de Alexandru Lupea,
Partener, Audit și Servicii Conexe, EY România

Antreprenoriatul a impulsionat dezvoltarea economică de-a lungul timpului, de la cele mai mici comunități până la cele mai puternice orașe și țări. În țările democratice, antreprenorii au condus la accelerarea modernizării economiilor naționale, au inovat și au creat locuri de muncă.

De-a lungul anilor, au apărut dinastii economice și industriale care au transformat întregi industrii și economii. Familiile cu capital privat semnificativ au dezvoltat diverse modalități pentru a-și investi și proteja averea acumulată. O astfel de modalitate o reprezintă și „family offices” (birouri de familie). Acestea sunt entități legale al căror scop este de a prezerva și a crește averea unei familii de-a lungul generațiilor și de a oferi cadrul juridic pentru implementarea deciziilor privind guvernanța familiei. Aceste birouri de familie au diverse misiuni, de la managementul investițiilor, gestionarea lichidităților și planificarea taxelor, până la implementarea guvernanței familiei și a planurilor de succesiune. 

La nivel global are loc o schimbare majoră între generații, în special în ceea ce privește tranziția averii de la o generație la alta. În următoarele două decenii se estimează că peste 80 de trilioane USD¹ vor fi transferate de la generația actuală către moștenitori, care sunt majoritari din generația milenialilor și generația X. Până în 2033, este estimat că aproximativ 30,9 trilioane USD vor fi transferate către noile generații ce vor prelua administrarea averilor de familie.² 

În raportul EY Family offices: The new architects of private capital, se anticipează că această schimbare generațională va sprijini inovația prin furnizarea de capital către ecosistemele de venture capital și scale-up capital și către firmele înființate de generațiile tinere ale familiilor respective. În anii ce urmează este de așteptat ca birourile de familie să joace un rol și mai important în alocarea capitalului, direcționând averea moștenită către noi investiții, clase de active, dar și către investiții cu impact societal mai ridicat.

Piețele de capital privat au înregistrat o creștere stabilă în ultimii ani. Activele totale aflate în administrare (AUM) pe piețele private la nivel mondial au urcat de la aproximativ 10,8 trilioane USD în 2013, la 26,6 trilioane USD în 2023, ceea ce arată o rată anuală cumulată de creștere de 9,4%. 

Conform analizei EY, birourile de familie s-au impus în această perioadă ca actori dominanți în capitalul privat și există peste 10.000 de birouri de familie la nivel global. Aceste birouri de familie administrau, în 2023, aproximativ 6,3 trilioane USD în active. Proiecțiile arată că în 2027 se va atinge pragul de 9,6 trilioane USD. În regiunea EMEIA, birourile de familie reprezintă aproximativ 37% din piața activelor private aflate în administrare (AUM). Acest procent reprezintă de peste două ori ponderea fondurilor tradiționale de private equity (18%) și cu mult peste cea a fondurilor de venture capital (7%). Acest lucru arată clar că marile familii deținătoare de capital își planifică tot mai mult strategiile de investiții prin birourile de familie. 

În România, antreprenoriatul a început să se dezvolte imediat după revoluție. În ciuda instabilităților economice și politice, mediul privat a crescut constant și a format companii de familie care au atins maturitate operațională și stabilitate financiară. Astăzi, la 36 de ani de la revoluție, o bună parte dintre afacerile de familie din România au efectuat transferul către noua generație sau sunt în curs de a-l pregăti.

Studiul Barometrul Antreprenoriatului arată că 52% dintre firmele de familie ce au participat la acest studiu au discutat informal în familie sau au planificat deja succesiunea. Pentru mulți dintre antreprenorii din România, succesiunea, dar mai ales prezervarea averii, se face și prin educare. Peste o treime dintre respondenți (32%) au menționat că planul de succesiune este concentrat pe o educare financiară a moștenitorilor. 

La nivel global, importanța birourilor de familie este în creștere, iar acest trend este la început de drum în România. Datele EY arată că 16% dintre respondenții români au ca strategie de prezervare a averii înființarea de birouri de familie. Principalele două strategii folosite de antreprenorii locali sunt păstrarea câștigurilor în cadrul afacerii pentru reinvestire și dezvoltare (52%) și diversificarea investițiilor familiei în afara afacerii (48%). 

Valul global de transfer generațional al averii arată importanța în creștere a birourilor de familie. În România, unde multe afaceri de familie intră în etapa succesiunii, amestecul dintre educație financiară, diversificarea investițiilor și înființarea de birouri de familie poate asigura prezervarea averii și continuarea influenței familiei pe termen lung.

