Turismul românesc în contextul noilor provocări economice

prof. univ. dr. Gabriela Țigu
conf. univ. dr. Mihail-Ovidiu Tănase
lector univ. dr. Daniel Bulin
Academia de Studii Economice
din București, Facultatea Business și Turism

Turismul, un fenomen economic, social și cultural deosebit de amplu, a crescut fără precedent în ultimii ani de dinaintea pandemiei, la nivel mondial. Turismul – incluzând aici și industria ospitalității – a fost și este o parte esențială a multor economii naționale și regionale și poate fi un important factor de dezvoltare, atunci când este desfășurat corespunzător. Turismul este un „motor” al creșterii economice, datorită efectului său multiplicator, generând o varietate de locuri de muncă, atât în activitățile direct legate de prestarea serviciilor turistice, cât și indirect. El contribuie la dezvoltarea economico-socială a unor zone mai „sărace” în alte tipuri de resurse economice, dacă se desfășoară într-o manieră durabilă.

Cunoscând o diminuare însemnată în 2020, cauzată de pandemia cu noul coronavirus, turismul a început însă să manifeste semne solide de redresare începând cu anul 2022. Această tendință a fost evidentă și în țara noastră, mai ales pe segmentele de turism de recreere, turism rural, ecoturism, turism de litoral. Recenta criză trebuie considerată un nou început, un restart pe baze mai solide din punct de vedere economic și social, dar mai ales pe principii de sustenabilitate.

Turismul și industria ospitalității au avut și au un rol important din punct de vedere economic și social în țara noastră (constituind o posibilă sursă importantă de venituri și locuri de muncă), fiind apreciate de fiecare dintre guvernele ultimelor decenii, însă exploatate doar în mică măsură. Potențialul României ca destinație turistică este imens, dat de resurse naturale bogate, cum ar fi: rezervația biosferei Delta Dunării, obiectiv al Patrimoniului Mondial al UNESCO, la care se adaugă alte șase situri și arii înscrise în Patrimoniului Mondial al UNESCO, parcuri și rezervații acoperite de păduri virgine în Munții Carpați, lacuri și râuri, sate pitorești cu arhitectură vernaculară și peisaje rurale în care poate fi observată viața tradițională, o mare ofertă de festivaluri de tradiții și folclor (dintre care 9 sunt înscrise în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO), orașe medievale, mănăstiri, situri arheologice și sate fortificate. În plus, ospitalitatea a fost dintotdeauna o caracteristică esențială a culturii românești.

În România, chiar dacă există un potențial turistic valoros, sectorul turismului nu are o contribuție majoră la crearea Produsului Intern Brut, dar nu este nici o activitate de neglijat pornind de la efectul său de antrenare a consumului în alte activități economice (efectul multiplicator). Conform Consiliului Mondial al Turismului și Călătoriilor^[1], turismul, prin impactul său direct și efectele sale de antrenare (efecte indirecte și induse), contribuia la formarea PIB-ului României în proporție de doar 6% (impact total), nivel redus comparat cu media globală de 10,3% în 2019, ultimul an prepandemic. Impactul sectorial al crizei se reflectă și în nivelul de 3,8% contribuție totală la PIB înregistrat în 2021 (6,1% media globală), dar și de scăderea ponderii exporturilor serviciilor turistice în total exporturi, de la 4,2% în 2019 la 1,6% în 2021. Criza a schimbat și alte caracteristici sectoriale structurale:

(1) consecință naturală a restricțiilor de călătorie și a capacității de recuperare superioară a turismului intern, ponderea cheltuielilor rezidenților în total încasări din turismului intern a crescut semnificativ de la 53% în 2019, la 70% în 2021. În valori absolute, cheltuielile turiștilor rezidenți în țară s-au diminuat de la 5,3 miliarde dolari în 2019 la
4,3 miliarde dolari în 2021 (recuperarea a fost de puțin peste 80%), în timp ce cheltuielile turiștilor străini atingeau în 2021 abia 1,9 miliarde dolari, circa un sfert din volumul înregistrat în 2019 (4,6 miliarde dolari);

(2) ponderea turismului de loisir (recreere, sănătate, evenimente culturale și sportive etc.) s-a majorat de la 71% în 2019 la 77% în 2021, în pofida scăderii absolute cu o treime a cheltuielilor turistice asociate acestor motive de călătorie; în schimb, diminuarea ponderii turismului de afaceri a fost determinată de înjumătățirea cheltuielilor de la 2,9 miliarde dolari în 2019 la 1,4 miliarde dolari în 2021.

