Prețurile terenurilor râmăn constante în 2019

Date:

Suprafaţa totală tranzacţionată în 2018, destinată proiectelor de spaţii de birouri, spaţii comerciale, rezidenţiale sau industriale este de aproximativ 140 ha, potrivit CBRE citat de News.ro.

“Segmentul spaţiilor de birouri a fost dominat de companii ca Globalworth, Portland Trust şi Forte Partners, care au achiziţionat loturi de teren cu o valoare totală estimată la 23,7 milioane euro şi o suprafaţă cumulată de 32.000 m². Investitori importanţi cum sunt Opus Land şi One United Properties au cumpărat circa 116.000 m², destinaţi construcţiilor rezidenţiale, a căror valoare se plasează la aproximativ 20,4 milioane euro”, se arată în comunicat.

De asemenea, dezvoltatori de spaţii logistice şi industriale cum sunt P3 şi WDP au cumpărat în 2018 loturi de teren care totalizează 600.000 m² şi în perioada următoare se aşteaptă demararea mai multor construcţii pe acest segment, potrivit Economica.net.

Preţurile terenurilor construibile s-au situat, în general, la un nivel constant în 2018. În Bucureşti şi în cele mai mari oraşe regionale, cum sunt Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi s-au observat uşoare creşteri, de circa 10%, în zonele cele mai solicitate.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...

Accelerator pentru creșterea nivelului de profesionalizare a industriei Influencer Marketing

Start-up-ul MOCAPP anunță o nouă ediție a programului de...

Mentorat, coaching și granturi pentru femeile antreprenor  

ING Bank România și Visa anunță lansarea programului She’s...

Parteneriat Consiliul Patronatelor ESG din România – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin

Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) anunță că „a...