România se află într-o zonă de risc privind sustenabilitatea sistemului public de pensii, pe fondul îmbătrânirii rapide, emigrării masive a forței de muncă, muncii informale și presiunilor bugetare tot mai mari. Numai printr-o combinație de disciplină fiscală și stimulare a economisirii private, sistemul de pensii poate rămâne viabil și poate garanta o bătrânețe demnă pentru generațiile viitoare, consideră specialiștii Romanian Economic Monitor (RoEM)-UBB FSEGA, proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

„România a făcut pași importanți pentru corectarea dezechilibrelor sistemului public de pensii: mecanisme automate de indexare, egalizarea vârstelor de pensionare și recalcularea drepturilor. Într-o perioadă în care în România cresc costurile de finanțare a datoriei publice și deficitul bugetar, iar în paralel se dublează deficitul fondului de pensii, se creează o povară dublă: pe de o parte, statul trebuie să încerce să majoreze veniturile și să reducă o serie de cheltuieli bugetare, iar pe de altă parte se confruntă cu o creștere constantă a cheltuielilor sociale și a costurilor de finanțare. Cu alte cuvinte, chiar dacă bugetul statului ar fi echilibrat în prezent, ar fi totuși necesare măsuri corective pentru a diminua presiunile viitoare ale sistemului de pensii. În lipsa unor măsuri suplimentare, finanțarea sistemului de pensii va continua să depindă de transferuri masive de la bugetul de stat – o povară dificil de susținută într-un context de consolidare fiscală”, explică Béla-Gergely Rácz, prodecan UBB-FSEGA, cercetător al echipei RoEM.

Sistemul public de pensii actual este de tip „pay as you go” (generația activă contribuie la plata pensiilor curente), completat de sistemul de pensii private, Pilonul II obligatoriu și Pilonul III facultativ. În ultimii ani, presiunile demografice, îmbătrânirea populației și creșterea cheltuielilor sociale au forțat statul să intervină prin reforme majore: în septembrie 2023 a fost modificat regimul pensiilor speciale, iar în noiembrie 2023 a intrat în vigoare o reformă amplă a pensiilor publice, aliniată cu PNRR și recomandările Comisiei Europene, consideră economiștii RoEM-UBB FSEGA. Reforma prevede recalcularea drepturilor de pensie pe baza unui sistem de punctaj, indexarea automată cu inflația și salariile, egalizarea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați (65 de ani până în 2035) și corelarea directă cu speranța de viață.

Evoluția cheltuielilor și contribuțiilor

În 2022, cheltuielile brute cu pensiile publice, inclusiv cele speciale, au reprezentat aproximativ 8,5% din PIB. Proiecțiile din raportul privind îmbătrânirea populației, publicat de Ministerul Finanțelor în 2024, arată o creștere până la 10,6% din PIB în 2030 și un vârf de 10,6% în 2046. După această perioadă, pe fondul reformelor din 2023 și al scăderii populației, cheltuielile ar urma să se reducă treptat la 7,6% din PIB în 2070.

În ceea ce privește veniturile, în 2022, contribuțiile la fondul public de pensii au însumat 6% din PIB, urmând să se stabilizeze în jurul valorii de 5,2% din PIB în perioada 2040-2070. Diferența dintre cheltuieli și contribuții a generat un deficit structural semnificativ, de 2,5% din PIB, în 2022, care se va adânci până la 5,4%, în 2047, pentru ca ulterior – ca urmare a reformelor și reducerii numărului de pensionari – să se diminueze spre 2,4% din PIB în 2070, revenind astfel la nivelul actual.

Mai puțini contributori, mai mulți pensionari

Sustenabilitatea unui sistem de pensii de tip „pay as you go” depinde în mod direct de raportul dintre contributori și beneficiari. În anul 2022, România avea aproximativ 5 milioane de pensionari în sistemul public și 7,7 milioane de salariați activi, conform datelor Eurostat (a cărui metodologie include și persoanele care desfășoară activități independente, precum și pe cele care lucrează în sectorul informal, iar colectarea datelor se bazează pe un eșantion de gospodării), iar potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), numărul angajaților este de aproximativ 5,3 milioane (metodologia INS se bazează pe date administrative și include doar persoanele salariate, nu și lucrătorii pe cont propriu, lucrătorii agricoli individuali sau cei care muncesc „la negru”). 

Până în 2070, proiecțiile din raportul Ministerului Finanțelor privind îmbătrânirea populației indică o scădere a numărului de salariați la 5,6 milioane, conform metodologiei Eurostat, și la 4,2 milioane, conform metodologiei INS, ca urmare a emigrării și a diminuării populației active, în timp ce numărul pensionarilor s-ar reduce la 3,96 milioane, pe fondul creșterii vârstei de pensionare. Totuși, spun economiștii RoEM, raportul de dependență rămâne ridicat, deoarece ambele categorii scad într-un ritm similar.

