am văzut că nu iese de foarte multe ori ceea ce încercăm.
Referitor la ceea ce înseamnă contextul actual (pentru că noi, la IMM România, întotdeauna ne bazăm acțiunile pe analize și cercetări), am făcut două analize: una, privind salariul minim pe economie și a doua, impactul măsurilor din pachetul 1 fiscal asupra mediului de afaceri. Opt din zece IMM-uri au declarat că sunt afectate, în acest moment, de impactul măsurilor fiscale, pe care le vedem. Inflația, în condițiile în care media europeană e undeva la 2,2-2,3%, în România, se apropie vertiginos de două cifre. Asta impactează direct competitivitatea mediului de afaceri. Sigur, statul câștigă iluzoriu, strânge sau are senzația că strânge niște bani la bugetul de stat, dar pe termen mediu și lung, mediul de afaceri e afectat și cu toții vom fi vom fi afectați. Deci opt din zece IMM-uri sunt afectate în acest moment și declară că le-au crescut costurile, costuri operaționale, pentru că, de fapt, aceste măsuri fiscale nu au fost numai creșterea TVA-ului cu două puncte procentuale, dar a fost și o acciză superioară la combustibil, au fost și scumpirile din energie, lucruri care afectează în mod direct prețurile serviciilor și produselor companiilor românești. Pe cale de consecință, scade și cererea: și cererea în mediul de afaceri, și cererea din partea consumatorilor, și a populației, cu privire la acea măsură privind impozitele crescute pe dividende. Majoritatea au spus că își iau dividendele pentru anul anterior, după care, nu le mai iau. Deci, practic, statul nu câștigă dintr-o creștere a acestui tip de impozit, ci e numai o chestiune de fațadă, în care spunem că scumpim capitalul, că aducem capitalul alături de impozitarea pe muncă, dar nu ne uităm la nevoia de a scădea un pic impozitarea pe forța de muncă, tocmai pentru ca, așa cum am spus în repetate rânduri, mai mulți bani să ajungă la oameni, antreprenorul să-și permită să plătească salarii mai mari.
A apărut un lucru pe care, în măsurătorile noastre din ultimii cinci-zece ani nu l- am văzut. Pentru trei din zece antreprenori, au crescut datoriile către terți. Asta înseamnă o lipsă de lichiditate în piață, înseamnă că nu-ți mai plătești furnizorii, înseamnă că nici ei, pe lanțul de valoare, nu te mai plătesc și că, încet-încet, atragem într-un carusel al incapacității de plată foarte multe companii. Aici putem să facem trecerea către ceea ce înseamnă sistemul de finanțare. Aceasta poate are mai multă greutate. Dacă, anii trecuți, aveam între 10 și 15 miliarde în garanții prin IMM Invest și programele Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, acum avem zero. Adică, a însemnat să treci de la un nivel care sigur a ajutat și sistemul bancar, dar, mai ales, IMM-urile, știind că gradul lor de acoperire a garanțiilor e scăzut. Nu avem o osatură atât de puternică a întreprinderilor mici și mijlocii și aceste programe au ajutat teribil mediul de afaceri, or, să treci de la un nivel de 10-15 miliarde la zero e absolut de neînțeles. Dacă e să merg și mai departe și să fac o dezvăluire, în acest moment, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri nu are niciun membru în consiliul de administrație și niciun director, n-are directorat. Eu nu știu cum funcționează, cum pot să semneze. Am înțeles că au primit de la Ministerul de Finanțe o dispensă, ca să semneze un director de departament salariile și cam atât. Faptul că vorbim de fonduri europene angajate din POCIDIF, din POR, din diverse surse de finanțare, faptul că vorbim de niște garanții uriașe, de portofolii uriașe în relația cu băncile, cu mediul de afaceri, toate acestea înseamnă, cum spuneam, că nici măcar nu știu unde au plecat pompierii în acest moment, nu mai vorbim de dispeceri, că e clar că nu mai sunt pe nicăieri.
