Cât ne costă să ne încălzim în diverse orașe din România?

Date:

Obținerea celui mai mic preț la energia necesară încălzirii locuințelor, dar și mai important perspectiva reducerii în viitor a prețurilor la încălzire, se poate face doar prin investirea în sisteme care determină scăderea costurilor unitare cu energia.

Chiar dacă până acum am avut o iarnă blândă, costurile cu încălzire rămân unele din cele mai mari cheltuieli ale unei familii. Acestă situație se va accentua în viitor, iar rezolvarea lor nu sunt subvențiile la infinit. În primul rând subvenții mari în energie înseamnă mai puține spitale, școli, drumuri etc. Subvențiile infinite la energie însemană în fapt accentuarea sărăciei energetice. Și totuși asta facem, ne săpăm singuri groapa în care vom cădea cu siguranță. Alternativa este construirea unor sisteme eficiente care să se autosusțină în viitor și să se dezvolte cu reducerea costurilor pe unitatea de energie produsă și distribuită.

Nu este o teorie, nu este o poză din vestul europei, este normalitatea, iar aceasta se poate vedea și la noi în țară la Oradea.

Clasamentul costurilor cu energia achitată (fără costul instalatiilor) în două orașe din România pentru diverse forme de încălzire a locuințelor: Oradea și București.

Oradea lei/Gcal cu TVA si subventii la energie
Lemn de foc 349
Gaze naturale 360
Termoficare 373
Bricheti de lemn 523
Palet de lemn 953
Energie electrica 988

Sursa: https://www.oradea.ro/

Oradea lei/Gcal, cu TVA inclus nesubventionat
Termoficare 441
Gaze naturale 476
Bricheti de lemn 523
Lemn de foc 524
Palet de lemn 953
Energie electrica 1511

Sursa: AEI

Se poate observa că în situația în care există subvenții la energie electrică, gaze naturale, lemne de foc și energie termică, a determinat următorul clasament:

  1. lemne de foc – cu precizarea că urmare a plafonării prețului pentru acestea ele au dispărut de pe piață, determinând tăieri de arbori  la întâmplare, o exploatare ineficientă a masei lemnoase, folosirea lemnelor umede, cu randamente energetice reduse, cu emisii mari de CO2 si alte substante poluante
  2. gaze naturale – care au ajuns să fie folosite aproape exclsuiv pentru a fi arse și nu în petrochimie acolo unde valoarea adăugată este mult mai mare
  3. termoficare – un sistem regandit in utimii ani, pe principii corecte de dimensionare si grad de utilizare a rețelei, cu reducerea la maxima risipei, cu randamente energetice și economice performante și care se bazează pe cogenerare de înată eficiență

În situația în care nu ar exista subvenții la energie, în Oradea sistemul de termoficare ar fi sistemul cu cel mai mic preț la energie pentru încălzire. Iar în situația în care acest system se va dezvolta prin creșterea numărului de consumatori și a gradului de utilizare, este singurul system din cele prezentate care în viitor poate să aibă prețuri mai mici, toate celelalte venind în viitor cu prețuri mai mari.

  Bucuresti lei/Gcal cu TVA si subventii la energie
Termoficare 347
Lemn de foc 349
Gaze naturale 360
Bricheti de lemn 523
Palet de lemn 953
Energie electrica 988

Sursa: https://www.oradea.ro/

Bucuresti lei/Gcal, cu TVA inclus nesubventionat
Gaze naturale 476
Bricheti de lemn 523
Lemn de foc 524
Palet de lemn 953
Termoficare 964
Energie electrica 1511

Sursa: AEI

În opoziție cu Oradea, în București, în cazul păstrării subvențiilor, cel mai ieftin system este sistemul de termoficare (cu o subvenție de 64% !), iar în cazul eliminării subvențiilor acceași termoficare s-ar găsi pe penultimul loc.

Ceea ce este sigur este că în București viitorul nu poate să aducă decât creșteri de preț pentru oricare din modurile de încălzire, iar păstrarea actualului system de subvenții în termoficare bazat pe creșterea subvenției proportional cu creșterea ineficienței nu va duce decât probleme și mai mari în încălzirea locuințelor și în final frig în locuințele odată cu la colapsul sistemului (acest scenariu a fost trăit de sute de mii de oameni în cele 250 de orașe în sistemul de termoficare a intrat în colaps în ultimii 25 de ani).

Secretul de la Oradea este piața, numărul mare de consumatori, 75% din consumatori fiind racordați la sistemul de termoficare. Oradea având cel mai mare procent de consumatori racordați la termoficare ceea ce face ca să scadă costurile unitare și să avem cele mai mici prețuri nesubvenționate, dar cel mai important să avem perspectiva reducerii în viitor a prețurilor la încălzire.

Sursa: https://www.oradea.ro/

În graficul de mai jos se poate vedea că situația în unele orașe din România este chiar mai rea decât în București, spre exemplul în Bacău dacă s-ar elimina subvențiile ar fi mai ieftin să te încălzești cu energie electrică decât cu sistemul de termoficare, cee ace este de a dreptul absurd

Dumitru Chisalita
Dumitru Chisalita
Dumitru Chisăliţă este preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...