de Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Prețuri de transfer, EY România,
Georgiana Bizdrigheanu, Senior Manager, Prețuri de transfer, EY România,
Iulia Samson, Manager, Prețuri de transfer, EY România

Într-un context economic global extrem de complex și având în vedere declarațiile recente ale Guvernului României, care anunță o reformă fiscală profundă și o luptă fermă împotriva risipei bugetare, companiile se confruntă cu presiuni fiscale tot mai mari. Cu un deficit bugetar-record (cel mai mare din UE în acest moment) și o nevoie urgentă de consolidare fiscală, măsurile de reformă au ca obiectiv imediat reducerea deficitului bugetar, dar și obiective pe termen mediu-lung, cum este digitalizarea și întărirea capacității ANAF de a-și încasa impozitele și taxele, inclusiv de a crește încasările din zona prețurilor de transfer.

Această reformă nu este doar o reacție la presiunea fiscală, ci și o oportunitate pentru companii de a-și revizui strategiile fiscale și de a se adapta noilor cerințe. Este, desigur,  extrem de probabil, ca autoritățile fiscale să-și intensifice controalele asupra tranzacțiilor intra-grup, văzute ca potențiale surse de optimizare fiscală și transfer de profituri. 

Un prim pas pare să fi fost făcut în acest sens, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansând o amplă acțiune de colectare de date și analiză de risc fiscal, vizând un număr de aproximativ 2.700 de societăți comerciale înregistrate în România. Scopul declarat: identificarea și prevenirea transferurilor nejustificate de profituri în afara țării, printr-o analiză detaliată a cheltuielilor efectuate de companii în perioada 2020–2024.

Prețurile de transfer – zonă de interes strategic pentru autorități

În acest context, companiile multinaționale care operează în România se află sub o presiune fiscală tot mai accentuată, în special în ceea ce privește tranzacțiile intra-grup. Intensificarea verificărilor fiscale, pe fondul reformei anunțate, transformă prețurile de transfer într-o zonă de interes strategic pentru autorități.

Astfel, ANAF a inițiat un proces de colectare de informații pentru verificări ale potențialelor exporturi de profituri asociate tranzacțiilor intra-grup considerate a avea un grad ridicat de risc, printre care se numără cheltuielile cu servicii, cheltuieli cu redevențe și tranzacțiile de finanțare. Președintele ANAF a precizat că datele colectate vor fi utilizate exclusiv în scopuri analitice și a prezentat această inițiativă ca o alternativă mai puțin intruzivă la inspecțiile fiscale formale sau la solicitările de dosare de prețuri de transfer.

Cu toate acestea, având în vedere și unele dintre măsurile ce se doresc a fi propuse în cadrul pachetului fiscal 2, care readuc în discuție tratarea ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de consultanță, management și administrative externe, prestate de către persoane nerezidente, rămâne de văzut care este finalitatea vizată prin această inițiativă. Includerea acestor contribuabili în eșantionul-țintă indică totuși faptul că ANAF a identificat deja anumite elemente de risc fiscal în profilul acestora.

Creșterea numărului de litigii în aria prețurilor de transfer

Indiferent de direcția în care va merge ANAF ca urmare a colectării informațiilor de la contribuabili, este evident că numărul controalelor fiscale este în continuă creștere, iar verificarea prețurilor de transfer este una dintre principalele priorități. 

Potrivit rapoartelor publicate de ANAF, valoarea sumelor impuse pentru tranzacțiile intra-grup în anul 2024 s-a dublat (de la 0,939 miliarde lei în anul 2023 la 1,79 miliarde lei), dubla impunere economică devenind o problemă majoră pentru grupurile multinaționale din România. 

În acest context, soluționarea amiabilă a disputelor capătă o importanță tot mai mare. Deși în prezent sunt înregistrate 135 de proceduri amiabile nesoluționate, ANAF face eforturi pentru a reduce birocrația și a accelera aceste procese, în linie cu angajamentele internaționale și obiectivul de aderare la OCDE. Modificările aduse prin OUG nr. 11/2025 permit ajustarea actelor fiscale în cadrul procedurilor amiabile, oferind mai multă flexibilitate în gestionarea cazurilor de dublă impunere.

Instrumente proactive de gestionare a riscurilor fiscale

Reducerea expunerii la riscuri, necesită abordări proactive precum:

• Susținerea substanței economice reale în tranzacțiile intra-grup: Companiile trebuie să demonstreze că aceste tranzacții răspund unei nevoi de afaceri autentice și sunt aliniate cu principiul „pieței libere”, prin analize de comparabilitate, studii de piață și dovezi ale activităților economice desfășurate, pentru a limita riscul de reclasificare a tranzacțiilor.
• Efectuarea de analize interne de risc fiscal: O analiză de risc fiscal internă realizată periodic ajută companiile să identifice din timp tranzacțiile intra-grup sensibile și să evalueze riscurile de neconformitate. Pot fi astfel implementate măsuri corective, ajustări ale politicilor de prețuri de transfer sau completări documentare. Dosarul de prețuri de transfer nu mai reprezintă doar o cerință de conformitate, ci o componentă strategică a poziției fiscale, având un impact semnificativ din perspectiva impunerilor ce pot apărea în eventualitatea unor verificări fiscale.  
• Ajustări voluntare de prețuri de transfer: În completarea analizei interne, companiile ar trebui să ia în considerare ajustări voluntare ale prețurilor de transfer, atunci când identifică abateri față de valoarea de piață, înainte de o eventuală inspecție fiscală. Aceste ajustări reflectă conformare voluntară și pot reduce riscul de obligații fiscale suplimentare, dobânzi și penalități, fiind totodată esențială evaluarea impactului asupra altor taxe, precum impozitul cu reținere la sursă, TVA sau taxe vamale (după caz).
• Acorduri de preț în avans (APA): Acordurile de preț în avans, deși adesea subutilizate, oferă companiilor predictibilitate fiscală și reduc riscul de litigii, prin obținerea în prealabil a acordului autorităților cu privire la modul în care vor fi stabilite prețurile de transfer. Modificările recente aduse prin OUG nr. 11/2025 permit, în anumite condiții, extinderea valabilității unui APA pentru perioade anterioare de până la cinci ani. Totodată, ANAF poate suspenda inspecțiile fiscale pentru perioadele acoperite de o cerere de APA aflată în analiză, reducând astfel interferențele dintre procedurile administrative și cele de control.

Într-un mediu fiscal marcat de reforme accelerate, controale intensificate și incertitudine legislativă, companiile nu mai pot adopta o abordare pasivă. În schimb, este esențial să își consolideze poziția fiscală prin măsuri proactive, adaptate noilor realități. Documentația de prețuri de transfer trebuie să devină un instrument strategic, nu doar o obligație de conformitate, iar analiza internă de risc fiscal trebuie integrată în procesele decizionale.

Ajustările voluntare, acordurile de preț în avans și dialogul deschis cu autoritățile fiscale pot transforma conformarea într-un avantaj competitiv. În fața presiunii fiscale, companiile care investesc în transparență, rigoare documentară și o abordare strategică a funcției fiscale vor fi cel mai bine poziționate, vor putea evita litigiile, își vor proteja valoarea economică și vor construi o relație de încredere cu ANAF.

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul departamentului educație financiară din ISF, realizează o radiografie a inegalităților din economie propunând, în același timp, o abordare sistemică pentru rezolvarea acestei mari probleme a României și a omenirii, în general. Educația financiară se distinge ca un element central în cadrul unei astfel de abordări.

Într-o lume din ce în ce mai divizată există numeroși factori ce contribuie direct sau indirect la așezarea societății în percepția celor din jur. Fie că vorbim de împărtășirea acelorași valori, de cunoștințe în același domeniu de activitate, de alfabetizare financiară, indivizii caută să găsească puncte comune pentru stabilirea de relații sociale în general și economice în particular. Aceste relații construiesc grupuri sociale și comunități. Deși anumite forțe sociale contribuie la coeziunea indivizilor și la consolidarea grupurilor, există, în egală măsură, factori distructivi care pot eroda aceste structuri colective și favoriza fragmentarea socială. Dacă nu cultivăm coeziunea în mod conștient – prin solidaritate, empatie, investiție în alfabetizare (inclusiv financiară) și în comunicare deschisă – aceste structuri sociale sunt vulnerabile și pot deveni tot mai fragmentate. Coeziunea este posibilă doar cu eforturile potrivite; altfel, riscul este ca societatea să se rupă în grupuri tot mai izolate și antagonice.

Una din problemele cu care se confruntă omenirea în prezent este dată de inegalitatea economică. Conform OECD (2023) “Inegalitatea economică se referă la diferențele de venituri și avere între indivizi, gospodării sau grupuri dintr-o societate .” În ultimii ani, inegalitatea economică pare să fi devenit un fenomen care duce la divizarea societății, la împărțirea pe categorii de venit între bogați și săraci, ceea ce conduce la excluziune socială.

Desigur, această problemă nu este nouă, omenirea s-a confruntat cu asemenea situații pe tot parcursul istoriei, iar neacordarea atenției cuvenite acestui fenomen a dus de multe ori la conflicte ce au scăpat de sub control, manifestate chiar prin violențe de stradă. Într-o lume concentrată mai mult pe excepții și pe ce nu funcționează decât pe ceea ce urmează cursul dezvoltării în mod natural și continuu, atenția se mută în mod indirect la inegalitate pentru că aceasta pare a fi o problemă cu care se confruntă o parte semnificativă a societății.
Inegalitatea economică nu este doar o chestiune morală, ci un risc concret pentru stabilitatea socială, coeziunea comunitară și dezvoltarea sănătoasă a democrațiilor.

Am remarcat de multe ori că indivizii caută să învinovățească statul sau pe oricine altcineva pentru neajunsurile lor și consideră că alții ar trebui să le rezolve problemele financiare, însă veniturile și averea nu vin ca un dat, ci trebuie gestionate de așa natură încât să lucreze în favoarea noastră. Statul nu are rolul și nici obligația de a ne transforma din săraci în bogați, ci de a oferi măsurile necesare pentru ca noi să găsim soluții la situațiile cu care ne confruntăm prin asigurarea accesului la un cadru educațional corespunzător, la incluziune financiară, la informații relevante și reale, la combaterea fake news-urilor, și așa mai departe. Este necesară intervenția statului în ceea ce privește grupurile vulnerabile, cu scopul de a echilibra situația economică, însă o excepție nu trebuie transformată într-o obligație. Societatea trebuie să echilibreze două perspective complementare, nu contradictorii: Individul responsabil vs. rolul statului și ce oferă statul – sprijin pentru autonomie, nu supărare.

Deși un anumit grad de inegalitate este inerent în economiile de piață, creșterea accentuată a decalajelor poate submina coeziunea socială, echitatea oportunităților și stabilitatea economică pe termen lung (Stiglitz, 2012 ). Creșterea accentuată a decalajelor nu doar că amplifică inechitățile, ci pune în pericol însăși structura și stabilitatea societății. Stiglitz argumentează că inegalitatea severă degradează încrederea în sistemele democratice și în statul de drept, pe măsură ce bogăția conferă influență disproporționată asupra politicii.
Orice acțiune are o reacțiune, iar inegalitatea economică din secolul XXI a apărut ca urmare a unei serii de cauze precum:

• Globalizarea – ceea ce duce la relocarea producției în țări care permit costuri mai mici;
• Progresul tehnologic – a favorizat forța de muncă înalt calificată;
• Diferențele în educație și competențe;
• Accesul inegal la active precum: proprietăți, terenuri, investiții.

Globalizarea nu este în sine un factor negativ deoarece umanitatea este nevoită să evolueze și să găsească soluții privind eficientizarea și eficacitatea muncii, dar orice schimbare influențează în diverse modalități mersul normal al lucrurilor. De asemenea, progresul tehnologic este necesar într-o societate orientată spre evoluție și prosperitate. Diferențele în educație și competențe reprezintă atât o cauză, cât și un factor de perpetuare a inegalității economice. Accesul inegal la educație generează șanse inegale pe piața muncii, iar pe măsură ce crește cererea pentru competențe digitale și abilități transversale (soft skills), aceste decalaje se adâncesc. Persoanele care, din diverse motive, nu reușesc să se adapteze noilor cerințe ale pieței muncii riscă să întâmpine dificultăți în găsirea unui loc de muncă sau chiar să fie excluse din circuitul economic.

Mai sus am expus câteva cauze macroeconomice, iar dacă facem trecerea la nivel micro accesul la investițiile pe piața de capital este condiționat în mare parte de lipsa sau slaba educație financiară deoarece există un mit în care o mare parte din populație crede, și anume “Pentru a investi este nevoie de mulți bani!”. Acest lucru nu este adevărat deoarece este permisă tranzacționarea pe piața noastră de capital și cu sume mici, de ordinul zecilor sau sutelor de lei. Cheia pentru a deține un portofoliu investițional este construirea unui comportament în acest sens, bazat pe disciplină financiară și diversificare. Mai multe detalii și pașii necesari pot fi oferite / oferiți de brokerii de investiții autorizați de ASF care se regăsesc atât pe site-ul Autorității, cât și pe site-ul BVB. Investițiile pe piața de capital sunt accesibile oricui, chiar și cu sume modeste – mitul conform căruia ai nevoie de “mulți bani” pentru a începe este depășit.

Inegalitatea economică dă naștere unor efecte negative multiple, precum:

• Reducerea încrederii în instituțiile statului – Studiul realizat de Gould și Hijzen (IMF Working Paper, 2016 ) confirmă că peste 40% din declinul încrederii sociale în Statele Unite se datorează creșterii inegalității în venituri, iar aceste efecte se găsesc inclusiv în Europa. De asemenea, încrederea în instituțiile statului este afectată din cauza mai multor factori, precum: percepția ca nedreptate, fragmentarea socială sau expunerea la riscul economic. Măsurile care pot contracara efectele negative ar putea fi printre altele: digitalizarea serviciilor publice, politicile publice echitabile, salarii minime decente, lupta împotriva corupției și transparența instituțională;
• Creșterea tensiunilor sociale și politice – duce la generarea frustrării colective și polarizării sociale când diferențele de venit, dar mai ales cele de oportunități devin vizibile și persistente, ori aceste măsuri duc la pierderea coeziunii sociale și polarizare între clasele sociale cu discursuri de tip “noi vs ei” (Wilkinson and Pickett, 2009 );
• Productivitatea mai scăzută și încetinirea creșterii economice – printr-o risipă sistematică de talent, idei și motivație. O parte semnificativă a populației nu are un acces echitabil la resurse, lucru care duce la slaba funcționare a economiei. Raportul OECD (2015) , In it Togheter: Why less inequality benefits all spune printre altele că țările cu niveluri ridicate de inegalitate înregistrează în medie o creștere economică mai slabă, iar inegalitatea crescută din țările membre OECD a redus PIB-ul cu 4,7% între 1990 și 2010.
Inegalitatea economică afectează multe domenii și indivizi, iar reglarea ei poate fi asigurată printr-o educație financiară corespunzătoare. Aceasta este un cumul de factori precum cunoștințe, comportament și atitudini care corelate cu disciplina financiară și delimitarea clară a nevoilor de dorințe, poate face ca resursele noastre financiare să fie un aliat în construirea eficientă a averii, ori gestionarea corectă a bugetului. De asemenea, elaborarea politicilor publice de protecție socială precum sistemele de asistență socială bine direcționate care să sprijine incluziunea economică și salarii minime echitabile pot fi factori ce combat eficient inegalitatea economică. Educația financiară corelată cu comportamentul financiar sănătos și politicile sociale echitabile sunt elemente-cheie în reducerea inegalității economice. Prin combinarea acestor componente – cunoștințe financiare, disciplină în gestionarea banilor și politici publice bine țintite – societățile pot transforma resursele individuale în oportunități de creștere și incluziune.

