Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut marginal în luna martie
În luna martie 2018, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut cu 0,9 puncte, până la valoarea de 47,6 puncte. Această evoluție s-a datorat componentei de anticipații a Indicatorului.
Astfel, Indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 2,9 puncte, până la valoarea de 64,2 puncte, în timp ce Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 2,8 puncte până la valoarea de 39,4 puncte.
În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7000, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7369.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (martie 2019/martie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,17% (valoarea mediană înregistrată este 4.00%).
Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă (față de valorile actuale) la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 98% și respectiv 90% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel rata medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,02%, iar randamentul obligațiunilor suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 4,51%. Ca urmare, pentru scadențele pe termen scurt sunt anticipate dobânzi real negative.
Începând cu luna februarie 2018, în cadrul sondajului au fost adăugate două noi întrebări și anume:
– Cum consideră participanții la sondaj prețul acțiunilor listate pe Bursa de Valori București (sub-evaluate, corect și supra-evaluate). În exercițiul din luna martie, 43% dintre participanții la sondaj consideră acțiunile corect evaluate.
– Cum consideră participanții la sondaj prețul activelor imobiliare din orașele din România. În exercițiul din luna februarie, aproximativ 55% dintre participanți consideră activele imobiliare ca fiind supraevaluate.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include și întrebări referitoare la evaluarea condițiilor curente macroeconomice.
Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arata percepția grupului de analiști membri ai CFA România privind evoluția piețelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor și riscurilor, cât și un indicator fundamental de prognoză privind evoluțiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor și inflației.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:
- Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piața muncii;
- Anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condițiile macroeconomice globale și prețul petrolului.
Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniștilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar care pregătește și testează candidații în domeniul eticii și standardelor profesionale, analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investiții.
Astăzi, în lume, există peste 150.000 de deținători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliați la cele peste 148 societăți membre ale CFA Institute.
Candidații pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvență anuală. Fiecare examen presupune cca 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experiență profesională relevantă în domeniul financiar, precum și aderarea la un cod de standarde etice și profesionale stricte.
CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). CFA România este una dintre cele peste 148 de societăți membre ale CFA Institute, asociația având misiunea de a promova interesele specialiștilor în investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională.
În prezent, CFA România are peste 215 de membri, majoritatea deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidați pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniștii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc. n
****
Comunicat CFA
Termeni și condiții
Nici una dintre informațiile prezentate în cadrul acestui material nu trebuie interpretată ca o invitație sau recomandare de a achiziționa sau de a dispune de orice produs sau de a vă angaja în orice altă tranzacție sau consiliere în domeniul investițiilor, în domeniul juridic sau în oricare alt domeniu. Informația care se regăsește în cadrul acestui material este prezentată numai în scop informativ. Informația prezentată este foarte generală și este posibil să nu fie relevantă în cazuri individuale concrete. CFA România nu dă o garanție asupra gradului de corectitudine și complexitate a informațiilor prezentate în acest material.