Astfel, rata de dependență a sistemului de pensii (SDR, System Dependency Ratio), calculat ca raportul dintre numărul de pensionari și numărul de angajați, va crește de la 65% în 2022 la 86% în 2050, urmând să se reducă ușor la 71% în 2070. În paralel, rata de dependență la vârste înaintate (OADR, old-age dependency ratio) – mărimea populației de 65+ ani raportat la cea de 20-64 ani – va urca de la 33% în 2022 la 55% în 2050, rămânând apoi aproape constant până în 2070.

„Această rată oferă o imagine și mai sumbră dacă în numitor nu luăm în calcul toți angajații, ci doar pe cei care plătesc contribuții. În acest caz, valorile estimate ale ratei de dependență a sistemului sunt de 95% în 2030 și de 97% în 2070. Acest lucru, din punct de vedere tehnic, înseamnă că un angajat care plătește contribuții ar trebui să susțină un pensionar din contribuția sa. Cu alte cuvinte, o populație activă tot mai redusă va trebui să susțină un număr tot mai mare de pensionari – un dezechilibru structural alimentat de îmbătrânirea populației, scăderea natalității și emigrarea masivă a forței de muncă după aderarea la UE”, explică Béla-Gergely Rácz.

Provocările finanțării sistemului de pensii

În momentul de față, conform economiștilor RoEM-UBB FSEGA, principalele provocări ale finanțării sistemului de pensii sunt: demografia nevaforabilă, piața muncii și contributivitatea limitată, structura sistemului public de pensii și pensiile speciale, sistemul pensiilor private. Demografia nefavorabilă se referă la îmbătrânirea accelerată a populației și la migrația amplă a forței de muncă: ponderea persoanelor de peste 65 de ani este estimată să crească de la 33% în 2022 la aproximativ 55% în 2050 și la 56% în 2070, iar potrivit statisticilor Eurostat și OECD, aproximativ 20% din populația activă lucrează în străinătate, ceea ce reduce baza de contributori.

„Repatrierea acestora rămâne incertă și în condițiile în care salariile locale sunt puțin competitive. De asemenea, tinerii iau tot mai mult în calcul plecarea din țară. Conform unui studiu realizat în 2024 de Fundația Friedrich Ebert Stiftung, jumătate din tinerii din România iau în considerare varianta de a emigra într-o altă țară pe o perioadă mai lungă. La acestea se adaugă și presiunea suplimentară semnificativă generată de cei aproximativ 2 milioane de români născuți între 1967 și 1969, baby boom-ul de după publicarea decretului care interzicea întreruperile de sarcină, care vor intra la pensie după 2030, amplificând considerabil povara asupra sistemului”, spune Levente Szász, coordonatorul proiectului de cercetare RoEM.

Datele specialiștilor RoEM-UBB FSEGA arată că, în România, rata de ocupare este redusă la vârste mature, rata de activitate fiind printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, pensionarea anticipată rămâne atractivă, iar stimulentele pentru continuarea activității sunt modeste. În ceea ce privește munca informală, evaziunea fiscală rămâne ridicată, iar o parte semnificativă a populației nu contribuie la sistemul de pensii. În plus, există o migrație ridicată a profesioniștilor: plecarea medicilor, inginerilor și a altor specialiști reduce baza salarială medie și, implicit, veniturile fondului de pensii.

În ceea ce privește pensiile speciale, deși reforma din 2023 a redus multe privilegii, anumite categorii (militari, magistrați, funcționari) continuă să se pensioneze anticipat și să beneficieze de pensii mari. Cheltuielile aferente acestora au fost de 1,2% din PIB în 2022, iar reforma din 2023 prevede o scădere treptată până la 0,4% din PIB în 2070. Totuși, precizează economiștii RoEM, menținerea acestor diferențe afectează percepția de echitate și încrederea în sistem. De asemenea, formula de punctaj este una generoasă: pensiile sunt determinate pe baza punctelor de contributivitate, indexate anual cu rata inflației și cu 50% din creșterea reală a salariilor. În contextul unei inflații ridicate, acest mecanism poate accelera creșterea cheltuielilor peste nivelul estimat. 

În privința pensiilor private – Pilonul II și Pilonul III –, contribuția la Pilonul II, introdus în 2008, era anul trecut de 4,75% din salariul brut și va ajunge la 5% în următorii ani. Peste 8 milioane de români contribuie la cele șapte fonduri private, care administrează împreună 166,2 miliarde de lei. Autoritățile pregătesc modificări pentru a limita retragerile în numerar și pentru a institui plăți regulate, în acord cu cerințele de aderare la OECD. 