Prin urmare, abordarea sistemică a inegalității economice trebuie să includă educație financiară, incluziune reală și politicile sociale eficiente, care împreună contribuie la echitabilitate, stabilitate economică și dezvoltare durabilă.

Corecta gestionare a bugetului personal ne poate face mai rezilienți la șocurile economice și reduce inegalitatea economică. De asemenea, transparența și guvernanța incluzivă asigură construirea unui mediu ce reduce corupția și accesul inegal la active în toate formele lor.

Prosperitatea economică este un ideal sau un scop deoarece o direcție clară poate contribui semnificativ la reglarea disensiunilor din societate și crearea de comunități bine informate care pot pune umărul la dezvoltarea economică.
„Economic prosperity is not so much a material problem; it is, first of all, an intellectual, spiritual, and moral problem.” Ludwig von Mises. Așa cum rezultă, prosperitatea nu este doar despre creșterea avuției, ci și despre cultură financiară, valori civice și atitudini morale.

„The only true and sustainable prosperity is shared prosperity.” Joseph E. Stiglitz.

Prosperitatea autentică nu este doar despre acumularea individuală, ci despre o creștere economică inclusivă și durabilă, din care beneficiază întreaga comunitate. În contextul creării unor comunități bine informate, prosperitatea partajată devine un motor al coeziunii sociale, al echității și al stabilității pe termen lung.
Inegalitatea economică nu poate fi combătută doar prin intervenții punctuale, ci necesită o abordare sistemică, coerentă și pe termen lung. În acest cadru, alfabetizarea financiară joacă un rol esențial: nu doar că le oferă indivizilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona mai bine resursele, dar contribuie și la reducerea vulnerabilităților economice, la creșterea incluziunii și la consolidarea mobilității sociale. O societate în care educația financiară este accesibilă tuturor este o societate în care inegalitatea nu este o condamnare, ci o problemă care poate fi corectată.

1. https://www.oecd.org/en/data/indicators/income-inequality.html
2. Stiglitz, J.E. (2012). The Price of Inequality. New York: W.W. Norton & Company.
3. https://www.ecb.europa.eu/press/economic-bulletin/articles/2022/html/ecb.ebart202203_02~f9d2d059f0.en.html
4. https://www.imf.org/en/Blogs/Articles/2017/05/10/the-economics-of-trust
5. Wilkinson & Pickett (2009) – The Spirit Level: Why More Equal Societies Almost Always Do Better
6. https://www.oecd.org/en/publications/in-it-together-why-less-inequality-benefits-all_9789264235120-en.html

de Marian Gheorghe, Director Markets & Business Development, EY România

Tehnologia 5G, esențială în economia digitalizată contemporană, depășește rolul de simplă platformă de comunicații, având un impact semnificativ asupra inovației în multiple sectoare. Potrivit raportului EY Reimagining Industry Futures, 33% dintre companiile la nivel global investesc în tehnologia 5G, iar peste 40% intenționează să facă astfel de investiții în următorii trei ani. America este principalul contributor al acestui trend, cu 36% dintre companii implicate activ în investiții legate de 5G. Europa și Asia nu rămân mult în urmă, ambele înregistrând o creștere semnificativă între 2024-2025. 

În Europa, 32% dintre respondenții studiului global declară că sunt în proces de implementare a tehnologiei 5G, evidențiind angajamentul regiunii de a reduce decalajul față de SUA. Este de remarcat faptul că această valoare reprezintă o creștere, de la 26% în 2024, ceea ce arată determinarea companiilor din Europa de a-și îmbunătăți conectivitatea și de a-și consolida competitivitatea față de concurența americană.

Raportul 5G Observatory 2024 arată că toate statele membre ale Uniunii Europene au lansat servicii comerciale 5G, iar tendința actuală se îndreaptă către implementarea rețelelor 5G de tip standalone (SA), care permit activarea unor capacități avansate. De altfel, 89% din populația UE beneficiază în prezent de acoperirea oferită de cel puțin o rețea 5G,  ceea ce le oferă și companiilor din țările UE oportunități semnificative de dezvoltare și inovare.

Pentru România, drumul către o tehnologie 5G matură este bine conturat, însă parcursul este departe de a fi încheiat. Conform raportului EY Investițiile în Tehnologii Emergente în România, 42,6% dintre respondenți nu au implementat încă tehnologia 5G, ceea ce indică o rezistență semnificativă la adoptarea acesteia. Această situație subliniază, totodată, un potențial considerabil de creștere viitoare și oportunități semnificative pentru furnizorii de soluții 5G. 

Cu 27% dintre companii care au implementat deja tehnologia 5G, rata de adoptare rămâne redusă. Totuși, se estimează că acest procent va crește, având în vedere că 18% dintre respondenți afirmă că organizațiile lor sunt în prezent în proces de adoptare. Deși nivelul de implementare este relativ scăzut, percepția asupra tehnologiei 5G este puternic pozitivă, cu peste 80% dintre respondenții din întreprinderi mici și mijlocii considerând că o conectivitate mai rapidă reprezintă un motiv major pentru a investi în această tehnologie.

Chiar dacă percepția asupra tehnologiei 5G este favorabilă, există mai multe motive sistemice care contribuie la faptul că nivelul de implementare este sub o treime. Peste jumătate (52%) dintre respondenți menționează lipsa fondurilor ca un obstacol în calea investițiilor în tehnologii emergente, iar 72% consideră că guvernul nu oferă suficient sprijin pentru adoptarea acestor tehnologii. Un alt factor este că rețeaua 4G oferă deja performanțele necesare pentru instrumentele utilizate de companii. Majoritatea aplicațiilor bazate pe date, din domenii precum Internetul Lucrurilor (IoT), automatizarea proceselor industriale, colaborarea în timp real, învățământul la distanță sau interacțiunile cu clienții, funcționează eficient și cu ajutorul tehnologiei 4G.

În România, deși infrastructura 5G este în curs de extindere, utilizarea sa rămâne limitată în afara marilor orașe și a segmentului de consumatori individuali. În mediul industrial, tehnologia nu este încă percepută ca o necesitate, ci mai degrabă ca o opțiune viitoare, ceea ce reduce presiunea asupra operatorilor și autorităților de a accelera implementarea.

Una dintre cauzele principale este lipsa unor cazuri de utilizare concrete care să demonstreze beneficiile 5G pentru companii. În lipsa unor exemple locale de succes, IMM-urile – care formează coloana vertebrală a economiei românești – nu sunt motivate să investească în tehnologii noi. În plus, multe dintre aceste firme nu dispun de competențele digitale necesare pentru a înțelege și integra soluții bazate pe 5G, iar costurile percepute pentru tranziție sunt considerate prea mari în raport cu beneficiile imediate.

În consecință, furnizorii de servicii de comunicații nu se grăbesc să investească masiv în extinderea rețelelor 5G, preferând în schimb să acorde prioritate sprijinului continuu pentru infrastructura 4G, care aduce deja îmbunătățiri tehnologice semnificative față de rețelele 3G.

Pentru a depăși aceste obstacole, România ar trebui să adopte un set de măsuri strategice. În primul rând, este esențială crearea de hub-uri 5G în parcurile industriale, unde companiile să poată testa gratuit sau subvenționat aplicații precum automatizarea proceselor, monitorizarea în timp real sau mentenanța predictivă. Aceste hub-uri ar putea fi dezvoltate în parteneriat cu universități tehnice și institute de cercetare, stimulând astfel și inovarea locală.

Un alt pilon important este educația digitală. Campanii de informare și traininguri dedicate IMM-urilor, autorităților locale și profesioniștilor din domenii cheie ar putea crește nivelul de înțelegere și încredere în tehnologie. În plus, promovarea unor exemple de succes locale – chiar și la scară mică – ar putea avea un efect de multiplicare, încurajând alte organizații să urmeze același drum.

În concluzie, pentru ca România să valorifice pe deplin potențialul 5G, este nevoie de o abordare integrată care să combine investițiile în infrastructură cu stimularea cererii și dezvoltarea competențelor digitale. Doar astfel tehnologia va deveni un catalizator real pentru transformarea digitală a economiei românești.

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România Hua Yafang

De-a lungul celor 50 de ani de relații diplomatice dintre China și UE, cooperarea economică și comercială a înregistrat rezultate remarcabile. Volumul anual al schimburilor comerciale bilaterale a crescut de la 2,4 miliarde de dolari americani la 785,8 miliarde de dolari americani, iar stocurile investițiilor reciproce a trecut de la aproape 0 la aproximativ 260 de miliarde de dolari americani. În calitate de două mari piețe la nivel global, intensificarea cooperării de tip win-win dintre China și UE ar trebui să fie o necesitate, nicidecum o opțiune, aceasta constituind „piatra de temelie” de la baza legăturilor dintre cele două, și nu un „factor de risc”.

Puterea economică uriașă și industriile profund complementare generează un potențial semnificativ pentru cooperarea practică dintre China și UE. China se îndreaptă către o dezvoltare de înaltă calitate, dedicându-se întru totul creării unui nou sistem economic de nivel înalt bazat pe deschidere și a unui mediu de afaceri orientat către piețe, legislație și internaționalizare, în același timp promovând activ strategii de extindere a cererii interne, oferind astfel oportunități extinse de dezvoltare companiilor europene. La începutul anilor ‘80, profitul realizat de companii auto germane în China era de 30 de ori mai mare decât în țara de origine. Produsele specifice industriei chimice, optice și aerospațiale din Europa reprezintă peste 30% din volumul total al importurilor Chinei, unele categorii depășind chiar 50%. În ultimii ani, cooperarea economică și comercială dintre China și România a înregistrat rezultate îmbucurătoare, astfel că după doborârea pragului de 10 miliarde de dolari americani 4 ani consecutivi a volumului total al comerțului bilateral de bunuri, cu mențiunea că anul 2024 a înregistrat cifra de 13,45 miliarde de dolari americani, China a devenit un partener comercial esențial din afara Uniunii Europene. 

Investițiile Chinei în Europa au cunoscut o dezvoltare rapidă, având un trend ascendent de la începutul anilor 2000, accelerând semnificativ după 2009. Până în prezent, stocurile investițiilor chineze în Europa a depășit 100 de miliarde de dolari americani, iar anual, volumul investițiilor este, în linii mari, comparabil cu cel al investițiilor europene în China. Până la finalul anului 2023, peste 2800 de companii chinezești au investit în Uniunea Europeană, înființate în toate cele 27 de state membre, angajând peste 270.000 de lucrători locali. De la înființarea mecanismului de cooperare China-Europa Centrală și de Est în anul 2012, dorința de investiție a companiilor chinezești în țările din Europa Centrală și de Est este tot mai puternică, iar domeniile sunt vaste. Potrivit unor statistici incomplete, valoarea investițiilor până în ziua de astăzi în țările din Europa Centrală și de Est a depășit 24 de miliarde de dolari. În ultimii ani, tot mai multe întreprinderi chineze au investit în România în sectoare precum energia regenerabilă, industria manufacturieră, a serviciilor comerciale. Aceste investiții au creat venituri fiscale considerabile, au creat numeroase locuri de muncă și au contribuit semnificativ la dezvoltarea economică și socială a României și totodată la bunăstarea populației. 

Cooperarea verde dintre China și România sprijină transformarea economică a ambelor părți. Anul acesta marchează 10 ani de la adoptarea „Acordului de la Paris” și 20 de ai de la stabilirea parteneriatului China-UE privind schimbările climatice, cele două părți obținând rezultate remarcabile în domeniul dezvoltării verzi și cu emisii reduse de carbon. În ultimii ani, industria chineză de automobile electrice și baterii bazate pe noile surse de energie a devenit un nou punct de interes al investițiilor în Europa. Companii precum CATL (Contemporary Amperex Technology) și Gotion High-Tech au investit și au construit fabrici în Europa, oferind sprijin localizat pentru producătorii auto europeni. În România, proiectul fotovoltaic din comuna Ștefan cel Mare este pe cale de a fi finalizat. Proiectul, în care s-au investit aproximativ 24 milioane de euro, are o capacitate instalată de 31,8 MW, fiind de așteptat să creeze aproximativ 100 de locuri de muncă în zonă. După finalizare, producția anuală de energie electrică va fi de 42 milioane kWh, suficientă pentru a furniza energie verde la 100.000 de gospodării reducând emisiile de dioxid de carbon cu 20.000 de tone anual și sprijinind astfel tranziția verde a structurii energetice locale.

Cooperarea pragmatică dintre China și UE aduce beneficii popoarelor ambelor părți. China este singura țară din lume care deține toate categoriile industriale din clasamentul realizat de ONU, având un lanț industrial complet și bine integrat. Dintre cele peste 500 de tipuri principale de produse industriale, China ocupă primul loc în lume la producția a peste 220 de tipuri de produse. De la integrarea sa în lanțurile globale de aprovizionare, China a furnizat pieței globale, inclusiv celei europene, o cantitate impresionantă de produse de calitate la prețuri accesibile, contribuind într-o măsură semnificativă la temperarea creșterii prețurilor de consum în întreaga lume. Companiile chinezești și-au valorificat avantajele în materie de infrastructură, au folosit fonduri și standarde europene pentru a realiza cu succes și la standarde înalte proiecte de infrastructură, precum Podul Pelješac din Croația, fapt care a îmbunătățit masiv calitatea vieții populației din acea zonă. Până în iunie anul acesta, trenurile de marfă China–Europa au efectuat peste 110.000 de curse, transportând mărfuri în valoare de peste 450 de miliarde de dolari americani, conectând 229 de orașe din 26 de țări europene și contribuind semnificativ la creșterea nivelului de interconectare pe continentul eurasiatic.

În ultimii 50 de ani, relațiile dintre China și UE au evoluat constant spre maturitate și stabilitate, iar cooperarea economică și comercială dintre cele două părți a înregistrat constant noi rezultate. În calitate de două mari piețe care susțin globalizarea, China și UE, atâta timp cât aleg deschiderea și beneficiile comune, tendința globalizării economice nu va suferi o inversare fundamentală. China și UE ar trebui să rămână ancorate în continuare la parteneriatul lor strategic cuprinzător, aceasta fiind cea mai corectă poziționare a relațiilor lor, să intensifice schimburile, să consolideze încrederea reciprocă și să promoveze cooperarea, deschizând împreună un nou capitol pentru următorii 50 de ani și mai promițători de relații China–UE.

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România Hua Yafang

De la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Uniunea Europeană acum 50 de ani, cooperarea economică și comercială a obținut rezultate remarcabile, aducând beneficii popoarelor ambelor părți. Cu toate acestea, Uniunea Europeană critică frecvent politicile economice și comerciale ale Chinei, acuzând partea chineză de aplicarea unor subvenții industriale incorecte, de o „capacitate excedentară de producție” care pune în pericol Europa, precum și o deschidere insuficientă a pieței, ceea ce duce la creșterea deficitului comercial european în relație cu China. În realitate, ținând cont de dimensiunea considerabilă a economiilor Chinei și Uniunii Europene și de frecvența schimburilor comerciale, competiția și fricțiunile sunt inevitabile, de aceea necesitând a fi privite cu obiectivitate.

În ceea ce privește dezechilibrul comercial, în primul rând, datele generale asupra comerțului nu pot reflecta în totalitate configurația reală a intereselor comerciale dintre China și UE în contextul lanțurilor globale de producție și aprovizionare. Aproximativ 40% din exporturile companiilor europene din China se întorc în Europa, deci se poate spune că „excedentul este al Chinei, dar profitul îi revine Europei”. De asemenea, UE înregistrează de mult timp un excedent în comerțul cu servicii cu China, care a ajuns la 50.35 de miliarde de dolari americani anul trecut. Diferențele de criterii din cadrul statisticilor amplifică, de asemenea, percepția „deficitului” comercial. Luând România ca exemplu, în anul 2024, conform statisticilor chineze, valoarea importurilor din România a fost de 4.12 miliarde de dolari americani, în timp ce statisticile românești asupra valorii exportului către China indicau cifra de 780 de milioane de dolari. Regulile privind statistica în domeniul comerțului dintre țări variază, iar factori precum definiția reexportului comercial, regulile de calculare a prețurilor de import și export și diferențele ce țin de originea statisticilor au mărit, într-o anumită măsură dimensiunea aparentă a deficitului față de China. În al doilea rând, partea chineză caută în mod activ modalități de a-și deschide importurile. După aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului(OMC), tarifele vamale medii au scăzut de la 15.3% în 2001 la 7.3% în 2023. Din 2018 încoace, China organizează în fiecare an Expoziția Internațională de Importuri din China, primul și singurul târg la nivel național din lume dedicat exclusiv importurilor. În decursul celor șapte ediții, numărul țărilor participante și valoarea tranzacțiilor promise au crescut anual, această valoare trecând pragul de 80 de miliarde de dolari în 2024, companiile europene fiind actanții principali în cadrul expoziției. În al treilea rând, politicile protecționiste ale Uniunii Europene au contribuit la dezechilibrul comercial între China și Europa. În ultimii ani, UE a interzis echipamentele 5G ale companiilor chineze Huawei și ZTE, precum și a blocat exporturile către China de produse de înaltă tehnologie și de valoare ridicată, cum ar fi echipamentele de litografie. În același timp, consumatorii europeni care doresc să achiziționeze automobile electrice chinezești se confruntă cu taxe vamale ridicate impuse de UE, fapt ce adâncește deficitul comercial dintre China și Europa.

Referitor la subvențiile industriale și supracapacitatea de producție, politicile Chinei privind subvențiile industriale se bazează pe principiile corectitudinii, transparenței, conformării cu legea și lipsei discriminării. Aceste politici se aplică în mod egal atât întreprinderilor chineze, cât și celor cu capital străin, printre care și cele europene, fiind aliniate practicilor obișnuite la nivel global. Subvențiile oferite de China se concentrează în mare parte pe zona de cercetare și dezvoltare și pe zona ce ține de consumul propriu-zis, neavând legătură cu exporturile. Prin urmare, ele nu constituie „subvenții interzise” în sensul prevăzut de regulile OMC. În plus, China respectă cu strictețe obligațiile de transparență și comunică la timp informații despre aceste subvenții. Produsele chinezești pătrund pe piața europeană bazându-se pe avantajele lor comparative, pe cererile reale de pe piață și pe legile economice și nu datorită intervenției guvernamentale sub formă de subvenții. În 2024, China a produs 13 milioane de vehicule pe bază de energie nouă. Dacă producția s-ar fi bazat doar pe subvenții guvernamentale, aceasta nu ar fi atins aceeași valoare. În realitate, Uniunea Europeană este însăși dornică să ofere subvenții, astfel că potrivit unor statistici încă aflate în desfășurare, între 2021 și 2030 UE va fi alocat peste 1,44 trilioane de euro sub formă de diverse subvenții, politicile privind subvenționarea având, de asemenea, un caracter discriminatoriu. În ceea ce privește așa-numita „capacitate excedentară de producție”, aceasta nu poate fi evaluată pur și simplu în funcție de volumul de producție, volumul exporturilor sau de cota de piață. Altfel spus, aeronavele Airbus (cu o cotă de piață de peste 50% în China), automobilele nemțești (80% destinate exportului) sau produsele de lux franțuzești (cu o cotă de piață de peste 35% în China) ar trebui toate considerate „supraproducție”. Faptul că produsele chinezești sunt populare atât în țară, cât și în străinătate, nu indică o capacitate excedentară de producție, ci dimpotrivă – reflectă o capacitate de producție de calitate superioară și un grad înalt de competitivitate. 

În ceea ce privește accesul pe piață, în ultimii ani, China a luat inițiativa de a se alinia la standardele internaționale de nivel înalt ale comerțului și economiei internaționale, a continuat neîncetat să își consolideze eforturile pentru a-și deschide economia și pentru a crea un mediu de investiții deschis, transparent și stabil, rezultat observat de comunitatea internațională. Lista negativă privind accesul investițiilor străine în China a fost redus de la 190 de articole la 29, iar sectorul manufacturier a fost liberalizat pe deplin. Până la finalul anului 2024, investițiile străine în China deja acopereau toate cele 31 de categorii majore, respectiv 548 de subcategorii ale industriei manufacturiere. Domenii precum telecomunicațiile, internetul, educația, cultura și medicina au avut parte de o reformă treptată de deschidere. Investitorii europeni se bucură pe deplin de dividendele rezultate din creșterea continuă a economiei chineze. Aceștia se extind constant pe piețele din China, bazându-se pe populația numeroasă a Chinei și pe evoluția ascendentă a puterii de consum. Prin comparație, UE își „îngrădește” economia într-un ritm rapid, întreprinderile chinezești devenind deja principala țintă a măsurilor de salvgardare implementate de UE. Până la finalul anului 2023, dintre cele 156 de măsuri antidumping în vigoare în UE, 105 vizează China, reprezentând 67,3%. Totodată, din cele 25 de măsuri de antisubvenție, 12 au fost aplicate împotriva Chinei, adică 48%. Vorbind cât se poate de sincer, aceasta nu este o abordare corectă față de un partener. 

În concluzie, situația actuală a cooperării economice și comerciale dintre China și UE este rezultatul acțiunii mai multor factori precum contextul macroeconomic, structura industrială, schimbările cererii și condițiile comerțului internațional. Nu este corect să atribuim responsabilitatea unei singure părți. UE nu poate, pe de-o parte, să nu ia în considerare profiturile sale substanțiale, să minimizeze avantajele reciproce ale relațiilor economice și comerciale cu China, precum și imaginea de ansamblu a cooperării bilaterale, iar pe de altă parte, să se concentreze excesiv pe anumite probleme punctuale în domeniu, amplificând în mod voit divergențele dintre cele două părți în încercarea de a exercita presiuni asupra Chinei pentru a obține noi concesii și, prin urmare, împiedicând dezvoltarea firească a relațiilor economice și comerciale. Partea chineză este dispusă să colaboreze cu partea europeană pentru a menține deschiderea piețelor comerciale și de investiții, promovând astfel o dezvoltare ascendentă și echilibrată a relațiilor comerciale bilaterale. 

de Gabriel Grădinescu

În ultima perioadă, în spațiul public românesc se discută tot mai intens despre „vânzarea companiilor strategice”, iar unele voci invocă naționalizările recente din Europa drept model de urmat. În realitate, lucrurile sunt mai nuanțate – și mai relevante ca niciodată pentru sectorul energetic.

Germania, una dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii, nu și-a naționalizat companiile de energie în mod sistematic. Dimpotrivă, utilizează în mod activ mecanismele pieței de capital pentru eficiență, finanțare și guvernanță corporativă. Participațiile statului german sunt echilibrate: ~31,9% la Deutsche Telekom, ~15% indirect la E.ON, iar giganții precum RWE sunt complet privați. Naționalizarea SEFE (fosta Gazprom Germania) și preluarea temporară a Uniper nu au fost opțiuni economice, ci măsuri de securitate energetică în fața unei crize geopolitice – și, în esență, recunoașterea unei greșeli strategice: aceea de a permite capitalului rusesc să penetreze infrastructura energetică vitală a țării.

România, în schimb, a avut o politică prudentă. Statul român deține:
– 82,49% din Nuclearelectrica,
– 80,06% din Hidroelectrica,
– 70,01% din Romgaz,
– 58,5% din Transgaz.

Toate aceste companii sunt controlate de stat, dar listate parțial la bursă – o formulă echilibrată, compatibilă cu bunele practici europene. Propunerile de vânzare a unor pachete minoritare de 5% nu diminuează controlul statului, ci pot mobiliza capital românesc și internațional pentru investiții esențiale în infrastructura energetică.

Pentru membrii asociațiilor patronale și federative din energie, acest aspect este esențial. Accesul companiilor strategice la piața de capital:
– asigură transparență și disciplină investițională,
– permite dezvoltarea proiectelor de mare anvergură (nuclear, hidro, gaze, hidrogen),
– reduce presiunea pe bugetul de stat,
– și atrage investitori instituționali serioși (fonduri de pensii, bănci, investitori ESG) care pot aduce know-how și exigență de guvernanță.

Totodată, este o șansă pentru industria energetică românească să își definească un profil competitiv în Europa, bazat pe securitate, performanță și deschidere către capitalul de dezvoltare.

România nu are nevoie să aleagă între „privatizare completă” și „naționalizare defensivă”. Soluția este o guvernanță mixtă, cu stat acționar strategic și capital privat partener – un model testat în Norvegia, Austria sau Italia, și perfect compatibil cu interesele României.

Este timpul ca dezbaterea despre companiile de stat să fie purtată cu argumente economice, nu cu emoții politice. Piața de capital nu înseamnă pierderea suveranității, ci instrumentul cel mai eficient prin care România poate deveni un actor puternic și credibil în sectorul energetic european.

de Bogdan Petre, analist,
vicepreşedinte al Asociației pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES), redactor-șef revista Economistul

Inflația a devenit în România o construcție statistică fără legătură cu viața reală. Ceea ce se prezintă oficial lună de lună, sub forma unor procente publicate de Institutul Național de Statistică și folosite ca referință de Banca Națională, este de fapt o medie contabilă care acoperă realități economice contradictorii, inegalități structurale și disfuncționalități ale pieței.
Inflația națională , în forma în care este calculată și comunicată public, nu reflectă nici diferențele dintre județe, nici polarizarea socială, nici specificul regiunilor, nici profilurile distincte de consum. Este o cifră unică, folosită ca pretext de autorități pentru a justifica politici uniforme într-o economie complet dezechilibrată.

România reală nu este omogenă. În Vaslui, Teleorman sau Botoșani, pensionarii trăiesc cu venituri de 1.200–1.500 de lei lunar, din care peste 90% se duc pe mâncare, energie și medicamente în cel mai fericit caz. În Cluj, București sau Timișoara, un tânăr din sectorul IT sau banking poate avea un salariu net de peste 10.000 de lei și un consum orientat spre servicii, digital, transport personal, chirie și turism. Acești doi oameni trăiesc în două Românii paralele. Și totuși, sunt înregistrați în aceeași medie statistică de inflație, ca și cum ar împărți același coș de consum, aceleași prețuri, aceleași comportamente financiare. Asta nu este doar o simplificare metodologică, în realitate este o distorsionare gravă care generează politici greșite și afectează direct distribuția resurselor bugetare și a sprijinului social.

INS folosește un coș standard de consum, revizuit anual, care cuprinde aproximativ 700 de produse și servicii, fiecare cu o pondere specifică. Dar acest coș reflectă un „român mediu” care nu există. Este o construcție abstractă, în care energia are o pondere de 15%, alimentele aproximativ 33%, transportul 10%, iar restul e completat de diverse servicii. Problema este că aceste ponderi nu se aplică uniform. În mediul rural, unde consumul este orientat masiv spre supraviețuire, energia și alimentele pot reprezenta 80% din bugetul lunar, dacă adăugăm și medicamentele vom depăși 90%. În urbanul superior, ponderea acestora scade drastic în favoarea cheltuielilor discreționare. Aplicarea aceleiași formule la toată populația duce la concluzii eronate și la mascarea crizei în care trăiesc cei vulnerabili.

Calculul inflației nu face distincție între regiuni sau clase sociale. Nu există în România o inflație a Moldovei, a Olteniei, a Transilvaniei, deși diferențele sunt evidente la nivelul piețelor locale, al veniturilor și al prețurilor practicate. Nu există o inflație a pensionarilor, a salariaților cu minim pe economie sau a celor cu venituri peste medie. INS nu publică date diferențiate. Eurostat are o metodologie armonizată (IAPC), dar nici aceasta nu acoperă dimensiunile sociale ale inflației. Astfel, guvernul are o scuză perfectă: dacă inflația oficială este 6,8%, se justifică majorări de pensii de 7% sau înghețarea unor subvenții. În realitate, în județe întregi, inflația resimțită trece de 12-14%, dar nu apare în nicio statistică oficială.

Consecințele sunt grave. Se iau decizii fiscale, monetare și sociale pe o bază metodologică falsificată prin omisiune. BNR își construiește politica de dobândă pe o țintă de inflație de 2,5% ±1 punct procentual. În contextul în care populația simte o inflație de 4-5 ori mai mare la anumite produse esențiale, politica monetară devine un exercițiu rupt de nevoile reale ale pieței interne. Guvernul blochează creșterea salariului minim sau plafonează indexările sociale pe baza unui indicator care nu spune adevărul. Este o formă de austeritate tehnocrată mascată în „prudență bugetară”, cu impact profund regresiv.

Mai mult decât atât, inflația oficială servește și la calmarea artificială a opiniei publice. O cifră controlabilă, „sub 7%”, arată bine în rapoarte internaționale, păcălește presa neavizată, tehnicienii, specialiștii teoreticieni care nu fac diferența dintre ceea ce se întâmplă în viața reală și lumea din fața unui calculator, având impresia ca un calculator le poate arăta adevăratele probleme din societate și diferențele enorme de trai în funcție de regiunea geografică și oferă un alibi perfect pentru stagnare. Realitatea este însă vizibilă în piețe, în supermarketuri, în facturi, în rafturile goale sau în renunțările zilnice ale celor care nu mai pot susține nivelul anterior de trai. Asta nu e percepție. E matematică elementară: dacă mâncarea s-a scumpit cu 15% iar tu trăiești doar din mâncare, inflația ta este 15%, indiferent ce spune INS.

Pentru a avea o privire de ansamblu corectă asupra realității economice actuale, corect ar fi să avem următoarele obiective:
Publicarea lunară a inflației pe județe. Publicarea inflației pe clase de venit. Publicarea inflației pe grupe sociale: pensionari, angajați în mediu rural, angajați în servicii urbane, familii cu copii, salariați în sector public. Aceste date nu sunt imposibil de colectat. Ele există în formă brută și pot fi extrase din anchetele bugetului de familie, deja realizate de INS. Lipsa lor nu este o problemă tehnică, ci o alegere politică. Atât timp cât inflația rămâne o medie comodă, autoritățile pot continua să ignore efectele reale ale politicilor lor. În realitate, statisticile o duc mai bine decât oamenii.

