Evenimente internaționale petrecute la începutul anului în curs, cum au fost reacția opiniei publice europene în legătură cu arestarea și condamnarea dizidentului rus Aleksei Navalnîi, scandalul provocat de vizita la Moscova a comisarului UE Josep Borell, în luna februarie, sau reticența statelor membre ale UE de a achiziționa vaccinul rusesc Sputnik anti-COVID, au scos în evidență starea precară, deteriorarea precipitată a relațiilor dintre UE și Rusia. Ținând seama de consecințele negative imprevizibile ale acestei stări de lucruri, o asemenea constatare este de natură să îngrijoreze.
Până la conflictul din Ucraina, din în 2014, parteneriatul strategic multilateral dintre UE și Rusia, cuprinzând sectoarele economico-comercial, energetic, protejarea mediului, cercetarea științifică, educația, cultura, combaterea terorismului, neproliferarea armelor nucleare și altele, a funcționat satisfăcător. Aplicarea de sancțiuni împotriva Rusiei a diminuat amploarea și ritmul colaborărilor dintre cei doi parteneri, provocându-le inevitabile prejudicii. Ca răspuns la adoptarea sancțiunilor occidentale, care au afectat un număr important de companii rusești, guvernanții moscoviți au răspuns cu impunerea unui embargou asupra unor produse agricole europene sau restricții privind participarea unor firme occidentale la licitații publice din Rusia. În 2020, UE a înăsprit sancțiunile împotriva Rusiei, suplimentând lista celor sancționați cu 48 de firme și 177 de persoane fizice cărora li s-au blocat activele sau li s-au interzis vizele de călătorie în UE.
Dar atât interesele cercurilor economice occidentale, cât și cele ale mediului de afaceri din Rusia impun insistent în prim-plan necesitatea concesiilor reciproce, a dialogului în scopul dezvoltării legăturilor comerciale și a colaborării pe diverse planuri. Uriașa piață de desfacere și materiile prime ale Rusiei sunt deosebit de atractive pentru întreprinzătorii europeni, după cum produsele industriale și tehnologiile avansate, „de vârf”, ale vestului sunt bine venite în Rusia. Uniunea Europeană continuă să fie primul partener comercial al Rusiei. Înainte de aplicarea sancțiunilor economice împotriva Rusiei, aceasta ocupa locul trei la import și locul patru la export între partenerii comerciali ai Uniunii Europene. Principalele sortimente exportate de către țările membre ale UE în Rusia sunt instalațiile industriale, produsele tehnice, electronice, alimentare, cosmetice și medicamentele, importul constând din materii prime, energetice, în principal țiței și gaze, cereale. Baza juridică a relațiilor dintre UE și Rusia o constituie acordul de colaborare din anul 1994. De la această dată, nivelul schimburilor comerciale și complexitatea acțiunilor de cooperare în producție sau în alte domenii au crescut constant.
Zeci de mii de firme din țările Uniunii Europene au găsit, în
Rusia, teren propice pentru afaceri în cele mai diferite domenii de activitate – comercial, industrial, bancar, IT, farmaceutic și altele. Numai din Germania au venit, aici, peste 6.000 de investitori, de firme care prosperă. Tot așa, companiile rusești producătoare de țiței, gaze naturale și alte materii prime, care au pătruns pe piețele de resort ale UE, reușesc să obțină câștiguri notabile contribuind substanțial la creșterea
PIB-ului Rusiei.
Pe primul loc în importurile UE din Rusia se situează gazele naturale. Se estimează că, până în 2035, ponderea acestora ar putea ajunge la peste 50 la sută din totalul importurilor europene. Până la evenimentele din 2014, care au dus la deteriorarea relațiilor politice și economice dintre Rusia și Ucraina, livrarea gazelor rusești pentru țările UE se făcea exclusiv prin conductele care tranzitează Ucraina. Potrivit acordului încheiat de către compania ucraineană Naftogaz cu compania rusească Gazprom, prin ele Rusia ar trebui să livreze, anual, 110 miliarde mc de gaze, dar acest plafon nu a depășit niciodată 100 miliarde. Naftogaz insistă ca, în următorul deceniu, Gazprom să tranziteze întreaga cantitate de gaze contractată, urmând ca taxa de tranzit să fie majorată cu 30 la sută, ceea ce rușilor nu le convine.
În consecință, compania Gazprom a construit o conductă prin Marea Baltică – North Stream 1, acum fiind aproape de finalizare – și o a doua – North Stream 2 – prin care se va livra o treime din gazele importate prin conducte de europeni. Conducta sudică – South Stream, programată inițial prin Marea Neagră și țările balcanice, dar blocată de Comisia Europeană – ar fi urmat să furnizeze Europei 65 miliarde mc anual. La nevoie, aprovizionarea Europei cu gaze ar putea fi suplimentată din conducta care tranzitează Turcia – Turkish Stream, continuată prin Peninsula Balcanică.
În toamna anului 2020, au avut loc negocieri dificile între UE și
Rusia pe tema noilor tarife preconizate de către autoritățile comunitare pentru transportul, pe teritoriul UE, al gazelor și țițeiului din Rusia. În urma majorării taxelor, exportatorii ruși ar avea de pierdut, anual, câteva miliarde de euro, după unele evaluări, 4-6 miliarde. De altfel, din totalul taxelor percepute și de la alte companii pentru poluarea produsă de transportul hidrocarburilor, bugetul UE pentru perioada 2021-2027 prevede încasări anuale de până la 14 miliarde euro.
Până în 2035, necesarul de gaze pentru țările europene urmează să sporească de la 400 miliarde mc., cât este în prezent, la 700-800 miliarde mc. ceea ce va necesita mari cantități importate. Conductele rusești din Marea Baltică incomodează în mod vădit companiile americane producătoare de gaze lichefiate, care intenționează să ocupe poziții semnificative și pe piața europeană. Dar, datorită transportului, prețul a 1.000 mc. de gaze lichefiate este 250-300 dolari, în timp ce gazele livrate de ruși prin conducte costă numai 170-200 dolari. Autoritățile americane fac presiuni asupra UE în scopul de a bloca finalizarea conductei North Stream 2. Recent, pentru a diminua presiunile privind construirea conductei, Berlinul și-a arătat disponibilitatea de a oferi companiilor americane afectate de concurența rusească o compensație de un miliard de dolari. Confruntate cu alternativa unor pierderi anuale de 8-24 miliarde euro care ar rezulta din achiziționarea de gaze lichefiate, țărilor europene nu le este ușor să-și aleagă furnizorul, chiar dacă există pericolul ca, prin achiziționarea de mari cantități de gaze rusești, să fie pusă în cauză securitatea energetică a UE.
Disputele cu caracter politic dintre UE și Rusia, determinate de interesele lor divergente în raport cu crizele din Ucraina, Siria, Belarus, Nagorno-
Karabah și alte zone fierbinți, au tendința să afecteze tot mai mult relațiile economice bilaterale. Vizita la Moscova a comisarului european Josep Borell a scos în evidență starea actuală reală a raporturilor dintre cei doi mari parteneri. Șeful diplomației UE declara presei, înainte de întâlnirea cu Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, că, din cauza otrăvirii și arestării disidentului rus Aleksei Navalnîi, relațiile UE cu Rusia sunt puternic tensionate. În opinia sa, Rusia nu a îndreptățit așteptările europene că va deveni o „democrație contemporană” și, ca atare, relațiile cu ea vor fi problematice. El a menționat, totuși, că, întrucât Rusia rămâne un vecin cu greutate, Uniunea Europeană se va strădui să evite confruntarea cu ea și să facă posibilă colaborarea acolo unde aceasta coincide cu interesele sale.
Este de menționat că, în timp ce conducerea UE se arată preocupată de situația drepturilor omului în Rusia, ilustrată și prin tratamentul dur aplicat disidentului Aleksei Navalnîi, guvernanții moscoviți consideră demersurile occidentale drept ingerințe în treburile interne ale Rusiei și, ca atare, inacceptabile. Potrivit unor comentatori ruși, la o analiză mai profundă, presiunile asupra Rusiei pe tema drepturilor omului, protestele în legătură cu arestarea lui Aleksei Navalnîi ar putea fi socotite și pretexte pentru obținerea unor concesii sau avantaje economice din partea Rusiei.
Politologul Dimitri Suslov susține că Rusia nu trebuie să întrețină niciun fel de dialog cu UE, privind situația internă din Rusia, iar dacă aceasta nu mai dorește să colaboreze pe plan economic, atunci trebuie căutați alți parteneri („Kommersant”, din 12 februarie 2021). Unul dintre ei este, deja, China. În 2018, valoarea schimburilor ruso-chineze depășea 108 miliarde dolari. Înainte de declanșarea pandemiei, cele două țări hotărâseră ca, în anul 2020, schimburile bilaterale dintre ele să ajungă la 200 miliarde dolari. Coronavirusul a sabotat, însă, planul.