Conform Consiliului Mondial al Turismului și Călătoriilor, criza a generat și schimbări în fluxurile turistice internaționale dinspre și înspre România, reflectate în schimbări în ponderea principalelor piețe-sursă și destinațiile alese de români în călătoriile lor în străinătate.

Tabel 1: Structura piețe-sursă & destinații

 Sursa: raport de țară, Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor

Oferta de cazare și cererea existentă

În pofida crizei, anii 2020-2021 au marcat o creștere ușoară a capacității de cazare, iar anul trecut (2022) oferta de cazare turistică totaliza un număr de 9.120 unități (+3,5% față de 2019) cu un număr total de locuri de peste 367.000 (+8,5% față de 2019).

Pe destinații, Bucureștiul și orașele reședință de județ, respectiv zona litorală, cumulează fiecare aproape un sfert din numărul total de locuri de cazare, în timp ce stațiunile din zona montană, mai puțin de 20%; de asemenea, în zona de litoral regăsim și structurile cu cele mai mari capacități, cu o medie de peste 100 locuri/unitate (comparat cu media de 40 locuri/unitate la nivel național). Pe tipuri de structuri, mai mult de jumătate din numărul locurilor de cazare se regăsesc în hoteluri (cauză directă a capacităților mai mari), în timp ce 2 din 5 locuri în pensiuni (turistice și agroturistice).

Pe categorii de confort, se observă o concentrare semnificativă a cererii: 50% din totalul locurilor de cazare se regăsesc în unități de 3 stele (sau flori), alte circa 20% la 4 stele și 2 stele fiecare, și mai puțin de 3% fiind în unități cotate la 5 stele. În ultimii ani se remarcă creșterea numărului de locuri de cazare în unitățile de 4 stele, de la 63.000 în 2019 la 71.000 în 2022, evoluție în oglindă cu scăderea ponderii unităților de 2 stele (de la 71.000 la 61.500 de locuri de cazare).

Pe regiuni, situația capacității de cazare disponibile arată o concentrare a ofertei în regiunile SE, Centru și, în mai mică măsură în NV și SE: regiunea SE concentrează 30% din totalul locurilor de cazare disponibile (dar nu și în funcțiune, urmare a sezonalității puternice a activității turistice de litoral) la nivel național și puțin peste 18% din numărul total de unități; una din patru unități de cazare este situată în regiunea Centru, ce cumulează aproape 20% din totalul locurilor de cazare la nivel național; regiunea NV are o pondere de puțin peste 12% din totalul locurilor de cazare, respectiv 16% din numărul total de unități, în timp ce în NE regăsim 12,5% din totalul locurilor de cazare și doar 9% din numărul de unități.

În 2021 au fost înregistrați un număr de 12,6 milioane de turiști, cu doar 6% mai puțin decât în 2019, dar dublul față de minimul atins în 2020 (6,4 milioane). Dacă în cazul turiștilor rezidenți recuperarea a fost completă, nivelul de 10,9 milioane fiind chiar ușor superior celui înregistrat în 2019 (10,7 milioane), numărul turiștilor străini a ajuns la doar 62% din nivelul anterior crizei și, prin urmare, ponderea turiștilor străini, și așa relativ scăzută în perioada prepandemică (20% în 2019), s-a diminuat la 13%. În ceea ce privește numărul de înnoptări, nu sunt diferențe semnificative, durata sejurului mediu fiind de puțin peste  2 nopți atât în cazul turiștilor români, cât și al celor străini, chiar dacă media națională a fost în ușoară scădere, de la 2,25 nopți în 2019 la 2,15 nopți în 2022.

Bucureștiul și orașele reședință de județ atrag cea mai mare parte din turiști (43% în 2022), în timp ce destinațiile din zonele montane cumulează circa 20%, iar cele balneare mai puțin de 9%. Deși sejurul mediu nu a cunoscut variații semnificative între 2019 și 2022, trebuie remarcate scăderile în perioada pandemiei tocmai în destinațiile unde nivelul era superior mediei naționale de 2,15 nopți (ex. balnear – 4,2 nopți în 2019, 3,7 nopți în 2022; litoral – 4 nopți în 2019, 3,4 nopți în 2022).

Indicele de utilizare a capacității de cazare, care reflectă fidel relația dintre oferta de cazare (capacitatea de cazare în funcțiune) și cererea existentă (circulația turistică, înnoptări), s-a diminuat semnificativ din 2019, de la 33,9%, la 22,85% în 2020, cu o revenire parțială la 26,3% în 2021.

Prognoze cu privire la serviciile turistice de cazare în România

O analiză publicată în septembrie 2021 realizată asupra pieței serviciilor turistice de cazare din România de către Euromonitor arată prognozele și tendințele în orizontul de timp 2026. Ritmurile de evoluție arată o redresare postpandemică robustă, iar prognozele pe categorii de spații de cazare – hoteluri, apartamente-regim hotelier – arată trenduri similare, de recuperare puternică în perioada 2022-2023 și atenuări de ritm în anii următori. În orizontul de prognoză, nu se anticipează ca ponderile fiecărei categorii în totalul pieței să cunoască modificări semnificative: încasările hotelurilor s-ar menține la circa 76% din total, în timp ce apartamentele de închiriat pe termen scurt nu vor depăși 4,5%.

În ceea ce privește structura vânzărilor pe canale (online și offline), deși offline-ul va cunoaște o revenire mai rapidă postpandemie, evoluțiile ulterioare sugerează o creștere a ponderii vânzărilor online, urmând ca în anul 2026 acestea să devină, pentru prima oară, majoritare.

Analiza Euromonitor cuprinde și proiecții asupra evoluției numărului de hoteluri și a vânzărilor pe segmente – Luxury & Upscale, Mid-Market și Budget. În ceea ce privește cotele de piață, proiecțiile Euromonitor nu sugerează schimbări majore, hotelurile Luxury & Upscale și Mid-Market urmând să împartă în mod aproape egal un total de peste 95% din total. Totuși, se așteaptă ca segmentul Luxury & Upscale să dețină, începând cu 2023, cea mai mare cotă de piață, în timp ce segmentul Budget își va reduce treptat ponderea.

Tabel 2: Caracteristici profil turist român și străin

Sursa: autori, pe baza datelor statistice furnizate de INS.

Provocări și oportunități

Conjunctura macroeconomică a României generează oportunități dar și vulnerabilități pe piața turistică națională. Se manifestă pe mai multe planuri și pe mai multe direcții. În primul rând, vorbim de impactul evoluției de ansamblu a economiei asupra cererii turistice, mai ales prin componenta de venituri ale populației. În al doilea rând, situația economiei se reflectă asupra ofertei turistice, în activitatea și performanța firmelor de turism. În al treilea rând, relația dintre evoluția economiei și piața muncii este una complexă – prin șomaj, structura populației ocupate, accesul la resursa umană calificată, nivelurile de salarizare.

Pornind de la unele caracteristici structurale ale turismului românesc, se pot desprinde unele oportunități pentru evoluția viitoare a industriei ospitalității/turismului:

• ponderea tradițional scăzută a turiștilor străini a avantajat turismul național în perioada pandemiei, fiind ușor compensată de o creștere puternică a turismului intern. În perioada postcriză acest aspect poate fi privit ca o oportunitate;
• România are o marjă ridicată de creștere potențială în turismul internațional, mai ales dacă se va poziționa ca o destinație potrivită noilor comportamente de consum turistic;
• peste 90% dintre turiștii străini care vizitează România sunt europeni, UE fiind piața-sursă pentru jumătate din turismul receptor. Cu aproximativ două treimi din totalul vizitatorilor care vin din țările vecine și în contextul aversiunii la risc ce a caracterizat anii 2020-2021 și, parțial, 2022, aceasta poate fi o altă oportunitate de creștere;
• gradul de ocupare național scăzut implică existența unei capacități de cazare neutilizate, fapt ce reprezintă un factor de creștere potențială în perioada postpandemică;
• competitivitatea prin preț, în condițiile inflației generale la nivel european, poate fi un alt factor pozitiv de creștere a turismului. Turiștii români ar putea alege destinații interne în detrimentul altor destinații externe mai scumpe, iar cei străini ce ar putea opta pentru vacanțe în România, găsind aici un nivel mai scăzut al tarifelor.

Având în vedere caracteristicile pieței turistice, în relație cu perspectivele economiei României, se pot evidenția o serie de riscuri/vulnerabilități și beneficii/oportunități. Între principalele riscuri economice și sociale putem include:

– inflația – reflectată atât în costurile de producție bunuri / furnizare servicii, cât și în raport cu cheltuielile gospodăriilor și veniturile populației, strâns legate de cererea pentru turism;

– situația fiscal-bugetară și relația cu deciziile de politică monetară ale BNR. Din perspectiva ofertei turistice aceste decizii vor avea efecte asupra creditelor de consum și investiții. Din perspectiva cererii se vor manifesta prin creșterea costurilor pentru gospodării;

– scăderea populației – o piață-țintă potențială mai redusă;

– ponderea mare a cheltuielilor în total venituri gospodării – ceea ce nu poate asigura bugete semnificative pentru cheltuieli turistice.

Ca beneficii sau oportunități, putem considera:

– relansarea economică robustă și prognozele de creștere a PIB, având ca pilon creșterea internă, susținută de consumul privat;

– șomajul în scădere, dar la un nivel superior celui prepandemic, poate fi o oportunitate – atât pentru companii (acces la resursa de muncă), cât și din perspectiva veniturilor gospodăriilor (ca factor al creșterii cererii pentru turism);

– relansarea investițiilor, inclusiv în contextul aplicării PNRR, are efecte de antrenare și suport de dezvoltare pentru diferite sectoare ale economiei, inclusiv cel al turismului;

– creșterea speranței de viață și a veniturilor seniorilor conduce la creșterea cererii pentru servicii turistice specifice segmentului (wellness, turism balneoclimateric, servicii medicale asociate) caracterizate printr-o durată superioară a sejurului mediu și marcate de o decontare parțială de către stat a serviciilor;

– ponderea redusă a cheltuielilor pentru servicii turistice, culturale și de recreere, alimentație publică poate reprezenta o marjă potențială de creștere, acest tip de cheltuieli manifestând o cerere elastică la creșterea veniturilor populației;

– în pofida scăderii populației, piața românească este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană (a 6-a țară după populație);

– înclinația către consum a populației și estimările de creștere a cheltuielilor superioare țărilor din regiune.

Pentru a reduce riscurile mai sus amintite, dar mai ales pentru a stimula relansarea turismului românesc pe plan intern, măsurile pe termen mediu și lung trebuie să aibă la bază o strategie coerentă de dezvoltare și promovare a turismului, cu toate segmentele sale, dar și o continuitate a acestei strategii și a acțiunilor derivate, indiferent de schimbările în plan politic. Odată ce turismul a fost declarat activitate economică strategică în legislația specifică (Ordonanța nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu toate modificările ulterioare), el va trebui susținut continuu din punct de vedere economic și social prin toate politicile publice de la nivel național sau regional/local.

Câteva dintre măsurile ce pot fi adoptate pe termen scurt și mediu, în acest scop, pot fi:

• Dezvoltarea și consolidarea pe scară largă a Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD), pentru o dezvoltare eficientă și durabilă a turismului la nivel local;
• Investiții guvernamentale în infrastructura generală și specifică turismului;
• Promovarea și stimularea lanțurilor scurte de aprovizionare în turism și ospitalitate;
• Sprijin pentru readaptare și relansare prin stimularea cererii și sprijinirea consumatorilor: cooperare cu mediul privat pentru soluții de reprogramare a vacanțelor anuale; facilitarea călătoriilor internaționale (turism receptor) prin revizuirea politicilor de acordare a vizelor;
• Încurajarea companiilor private prin facilități fiscale, de a oferi vouchere de vacanță personalului lor;
• Dezvoltarea programelor de educație și formare profesională finanțate sau sprijinite de guvern pentru personalul din turism;
• Asigurarea unui cadru participativ pentru transformarea digitală în contextul Industrializării 4.0, prin stabilirea de parteneriate cu lideri din industria turismului, universități, companii digitale, camere de comerț și asociații turistice;
• Crearea de programe speciale pentru susținerea antreprenoriatului în turism, în special în direcția inovării și transformării digitale.

^[1] https://wttc.org/DesktopModules/MVC/FactSheets/pdf/704/191_20220613170233_Romania2022_.pdf