Parlamentul European a votat împotriva orei de vară, din 2021

Date:

Parlamentul European a votat marţi în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021, potrivit News.ro

Statele care vor decide să păstreze ora de vară vor face ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 410 voturi pentru, 192 împotrivă şi 51 de abţineri, iar intrarea în vigoare a acestuia a fost amânată din 2019 în 2021, conform sursei amintite.

În urma evaluării, care a primit 4,6 de milioane de răspunsuri, dintre care 84% erau în favoarea renunţării la schimbarea orei, Comisia a redactat propunerea, care trebuie negociată acum între Parlament şi miniştrii UE.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...