Prime Dash – date financiare în timp real

Date:

Care este motivația din spatele afacerii și care este misiunea voastră?

Prime Dash: Ne considerăm o echipă de antreprenori inovatori, care au identificat o nevoie în piață și care au avut curajul să creeze și să dezvolte produse de analiză financiară menite să eficientizeze activitatea de business. Ne motivează încrederea pe care o avem în rezultatele muncii noastre, iar misiunea Prime Dash este cu impact semnificativ în piața financiară și anume: să punem tehnologii inovative la dispoziția instituțiilor financiare pentru a le facilita accesul la date financiare în timp real, necesare în procesul de vânzare cât și în managementul riscului de creditare.

De cine a fost fondată / de cine este reprezentată compania?

Prime Dash: Bazele companiei au fost puse de trei cofondatori, Madou Sylla, CEO-ul companiei, Cosmin Ghiță, în calitate de CTO, și Cătălin Rus, COO și responsabil al activității Prime Dash în Europa.

Cum a ajutat programul InnovX-BCR la scalarea și accelerarea afacerii tale?

Prime Dash: Programul InnovX-BCR a fost o experiență inedită. După o primă etapă de pregătire intensă a materialelor de comunicare, împreună cu cei mai buni specialiști în domeniu, în cea de-a doua etapă au fost organizate o serie de evenimente de business și investment prin care a crescut vizibilitatea companiei și din care au rezultat oportunități extraordinare la nivel european și nu numai. Calificarea pe locul 2 în competiția finală ne-a asigurat participarea la Startup Grind Global Conference 2023, din Silicon Valley, fiind un pas important în strategia de scalare la nivel internațional.

Ce parteneriate ai reușit să realizezi cu mentorii din program sau alte corporații?

Prime Dash: Ca urmare a evenimentelor organizate de InnovX, au fost avansate discuții cu potențiali clienți din domeniul bancar în vederea demarării unor POC-uri în viitorul apropiat și cu câteva corporații, ceea ce ne bucură și validează încă o dată valoarea produselor Prime Dash. Un alt aspect foarte important este cel legat de runda de investiții, ca urmare a unor discuții cu fonduri de investiții, demarate atât anterior cât și în timpul acceleratorului. Două dintre aceste fonduri au fost activ implicate în derularea programului, accelerând procesul investițional.

Câteva achievements cu care vă mândriți?

Prime Dash: Un prim achievement important de menționat este finalizarea pe locul 1 în faza de accelerare a programului InnovX și locul 2 în competiția finală a acceleratorului.

De asemenea, în luna aprilie am fost selectați pentru a face parte din Visa Innovation Program 2022 (fiind singura companie din România acceptată în această cohortă). Suntem membri și ne bucurăm de beneficiile programului Microsoft for Startups 2021, Fintech Circle Community, Level 39, iar din 2021 suntem parte a programului agenției Department of International Trade (DIT) de susținere a companiilor internaționale în expansiunea lor globală. Sunt parteneriate pe care ne dorim să le menținem și să le ducem la nivelul următor.

Cu ce evenimente urmează să ne surprindeți în viitorul apropiat?

Prime Dash: În perioada următoare suntem prezenți la o serie de evenimente importante din domeniul fintech.

Primul dintre acestea London Fintech Week, din luna iulie a acestui an. În urma unui proces de selecție realizat de Fintech Circle Community, au fost desemnate cinci companii pentru a fi prezente pe scena London Fintech Week. Prime Dash este una dintre cele cinci și va fi reprezentată de Ioana Rus și Cătălin Rus.

Următorul eveniment foarte important pentru care ne pregătim este Unchain Festival, unul dintre cele mai mari evenimente de fintech din centrul și estul Europei, care va avea loc, spre bucuria noastră, la Oradea.

Atena va fi gazda evenimentului Endeavor’s Investor Roadshow, la care Prime Dash va participa la mijlocul lunii iulie, în calitate de invitat al Endeavor România, cărora dorim să le mulțumim pentru întregul sprijin oferit.

Prezența la aceste evenimente deschide noi oportunități de business și conectare la nivel internațional.

De asemenea, există altceva în mod special pe care ai dori să-l includ în articol?

Prime Dash: Ne dorim ca în acest an să mutăm sediul companiei în Londra, ceea ce presupune o revectorizare a strategiei de piață.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica gata de start!

La FoodINTELForum, ne bucurăm să avem alături Aqua Carpatica,...

Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor

Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea”...

„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie

Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut...

Parlamentul European a adoptat directiva privind așa-numitul „drept la reparare”

Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor...