PETRORUSIA LUI 2017

Date:

Deși sensibil grevată de provocările crizei economice, Rusia rămâne, în continuare, în topul producătorilor de hidrocarburi, consacrându-și ferm statutul de superputere energetică. Datorită intensificării activităților pe vechile câmpuri petrolifere din Siberia, precum și abordării unor noi zăcăminte din zonele arctice, în 2015, ea extrăgea 650 milioane tone țiței și exporta zilnic de 780.000 tone țiței brut și 320.000 tone produse rafinate, stabilind noi recorduri față de realizările din perioada sovietică. În 2016, ea a reușit să depășească performanțele Arabiei Saudite și ale SUA și să se situeze pe primul loc în lume la producția de țiței. Și cu rezervele sale de gaze naturale (47.000 miliarde mc) Rusia se situează pe același loc fruntaș. Din ianuarie până în septembrie 2016, ea a extras 580 miliarde mc. În eventualitatea creării unui preconizat cartel, împreună cu Iranul și Qatarul, după modelul OPEC, cele trei țări vor controla majoritatea rezervelor de gaze ale planetei (Rusia – 26%, Iran – 16% și Qatar – 14%, adică, aproape 60%).

Alături de companiile aparținând complexului militar-industrial, companiile petroliere (de stat sau private, cu capital autohtonn sau străin), Rosneft, Transneft, Gazprom, Lukoil, Surgut neftgaz, Tatneft, Bașneft, Novatek, TNK-BP, Exxonneftgaz, Exilenergy, Total, constituie piese de bază ale economiei rusești. În anul 2016, Gazprom a exportat în țările europene 179 miliarde mc gaze naturale. În primele nouă luni ale anului 2016, Rosneft a realizat o cifră de afaceri de 629 miliarde ruble (10 miliarde euro) și un profit de 182 miliarde ruble (trei miliarde euro). Poziții puternice deține și compania Lukoil care, pe piața distribuției din România, se situează pe locul trei, având 301 benzinării și 3.500 angajați.

Conjuncturile pieței – decisive pentru ramură

Strategia exporturilor de hidrocarburi depinde în mare măsură de conjuncturile pieței, precum și de necesitățile bugetului federal. După ce, în urmă cu doi ani prețul țițeiului a scăzut intempestiv, de la 110 dolari/baril, la 40 dolari baril, în luna martie a.c., el și-a revenit puțin, depășind pragul de 50 dolari. Faptul că, în februarie a.c., Arabia Saudită și-a sporit extracția de țiței cu 263.000 barili, zilnic, a dus, din nou, la scăderea cu 2,1% a prețului pentru țițeiul Brent, ajungându-se la 50,7 dolari/baril, iar pentru WTI cu 2,3%, coborând până la 47,58 dolari/baril (vezi Vedomosti, din 15 martie 2017).

Ca urmare a acordului încheiat cu OPEC, în primăvara anului trecut, Rusia a convenit să-și diminueze, temporar, extracția de țiței, dar, se preconizează ca, în 2017, aceasta să sporească și exportul lui să crească cu 10 milioane tone. O nouă decizie a OPEC de reducere a extracției, pentru susținerea prețului, ar putea încurca socotelile rușilor. Ministrul Energiei, Aleksandr Novak, a menționat posibilitatea ca, în 2017, Rusia să treacă la reducerea producției sale zilnice, de 11 milioane barili, cu 300.000 barili, ajungând la o producție anuală de 540-550 milioane tone.

Prețul mediu al benzinei în Rusia, în 2016, a fost mai mare cu 3,7% decât în 2015. În funcție de regiune, el a variat de la 34-35 ruble/litru la 47-48 ruble/litru (50-60 cenți/dolar). Se estimează că, în 2017, scumpirea pe litru va fi de 1,5 ruble. Ținând seama de puterea modestă de cumpărare a majorității populației, prețul benzinei Ai-95 în raport cu prețurile medii pe plan internațional (1 dolar/litru) este de numai 0,65 dolari (39 ruble), la fel ca în țări sărace precum Mongolia, Pakistanul și altele.

Taxele și impozitele constituie o componentă majoră a prețului diferitelor produse petroliere, de pe urma încasărilor obținându-se importante venituri bugetare. Deși urma ca, de la 1 ianuarie 2017, accizele pentru benzina clasa a V-a să se micșoreze, ele au rămas pe loc, iar la combustibilul pentru motoarele Diesel chiar au sporit puțin. În pofida marilor cantități de materie primă extrasă, produsele petroliere se scumpesc, printre altele, și din considerente de susținere a exportului. Rușii preferă să vândă peste hotare motorină la preț mai mic decât în interior, pentru a-și păstra nișa de piață. Astfel, la fiecare tonă exportată, ei pierd 5-6.000 ruble, față de ce ar obține în țară. Până la urmă, își scot însă pârleala din vânzările pe piața internă.

Calvarul transportului

Profitul exportatorilor de produse petroliere este consistent diminuat de costul ridicat al transportului. Recent, compania de stat Rosneft s-a plâns guvernului federal că este nevoită să plătească transportatorului, companiei de stat Transnefti, sume care îi încarcă excesiv cifra de afaceri. În 2017, ea ar trebui să plătească pentru transportul țițeiului în China, via Kazahstan, cu 2,8 miliarde ruble mai mult decât în 2016. În 2016, din cele 190 milioane tone țiței extrase, ea a exportat în această țară 27 milioane tone, planificând să exporte, în 2017, circa 29 milioane tone.

Se pare că, pentru a-și rentabiliza exporturile de gaze, dar, posibil, și datorită degradării relațiilor dintre Ucraina și Rusia, compania Gazprom este pe cale să renunțe în totalitate la tranzitul prin Ucraina, sporind cantitățile transferate în vestul continentului prin conductele North Stream, din Marea Baltică. Tariful acestui transport este de 2,1 dolari/mia de metri cubi de gaze la 100 km, în timp ce tranzitul ucrainean costă 2,5 dolari. Totodată, după îndelungi negocieri, pentru a evita posibile sancțiuni antimonopoliste, Gazprom a ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană privind omogenizarea prețului gazelor livrate în țările Uniunii Europene. În timp ce pentru cele din vest s-au practicat, preferențial, prețuri mai mici, pentru cele din est prețul a fost, discriminatoriu, mai mare. S-a convenit și ca țările din vest să poată livra, anual, țărilor din est maximum 100 milioane mc de gaze la preț unitar (vezi Kommersant, din 14 martie 2017).

Săraci în țară bogată

Cu toate că Rusia extrage considerabile cantități de gaze naturale, guvernanții săi nu reușesc să pună acest combustibil la dispoziția tuturor locuitorilor săi. În ultimul deceniu, procentul satisfacerii necesităților diferitelor regiuni a crescut de la 53% la 67%, dar, dată fiind suprafața țării (17.000.000 kmp), până la 100% mai mult. Specialiștii atrag autorităților atenția că realizarea de infrastructuri de transport spre toate localitățile din teritoriu este cvasi-imposibilă, necesitățile putând fi compensate mai ușor prin gaze lichefiate livrate la butelie. Ținând seama de succesele care s-au obținut în domeniul electrificării, premierul Dimitri Medvedev ar fi mulțumit și cu o gazificare a teritoriului în proporție de 90-95%, în vederea căreia se acționează cu obstinație. Eforturile în acest scop nu ating potența maximă și din cauza faptului că în ele nu se implică întreprinzătorii privați, ei nefiind stimulați satisfăcător. Până în prezent, investiții în domeniu a efectuat doar compania Gazprom. Volumul lor, în 2005-2016, a fost de 270 miliarde ruble, cu totul insuficient pentru efectuarea lucrărilor necesare (vezi Moskovski Komsomoleț, din 20 martie 2017).

