Economia SUA a crescut cu 2% în trimestrul al doilea din acest an

Date:

Economia Statelor Unite ale Americii a crescut cu un ritm anual de 2% în trimestrul al doilea al anului, cu o zecime mai puţin faţă de calculele preliminare oficiale pentru această perioadă, a anunţat, joi, Guvernul SUA, citat de agenţia EFE.

Cheltuielile consumatorilor, care în SUA reprezintă două treimi din activitatea economică, au crescut în trimestrul II cu 4,7%, faţă de 4,3% cât se estimase anterior, scrie Economica.net.

În schimb, investiţiile companiilor s-au redus cu 1,1 % (minus 0,8% estimarea precedentă).

Datele privind creşterea economică au fost anunţate înainte de reuniunea de politică monetară a Rezervei Federale (Fed), ce va avea loc pe 17 şi 18 septembrie, la întâlnirea de la începutul verii aceasta stabilind reducerea dobânzii de referinţă la un interval cuprins între 2% şi 2,25%, potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, piaţa muncii s-a menţinut solidă, cu un indice al şomajului mai mic de 4 %, nivel care nu a mai fost atins în ultimii 50 de ani.

Totodată, inflaţia a rămas sub ţinta anuală de 2% stabilită de Fed.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Politică şi politicianism în procesul integrării europene a României 

| de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române 

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de...

Finanțare, sustenabilitate, tehnologie: comandamentele FoodIntelForum AQUA Carpatica pentru tot anul

Timpul trece iar ecourile puternice ale FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția...