Bill McKibben, cofondator şi senior advisor al 350.org în conversaţie cu
Elmira Bayrasli, cofondatoare și director executiv al Foreign Policy Interrupted
Din 1880, temperatura medie a suprafeței globului a crescut cu aproximativ 1°C, sau 1,8°F. Mare parte din această creștere a avut loc în ultimii 50 de ani, iar consecințele devin deja evidente. Incendiile de pădure au devenit mai mari și mai grave, calotele glaciare se topesc de șase ori mai repede decât în anii 1990 și evenimentele meteorologice extreme precum uraganele și seceta au loc cu o frecvență și o intensitate mai mare.
Pe măsură ce dovezile crizei climatice care se apropie s-au înmulțit, s-a revigorat mișcarea ecologică care a început în anii 1970, având din ce în ce mai mulți tineri în frunte. În august 2018, Greta Thunberg, atunci în vârstă de 15 ani, organiza prima ei grevă climatică în fața parlamentului suedez. Doar un an mai târziu, milioane de tineri din 150 de țări s-au alăturat pentru o grevă climatică globală. Cererile activiștilor sunt directe, dar puternice: eliminarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), trecerea la energie regenerabilă și asigurarea unui viitor sustenabil. Oare vor asculta liderii noștri?
Bill McKibben este de mult timp activist pentru mediu; un colaborator obișnuit al revistelor „New Yorker” și „New York Review of Books”, și al altor publicații; și cofondator al 350.org. Pe 8 iulie, acesta a stat de vorbă cu Elmira Bayrasli despre activismul climatic în timpul pandemiei de COVID-19.
Ziua Pământului, în fiecare zi
Elmira Bayrasli: În luna aprilie a acestui an, lumea a sărbătorit cea de-a 50-a Zi a Pământului. Pentru ce militau activiștii de mediu în 1970 și cum li s-au schimbat obiectivele de atunci?
Bill McKibben: Ecologismul timpuriu era, în mare parte, un răspuns la problemele care erau extrem de vizibile. Aerul era maro și îl puteai mesteca. Râurile și pâraiele erau galbene și portocalii și le puteai da foc. Tocmai avusese loc o deversare masivă de petrol în Santa Barbara, în largul coastei Californiei, și tot așa. Așadar, nu era deloc surprinzător că oamenii erau gata să se adune și să protesteze.
Prima Zi a Pământului în SUA a scos în stradă aproximativ 20 de milioane de oameni, o zecime din totalul populației la acel moment. Este posibil să fi fost ziua cu cea mai mare activitate politică din istoria țării, iar asta era foarte important. Ziua Pământului nu doar că a scos oamenii în stradă; aceștia au și câștigat. La scurt timp, America a adoptat legea aerului curat, legea apei curate, precum și alte măsuri care făceau aerul mult mai respirabil și apa mai adecvată pentru înot și băut.
Obiectivele inițiale ale mișcării au fost îndeplinite, într-o foarte mare măsură, și beneficiarii suntem toți. Acum, am trecut mai departe, la un set de probleme de mediu mai profunde, mai dificile, care nu sunt la fel de vizibile.
EB: Totuși protestele de astăzi, care s-au răspândit și mai mult, în întreaga lume, încă nu au dat rezultate în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
BM: Obiectivele de astăzi sunt mult mai dificile, iar motivul are mult de-a face cu știința. Să luăm ca exemplu unul dintre poluanții de care oamenii erau foarte îngrijorați în acea primă Zi a Pământului: monoxidul de carbon – carbon cu un atom de oxigen. Iese din țeava de eșapament. Te omoară dacă îl respiri. Dar puteți face ceva foarte simplu în legătură cu asta. Lipiți un convertor catalitic pe spatele mașinii și acea cantitate mică de monoxid de carbon din fluxul de evacuare dispare.