Dar și țările Uniunii Europene doresc relații cu un partener precum
China. UE este cel mai important partener comercial al Chinei, în timp ce China este al doilea partener al UE, după SUA. În toamna anului 2020, urma să aibă loc, la Leipzig, o întâlnire la nivel înalt Germania-China, pe probleme economice, care, însă, a fost amânată din cauza pandemiei. Deși comportamentul politicienilor europeni este puternic influențat de curentul de opinie „politically correct” american, potrivit căruia China ar fi un partener periculos, atitudinea unor țări membre ale UE, printre care și Germania, indică dorința de a profita de oportunitățile unor relații economice cu gigantul asiatic, atrăgându-și, astfel, din partea SUA, reproșuri pentru „rea purtare”. Ar decurge din aceasta că, pentru a-și satisface necesitatea asigurării unor mari piețe de desfacere și de achiziționare a unor produse, UE va avea de ales între Rusia și China.
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că, în cazul aplicării de către Bruxelles a unor noi sancțiuni împotriva Rusiei, sancțiuni care implică numeroase riscuri pentru o serie de domenii de activitate, guvernanții de la Moscova sunt hotărâți să pună capăt acordurilor încheiate cu acesta în perioada 1993-94 și ulterior. Nu vrem să ne izolăm pe plan internațional, dar trebuie să fim pregătiți pentru așa ceva, a subliniat el. Amintind că relațiile cu Washingtonul sunt, deja, înghețate, Lavrov este convins că Rusia va putea suporta și înghețarea relațiilor cu Bruxelles-ul.
Majoritatea observatorilor ruși consideră că ruperea totală a oricărei cooperări cu Uniunea Europeană este de neconceput. În pofida obstacolelor existente și a altora care ar putea apărea, dialogul est-vest ar trebui continuat, deoarece fără acesta importante sectoare ale economiei, cum sunt comerțul, energetica, agricultura, pescuitul, protecția fitosanitară, încălzirea globală, protecția mediului înconjurător și altele, ar avea de suferit. În context, guvernanții moscoviți au făcut cunoscut că ar dori să continue dialogul cu Occidentul și pe probleme de interes general din domeniul științelor, învățământului, sportului, turismului, răspândirii armelor nucleare, a altor arme de distrugere în masă sau terorismului internațional.
Până în prezent, dialogul UE-Rusia, în numeroase probleme, nu s-a realizat de către instituții europene, cum ar fi Parlamentul European sau Comisia Europeană, ci nemijlocit, de către guvernele unor țări membre. Așa s-au petrecut lucrurile și cu Acordul de la Minsk, privind situația din teritoriile secesioniste din estul Ucrainei, așa-zisele republici autoproclamate Donețkaia și Luganskaia. În asemenea situații, continuarea dialogului cu Rusia nu este la latitudinea forurilor de conducere ale UE, ci a guvernelor țărilor semnatare, în cazul de față Germania și Franța, implicate în „formatul normand”. Trebuie, de asemenea, menționat că în atitudinea față de Rusia există deosebiri, uneori substanțiale, între țările Uniunii Europene. Astfel, în timp ce unele guverne și cercuri din Polonia, țările baltice ș.a. solicită încetarea oricăror legături cu Rusia și aplicarea de noi sancțiuni împotriva acesteia, Germania, Franța, Italia ș.a. insistă pentru continuarea colaborării acolo unde interesele partenerilor coincid. Un exemplu elocvent în această privință îl constituie sprijinul guvernului german pentru construcția conductei North Stream 2.
Înăsprirea relațiilor politice și economice dintre Uniunea Europeană și Rusia nu este benefică nici pentru unii nici pentru alții. Dacă popoarele Rusiei nu agreează o confrunte care ar prejudicia colaborarea cu UE pe multiple planuri, locuitorii țărilor membre ale UE au motive să fie îngrijorați de posibilitatea producerii unor fracțiuni majore în relațiile cu Rusia, țară membră a Consiliului de Securitate și putere nucleară angajată în Ucraina, Caucaz, Siria, Libia, Iran, Africa, America Latină și alte zone care prezintă interes și pentru UE.
