prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu
decanul Facultății de Relații Economice Internaționale
Academia de Studii Economice București
Trăim într-o lume dinamică, într-o continuă transformare, care nu contenește a ne surprinde. Ultimele decenii au consemnat o intensificare fără precedent a interdependențelor la nivel global, iar generatoarea acestui proces a fost dimensiunea geoeconomică, importanța acesteia prevalând în detrimentul considerentelor geopolitice. Însă, în prezent, asistăm la o revenire a prevalenței considerentelor geopolitice și militare. Incertitudinea geopolitică actuală, cauzată de provocările aduse tensiunile și conflictele militare, a dus la o regrupare de forțe și la o polarizare, mai mult sau mai puțin strategică, a actorilor de pe scena globală, contribuind totodată la un proces tot mai accentuat de atomizare a intereselor, având consecințe pe atât pe termen scurt, cât și mediu și lung.
În fața acestor noi provocări, analiștii, teoreticienii, politicienii, diplomații încearcă să deslușească, între viziunea lui Francis Fukuyama, care prezicea sfârșitul istoriei, și cea a lui Samuel Huntington, care descria inerenta încleștare a civilizațiilor, cea mai bună soluție pentru viitorul lumii.
În fapt, cu toate că interdependențele dintre state s-au adâncit, rolul globalizării fiind determinant, balanța de putere la nivel global s-a redimensionat, tinzând spre o reconfigurare a sistemului internațional, de la unul de tip hegemonic la unul de natură multipolară. Așadar, se tinde spre o distanțiere din ce în ce mai pronunțată între polii de putere, coroborată cu grad tot mai redus al dependențelor între aceștia.
Unde se plasează România în tot acest context?
Ce poziție are și, mai important, ce rol poate juca într-o lume în reconfigurare?
Își poate „upgrada statutul”, devenind un pivot geopolitic și geoeconomic?
Punctul de plecare al abordării rolului de pivot geopolitic al României îl poate constitui opinia lui Brzezinski, care aprecia următoarele:
„Pivoții geopolitici sunt acele state a căror importanță decurge nu din puterea sau motivația lor, ci mai degrabă din așezarea lor sensibilă și din consecințele situației lor potențial vulnerabile pentru comportamentul jucătorilor geostrategici. Cel mai adesea, pivoții geopolitici sunt desemnați de poziția lor geografică, care în unele cazuri le conferă un rol special fie în asigurarea accesului în zone importante, fie în refuzul accesului la resurse pentru un jucător important. În unele cazuri, un pivot geopolitic poate acționa ca un scut protector pentru un stat important sau chiar o regiune” [1].
Poate fi considerată România un astfel de pivot geopolitic, potrivit schemei lui Brzezinski?
Din poziționare, contextul regional și provocările recente, din potențialul și resursele de care dispune, se desprind câteva roluri principale pe care le poate juca România, ale căror consecințe se resimt atât la nivel regional cât și la nivel global.
În primul rând, din punct de vedere strategic, România are o poziție indispensabilă prin poziția sa, între flancul nordic și sudic al NATO, pentru a stopa agresiunea Rusiei și a opri propagarea fundamentalismului islamic.
În al doilea rând, din punctul de vedere al resurselor și potențialul acestora, descoperirea zăcămintelor la Marea Neagră, exploatarea acestora ținând cont de noul context, valorificarea resurselor energetice din zona Mării Caspice și din statele din Orientul Mijlociu și Apropiat fac din România un jucător important în producția, tranzitul și valorificarea lor.
În al treilea rând, are un rol de „punte” între Europa și Asia, între țările riverane la Marea Neagră (unele foste state sovietice, dar cu viziuni prooccidentale) și cele europene.
În al patrulea rând, cel de „barieră”, în special din perspectiva vestică, menită să stope fluxurile de emigranți, traficul de arme, carne vie și droguri.
Nu în ultimul rând, din perspectivă economică, și ținem cont aici doar de câteva repere (creșterea economică – PIB-ul a crescut spre exemplu cu 4,8% în 2022, având în sectorul IT&C cel mai semnificativ aport, creșterea PIB-ului/cap de locuitor, a investițiilor străine, care au ajuns în 2022 la cel mai ridicat nivel).
Cu aceste atuuri, România joacă un important rol de „liant” pentru stabilitate, de exportator de democrație și, de ce nu?, de motor de creștere economică.
Analizând opinia și situația din punctul de vedere al lui Brzezinski, se poate aprecia însă că România își exprimă puterea prin ceea ce dorește să devină și nu neapărat prin ceea ce este în prezent.
România are în acest moment șansa de a-și întări poziția, însă fără o strategie coerentă, pornind de la strategia de țară și până la cea de comerț exterior, România va sta nepregătită în fața unei lumi în plină evoluție.