Astăzi avem de-a face cu un alt tip de poluant: dioxidul de carbon – carbon cu doi atomi de oxigen. Nu este doar un gaz rezidual pe care să-l poți elimina cu un filtru de evacuare, CO2 este ceea ce se întâmplă atunci când arzi ceva. Nu există niciun filtru care să-l poată reține. Trebuie fie să nu mai mergi cu mașina și să iei un autobuz sau o bicicletă, fie să conduci o mașină electrică, care merge pe energie regenerabilă. Deci, nu este de mirare că acesta este un teren mult mai dificil. Este vorba despre supraviețuirea industriei combustibililor fosili, și au luptat cu sume uriașe de bani pentru a împiedica schimbarea.
EB: Mulți comentatori au subliniat faptul că problemele legate de mediu se intersectează cu inegalitatea. Îmi vine în minte uraganul Katrina, deoarece a arătat că există o legătură puternică între riscul climatic și justiția socială. Cei mai săraci locuitori din New Orleans sunt cu preponderență negri, și aceștia trăiesc de mult în zonele cele mai vulnerabile ale orașului. Pe măsură ce schimbările climatice duc la creșterea frecvenței evenimentelor de tipul uraganului Katrina, în ce mod a conturat agenda de mediu conștientizarea tot mai mare a impactului disproporționat asupra celor mai săraci din lume?
BM: Primul lucru, și cel mai de bază, pe care trebuie să îl înțelegem în legătură cu schimbarea climatică este incredibila sa nedreptate. Cei care au contribuit cel mai puțin la aceasta suferă primii și sunt cei mai afectați. Acest lucru este acum înțeles pe scară largă – într-atât încât mișcarea climatică să se transforme cu adevărat în mișcarea justiției climatice. Oamenii care sunt cel mai expuși riscului sunt și cei care ridică cel mai mult aceste întrebări.
EB: În SUA și în alte părți ale lumii, s-a cerut socoteală în această vară pentru violența poliției și pentru alte forme de nedreptate rasială. Ca și mișcarea ecologistă, demonstrațiile de astăzi au pornit de la bază. Cât de complementare sunt cele două mișcări și ce fel de colaborare ne putem aștepta să vedem între ele?
BM: Există o strânsă colaborare, ceea ce este grozav, deoarece, în cele din urmă, toate aceste întrebări sunt despre dreptate. Nu putem doar să luăm o lume nedreaptă care funcționează pe bază de cărbune și să o înlocuim cu o lume nedreaptă care funcționează cu energie solară. Trebuie să profităm de această oportunitate pentru a face lumea un loc mai bun – iar egalitatea rasială și economică reprezintă o parte importantă din aceasta.
Fraza verii – datorată, din păcate, morții lui George Floyd din cauza unui ofițer de poliție din Minneapolis – este „Nu pot să respir”. Oamenii nu pot să respire din mai multe motive: pentru că un polițist le ține genunchiul pe gât; pentru că există o centrală electrică pe cărbune în cartierul lor; pentru că temperatura a crescut prea mult; pentru că au loc în apropiere incendii de vegetație.
Oamenii care plătesc prețul nedreptăților rasiale, economice și climatice sunt în cea mai mare parte aceiași care au suferit cel mai rău în urma pandemiei de COVID-19. Oamenii cei mai săraci și mai vulnerabili – în mod disproporționat, cei de culoare – sunt în fruntea tuturor acestor lupte.
Pe urma banilor
EB: Mișcarea ecologistă a depășit numeroase etape de-a lungul ultimilor 50 de ani, dar numai în ultimii câțiva ani a avut loc o reală schimbare a opiniei publice în favoarea acțiunilor climatice. Știința nu s-a schimbat, așa că de ce a durat atât de mult să se ajungă aici?
BM: Acum știm răspunsul la această întrebare, și îl știm datorită unor reportaje de investigație foarte bune. Am scris prima carte despre schimbarea climatică – „The End of Nature”, care a apărut în 1989. S-a dovedit că în timp ce eu lucram la aceasta, companiile din industria de combustibili fosili își făceau propria muncă și ajunseseră să înțeleagă exact cât de periculoasă era încălzirea globală.