Inflația nu este doar un indicator. Este un semnal de alarmă economic, un diagnostic de dezechilibru. Când este falsificat sau manipulat, tratamentul devine greșit, iar pacientul, adică economia reală, intră în colaps lent. Cred ca acesta poate fi un moment zero, ca această deformare economică legalizată cu bună știință să fie demontată, mai ales în stadiul actual al economiei naționale. Inflația trebuie spusă pe categorii, pe județe, pe realități din viața de zi cu zi. Altfel, nu mai este un instrument de măsură, ci unul de ascundere a eșecului politicilor economice.

Inflația națională ascunde sărăcie, suferință, inegalitate și neputință,
Inflația care ne ia banii din buzunare în fiecare zi prin creșteri de prețuri nejustificate pe toate planurile nu e în tabelele INS, ea se manifestă zilnic în viața reală a cetățenilor acestei țări, abandonată de politicile economice ale fostei și actualei guvernări.
Inflația medie este cea mai mare dezinformare legală din economie.

de Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România și
Bogdan Dincă, Manager, Global Immigration, EY România

Proiectul legislativ de modificare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, intens dezbătut în această perioadă, propune, printre altele, abrogarea dispozițiilor referitoare la exceptarea de la plata contribuției de la asigurările sociale de sănătate (CASS) a persoanelor aflate în întreținerea unei persoane asigurate respectiv soț/soție/părinți fără venituri proprii. 

Prin această modificare se urmărește introducerea unor dispoziții clare în Codul fiscal privind stabilirea și declararea obligațiilor fiscale de către persoanele fizice asigurate care optează pentru calculul, declararea și plata contribuției în contul persoanelor aflate în întreținere. 

Această modificare va avea impact nu doar asupra contribuabililor români, dar și a cetățenilor străini care sunt deja cu soțul/soția/părinții în România ori urmează să solicite reîntregirea familiei pentru acesta (aceștia), care nu dețin ori nu vor realiza venituri proprii. Astfel, cetățenii străini cu persoane aflate în întreținere vor trebui să opteze pentru calculul, declararea și plata CASS în contul acestora. Plata CASS se va efectua în două tranșe, 25% din contribuția datorată, la data depunerii declarației unice prin care se exercită opțiunea, respectiv 75% din contribuție până la 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea. 

În cazul cetățenilor străini fără venituri, asigurarea voluntară se poate realiza după obținerea documentului care atestă rezidența în România (permis de ședere, certificat înregistrare, carte de rezidență) și a înregistrării fiscale. Conform Codului fiscal, contribuția anuală reprezintă 10% din 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului pentru care se datorează contribuția, pentru anul 2025 acesta fiind de 4.050 de lei. Asigurarea de sănătate nu doar că permite persoanelor străine asigurate decontarea anumitor servicii și cheltuieli medicale (consultații, investigații, spitalizare etc.), dar reprezintă și unul din criteriile care trebuie îndeplinite în vederea prelungirii dreptului de ședere pe teritoriul României. În consecință, această categorie de străini va fi obligată, chiar și în situația deținerii unei polițe private care acoperă servicii medicale de urgență ori de tratament, să întreprindă demersurile necesare pentru a se asigura în sistemul de sănătate românesc, dacă vor dori să-și prelungească documentul de rezidență.

Rămâne de văzut dacă acest cost al CASS, va fi suportat de angajatul străin sau dacă angajatorii vor ajusta pachetele salariale pentru a acoperi aceste contribuții, având în vedere că, în cazul expatriaților, soțul/soția nu are, de regulă, venituri proprii. Ne așteptăm totuși ca marile companii, cu politici de mobilitate bine definite, să acopere aceste cheltuieli pentru a putea atrage în continuare forță de muncă calificată.

În ceea ce privește copiii minori, legislația nu suferă modificări, astfel că această categorie de persoane este scutită de coplată și beneficiază de asigurare socială de sănătate, fără plata CASS. De asemenea, tinerii între 18 și 26 de ani vor beneficia în continuare de asigurare fără plata contribuției dacă sunt elevi, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți.

de Mircea Coșea,
Profesor universitar doctor,
analist economic, membru al ASPES

Zilele acestea ne-au adus încă o dovadă a marginalizării politicii demografice în contextul apariției așa numitului „prim pachet” al austerității elaborat de către coaliția domnului prim ministru Ilie Bolojan. S-a dovedit că acest „pachet” tratează demografia României ca pe o „cenușereasă” aplicând tăieri și penalizări bugetare ansamblului de proceduri și instrumente cuprinse în schema generală a procesului de susținere și creștere a natalității.

 Pentru România, creșterea natalității a devenit o necesitate vitală, având în vedere tendința cronicizată a descreșterii natalității și, mai ales, numărul mare de persoane care au emigrat. Problema este însă de actualitate și la nivel european chiar dacă nu atinge gravitatea situației de la noi.

Astfel, analize recente occidentale relevă faptul că schimbarea normelor sociale, gustul pentru activități de agrement și preocupările legate de viitor: paternitatea este un obiectiv din ce în ce mai puțin împărtășit. Iar politicile publice sau factorii economici au o influență redusă asupra acestei alegeri.

 Până în 2024,în UE rata fertilității scăzuse la 1,59 per femeie, potrivit INSEE, o reducere de aproape trei ori, cel mai scăzut nivel de la perioada de după al Doilea Război Mondial. Această observație este bine cunoscută și afectează toate țările industrializate, dar întrebarea rămâne: de ce scade fertilitatea atât de mult?

Într-un studiu recent , economiștii americani Melissa Kearney și Phillip Levine au examinat tendințele pe termen lung și principalele ipoteze formulate. Concluzia lor este clară:

„Scăderea fertilității reflectă mai puțin o creștere punctuală a costului copiilor și mai mult o reechilibrare generală a priorităților în viața de adult.”

Traducere: A avea copii nu mai este un obiectiv central pentru mulți.

Încă de la Gary Becker, economiștii au preferat să modeleze fertilitatea ca pe o decizie rațională, luată pe baza costului unui copil, a veniturilor gospodăriei și a preferințelor presupus stabile ale indivizilor. Însă acest tip de explicație „nu ne permite să luăm în considerare mai multe caracteristici centrale ale dinamicii contemporane a fertilității ”, subliniază autorii.

Cu siguranță, creșterile punctuale ale veniturilor pot avea o influență. Studiile privind câștigurile la loterie sau reducerile ratelor dobânzilor la creditele ipotecare arată creșteri pe termen scurt ale numărului de nașteri, un efect ciclic, dar efectele asupra fertilității totale rămân mici.

Aceeași poveste este valabilă și în cazul politicilor publice: beneficiile și creditele fiscale cresc modest numărul de nașteri. Dar ele nu reușesc să oprească declinul fertilității. Creșterea ratei natalității prin stimulente financiare este extrem de costisitoare, cu efecte foarte limitate, avertizează autorii.

Concluzia este aceeași și în cazul politicilor care urmăresc o mai bună reconciliere între viața privată a părinților și viața profesională:  „Acestea au, în cel mai bun caz, un efect redus asupra fertilității ”. Și pe bună dreptate: alegerea de a nu avea copii pare din ce în ce mai puțin constrânsă și din ce în ce mai voluntară.

Transformarea normelor sociale

În modelul clasic al economiștilor, preferințele gospodăriilor sunt stabile. Dar poate că tocmai asta s-a schimbat. În ultimii douăzeci de ani, sondajele de opinie au evidențiat o scădere constantă a importanței acordate statutului de părinte.

În Statele Unite, între 2005 și 2020, ponderea femeilor cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani care considerau munca „foarte importantă” a crescut de la 32% la 47%. În 2023, doar 22% dintre tinerii adulți cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani credeau că a avea copii este esențial pentru o viață împlinită, potrivit Pew Research.

Franța, mult timp prezentată alături de Irlanda ca un model de dinamism în ceea ce privește ratele natalității europene, nu mai este exceptată de la regulă. Un studiu recent realizat de INED  relevă o scădere semnificativă în ultimii douăzeci și cinci de ani a numărului ideal de copii în rândul bărbaților și femeilor franceze chestionate: de la 2,7 la 2,3 copii în medie.

„Ca în cazul tuturor adulților, jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani se gândesc să aibă exact doi copii, dar răspunsurile «0 sau 1» depășesc acum răspunsurile «3 sau mai mulți», ceea ce era invers în 2005”, precizează Milan Bouchet-Valat și Laurent Toulemon de la INED.

Fenomenul este structural și generalizat:

„Intențiile de fertilitate au scăzut în toate grupurile sociale, indiferent de sex, vârstă, țara de naștere, nivel de educație, categorie socio-profesională sau nivel de trai”, continuă ei.

Aceasta nu este neapărat o respingere a statutului de părinte, ci mai degrabă un declin al locului său într-o scală de priorități transformată. Cadrul social – care reunește normele în schimbare privind munca, genul și statutul de părinte, precum și influența colegilor și a mass-media și importanța din ce în ce mai scăzută a religiei – valorizează din ce în ce mai mult timpul liber și dezvoltarea personală.

În țările în care bărbații sunt dispuși să petreacă mai mult timp cu familia, dorința femeilor de a avea copii este mai mare.

Tinerii adulți au o imagine foarte exigentă despre părinți în ceea ce privește resursele și timpul pe care trebuie să le dedice copiilor lor, o imagine care face ca unii adulți să prefere să renunțe la copiii lor decât să nu fie părinți „buni”, susțin Kearney și Levine. Chiar și așa, în țările în care bărbații sunt dispuși să își aloce o parte mai mare din timpul petrecut în familie, dorința femeilor de a avea copii este mai mare.

Prăpastia dintre dorința de a avea copii și realitate

Ar trebui să concluzionăm că tinerii nu-și mai doresc copii? Nu chiar. Sondajele arată o diferență tot mai mare între fertilitatea dorită și fertilitatea reală. Multe persoane de treizeci și ceva de ani încă speră să aibă copii „într-o zi”, dar acea zi nu vine niciodată.

Copilul devine o opțiune printre altele într-o lume în care autorii subliniază că declinul fertilității este corelat cu declinul căsătoriilor, declinul practicilor religioase și apariția unor noi narațiuni culturale, în special prin intermediul rețelelor sociale. Subliniind totodată că înțelegerea legăturilor dintre acestea și comportamentele legate de fertilitate reprezintă o întrebare „importantă și deschisă” .

În ce măsură o viziune pesimistă asupra viitorului influențează fertilitatea? Studiul american nu abordează problema. Cu toate acestea, sondajul INED indică faptul că „35% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 39 de ani care sunt foarte îngrijorate de perspectivele generațiilor viitoare intenționează «probabil» sau «cu siguranță» să aibă un copil (sau încă un copil), comparativ cu 46% dintre persoanele care sunt mai puțin îngrijorate ”.

Printre factorii de îngrijorare, perspectivele pentru generațiile viitoare și slăbirea democrației sunt mai importante decât schimbările climatice.

Printre factorii îngrijorători, perspectivele generale pentru generațiile viitoare și slăbirea democrației sunt mai importante decât schimbările climatice și criza economică. Scăderea fertilității de astăzi pare a fi legată de norme colective care nu mai valorizează a avea mai mult de un copil; narațiunea comună din jurul paternității este considerată acum mai înfricoșătoare decât dezirabilă.

Cei doi autori americani rămân modești în concluzia lor.

„Mai sunt multe de înțeles înainte de a putea începe să răspundem definitiv la întrebarea de ce ratele natalității sunt atât de scăzute în țările cu venituri mari.”

Din analiza lor, putem deduce că există o diferență enormă între a-ți dori un copil, a putea avea unul și a alege să ai unul. În țările bogate, această lume a devenit considerabil mai complexă.

„Revoluția vehiculelor electrice” este în plină desfășurare, flotele crescând în întreaga lume, dar drumul de parcurs nu este lipsit de obstacole. China este lider mondial în adoptarea vehiculelor electrice, Europa ocupând locul al doilea, la distanță, iar SUA locul al treilea, la o distanță și mai mare. Deși europenii au încă numeroase stimulente pentru a trece la vehiculele electrice, infrastructura insuficientă și costurile pentru modernizarea rețelelor electrice ar putea încetini acest proces și ar putea face ca industria auto din Europa să rămână în urma concurenților chinezi.

Vânzările de mașini electrice au depășit 17 milioane de unități la nivel mondial în 2024, crescând cu peste 25%, potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie. Numai cele 3,5 milioane de mașini vândute în plus în 2024 față de 2023 depășesc vânzările totale de mașini electrice din întreg anul 2020. China și-a menținut poziția de lider pe piețele majore, cu vânzări de mașini electrice care au depășit 11 milioane de unități, mai mult decât s-au vândut la nivel mondial cu doar 2 ani mai devreme. Vânzările globale au fost ușor temperate de stagnarea creșterii în Europa, pe fondul eliminării treptate sau reducerii subvențiilor pe mai multe piețe importante și al menținerii obiectivelor UE privind emisiile de CO2 pentru autoturisme între 2023 și 2024.

România este în prezent una dintre țările în care subvențiile sunt suspendate. Ministerul Mediului nu a luat încă o decizie cu privire la Programul Rabla. Toate programele de finanțare ale ministerului au fost suspendate pe 18 iunie, cu o zi înainte de data inițială de lansare a Programului Rabla 2025, pentru a se aștepta formarea noului guvern. Acum, odată cu noile măsuri de austeritate, ministerul analizează dacă va debloca sau anula definitiv programul care oferă subvenții pentru achiziționarea de mașini cu emisii reduse. Ministrul Diana Buzoianu afirmă că decizia finală va fi luată în cadrul celui de-al doilea pachet de măsuri pregătit de guvernul Ilie Bolojan.

Înainte de a fi suspendat, bugetul pentru Programul Rabla 2025 se ridica la 1,43 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mult decât bugetul pentru 2024. Voucherul ecologic pentru mașinile electrice ar fi fost majorat la 7.500 de euro, față de valoarea anterioară de 5.000 de euro. Însă, având în vedere că guvernul Bolojan depune eforturi pentru reducerea deficitului bugetar, nu este sigur dacă această sumă va rămâne în vigoare. Dar reducerile fiscale sau voucherele precum Rabla nu sunt suficiente. Pentru a stimula adoptarea mașinilor electrice, care înregistrează un ritm lent, este necesar să existe și un program foarte bine structurat de infrastructură de încărcare a mașinilor electrice. Și acest lucru nu este ieftin.

În Europa, în primele cinci luni ale anului 2025, vânzările de mașini electrice noi cu baterii au câștigat 15,4% din cota totală de piață a UE, potrivit Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), mai mult decât cele 13,2% din 2024. În România, în aceeași perioadă, vehiculele electrice cu baterie au reprezentat doar 5,2%, mai puțin decât cele 6,2% din 2024. În ciuda acestei tendințe, adoptarea vehiculelor electrice se află la o răscruce, potrivit unui raport recent al Centrului pentru Studii Politice Europene (CEPS), susținut de ACEA.

Principalul obstacol în calea adoptării vehiculelor electrice este infrastructura de încărcare. Raportul menționează că, până în 2030, sunt necesare investiții estimate la 172 de miliarde de euro pentru dezvoltarea acesteia. Progresul este împiedicat de blocaje administrative, care încetinesc instalarea stațiilor de încărcare necesare. Este suficient să ne uităm la țări cu o infrastructură extinsă de încărcare, cum ar fi Norvegia, unde în primele cinci luni ale acestui an, aproape 93% din mașinile noi vândute erau vehicule electrice alimentate cu baterii (BEV). Acest lucru arată că infrastructura este esențială în decizia legată de achiziția tipului de mașină, deoarece cumpărătorii care iau în considerare trecerea de la motoarele cu combustie internă doresc să-și păstreze autonomia și sunt descurajați când găsesc puține opțiuni de încărcare în timpul călătoriilor, hibridele umplând acest gol pentru moment.

Un alt obstacol îl reprezintă costurile ridicate de producție ale BEV, ale căror prețuri medii sunt de aproximativ 45.000 euro, mult mai mare decât prețul mediu pe care consumatorul este dispus să-l plătească (aproximativ 20.000 euro). Această diferență de cost face ca vehiculele electrice să fie mai puțin accesibile consumatorilor obișnuiți și încetinește adoptarea acestora. De asemenea, trecerea de la vehiculele cu motor cu combustie internă (ICEV) la vehiculele electrice ar putea reduce ponderea valorii adăugate europene în producția de vehicule de la 85-90 % (ICEV) la 70-75 % (BEV). Această schimbare amenință competitivitatea industrială a regiunii și contribuția economică a sectorului auto.

Vehiculele electrice depind de celulele de baterii importate, întrucât Europa importă în prezent până la 70 % din acestea, în principal din China. Pentru a atinge autosuficiența în materie de baterii, ar fi necesare investiții anuale de aproximativ 42 de miliarde euro în producția de baterii din UE până în 2030. Și acest lucru nu este ușor. În prezent, China produce peste trei sferturi din bateriile vândute la nivel mondial, iar în 2024, prețurile medii au scăzut mai rapid acolo decât în orice altă parte a lumii, cu aproape 30%. De asemenea, bateriile chinezești sunt cu aproximativ 30% mai ieftine decât omoloagele lor europene și cu 20% mai ieftine decât cele din SUA, potrivit IEA. Relocalizarea producției necesită o schimbare semnificativă a lanțurilor de aprovizionare, dar și a know-how-ului.

În cele din urmă, tranziția necesită o transformare fundamentală a lanțurilor de aprovizionare, a proceselor de fabricație și a competențelor forței de muncă. Dacă nu se abordează aceste bariere structurale și financiare, Europa riscă să rămână în urmă pe piața mondială a automobilelor. Și acest lucru vine cu riscul ca producătorii europeni tradiționali, inclusiv cei care produc în prezent în România, să-și piardă avantajul față de concurenții chinezi mai ieftini. În timp ce industria auto chineză pare să aibă o direcție clară, restul lumii încă încearcă să găsească una. Deocamdată, hibridizarea pare a fi tendința actuală în Europa, dar fără o legislație adecvată și sprijin financiar, găsirea direcției corecte ar putea fi o sarcină foarte dificilă pentru industria auto.

de Bogdan Barbu, Partener Prețuri de Transfer,
Deloitte România, și Lider al Serviciilor de Consultanță pentru sectorul Produse Industriale și Construcții

Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut preocupări legate de productivitatea companiilor din domeniu în contextul multiplelor transformări care au avut loc la nivel local, dar și pe plan regional și global – dezvoltările exponențiale din tehnologie, schimbările din piața muncii, aspectele legate de sustenabilitate, și toate acestea puse în contextul provocărilor geopolitice tot mai presante. În aceste condiții, industria trebuie să accelereze investițiile în tehnologii performante și să își intensifice eforturile în direcția dezvoltării sustenabile.  

Economia României este puternic interconectată cu cea regională și cu principalele piețe de export (Germania, Italia, Franța etc), astfel că provocările cu care se confruntă industria prelucrătoare locală sunt atât de natură internă – costurile ridicate cu energia, deficitul de forță de muncă și creșterea costurilor cu resursele umane, reglementările fiscale, dar și cele legate de respectarea criteriilor de sustenabilitate –, cât și de natură externă – incertitudinea legată de situația economică a principalilor parteneri comerciali și tensiunile geopolitice persistente.

Toți acești factori au afectat industria prelucrătoare locală, astfel că, potrivit datelor Eurostat, în aprilie 2025, România a raportat o scădere de 2,5% a producției industriale față de aceeași perioadă a anului precedent. Și, deși cele mai recente date lunare arată o evoluție pozitivă (martie și aprilie), cifrele anuale indică faptul că nu putem vorbi încă despre o redresare durabilă. 

Cu toate acestea, România beneficiază de anumite avantaje strategice, cum ar fi locația, accesul la piața Uniunii Europene, forța de muncă instruită și un climat investițional în redresare. În aceste condiții, companiile din domeniu trebuie să fie pregătite să beneficieze de oportunitățile generate de schimbările tehnologice precum automatizarea, digitalizarea și extinderea rapidă a soluțiilor bazate pe inteligența artificială, care devin o componentă crucială a competitivității. Conceptul de fabrică inteligentă, automatizată și alimentată de inteligență artificială, capătă o importanță tot mai mare în optimizarea proceselor de producție și creșterea eficienței, în conformitate cu principiile industriei 5.0. 

Astfel, pentru a obține o rentabilitate durabilă a investițiilor, producătorii ar trebui să treacă dincolo de inițiativele punctuale și să integreze inteligența artificială generativă în procese mai avansate, inclusiv în domeniul securității cibernetice. Conform studiilor Deloitte la nivel global, inteligența artificială (IA) ar putea aduce beneficii în fiecare etapă a procesului de producție, de la crearea conceptului produsului, prin cercetare și dezvoltare, la achiziționarea de materii prime și producție, până la livrarea produsului finit către client.

Dezvoltarea sustenabilă, mai mult decât o cerință legală

Un alt aspect de care trebuie să țină cont toate companiile active în România, inclusiv cele din industria prelucrătoare, este cel legat de cadrul de reglementare în continuă evoluție cu privire la protecția mediului, care impune cerințe tot mai mari pentru jucătorii din domeniu. Directiva privind raportarea de către companii a informațiilor legate de sustenabilitate (CSRD) și standardul european privind economia circulară și gestionarea resurselor (ESRS E5) introduc cerințe noi, mai detaliate, pentru raportarea impactului activităților comerciale asupra mediului. Aici este important de reținut faptul că, începând cu 2025, obligația de raportare va acoperi companiile mari, entitățile de interes public și întreprinderile mijlocii listate la bursă.

Însă cerințele legale nu reprezintă singurul motiv pentru care companiile trebuie să își revizuiască abordarea față de dezvoltarea sustenabilă. Motivele pot fi legate și de schimbarea preferințelor consumatorilor – tot mai mulți așteaptă de la companii să adopte o abordare responsabilă față de mediu și de comunități, aleg produse și servicii de la companii care respectă criteriile de sustenabilitate -, costurile resurselor – fluctuațiile prețurilor resurselor și riscurile asociate cu disponibilitatea acestora obligă întreprinderile să caute soluții noi, mai eficiente –, tehnologiile inovatoare, care permit dezvoltarea de produse și procese de producție mai prietenoase cu mediul. Din aceste considerente, tot mai multe companii iau în calcul modelul de business circular, pentru că le permite să se reorienteze către operațiuni eficiente din punctul de vedere al resurselor consumate.

Dezvoltarea tehnologiilor „curate” și a capacităților de energie regenerabilă reprezintă, de asemenea, zone de interes pentru companiile din industria prelucrătoare din România, atât din perspectiva de beneficiar, cât și ca potențial de implicare. Însă în ambele domenii este nevoie de eforturi semnificative de investiții în cercetare și dezvoltare, dar și de colaborare cu instituții internaționale de cercetare și parteneri de afaceri avansați din acest punct de vedere. 

În ceea ce privește producția și utilizarea surselor regenerabile de energie, cum ar fi energia eoliană, energia solară și biomasa, România are un potențial semnificativ de creștere, însă sunt necesare investiții substanțiale la nivelul rețelelor. Operatorii români de transport și distribuție a energiei electrice au planificat investiții de aproximativ 5 miliarde de euro până în 2029, axate pe modernizarea rețelelor și integrarea eficientă a surselor regenerabile de energie.

Angajatul viitorului – combină abilitățile tehnice, digitale și umane

Așadar, analizând perspectivele pieței, se poate trage concluzia că există oportunități importante pentru dezvoltarea durabilă și transformarea industriei prelucrătoare, însă cu investiții consistente în tehnologii și procese moderne care să ajute la creșterea competitivității pe piața globală, dar și la reducerea amprentei de carbon.

Însă, dincolo de investițiile în astfel de tehnologii, companiile din domeniu au nevoie și de forță de muncă pregătită să le utilizeze și să le maximizeze potențialul. În prezent, sectorul de producție se află la o răscruce, căci strategia forței de muncă trebuie să evolueze în tandem cu transformarea tehnologică. Problema nu este doar lipsa forței de muncă, ci și discrepanța tot mai mare dintre modelele tradiționale de forță de muncă și cerințele dinamice ale industriei 5.0. Astfel, companiile viitorului se vor distinge prin capacitatea lor de a atrage, dezvolta și reține personalul interdisciplinar, care combină abilitățile tehnice, digitale și umane. 

În concluzie, chiar dacă provocările legate de mediul geopolitic și de climatul economic complex persistă, tehnologiile digitale au potențialul de a reprezenta fundamentul dezvoltării viitoare a industriei prelucrătoare din România, cu condiția ca acestea să fie direcționate către îmbunătățirea eficienței operaționale, a agilității, a inovării, creșterea calității produselor și crearea unor experiențe mai bune pentru clienți, concomitent cu reducerea costurilor operaționale.

de Ciprian-Dumitru Muscă,
președinte, Asociația Forestierilor din România – ASFOR

România are păduri valoroase. Dar niciuna nu e mai valoroasă decât viața oamenilor care muncesc în ele.

Sectorul forestier are nevoie de mai mult decât utilaje moderne, digitalizare sau politici bine scrise. Are nevoie de muncitori protejați. De oameni care pleacă dimineața în parchet și se întorc sănătoși acasă. De lideri care pun siguranța pe primul loc. De o cultură profesională în care protecția muncii nu este o obligație birocratică, ci o regulă de viață.

Din acest motiv, ASFOR susține Campania pentru promovarea purtării echipamentului de protecție, lansată de FSC România. Este un demers necesar. Pentru că, în pădure, „mie nu mi se poate întâmpla” este o iluzie periculoasă. Riscurile sunt reale. Iar echipamentul salvează vieți.

Un semnal de alarmă, un pas spre soluții

La cererea membrilor săi, ASFOR a organizat conferințe dedicate acestei teme, sub deviza: „Mai multă protecție înseamnă fără accidente!”

Am discutat deschis despre toate fazele muncii forestiere – recoltare, colectare, transport – și despre responsabilitățile legale ale angajatorilor:

• să evalueze riscurile la locul de muncă, inclusiv pentru categoriile vulnerabile;
• să elaboreze instrucțiuni proprii, adaptate fiecărui loc de muncă și activitate.

De asemenea, a fost editat și distribuit, atât în format tipărit, cât și online, Ghidul ASFOR – „Măsuri de protecție a muncii specifice activității de exploatare a lemnului”, un instrument practic elaborat de specialiști, destinat celor care lucrează direct în pădure.

De ce este vital acest demers? Pentru că exploatarea lemnului presupune și responsabilitate față de oameni, nu doar față de resurse. Iar realitatea ne arată că riscurile cresc: terenuri dificile, utilaje grele, condiții meteo extreme, cerințe noi privind biodiversitatea și climă. În acest context, măsurile de siguranță trebuie actualizate și respectate strict.

Obiective clare, impact real

Campania FSC România urmărește patru direcții esențiale, pe care ASFOR le împărtășește:

• Conștientizarea muncitorilor și administratorilor asupra rolului echipamentului de protecție;
• Promovarea unei culturi a siguranței, în care echipamentul devine standard, nu excepție;
• Reducerea accidentelor, prin instruire, bună practică și monitorizare;
• Schimbarea percepției publice: muncitorii echipați profesional transmit încredere, nu suspiciune.

Ce face ASFOR concret

Ne implicăm activ în această campanie prin:

• Campanii vizuale cu impact emoțional și educativ;
• Traininguri și workshopuri pentru muncitori și conducători de echipe;
• Acțiuni comunitare și sociale care arată respectul societății pentru cei care lucrează legal și responsabil – o primă demonstrație concretă va avea loc la Poiana Stampei, cu ocazia concursului „Forestierul priceput”.

Sperăm să reușim să demarăm un proiect pilot de realitate virtuală (VR), care va simula riscurile reale și efectele ignorării normelor de protecție.

Campania este deschisă și în continuă dezvoltare, cu un orizont pe termen lung. Reprezintă o oportunitate valoroasă de a îmbunătăți condițiile de muncă în pădure și de a consolida imaginea unui sector forestier modern, sigur și profesionist.

Pentru că:

Un muncitor echipat corespunzător transmite încredere și respect – este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului.

O pădure în care se lucrează cu echipamente adecvate și reguli clare este o pădure bine gestionată, în beneficiul tuturor.

O industrie care protejează oamenii este o industrie responsabilă, apreciată și pregătită pentru viitor.

Drumul către respect începe cu siguranța. Iar siguranța începe cu echipamentul.

România se confruntă cu o criză tăcută, dar devastatoare, care amenință să submineze eforturile guvernului de a stabiliza economia și de a reduce deficitul bugetar, în timp ce agențiile internaționale de rating stau cu ochii ațintiți pe fiecare mișcare. Este vorba despre frauda masivă cu fonduri europene și naționale, orchestrată prin instrumente financiare false, în special garanții și asigurări emise de entități fantomă din țări precum Estonia, Anglia, Lituania sau Letonia. Aceste entități, deseori clone ale unor companii de asigurări sau bănci respectabile din Uniunea Europeană, au exploatat slăbiciunile sistemului românesc, punând în pericol proiecte vitale de infrastructură feroviară, rutieră și spitale, finanțate în mare parte din fonduri europene. Valoarea contractelor afectate de aceste practici ilegale este estimată la peste 1,5 miliarde de euro, o sumă colosală care, dacă nu este gestionată urgent, ar putea arunca în aer absorbția fondurilor europene – principala sursă de finanțare pentru dezvoltarea României.

Problema este sistemică și își are rădăcinile în mai multe deficiențe grave. În primul rând, slaba pregătire a funcționarilor publici, care acceptă fără verificare garanții false emise de entități neautorizate, expune statul român unui risc financiar uriaș. Aceste garanții, care ar trebui să asigure buna execuție a contractelor finanțate din fonduri UE, sunt emise de bănci fictive sau entități financiare dubioase, fără resursele necesare pentru a acoperi eventualele daune.

Atenție, aici nu vorbim despre „erori” administrative. Vorbim despre o fraudă organizată, cu complicități multiple: instituționale, personale, politice. Nu se poate ca mii de autorități contractante din România să fi acceptat aceste polițe emise de entități fără drept legal doar din neștiință. Vorbim de un mecanism care funcționează de ani de zile sub ochii autorităților – și sub semnătura funcționarilor publici.

Grupul de lucru interministerial care pregătește Pachetul 2 de măsuri ar trebui să includă urgent această temă în planul de reformă. Dacă nu o fac, ne furăm singuri căciula. Pentru că fără o curățare dură a acestui sistem infectat cu polițe false, România riscă să piardă ceea ce mai are încă: accesul la finanțări europene. Fără ele, nu mai discutăm despre deficit, ci despre colaps.

Un exemplu notoriu, relevat de Parchetul European, este o bancă fictivă din Insulele Comore, care a emis scrisori de garanție pentru aproape 20 de milioane de euro, fără a avea capacitatea de a le susține. Alte cazuri implică instituții din Cehia, Letonia, Estonia sau Spania, care operează fără autorizații legale. În caz de neîndeplinire a contractelor, autoritățile românești se trezesc cu hârtii fără valoare, incapabile să acopere pierderile, ceea ce duce la blocarea proiectelor și la pierderea fondurilor europene.

Banca Națională a României (BNR) într-un moment dificil a fost singura autoritate care a tras un semnal de alarmă în piața, publicând pe site-ul său o avertizare clară despre aceste practici și un ghid detaliat pentru verificarea entităților emitente de garanții financiare. Cu toate acestea, avertismentul pare să fie ignorat total, iar mecanismele de control rămân ineficiente. De ce? Pentru că responsabilitatea cade pe umerii unor funcționari slab pregătiți, care nu sunt trași la răspundere pentru erorile lor. Mai grav, însă, este implicarea unor brokeri care, în goana după comisioane, facilitează aceste fraude. În loc să folosească companiile autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), acești brokeri își creează simple SRL-uri prin care intermediază contracte cu entități neautorizate. Fără a verifica legalitatea acestor entități, ei introduc polițele false în rețelele lor, ajungând la mii de companii în întreaga țară și proiecte. Întrebarea este: cine ar fi trebuit să verifice? Răspunsul e simplu – toți cei implicați, de la funcționarii care aprobă documentele până la brokerii care profită de pe urma comisioanelor. Dar banii vin, iar controalele lipsesc.

Această fraudă nu este doar o problemă financiară, ci un pericol sistemic care amenință stabilitatea economică a României. Grupul de lucru interministerial, condus de premierul Ilie Bolojan, împreună cu ministrul finanțelor Alexandru Nazare, ministrul fondurilor europene Dragos Pîslaru și ministrul de interne Cătălin Predoiu, trebuie să acționeze de urgență. Absorbția fondurilor europene este esențială pentru modernizarea țării, iar pierderea lor din cauza unor practici frauduloase ar fi catastrofală. Parchetul European a făcut deja pași importanți în trecut, anchetând cazuri de fraudă de zeci și chiar sute de milioane de euro, dar este nevoie de o abordare coordonată la nivel național. Instituții precum Curtea de Conturi, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Direcția Națională Anticorupție (DNA) trebuie să intensifice controalele și să colaboreze cu autoritățile din alte state membre pentru a demonta rețelele care profită de pe urma acestor scheme.

Timpul scuzelor s-a terminat. România nu își poate permite să piardă fonduri europene din cauza incompetenței sau a corupției. Este imperativ ca autoritățile să implementeze verificări riguroase, să sancționeze dur aceste practici și să asigure pregătirea adecvată a celor care gestionează fondurile europene. În joc nu sunt doar 1,5 miliarde de euro, ci viitorul infrastructurii feroviare, rutiere, construcția de spitale și școli și al economiei românești. Autoritățile statului sunt obligate să acționeze acum în forță, altfel riscăm să rămânem captivi într-un cerc vicios al fraudei instituționalizate și al subdezvoltării, sub privirile atente ale agențiilor de rating și ale cetățenilor care așteaptă rezultate concrete.

În atenția celor care participă la licitațiile publice în calitate de antreprenori dar și în cazul angajaților statului va las atașat mai jos informații unde puteți verifica autenticitatea instrumentelor financiare ( asigurări și garanții ) emise de instituții autorizate , reglementate, supravegheate de ASF și BNR dar și de autoritățile abilitate la nivelul UE.

Dacă instituțiile emitente nu se regăsesc în aceste linkuri ele sunt FALSE și recomandarea este să anunțați imediat autoritățile statului.

Banca Națională a României:

contact :

Relatii.Mass-media@bnro.ro

https://www.bnro.ro/page.aspx?prid=26360

Autoritatea de Supraveghere Financiară

contact :

info544@asfromania.ro

Societățile de asigurare supravegheate de A.S.F., precum și

intermediarii principali care au dreptul să desfășoare activitate de

asigurare pe teritoriul României sunt înregistrați în REGISTRUL

SOCIETĂȚILOR DE ASIGURARE ȘI AL INTERMEDIARILOR PRINCIPALI. Registrul

conține inclusiv informații în legătură cu clasele de asigurare ce

pot fi practicate de către aceștia și poate fi consultat la

următoarea pagină de internet:

https://www.asfromania.ro/app.php/ro/a/1542/asigurători-și-intermediari-principali

Societățile de asigurare, precum și intermediarii principali din

state membre ale Uniunii Europene, notificați cu drept să desfășoare

activitate de asigurare pe teritoriul României prin pașaportare,

adică prin intermediul libertății de a presta servicii sau în baza

dreptului de stabilire, precum și informații cu privire la clasele de

asigurări ce pot fi practicate de către acestea, sunt înregistrați

în REGISTRUL ASIGURĂTORILOR ȘI INTERMEDIARILOR DIN SEE ce poate fi

consultat la următoarea pagină de internet:

https://www.asfromania.ro/ro/a/1737/asiguratori-si-intermediari-din-see

Agentia Nationala pentru Achizitii Publice

adresa de mail :

contact@anap.gov.ro

https://anap.gov.ro/web/wp-content/uploads/2025/02/Notificare-garantii.pdf

Dacă nu reușiți să vă descurcați cu accesarea linkurilor de mai sus folosiți inteligența artificială oricând este mai bună decât prostia umană.

AI-ul nu are rude, nu face combinații și nu i-a șpagă.

de Octavian Popa, Cyber Strategy Manager, Deloitte România, și
Silvia Axinescu, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal

Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Acest act normativ a intrat în vigoare începând cu 10 iulie 2025 și marchează un nou pas important în întărirea securității cibernetice pentru reţelele şi sistemele informatice din spațiul național civil. 

În completarea măsurilor stabilite prin OUG 155/2024, Legea 124/2025 aduce o serie de noutăți pe care entitățile esențiale și importante ar trebui să le ia în considerare. Una dintre cele mai importante actualizări aduse prin Legea 124/2025 este introducerea a două noi categorii de entități în sectorul sănătății care se vor supune legislației NIS 2. Astfel, entitățile care dețin autorizații de distribuție a medicamentelor, conform art. 803 din Legea nr. 95/2006 republicată, vor trebui să se alinieze standardelor de securitate cibernetică prevăzute de noua legislație. De asemenea, companiile care desfășoară activități economice în domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul al produselor farmaceutice, conform diviziunilor 4646 și 4773 din CAEN Rev. 3, sunt acum incluse în categoria entităților care trebuie să se conformeze Legii 124/2025. 

Un alt aspect de noutate inclus în Legea 124/2025 constă în definirea clară a ceea ce este considerat a fi un incident semnificativ de securitate cibernetică. Potrivit legislației, un incident semnificativ se caracterizează prin îndeplinirea a cel puțin una dintre următoarele condiții, fără a fi nevoie ca acestea să se manifeste cumulativ. Prima condiție presupune determinarea modului în care incidentul a provocat sau are potențialul de a provoca perturbări operaționale grave ale serviciilor sau pierderi financiare semnificative pentru entitatea în cauză. A doua condiție implică potențialul incidentului de a afecta alte persoane fizice sau juridice, cauzând prejudicii materiale sau de alta natură, precum cele de reputație.

Pe lângă sectorul sănătății, și sectorul alimentar este vizat de unele noutăți incluse în Legea 124/2025. Actul normativ propune o completare în denumirea sectorului pentru a include producția, prelucrarea și/sau distribuția de alimente printre domeniile de activitate impactate de Directiva NIS 2. Acest lucru permite identificarea entităților din sector într-o manieră mai flexibilă, demersul nefiind restrâns la cele care realizează toate aceste activități în mod cumulativ. Această completare facilitează o mai bună aplicare a legislației în materie de securitate cibernetică.

Legislația recent adoptată nu doar că răspunde necesităților emergente legate de securitatea cibernetică, dar promovează și o colaborare consolidată între diferite entități și instituții la nivel național. Prin integrarea acestor noi categorii de entități în legislația privind Directivei NIS 2, adoptarea Legii 124/2025 urmărește crearea unui mediu mai sigur, care să sprijine dezvoltarea tehnologică durabilă și protejarea datelor de interes.

Adrian Izvoranu,
vicepreședintele Patronatului Român

România traversează o perioadă de dezechilibru fiscal, stagnare economică și tensiuni sociale. „Programul de guvernare Bolojan” se prezintă pretențios ca vrând să fie o „reformă” fiscală și administrativă dar, foarte departe de a fi așa ceva, lipsit de o analiză de impact riguroasă, de o logistică și de o capacitate de implementare adecvate, în absența impardonabilă a unei viziuni strategice de dezvoltare, aceasta eșuează într-o listă incoerentă de măsuri rudimentare, mai degrabă păgubitoare decât de folos.

O  foarte sumară analiză critică a programului Bolojan:

• În domeniul fiscalității, programul propune creșteri de TVA, accize, impozite pe dividende și o lungă lestă de alte impozitări neinspirate. Or, o analiză a curbei Laffer generată de măsurile expuse sugerează o depășire a punctului optim de impozitare ceea ce duce evident la o scădere semnificativă a veniturilor colectate. De exemplu, în cazul în care TVA-ul este majorat excesiv, consumatorii (ale căror venituri sunt înghețate sau chiar diminuate) și-ar reduce evident cheltuielile, ceea ce ar afecta negativ economia și ar diminua considerabil veniturile fiscale;
• în domeniul Administrației – reducerea personalului și a instituțiilor, fără nicio evaluare, fie și sumară, fără analize de flux și arhitectură HR, ignoră grav impactul social și funcțional al acestei măsuri primitive. În lipsa reformelor structurale, reducerea severă a personalului cu păstrarea aceluiași volum de sarcini duce la o scădere a eficienței și la o creștere a presiunii asupra angajaților rămași cu grave consecințe, cel puțin pe calitatea livrabilelor.
• în domeniul Politicilor sociale – prin tăierile de-a valma a unor beneficii, unele bine justificate de politici sociale inspirate, și condiționările dure nu fac decât să crească riscul de sărăcie, tentația emigrării și să adâncească polarizarea socio-economică. De exemplu, eliminarea subvențiilor pentru încălzire în timpul iernii poate duce la situații dramatice pentru familiile cu venituri mici, care nu își vor putea permite să-și încălzească locuințele. De asemenea, reducerea ajutoarelor pentru tinerele mame, pentru elevi și studenți, pentru persoanele cu dizabilități poate avea un impact devastator asupra calității vieții acestora, limitându-le accesul la servicii esențiale și la o viață decentă; Economia socială ca posibilă resursă complementară și care nu afectează cheltuielile publice continuă să fie o mare necunoscută pentru premierul român.
• în domeniul Investițiilor lipsa oricărei strategi legată de valorificarea superioară a multiplelor resurse interne se ignoră lamentabil imensul potențial agricol, mineral, forestier, energetic, turistic în general  și balneo-climatelic în special, și chiar potențialul uman, autohton (incluzând diaspora). Finanțările din fondurile publice guvernamentale și europene sunt în continuare alocate fără discernământ (pe principiul stupid al primului sosit/servit) în lipsa unei viziuni proiective naționale coerente, elaborate de specialiști și chiar materializată printr-o lege specială;
• incapacitatea totală de a înțelege și acționa profitabil în contextul relațiilor internaționale practicând neinspirate măsuri izolate, dezordonate, populiste și evident contraproductive. Evidenta inabilitate comportamentală în contextul confruntărilor fiscale globale, necunoașterea și neînțelegerea tendințelor erei post industriale și a altor schimbări majore de toate felurile, face România … invizibilă pe harta noilor și marilor proiecte economice și comerciale și oricum neinteresantă pentru investitorii mici sau mari, străini sau autohtoni. 

Analiza efectului evoluției cotelor de impozitare prin aplicarea curbei Laffer

Curba Laffer arată că există un punct optim de impozitare în care veniturile fiscale sunt maxime. Dacă taxele sunt prea mari, descurajează munca și investițiile, iar în consecință, veniturile scad.

Simulare de impact fiscal (2025–2027)

Concluzie: România riscă să depășească punctul optim de impozitare, cu efecte negative asupra conformării fiscale voluntare și a creșterii economice. Nu numai că nu rezolvă punctual problema deficitului dar și dacă ar reuși asta costurile social-economice propuse sunt imense, comparabile cu efectele unui război. Acceptanța fiscală (respectiv capacitatea reală de susținere și gradul de conformare voluntară la politicile fiscale) este un indicator macroeconomic esențial în formularea opțiunilor de finanțare pentru politicile publice dar absolut necunoscut și deci neauzit în discursul și activitatea guvernamentală. Față de toate cele sumar exprimate mai sus putem conchide fără șansa erorii, că opțiunea programatică propusă de guvernul Bolojan este nu dar o jalnică dovadă de diletantism dar și o extrem de periculoasă premisă a unei iminente și aproape irecuperabile prăbușiri economice.

Propunem un model economic alternativ: „România Productivă și Incluzivă”

Modelul pe care-l propun constă într-o reformă economică echilibrată, orientată spre stimularea producției interne, valorificarea resurselor naționale și consolidarea capitalului uman. Se bazează pe cinci piloni strategici:

1. Fiscalitate inteligentă

Principalele măsuri propuse:

• TVA diferențiat: 0% pentru producția agroalimentară gospodărească (exemplu Regatul Unit al MB) și economia socială  astfel înregistrată, (necesită lege specială, înlocuirea celei în vigoare),  5% pentru alimente de bază (integral pentru producția internă, energie și alte esențiale (incluzând sănătatea și cultura. Exemplu Franța 5,5%, Germania 7%, Italia 4%), 9% pentru construcții (altele decât rezidențiale), pentru necesar-opționale ș.a, 19% standard (integral pentru importuri)
• Reducerea (chiar anularea) impozitului pe profit reinvestit cu condiția integrării în capital (Exemplu Estonia)
• Credit (garantat de stat și/sau fiscal) pentru digitalizarea IMM-urilor (management, producție, servicii și conducere procese) Aș remarca aici programul spaniol “ICO – Garantia Digital” care acordă credite de până la 500.000 Euro cu 80% garanție statală sau cel american SBA7 care oferă 5 mil USD cu 75-80% garanție statală) abordări incomparabile ca valoare, procedură și eficacitate cu formulele stranii, birocratice și anevoioase care se mimează la noi risipind fără finalitate chiar și modestele alocări.
• Automatizarea ANAF cu utilizarea inteligenței artificiale dinamice pentru combaterea evaziunii (vezi modelul eston de simplificare și costuri de administrare)

Practici (modele funcționale) internaționale:

Irlanda: cotă unică de 12,5% pe profit, atrage investiții masive în IT și farmaceutice

Estonia: taxează doar profiturile distribuite, stimulând majorarea capitalului și investițiile în dezvoltare

Impact estimat:

• Creștere a conformării fiscale cu 2–3 puncte procentuale (asta ar însemna un plus de 36-54 mld. Lei, anual fără modificări suplimentare de taxe ci doar măsuri de: Simplificare administrativă, Digitalizare ANAF, Stimulente pentru conformare voluntară, Predictibilitate fiscală
• Creștere a investițiilor private cu 10–15% în 3 ani

2. Reindustrializare locală

Măsuri propuse:

• Fonduri dedicate pentru procesarea agroalimentară, forestieră și a mineralelor, emancipare energetică locală cu valorificarea resurselor naturale (helio/eoliene) și regenerabile (biomasă agricolă și forestieră)
• Parteneriate public-private pentru unități de colectare și procesare locale și regionale
• Sprijin pentru clustere agroalimentare și industriale locale, cooperative de producție și consum

Practici (modele funcționale) internaționale:

Finlanda: uzina Nokian Tyres de la Oradea – prima fabrică fără emisii de carbon, investiție de 650 mil. euro

Germania: programul „Industrie 4.0” a digitalizat IMM-urile industriale și a creat rețele regionale de producție

Suedia: lanțul comercial național STORA Coop (cooperativă națională de consum – inițiativă și investiție privată, publică cu cea mai mare cotă de piață în sector și care operând în regim non-profit reprezintă debușeul excelent pentru toți micii producători agroalimentari din Suedia)

Impact estimat:

• Creștere a ponderii industriei în PIB de la 19% la 23% până în 2030
• Crearea a peste 200.000 locuri de muncă în zonele rurale și monoindustriale

3. Capital uman și demografie

Măsuri propuse:

• Credit fiscal pentru angajarea tinerilor și repatriați
• Burse și stimulente la angajator/formator pentru formare profesională în meserii deficitare
• Rețea de centre de învățare pe tot parcursul vieții (portal național de e-learning )
• Practici (modele funcționale) internaționale:

Danemarca: sistemul „flexicurity” combină protecția socială cu formarea continuă

Polonia: programul „Return to Poland” oferă stimulente fiscale pentru repatrierea specialiștilor

Impact estimat:

• Rata de ocupare +3% până în 2028
• Scădere a migrației nete cu 30% în 5 ani

4. Investiții strategice

Măsuri propuse:

• Fond suveran pentru industrii-cheie (agroalimentare, energie, farmaceutice, turism balneo climatelic etc.)
• Co-finanțare pentru proiecte verzi și digitale, siguranța locuirii, amenajare hidrografică, transport multi-modal
• Programe private de reconstrucție și relansare economică a unor zone (unele cu îndelungată tradiție și brand) prin proceduri inovative supravegheate de autorități publice pentru eliminarea riscurilor speculative sau dolosive. Exemplu: Stațiuni de turism și tratament ca Herculane ș.m.a pot fi readuse la viață prin programe cu finanțare privată și supraveghere publică de tip “time sharing” după modelul spaniol “Costa del Sol”
• Atragerea de investiții străine (directe sau de preferat de portofoliu) prin înființrea și administrarea de zone economice speciale
• Practici (modele funcționale) internaționale:

Suedia: fondul de investiții publice care susține startup-uri verzi și deep-tech

Impact estimat:

• Creștere a investițiilor publice și private la 25% din PIB
• Exporturi industriale +20% până în 2030

5. Piață internă și consum

Măsuri propuse:

• Etichetare „Produs în România” și achiziții publice locale
• Campanii de educare a consumatorilor și promovare a produselor românești
• Sprijin pentru lanțuri scurte de aprovizionare și cooperative de producători

Practici (modele funcționale) internaționale:

Franța: campania „Origine France Garantie” a crescut consumul de produse locale cu 18% în 3 ani și „Programul Național pentru Hrană Sănătoasă”

Italia: rețelele de „piață scurtă” (filiera corta) au revitalizat agricultura locală și turismul rural

Impact estimat:

• Creștere a cererii interne pentru produse românești cu 15–20%
• Reducerea deficitului comercial cu cel puțin 2–2,5% din PIB

Notă: Toate aceste măsuri pot fi etapizate și ar trebui susținute prin fonduri europene (PNRR, Politica de Coeziune, Fondul Social European Plus), parteneriate public-private și instrumente naționale de garantare pentru IMM-uri.

ALTE POSIBILE 4 PROGRAME COMPLEMENTARE (OPORTUNITĂȚI)

1. Energie naturală – un potențial uriaș sub utilizat

Situația actuală:

• România are peste 219.000 de prosumatori, cu o creștere de +40% în mediul rural.
• În agricultură au fost semnate 588 de contracte pentru energie verde, cu un buget de 300 milioane euro.
• Energia solară a ajuns să acopere peste 22% din producția națională în perioadele de vârf.

Ce lipsește:

• Integrarea energiei regenerabile în strategia de reindustrializare rurală
• Programe de stocare a energiei și infrastructură de distribuție locală
• Sprijin pentru cooperative energetice și ferme energetice comunitare, sindicalizarea consumului

Exemplu internațional:

Germania: modelul „Energiegenossenschaft” (cooperative energetice) a permis comunităților rurale să devină independente energetic și să genereze venituri locale din energie.

2. Energie regenerabilă – un alt potențial uriaș sub utilizat

Conform celor mai recente estimări din cadrul Programului Energetic Național pentru valorificarea biomasei, România produce anual peste 60.000.000 de tone de biomasă

Aceasta provine din:

• deșeuri agricole (paie, tulpini, resturi vegetale)
• resturi forestiere
• deșeuri biodegradabile din industrie și gospodării

Potențial energetic:

• Din această cantitate se pot obține cu utilizarea de tehnologii omologate originale românești (combustie de generația VI-a și piroliză Hornet și Combustie plasmatică Frâncu) peste 280.000.000 MWh de energie electrică și termică.
• Această cantitate ar putea acoperi integral în urban și rural (la prețuri de 4-5 ori mai mici decât ale soluțiilor tradiționale):
• Încălzirea locuințelor (82 mil. MWh/an)
• Apa caldă menajeră (10 mil. MWh/an)
• Încălzirea publică (23 mil. MWh/an)

În total, 115 milioane MWh/an necesari pentru confortul termic al populației ar putea fi acoperiți integral din biomasă, cu un surplus semnificativ.

Ce înseamnă asta pentru România?

• Biomasa este o resursă regenerabilă, anuală și stocabilă, care poate reduce/anula dependența de gaz, lemn sau combustibili fosili.
• Poate genera sute de mii de locuri de muncă inclusiv în zonele rurale, prin lanțuri de colectare, procesare (peletare) și distribuție.
• Este o soluție strategică pentru autonomie energetică locală și combaterea sărăciei energetice.

3. Turism sustenabil și ecoturism

Potențial:

• România are cele mai mari suprafețe de păduri virgine din UE, 13 parcuri naționale și o biodiversitate unică.
• Zone precum Maramureș, Apuseni, Delta Dunării sau Bucovina pot deveni destinații de ecoturism de clasă mondială.

Ce lipsește:

• Infrastructură de transport ecologic (trenuri, biciclete, trasee marcate)
• Promovare internațională și branding turistic coerent
• Sprijin pentru pensiuni locale, ghizi și meșteșugari, evenimente locale etc.

Practici (modele funcționale) internaționale

Suedia: lider european în turism sustenabil, cu infrastructură verde și parteneriate locale

România: a fost prima țară din UE care a dezvoltat o metodologie de certificare a destinațiilor ecoturistice dar insuficient valorificată și promovată

4. Tehnologie, IT și inovare

Situația actuală:

• Sectorul IT&C contribuie cu peste 7% din PIB și este în plină expansiune
• România are peste 220.000 de specialiști IT, cu o rată de creștere a pieței de 15–17% anual
• Orașe precum Cluj, Iași și Timișoara sunt huburi regionale de inovare

Ce lipsește:

• Integrarea IT-ului în agricultură, industrie și administrație
• Sprijin pentru start-up-uri deep-tech și cercetare aplicată
• Repatrierea talentelor românești din diaspora tehnologică

Practici (modele funcționale) internaționale

Estonia: a devenit un model global de e-guvernare și digitalizare rurală

Polonia: a creat fonduri de capital de risc publice pentru start-up-uri tehnologice

Comparație: Impact socio-economic – program Bolojan vs.  Program „România Productivă și Incluzivă”

Estimare de impact agregat (2025–2030)

Concluzie

Programul Bolojan este de fapt doar o listă incoerentă de măsuri, o intervenție de urgență vizând (discutabil și incert) echilibrarea bugetului, dar cu costuri sociale și economice semnificative. În schimb, modelul alternativ propus oferă o viziune de dezvoltare pe termen lung, bazată pe resursele interne, capitalul uman și stimularea inițiativei private.

Dacă România vrea nu doar să „astupe găuri” (bugetare), ci să devină o economie competitivă și echitabilă, are nevoie de o strategie de relansare (pe baza unei astfel de viziuni), nu doar de austeritate. Pun acest document la dispoziția oricărei formațiuni politice, civice, profesionale ce se consideră responsabilă și interesată să pună bazele unei abordări alternative, constructive și reformatoare pentru ieșirea din actuala criză și pentru relansarea pe toate planurile a economiei și societății românești. Nu consider cele spuse ca reprezentând soluția completă, perfectă și incontestabilă (și nu emit nicio pretenție asupra lor) ci doar o bază de plecare în alcătuirea unei strategii inteligente și productive fără să mă dezic în vreun fel, sau să atenuez dezacordul total față de abordarea de-a dreptul periculoasă a actualului guvern. Plecând însă de la acest punct, invit toți oamenii, specialiști sau nu ce se consideră responsabili, de bună credință, sincer și legitimi interesați de subiect, să combată, să adauge să comenteze acest subiect în speranța uni produs final folositor țării.

Adrian Izvoranu este vicepreședinte al Patronatului Român și președinte al Institutului Român pentru Dezvoltare Sustenabilă.

Aproape două treimi dintre românii (63%) care au participat la sondajul Voice of the Consumer 2025 realizat de PwC afirmă că ”se descurcă financiar” și își pot achita toate facturile lunare, dar le rămân foarte puțini bani sau deloc pentru economii sau activități recreative. În consecință, prețul rămâne principalul factor de decizie în cumpărături. Cu toate acestea, se observă o orientare tot mai accentuată către produse sănătoase și locale, care îi determină să devină mai selectivi și atenți la buget.

„Deși inflația s-a temperat în 2024 și în prima jumătate din 2025 față de nivelurile record din anii anteriori, rămâne principala preocupare pentru consumatorii români, care continuă să fie prudenți: caută promoții, cumpără doar ce le trebuie din mai multe magazine și reutilizează alimentele. În paralel, se conturează o tendință clară spre produse sănătoase și locale, iar intențiile de a cheltui mai mult pentru fructe, legume, lactate și cereale proaspete depășesc media regiunii geografice. În acest context, raportul PwC Voice of the Consumer 2025 subliniază necesitatea ca producătorii și retailerii să mențină un echilibru între accesibilitate și adaptarea ofertei la cererea tot mai mare pentru produse sănătoase și fabricate local”, a declarat Ruxandra Tarlescu, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC Romania.

Ca dovadă a acestui trend, consumatorii estimează ca vor cheltui mai mult în următoarele șase luni pentru produse proaspete precum fructe, legume, lactate și cereale, și sunt hotărâți să reducă cheltuielile pentru gustări, alcool și alimente ultraprocesate.

În plus, mai mult de 3 din 10 consumatori sunt în căutarea unui raport calitate-preț optim și spun că schimbă mărcile în principal pentru beneficii financiare, dar și din dorința de a găsi un gust mai bun. 

De asemenea, majoritatea (88%) consideră că programele de loialitate au o influență importantă în alegerea unui retailer alimentar, opțiunile de cashback (57%) și reducerile la achiziții viitoare (55%) fiind cei mai importanți factori de fidelizare.

Preocupați de mediu, dar încă prudenți la cumpărături

Deși consumatorii conștientizează impactul schimbărilor climatice, aceste îngrijorări nu se reflectă mereu în comportamentul de cumpărare. Peste 80% dintre respondenți își exprimă îngrijorarea față de schimbările climatice, însă doar 44% dintre aceștia spun că sunt dispuși să plătească mai mult pentru alimente care susțin protejarea mediului, precum îmbunătățirea calității solului și biodiversitatea. Consumatorii din România prioritizează sustenabilitatea, cumpărând doar produse de care au nevoie și reducând risipa alimentară, 65% luând măsuri active pentru a-și diminua impactul asupra mediului.

De asemenea, preocupările legate de alimentele ultraprocesate sau de utilizarea pesticidelor s-a intensificat în rândul a aproximativ 54% dintre consumatorii chestionați. 

În același timp, consumatorii preferă produsele locale deoarece sunt percepute ca fiind mai sănătoase și că susțin economia locală, 62%, respectiv 45% dintre respondenți invocând aceste motive. De altfel, 53% dintre respondenți preferă produse locale, în timp ce 47% optează pentru opțiuni internaționale mai ieftine. 

În ianuarie și februarie 2025, PwC Research, centrul global de excelență al PwC pentru cercetare de piață și informații, a realizat un sondaj cu 21,075 de consumatori din 28 de țări, printre care și România (460 de respondenti). Aceștia au primit o varietate de întrebări despre consumul alimentar și tendințele consumatorilor, inclusiv cumpărăturile de alimente și alegerile alimentare, viitorul sănătății, tehnologiile emergente, clima și sustenabilitatea. Interviurile cu executivi din industrie au avut loc în mai 2025. 

Într-un context global marcat de incertitudini economice persistente și tensiuni comerciale, cerințele privind capitalul de lucru au atins un nivel record în 2024, relevând strategii și rezultate diferite la nivel regional. Europa de Vest și America oferă un contrast clar între abordările adoptate pentru gestionarea fluxului de numerar și a riscurilor financiare.

Europa: creștere accentuată a capitalului de lucru și riscuri majore

Europa de Vest a înregistrat cea mai puternică majorare a capitalului de lucru la nivel mondial, atingând o medie de 67 de zile de rotație în 2024. Aceasta se datorează, în principal, prelungirii perioadei medii de încasare a creanțelor, care a crescut cu două zile pentru al treilea an consecutiv, urmată de acumularea de stocuri (+1,4 zile pentru al patrulea an consecutiv).

Figura 1: Modificările anuale ale capitalului de lucru în 2024, pe subcomponente și regiuni, exprimate în zile raportate la cifra de afaceri

(*) DPO este afișat cu un semn inversat.
(**) Alte regiuni includ: Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud

Sursă: LSEG, Allianz Research

Creșteri semnificative au fost observate în special în Franța (+8 zile) și Germania (+2 zile), în timp ce Regatul Unit și Spania au fost excepții notabile. Deși stocurile au fost gestionate relativ bine, companiile europene funcționează adesea ca „bănci invizibile. Diferența dintre perioada medie de încasare a creanțelor și perioada medie de plată către furnizori s-a mărit la 15 zile în 2024, revenind apoi la nivelul dinaintea pandemiei, ceea ce reflectă comportamente de plată divergente între Europa de Sud și țările nordice.

În ceea ce privește structura pe sectoare, echipamentele de transport, electronicele și produsele farmaceutice au înregistrat cele mai mari active nete curente (peste 100 de zile), datorate  strategiilor „just-in-case”, care implică menținerea unor stocuri mari și asumarea unor riscuri ridicate. În prezent, aproximativ 19% din companiile la nivel global dețin stocuri ce depășesc 90 de zile. În fruntea acestui grup se află echipamentele de transport, unde 40% dintre firme depășesc acest prag, urmate de echipamentele mecanice (31%), construcții (30%), electronice (24%), textile (22%) și metale (22%). În același timp, investițiile pe termen lung au rămas modeste din cauza incertitudinilor comerciale persistente și a indicatorilor economici nesiguri. Deși unii giganți din sectorul tehnologic continuă să aloce resurse importante pentru infrastructura inteligenței artificiale, majoritatea companiilor au adoptat o poziție prudentă, concentrându-se pe menținerea rezilienței financiare.

Figura 2: Componentele capitalului de lucru pentru 2024, defalcate pe sectoare globale, exprimate în număr de zile de cifră de afaceri

Sursa: LSEG, Allianz Research

Un nou cadru juridic european

În plan legislativ, Europa se pregătește pentru reforme importante privind insolvențele, termenele de plată și facturarea electronică, menite să simplifice tranzacțiile și să crească competitivitatea companiilor. Comisia Europeană a propus o inițiativă ambițioasă pentru introducerea unui regim juridic voluntar, numit provizoriu Codul European de Drept Comercial, care ar urma să fie implementat în primul trimestru al anului 2026. Obiectivul principal al acestui cadru este să ofere start-up-urilor, întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și companiilor în expansiune un cadru juridic uniform, conceput pentru a simplifica tranzacțiile transfrontaliere și a reduce complexitățile fragmentării juridice.

Cadrul va permite înființarea digitală a unei afaceri în 48 de ore, oferind o alternativă mai rapidă și mai flexibilă la statutul actual de Societate Europeană. Noul cadrul este proiectat pentru a satisface nevoile afacerilor mai mici, facilitându-le extinderea peste granițe fără necesitatea înființării separate în fiecare stat membru.

Deși această propunere prezintă oportunități promițătoare, obținerea consensului între statele membre ale UE rămâne o provocare, având în vedere diversitatea tradițiilor juridice și intereselor economice din regiune. Dacă va fi implementat cu succes, acest regim juridic ar putea consolida competitivitatea pe piața internă, deși ar putea duce, pe termen lung, la creșterea numărului de insolvențe în regiunile mai puțin competitive.

În cazul României, observăm aceeași tendință de deteriorare a ciclului de conversie numerar, evidențiată la nivelul Europei de Vest. Chiar dacă, pentru țara noastră, ultimele date disponibile¹ sunt la iunie 2024 și ar sugera un nivel similar celui european – în zona a 77-78 de zile, avem motive să credem că situația s-a deteriorat în ultimele 12 luni. Numărul întârzierilor la plata furnizorilor a rămas constant, însă, ca o modificare negativă față de anii trecuți, valoarea medie a întârzierilor a crescut, afectând deopotrivă atât IMM-urile cât și companiile mai mari.

Măsurile recente de consolidare fiscală – presupunând că vor fi suficiente pentru echilibrarea dezechilibrelor macro –  ar putea avea un efect benefic asupra bonității companiilor, însă doar pe termen mediu/lung, prin ameliorarea ratelor de îndatorare și a condițiilor de finanțare.

„Totuși, pe termen scurt, efectele sunt estimate să fie preponderent negative. Putem lua ca eșantion companiile mai mari, deja sever afectate de introducerea taxei pe cifra de afaceri ce depaseste 50 milioane de euro anual și cu profitabilitate mai redusă. Păstrarea acestei măsuri, coroborată cu creșterea TVA-ului, cu impactul ulterior asupra inflației și a altor taxe, va pune o presiune crescută asupra profitabilității companiilor și a necesarului de activ circulant la nivelul fiecărei componente.

O particularitate care nu vine decât să confirme efectele de mai sus se evidențiază în cazul creșterii exponențiale a impozitului pe dividende. Deși, pe termen lung, măsura ar trebui să îmbunătățească rata de retenție a profitului, pe termen scurt, acționarii ar putea fi motivați suplimentar să decapitalizeze companiile proprii pentru a beneficia de un impozit mai redus până la 1 ianuarie 2026 sau, pur și simplu, din inerție, până la acomodarea cu noul nivel de impozitare. Efectele se vor vedea, bineînțeles, la nivelul creșterii nevoii de finanțare pe termen scurt de la alți parteneri și a întârzierii termenelor de plată”, declară Mihiai Chipirliu CFA – Risk Director, Allianz Trade.

Reforma termenelor de plată continuă să genereze discuții aprinse

Comisia Europeană a propus o directivă care limitează termenele de plată la 30 de zile, cu posibilitatea extinderii până la 120 de zile în anumite condiții specifice. Această inițiativă își propune să combată întârzierile la plată, care afectează în mod disproporționat IMM-urile, îmbunătățindu-le fluxul de numerar și stabilitatea financiară.

Analiștii Allianz Trade susțin că această directivă ar putea perturba industriile care se bazează pe cicluri de plată extinse pentru a gestiona cerințele de capital de lucru. În ciuda opoziției manifestate de unele state membre, Comisia Europeană și Parlamentul își mențin ferm angajamentul de a soluționa această problemă, în contextul creșterii îngrijorătoare a indicatorilor precum durata medie de încasare (DSO) și cerințele de capital de lucru (WCR) la nivel european.

Figura 3: Durata medie de încasare și durata medie de plată, exprimate în numărul de zile, în Europa de Vest, în T4 2024

Sursa: LSEG, Allianz Research

O transformare semnificativă o reprezintă progresul facturării electronice sub egida inițiativei „TVA în Era Digitală” (ViDA). Începând cu iulie 2028, această propunere va implementa un Punct Unic European pentru înregistrarea TVA, deschizând calea către standardizarea obligatorie a sistemelor de facturare electronică la nivelul Uniunii Europene, începând din ianuarie 2030, pentru toate tranzacțiile intra-comunitare. Această schimbare este așteptată să sporească semnificativ transparența și eficiența tranzacțiilor comerciale, reducând termenele de plată cu 20% și costurile administrative cu 30%. Totuși, companiile trebuie să facă față mai întâi provocărilor legate de integrarea sistemelor, instruirea personalului și nivelurile diferite de adoptare între statele membre, ceea ce va genera o perioadă de tranziție dificilă.

Figura 4: Facturarea electronică în Europa

(*) Întreprinderi cu 10 sau mai mulți angajați
Sursa: Eurostat, Allianz Research

Presiuni economice în creștere pentru companiile europene

Economia zonei euro continuă să înfrunte provocările generate de stagnare, cu un PIB stabil la finalul anului 2024 și o creștere modestă înregistrată la începutul anului 2025. Cererea redusă a determinat o acumulare semnificativă de stocuri, pe fondul comenzilor producătorilor care rămân sub nivelurile normale și al stocurilor de produse finite ce depășesc pragurile uzuale.

Într-un peisaj în care accesul la creditarea bancară tradițională este limitat, corporațiile europene devin furnizori de credit comercial pentru clienți. Această strategie a devenit indispensabilă pentru sprijinirea afacerilor mai mici, care altfel s-ar confrunta cu provocări acute de lichiditate. Totuși, această soluție implică riscuri sporite pentru companiile mari, întrucât plățile întârziate și surplusurile de stocuri pot crea vulnerabilități financiare semnificative, mai ales în contextul unei recesiuni sau al creșterii ratelor dobânzilor.

America: Gestionarea eficientă a stocurilor și orientare spre lichiditate

În contrast, America de Nord a reușit să reducă perioada de rotație a activelor circulante în 2024 cu trei zile, în principal printr-o gestionare eficientă a stocurilor. Statele Unite și Canada au redus în medie, cu două zile, timpul de rotație al stocurilor, menținându-și agilitatea în fața incertitudinilor legate de tarife și comerț. Durata ciclului de conversie a capitalului de lucru în regiune este de 69 de zile, cu 9 zile sub media globală.

Companiile nord-americane favorizează strategiile centrate pe lichiditate, doar 11% confruntându-se cu o perioada medie de încasare a creanțelor peste 90 de zile, față de 21% la nivel global. Totodată, 12% dintre firme sunt plătite în mai puțin de 10 zile, aceasta fiind și cea mai mare proporție la nivel global. Abordare permite acționarilor să reinvestească în valoarea acțiunilor și să păstreze flexibilitatea pentru a face față lanțurilor de aprovizionare volatile.

Figura 5: Indicatorii asociați componentelor capitalului de lucru, modificări trimestriale exprimate în număr de zile

Sursa: LSEG, Allianz Research

Un aspect notabil este explozia importurilor în Statele Unite, mai ales în sectorul farmaceutic și textil, ca răspuns tactico-strategic la amenințările tarifare. De exemplu, importurile de produse farmaceutice au atins 50 de miliarde USD lunar în primul trimestru din 2025, în principal datorită lanțurilor de distribuție și a furnizorilor din sănătate care au anticipat creșterea prețurilor. În același timp, importurile de textile au crescut cu 10%, însă stocurile au rămas stabile, indicând o livrare „just-in-time” pentru consumatori, mai degrabă decât stocare pe termen lung.

În plan financiar, companiile americane prioritizează recompensele pentru acționari, pregătind răscumpărări de acțiuni în valoare de peste 1 trilion de dolari în 2025, în contextul în care investițiile pe termen lung rămân prudente din cauza incertitudinilor economice.

Regiunea APAC a încheiat anul 2024 cu o creștere notabilă în ceea ce privește capitalul de lucru, înregistrând un avans de +2 zile. Acest lucru revigorează tendința ascendentă observată deja în 2021 și 2022 (+5 și, respectiv, +3 zile). China (+4 zile) și Singapore (+2 zile) s-au numărat printre principalii contributori la această evoluție, rezultat ce poate fi explicat integral printr-o nouă extindere a duratei medii de încasare la nivel regional (+3 zile), pentru al patrulea an consecutiv, o tendință răspândită în aproape toate țările, cu excepția Japoniei. Această tendință are loc într-un context caracterizat de un mix diferit între stocuri mai mari (China, Japonia) și termene de plată mai scurte (Japonia, India, Coreea de Sud, Singapore).

La finalul trimestrului IV din 2024, activele nete curente din regiunea Asia – Pacific au ajuns la 82 de zile, atingând un nivel record pentru regiune. Alături de Orientul Mijlociu, APAC înregistrează și cea mai mare proporție de companii expuse la termene de încasare extrem de lungi și, implicit, la riscuri de lichiditate, 25% dintre firme fiind plătite după 90 de zile, comparativ cu media globală de 21%.

Pe baza cifrelor parțiale din primul trimestru al anului 2025, regiunea a început anul cu o altă creștere modestă a capitalului de lucru, determinată în principal de un avans mai mare decât de obicei al stocurilor trimestriale în majoritatea țărilor, cu excepția Chinei – aceasta înregistrând o contribuție semnificativ mai redusă din partea stocurilor.

Două strategii, riscuri și oportunități distincte

Din analiza realizată de analiștii Allianz Trade reiese că Europa se confruntă cu provocări majore generate de creșterea capitalului de lucru, extinderea creditelor comerciale și acumularea de stocuri, ceea ce aduce riscuri ridicate pentru fluxul de numerar, necesitând ajustări legislative și operaționale. În schimb, America de Nord reușește să reducă riscurile prin gestionarea eficientă a stocurilor și o strategie axată pe lichiditate, deși presiunea tarifară determină o creștere temporară a importurilor în anumite sectoare.

Aceste diferențe reflectă moduri distincte în care companiile din cele două regiuni răspund unui mediu economic global complex și volatil, evidențiind importanța adaptabilității și a unei gestiuni financiare prudente în fața războaielor comerciale și a incertitudinilor economice.

1.  BNR – Raport asupra sustenabilitatii financiare Iunie 2025 ↩︎

de ANDREI BOTIȘ,
CEO al Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova)

Deși indicii bursieri au bifat un nou maxim local, în iunie 2025, investitorii români au continuat să își mute banii în titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor.  Piața de capital a pierdut teren în fața dobânzilor garantate de stat și a unei fiscalități în creștere pentru câștigurile din investiții private.

Astfel, cu toate că Bursa merge în sus, interesul investitorilor (în acțiuni, nu titluri de stat) merge în jos!

Raportul lunar publicat de Bursa de Valori București (BVB) arată o creștere de 2,35% a indicelui BET, în iunie 2025, semn al unui climat economic aparent favorabil. Capitalizarea bursieră a crescut ușor, până la 396 miliarde RON, iar media zilnică a tranzacțiilor a depășit 175 milioane RON. Totuși, în spatele acestor cifre optimiste se ascunde o realitate îngrijorătoare.

Valoarea tranzacționată pe acțiuni a fost de doar 1,6 miliarde RON, cu aproape 7% mai puțin față de lunile anterioare. La rândul său, numărul de tranzacții a scăzut cu aproape 7%, reflectând o prudență accentuată în rândul investitorilor.

În paralel, Ministerul Finanțelor a continuat să capteze atenția investitorilor prin programul Fidelis, iar până la finalul lunii iunie valoarea totală atrasă prin emisiunile de titluri de stat depășise 10,7 miliarde RON din care:

• 4,3 miliarde RON, în februarie, un record istoric de subscriere;
• 1,64 miliarde RON, în iunie, chiar și în lipsa unei promovări la fel de intense ca în trecut.

Dobânzile oferite, până la 7,80% în RON, respectiv 6,25%, în EUR, scutirea de impozit și garanția Statului au transformat Fidelis în alternativa sigură la volatilitatea bursei.

Dacă, în trecutul recent, investitorii la BVB erau motivați de IPO-uri spectaculoase, precum Hidroelectrica sau Premier Energy, anul 2025 aduce o realitate diferită.

Până în iunie 2025, nicio companie nu s-a incumetat să intre pe piața principală a BVB.

Creșterile de taxe pe câștigurile de capital și dividende, anunțate în noul pachet fiscal, au redus și mai mult apetitul pentru risc.

Investitorii vad în titlurile de stat un refugiu fiscal și emoțional, câtă vreme, într-un an cu instabilitate politică și taxe în urcare, garanția Statului bate orice PER sau dividend yield.

În ciuda unor performanțe tehnice solide ale pieței de capital, fluxurile de bani se duc în direcția opusă Bursei, înspre Ministerul Finanțelor. Cu listările în pauza și fiscalitatea în ofensivă, piața locală de acțiuni riscă să devină tot mai puțin atractivă pentru români. 

Conform statisticilor publicate de BNR, depozitele cumulate ale gospodăriilor populației și ale societăților nefinanciare, la sfârșitul lunii mai 2025, depășesc 680 miliarde lei. Într-un context de încredere în potențialul de dezvoltare al economiei românești, în predictibilitatea și stabilitatea regimului fiscal, o mică parte din aceste depozite ar putea fi atrase către finanțarea economiei prin piața de capital, ceea ce ar conduce la o creștere semnificativă a capitalizării bursiere.

Așadar, întrebarea pe care ar trebui să ne preocupe, nu mai este „Când va crește BET-ul?”, ci „Când va reîncepe încrederea în Bursă?”