Asistăm, în ultimele luni, la o escaladare precipitată a încordării situației internaționale, cauzată, în principal, de acutizarea contradicțiilor economice și politice dintre marile puteri, dintre SUA și Rusia, dintre SUA și UE, dintre SUA și China. Problematica, scenariile și intensitatea confruntărilor sunt diferite, variind de la un caz la altul, dar comportând fiecare în parte o încărcătură explozivă, o gravă amenințare pentru pacea și securitatea popoarelor lumii. Pe măsură ce sporește numărul punctelor conflictuale de pe glob, crește și pericolul ca, în mod voit sau accidental, unul dintre acestea să devină „fierbinte”. Spectrul unui asemenea deznodământ grevează cu precădere relațiile americano-ruse.
Strategia securității naționale a SUA, formulată de către președintele Donald Trump, tratează Rusia drept inițiator al unui război de „nouă generație”, ca un pericol care vizează supremația americană și care trebuie contracarat decisiv. Dar, de îndată ce administrația americană majorează bugetul militar pe 2018 de la 611 miliarde dolari, la 700 miliarde dolari, Kremlinul ripostează, anunțând dotarea armatei ruse cu noi tipuri de arme (rachete balistice nedetectabile cu încărcătură nucleară, rachete de interceptare, de croazieră, submarine, tancuri amfibie etc). Acordurile bilaterale de limitare a înarmărilor au intrat în desuetudine, părțile luându-și libertatea de a se înarma fără nici un control. Concomitent, au început să fie utilizate pe scară tot mai largă instrumente ale așa zise „forțe catifelate”, respectiv, internetul, „facebook”-ul și manipulările mass-media „fără frontiere”. În opinia academicianului Aleksei Arbatov, de la Institutul de Economie și relații internaționale al Academiei Ruse de Științe, „între cele două superputeri există contradicții privind toate problemele internaționale, nefiind, practic, niciun domeniu în care interesele lor să coincidă” (vezi „Ogoniok”, nr. 50 din 17 decembrie 2017). Din evoluția surprinzătoare a evenimentelor externe recente, alți analiști ruși trag concluzia că s-a ajuns un stadiu incipient al unui nou „război rece” (vezi Feodor Lukianov, în „Ogoniok”, nr. 10, din 19 martie 2018).
Ca răspuns la acțiuni ale Rusiei considerate inacceptabile, în august 2017 președintele Donald Trump a însărcinat Ministerul de finanțe al SUA să întocmească o listă cu agenți economici și persoane fizice ruse împotriva cărora să se aplice sancțiuni demonstrative. Pe listă figurează miniștri ruși, membri ai administrației prezidențiale ruse, politicieni, „oligarhi” și oameni de afaceri ruși aflați în anturajul președintelui Putin. Acestora le-au fost blocate activele deținute în SUA și conturile din băncile americane. Pentru a accentua lucrurile, au fost luate măsuri de sancționare și împotriva companiilor sau persoanelor care colaborează cu cei aflați pe listă. S-a ajuns la închiderea unor sedii diplomatice ale Rusiei, la expulzarea în masă a diplomaților ruși, precum și la interzicerea activității pe teritoriul SUA a unor mijloace mass-media rusești.
Pretextele invocate de către partea americană pentru sancțiunile aplicate (anexarea Peninsulei Crimeea, sprijinirea de către Rusia a separatiștilor ucraineni, intervenția militară în Siria, amestecul în alegerile prezidențiale din SUA sau utilizarea de către ruși a armei chimice împotriva unor cetățeni ai Marii Britanii), sunt respinse la Moscova, unde se afirmă că adevăratele cauze ale ostilității americane sunt cu totul altele. Una dintre acestea ar fi, de pildă, dorința reconfigurării unor zone de influență din Orientul apropiat. Deja, în urma „primăverii arabe”, state aliate sau prietene ale Rusiei, precum Irak , Libia sau Egipt au fost scoase din joc, în prezent desfășurându-se o aprigă confruntare privind soarta Siriei și urmând, eventual, un scenariu identic pentru Iran. Cercurile politice rusești apreciază că, în virtutea proximității geografice, interesul lor pentru zonele menționate este mult mai justificat decât „expansiunea globalistă”, planetară, a monopolurilor americane.
Pe plan economic, nu poate fi trecută cu vederea concurența americano-rusă în materie de înarmare și vânzări de armament sau în ce privește exportul de hidrocarburi. În anul 2017, Rusia a exportat arme în valoare de 15 miliarde dolari, complexul militar-industrial rus, cea mai puternică și bine dotată ramură a economiei rusești, amenințând supremația SUA pe piața de profil (în 2017, vânzările americane au totalizat 41 miliarde dolari).
Nu mai puțin dură este și concurența pe plan energetic. Sporindu-și semnificativ extracția de gaze naturale și producția de gaze lichefiate, SUA au devenit, în anul 2017, cele mai mari exportatoare de gaze. Ele au extras 733 miliarde mc de gaze, iar producția de gaze lichefiate americane ar urma să ajungă la 70 milioane tone, până în 2020. Totuși, în această iarnă, datorită unor furtuni și înghețuri neobișnuite pe coasta de est a SUA, americanii au fost nevoiți să importe gaze lichefiate din Rusia (vezi „Kommersant”, din 21 martie 2018).
În căutarea unor noi piețe de desfacere, companiile americane au în „Gazprom” un concurent redutabil. În 2017, acesta a exportat în UE, prin conducte, 194 miliarde mc de gaze. Pare, deci, simptomatică solicitarea americană, adresată UE, de a se opune finalizării conductei de gaze rusești „Nord Stream-2”, catalogată ca „pericol major pentru securitatea energetică a Europei occidentale”.
Desigur, Rusia nu este singurul inamic economic al americanilor. Faptul că, în 2017, SUA au importat mai multe produse decât au exportat, deficitul balanței lor de plăți fiind de 800 miliarde dolari, determină administrația de la Washington să reacționeze. La 22 martie 2018, Donald Trump a promulgat memorandumul privind lupta împotriva „agresiunii economice” chineze, în urma căruia câteva sute de produse chinezești aflate pe piața SUA au fost impozitate suplimentar. Autoritățile chineze au răspuns, majorând cu 15 la sută taxele vamale pentru 120 produse americane, inclusiv legume și fructe, și cu 25 la sută pentru carnea de porc și produsele aferente. În opinia unor analiști, măsurile de răspuns ale Chinei, vizând reducerea importurilor agricole americane, ar fi de natură să avantajeze Rusia, care ar putea găsi astfel noi piețe de desfacere pentru carnea de pui, uleiul de floarea soarelui, porumbul furajer și alte produse ale agriculturii sale (vezi „Komsomolskaia Pravda”, din 24 martie 2018).
Pentru Rusia, reacția imediată, pe termen scurt – dar, poate, și mai lung – la atacurile americane nu poate fi decât o întărire a accentului pe colaborarea multilaterală (economică, politică și militară) cu China, precum și disponibilitatea spre diverse înțelegeri cu diferite state occidentale sau cu state ostile SUA, cum ar fi Iranul sau Turcia. Oricum, strategii politicii externe ruse exclud eventualitatea păguboasă ca Rusia să se izoleze, să se retragă în propria-i carapace, devenind „o cetate asediată”, după modelul Coreei de Nord, situație care ar lipsi-o de posibilitatea de manevră și ripostă la atacurile împotriva ei.
În atmosfera internațională tensionată la maximum se fac, din fericire, simțite și demersuri mai calme, tatonări menite să destindă încordarea. Este de bun augur și faptul că, în paralel cu îndemnurile belicoase, în rândul opiniei publice din SUA, inclusiv ale unor politicieni mai realiști, se fac auzite apeluri la pragmatism și compromis. Comentatorii observă că, dacă în ce privește cursa înarmărilor, agenda energetică, Ucraina sau Siria opiniile părților sunt greu de armonizat, există și aspecte în privința cărora cele două superputeri pot fi, în principiu, de acord. Unul din acestea este, printre altele, denuclearizarea Coreei de Nord și înlăturarea tensiunii dintre cele două state coreene. Necesitatea unor corecții a politicii externe este conștientizată tot mai pregnant în cercurile politice și de afaceri americane.
La 20 martie 2018, cu ocazia realegerii lui Vladimir Putin în funcția de președinte al Rusiei, președintele Donald Trump i-a telefonat acestuia pentru a-l felicita, luând în discuție și posibilitatea unei întâlniri bilaterale la nivel înalt, într-un viitor cât mai apropiat. Locul și data acestei întâlniri, precum și tematica sa urmau să fie stabilite de către cei doi miniștri de externe, S. Lavrov și M. Pompeo (vezi „Rossiiskaia Gazeta”, din 21 martie 2018). Tot la 20 martie 2018, comandantul suprem al forțelor NATO, Kertis Scaparrotti, a avut o convorbire telefonică cu șeful Cartierului general al forțelor armate ale Rusiei, Valerii Gherasimov, în urma căreia s-a convenit asupra unei întâlniri a celor doi pentru a analiza aspecte inflamabile ale securității internaționale („Moskovski Komsomoleț”, din 21 martie 2018).
Presupunerea unor observatori că, datorită contactelor sale cu oameni de afaceri și de cultură din Rusia, Donald Trump ar putea fi înclinat spre o colaborare ocultă cu Rusia nu s-a adeverit. Desigur, pornind de la faptul că în 1997 Donald Trump a negociat cu reprezentanți ai ministerului turismului din URSS construirea unui hotel de lux, că în1996 și 2004 a dus tratative cu Primăria Moscovei în vederea modernizării hotelului „Rossia”, că în 2007 o companie americană a lansat pe piața rusă brandul „Trump Vodka” sau că în noiembrie 2013 Donald Trump s-a aflat la Moscova ca moderator al concursului „Miss Univers”, inițiat de către el, s-ar putea spune că actualul președinte al SUA este unul dintre americanii pentru care Rusia constituie un mediu de afaceri favorabil. Dar, ca să-și pună în aplicare eventuale preferințe personale, el are o marjă limitată de manevră, neputându-se opune, fără serioase riscuri, inerției „establishment”-ului american. În deciziile sale, el trebuie să țină seama de interesele specifice ale cercurilor financiare, ale complexului militar-industrial american, care exercită o incomensurabilă presiune asupra organelor statului, fie acestea Președinția, Senatul, Adunarea Reprezentanților, serviciile, forțele de ordine sau chiar justiția.
Stufoasa problematică a confruntării americano-ruse nu poate fi descâlcită fără a se ține seama și de faptul, oarecum ieșit din comun, că, în timp ce încordarea dintre cele două țări escaladează aprig, colaborarea lor în cosmos, pe Stațiunea Spațială Internațională, se desfășoară în ritm normal, echipele mixte de astronauți americani și ruși continuând să-și vadă nestânjeniți de activitățile programate.
Există, în Rusia, observatori mai temperați care consideră că, în pofida încrâncenării actuale, a escaladării sancțiunilor de tot felul și a amenințărilor reciproce din ce în ce mai belicoase, conflictul dintre cele două super-puteri nucleare s-ar reduce doar la o contraproductivă încercare de forțe, semănând mai mult cu o răfuială de maidan între adolescenți, în urma căreia nu va exista învingător. Miza unei astfel de încăierări nu ar fi cotonogirea până la sânge a adversarului, ci ieșirea din luptă cu cât mai puține cucuie (vezi „Profil”, nr. 7, din 26 februarie 2018). Recentele bombardamente efectuate de către SUA și aliații lor, împotriva unor obiective ale regimului sirian, aliatul Rusiei au confirmat, și ele, că, deocamdată, chiar dacă violente, episoadele conflictului ruso-american se desfășoară numai în anumite limite, că există o linie roșie pe care niciuna dintre părți nu dorește să o depășească, asumându-și riscul unui cataclism nuclear.
Pentru a judeca nuanțat lucrurile, este utilă și luarea în considerație a unor aspecte prozaice. Astfel, dacă în 1950, s-au vândut în SUA 50.000 lăzi de vodcă, în 2016, consumul acestei băuturi a sporit la 69,8 milioane lăzi, depășind cu mult consumul băuturii tradiționale, whisky-ul (53 milioane lăzi). În oglindă, o situație similară se constată și în ce privește vânzările exponențiale, din ultimele decenii, ale firmelor Coca-Cola și McDonald în Rusia. Asemenea realități concură la înțelegerea faptului că, în viața de toate zilele, americanii și rușii au preferințe amiabile, străine de exigențele antagonice ale concurenței globale dintre țările lor.