Înregistrările sunt foarte, foarte clare. Companii precum Exxon au pus la treabă oameni de știință foarte buni, acei oameni de știință au oferit prognoze foarte precise despre ceea ce urmează, iar acele prognoze au fost luate în serios. Exxon a început să-și construiască platformele de foraj pentru a compensa creșterea nivelului mării, pentru că știau ce va urma. Ceea ce nu au făcut a fost să ne spună și nouă, celorlalți.
În schimb, Exxon și partenerii săi au investit miliarde de dolari într-o campanie masivă de dezinformare care ne-a ținut blocați într-o dezbatere complet falsă despre schimbarea climatică, dacă este sau nu reală. Ambele părți implicate în această dezbatere știau răspunsurile încă de la început. Dar una dintre părți era dispusă să mintă pentru a-și proteja afacerea. S-ar putea dovedi a fi cea mai importantă minciună din istoria omenirii, deoarece ne-a costat 30 de ani, în care am fi putut face ceva în această problemă existențială.
Acum, în sfârșit, datorită eforturilor enorme ale activiștilor de a ține piept industriei de combustibili fosili în o mie de moduri – prin campanii de dezinvestire, oprirea conductelor, urmărirea finanțării acestora – poziția companiilor petroliere a fost suficient de slăbită încât să nu mai poată să blocheze complet acțiunile raționale privind schimbarea climatică. Capacitatea lor de a domina opinia publică s-a evaporat. Oamenii văd numeroasele incendii de pădure, și trebuie să suporte val de căldură după val de căldură. În cele din urmă, pe cine veți crede: anunțurile Exxon sau propriii dumneavoastră ochi?
EB: Aș vrea să ne concentrăm pe aspectul financiar. Într-un articol pentru „New Yorker” de anul trecut, ați sugerat că o modalitate puternică de a schimba dramatic perspectiva unor companii precum Exxon este de a le lua cardul de credit prin dezinvestirea în combustibilii fosili, mai ales în domeniul bancar, cel al societăților de gestionare a activelor și al asigurărilor. Ce progrese s-au realizat pe acest front?
BM: Da, am organizat această uriașă campanie de dezinvestire pentru a determina instituțiile să își vândă acțiunile din industria combustibililor fosili. De-a lungul ultimului deceniu, aceasta a devenit de departe cea mai mare campanie financiară de acest gen din istorie. Cred că astăzi am ajuns la 14 trilioane de dolari dezinvestiți – universități, fonduri de pensii și biserici și-au vândut acțiunile din industria combustibilului fosil. În ultimele luni, papa și regina ni s-au alăturat în acest efort. Nici nu știu cine ar mai fi. Cred că mai avem nevoie de Beyoncé – dar dincolo de acest lucru, a mers bine.
Acest lucru a avut un efect real. A afectat cu adevărat industria combustibililor fosili, lucru pe care l-au și recunoscut. Shell, în raportul său de anul trecut, a declarat că dezinvestirea devine un risc material pentru afacerea sa. Slavă Domnului, deoarece afacerea Shell prezintă riscuri materiale pentru această planetă.
Dar următorul pas este, după cum ați menționat, un atac asupra celor care furnizează banii industriei de combustibil fosil – conducta de numerar care îi ajută să reziste. O largă coaliție de grupuri s-au unit într-un efort numit StopTheMoneyPipeline.com, care funcționează de aproximativ opt luni și a avut mult succes. JPMorgan Chase și-a concediat principalul director din cauza legăturilor pe care acesta le avea cu industria petrolului. BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, a anunțat că schimbarea climatică va deveni o parte centrală a fiecărei decizii de investiție.
Acest lucru se întâmplă deoarece este clar că finanțele industriei de combustibili fosili nu sunt cele mai bune. Au zilnic parte de competiție din partea soarelui și vântului, care reprezintă acum cele mai ieftine modalități de a furniza același produs – energia – pe care îl produc companiile de petrol și gaze.
Aceleași instituții se află, de asemenea, sub o imensă presiune din partea activiștilor. Dacă ești o bancă, poți să câștigi niște bani din împrumuturile acordate companiilor petroliere. Dar nu reprezintă esența afacerii tale. Poate reprezenta 5-6% din afacere, iar dacă devine o problemă mai mare decât merită, poți să te retragi.
EB: Cât de importante sunt noile standarde ecologice de contabilitate, informațiile financiare și alte elemente ale sustenabilității financiare pentru a determina dezinvestirea mai multor organizații în industria combustibililor fosili?
BM: Aceste lucruri sunt cu adevărat importante, pentru că ceea ce măsurăm este ceea ce facem. Cu toate acestea, există tendința ca standardele ecologice de contabilitate și genul acesta de lucruri să se transforme într-o „spălare verde”, sau să încetinească totul. Nu avem timp pentru așa ceva. În acest moment, este foarte important ca instituțiile să rupă legăturile cu industria de combustibili fosili: să spună, „Reprezentați o industrie a trecutului, care încearcă să distrugă viitorul, și nu vrem să avem nimic de-a face cu voi”.
În ceea ce privește alte industrii, este logic să urmărim cu atenție cum desfășurăm aceste activități – tot ceea ce trebuie să facem în fiecare zi pentru a menține lumea în mișcare, să creștem alimente, și așa mai departe – cât mai ecologic cu putință. Standardele sunt foarte importante. Așa cum spuneam, ceea ce măsurăm tinde să fie ceea ce facem.
EB: De asemenea, activiștii ecologiști au folosit Bloomberg Terminals pentru a monitoriza activitățile specifice firmelor și industriilor. De unde a apărut această idee?
BM: A fost ideea minunaților oameni de la Rainforest Action Network. În urmă cu zece ani, au cumpărat o cutie Bloomberg astfel încât să poată urmări lumea financiară. Toți ceilalți le folosesc pentru a vedea ce fac băncile, cine împrumută cei mai mulți bani și cui și tot așa. Desigur, RAN era interesată din cu totul alt motiv. Ei urmăreau cele mai rele bănci din lume, cele care ne finanțau distrugerea. Acest lucru a condus la o serie de „rapoarte anuale de finanțare a combustibililor fosili”, Banking on Climate Change, care au dezvăluit că JPMorgan Chase acordase un sfert de trilion de dolari drept finanțare industriei combustibililor fosili doar în anii care trecuseră de la acordurile climatice de la Paris din 2015.
Vorbim despre negarea problemelor climatice la cel mai mare și costisitor nivel. Dar oamenii de la RAN și de la grupuri precum Carbon Tracker fac o treabă excelentă, informând oamenii despre cine și ce cheltuiește. Abilitățile de informare ale mișcării ecologiste sunt mult mai bune în prezent.
Mâini murdare
EB: Desigur, și guvernul joacă un rol important în găsirea soluțiilor climatice. Deci, ce părere aveți despre relațiile adesea prietenoase ale politicienilor cu industria combustibililor fosili? Cum schimbăm acest lucru?
BM: Aceasta este întrebarea cheie. Dacă vă uitați la SUA, industria combustibililor fosili practic a cumpărat unul dintre cele două partide politice principale, în urmă cu aproximativ 15 ani, iar pe celălalt l-a lăsat îngrozit. De aceea nu au existat acțiuni climatice reale din partea Congresului. Singura soluție este să încercăm să îi împiedicăm pe politicieni să ia bani de la această industrie. Niciunul dintre acești politicieni nu este alături de industria petrolieră pentru că iubește această industrie. Ei sunt acolo pentru că este o industrie puternică care le poate oferi diverse avantaje. Dacă vom face această industrie mai puțin puternică și mai toxică din punct de vedere politic, dinamica se va schimba.
EB: Asta înseamnă că mișcarea climatică trebuie să se concentreze nu doar pe știință, ci și pe lobby și pe influența corporativă pe care o au aceste companii în Washington, DC.
BM: Bineînțeles. Există oameni care se ocupă de toate aceste lucruri. În toate există un joc interior și un joc exterior, și sunt mulți lobbiști buni. Mișcarea ecologistă are voluntari care încearcă să contracareze puterea
lobby-urilor corporative, dar pentru a reuși, au nevoie de o mare mișcare în spate. Nu putem renunța la oamenii din stradă.
EB: În luna noiembrie a acestui an, SUA vor avea unele dintre cele mai importante alegeri, probabil, din istoria modernă. Dacă Joe Biden îl învinge pe Donald Trump, cum ar trebui să arate primele sale 100 de zile din punct de vedere al politicilor climatice?
BM: Cred că are o mulțime de oameni buni care încep să lucreze la asta. Ar trebui să arate asemănător cu Green New Deal. Există lucruri pe care le poate face în prima zi fără aprobarea Congresului, și deja a spus că va face o parte dintre acestea – de exemplu, anularea noilor permise de foraj și exploatare pe terenurile publice din SUA. Acest lucru este important, deoarece terenurile publice reprezintă a patra sau a cincea sursă de emisii de carbon din țară. El poate face asta singur.
Dar apoi va trebui să colaboreze cu Congresul pentru a realiza lunga listă de lucruri ce ar fi trebuit făcute în ultimele trei decenii. Asta înseamnă să găsească soluții pentru modernizarea masivă a clădirilor, pentru revizuirea sistemelor de transport, și pentru a coopera cu fermierii pentru a reduce impactul carbonului din agricultură. Urmează să apară o agendă programatică destul de bună. Comitetul Ales al Camerei privind criza climatică – care a fost înființat după ce Sunrise Movement și Alexandria Ocasio-Cortez au campat în biroul președintelui Camerei, Nancy Pelosi, pentru a cere măsuri – tocmai a prezentat un important document de 500 de pagini care conține o mulțime de astfel de idei.
Reconstruirea verde
EB: Să vorbim și despre restul lumii. China și multe țări europene profită de cheltuielile de stimulare la scară largă ca răspuns la criza COVID-19 investind în tehnologii de energie curată. Și multe guverne atașează condiții legate de climă subvențiilor acordate industriei.
Ce speranțe aveți pentru o redresare ecologică la nivel global?
BM: Va depinde de nivelul la care vom face aceste lucruri pe care le menționați. Cred că aceasta este ultima mare oportunitate pe care o vom mai avea. Lumea va trebui să cheltuiască o grămadă de bani pentru a ieși din actuala prăpastie economică, iar acei bani ar fi bine să fie cheltuiți în așa fel încât să prevină răul cel mai grav al unei crize și mai mari care ne pândește.
Țările care au realizat acest lucru încep să facă pași inteligenți. Se poate vedea asta în bugete, la nivel național, și chiar la nivel de orașe, unde liderii municipali spun, „Știți ce, vom construi o mulțime de piste de biciclete pentru că vrem ca orașul nostru să fie altfel, după toate acestea”. Poate vom vedea aceste lucruri și în SUA după luna noiembrie.
EB: O consecință notabilă a pandemiei este scăderea prețurilor la energie. Și o serie de proiecte majore referitoare la conducte de gaz au fost împiedicate atât de proiecte, cât și de deteriorarea condițiilor economice. În ce măsură pandemia și consecințele sale economice vor obliga companiile de petrol și gaz să renunțe și la noi proiecte?
BM: Pandemia pune presiune pe industria petrolieră și cred că tendința se accelerează până în punctul în care vom trece de „apogeul petrolului”. De fapt, este posibil să fi ajuns acolo deja. Viitorul financiar al industriei petroliere nu arată bine.
Desigur, trebuie să ne mișcăm repede acum. Nu ne putem permite un proces de 40 de ani în care companiile de petrol și gaz să-și amâne sfârșitul. Trebuie să se petreacă mult mai rapid pentru a face față efectelor materiale ale schimbării climatice. Pandemia a redus emisiile pentru un timp, când am blocat economia, iar acest lucru a reprezentat un bun semnal că obiceiurile individuale joacă un rol în toate acestea. Ar trebui să fim conștienți de faptul că am reușit să facem schimbări mari într-un timp destul de scurt.
Dar este posibil ca scăderea să nu fi fost atât de puternică cum se așteptau unele persoane. A fost probabil o reducere de 15% în apogeu, ceea ce ne amintește cât de înfiletate sunt emisiile în sistem. Va trebui să pătrundem în interiorul acestui sistem, să scoatem petrolul și gazul, și să-l înlocuim cu soare și vânt și multă izolație. Între asta și unele schimbări de obiceiuri, putem face lucrurile să funcționeze, dacă ne străduim cu adevărat.
EB: Atunci, aceasta este marea întrebare. Cât de probabil credeți că este ca lumea să treacă acest „test contra cronometru” reprezentat de schimbarea climatică?
BM: Ei bine, nu vom reuși să împiedicăm schimbarea climatică, pentru că este deja prea târziu pentru asta. Întrebarea acum este dacă putem opri acest proces înainte de a ne îngenunchea. Acesta este, cum ați spus, un test contra cronometru, și tocmai de aceea este foarte dificil.
Mai avem doar vreo zece ani de avantaj real. Grupul Interguvernamental privind Schimbarea Climatică a declarat în octombrie 2018 că dacă nu reușim să transformăm fundamental sistemul energetic până în 2030 – însemnând reducerea emisiilor la jumătate – șansele de a îndeplini obiectivele climatice de la Paris vor fi nule. Iar obiectivele stabilite la Paris nu sunt chiar atât de grozave. Chiar și în afara acestor obiective, creșterile de temperatură pe care le-am văzut deja fac ravagii pe întreaga planetă.
Nu vom scăpa teferi și nevătămați. Întrebarea în acest moment este cât de rău va fi; răspunsul depinde cel mai mult de cât de repede ne vom mișca. În ultimii zece ani, inginerii au făcut o treabă excelentă reducând costul energiei solare și eoliene. Energia regenerabilă este acum cea mai ieftină formă de energie de pe Pământ, ceea ce înseamnă că dacă am vrea să ne mișcăm repede, am putea.
EB: Asta mă face să mă întreb, în primul rând, dacă ar trebui să fim atât de dependenți de guvernele naționale. Când administrația Trump a anunțat că se va retrage din acordul de la Paris, multe orașe din SUA au spus că totuși vor adera la acesta. Ar trebui să abordăm activismul climatic la un nivel mult mai local?
BM: Mă tem că trebuie s-o facem la toate nivelurile posibile – nu degeaba se numește încălzire globală. Cel mai ușor ar fi s-o facem la nivel internațional, dar cel mai aproape am fost de acest lucru la acordurile de la Paris. Sarcina este atât de mare încât trebuie să fie implicate guvernele naționale.
Dar, da, orașele și suburbiile reprezintă locul unde vor avea loc schimbări reale. Acestea sunt locurile unde trebuie aplicată presiune, deoarece este mai puțin probabil ca industria petrolieră să dețină controlul asupra consiliului local din orașul dumneavoastră, decât asupra reprezentanților din Congres.
EB: Să încheiem reflectând asupra luptei pe care ați dus-o timp de 30 de ani contra industriei combustibililor fosili, a politicienilor care o apără și a bancherilor care o finanțează. Care sunt lecțiile pe care credeți că ar trebui să le conștientizeze viitorii lideri ai mișcării ecologiste?
BM: Oh, nu știu dacă au nevoie de vreun sfat din partea mea. Oamenii tineri care se alătură acestei lucrări fac o treabă uimitoare. Ne-a luat prea mult să ne dăm seama că nu era vorba despre informații și rațiune. Este despre bani și putere. Și asta am făcut în ultimii zece ani.
Începe să dea rezultate, dar va trebui să o ținem tot așa. Industria combustibililor fosili este extrem de puternică, iar acum este încolțită și disperată. În anumite privințe, este probabil mai periculoasă ca niciodată.
Bill McKibben este un om de știință specializat în științele mediului la Middlebury College și membru al Academiei Americane de Arte și Științe și este cofondator al 350.org.
Elmira Bayrasli este cofondatoare și director executiv al Foreign Policy Interrupted și autoare a cărții „From The Other Side of The World: Extraordinary Entrepreneurs, Unlikely Places”.
