Array

Numărul elevilor şi studenţilor s-a diminuat în 2018-2019

Date:

Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost, în anul şcolar/universitar 2018-2019, de 3,547 milioane elevi şi studenţi, în scădere cu 31.300 comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, potrivit datelor transmise, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În anul şcolar/universitar 2018-2019, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământulul primar şi gimnazial (46,6%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,8%, respectiv 15,4%), scrie News.ro.

Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 50% au fost elevii şi studenţii de sex masculin şi 72% au studiat în mediul urban.

Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, învăţământul postliceal şi învăţământul profesional sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (+5.400 copii, +500 elevi, respectiv +200 elevi).

În același timp, învăţământul primar şi gimnazial, precum şi cel liceal au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi înscrişi în anul şcolar 2018-2019 faţă de cel anterior (-24.300, respectiv -8.000), potrivit sursei amintite.

Gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 6-10 ani a înregistrat cel mai ridicat nivel (89,1%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...