Un alt aspect pe care l-am constatat e faptul că aproape jumătate din IMM-uri, în acest moment, amână investițiile în industrie, în retehnologizare și așa mai departe. Vorbim, la urma-urmei, de ceea ce înseamnă încredere, atributul cel mai important într-o economie. Întotdeauna am admirat și politica, și abordarea BNR-ului. Degeaba transmitem mesaje direcționate de aici de stabilitate, de încredere, dacă dincolo politicile publice vin tăvălug și se promit tot felul de reforme care nu sunt implementate. Începem și sfârșim tot cu mediul de afaceri și cu impozitarea asupra mediului de afaceri. Sigur că reziliența a mediului de afaceri e mare, dar, în final, duce la lipsă de încredere. Eu discut cu mulți antreprenori, chiar din categoria de întreprinderi spre mari, medii. Unul din ei spunea că, în perioada următoare, voia să investească în jur de 15-20 de milioane de euro în domeniul medical și nu o să mai investească. Dacă e să multiplicăm la nivel societal, vedem ce înseamnă investițiile, nu mai zic de investitorii străini, ci doar de investitorii autohtoni, investitorii mici și mijlocii români care, în acest moment, nu mai investesc. Datele pe care le-am cules ca efecte ale pachetului fiscal exact acest lucru arată. Jumătate dintre antreprenori spun că nu mai investesc în perioada următoare. Apare ca recurent în ultimii trei ani și, la fel, în analiza noastră că aproximativ jumătate (patru din zece, 44%) au menționat concurența neloială. Concurența neloială nu apărea pe radarul problematicii mediului de afaceri până în urmă cu trei ani de zile, când a apărut în top 10, anul trecut a fost în top 5, anul acesta e deja pe locul 2 în problemele mediului de afaceri, prima fiind rata inflației, care vedem că continuă ca problematică. Concurența neloială e tradusă în multe aspecte. Mă limitez la faptul că întreprinzătorii onești își fac treaba, vecinul de lângă nu fiscalizează, poate ca urmare a fiscalității ridicate, poate ca urmare a taxării muncii ridicate și așa mai departe. E o problemă în momentul în care mediul de afaceri subliniază acest aspect; nu statul, ci înșiși cei care lucrează la firul ierbii. Atunci este o problemă sistemică. Dau exemple ale membrilor IMM România din sectoarele service-uri auto, horeca, transporturi, care se plâng și vin cu soluții pentru statul român pentru modificarea câtorva legi și alte abordări pentru a putea să stopeze acest fenomen care devine endemic. În „Carta albă IMM-urilor”, lucrare de referință a IMM România, am făcut o predicție, că s-ar putea, dacă mergem în același sens anul viitor, aceasta să fie principala problemă a mediului de afaceri: concurența neloială, un lucru de neînțeles în anii anteriori.
80% din IMM-uri au dat drept soluție de redresare lucrurile pe care le fac în propriile companii și le facem cu toții acasă, și anume, eficientizarea cheltuielilor din spațiul public. Tot se vorbește de tot felul de reforme, dar nu eficientizăm, de fapt, cheltuieli, nu facem o reformă reală. Noi am pus la dispoziție câteva analize pe care le avem. Dau un singur exemplu, pe care am văzut că l-a preluat premierul României, dar nu s-a întâmplat nimic și nici nu preconizează că se întâmplă ceva. Avem 1.250 de deconcentrate în România, în fiecare județ (date publice, dar probabil mai sunt și altele), cum sunt Ministerul Muncii, cu opt instituții în fiecare județ, Ministerul Agriculturii, cu vreo zece, Ministerul Mediului și așa mai departe. Nimeni nu are sub cinci, în condițiile în care ai putea să ai o singură direcție de muncă, o singură direcție agricolă și astfel, numai de acolo, să reușești să eficientizezi niște cheltuieli la bugetul de stat.
Legat de salariul minim pe economie, poate și cu ajutorul ASPES și al celorlalți actori activi, ar trebui ca tema să se decupleze de ceea ce înseamnă politică, pentru că e un atribut economic. Am văzut dezbateri asupra acestei teme în coaliția de guvernare, în sensul că să se decidă în coaliție dacă se mărește sau nu salariul minim pe economie. Aceasta e o chestiune economică, în momentul în care opt din zece antreprenori, precum și datele oficiale ale INS, ale BNR și ale celorlalte instituții arată că consumul scade, producția industrială, sectoarele economice încetinesc motoarele. În momentul de față, cu o asemenea măsură de creștere, ai închide totul. Deja, am văzut disponibilizări colective de la companii serioase. Trebuie să fim atenți în perioada asta. Noi am solicitat, pe baza analizelor menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2026 (nu-mi place acest termen de înghețare a salariului minim pe economie). Nu spune nimeni că acest salariu minim trebuie crescut de la an la an. În ultimii trei ani, din analiza noastră, rezultă că a fost crescut cu aproape 58,8% – cu mult peste rata cumulată a inflației, a acoperit toate aceste neajunsuri, creșteri, scumpiri și așa mai departe. În acest moment, nu e posibilă creșterea. Acesta este mesajul pe care noi l-am transmis și în Consiliul Național Tripartit, mesaj pe care îl menținem cu argumente economice.
Dincolo de orice se întâmplă, de orice reformă, de lipsa încrederii pe care o vedem, situația nu se schimbă decât cu modele de stimulare a economiei. Pentru aceasta, putem să ne uităm și la ce fac alte țări. Noi am luat exemplul Germaniei, a cărei economie a încetinit în această perioadă, dar Germania face exact pe dos față de ceea ce facem noi: scăderea impozitării profitului cu câte un punct procentual în următorii ani, ajungând de la 16 la 10%. De asemenea, stimulează inovația, economia verde, investițiile în economia reală. Asta trebuie să facem și noi, în continuare.
Un lucru pe care l-am constatat e creșterea numărului de firme care se autofinanțează. Asta nu e bine deloc într-o economie, pentru că nu înseamnă dezvoltare, ci subdezvoltare sau supraviețuire. Statul trebuie să vină alături de sistemul bancar cu acele garanții și cu acea încredere pe care s-o aducă în societate.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