Privatizare temperată

În ultimul timp, pasiunea pentru privatizarea unor companii de stat eficiente din sectorul energetic s-a temperat. După valul privatizărilor din sectorul petrolier, care au dus la apariția, în Rusia, a unor agenți economici independenți, se constată cazuri de reintrare a lor sub controlul statului, prin intermediul unor puternice companii de profil. În toamna anului trecut, s-a decis amânarea „sine die” a vânzării a 50% din acțiunile companiei Bașnefti, tranzacție menită să aducă bugetului federal 150-160 miliarde ruble (2,5 miliarde euro). Este, însă, de notat faptul că, deși s-au anunțat numeroși amatori din Quweit, Arabia Saudită, China și alte țări, virtualul cumpărător ar fi fost tot o companie de stat rusească, Rosneft, cu alte cuvinte banii ar fi trecut doar dintr-un buzunar al statului în altul.

Tendința de concentrare a proprietății în mâinile statului se poate explica și prin faptul că micile companii nou create nu dispun de suficiente fonduri investiționale pentru prospectare și extracție, ajungând să depindă de marii actori. Explorările în zone greu accesibile, cum sunt cele de pe litoralul arctic, devin tot mai costisitoare, necesitând finanțări consistente. În anul 2013, companiile petroliere au făcut investiții de 44 miliarde dolari, deși pentru a-și asigura un ritm corespunzător ar fi fost nevoie de 50 miliarde dolari. Marile companii petroliere rusești își sporesc investițiile nu numai în interiorul, dar și în exteriorul țării. Concomitent cu abordarea unor perimetre din Norvegia, Venezuela sau alte țări, sunt vizate chiar și perimetre periculoase, aflate în zone de conflict armat, cum este Irakul. În anul 2017, compania Gazprom Nefti intenționează să-și sporească cu 17% producția de țiței din această țară, pentru a ajunge la 200.000 tone, anual.

În materie de investiții, companiile de stat sunt favorizate, putând beneficia de suport financiar din partea proprietarului. Companiile private mai descurcărețe reușesc să depășească asemenea dificultăți, găsindu-și parteneri adecvați și furnizori de capital investițional. Pentru a duce la bun sfârșit explorările din Peninsula Iamal (Oceanul Arctic), Novatek, de pildă, pe lângă colaborarea cu compania franceză Total, a reușit să atragă credite de 200 milioane dolari din partea unor bănci franceze și italiene și încă 200 milioane dolari din partea companiei japoneze JBIC.

Diversificarea activităților industriale

Trăgând învățăminte din experiența crizei economice, în cursul căreia prețul țițeiului a scăzut de câteva ori, producând serioase dificultăți bugetare, liderii moscoviți pun accent pe necesitatea renunțării la exportul masiv de hidrocarburi, subliniind importanța majoră a diversificării activităților industriale în așa fel încât să poată fi mult lărgită și gama produselor exportate. Este vorba, implicit, de restructurarea și diversificarea activităților industriale. Se are în vedere o mai eficientă punere în valoare a capacităților intelectuale și de producție, în vederea valorificării superioare a resurselor de materii prime de care dispune țara. Se dorește ca, de la 30-35% din PIB, cât reprezintă, în prezent, extracția materiilor prime, să se ajungă, în 2040, la doar 13-15%. Procentajul de 56-60%, cât reprezintă, în prezent, resursele energetice în totalul exporturilor ar urma să scadă la mai puțin de jumătate (vezi Nezavisimaia Gazeta, din 10 ianuarie 2017).

Gestionarea cât mai profitabilă a resurselor energetice ale țării, a uriașelor zăcăminte de hidrocarburi de care aceasta dispune, preocupă în cel mai înalt grad pe guvernanții de la Moscova. Valorificarea lor optimă este considerată garanția dezvoltării ritmice a economiei naționale, dar și sursa unor importante venituri pentru bugetul de stat. Eforturile autorităților federale menite să asigure dezvoltarea adecvată a bazei energetice a economiei sunt ușurate de faptul că marea majoritate a unităților industriale din sector se află în proprietatea statului, activitatea lor putând fi orientată fără mari probleme în direcția dorită.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

O nouă provocare pentru Green Deal  

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Studiu: 38% din românii care își împart cheltuielile cu partenerul sau familia nu își monitorizează plățile

38% dintre românii care își împart cheltuielile cu partenerul...

Consolidarea rețelei electrice: O prioritate pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României pentru 2030

Energy Policy Group a publicat un raport numit „Consolidarea...