Avatarurile „transhumanței” postsovietice

Date:

Abandonarea sistemului „socialist”, centralist, de dezvoltare a economiei și trecerea la „economia de piață”, capitalistă, în urmă cu trei decenii, a determinat profunde transformări ale modului de viață al locuitorilor fostului spațiu sovietic. În urma dezmembrării URSS în 15 țări independente, în 1991, s-au produs, ca „efecte secundare”, masive deplasări ale populației acestora, zdruncinându-se viața a milioane de „dezrădăcinați” care cu greu își găsesc făgașul în noile condiții. În decursul celor 70 de ani de viață în regim sovietic, locuitorii URSS s-au deplasat sau au fost mutați, în interes de serviciu sau altfel, dintr-o regiune în alta, familiile lor împrăștiindu-se prin diferite colțuri ale unei țări cu suprafața de 22.402.200 km pătrați, prin destrămarea căreia au fost afectați numeroși membri acestora. Exemplul românilor din Basarabia este unul dintre cele mai elocvente.


Semnificativă este soarta a milioane de ruși din Ucraina și a milioane de ucraineni din Rusia. Treptat, mai ales în urma evenimentelor conflictuale din 2014, relațiile seculare de prietenie și colaborarea care au existat între cele două popoare s-au deteriorat, ajungându-se la situația de a nu se mai putea călători dintr-o țară în cealaltă, ca oamenii să nu-și mai poată vizita rudele din țara vecină, cursele trenurilor, ale avioanelor și ale altor mijloace de transport între cele două țări fiind suspendate. Interzicerea limbii ruse în școli, a filmelor și ziarelor rusești, limitarea activității unor firme rusești sau discriminările în alte privințe, cum se petrec lucrurile în Ucraina sau țările baltice, nu pot fi pe placul cetățenilor de etnie rusă. Astfel, după doar 10 ani de la separarea administrativă, din cei 11 milioane de etnici ruși care locuiau în Ucraina au mai rămas 8 milioane.


S-a complicat și viața rușilor din Kazahstan. Dacă, în perioada sovietică, din cei 12 milioane locuitori jumătate erau ruși, stabiliți acolo în contextul diferitelor activități administrative și economice, în prezent, din cei 17 milioane locuitori, la cât s-a ajuns, rușii nu mai reprezintă decât puțin peste 20 la sută. Deși atitudinea autorităților kazahe și a localnicilor față de ruși este prietenoasă, milioanele de ruși care s-au repatriat au făcut-o fie din cauza faptului că și-au pierdut locurile de muncă inițiale, fie pentru că, odată cu trecerea timpului, procesul firesc de afirmare a limbii, culturii și spiritului național kazah, implicit a religiei musulmane, i-a stânjenit tot mai mult, făcându-i să nu se mai poată simți „acasă”. Din aceleași motive au părăsit Kazahstanul numeroși locuitori de etnie germană, care și-au găsit, ulterior, adăpost în Germania, Rusia, Ucraina sau țările baltice.


Din cei 1,6 milioane de ruși care locuiau în Uzbekistan, 1,1 milioane au preferat Rusia. Populația rusă aflată în Tadjikistan s-a redus de 10 ori. Per total, numărul rușilor repatriați din fostele republici sovietice depășește 10 milioane, nefiind, însă, destul de mare pentru a compensa exodul tot atât de masiv al locuitorilor de diferite etnii care au părăsit Rusia pentru a-și căuta norocul pe meleagurile natale. Institutul de cercetări sociologice Levada Țentr estimează, totodată, că circa 41 la sută dintre tinerii cu vârsta de 18-24 ani din Rusia ar dori să plece la muncă sau să locuiască în străinătate (vezi „Komsomolskaia Pravda”, nr. 6-a, din 7-13 februarie 2019). Comentatorii consideră că o cauză ar fi și trendul mondial contemporan, tendința tinerilor de pretutindeni de a cunoaște lumea, de a se deplasa în alte țări pentru a munci sau trăi acolo. De notat că 80 la sută din emigranții ruși în Italia și 60 la sută din emigranții în Germania, Franța și Spania sunt femei.


Nemulțumiți de statutul lor în cadrul Republicii Georgia, locuitorii regiunilor autonome Osetia de Sud și Abhazia s-au desprins de ea pentru a trăi de sine stătător. În contextul evenimentelor din 2014 din Ucraina și al conflictului ruso-ucrainean, majoritatea locuitorilor Republicii Crimeea au ales intrarea în componența Rusiei. Acum, deoarece guvernul german nu recunoaște legalitatea anexării peninsulei de către Rusia, etnicii germani din Crimeea care doresc să-și viziteze rudele din Germania sunt puși în imposibilitate de a o face. Ambasada germană din Moscova nu este abilitată să le dea vizele necesare, iar accesul la ambasada germană din Kiev, abilitată, este aproape imposibil (vezi „Izvestia” nr. 58, din 1 aprilie 2019).