Din punctul de vedere al relațiilor externe, sarcina României este de a deveni un factor de stabilitate în zonă și o putere de echilibru. Aliații au confirmat în repetate rânduri importanța României ca verigă indispensabilă prin poziția sa, între flancul nordic și cel sudic al NATO. Ca membru al NATO, România are potențialul și capacitatea de a participa activ la Alianță, atât în operațiunile și misiunile Alianței, cât și în planul inițiativelor și evoluțiilor conceptuale.
România este țara care contribuie și face legătura între zona strategică euro-atlantică și cea care cuprinde Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, aceasta devenind un spațiu de întrepătrundere a frontierelor geopolitice și geoeconomice.
Spațiul românesc a avut de-a lungul secolelor un important rol în relațiile internaționale. Aceasta ține, mai întâi, de „o fericită fatalitate istorică”, cum afirma marele Nicolae Iorga, care i-a așezat pe români la intersecția marilor drumuri ale comerțului mondial: de la vest la est, de la nord la sud.
Pe lângă poziția geografică, orientarea geografică a schimburilor comerciale relevă avatarurile poziționării României în comerțul mondial în raport nu întotdeauna cu determinările economice și afinitățile culturale, ci de multe ori cu imperativul politic conjunctural sau de durată ținând cont de repetatele prefaceri la care am asistat.
Evoluția economiei și societății românești în ultimul secol a fost determinată de intervenția unor forțe istorice care și-au pus puternic amprenta asupra destinului României. Iar în secolul XXI aceste forțe se anunță a fi mai puternice.
Dacă opțiunile politice în comunism au dus la reorientarea radicală, față de perioada interbelică, a relațiilor economice: dinspre „țările capitaliste” înspre „lagărul socialist”, de la vest la est, strategia relațiilor economice externe după 1990 a stat sub semnul realităților trecerii la economia de piață, pe de o parte, dar și la o revenire la relațiile comerciale înspre „țările capitaliste”, îndeosebi europene, în detrimentul celor ex-sovietice, pe de altă parte.
Astfel, a avut loc o reorientare geografică majoră, dinspre țările fostului CAER înspre țările din Uniunea Europeană. Această direcție a fost considerată ca politica României de integrare în structurile europene, dar ea a exprimat și cerințele readaptării ofertei românești la condițiile piețelor concurențiale.
Odată cu aderarea la UE și alinierea la politicile acesteia (inclusiv cea comercială), schimbările care au avut loc în producție și consum dar și în cadrul schimburilor comerciale au scos în evidență evoluția în creștere a volumului comerțului nostru exterior.
De fapt, comerțul și investițiile străine au fost puternice motoare în ceea ce privește dezvoltarea economiei României, au adus capital și know-how, au creat locuri de muncă de calitate superioară au condus totodată la o creștere a productivității interne, au ridicat standardele sociale și de mediu.
Cu toate acestea, se poate afirma faptul că domeniului comerțului exterior nu i s-a acordat atenția cuvenită, ținând cont de inconsecvențele în politicile comerciale, comerțul exterior reprezentând un aspect mult mai complex și mai important decât un simplu schimb de bunuri și servicii între economia națională și restul economiei mondiale. României i-a lipsit o strategie unitară în domeniul politicii comerciale și de comerț exterior (ceea ce determină adoptarea de urgență a uneia), de multe ori imixtiunea politicului în latura economică subminând eficiența relațiilor comerciale.
Soldul balanței comerciale a fost permanent deficitar. Dezechilibrul balanței a influențat negativ evoluția cursului de schimb, implicit a economiei reale.
Aceste particularități sunt și mai evidente dacă este analizat gradul de acoperire a importurilor de către exporturi. Deși tendința acestui indicator este ușor crescătoare, evoluția sa arată capacitatea redusă a economiei de a asigura un nivel superior al exporturilor pentru un volum dat al importurilor. Această situație este consecința gradului înalt de dependență a economiei de importuri, reflectat de valoarea medie a elasticității PIB-ului în funcție de importuri și exporturi.
România a încheiat 2022 cu un deficit de cont curent de bunuri record de
26,5 miliarde euro în 2022, după ce importurile au crescut cu un ritm mult mai accelerat față de exporturi (exporturile au fost de 77 mld. euro, iar importurile de 105 mld. euro), respectiv în jur de 9% din PIB.
Există, în ansamblu, mai mulți factori care au contribuit la această situație.
Astfel, în timp ce perioada dinainte de ’90 se caracteriza printr-o politică de lichidare a datoriei externe, obiectivul prioritar fiind reducerea importurilor, după 1990 am asistat la o cădere bruscă a exporturilor și o evoluție în creștere a importurilor.
Politicile de liberalizare a comerțului exterior au favorizat așadar afluxul de mărfuri din exterior, în timp ce cantitatea de bunuri exportată, deși a crescut, a rămas la un nivel sub cel al importurilor. Acest nivel corespunde unui deficit comercial din ce în ce mai mare în volumul total al comerțului, ceea ce este echivalent cu existența unei subcapacități de export în economia României.
An de an, deși activitatea de comerț exterior a înregistrat în general un trend crescător, deficitele comerciale înregistrate au crescut într-un ritm mai pronunțat. La aceasta au contribuit: declinul industriei grele și reorientarea industrială spre producerea cu precădere a bunurilor de consum; liberalizarea cursului de schimb valutar, astfel că abandonarea politicilor de apreciere artificială a determinat scumpirea importurilor; modificarea structurii exportului, în sensul că volumul de export al produselor cu grad ridicat de prelucrare nu a cunoscut o creștere; procesul de restructurare și modernizare tehnologică a companiilor românești, ce a necesitat creșterea importului de mașini și echipamente. Se poate observa apoi că au avut loc unele modificări importante în structura pe grupe de complexitate a exporturilor (au crescut exporturile de produse slab sau deloc prelucrate – cereale, lemn etc. – în detrimentul celor cu grad ridicat de prelucrare. În fapt, complexitatea bunurilor comercializate în cadrul schimburilor internaționale poate aproxima potențialul de dezvoltare al economiei, deoarece evoluția comerțului exterior aferent categoriilor extreme – grad ridicat, respectiv redus de prelucrare – arată măsura în care o economie este orientată spre tehnologie).
Dacă structura exporturilor românești este axată pe produse primare, ne asigură avantaje comparative mai mult prin preț și mai puțin prin calitate sau productivitate. Structura importurilor (orientate spre consum) corelată cu situația reală din economia noastră ne arată că importurile nu susțin modernizarea economiei. Fenomenul care se manifestă este chiar negativ, în sensul că o serie de produse românești sunt eliminate pe piața internă și, cu atât mai mult, de pe piețe externe. (O categorie aparte de produse ce fac obiectul activității de comerț exterior sunt unele grupe de produse care se găsesc și la import, și la export, situație în care sunt evidențiate câteva aspecte, și anume: transformarea economiei românești din producător de carne și produse din carne în importator al acestor produse, exportul de materii prime și semifabricate care altădată erau prelucrate în țară lemn, celuloză, minereuri neferoase, sticlă etc.)
Din punct de vedere structural, comerțul exterior a fost caracterizat și prin existența activităților intensive în forță de muncă. Forța de muncă ieftină existentă în România a creat un anumit avantaj comparativ pentru produsele interne, în special pentru cele din industria ușoară, prelucrarea lemnului, industria textilă și încălțăminte ș.a.
În timp, politicile adoptate pentru ajustarea schimburilor comerciale internaționale au avut ca obiectiv și diversificarea geografică a comerțului, în sensul găsirii celor mai bune oportunități și soluții. Acest obiectiv s-a putut realiza fără dificultăți majore, exporturile României fiind deja orientate într-o măsură apreciabilă, încă din perioada socialistă, către piețele vestice.
Ca o remarcă, cred că trebuie amintit aici că încă de la începutul anilor ’70 deschiderea României către piețele vestice a fost atât de puternică încât a creat disensiuni în cadrul CAER. Deschiderea comercială spre vest a fost astfel puternic favorizată de aceste disensiuni, culminând cu deschiderea către SUA, care s-au dovedit un partener comercial important, care prin dimensiuni și putere economică reprezenta un sprijin în calea ideii de deschidere.
Mai punctăm faptul că România a pierdut o serie de piețe, pe vremuri tradiționale, de pe toate continentele: Asia și Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud, fiind necesare, în opinia noastră, măsuri, pârghii și acțiuni pentru recuperarea și extinderea comerțului cu unele din acestea.
Ținând cont de toate aceste considerente, apreciem că dacă comerțul nostru exterior nu va cunoaște o restructurare rapidă și de anvergură, deficitul actual va crește și mai mult, potențialul de dezvoltare al economiei rămânând sub nivelul optim.
Cu atât mai mult, pentru a deveni o forță economică, suplinind rolul și importanța pe care o are în regiune, cu pretenții în a deveni factor de influență în geopolitica puterilor occidentale, România trebuie să crească economic, să fie capabilă să înregistreze o creștere în termeni reali, să-și structureze corespunzător economia, în contextul economiei viitorului, fiind capabilă să-și amelioreze situația balanței comerciale, reducându-și nivelul deficitului comercial actual.
Și facem o ultimă precizare legată de comerțul exterior al României.
Faptul că, în timp, relațiile de afaceri cu partenerii străini au fost cimentate de profesionalitatea unor negociatori români, specialiști în comerțul exterior. Pe lângă profesionalismul negociatorilor și al oamenilor de afaceri, un rol determinant l-au avut reprezentanții economici ai țării noastre, unii dovedindu-se adevărați deschizători de drumuri în relațiile internaționale ale României.
Și unii, și ceilalți afirmăm cu mândrie că au venit, în proporție covârșitoare de pe porțile Academiei de Studii Economice din București, citadelă a învățământului economic și de comerț exterior românesc.
[1] Brzezinski, Z. (2000), Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale geostrategice, Editura Univers Enciclopedic, București, p. 53.