„În teorie, Pilonul II ar trebui să reducă presiunea asupra sistemului public, dar populația este în continuare reticentă din cauza performanțelor fondurilor, volatilității piețelor și nivelului scăzut al educației financiare. Contribuțiile rămân prea mici pentru a compensa integral pensiile publice. Pilonul III (facultativ) este mai modest – 680.000 de contribuitori și active de 865 de milioane de euro –, cu o creștere estimată la 0,04% din PIB până în 2070. Deși beneficiile fiscale există, impactul rămâne limitat. Iar pentru actualii pensionari, pensia de stat continuă să fie principala sursă de venit”, spune Tamás Bukur, cercetător invitat al RoEM.

Perspectivele vieții profesionale în viitor

Cât vom munci și cât vom trăi la pensie devin întrebări centrale pentru români. Potrivit raportului privind îmbătrânirea demografică, cariera profesională se va prelungi, dar și perioada de viață post-pensionare va fi mai lungă. Astfel, durata medie a carierei va crește de la 35,4 ani în 2022, la 39 de ani în 2070, ca urmare a reformei pensiilor din 2023, care majorează gradual vârsta de pensionare a femeilor la 65 de ani până în 2035, egalând-o cu cea a bărbaților. Noua lege oferă și bonusuri de stabilitate pentru cei care lucrează peste perioada completă de cotizare. Durata medie a vieții la pensie va crește de la 18,3 ani în 2022, la 24,6 ani în 2070, pe fondul creșterii speranței de viață la 83,3 ani pentru bărbați și 88,5 ani pentru femei. Vârsta efectivă de ieșire din activitate va ajunge la circa 64 de ani în 2040, odată cu limitarea pensionărilor anticipate și introducerea penalităților mai mari pentru retragerea timpurie.

„Conform raportului privind îmbătrânirea populației, adecvarea pensiilor rămâne o provocare majoră. Raportul dintre pensiile publice medii și salariile medii era de 34% în 2022, urmând să scadă la 29% în 2070. Și mai îngrijorător, rata de înlocuire a pensiilor publice – raportul dintre prima pensie și ultimul salariu – va coborî în aceeași perioadă de la 36% la doar 24%. Cu alte cuvinte, conform acestui raport, în 2070 un pensionar va primi, în medie, o pensie publică egală cu doar un sfert din ultimul său salariu. Această reducere rezultă din aplicarea strictă a principiului contributivității și eliminarea unor avantaje din vechea lege”, explică Tamás Bukur.

În prezent, peste 16% dintre românii de peste 65 de ani sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială – una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană, conform statisticilor OECD. Scăderea ratelor de înlocuire riscă să agraveze această problemă, chiar dacă reformele recente aduc indexări mai generoase pentru pensiile mici, susțin economiștii RoEM-UBB FSEGA.

Măsuri necesare pentru întărirea sustenabilității

Pentru un sistem de pensii viabil pe termen lung, specialiștii RoEM-UBB FSEGA recomandă adoptarea unor politici coerente pe mai multe direcții:

1. Creșterea ratei de ocupare: o piață a muncii mai incluzivă, care să încurajeze munca la vârste mature, poate reduce presiunea pe sistem. Iar oferirea de simulente angajatorilor și încurajarea recalificării lucrătorilor seniori sunt esențiale în acest sens.

2. Combaterea muncii informale prin controale mai ferme, digitalizare și scăderea fiscalității pentru salariile mici, ceea ce poate reduce evaziunea și poate lărgi astfel baza de contribuții.

3. Reforma pensiilor speciale prin eliminarea sau transformarea lor într-un sistem contributiv ceea ce ar îmbunătăți echitatea socială și ar economisi resurse. 

4. Educație financiară: o cultură a economisirii pe termen lung ar crește interesul pentru pensiile private, completând veniturile la vârsta pensionării.

5. Eficientizarea administrării prin digitalizarea proceselor, reducerea birocrației și realizarea de audituri periodice ceea ce poate reduce costurile și preveni erorile administrative.„În anii și deceniile următoare, sistemul public de pensii va fi supus unor presiuni tot mai mari, ceea ce va duce la o creștere semnificativă a deficitului său. Mai precis, deficitul fondului public de pensii, raportat la PIB, este estimat să se dubleze până în 2047. O ameliorare este anticipată abia după 2047, iar în jurul anului 2070 nivelul dezechilibrului ar putea reveni la situația de astăzi. Doar prin disciplină fiscală și consolidarea economisirii private sistemul de pensii își poate păstra sustenabilitatea și poate rămâne funcțional pe termen lung”, concluzionează cercetătorii echipei RoEM-UBB FSEGA.