Situații greu de rezolvat s-au creat și în privința persoanelor care, înainte de 1991, au trăit și muncit într-o republică a URSS, iar după această dată au ajuns într-o altă fostă republică. Este, de pildă, și cazul unei profesoare din Ucraina care, în prezent, trăiește lângă rude ale sale din Rusia și căreia casa de pensii din Kaluga refuză să-i dea pensie sub pretextul că a cotizat pentru aceasta într-o altă țară (vezi „Nezavisimaia Gazeta”, nr. 68, din 1 aprilie 2019). Și asemenea exemple sunt cu zecile de mii. În mare dificultate se află locuitorii rusofoni din regiunea Kaliningrad și republica autoproclamată Transnistria, care, în urma reorganizărilor statal-administrative de după 1991, au devenit enclave izolate.


Având ca prim resort lipsa locurilor de muncă în patrie, căutarea unor condiții de viață acceptabile dar și cauze de altă natură, milioane de ucraineni, moldoveni, cazaci, tadjici, kîrgîzi, turkmeni și alții au imigrat, după 1991, în Rusia, aducându-și cu ei și familiile, unii dintre aceștia stabilindu-se definitiv și primind cetățenia rusă. Pentru întreprinzătorii ruși, angajarea de imigranți, plătiți cu bani mai puțini și gata să accepte condiții de muncă mai grele, este foarte avantajoasă. Deși legea interzice angajarea fără contract, munca la negru este în floare, continuând să constituie un izvor de îmbogățire a numeroși patroni. Sunt preferați lucrători din Ucraina și Belarus, țări considerate frățești, cu limbă, cultură și religie apropiate și între care există legături de conviețuire seculare.


Dar, pe lângă utilitatea lor în activitățile economice ale țărilor primitoare, imigranții prezintă și inconveniente, uneori greu de trecut cu vederea. Printre străinii care intră într-o anumită țară se găsesc și elemente antisociale care se pretează la perturbarea ordinii publice locale, la furturi, violuri sau chiar crime. Asemenea manifestări provoacă, pretutindeni, reacția vehementă a localnicilor, așa cum s-au petrecut, recent, lucrurile și în republica federativă Iakutia, din nordul Siberiei. Numeroșii imigranți din Kîrgîzstan au adus cu ei și persoane puse pe fapte rele care au scandalizat pe localnici. S-a ajuns la ciocniri de stradă cu imigranții. În zilele de 17-18 martie a.c., circa 7.000 de locuitori ai capitalei, Iakutsk, au demonstrat vehement, organizând adunări în care au cerut autorităților să intervină mai hotărât pentru curmarea actelor de vandalism și tâlhărie comise de „venetici” (vezi „Kommersant”, nr. 56, din 1 aprilie 2019).


Potrivit unei cercetări recente, efectuate de către Vladimir Timakov, evoluția demografică în fostul spațiu sovietic, în ultimele trei decenii, marcată de importante deplasări migraționiste, s-a soldat cu creșteri sau scăderi semnificative ale populației țărilor în cauză. Au realizat creșteri: Tadjikistan, cu 3,30 milioane locuitori (+63 la sută), Uzbekistan, cu 11 milioane (+55 la sută), Kîrgîzstan, cu 1,72 milioane (+38,9 la sută), Azerbaidjan, cu 2,7 milioane locuitori (+37 la sută), Turkmenistan, cu 1,3 milioane (+35 la sută), Kazahstan, cu 1,24 milioane (+7,4 la sută). Au pierdut din populație: Letonia – 0,71 milioane (-26,6 la sută), Georgia – 1,2 milioane (-24 la sută), Lituania – 0,85 milioane (-23 la sută), Moldova -0,82 milioane (-18,8 la sută), Armenia -0,59 milioane (16,5 la sută), Estonia -0,25 milioane (-16 la sută), Ucraina – 7,22 milioane (14 la sută), Belarus – 0,69 milioane (-6,7 la sută), Rusia – 3,8 milioane (-2,6 la sută) (vezi „Komsomolskaia Pravda”, nr 45-a, din 22-28 noiembrie 2018). Pentru viitorii 18 ani, prognozele pesimiste anticipează o scădere a populației Rusiei cu 10 milioane locuitori, respectiv de la 146 milioane la 136 milioane. Se apreciază că dacă procesul descreșterii va continua, până în anul 2100 Lituania va deveni o țară pustie (vezi „Argumentî i Faktî”, nr. 38, din 28-26 septembrie 2017). Plăcuțele „Rămâi în Lituania”, afișate de autorități pe străzile capitalei, Vilnius, au rămas fără ecou.


