Rețete universale de dezvoltare nu există!

Date:

Evenimentele din ultimele decenii relevă faptul că, în pofida performanțelor într-un domeniu sau altul, niciunul dintre sistemele economice ale lumii nu este perfect, fără cusur, nu a putut evita consecințele crizelor cu care a fost nevoit să se confrunte. Nici în SUA, Canada, Marea Britanie sau UE, nici în China, Rusia, India, Brazilia sau aiurea reformele și măsurile de perfecționare nu au dat rezultate de durată. Așa stând lucrurile, căutarea unor soluții de dezvoltare durabilă, pentru contracararea crizelor energetice, financiare, ecologice, sanitare sau de altă natură, este la ordinea zilei pe toate meridianele.

 

Din păcate, în cazul multor țări mici sau mai puțin dezvoltate, între care și România, metodele pentru accelerarea creșterii economice și depășirea crizelor nu sunt autohtone, expresia intereselor și voinței cetățenilor acestor țări, ci vin din exterior, de peste hotare, sugerate sau chiar impuse de o ocultă internațională rapace, interesată să profite de slăbiciunea lor.

Este evident că, indiferent de țară, de natura sistemului ei economic, în căutarea soluțiilor nu poate fi vorba despre descoperirea unui model unic sau a unei formule universal valabile, miraculoase. La condiții singulare specifice se cer și soluții singulare specifice. Modelele de succes, împrumutate de la alții, nu pot face minuni în orice condiții. Aplicarea rețetelor deduse din teorie sau recomandate de ea poate da rezultate numai în măsura în care se ține seama de specificul sistemului economic al țării în cauză, de resursele ei materiale, financiare, umane și de alte date ale realității.

În această privință, într-o situație incomodă, de neinvidiat, se află, în prezent, Rusia. Cvasiizolată, din cauza sancțiunilor occidentale, împiedicată de a avea relații economice normale, de a exporta și de a importa, economia rusă nu are condițiile cele mai bune pentru desfășurarea activităților sale. Din această cauză, strategia de ieșire din impas, de asigurare a unei creșteri sustenabile, capătă, și în Rusia, caracteristici inconfundabile.

Prima dintre ele este substituirea importurilor occidentale interzise, adică înlocuirea pieselor și detaliilor tehnologice care nu mai pot fi importate din occident cu produse autohtone, pentru a evita perturbarea cooperării întreprinderilor din diferite ramuri ale economiei. O comisie guvernamentală de experți, creată pentru monitorizarea procesului de înlocuire a componentelor importate, a identificat 20 de întreprinderi care dețin instalațiile și tehnologia în măsură să asigure produse de calitate corespunzătoare („Rossiiskaia Gazeta”, din 23 august 2022). În principal, ele ar putea acoperi necesitățile întreprinderilor energetice, constructoare de strunguri și mașini grele, ale construcțiilor navale, de avioane și de dispozitive audio-vizuale. Întreprinderilor respective le-au fost stabilite și linii de finanțare adecvate.
Ministerul industriei și comerțului din Rusia a elaborat o strategie radicală pentru industria de automobile. Considerând că epoca motoarelor cu combustie internă se încheie și că viitorul aparține motoarelor electrice, experții ministerului susțin că nu mai are rost ca întreprinderile rusești de profil să se ridice la nivelul realizărilor mondiale, eforturile de perfecționare trebuind îndreptate spre automobilele electrice. Potrivit unor calcule, în anul 2030, motoarele electrice vor ocupa 15 la sută din piața automobilelor, iar în 2035, când UE intenționează să renunțe la utilizarea motoarelor cu combustie internă, s-ar putea ajunge, în Rusia, la o piață de 20-30 la sută („Kommersant”, din 23 august 2022).

O ramură a economiei ruse dramatic afectată de sancțiunile occidentale este cea a transporturilor aeriene de pasageri. Pentru garantarea siguranței călătorilor, Organizația Internațională a Aviației Civile impune condiții severe de funcționare a aparatelor de zbor. Dar, întrucât întreprinderile rusești s-au concentrat excesiv pe construcția de avioane militare și de transportat mărfuri, companiile autohtone de transportat pasageri au devenit dependente de importurile de nave cu această destinație, de regulă, mărcile Boeing și Airbus, multe dintre ele fiind utilizate în sistem leasing. Înlocuirea importurilor, în cazul de față, înseamnă fabricarea în Rusia a avioanelor de transportat pasageri. O sarcină destul de dificilă, ținând seama că aparatura electronică de vârf nu mai poate fi importată, producerea ei în întreprinderi autohtone necesitând cercetări și tehnologii speciale, costisitoare.

Odată cu soluțiile pentru înlocuirea importurilor industriale interzise, guvernanții moscoviți au întocmit proiecte vizând accelerarea introducerii de tehnologii performante, a digitalizării, luând măsuri și pentru îmbunătățirea calificării personalului productiv, economia de materiale, reciclarea deșeurilor și protecția mediului înconjurător. În scopul asigurării unor componente industriale necesare, se preconizează cooperarea cu întreprinderi din alte țări, pe baza interesului și avantajului reciproc. O asemenea cooperare se desfășoară, de pildă cu trusturi chinezești în domeniul construcției de locuințe și de drumuri. Totodată, Moscova speră că, în scurt timp, multe dintre companiile străine care, în urma sancțiunilor occidentale, s-au retras din Rusia vor reveni pentru a relua afacerile cu partenerii ruși. Unora, cum este cazul companiei americane McDonald’s, li s-a atras atenția că, dacă pleacă, nu li se va mai permite să se înapoieze, ceea ce, câtorva, li s-a și întâmplat („Moskovskii Komsomoleț”, din 24 august 2022).

Până una-alta, acționând pentru modernizarea economiei și așteptând rezultatele retehnologizării acesteia, performanțele ei preconizate, Rusia continuă să beneficieze de existența industriei sale extractive, să valorifice la maximum resursele naturale de care dispune din belșug, adică, să obțină venituri consistente de pe urma exporturilor de materii prime, în principal – țiței, gaze, cărbune, metale rare, lemn sau blănuri.

Agenția Bloomberg constată că Rusia câștigă teren pe toate piețele energetice ale planetei. Volumul țițeiului produs de companiile rusești sporește constant, în luna iulie ajungându-se la o producție zilnică de 10,8 milioane barili („Pravda”, din 11 august 2022). Pentru cantitățile de țiței refuzate de țările occidentale, s-au găsit cumpărători în India, Turcia și Orientul Mijlociu. Încălcând embargoul impus, țări ca Italia, Ungaria și altele își sporesc achizițiile energetice din Rusia.

Paradoxal, în timp ce Rusia sancționată de occident câștigă, lunar, sute de milioane de dolari, țările UE, care au sancționat-o, se confruntă cu scăderea profiturilor și mari scumpiri ale energiei. La finele lunii august 2022, barilul de țiței Brent era cotat cu peste 100 dolari („Rossiiskaia Gazeta”, din 24 august 2022). Prețul țițeiului este stabil, țările OPEC sprijinind Rusia, pe acest plan. In ce privește prețul gazelor naturale, 1.000 metri cubi de gaze au ajuns, de la 1.000 dolari, la începutul anului în curs, la 3.000 dolari, în august, putând ajunge, la finele anului, la 4.000, adică de patru ori mai mult („Argumentî i Faktî”, din 23 august 2022). Există temeri că, în scurt timp, s-ar putea ajunge chiar și la 5.000 dolari mia de mc.

Este de reținut că, în procesul reorganizărilor sectoriale din Rusia, centralizarea, planificarea și preponderența sectorului de stat rămân constante principiale, de bază, ale sistemului economic. Sugestiile și imboldurile de mai multă liberalizare, venite din zona occidentală, nu au prins rădăcini în mediul autohton și, chiar dacă, într-o anumită perioadă, unii conducători (Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn) s-au lăsat tentați de mirajul economiei de piață, la primele derapaje ale acesteia s-a revenit la sistemul de stat centralizat, considerat a fi mult mai adecvat specificului de țară cu un extrem de întins teritoriu și o populație nu prea numeroasă, deținătoare a unui imens volum de bogății naturale care se cer gestionate rațional și eficient.

Companiile și corporațiile strategice din industria aeronautică, atomică, de armament, energetică și altele de primă importanță din Rusia funcționează cu capital majoritar de stat, fiind, îndeaproape controlate de către autoritățile centrale sau regionale. Prestigiul unora ca Rossnano, Rossatom, Rossarm, Rossnefti, Gazprom este notoriu. Întreprinzătorilor privați le sunt rezervate industria ușoară, sectorul comercial, transporturile, telecomunicațiile, serviciile și agricultura, unde activitatea se desfășoară nestingherit, potrivit legilor economiei de piață, și unde investițiile private sunt încurajate pe scară largă, inclusiv din partea întreprinzătorilor străini.

În opinia academicianului Serghei Glaziev, Rusia are nevoie de o economie mobilizatoare, de tipul fostei economii sovietice, care să valorifice experiența dezvoltării planificate a economiei și, totodată, să utilizeze pe larg instrumentele pieței („Vedomosti”, din 24 august 2022). Greșeala făcută de Banca Centrală a Rusiei, în perioada
2014 – 2021, de a liberaliza fluctuația cursului valutar menționează el, a produs țării pierderi de 30 trilioane ruble. Potrivit cunoscutului expert, regula de bază a funcționării corespunzătoare a economiei trebuie să fie eficiența. Dacă proiectele unor administratori nu-și dovedesc utilitatea, respectiv, eficiența, înseamnă că ele sunt greșite, că autorii lor sunt incompetenți și trebuie schimbați.

Serghei Glaziev consideră că planificarea nu trebuie tratată ca o sperietoare, ci aplicată fără reticențe, atât pe plan micro cât și macroeconomic, pentru a asigura o valorificare corectă a resurselor disponibile și a evita risipa în organizarea activității. Folosită, curent, în activitatea companiilor și marilor complexe economice private (holdinguri, concerne, corporații), planificarea poate da rezultate și pe ansamblul economiilor naționale, cu condiția unei aplicări corecte, riguroase. Pentru statele sociale, cum se pretind a fi Rusia și China, repartizarea echitabilă a PIB-ului reprezintă o cerință fundamentală, activitățile economice (investițiile, creditele bancare, dobânzile etc.) fiind orientate în mod planificat în acest scop.

În ultimele decenii, noțiunea de dezvoltare durabilă a economiei câștigă teren pretutindeni, devenind o condiție obligatorie a oricăror proiecte de investiții, o preocupare majoră a guvernanților. Dar, dacă nu țin seama de datele concrete ale realității, căile de acțiune, soluțiile propuse nu au șanse de a fi înțelese și de a da rezultate. Oamenilor le este mult mai ușor să aprecieze gravitatea unor situații și pericole cu care se confruntă, pornind de la interesele lor imediate (scăderea veniturilor, scumpirea gazelor sau benzinei, curățenia de pe străzile orașelor, poluarea apei și aerului, calitatea produselor alimentare din rețeaua comercială etc.), fiind mai puțin preocupați de încălzirea globală, de apariția găurilor în stratul de ozon, topirea ghețurilor arctice, de poluările care amenință biodiversitatea oceanelor lumii și altele asemenea.

Deosebit de dificilă este stabilirea unui raport rațional între cerințele protecției mediului ambiant și necesitatea asigurării resurselor energetice pentru dezvoltarea societății (producția de bunuri, iluminat, încălzit, transport etc.). Ca principiu, ideea înlocuirii cărbunelui, lemnului, țițeiului și gazelor naturale, eventual și a combustibilului nuclear, cu energie „verde”, eoliană, solară, hidro ar rezolva lucrurile, dar punerea ei în practică ridică semne de întrebare. Instalațiile eoliene, panourile solare, cele pentru valorificarea deșeurilor vegetale și alte metode de producție „verzi” sunt costisitoare și punerea lor în operă necesită timp. Va trebui să curgă multă apă la morile ecologice până când sursele de energie nepoluantă să poată asigura necesitățile unor economii în căutare de dezvoltare durabilă. Așa că utilizarea resurselor energetice tradiționale, poluante, rămâne de actualitate și, se pare, tentantă.

Problematică este și asigurarea unui echilibru echitabil între interesul oamenilor de afaceri, al producătorilor de mărfuri și servicii, de a produce și vinde cât mai mult, pentru a obține profit și interesul societății în ansamblu, de a contracara efectele nocive ale acestor activități. În absența echilibrului menționat, orice strategie economică, orice proiect de dezvoltare își pierde sensul. Amplasarea și activitatea obiectivelor industriale se cer monitorizate cu responsabilitate, industriașii care poluează trebuind constrânși să înlăture efectele nocive produse. Printre alții, și fabricanții ambalajelor din aluminiu și plastic ar trebui obligați ca, după utilizare, să le recupereze pentru a le recicla sau distruge, ca să nu ajungă să pună în pericol sănătatea planetei.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Abonamentele Netflix bazate pe reclame sunt profitabile

Netflix este incontestabil numărul unu în sectorul divertismentului. Cele...

Consiliul Național al IMM susține orientările politice ale Ursulei von der Leyen

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din...