Reducerea populației a avut loc în țările dezvoltate economic, cele mai puțin dezvoltate înregistrând creșteri substanțiale. Unii observatori consideră că diminuarea populației nu este legată de gradul de dezvoltare, ci de faptul că, aflându-se în vecinătatea țărilor UE, unde s-a dus vorba că ar curge lapte și miere, foarte mulți dintre locuitorii Rusiei, Ucrainei, Belarusului, Moldovei sau țărilor baltice au fost tentați să-și caute norocul acolo. Fiind mai departe de asemenea tentații, fostele republici asiatice și-au păstrat mai bine populația. Totodată, ele înregistrează și un remarcabil spor natural al acesteia, natalitatea aici fiind de două-trei ori mai mare decât în zona europeană. Religia musulmană predominantă contribuie în mare măsură la împiedicarea avorturilor și la menținerea integrității familiilor, factor deosebit de important al creșterii populației.


Pretutindeni, se manifestă o puternică tendință de abandonare a mediului rural, în primul rând de către tineri, și de supraaglomerare a orașelor, cu deosebire a celor mari. Dacă, în perioada sovietică, a avut loc un intens proces centrifug, de „asimilare” a provinciilor îndepărtate, Siberia, Extremul Orient, zonele Polului Nord, în prezent are loc reversul acestui proces. Construirea magistralei de cale ferată spre Vladivostok sau asimilarea litoralului Oceanului Arctic și cultivarea „pământurilor înțelenite” au avut importante consecințe demografice, printre care apariția pe hartă a numeroase orașe înfloritoare, precum Komsomolsk na Amur, Nahodka, Țelinograd (acum în Kazahstan) și altele, în timp ce, din cauza stagnării de după 1991, regiunea Murmansk (la Marea Barents) a pierdut 34 la sută din populație, Arhangelsk (la Marea Albă) – 26 la sută, insula Sahalin (Marea Ohotsk) – 31 la sută și așa mai departe.


În ultimii 20 de ani, Extremul Orient siberian, căruia îi revin 2/3 din peștele pescuit de ruși, 50 la sută din producția de soia, o cotă notabilă din producția de nave și avioane, din cea de carne și de lemn a Rusiei, a pierdut un milion de locuitori. În regiunea autonomă Ciukotka, cea mai mare unitate administrativă a Rusiei, densitatea populației este de doar un locuitor pe kilometrul pătrat. Pentru buna desfășurare a activității în diverse sectoare este necesar un număr tot mai mare de brațe de muncă, acestea nefiind disponibile, însă, pe plan local. Statul intervine pentru a contribui la atragerea lor din alte regiuni ale țării. În acest scop, persoanelor dispuse să se stabilească în zonă li se acordă gratuit un hectar de teren agricol, spațiu locativ și alte facilități. Amatori sunt, însă, prea puțini. În 2017, au venit acolo doar 5.348 persoane. Așa că sunt bineveniți imigranții din fostele republici sovietice. Deosebit de apreciați sunt imigranții din China, cunoscuți ca oameni harnici și puțin pretențioși. Așezarea lor în număr tot mai mare în zonă a început să preocupe, însă, autoritățile locale, care se văd confruntate cu perspectiva depășirii numerice, de către imigranți, a populației autohtone.


În vederea suplinirii resurselor financiare, tehnice și umane necesare dezvoltării întinselor teritorii asiatice, guvernanții Rusiei au făcut apel la statele învecinate dispuse să facă asemenea investiții. În anul 2017, au fost încheiate cu firme din acestea peste 200 de acorduri de colaborare, totalizând investiții de 2.496 miliarde ruble, respectiv, 40 miliarde dolari (vezi „Argumentî i Faktî”, nr. 37, din 12-18 septembrie 2018). În septembrie 2018, a avut loc, la Vladivostok, o reuniune la nivel înalt a reprezentanților Rusiei, Chinei, Japoniei, Coreei de Sud și Mongoliei, la care au fost examinate posibilitățile de colaborare a țărilor respective la proiectele de dezvoltare a Extremului Orient rus în domeniul petrochimiei, pescuitului, exploatărilor forestiere, transportului și turismului.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Politică şi politicianism în procesul integrării europene a României 

| de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române 

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de...

Finanțare, sustenabilitate, tehnologie: comandamentele FoodIntelForum AQUA Carpatica pentru tot anul

Timpul trece iar ecourile puternice ale FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția...